Rebeliuni in cinema
Sfarsitul anilor ’60 au fost martorii deplasarii bruste a cinematografului underground ( de la Andy Warhol si a sa “The Silver Factory” / “Fabrica”, care au inclus cineasti avangardisti marcanti precum Paul Morrisey – mai ales! – dar si “alternativi” ca Derek Jarman ori francezul Philippe Garrel – adepti ale acelorasi structuri estetice, insa subtili contestatari ai conceptului non-narativ) la asa-zisele counter-culture (contracultura), al carui autor dominant ramane, incontestabil, americanul Kenneth Anger. Inafara cinematografelor americane de tip “grindhouse theathers” (extrem de populare, de altfel, in acea perioada, al carui lider, in 1965, nu a fost altul decat Russ Meyer, cu celebrul Faster, Pussycat! Kill! Kill! ), miscarile hippie – droguri, free love, proteste impotriva razboiului din Vietnam, Black Power (din care, mai tarziu, isi va gasi inspiratie blaixploitation-ul) si, desigur, muzica – incep sa se inradacineze in cinematograful mainstream american. In acelasi timp, cinemaul mainstream era surclasat de adeptii tehnicilor experimentale dezvoltate de cineasti avangardisti europeni, cum ar fi Godard sau Antonioni. Foarte curand, filme tinere ca Skidoo (1968), Medium Cool (1969) sau Easy Rider (1969) devin memorabile in aceasta miscare cinematografica, alaturi de rockumentarele Monteray Pop (1968) si Woodstock (1970). Este notabil ca doua dintre cele mai mari succese ale miscarii au fost productii MGM – The Strawberry Statement (1970) si Zabriskie Point (1969) – si este interesant de remarcat ca ambele au avut o influenta majora asupra road-movie-ului cult, Easy Rider; toate trei filme culmineaza printr-un act de violenta ce oblitereaza idealurile marete ale protagonistului. Aceasta tendinta narativa se regaseste si in excesivul de violent western revisionist al lui Sam Peckinpah, The Wild Bunch (1969). Taxi Driver (1975), al lui Martin Scorsese, cred ca este apogeul Revolutiei: pana la asfintitul soarelui, “instabilul” (ghilimelele sunt optionale) Travis Bickle – interpretat de Robert De Niro – devine un idol pentru generatia urmatoare de punkisti.
|