„Pup-o, mă!” - regia Camelia Popa

[mirodoni]

„Pup-o, mă!” - regia Camelia Popa

Filmul „Pup-o, mă!”, regizat de Camelia Popa, debutantă în lungmetraj, ne introduce de la început atât în atmosferă cât și în troposferă.
Atmosfera este specifică unei serbări populare, acceptând că există și serbări nepopulare, și anume, un spectacol cu rapsozi în comuna Răchițele, de „Ziua Lânii”.
Cântăreața are în repertoriu piesa „Pup-o, mă, da’ pup-o mă!”, cu referire la tradiția care spune că băiatul care reușesc să-i fure un sărut unei fete dragi, va rămâne cu ea pe viața.
Troposfera o reprezintă colinele domoale ale Munților Apuseni, cu pădurea aferentă, o cascadă și o stână de oi, deși e pleonasm, dar să nu creadă orășenii că o stână poate fi și de boi.

Numai că filmul începe cam pe dos. Un băiat frumos vrea să-i fure sărutul unei fete cam grăsane, care fuge cam ca găina de cocoș. Adică-și pune problema dacă nu cumva fuge prea repede. Așa că fata se lovește cu capul de-o placardă publicitară și cade lată. Ca urmare, sărutul are loc inconștient; pentru fată la propriu, pentru băiat la figurat.

Stâna era în vârful muntelui, ce-i drept, cam plat, ținând cont că baciul, Constantin Cotimanis, ajungea acolo din sat cu bicicleta. La stână erau trei frați, aduși acolo de mici. Unul mai mare, Tică, interpretat de Alin Panc, unul mai mic și chel, adică Bică, jucat de Cosmin Seleși, și unul intermediar, Horică, respectiv Alexandru Pop, alias Varu’ Sandel, cam netot. Mă refer la personajul Horică.

Cei trei, deja flăcăi tomnateci, erau hotărâți ca de data aceasta să coboare în sat de Ziua Lânii ca să-și găsească muierea vieții lor.

Hotărârea ține până apare baciul cel hapsân, întors din târg, unde vânduse toată lâna. Lui Tică și lui Horică le cad cojoacele din blană de oaie de pe umeri, n-am reținut denumirea locală, iar lui Bică îi cade fața, pentru că tocmai se bărbierea, iar lama era nouă. El mai rezistă, totuși, dar de-atâta îndârjire pică din picioare. Adică leșină. Cei doi frați îl târăsc spre un șopron și-l leagă de un scaun, ca nu cumva să fugă în sat și să încalce promisiunea pe care o făcuseră stăpânului. Pe traseu, mezinul își revine puțin, dar o bâtă-n cap rezolvă problema.

Baciul coboară din nou în sat cu atelajul său biciclistic, pentru a mai vinde lână. În acest timp, un autoturism eșuează lamentabil în gardul stânii, iar din el coboară două pipițe. E vorba de Catalina Grama, fostă Jojo, și Alexa Tofan, încă studentă la actorie. Personajele erau de la o televiziune și ar fi trebuit să realizeze un documentar despre oamenii locului, tradiții și obiceiuri.

Pentru a le reține cât mai mult, fratele mai mare, Tică, inventează o poveste cu lupi și strigoi, în care Horică, fratele mijlociu, chiar începe să creadă, mai ales că Bică dispărute din șopron, iar în urma lui găsește niște oase, care de fapt fuseseră aduse acolo de un câine.

Și fetele cad în capcană, deși la un moment dat pare că se prefac, pentru a nu-i umili pe cei doi ciobani „înapoiați”, care încă mai cred în strigoi. Dar scenaristul, Salex Iatma, revine, și rămâne cum a stabilit la început.

Așa că filmul se derulează pe stil vechi, adică personajele se fugăresc prin peisaj sau se pălmuiesc, spre deliciul a două spectatoare din cei șapte spectatori din sală, trecute de vârsta a treia spre a patra, care au râs în hohote pe tot parcursul proiecției. Umorul este atât de grosier, încât la un moment dat ți se pare fin.

Pe stil nou, nu am remarcat decât aluzia fugitivă la orientarea sexuală a baciului. Interpretarea actoricească este la înălțime, ținând cont de locație, acceptabilă pentru acest gen de comedie. Actorii vorbesc tare, răspicat, și sunt destul de expresivi. Faptul că eu nu mai înghit povești cu strigoi în mileniul trei, e altă poveste. Filmul ar putea avea priză și la preșcolari, numai că realizatorii nu cred că au luat în calcul această oportunitate. Are pe la mijloc unele căcatfonii, care cred că nu vor fi pe placul comitetului de părinți. S-ar fi putut folosi alte ingrediente, cum ar fi rahatul, chiar dacă este de origine turcă.