Sam Peckinpah

[Windom]

Beţivan, curvar, scandalagiu notoriu, Sam Peckinpah a fost poetul sălbăticiei aride (atît exterioare cît, mai ales şi mai important, interioare). Cu ochiul unui pictor răzvrătit, Bloody Sam e cel care a aşezat „wild” în expresia „the wild west”, reinventînd practic genul. Fără compromisuri, artificii, procese de conştiinţă, filmele sale ne înfăţişează un Vest (cu adevărat) Sălbatic, complet dezbrăcat de imaginea mitică de pînă atunci, de umanitate. Ce rămîne? Firea violentă, crudă, înăcrită şi, nu în ultimul rînd, poetică a răzvrătiţilor săi.
Peckinpah e unul dintre puţinii regizori care au reuşit să „mărite” nihilismul cu poezia vizuală. Un perfect exemplu de nihilism peckinpahian îl constituie Bring Me the Head of Alfredo Garcia.
Fără fals eroism ori cuvinte pretenţioase, în centrul poveştii este plasată relaţia dintre un tip care e mort, unul care trebuia să fie şi o tîrfă expirată. Dacă la începutul filmului avem impresia că ne-am întors în timp, într-un Mexic idilic, înfăţişat prin nişte cadre de o frumuseţe picturală, sîntem treziţi brusc la realitate atunci cînd tehnologia invadează acest spaţiu, printr-o paradă de maşini, avioane, ce au darul de a te descumpăni, aruncînd imaginea pe care ţi-ai creeat-o iniţial în anacronic. Pe măsură ce filmul avansează, la fel face şi modernul, care ia locul pastoralului. Totul începe să se degradeze, de la peisaj pînă la Warren Oates, care împinge la extrem atitudinea de „I don’t give a fuck”. Comedie neagră, western atipic realizat în perioada de apus a genului, Bring Me the Head of Alfredo Garcia este, probabil, cel mai coios film al lui Peckinpah, reflectînd fidel atitudinea sa faţă de sistem: „I don’t give a fuck”.

[Disciple]

Am ales "Straw Dogs" pentru ca e primul film de la Peckinpah pe care l-am vazut, dar si pentru ca este filmul care reprezinta cel mai bine crezurile acestui excelent cineast.
Bravo pentru initiativa acestui topic, Windom!

[redmen]

Votul meu merge inspre The Getaway.Unul dintre cele mai bune filme de actiune pe care le`am vazut.Intotdeauna este o placere sa il revad pe Steve McQueen executandu`si numarul de magie.Urmeaza Straw Dogs in preferinte,film care va avea un remake anul urmator:http://www.imdb.com/title/tt0999913/

[Windom]

Interesant faptul ca amindoi ati ales drept preferate filmele mai putin definitorii dpdv stilistic pentru Sam.
Straw Dogs e si la mine in top undeva sus, e un film curajos, controversat la vremea lui (interzis chiar in Marea Britanie datorita "violentei exacerbate" - desi e perceputa mai mult la nivel senzorial decit vizual). Dintre toate filmele lui Peckinpah, cred că e singurul la care nu aş fi zis că-i regizat de el dacă nu ştiam lucrul ăsta dinainte. Deşi anumite asemănări există, mai ales cu The Wild Bunch – „spiritul de turmă”, asediul, infracţiunea realizată în colectiv (asta m-a dus cu gîndul şi la Portocala lui Kubrick în anumite momente), e destul de greu să-l vezi ca un film de Peckinpah, revizionist, mi-se-rup-ist, teribilist. Există asemănări de stil, la nivel motivaţional în speţă, dar de o cu totul altă factură. Filmul e o experienţă viscerală, pînă la urmă, presiunea şi ameninţarea devin aproape insuportabile, totul e claustrofobic, împingînd totul spre horror. De aceea, probabil, e unul dintre cele mai interesante – pentru că e, relativ, atipic.
The Getaway e, categoric, un film de referinţă în categoria action movies. În acelaşi timp, cred că e cel mai puţin caracteristic regizorului. A trecut ceva vreme de cînd l-am văzut, dar ţin minte că nu prea am descoperit multe elemente marca Peckinpah. Din cîte ştiu eu, a fost nevoit să facă filmul ăsta în criză de bani fiind, l-a avut în rol titular pe McQueen, un actor cu Hollywood coolness written all over him, un star în adevăratul înţeles al cuvîntului, cam greu de integrat în universul peckinpahian. Pur şi simplu mi s-a părut a fi un film prea „cuminte” pentru Sam.

[ulrich]

in sfarsit, gasesc timp sa scriu ceva la un thread pe gustul meu!

o gramada de povesti circula pe seama batranului texan: un jurnalist francez l-a intrebat odata de ce nu este "iubire" in filmele lui. peckinpah era de dimineata in starea lui obisnuita (dead drunk), a scos pistoalele cu maner de fildes si-a inceput sa traga dupa ala prin platoul de filmare.
alt ziarist-incercand sa-l perie-l-a intrebat de ce poarta tot timpul pistoalele cu maner de sidef (unde p. a inceput sa zbiere ca sunt cu maner de FILDES) si si-a terminat si el "interviul" incercand sa alerge mai repede ca glontul.
spunea ca singurele femei cinstite sunt curvele mexicane(pe care le-a si distribuit in filmele lui).
fiecare film are cate o fraza esentiala in miezul lui, care se repeta si in jurul careia se invarte (si se explica toate actiunile personajelor); in "the osterman weekend" este o vorba care l-ar face invidios si pe kant: "adevarul este o minciuna inca nedescoperita". in filmul cu mcqueen si macgraw, barbatul ii repeta femeii ca nimic din ce se intampla nu este un joc (o fraza simpla, care in gura tacutului mcqueen si ascultata cu ochi mari de ali macgraw, are pretentii de aforism existential).

am scris si io ce mi-a venit prin cap acum, dar...mergeti, bre, si vedeti filmele lui

[Windom]

Voi astia care va uitati la Spartacus si va cruciti & minunati cind vedeti violentza in slow motion, scoateti-va palaria in fata batrinului Sam, ca de la el a pornit totul. Azi a devenit un cliseu, insa distilarea si prelungirea punctului culminant intr-o scena violenta prin slow motion, era ceva nemaivazut pe vremuri. Trebuie notat faptul ca prin asemenea tehnici, Peckinpah urmarea sa exploreze violenta, nu sa o exploateze. Impactul unor astfel de scene ramine la fel de puternic si astazi, nefiind egalat nici macar prin utilizarea unor tehnologii de ultima ora. Asta pentru ca la Sam totul parea natural, visceral. Tehnica a artificializat totul. Call me old school if you want, I don't give a fuck...

[SMC]

I don't give a fuck,me either,but...

Pekinpah,dictator pe platou,si bautor de vodca in rulota,nici nu a exploatat si nici nu a explorat violenta,ci pur si simplu,a ridicat-o pe noi culmi,pe care nici insusi marele Leone nu ajunsese."The Wild Bunch" se remarca si azi printr-o virtute modest- elegiaca :"Nu mai e cum a fost odata dar merge".
Foarte putine tratate au reusit, de-a lungul timpului, sa faca dreptate filmelor "betivului".
Anyway...
One of my favorites too...!