(Tsai Ming-liang) The wayward cloud vs. The Passion of Anna (Ingmar Bergman)

[Liviu-]

Meci: (B7. Tsai Ming-liang) The wayward cloud vs. The Passion of Anna (B8. Ingmar Bergman)

Rezultat: 4 - 1

Perioada de votare: 31 octombrie 2011 - 6 noiembrie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Windom]

The Passion of Anna

Din nou o doză, mai mult decît binevenită, de masochism intelectual. Şi tot pe o insulă pleşuvă şi bătută de vînturi. De fapt, Anna şi Andreas par a aduce un bagaj cu niscaiva rămăşiţe emoţionale din Shame în prezentul film, lucru subliniat clar, de altfel, prin secvenţa visului Annei, care nu reprezintă altceva decît finalul din Shame, la care n-am mai asistat însă atunci. Şi această secvenţă pare a-i accentua stigmatul Annei, a cărei situaţie oricum nu era prea roză. Acest personaj pare a fi receptacolul principal al energiilor negative şi asta deoarece între concepţiile şi idealurile sale şi realitatea propriu-zisă s-a căscat o prăpastie care se tot lărgeşte pe parcursul filmului. Andreas se află în aceeaşi barcă, avînd în Anna un catalizator al propriilor frustrări. Elis şi Eva se află într-o altă barcă, dar apele pe care navighează sînt mai line (Ignorance is a bliss). Elis e sarcastic şi ignorant, imun la toate cele, colecţionînd trăirile şi emoţiile altora, în cutii, catalogate şi indexate. Eva e fraieră şi pune botul la orice.
Aceste personaje sînt analizate cu o rigoare şi un interes academic, lucru scos, de altfel, în evidenţă prin acel voice-over impersonal. Care ne prezintă cobaii cu tonul şi detaşarea unui prof de biologie. Asta, combinată cu incidentele ce se petrec pe insulă, m-a dus cu gîndul la The White Ribbon. Mai e apoi acel avertisment sec „...physical and psychological acts of violence...”, cu ticăitul din fundal, ce devine leitmotiv, repetîndu-se apoi ori de cîte ori situaţia devine tensionată şi lucrurile urmează a scăpa de sub control.
O menţiune specială - confesiunea lui Andreas, spre final, pentru mine cel mai crîncen moment din întregul film. A ghastly pleasure, as always...

[anaemona]

Am tot stat in dubiu daca sa scriu azi despre filmul lui Tsai. O sa mai fring niste inimi, daca nu erau deja frinte Nu m-a avertizat nimeni despre ce fel de film e vorba si cei care va uitati la filme impreuna cu copiii, vedeti sa nu fie prin preajma Filmul nu m-a deranjat, culmea, dar nici nu pot sa-l urc pe nici un podiu. Iarasi mi s-a parut pentru a nu stiu cita oara ca ma uit la un film facut de dragul filmului, nu mi s-a parut ca autorul are cu adevarat ceva de spus, ci mai degraba ca vrea sa impresioneze, epateze, ca vrea sa se foloseasca de imagine ca sa ne arate nimicul. Unii vor spune ca tocmai despre asta e filmul, despre nimic sau nimicul care a ramas, metafore si relatii decazute si blabla. Dar pe toti care sint entuziasmati si extaziati sa zicem de film, ii intreb: cu ce ati ramas din film? Ce v-a ramas in voi din film, ce duceti mai departe? Mi-au placut scenele muzicale, dar ce folos, puteam sa vad doar clipurile respective, n-am inteles rostul lor in contextul filmului. Poate bucatile alea muzicale au ceva referiri specifice, pe care eu nu le-am priceput, ma gindesc in special la fetele care dansau in jurul statuii si chiar la clipul cu umbrelute, care m-a distrat si mi-a placut cu adevarat (imagine, culori, etc) si de ce nu si la primul clip, baiatul transformat in dragon care cinta asa cum cinta toata lumea in baie Au fost faze comice dar si multe faze penibile. Dar eu nu-s interesata sa zic de cutare scena sau cutare scena pentru ca scenele ca tot unitar nu s-au ridicat la valoare de film pentru mine, nu se leaga sau s-ar fi putut lega intr-un film cu mult mai scurt. Fazele comice puteam sa le vad in diverse show-uri si sa ma distreze, clipurile tot asa in show-uri muizicale iar celelalte intr-o emisiune de dupa miezul noptii.

In fine, sper ca nu v-am suparat prea tare si indiferent cit de obtuza/incuiata ma considerati, poate raspundeti la intrebarile alea.

[Chambord]

Hai ca iti raspund eu cu niste intrebari. De ce iti ceri atata scuze avand in vedere ca esti prima care comenteaza si nu stii cum vor reactiona ceilalti la film ? Poate il vor ura toti. Sau chiar daca va fi revelatia vietii pentru unii, tot nu cred ca mai e cineva care s-o ia personal si sa se simta ofensat cand filmul lui preferat e treshuit de alti forumisti. Gusturi diverse. That's what a forum is about. Ofticareala e in plus aici.

So: Have some balls dammit !

[anaemona]

Ei si tu Chamb, nu mi-am cerut scuze, dar nici n-am dat cu parul. Am vazut eu ca unii iau comentariile mai personal, de-aia. Stiu sigur ca sint mai multi care au vazut deja filmul, n-am idee daca au fost chiar extaziati, dar am rabdare sa aflu.

[Federico]

Nici pe mine nu m-a impresionat. Ciudatenia pe care insista varu reuseste sa-ti hraneasca interesul rapid, la un nivel superficial, insa tot ea iti obstructioneaza implicarea si, deci, satisfactia. Personajele-s prea ciudate ca sa le cred si ca sa-mi pese de ele. Scene precum menajatroaul la care participa si o juma de pepene, cea cu tipa care simuleaza nasterea pe scari (tot cu ajutorul pepenelui), finalul… mi se par cam trase de par.

Mi-au placut scenele muzicale, dar ce folos, puteam sa vad doar clipurile respective, n-am inteles rostul lor in contextul filmului.

Am citit undeva ca trebuiau sa evidentieze prin efervescenta lor "vivida" asepsia emotionala generala a filmului si monotonia aia saharica. Toata treaba cu deficitul de apa cica e o metafora pt setea de iubire a personajelor. Filmul ca intreg se vrea a fi un "studiu" asupra alienarii si insingurarii (pe Windom sigur o sa-l dea pe spate daca el gasise asta inca din Dragon Inn ).


PS: anaemona, dream on... tu suferi de incapabilitate cronica de a supara sau enerva pe cineva

[Windom]

(pe Windom sigur o sa-l dea pe spate daca el gasise asta inca din Dragon Inn ).

Yessir, the pervert is back.
Acum serios vorbind, regizorul asta e pentru mine revelatia turneului, am vazut doua filme de-ale sale si ambele "m-au dat pe spate".
Din nou, nu trebuie sa ne cramponam de "perversiuni" (desi, in cazul de fata, aparentele perversiuni sint cam greu de trecut cu vederea ) De ce spun aparente? Pentru ca n-avem de-a face cu perversiuni in adevaratul inteles al termenului. Acelea au un scop sexual, astea nicidecum.
Filmul nu SE VREA ci ESTE un studiu al alienarii. Si da, faza cu seceta e metafora care-ti sare prima in ochi, insa pe linga ea exista si altele, mai subtile. Lebenitza aia nu e acolo doar pentru a face filmul ciudat. Ea are o semnificatie, pe care o aflam pe la inceput, daca sintem atenti la ce zice ala la televizor – respectivul fruct a devenit o unealtă a socializării, ba mai mult, un vehicol al sentimentelor. Şi privind din unghiul ăsta, scenele „cu pepenii” capătă noi semnificaţii, nu sînt concepute doar de dragul ciudăţeniei lor. Fructul ăla e un surogat – pentru sex, dragoste, afecţiune, împlinire. Există, de altfel, multe astfel de surogate în film, de la pepeni la reviste porno. Totul e amăgire. Inclusiv momentele alea muzicale, cu excepţia celui de la început, fac mişto de „momentele Kodak”, vorbind de dragoste printre flori de plastic. La un moment dat, regizorul ne amăgeşte şi pe noi, cu un extreme close-up ce pare a înfăţişa o partidă de sex, care se dovedeşte a fi un act sexual egoist şi solitar, atunci cînd camera se retrage. Două, de fapt... Iar secvenţa finală mi s-a părut absolut demenţială, însumînd, prin mesaj, esenţa întregului film.
Continuă să mă uimească cum reuşeşte regizorul ăsta să transmită atît de multe prin atît de puţine cuvinte. Făceam o comparaţie cu WKW şi mă gîndeam cît de diferiţi sînt cei doi regizori atunci cînd vine vorba despre interacţiunea, pe ecran, dintre personaje (de la intimitate languroasă la înstrăinare în spaţii lugubre) şi, totuşi, cît de apropiaţi sînt, uneori, ca mesaj.
Ambele filme mi-au plăcut la fel de mult şi fiindcă toţi vor vota cu Bergman, pentru a nu-şi şifona imaginea pe Cinemagia, eu voi vota cu Tsai de această dată, fiind de părere că, dupa isprava asta, omul nu merită să plece acasă cu mina goală. Si pentru ca, dupa Egoyan, nu mai am nimic de pierdut. Just kiddin'...

[Federico]

The Passion of Anna - pff, nasoala experienta. Prea multa vorbaraie, bleah... plus naratorul - absolut grotesc, e o crima impotriva cinemaului naratorul, bleah. La secventa cu cina de prin minutul 15-20 cand au inceput sa-i dea drumu' atat de cu foc la filosofeala despre credinta am fost la un milimetru de a-l opri. Si asta a fost the point of no return dpdv al evolutiei experientei filmului. Chiar daca parca-si mai revine spre final (scrisoarea siucigasului, visul, faza cu toporul), n-am mai putut sa las in urma sentimentul ala. Oricum nu doar o data am fost pe punctul de a-l abandona. M-au mai scos din sarite faza cu cititul cu voce tare (atat de tipic cinemaului primitiv ) al scriosrii pe care gaseste tipul in poseta uitata de tipa care ceruse un telefon, la faza cu toporul cat de penibil de fals "o palmuieste" si cat de penibil incearca Bergman sa scape de corvoada unei infatisari credibile a situatiei, restrangand cadrul la chipul barbatului
Aaah, insa albastrul ala din ochii Annei...





PS: Windom, de ce n-ai zis, tata, nimic despre giumbuslucul lui Bergman de a intercala in film bucatile alea de suplimente pt DVD? Credeam ca am gresit filmu'

Ea are o semnificatie, pe care o aflam pe la inceput, daca sintem atenti la ce zice ala la televizor – respectivul fruct a devenit o unealtă a socializării, ba mai mult, un vehicol al sentimentelor. Şi privind din unghiul ăsta, scenele „cu pepenii” capătă noi semnificaţii, nu sînt concepute doar de dragul ciudăţeniei lor. Fructul ăla e un surogat – pentru sex, dragoste, afecţiune, împlinire.

Totusi, nu inteleg. Cum ajunge sa se intample asta? De ce pepenii? E greu de crezut sa ajunga pepenii sa aiba efectul asta asupra oamenilor, mai ales in conditiile in care autorul nu-ti ofera cam niciun punct de plecare. Nu zic explicatii mura-n gura, da' nici sa taca chitic asa cum o face (probabil din lipsa de creativitate... sau de autenticitate a mesajului pe vrea sa-l transmita )

[dragonfly_drk]

Totusi, nu inteleg. Cum ajunge sa se intample asta? De ce pepenii? E greu de crezut sa ajunga pepenii sa aiba efectul asta asupra oamenilor, mai ales in conditiile in care autorul nu-ti ofera cam niciun punct de plecare. Nu zic explicatii mura-n gura, da' nici sa taca chitic asa cum o face (probabil din lipsa de creativitate... sau de autenticitate a mesajului pe vrea sa-l transmita )

Din câte am observat, recunosc, nu am reuşit încă să văd tot filmul (deh, mi s-a dat programul peste cap ) însă până în punctul în care am ajuns, pot spune că motivul pentru care au ales pepenii este pentru că se găsea pe toate gardurile şi era un fruct la îndemâna oricui.

[Windom]

Prea multa vorbaraie, bleah... plus naratorul - absolut grotesc, e o crima impotriva cinemaului naratorul, bleah.

Stai sa vezi A Man Escaped. Audiobook, frate.

PS: Windom, de ce n-ai zis, tata, nimic despre giumbuslucul lui Bergman de a intercala in film bucatile alea de suplimente pt DVD? Credeam ca am gresit filmu'

Am vrut sa zic ceva, dar am zis sa mai las si la altii. Citisem pe undeva ca Bergman a vrut prin asta sa ne aminteasca periodic „It's only a movie...It's only a movie!' Do not panic. AND throw your Prozac down the toilet... Omul a vrut sa se joace de-a Godard un pic. Dar cica fazele alea vin sa intregeasca profilul psihologic al personajelor. Mie nu mi s-a parut...

Totusi, nu inteleg. Cum ajunge sa se intample asta? De ce pepenii? E greu de crezut sa ajunga pepenii sa aiba efectul asta asupra oamenilor, mai ales in conditiile in care autorul nu-ti ofera cam niciun punct de plecare. Nu zic explicatii mura-n gura, da' nici sa taca chitic asa cum o face (probabil din lipsa de creativitate... sau de autenticitate a mesajului pe vrea sa-l transmita )

Era o seceta cumplita. Pepenele, ca si castravetele, contine 99% apa. Crastavetele, un fruct decotiledonat, de culoare galben-verzui, din familia curcubitaceelor... In +, daca era pruna, satisfactia gagiului la inceput nu era garantata...

[Chambord]

American Pie ... Taiwanese Melon ... wha next ?

[aniela07]

The Wayward Cloud mi-a placut foarte foarte foarte mult! E suprarealist, ticnit, non-conformist, visceral, nu ii e frica de lucrurile abjecte din viata, surprinde acea relatie intre doi oameni care vor sa se apropie mult unul de celalalt, dar nu stiu cum sa elimine lucrurile nespuse dintre ei, unde exprimarea lor directa si deschisa este pur si simplu imposibila. Personajele functioneaza dupa un sistem de intelegere reciproca in afara cuvintelor. Voluptatea este dificil de obtinut de la celalalt, asa ca se porceste care cum poate cu pepeni (sexul inlocuit cu haleala, nu e prima data cand am intalnit asa ceva, dar pepenii aia sunt unici…). Fie totul este excesiv de carnal, fie contactul fizic este refuzat si sublimat in indoparea cu pepeni mai ales.
Iar digresiunile muzicale prin care se duce la extrem cam ce le-ar putea trece personajelor prin cap (eventual prin inima) mi s-au parut foarte amuzante in grotescul lor.

M-au incantat si unele scene secundare : taiteii miscatori, vanatul crabilor in timp ce e cocotata pe o cratita ca apoi infulecarea lor sa aiba o dimensiune devoratorico-sexuala de teapa lui Dali…

Finalul cu tipa transformata in obiect pur, sa ti-o tragi cu o persoana in timp ce, de fapt, doresti pe cu totul altcineva. Destul de inuman.

Abia cand l-a intrebat tipa daca nu mai vinde ceasuri mi-am dat seama ca e un fel de continuare a lui What Time Is It There ? Initial nici nu am recunoscut actorii si nici nu mai tineam minte numele regizorului.

Desi Bergman e unul din regizorii mei preferati, cred ca o sa-l votez pe Tsai Ming-Laing pentru ca nu ma asteptam ca un film atat de pornografic sa fie atat de sensibil. Insa mai intai voi vedea, totusi, The Passion of Anna.

[Federico]

Stai sa vezi A Man Escaped. Audiobook, frate.

Mai, pe bune acuma, imi scapa mie ceva sau cum? Ce-i cu tipul asta (Bresson) ? Mi-e greu sa cred ca e chiar atat de nesmtit sau... retardat (there, I said it ) pe cat il gasesc eu in legatura cu fetisul sau pt voice-over. Ce dracu' vrea sa transmita bagandu-ni-l in ochi cu atata impetuozitate? Ce-i asa interesant in asta?

Era o seceta cumplita. Pepenele, ca si castravetele, contine 99% apa. Crastavetele, un fruct decotiledonat, de culoare galben-verzui, din familia curcubitaceelor... In +, daca era pruna, satisfactia gagiului la inceput nu era garantata...

Da, ca pepenele-i un bun suplinitor de apa am priceput-o mintenas, ce mi-a fost mie greu sa cred e disponibilitatea oamenilor de a-l investi cu potential afectiv. Am inteles, oamenii aia sunt drenati de spirit pe dinauntru, da' chiar pana la a fetisiza un amarat de pepene (ce-i drept forma sa nu-i cu totul lipsita de conotatii erotice aducand un pic cu rotunjimile unui san sau a unei bupipci; iar rosul ala aprins al miezului poate trimite simbolic cu gandul la... la ce?... la Viu, la ia inandescenta vietii - de care personajele par golite pan' la fund) ). Cu tipa care "nastea" pe scari e chiar prea greu de luat "in serios"...

Din câte am observat, recunosc, nu am reuşit încă să văd tot filmul (deh, mi s-a dat programul peste cap ) însă până în punctul în care am ajuns, pot spune că motivul pentru care au ales pepenii este pentru că se găsea pe toate gardurile şi era un fruct la îndemâna oricui.

Ah, deci n-are nimic special pepenele in afara de raspandirea sa ubicua. Deci putea fi orice alt lucru (sau orice alt fruct) care se gasea usor si din aubdenta, nu? Asta zici tu?

[Windom]

Tocmai, in secventa "nasterii" pepenele se potriveste cel mai bine, si nu doar ca forma. Substitutul ideal al maternitatii. Acum chiar nu stiu daca fructul are o semnificatie deosebita si pentru asta a fost folosit in film, ori faptul ca a fost folosit i-a conferit un statut sacru. Ca, pentru mine cel putin, lebenitza n-o sa mai fie in veci ce a fost, dupa filmul asta. In van i-am cautat pe olteni prin piatza, si-au strins satra...

[MinRep]

The Wayward Cloud
Nu pot sa spun ca nu mi-a placut si, cu siguranta, e un film foarte bine facut. De asemenea, e absurd, amuzant si, pana la urma, e un film de(spre) dragoste. Si mi-a placut foarte mult cum Tsai foloseste sugestiv pepenii pe toata durata filmului. Nu mi-au placut numerele muzicale, care luate individual sunt foarte amuzante si ritmate, dar pe mine m-au distras chiar in momentele in care eram cel mai implicat in ceea ce se intampla pe ecran. Si cealalta problema ar fi readucerea personajului interpretat de Shiang-chyi Chen in What Time Is It There?, care 1) e un film mult mai bun si 2) are un excelent final ambiguu, caruia The Wayward Cloud ii cap spulbera misterul... Acesta nu e un defect al filmului, doar ma deranjeaza pe mine.


En passion
Recunosc, sunt biased. Dati-mi-i pe Liv si Max pe o insula norvegiana si nu imi trebuie mai mult. Acesta nu este cel mai bun film al lui Bergman, dar este interesant ca a intrat in competitia noastra dupa "Skammen", fiindca cele doua filme se completeaza unul pe celalalt. Ambele trateaza aceleasi teme, sunt realizate cu aceeasi protagonisti si ambele ar putea sa fie un vis despre care se vorbeste in celalalt film. Imaginea lui Nykvist e superba, nu doar pentri ochii albastrii al lui Liv, ci si pentru stilul cvasi-documentar si culorile desaturate. "En passion" e un film destul de ambitios, dar nu cred ca este un film "terminat" - ma intreb daca inserturile in care actorii vorbesc despre personajele lor nu sunt parte dintr-un plan mai ample pe care Bergman l-a avut, dar nu l-a dus pana la capat.


Vot: Bergman

[dragonfly_drk]

Ca, pentru mine cel putin, lebenitza n-o sa mai fie in veci ce a fost, dupa filmul asta. In van i-am cautat pe olteni prin piatza, si-au strins satra...

Şi tocmai i-ai răspuns anaemonei la întrebarea: "cu ce ati ramas din film? Ce v-a ramas in voi din film, ce duceti mai departe? ".

Yup, după filmul ăsta nu cred că o să mai mănânc vreodată lebeniţă. Nu că aş fi mâncat foarte des, dar nah... Numa bine, un motiv în plus să o evit.

Ce am înţeles din film: The wayward cloud. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Eu cred că Ming ar fi putut foarte uşor să descrie povestea asta altfel. Scenele alea explicite, plus cadrele foarte lungi sau tăcerea enervantă a actorilor sunt prea de tot. Ceea ce a vrut să spună, putea foarte uşor să fie spus printr-un scurt-metraj. Desigur, se pare că lui Ming îi place să se lungească. Nu că ar fi deranjant, în fond, unele scene sunt chiar savuroase. Bine, acum, probabil că dacă lumea votează cu TWC, ceilalţi vor spune: aaah, you damn porn addicted. (just jokin'). Oricum, filmul m-a amuzat. Bine, nu am râs până la lacrimi, că nu aveam de ce, însă m-a amuzat mai ales naivitatea fetii ăleia.
Relaţia dintre cei doi e foarte atipică. Nu pot să îmi dau seama cum de ea nu a vrut să afle mai multe despre el sau cum de nu şi-a dat seama că ceva e putred la mijloc când el era atât de tăcut şi părea sfântul sfinţilor. (vezi scena din cămăruţa plină de filme unde el o opreşte când ea vrea să, mnoh... you know ) Dar cine ştie, poate e ca la indieni care au o percepţie asupra relaţiilor cu totul diferită faţă de europeni.
Am văzut filmul în două părţi. Prima parte, de 50 de minute, nu m-a impresionat aproape deloc. Chiar aveam o anumită reticenţă în a urmări filmul în continuare dar nu îmi pare rău că am dat play din nou. Vorbind la modul cel mai serios, chiar dacă filmul e enervant de tăcut şi de lung, spune multe în tăcerea lui. Desigur, nu prezintă nicio relaţie ideatică aşa cum ne-au obişnuit americanii încă din cele mai vechi timpuri, ci din contră, o realitate sumbră, o realitate care din păcate, îşi face tot mai mult simţită prezenţa. (probabil deaia lume nici nu îl prea înghite) Aşa că, dacă la început consideram The wayward cloud ceva patetic, acum mă gândesc serios să îmi schimb părerea. Rămâne de văzut cu ce mă va impresiona mister Bergman din care am văzut (again) jumătate din film şi nu m-a impresionat. Sper doar să nu se repete povestea ca şi la Ming, că atunci am sfeclit-o rău de tot.

P.S. Sunt de acord cu Windom la faza cu pepenele ca fiind substitutul perfect al maternităţii. Şi dacă e să o luăm aşa, acolo se explică ce mai bine care e faza cu fructul ăsta. Pentru că dacă la început el e kiny toy (ca să spunem aşa), un fel de punte între oameni, cu timpul, vedem de fapt că semnificaţiile nu se opresc aici. Iar scena naşterii a fost wooow... Mi-a plăcut foarte mult cât de bine a mimat-o.

Eu totuşi, nu am înţeles o chestie. Care-i faza cu valiza?
Şi de ce a murit prostituata? (sau "vedeta" de filme pentru adulţi)

[dragonfly_drk]

Observ o anumită astenie pe aici şi e cam trist. Mai ales în ce priveşte The Wayward... mă aşteptam la un schimb de replici mai puternic. Oricum ar fi, o pun pe seama toamnei târzii care ne îngheaţă cioantele.

So, am văzut şi The Passion of Anna. Singurul lucru care mă bucură este că mi-a rămas neschimbată părerea pe care o avusem când am văzut prima parte. In my opinion, e doar un film care spune o poveste, o poveste care nici măcar nu e originală, vezi asemenea cazuri pe toate gardurile, plus că degeaba ne aruncă în faţă Bergman acel: „physical and psychological acts of violence”, nu e îndeajuns încât să aibă cu adevărat un impact. Până şi scena cu toporul e falsă. Cel mai mult mi-a plăcut, în schimb, finalul. El, pe drum, nehotărât în ce direcţie să o ia. Cred că aia e cea mai grăitoare metaforă pe care am văzut-o în film. De aici se pot interpreta multe şi chiar generaliza sau de ce nu, individualiza în funcţie de personalitatea fiecăruia. Şi cu toate astea, nu e de ajuns.

Atât Ming cât şi Bergman au lăbărit-o mai mult decât credeam vreodată că se poate. Dacă la Ming plictiseala era repede atenuată de scenele muzicale, la Bergman abia aşteptam să se termine filmul că deja nu mai aveam stare. La Ming habar nu ai ce o să se întâmple. E atât de abstract încât te uimeşte cu fiecare scenă ce putea să îi debiteze mintea regizorului. La Bergman, în schimb, încă de când tipul citeşte scrisoarea, filmul intră într-o previzibilitate enervantă. TPA e genul de film care ştii cum se va termina încă de dinainte să îl vezi. TWC în schimb, habar nu ai ce vrea de la tine şi afli lucrul ăsta abia în scena finală care îţi cam dă o "palmă". Ambele filme sunt o metaforă însă sunt total opuse una de cealaltă. Sunt chiar extremist plasate în context, motiv pentru care e destul de greu să le urmăreşti fără să te întrebi ce vrea până la urmă omul ăla să îţi spună?

All in all, filmul-metaforă a lui Ming mi-a plăcut mai mult decât cel a lui Bergman. E şi chestie de subiectivitate aici şi mai ales de starea de spirit generală care mă apasă în ultima vreme. Pentru că oricât de amuzant at fi pe alocuri, The Waward... mi se pare mult mai trist decât The Passion... ceea ce înseamnă că a atins el ceva acolo, chiar dacă nu îndeajuns de mult, măcar a ajuns mai adânc decât Bergman. Aşa că oricât de mult mi-ar plăcea mister Ingmar, de data asta votez cu chinezo-taiwanezii şi a lor lebeniţă
Vot: Tsai Ming-liang

P.S. Măi, da în filmul lui Bergman toţi au ochi albaştrii sau sunt eu discromată?

[aniela07]

Bergman pune in scena 4 personaje extenuate spiritual, emotional, pe un fundal de violenta inexplicabila (cainele spanzurat, oile taiate, calul ars –cu punctul culminant al umilirii unui fost pacient dintr-un azil de nebuni).
Andreas se retrage in insula pentru a scapa de un trecut umilitor si plin de esecuri. Aici o intalneste pe Anna, o femeie frumoasa, dar care isi idealizeaza trecutul pentru a scapa de sentimentul de esec personal si de vinovatie pentru distrugerea propriei familii. Toate cele 4 personaje prefera sa se amageasca pentru a nu se confrunta cu durerea imposibilitatii relationarii perfecte cu ceilalti.

Anna vorbeste mereu despre perfectiune, despre experienta completa a relatiei cu un barbat, dar Andreas este constient ca toate acestea sunt doar iluzii, ca viata Anei a fost la fel de "patata" ca si a lui, ba chiar mai mult, pentru ca ea a fost responsabila de moartea sotului si a fiului sau (fara sa fie condamnata pentru accident), pe cand Andreas facuse inchisoare pentru falsificarea de documente.
In final, desi Anna vrea sa fie iertata, totusi ea nu se poate desprinde de rolul ei de fiinta imaculata intr-o existenta perfecta, iar Andreas ramane ezitant intre predicile de izbavire si realitatea plina de minciuni, compromisuri si violenta. De fapt, nimeni nu se poate schimba, nimeni nu poate renunta la mecanismul format pentru a face fata neplacerilor si contradictiilor vietii.
Imi place cum Bergman contureaza personajele, tot dramatismul rezidand in modul in care acestea incearca sa inteleaga si sa se impace cu propriile vieti si nu intr-o serie de actiuni care sa dea ritmul filmului.

Chiar daca imi place Bergman foarte mult, voi vota cu The Wayward Cloud, din frivolitate (este mai senzational decat A Passion).

[varu]

The Wayward Cloud (sa schimbati si titlul topicului)
Godard spunea undeva ca "tot ce iti trebuie sa faci un film sunt o fata si o arma".
Tsai Ming-liang ne spune destul de explicit ca tot ce iti trebuie sa faci un film ar fi o fata, un baiat, pepeni, sperma si lacrimi. In aceasta ordine. Macar privite din acest unghi, filmele lui Tsai sunt mai complexe si mai nerusinate. E bine? E rau?
Cam asta ar fi tot reviewul meu la acest film.
Nici lui Tsai nu ii place foarte mult sa se lungeasca la vorba.

Nu m-a avertizat nimeni despre ce fel de film e vorba si cei care va uitati la filme impreuna cu copiii, vedeti sa nu fie prin preajma

Doar eu am scris pe vreo trei topicuri ale forumului asta: Atentie la acest film! E socul turneului, e cel mai dement, cel mai tacanit, cel mai explicit!
Am scris si in faza de propunere a regizorilor si pe pagina cu informatii generale si ca Exotica pare un film cumintel prin comparatie.

Dar pe toti care sint entuziasmati si extaziati sa zicem de film, ii intreb: cu ce ati ramas din film? Ce v-a ramas in voi din film, ce duceti mai departe?

Eu sunt entuziasmat de acest film. Nu extaziat, doar entuziasmat. E un film care a atins tensiuni mari, mi-era frica pe alocuri sa ma uit mai departe, nu imi venea sa cred ca mai departe he's really gonna do it, o sa arate asta, in directia asta o va vira. Apropo de ultimele 20 de minute. Sa creezi tensiune si feeling din absurd si din pornografie nu mi se pare putin lucru.
Este cel mai important film din istorie despre pepeni. Pepenele-vagin. Pepenele-cascheta. Pepenele-fat. Pepenele-barcuta. Pepenele-umbreluta.
Pepenii nu vor mai fi niciodata la fel dupa acest film.

Toate filmele lui Tsai sunt despre alienare si lipsa comunicarii si lipsa afectiunii si cautarea ei si esuarea cautarii si ramanerea individului in propria lui insula de melancolie si tristete.
Din punctul asta de vedere, adica tematic, Tsai Ming-liang e cel mai omogen dintre regizorii turneului. E un om cu o imaginatie si creier cinematografic inepuizabile pe o tema data. Bine, poate si WKW e in aceeasi situatie, dar cu alte unelte.
(Stop joc: aici ar trebui sa intervina Liviu- sa zica: "Serios? E un film despre alienare si melancolie si tot ce a gasit regizorul asta sa ne arata sunt unii care se fut cu niste pepeni sau unul care fute un cadavru?" Oops, cate spoilere pentru astia care n-au vazut inca filmul! Mai indrazniti acum sa va apropiati de el!
Nu cred ca ar functia un astfel de argument intr-un astfel de context, la un astfel de film atmosfera totala, intregul primeaza, nu sa scoti din context o anumita scena. Tsai e in primul si in primul rand creator de atmosfera.)

Abia cand l-a intrebat tipa daca nu mai vinde ceasuri mi-am dat seama ca e un fel de continuare a lui What Time Is It There ? Initial nici nu am recunoscut actorii si nici nu mai tineam minte numele regizorului.

Si cealalta problema ar fi readucerea personajului interpretat de Shiang-chyi Chen in What Time Is It There?, care 1) e un film mult mai bun si 2) are un excelent final ambiguu, caruia The Wayward Cloud ii cap spulbera misterul... Acesta nu e un defect al filmului, doar ma deranjeaza pe mine.

Da, asta apropo si de temetica omniprezenta a alienarii din filmele lui Tsai. What time is it there? este unul dintre cele mai delicate si bibilite si gingase filme despre singuratate facute vreodata. Si este fix la antipodul lui Wayward cloud. Adica este cu acelasi cuplu de actori din Wayward cloud (ma refer la cea de care e indragostit, nu la partenera de filme porno), dar e un film de o castitate si timidatate senzuala si sexuala care sunt fix opusul a ceea ce ne este aratat in Wayward cloud.
In plus filmul e un duplex Taiwan/Paris.
In plus zeul cinemaului la care se inchina Tsai e Francois Truffaut (chestie asumata si declarata) si in plus tot Tsai a marturisit ca cea mai mare realizare a lui ca regizor e ca l-a filmat pe actorul lui fetis Kang-sheng Lee (care apare in toate filmele lui), i-a vazut dezvoltarea fetei lui pe ecran la fel cum a facut Truffaut cu Jean Pierre Leaud. De la Rebels of the Neon God, debutul lui Tsai, unde fata de adolescent al lui Kang e un echivalent al adolescentului din 400 Blows pana la maturitate.
Iar ca omagiu adus lui Truffaut, in What Time Is It There? are un cameo insusi Jean Pierre Leaud, la batranete, sictirit, in cimitirul Pere Lachaise.
Nu pot sa spun ca What Time Is It There? e un film mult mai bun ca Wayward cloud, doar functioneaza diferit pe o tema data si se completeaza reciproc perfect, un fel de Ying-Yang.

Poate bucatile alea muzicale au ceva referiri specifice, pe care eu nu le-am priceput, ma gindesc in special la fetele care dansau in jurul statuii si chiar la clipul cu umbrelute, care m-a distrat si mi-a placut cu adevarat (imagine, culori, etc) si de ce nu si la primul clip, baiatul transformat in dragon care cinta asa cum cinta toata lumea in baie Au fost faze comice dar si multe faze penibile.

Statuia aia este ex-dictatorul Taiwanului si toate slagarele alea provin din cultura muzicii usoare anii' 70-80, un fel de echivalent al lui Margareta Paslaru in varianta taiwaneza. Evident ca acel clip cu statuia poate fi citit si in cheie bascalioasa, contrastul intre versurile dragastoase si personajul istoric. Imaginati-va cum ar fi ca la noi intr-un film de genul asta sa intercalezi un moment cu niste pitzi care sa cante Mirabela Dauer si care sa loveasca cu flori din alea de plastic kitschoase si ceausiste fix intr-o statuie a lui Ceausescu.
Cred ca un efect de genul asta a obtinut Tsai.

nu se leaga sau s-ar fi putut lega intr-un film cu mult mai scurt.

Tocmai de asta mi-a placut, ca toate chestiile alea absurde scoase din context nu functioneaza, dar se leaga doar luate ca un intreg intr-o senzatie despre alienare. Nu mi s-au parut lipitura groasa ca la Bergman, ci un film de atmosfera impecabil conceput.

Am vazut eu ca unii iau comentariile mai personal, de-aia. Stiu sigur ca sint mai multi care au vazut deja filmul, n-am idee daca au fost chiar extaziati, dar am rabdare sa aflu.

Aici nu stiu daca te referi la mine, poti sa spui si la cine te referi ca nu se supara nimeni, eu unul Doamne fereste! sa ma supar pe tine, dimpotriva te respect si simpatizez ca pe o persoana cu o cultura cinematografica mai solida ca a mea.
Dar da, eu l-am propus pe Tsai in turneu.
Eu pana acum am incercat sa comentez filmele, nu sa iau un film ca o vendeta personala cu alti forumisti.
Nicio secunda nu ma intereseaza treaba asta, mai ales ca habar nu am cine sunt oamenii din spatele userilor forumului.
Si paranteza aia de am bagat-o mai sus lui Liviu-, mi-e greu sa cred ca Liviu- sau altcineva ar putea-o lua ca un atac personal si nu ca un schimb de opinii.

The Passion of Anna
Nu mi-a placut de nicio culoare filmul asta.
Daca in filmul lui Tsai avem masturbare pe bune, aici am simtit pe tot parcursul filmului ca am parte de masturbare intelectuala. Ceea ce e mai nedemn pe o scara a rusinii.
Niste personaje toruturate, chinuite, cu care e greu sa empatizezi pentru ca problemele lor au ramas intotdeauna in afara mea. Alte filme din turneu cu personaje torturate emotional (Secrets & Lies, Exotica, despre care n-am zis numai de bine sau nu mai vorbesc de Faces care e realizare colosala) sunt cu 10 clase peste acest Bergman.
Film opac din punctul asta de vedere. Urlete, zbierete, isterii, monoloage (inclusiv ala de care zice Windom) care nu m-au emotionat nicio secunda.
Skammen a fost o capodopera. Singurul lucru care mi-a placut in The Passion of Anna au fost minutele referinta la Skammen. Avem de a face saptamana asta cu doua filme de la doi regizori care fac in interiorul filmelor referinte la filme anterioare.
Asta eu il consider un film ratat (da, stiu, ratat sunt eu care il tratez cu superficialitate pe marele Bergman).
Plus ca am vazut si eu comentariile actorilor in mijlocului filmului. Asa ceva pur si simplu nu se face in cinema. E o regula nescrisa de bun simt. N-ai voie sa bagi tu regizor prin gura actorilor comentarii literare ceausite de admitere la liceu despre ce vrei tu sa spui. 'Autorul a vrut sa spuna ca...' Si pe urma sa dai drumul din nou la film, priviti-ma ba prunfunzimea operei mele.
N-ai voie sa faci asta.
Numai pentru schema asta si acest film trebuie rejectat.

Dau votul meu lui Wayward cloud, fara multe mustrari de constiinta. Lasati-ma pe mine sa imi patez imaginea pe forumul cinemagia.
Filmul lui Bergman chiar a fost o experienta greu de dus. Naspa.

Pare de necrezut. Nu imi vine a crede impertinenta de a-l imbranci pe Bergman pe scari.
Dar cu toate surpriza de rigoare, vom avea un sfert de finala de exceptie, eminamente asiatic, Tsai Ming-Liang versus Wong Kar Wai. Deja acest Tsai e pe post de Unirea Urziceni care se califica in sferuri eliminand pe Manchester United.

[Liviu-]

(Stop joc: aici ar trebui sa intervina Liviu- sa zica: "Serios? E un film despre alienare si melancolie si tot ce a gasit regizorul asta sa ne arata sunt unii care se fut cu niste pepeni sau unul care fute un cadavru?" Oops, cate spoilere pentru astia care n-au vazut inca filmul! Mai indrazniti acum sa va apropiati de el!
Nu cred ca ar functia un astfel de argument intr-un astfel de context, la un astfel de film atmosfera totala, intregul primeaza, nu sa scoti din context o anumita scena. Tsai e in primul si in primul rand creator de atmosfera.)

In niciun caz, filmul asta nu exagereaza asa cum se intampla in Enter the void, iar tot "freakshow"-ul pare sa aiba un sens mai clar. De altfel chiar mi-a placut filmul asiatic, dar n-am reusit sa-l vad si pe cel al lui Bergman... it has been a looong week Pe de alta parte abia astept meciul Tsai vs WKW.

PS: Windom, you lose some, you win some Pe baza a ce ziceai saptamana trecuta (parca) nici Tsai nu ar fi fost in turneu