Pentru ca unii se fac ca nu vad, sunt orbi voiti, repet. Punct si de la capat :
Mihai Chirilov a scris :
Inceputurile pornografiei dateaza din pubertatea cinematografului. Primele filme porno (cunoscute sub numele de stag films = numai pentru barbati) erau proiectate in cadrul petrecerilor exclusiv masculine. America detine recordul de stag films, urmata indeaproape de Franta, unde genul cunoaste o aseamenea inflorire, incat termenul de french film devine sinonim cu porno.
Ani '30 - '60 au fost etichetati drept "soft ", din punct de vedere pornografic. Genul dominant este cel de "nudie", in care exceleaza realizatorul Russ Meyer, care promoveaza femeile cu sani enormi. Sub influenta europeana, genul nudie lasa loc celui "soft" : actul sexual e simulat, organele sunt lasate in afara cadrului, iar penetrarea lipseste.
Violenta scenelor sexuale si a dorintelor e exacerbata si abunda scenele de viol si lesbianism.
Meyer e in continuare cel mai stralucit reprezentant, iar filmele sale (Faster; Pussycat; Kill, Kill!!, Vixen) si-au capatat statutul de cult.
Din 1972 dateaza primul mare scandal legat de continutul erotic al unui film. Ultimul tango la Paris imparte critic de cinema in doua tabere: cei care il considera o exhibare gratuita de acte socante si cei care il includ pe lista de capodoperelor.
Revista Paris Match publica, in preajma premierei, articole pro si contra. Jean Cau face polemica anti - gauchista scriind "Am priceput, este Suflete in ceata al epocii maoiste. Doar ca acolo unde Jean Gabin isi arata privirea albastra, Marlon Brando isi arata ..."
Pe scurt, scandalul a fost enorm, filmul a fost interzis pe alocuri, americanii au acceptat sa-l distribuie gratie eforturilor criticului de film Pauline Kael, iar acum pregatesc chiar o versiune "taiata" accesibila minorilor.
leo a scris:
"Înainte de a exista sofisticatul "film erotic" a existat - o sã vi se parã ciudat - cinstitul film porno. Cinematograful era tînãr, la vreo 20-25 de ani, cînd primele producþii "cu circuit închis" (dar deschise la ºliþ) erau proiectate în cadrul petrecerilor de bãrbaþi. În America ele se numeau stag films (în traducere literalã: "filme pentru burlaci"), în Franþa nu se mai ºtie cum se numeau - mai ales cã, foarte curînd, "perversul Hexagon" avea sã producã mai multe decît SUA, lucru care avea sã ducã la rebotezarea lor în... French films!
Cu asemenea carte de vizitã, e de mirare cã anumite filme recente (vezi franþuzescul Baise-moi) au avut de suferit de pe urma cenzurii. E drept totuºi cã, între timp, America a trecut prin mai bine de trei decenii de pudibonderie oficialã (faimosul "cod Hays", care stipula ce anume se poate vedea pe ecran... ºi, mai ales, ce nu!), iar Franþa, cu toatã revoluþia sexualã a anilor '60-'70, a rãmas, în materie de "sex pe ecran", mult în urma literaturii.
Primul mare scandal legat de conþinutul erotic al unui film (atenþie: nu e vorba despre nevinovate apariþii nude ale vreunei vedete!) se declanºeazã în 1972, cînd pelicula lui Bernardo Bertolucci Ultimul tango la Paris este proiectatã pe ecrane. Ce bizar! Ce coincidenþã!, ai spune, gîndindu-te cã taman în Franþa, în acel moment, femeile rîdeau fericite cu toþi dinþii în care-ºi þineau pilula... ªi totuºi, acest film - în intenþie, mai mult un manifest estetic decît unul erotic - a dus la o polemicã de proporþii, care a împãrþit cinefilii în douã tabere: pe de o parte, cei care nu vedeau în el decît exhibarea unor capricii sexuale ("Am înþeles, este Suflete în ceaþã al epocii maoiste - scria Jean Cau în Paris-Match -, doar cã, acolo unde Jean Gabin îºi arãta privirea albastrã, Marlon Brando îºi aratã..."), iar pe de alta, cei care - asemeni cronicarei americane Pauline Kael - strigau cu trei tonuri mai sus cã este vorba despre o capodoperã. Revãzut astãzi, la aproape trei decenii de la premierã, Ultimul tango la Paris parã sã dea mai curînd dreptate celor care nu vedeau în el decît "puncte-punctele" lui Brando: îngrozitor de plicticos ºi de pretenþios, chiar rizibil, uneori, în eforturile sale de a face Artã din bici (sau buci), filmul lui Bertolucci rãmîne în primul rînd prin curajul unui mare star ca Brando de a juca într-o peliculã cu "porcãrele" ºi prin (culmea!) acele cîteva scene incriminante - cea mai faimoasã fiind cea în care Brando pune unt pe fundul Mariei Schneider, înainte de a o penetra... "
Chirilov ramane pentru mine unul dintre cei mai valabili / viabili / adevarati critici de film. Pacat ca nu mai este in prim plan, i-au luat locul aplincantii de limbi. Ma bucur ca odata cu stergerea revistei presei au disparut insultele, fasoanele, maimutarerile efiminate la adresa lui Coppola. Chiar nu le merita.
@compilel
Fii sigur ca pastrez all the goodies pentru mai incolo.