(Jim Jarmusch) Dead Man vs. Ensayo De Un Crimen (Luis Bunuel)

[Liviu-]

Meci: (A31. Jim Jarmusch) Dead Man vs. Ensayo De Un Crimen (A32. Luis Bunuel)

Rezultat: 8 - 0

Perioada de votare: 3 octombrie 2011 - 9 octombrie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Liviu-]

Aveam de gand sa vad ambele filme in seara asta, dar din pacate s-a scurs timpul fara voia mea si am ajuns sa vad doar Dead Man. Mai vazusem de Jarmush doar apreciatul Stranger than paradise, care nu mi-a placut de niciun fel si m-a plictitist ingrozitor (nu pun la socoteala Ghost Dog ca trecut-au anii de atunci), deci se subintelege ca am abordat filmul de fata cu ceva precautie. Dar cat de diferit e, ce farmec a putut sa aiba filmul asta, umor absurd, scene frumoase, un Depp tantalau, niste caricaturi de personaje si mai ales chitara aia electrica. N-am ce zice despre poveste, practic mi se pare mai putin important subiectul, ci modul in care a fost realizat, comicul dialogurilor ("I see you colected some more white man's metal" spus cu nonsalanta) sau al situatiilor (unul din cei trei vanatori de recomense, cel mai animalic chiar, dormind cu ursuletul de plus langa el). Foarte placuta supriza, poate singura de acest gen pe care am avut-o in turneul asta. Desigur, din punctul de vedere a ce-am primit raportat la propriile asteptari de dinainte de film.

[MinRep]

Da, Dead Man e probabil cel mai atipic film al lui Jarmusch si, in acelasi timp, unul dintre cele mai bune ale sale (ezit sa spun CEL mai bun, pentru ca "Down by Law" este si el excelent si sunt doua filme foarte diferite). "Dead Man" e un fel de western filosofic, plin de imagini care iti raman adanc intiparite in minte (Crispin Glover in prolog, intalnirile nocturne cu diferite personaje bizare, povestea lui Nobody, calatoria finala a lui Blake etc.) Jarmusch refuza un scenariu tipic de western si parca intentionat totul se intampla in filmul sau invers decat s-a intampla intr-un film clasic. Astfel, filmul reuseste sa fie in continuu surprinzator. Desigur, aparitiile aproape regulate a unor noi actori celebri (Mitchum, Byrne, Molina) ajuta. Si, totusi, filmul este atat de bun fiindca povestea pe care o spune este una cu totul aparte. Calatoria lui William Blake nu este in(spre) Vestul Salbatic, ci printr-un straniu Purgatoriu in alb-negru. Iar Johnny Depp face unul dintre cele mai bune roluri ale sale (ne aflam cea mai interesanta perioada a carierei sale... pana acum), jucand acest om care - asa cum sugereaza titlul - pare sa fie mort inca inainte ca filmul sa fi inceput.

Iar Gary Farmer merita si el o mentiune speciala. Nobody este unul dintre cele mai misto persoaje "secundare" din istorie.

[dragonfly_drk]

Am terminat acum de vizionat Ensayo de un crimen. Pe de o parte sunt uşor dezamăgită, pe de alta, pot spune că e mai ok decât m-aş fi aşteptat iniţial.Comparativ cu Viridiana (pe care l-am văzut de ceva vreme dar mi-a rămas adânc întipărit în minte ca fiind un film excepţional), pot spune că Ensayo e cam slăbuţ. Cu toate acestea, ideea e destul de originală şi mai ales modul original de a o pune în scenă, cu care Bunuel ne-a obişnuit. Întradevăr, farmecul său de "povestitor" e remarcabil, plus tehnica şi actingul sunt ireproşabile. Ce mi-a plăcut cel mai mult e că e un film foarte intens. Cele 90 de minute au zburat pe lângă mine şi înainte să realizez, filmul era deja pe sfârşite, ceea ce e de remarcat, având în vedere că în ultima vreme, la mai toate filmele la care m-am uitat, stăteam cu un ochi pe ceas şi unul pe ecran.
Mă simt ca şi cum e prima dată în viaţa mea când nu prea pot spune nimic despre un film. A venit, l-am văzut, a plecat. Nu pot să spun că m-a marcat în vreun fel, dar nici că m-a lăsat rece. E aşa, un film călduţ, unde accentul e pus foarte mult pe acţiune şi povestea în sine a personajului principal. Pentru mine, Archibaldo pare nebunul perfect. Chiar de la început, el se arată foarte marcat de povestea guvernantei sale, poveste care, se pare, în mod inconştient l-a urmărit tot restul vieţii. Ceea ce e cel mai interesant, e că e un nebun atipic, el reuşind să realizeze la sfârşit care e sursa problemei şi să se "debaraseze" de ea. Astfel, putem vorbi de un happy ending, chiar dacă, nu ştiu de ce, dar pe mine nu m-a convins şi m-a lăsat cu gândul că probabil Archibaldo nu se va opri din "ucis."
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost reacţia judecătorului în urma poveştii lui Archi. A fost o scenă foarte amuzantă şi m-a bucurat nespus faptul că Bunuel a ales să îi ofere filmului şi un dram de amuzament pentru a nu cădea şi exagera în seriozitatea lui.
All in all, e un film echilibrat, relaxant, interesant de care probabil într-o zi mi se va face dor şi îl voi mai viziona o dată. (sau de ce nu, de mai multe ori).
Sper să reuşesc să văd în seara asta şi Dead Man pentru că din câte am citit pe aici, o comparaţie între cele două filme va fi mai mult decât savuroasă. Problema e că am impresia că voi fi pusă în faţa dilemei de a nu putea alege între cele două. Dar vedem... vedem. Zarurule încă nu au fost aruncate.


L.E. După 38 de minute în care coloana sonoră mi-a zgâriat timpanele, am renunţat. Eram mult prea calmă după filmul lui Bunuel, (aproape adormită, chiar), când a venit scumpul de Depp şi m-a izbit de pereţi. Sunt absolut convinsă că în alte condiţii chiar aş fi apreciat filmul, dar momentan vreau să îmi păstrez starea chill şi chiar dacă mi-a fost foarte greu să apăs butonul de Pause, având în vedere că abia acum începe filmul cu adevărat, ei, îl las pe mâine după ce mă resetez. Chiar sper din tot sufletul să nu mai am aceeaşi impresie despre scârţâilile alea de pe fundal.
Pfff... să vezi şi să nu crezi ce efecte pot avea unele filme asupra psihicului.

[Liviu-]

După 38 de minute în care coloana sonoră mi-a zgâriat timpanele

Interesant, mie chiar coloana sonora cred ca mi-a placut cel mai mult

Vazut Ensayo de un crimen. A pornit bine, extrem de bine, dar parca pe parcurs s-a cam pierdut si a devenit ceva mai banal, cu mai putina vlaga. Probabil initial mi s-a parut mai interesant datorita ideii, dar n-am reusit sa simt ca iese cumva din tiparele filmelor obisnuite in ciuda acesteia. Actorul principal a jucat destul de bine, dar nu avea in ochi acea sclipire de nebunie care probabil ar fi trebuit sa o arate personajul, acea carisma care o au personajele negative memorabile (aici e nu-i chiar negativ, in ciuda faptului ca are ganduri criminale). Despre tema filmului nu cred ca-i cine stie ce de discutat, cum nu e nici dincolo la The Chess Players. Din cele 3 vazute pana acum doar pe baza lui Dead Man s-ar putea discuta ceva din punctul asta de vedere.

Votul se duce la Jarmusch, desi il apreciez foarte mult pe Bunuel, dar e departe de sclipirea din The Exterminating Angel de exemplu (favoritul meu).

[Windom]

Coloana sonora e unul dintre elementele care-i confera originalitate filmului lui Jarmusch. Neil Young rulz.

[Windom]

Jarmusch refuza un scenariu tipic de western si parca intentionat totul se intampla in filmul sau invers decat s-a intampla intr-un film clasic.

Nu doar că refuză, Jarmusch dinamitează de-a dreptul eşafodajul "culturii" americane, folosindu-se de unul dintre cele mai tipice produse ale acesteia - filmul western. Gîndiţi-vă numai la convenţiile genului şi priviţi apoi cum sînt ele întoarse împotriva civilizaţiei care le-a elaborat. Pentru aceasta, Jarmusch se foloseşte de acelaşi personaj, tipic filmelor sale, pe care-l întîlnim şi în Down by Law, Mistery Train ori Stranger Than Paradise – outsiderul, străinul, care analizează cu ironie cultura americană, atunci cînd un prim contact cu aceasta se produce.
Există apoi în Dead Man un alt „străin”, înstrăinatul în propria ţară, acel Nobody (genial numele), indianul mai cult şi mai civilizat decît toată şleahta de „civilizatori” luaţi la un loc.
Am revăzut filmul cu acea plăcere cu care revezi un film ce pare a se îmbogăţi în semnificaţii şi frumuseţe de fiecare dată cînd te întorci la el. Cineva spunea că acesta e westernul pe care Tarkovski a vrut mereu să-l facă. La fel ca în filmele rusului, în Dead Man nu povestea e cea care contează. Ea se află undeva în background, umbrită fiind de metafizic, sufocată de artistic. De la imagine, la coloană sonoră şi structură, totul subliniază acest lucru. Acele acorduri sincopate care se luptă parcă mereu să nu piară sînt în perfectă armonie cu întretăierea imaginilor, anunţînd, încă de la început, pecetluirea sorţii eroului. Un erou ce porneşte într-o călătorie, nu este însă una iniţiatică, dimpotrivă, este ultimul său drum.
A fost primul Jarmusch pe care l-am văzut, cel care m-a determinat să-i bifez rapid întreaga filmografie. Din care rămîne preferatul meu...

[anaemona]

Cred ca legat de filmul asta se pot scrie volume intregi, se poate analiza fiecare imagine, fiecare personaj Poate Jarmusch a fost si un altfel de vizionar, poate e si ultimul drum al unei civilizatii moderne, moartea Americii cu toate falsele ei simboluri: banii, puterea, devenite inutile, oamenii care se maninca intre ei si culminind cu moartea vinatorului si vinatului in acelasi timp.

Muzica si imaginea sint excelent coordonate si nu te lasa sa atipesti nici o clipa.

[Federico]

Dea Man - nu mi-a displacut pana la plictiseala dar ma declar extrem de nemultumit de confuzionismul filmului. Is sanse mari sa fie de vina si dispozitia mea momentana, da' m-am simtit asa de departe de-a ajunge sa-l apuc de undeva ca mi-a secat tot chefu' de-a face un efort sa vad ce si cum. Dac-o s-apuc fo 200 de ani poate-o sa-mi fac timp sa-l mai vad de 4 ori ca sa-l aprofundez. Muzica ce percuteaza cumva in contrapunct cu actiunea-i cel mai bun lucru din film, in umila si geniala mea opinie.

[dragonfly_drk]

Interesant, mie chiar coloana sonora cred ca mi-a placut cel mai mult

Cum spuneam, chestie de mood moment. Revăzut, parcă e altceva. Ce-i drept, trebuie să fi într-o stare anume ca să îl vezi. Nu ştiu, filmul ăsta, în antiteză cu Bunuel care e mai chill, îţi consumă aproape toate resursele. Oricum, de spus, spune multe. Foarte multe. E original, e altceva, exact cum spunea Windom: "Nu doar că refuză, Jarmusch dinamitează de-a dreptul eşafodajul "culturii" americane, folosindu-se de unul dintre cele mai tipice produse ale acesteia - filmul western". Asta înseamnă originalitate, înseamnă să ai cojones să faci ceva altceva şi să mai şi fie un succes.
Datorită dinamismului, al originalităţii (meaning, filmul ăsta e altceva, domle), Dead Men se ridică deasupra şi ne face cu mâna râzâd ironic. Şi parcă te simţi aşa de mic când vezi ce poate ieşi din this little Jarmusch.
Lăsând gluma la o parte, chiar dacă Bunuel e foarte relaxing de vizionat, e aşa, ca povestea citită seara înainte de culcare, Jarmush mi-a plăcut mai mult tocmai din cauza faptului că a doua vizionare e total opusă (ca feeling) faţă de prima. Şi sunt sigură că a treia oară va fi şi mai supeeer. So, the winner is: Jarmusch - Dead Men

[varu]

Dead man
Nu l-am inteles.
Stiu ca are o aura din asta de ceea ce in limba engleza se numeste cult movie, multa lume buna e extaziata de filmul asta.
Filmul e ciudatel rau, probabil e si plin de referinte culturale care nu-mi sunt cunoscute, povestea m-a tinut interesat pana la final, dar intotdeauna am avut sentimentul ca sunt in afara filmului. E unul din cazurile de filme in care nu am putut deloc sa ma apropii de drumul din capul regizorului atunci cand l-a nascut. Ceea ce e foarte important pentru mine cand privesc un film.
Din cauza asta il consider un film cu o poveste ezoterica pe care eu l-am privit din afara. O poveste ezoterica, basm filozofic (ziceti-i cum vreti), critica bascalioasa a Americii construita intr-o carcasa de western clasic care nicio secunda nu se comporta ca filmele de gen, mesajul e destul de clar ca ia peste picior genul ala de filme.
Indianul nativ are cultura unui absolvent de Oxford si mecla unuia care a bagat toata viata McDonald's in el, cel mai sangeros recuperator doarme cu ursuletul in brate, contabilul se imbraca precum un artist boem sau ca un circar si il cheama William Blake ca pe poetul romantico-ezoteric ce l-a influentat pe Jim Morrison (Break on through to the other side), desi e contabil . Intr-o carcasa de western clasic totul e pe dos, suntem anuntati de la inceput ca personajul principal e un dead man, multe situatii si personaje sunt absurde, ridicole, grotesti, replicile filozofice ale indianului nu mi s-au parut nicio secunda adanci, de luat in serios, ci voit pretios-ridicole (+ supertare faza cand o #$#$### pe indianca cu pielea de urs in cap).
Chiar si asa, sunt multe lucruri misto care mi-au placut la filmul asta: e un film exemplar din punct de vedere al imaginii, minunat filmat, mult umor negru-absurd, multe personaje secundare pitoresti, picante, amuzant-demente (e o performanta in sine sa distribui in acelasi film pe Robert Mitchum si Iggy Pop, doua dintre cele mai mari 'anti-staruri' ale Americii), rol memorabil pentru Johnnie Depp.
Si totusi e un film pe care nu l-am inteles, in sensul intelegerii din capul creatorului.

AH, era sa uit:
Chitara aia electrica e enervanta. M-a zgariat pe creier.

[Windom]

Ensayo de un crimen

N-am mai văzut cam de mult un Bunuel şi chiar îmi era dor de ceva perversiuni, masochisme, fetişisme, etc. Iar cazul de faţă are toate ingredientele unui Bunuel tipic, chiar dacă nu face parte dintre filmele sale cele mai reprezentative şi e, aparent, mai "cuminte".
Archibaldo e un personaj "bunuelian" tipic - perversul respectabil, un criminal închipuit care, după o experienţă "traumatizantă" din copilărie, implicînd sex, pasiune şi moarte, n-a mai reuşit să disocieze cele trei noţiuni. Din păcate pentru el, atît pornirile criminale cît şi cele sexuale rămîn la nivel de obsesie. Mi-a plăcut umorul negru, mi-a plăcut scena cu manechinul şi corespondentul său în carne şi oase, m-a dezamăgit în schimb finalul, care rezolvă o problemă datînd din copilărie în două minute, de parcă scenaristul s-a săturat să mai elaboreze.
Un film simpatic, însă nu stau în cumpănă cînd am de ales între cele două. Vot: Dead Man

Ensayo de un crimen - In Ensayo de un crimen exista o cutie muzicala care da posesorului, Archibaldo de la Cruz, puterea involuntara de a ucide prin simpla dorinta. Avem astfel un fir epic la fel de infantil ca si ideea de a face sa dispara de pe fata pamantului pe cei care te deranjeaza. Pe Bunuel par sa-l deranjeze regulile, vulgaritatea, mariajul si religia, personificate in femeile care devin victimele domului de la Cruz, fara vointa explicita a acestuia. Din fericire pana la urma gaseste o fata de viata, manechin si totul se termina cu happy-end. Filmele de genul asta continua sa fie o sursa de fascinatie pentru mine, nu datorita continutului lor, ci a notelor si cronicilor pe care le primesc.

[aniela07]

Dead Man incepe si se termina cu o calatorie, adica nu prea se termina... Totul in filmul asta curge, dialogurile sunt fluide, scenele, de scurta durata, nimic nu opreste pentru mult timp cursul filmului.
Jarmuch ne arata si partea identitatii lor pe care americanii refuza sa o vada : una irationala, plina de ciudatenii, de incoerente, de violenta. Era un mare invatat care a sarit cu teoria Vestului salbatic (« the frontier »). Ideea era ca americanii nu isi pot pastra sanatatea mintala (si ca natiune si ca indivizi) atat timp cand nu au un vest dintr-asta neinvadat, un spatiu pe care el sa-l cucereasca si pe care sa-l « civilizeze ». Dead Man arata ca tocmai « civilizatul » asta e mai mult o anarhie, acceptarea neconditionata a unei violente extreme (impuscaturile care au loc la fiecare 5 minute de film mi-au adus aminte de Pulp Fiction, numai ca acolo omorurile erau totusi insotite de o morala, de o idee, te mai simteai razbunat pe ici pe colo, aici ele devin naturale, eu deja ma asteptam ca William Blake sa ii impuste, fara ezitare si cu o rata anormal de mare de succes, pe cei care-l vanau, ucisul fiind de o normalitate care nu mai dadea nastere la nici un fel de dilema –nu vreau sa-mi amintesc de storcosirea craniului), o moarte, in ultima instanta. Astfel, desi ideea de vest salbatic este importanta pentru sanatatea civilizatiei americane, ea implica mai mult distrugere decat evolutie.
Finalul nu constituie o surpriza pentru nimeni. Dupa atatea mortaciuni prin jur ar fi fost chiar culmea ca Blake sa ajunga sa aiba o viata linistita cu o familie implinita si surazatoare...
Mi-a placut calatoria prin tren cand ritmul filmului era dat de aparitia si disparitia calatorilor pentru a fi inlocuiti de personaje noi tot mai ingrijorator de bizare care prevestesc ca taramul fagaduintei pe care il asteapta Blake va fi ceea ce i se prevesteste chiar din tren : degradarea lui spre moarte.
Mentiune speciala : Iggy Pop psalmodiind imbracat in femeie e un personaj care mi-a mers la suflet !

Filmul lui Bunuel este unul care nu-l avantajeaza, din nefericire. Apar, intr-adevar, unele din subiectele superbelor lui filme, cum ar fi ipocrizia burgheziei, aberatiile sexuale care o bantuie, traumele din copilarie care ne de-formeaza viata adulta de mai tarziu, dar totusi aceasta cutie a Pandorei care elibereaza fantasmele criminale ale lui Arci se inchide mult prea brusc, intr-un final care parca spune ca si regizorul s-a cam saturat de film si ca i-au venit idei mai bune.
L-am recunoscut insa pe Bunuel in scena impuscarii guvernantei unde teroarea mortii este combinata pervers cu dorinta sexuala.

Desi Bunuel este un geniu, dar trebuind sa compar numai aceste doua filme, votez pentru Dead Man.

[White1]

Ensayo de un crimen - In Ensayo de un crimen exista o cutie muzicala care da posesorului, Archibaldo de la Cruz, puterea involuntara de a ucide prin simpla dorinta. Avem astfel un fir epic la fel de infantil ca si ideea de a face sa dispara de pe fata pamantului pe cei care te deranjeaza

Un alt punct de vedere, poate la fel de infantil: crimele au avut loc inainte ca Archibaldo sa si le imagineze (pana la urma el povesteste faptele, si nu e tocmai persoana cu cea mai corecta perceptie asupra realitatii). Fanteziile pe care le elaboreaza sunt doar alte moduri in care retraieste evenimentul care i-a marcat copilaria, lucru care ii provoaca placere sexuala dar si senzatii de vinovatie. Si cum toate astea mi-au adus aminte de Freud (daca nu ma insel el a dezvoltat conceptul de sexualitate infantila) m-am gandit ca asta e si cauza finalului fericit: faptul ca isi destainuie gandurile si dorintele cele mai ascune cuiva (psihanaliza?) il elibereaza atat de sentimentul de culpabilitate cat si de deviatia sexuala. Recunosc ca si eu am fost surprins de happy-end (dupa finalul crud din Los Olvidados, de exemplu) doar ca intr-un mod placut, chiar mi-a transmis o stare de optimism.

Un alt punct de vedere, poate la fel de infantil: crimele au avut loc inainte ca Archibaldo sa si le imagineze (pana la urma el povesteste faptele, si nu e tocmai persoana cu cea mai corecta perceptie asupra realitatii).

Da, e inca unul din filmele despre care se pot emite diverse ipoteze, fara sa se poate confirma sau infirma clar vreuna din ele. Doar ca nu merita oboseala.

chiar îmi era dor de ceva perversiuni, masochisme, fetişisme, etc.

Mai bine vedeai ceva de Shion Sono, ieseai mult mai castigat.

[Windom]

(impuscaturile care au loc la fiecare 5 minute de film mi-au adus aminte de Pulp Fiction, numai ca acolo omorurile erau totusi insotite de o morala, de o idee, te mai simteai razbunat pe ici pe colo...

Da, in Pulp Fiction impuscaturile erau insotite de morala, dar lipsite de...moralitate. La Tarantino violenta e ceva cool, la Jarmusch e mai "cu picioarele pe pamint".

Mai bine vedeai ceva de Shion Sono, ieseai mult mai castigat.

Am vazut Suicide Club si mi-a placut. Am in meniu si Cold Fish.

Am vazut Suicide Club si mi-a placut. Am in meniu si Cold Fish.

Love Exposure cam rupe Cold Fish, care nu e rau nici el. /offtopic

[MinRep]

Ensayo De Un Crimen
Imi place sa vad filme din perioada mexicana a lui Bunuel, pentru ca nu stiu niciodata ce urmeaza sa primesc - posibilitatile variaza de la pseudo-neorealismul lui ”Los Olvidados” pana la unul dintre cele mai bunueliene filme facute vreodata, ”Simon del desierto”. ”Ensayo de un crimen” este unul dintre cele mai amuzante (fara sa fie neaparat ironice) filme ale sale din aceasta perioada, dar si unul dintre cele mai usor de uitat. Desi l-am vazut la inceputul anului, nu imi aminteam foarte multe. Revazandu-l fugitiv, am realizat ca nici nu eram prea multe de amintit. Povestea acestui Archibaldo de la Cruz (extraordinar nume), convins ca poate ucide doar cu puterea gandului e perfect enjoyable, dar nu cred ca mult mai mult de atat. Sigur, probabil ca filmul are un sens politic (or something) in spatele sau, dar aici el pare usor gratuit si imi e greu sa identific exact care vrea sa fie mesajul.

Vot: Dead Man

Dead man - Incrucisare de western cu film de arta. Are atmosfera si imagine de calitate foarte buna, dar personajele sunt insuficient dezvoltate, iar actiunea ar avea nevoie de mai mult suspans si sens. Cum invata Blake sa traga perfect? De ce il paraseste Nobody? Desi stilul copleseste continutul, e totusi un film placut, ajutat de un simt sec al umorului si de actorii excelenti.

Vot: Dead Man