Moon Hotel Kabul - O Anca Damian cu forta

[ilustra.films]

Moon Hotel Kabul a avut premiera in aceasta seara, in prezenta regizoarei si a actorului Alexandru Nagy (despre care avem multe de zis ).

Filmul prezinta aventura investigativa a unui jurnalist (Ivan - interpretat de Florin Piersic Jr.) care prinde o intorsatura neastepta, plina de batai de cap pentru jurnalist.

Anca ne-a uimit cu Crulic - Drumul spre dincolo si ne-a facut sa ridicam o spranceana la debutul ei in lungmetraj Intalniri Incrucisate. Si acum Moon Hotel Kabul, clar un film de notat in filmografia autoarei.

Am fi vazut impuscaturi, explozii si alte de intr-un film creat la hollywood, cu o astfel de premisa dar nu la Anca. Si bine face. Ceea ce prezinta ea e romanesc si la locul lui. Avem un personaj Ivan, prezent pe ecran intr-o proportie de 85% (poate chiar mai mult) bine conceput si acest personaj este usor fad, aproape invizibil, avand in vedere ca personajul central al povestii este cu totul altul, si asta pe buna dreptate, un Florin Piersic Jr. de inalt grad al jocului actoricesc. Regizoarea nu se fereste de curaj si aduce in filmul ei subiecte precum sinceritatea (a jurnalismului, a statului [in raport cu munca soldatului]) si religia (spiritualitatea) si jongleaza coerent (si foarte important, inteligent) intre aceste teme alese de ea. Despre sinceritate am numai de bine de zis, cand aceasta este o tema bine cantarita in film insa religia (spiritualitatea) devine o tema cu ceva mai multa greutate (la nivel interpretativ cat si ca tema aleasa). Iar Anca face o treaba buna din punct de vedere regizoral insa nu si din punct de vedere al corectitudinii; cu ceva timp in urma ma luam de un alt film romanesc ca se ia de preotul ortodox de la noi si ca acest lucru a cam devenit o normal la noi, sau chiar o MODA. O moda sa ne luam de preotii nostri ortodoxi, de biserica si felul in care acestia gestioneaza lucrurile. Anca insa face ce trebuie si isi face treaba bine de autor al unei oprere: ne face sa ne dam seama si sa intelegem ca omul de rand cade intr-un sistem religios defectuos (fie ca vorbim de culte, de prostestanti [pastorul unei biserici de genul baptist sau penticostal ar fi putut pica in aceasi plasa) drept victima. Si pentru ca tara noastra este o tara ortodoxa, ajungem deci sa ne luam de preoti ca doar nu ne luam de un pastor care e in inferioritate numerica si deci in minoritate. Ar fi absurd. Dar cred ca preotii nostri merita si ei un film in care acestora sa li se vada calitatea. Sa li se vada aportul pe care il aduc tarii: cate suflete is ajutate si cat de bine face preotul nostru tarii.

Filmului ii lipseste insa ceva foarte important si asta, din pacate, ca urmare a unui defect in scenariu: surpriza. Eroului i se dezvaluie conditia de victima inca de devreme desi se dorea a fi doar un alt plot care prezinta putinul dar necesarul pentru a continua povestea, acest plot face gresala de a dezvalui surpriza din final astfel ca de acolo, filmul [cam] devine un lung sir de momente prin care Ivan trece, unele dintre aceste momente destul de lungi chiar. Nu e nimic. Spectatorul roman tuseste de cateva ori in sala si ii trece. Si deci, daca vorbim de un defect al filmului, important, iata-l. Si apoi, mai suntem salvati si de jocul actoricesc.

Jocul actoricesc e foarte bun. In America, Florin Persic Jr. ar fi fost foarte respectat. Putem spune asta ori de cate ori vedem un film in care joaca Florin Piersic Jr. Dar in Romania, pare-se ca ce face el e putin cam... sa zicem ne la locul lui. Insa frumos jucat. Exceptional chiar. De exemplu, face roluri care i se potrivesc perfect cum e rolul din Killing Time (chiar si cu acest ne la locul lui) si bineinteles, se poate spune asta si despre acest rol. De ce ne la locul lui: are o carisma a lui (actorul) clar, dar parca nu-i pasa de carisma personajului. Probabil considera ca jocul actoricesc e suficient ca noi sa urmarim atenti acest personaj. Probabil se crede ultra mega talentat (ceea ce e adevarat). Sau poate ca stie ca e ultra mega talentat. Dumnezeu stie. Dar ce e bine sa mai stie el: personajele romanesti is foarte difigil de construit si niciodata (sau foarte rar) nu vom avea un personaj pe care actorul roman sa stie sa-l construiasca cap coada ca la carte. Personajele romanesti sunt niste personaje dificile. Vor sa fie eroi si cand nu sunt.

Alexandru Nagy; un capitol aparte al acestui film. Nu stiu de unde a aparut actorul ista dar face o treaba excelenta cu personajul lui. Nagy a venit la discutia cu publicul de dupa proiectie si s-a prezentat foarte frumos ca actor. La fel de frumos pe cat ne-a prezentat personajul Mitu, unul foarte difigil, pe ecran. Acum lucreaza intens in teatru si nu are inca in plan vreun proiect de film insa ii uram tot succesul pe mai departe. Felicitari Ancai pentru ca a stiut sa dirijeze munca la construirea unui astfel de persoanj, cu un foarte talentat actor. O colaborare foarte buna. Si personajul foarte bine gandit deci.

Rodica Negra mai departe exceptional si apoi Adrian Titieni care in sfarsit primeste un rol mai consistent si mai ofertant, desi secundar.

Imaginea gandita minutios de Dominique Colin, editat foarte bine de Basile Belkhiri cu muzica compusa de Romain Trouillet despre care regizoarea a spus la Q&A ca a primit multe cereri de colaborare dupa participarea la acest film care a fost debutul lui in lungmetraj. Se poate mentiona Sauvage (2019) ca proiect interesant.

Anca Damian pregateste o animatie, ca urmator proiect iar noi asteptam cu nerabdare premiera acestuia.

[mirodoni]

Moon Hotel Kabul - văzut de mine

Am senzația că se conturează tot mai clar un nou gen de film românesc, tip shaorma cu de toate. Nu c-ar fi rău, shaorma, chiar dacă nu are rădăcini românești, are succes deplin la cetățeanul grăbit să-și potolească foamea la botul calului, sau la coada calului, depinde din ce unghi privești,fără ținută obligatorie sau tacâmuri specifice, și, mai ales, fără a-și pune prea multe probleme asupra conținutului. Ce-i drept, unii cârcotași spun că nu-i sănătoasă, produce dependență, îngrașă, iar unele ingrediente pot fi expirate, în goana după profit.

„Moon Hotel Kabul”, filmul regizoarei Anca Damian, care semnează și scenariul alături de Lia Bugnar, abordează toate temele cinematografice posibile, de la război la aventura erotică, de la eroism la frică și lașitate, de la responsabilitate civică la interese personale, de la religie și obiceiuri creștine, la habotnicie.

Ca urmare, nu putea rezulta un film original, doar că-i românesc. Ca să fie bun, însă, toate ingredientele trebuie să fie în termenul de valabilitate, iar liantul să fie unul puternic, adecvat.

Personajul principal, Ivan Semciuc, este un jurnalist tipic, arogant și cinic, abil, dar, deși tânăr, marcat de rutină, predispus la relații intime ocazionale dar curate și fără obligații, interpretat, fără efort, pentru că așa și pare că este, de românul Florin Piersic jr. Acesta merge în Afganistan pentru a scrie un reportaj despre moartea tragică a unui militar aflat în „teatrul de operațiuni”. La hotel are o relație de-o noapte, de fapt doar de câteva ore, cu o translatoare, aflată și ea în interes de serviciu.

Întors în țară, este luat pe sus, la figurat, de iubita lui, care-l sufocă cu dragostea ei dezinteresată, neînțelegând cu ce i-a greșit și de ce o respinge, câtă vreme nu are pe alta. Tema este omniprezentă până la refuz în telenovelele îngurgitate de românce.
La aceasta se adaugă insistența cu care îl caută fosta soție a militarului, care vrea să știe amănunte despre moartea soțului ei, în virtutea dreptului la informație.
Ca să fie tacâmul complet, află că translatoarea și-a tăiat venele în hotelul din Kabul, iar el, jurnalistul, își ia obligația, greu de justificat, de-ai însoți trupul neînsuflețit în satul ei natal de prin Făgăraș, pentru înmormântare.
Mai trebuie menționat că Ivan Semciuc găsește în rucsacul său un memoristic, și pe acesta o înregistrare video, în care translatoarea spune că de fapt este ofițer sub acoperire și a descoperit niște mașinațiuni financiare ilegale, care-i pun viața-n pericol. Temă, de asemenea, foarte cunoscută.

În satul acela de munte, jurnalistul găsește o mamă îndurerată, natural interpretată de Rodica Negrea, care mai are un fiu, din categoria celor săraci cu duhul, Mitu, cu un handicap vizibil, interpretat remarcabil de Alexandru Nagy. Rezultă, din discuții, că translatoarea ofițer, Ioana, interpretată atât moartă cât și vie de Ofelia Popii, și-a iubit foarte mult acest frate handicapat și l-a ocrotit cât a fost mic și a fost lângă el.
Conflictul apare când preotul refuză slujba de înmormântare și nu primește sicriul în cimitirul satului, pe motiv că moarta s-a sinucis. Aici, jurnalistul îl ia de guler la propriu pe preot, amintindu-i că este în primul rând un slujbaș al statului, dar rămâne cum a zis preotul. Dacă apelez la nuanțe, aici trebuie să arăt că jurnalistul îl ia la pertu pe preot, ceea ce însemnă că de fapt nu prea punea preț pe cele bisericești.

Dar filmul se rupe aici din alte cauze. În primul rând, jurnalistul știe că fata nu s-a sinucis și nu spune mamei acest lucru. Asta nu ține de personaj, ci de scenariu. Dar și mai important este faptul că mama, așa cum și-a crescut și și-a cunoscut fiica, și cum și era de fapt, acceptă incredibil de ușor că aceasta s-a sinucis. Și aici este o problemă de scenariu, așa ceva nu se poate!

Întors la redacție, jurnalistul îi propune șefului său, interpretat de Adrian Titieni, să dea publicității materialul lăsat cu acest scop de Ioana, dar acesta refuză categoric, de frică. Din nou un clișeu, nu numai extrem de uzat, dar și subțire, în acest caz. Nu poți convinge spectatorul cu generalități, fără date concrete, credibile, în contextul țării noastre, care, deși face „eforturi”, încă nu a ajuns la nivelul mafiei universale, cel puțin cea de suprafață, la vedere.

„Moon Hotel Kabul”, ca film, la prima vedere pare destul de consistent și bine închegat. Aceasta pentru că părțile componente par ele însele consistente și bine structurate. La o privire mai atentă, însă, se poate constata că aceste „părți componente” nu se leagă organic între ele, legăturile sunt subțiri, sau scârțâie la încheieturi.

De exemplu, scena erotică de la hotel.
Jurnalistul urmărește filme porno pe laptop, o sună pe translatoare și, politicos, o invită la el în cameră. Stau la un pahar de vorbă și, pentru că erau oameni maturi, vaccinați, are loc partida de sex. Norocul nostru că Vlad Ivanov nu a fost disponibil pentru rol!

Scena se desfășoară lent, dar, mulțumită regiei și montajului, nu în timp real, iar replicile sunt în bună măsură „răsturnate”, adică nu cele la care te aștepți, astfel că se creează acea senzație de autenticitate, desigur susținută și de interpretarea celor doi protagoniști. Scenaristele au grijă să introducă și elemente cu o anumită conotație, cum ar fi „țigara de după”, reluată ulterior, sau faptul că nu puteau fuma la fereastră, pentru că se aflau într-o zonă de conflict militar.

La începutul, scena pare corectă, adică la locul ei, dar pe parcursul filmului, ne dăm seama că nu este așa. Încălzirea cu filme pentru adulți și venirea fetei par acțiuni premeditate. Asta nu înseamnă că nu pot fi și veridice, numai că lasă impresia de fată ușor de abordat, contrar intenției scenaristice.

Rezolvarea ar fi fost simplă și mult mai eficientă cinematografic. Fata era agent sub acoperire și își simte viața în pericol. Caută un pretext și vine în camera jurnalistului, pentru a-i plasa cumva memoristicul. Cu gândul că ar putea fi ultima plăcere a vieții, acceptă până la urmă avansurile acestuia.
Așa s-ar justifica și sentimentul postmortem apărut în sufletul jurnalistului, precum și tot comportamentul său ulterior față de fata decedată și familia acesteia.

Tot dintr-o eroare scenaristică, dar de data aceasta mult mai gravă, personajul fratelui cu handicap, pe care mizează o mare parte din film, rămâne mai mult la nivel de decor. Existența lui era necesară inițial pentru a construi personajul Ioana, o fată cu suflet mare. Numai că o fată cu suflet mare nu se sinucide, să-l lase singur, pentru niciun motiv din lume. Noi știm că nu s-a sinucis, dar familia și sătenii nu știu, așa că este ca și cum n-a fost ce-au crezut ei că este. Mai mult decăt atât, chiar și dacă ar fi fost vorba de vreun secret militar, măcar în acel vârf de munte ar fi trebuit spus adevărul.

Dacă nu este vorba de o eroare, ci de o subtilitate a scenariului, ar fi trebuit să găsesc elemente ajutătoare, dar n-am găsit! Ba, dimpotrivă, am constatat și alte inabilități scenaristice, cauzate de necunoașterea realității. Astfel, Ioana nu trebuia neapărat să fie ofițer sub acoperire pentru a muri eroic în anonimat, în contrapondere cu „eroul” care de fapt moare beat, căutând curve pe câmpul minat. Putea rămâne o simplă translatoare, care încearcă să-i demaște pe cei care profită de pe urma stării de război, sau chiar creează astfel de stări. Ca ofițer sub acoperire, scenaristele pur și simplu n-au știut să ducă personajul mai departe. Trebuia văzut de ce a fost lăsată fără apărare în Afganistan, de ce nu a fost demascată înscenarea cu sinuciderea, de ce nu a fost înmormântată cu onoruri după deces. Acestea ar fi fost niște aspecte importante de abordat, nu cinismul unui jurnalist arogant.

Filmul are mai multe momente surprinzătoare, construite aparent din nimic, cum este cel cu puiul de găină, dar vreau să remarc o secvență memorabilă, cu profunzime, chiar dacă „beneficiază” de un vocabular vulgar, cea în care jurnalistul constată că, dacă spui un adevăr care nu convine, riști să fii scuipat în față. Din păcate, astfel de momente, rare în filmul românesc, sunt umbrite de clișee inutile, cum este în cazul de față prostituata care așteaptă aproape goală în ploaie, ca și cum tot timpul ar ploua, fără vreo legătură cu povestea, și și urâtă cu crăci, ca-n toate celelalte filme, de nici nu știu de unde găsesc realizatorii astfel de interprete.

[Cretzulynne]

Moon Hotel Kabul - văzut de mine

Trebuia văzut de ce a fost lăsată fără apărare în Afganistan, de ce nu a fost demascată înscenarea cu sinuciderea, de ce nu a fost înmormântată cu onoruri după deces. Acestea ar fi fost niște aspecte importante de abordat, nu cinismul unui jurnalist arogant.

Uită-te la titlu. Se pleacă de la loc, care a devenit un personaj, și se urmărește traseul celor vii și morți. Pentru a înțelege spectatorul, de ce x, de ce y, trebuia o întoarcere în timp. Ceea ce voiai tu, e de fapt un film de 150 min.
(de fapt, mereu femeile au fost personaje pe care s-a pus mai puțin accent pe ecran... dacă nu-i un film f rated, slabe șanse să găsești portrete consistente!... )

[mirodoni]

Pentru a înțelege spectatorul, de ce x, de ce y, trebuia o întoarcere în timp. Ceea ce voiai tu, e de fapt un film de 150 min.

Spectatorul a înțeles, nu era necesară nicio întoarcere în timp. În film se poate orice, cu condiția să fii consecvent, convingător.
Aici au fost amestecate, din greșeală, două filme. Unul în care fata este translator, și altul în care este agent sub acoperire.
Filmul cu agentul sub acoperire a fost ratat din motivele arătate de mine, adică lipsa experienței în domeniu și genul respectiv de film, iar filmul cu translatoarea a fost ușor alterat, dându-i-se fetei „sarcini” suplimentare. Desigur, se mai adaugă „scăpările” pomenite: cum de o mamă bună acceptă varianta sinuciderii fiicei sale, și de ce nu îi este spus adevărul.

Cât privește durata de 150 de minute pentru varianta a doua, care am spus că putea fi una din variante, dar nu neapărat cea preferată de mine, te înșeli. Gândește-te câte minute bune, adică multe, sunt ocupate cu chipul lui Florin Piersic jr. la volan, cu umbrele picăturilor de apă de pe parbriz, câte minute sunt ocupate de „iubita” pe care o respinge, cu prostituata pe care o ia din ploaie, o plătește, dar nu beneficiază de serviciile ei, și-ai să vezi că prin eliminarea acestora se putea „dezvolta” personajul Ioana. Dar mai trebuia un coscenarist.

[Cretzulynne]

Spectatorul a înțeles, nu era necesară nicio întoarcere în timp. În film se poate orice, cu condiția să fii consecvent, convingător.
Aici au fost amestecate, din greșeală, două filme. Unul în care fata este translator, și altul în care este agent sub acoperire.
Filmul cu agentul sub acoperire a fost ratat din motivele arătate de mine, adică lipsa experienței în domeniu și genul respectiv de film, iar filmul cu translatoarea a fost ușor alterat, dându-i-se fetei „sarcini” suplimentare. Desigur, se mai adaugă „scăpările” pomenite: cum de o mamă bună acceptă varianta sinuciderii fiicei sale, și de ce nu îi este spus adevărul.

Cât privește durata de 150 de minute pentru varianta a doua, care am spus că putea fi una din variante, dar nu neapărat cea preferată de mine, te înșeli. Gândește-te câte minute bune, adică multe, sunt ocupate cu chipul lui Florin Piersic jr. la volan, cu umbrele picăturilor de apă de pe parbriz, câte minute sunt ocupate de „iubita” pe care o respinge, cu prostituata pe care o ia din ploaie, o plătește, dar nu beneficiază de serviciile ei, și-ai să vezi că prin eliminarea acestora se putea „dezvolta” personajul Ioana. Dar mai trebuia un coscenarist.

Nu-mi amintesc să fi văzut și dezvoltarea acțiunii a unui personaj (de cele mai multe ori e de sex masculin) și dezvoltarea acțiunii a personajului feminin, și a motivelor și evenimentelor premergătoare a acțiunii prezente, și prezentarea deznodământului, toate într-un film de 90 min!!!

Tu ai văzut toate astea, concentrate, în 90 min? Îmi dai exemple, te rog? Mie nu-mi vine niciunul...

[mirodoni]

Nu o lua motamo.
Nu am zis 90 de minute.
Ar mai fi 100 de minute, 110 minute, 120 de minute.

Eu preferam varianta 90 de minute, dar fără erorile pomenite de mine.

[ilustra.films]

Raman la aceasi parere: mai bine stai acasa Mirodoni. Sincer.
Esti prea subiectiv. Nu privesti si nu vrei sa te uiti negru sub unghie la sensibilitatile prezentate pe ecran. Nu ai sensibilitate pentru acestea. Tu insusti. Pacat de timpul pe care-l dai scrierilor tale.
Am vazut atat de multi mosuleti care prefera sa stea pe o banca, in parc sa joace sah sau remi. Si sunt fericiti.
Tu scrie in continuare ca orisicum nu o sa asculti de (...) ca mine.
Evident ca vor fi multi suparati pe cinemaul romanesc care iti vor da dreptate. Daca ma apuc si eu sa demontez cinemaul romanesc Doamne cati fani as avea. Deci, sustinatori ai clar! Problema e cu bunul simt. Cam lipseste...

[Cretzulynne]

(...) sensibilitatile prezentate pe ecran.

Evident ca vor fi multi suparati pe cinemaul romanesc.

Illustra, câtă vreme România nu are niciun film în colecția Criterion, câtă vreme nu avem niciun Oscar pentru nimic, câtă vreme doar o mână de oameni reușesc să facă ceva, chiar dacă sunt MULȚI care ar avea șanse, chiar dacă avem materie cenușie ce nu se utilizează eficient pentru brainstorming, câtă vreme nu se cunoaște conceptul artei - să avem și noi regizori precum Tarr, Tarkovski, Ceylan, Malick, Diaz sau proaspătul Chang-dong Lee (Vezi Burning să înțelegi la ce mă refer), câtă vreme nu se ridică nivelul cultural pe toate planurile, atâta vreme vor exista supărații.
Numai bine!
Supărata C.

[ilustra.films]

Illustra, câtă vreme România nu are niciun film în colecția Criterion, câtă vreme nu avem niciun Oscar pentru nimic, câtă vreme doar o mână de oameni reușesc să facă ceva, chiar dacă sunt MULȚI care ar avea șanse, chiar dacă avem materie cenușie ce nu se utilizează eficient pentru brainstorming, câtă vreme nu se cunoaște conceptul artei - să avem și noi regizori precum Tarr, Tarkovski, Ceylan, Malick, Diaz sau proaspătul Chang-dong Lee (Vezi Burning să înțelegi la ce mă refer), câtă vreme nu se ridică nivelul cultural pe toate planurile, atâta vreme vor exista supărații.
Numai bine!
Supărata C.

Draga Suparata C,

Lipsa anumitor premii nu ar trebui sa ne faca sa spunem ca un film X sau film Y romanesc e prost. Asta nu ar trebui sa ne faca sa daramam, sa aruncam la cos aceste filme DOAR pentru ca nu avem NISTE premii din lista de premii. E ca si cum am spune "mama, sarmalele tale sunt proaste craciunul asta pentru ca nu ti-a iesit friptura".
Sa incurajam critica bombastic negativista e la fel de gresit precum sa incurajam critica mincinos-pozitiva (vezi ce s-a scris despre Octav).
Nu am sa spun niciodata ca aceasta suparare nu este fondata. Dar ea nu are legatura cu premiile pentru numele lui Dumnezeu! Are legatura cu faptul ca oamenii nu inteleg cinemaul romanesc. Si asta pentru ca le lipseste cultura.

Uite, in loc sa ne plangem ca nu avem (anumite) premii sau nu facem parte din eu stiu ce colectie, eu zic mai bine sa punem cap la cap proiectul care sa aduca in scolile romanesti materia "Studiu cinematografic sau cum arata un film bun" (titlu random cules de prin colturile interiorului meu plin de dragoste pentru cinema) si sa incepem atat de necesara educatie cinematografica. Pentru ca multe din filmele de se prezinta pe ecran au valoare cinematografica.
Mai e ceva: vorbeam cu un amic regizor aspirant si mi-a zis frumos: problema cu filmul romanesc nu este realismul pe ne este prezentat pe ecran. Problema filmului romanesc e ca sunt acesti regizori care copiaza acest realism fara sa-l inteleaga, crezand va vor intra in cartile de istorie sau premii sau etc.

Suparata C: nu la premii sa ne gandim cand facem un film. Sa ne intrebam insa "este necesar filmul pentru publicul romanesc?" sau "acest film vorbeste cu adevarat despre problemele actuale ale acestei natiuni?" sau "au nevoie oamenii sa cunoasca aspectele prezentate pe imagini?" sau "acestea sunt problemele de care societatea sufera azi?" Iata intrebarile, draga Suprata C. Nu problema premiilor sau a colectiilor.

Multe din filmele criticate pe aceste threaturi au valorea de care vorbesc! Mie unul nu-mi pasa de premii. Azi premiile se dau si pe considerente politice etc. Pe mine ma intereseaza curajul autorului, ma intereseaza BUNUL SIMT al autorului de a vorbi despre problemele societatii si alte cateva aspecte.

Cu drag,
ilustra (si nu Illustra)

[Cretzulynne]

Lipsa anumitor premii nu ar trebui sa ne faca sa spunem ca un film X sau film Y romanesc e prost. Asta nu ar trebui sa ne faca sa daramam, sa aruncam la cos aceste filme DOAR pentru ca nu avem NISTE premii din lista de premii. (...)
Nu am sa spun niciodata ca aceasta suparare nu este fondata. Dar ea nu are legatura cu premiile pentru numele lui Dumnezeu! Are legatura cu faptul ca oamenii nu inteleg cinemaul romanesc. Si asta pentru ca le lipseste cultura.

Nu am spus niciodată că un film ar fi prost dacă nu este premiat. Există categorii de filme și categorii de premii. Dacă e să vorbim de filme premiate, de ce ai uitat de Zmeura de Aur?
De ce ai uitat și de acele premii mici ce se dau filmelor din categoria B, gen cel mai gore movie etc?
Crezi tu că toate premiile înseamnă că filmul e bun? Nope. Noi, ca public românesc tânjim după recunoașterea INTERNAȚIONALĂ, iar asta înseamnă premiile americane - Oscarul și premiile de la Cannes pentru artă.
Când ai bifat asta, deja ești la startul pentru a crea filme cum se cuvine. Ca să mă înțelegi mai bine, imaginează-ți că sunt multe țări care sunt mașini cu motoare V8 și multe facilități sub capotă. Imagineaz-o și pe România a fi o mașinuță broască, cu motoraș mic, cu suflet și pasiune mai multă decât poate duce. Aliniază-le pe toate la linia de start. Vezi cine pornește și cine termină cursa. Asta înseamnă Capacitate. Performanță. Putere de creație. Știi unde e România în cursa asta imaginară ? Nici măcar nu a pornit! Sau, hai, să zicem că e undeva pe la jumătatea drumului... când ceilalți au terminat demult. Cei care au terminat sunt acele filme de 10. Indiferent că sunt premiate sau nu. Zi și tu, după logica ta, dacă un film extraordinar nu atrage după sine și recunoașterea. Și dacă se poate, și un premiu pe măsura valorii sale.
După ce ai făcut-o pe asta, adică să fi demarat, apoi poți să faci tot felul de filme, că nu mai crâcnim, dacă ne-ai oferit ce am visat de atâta vreme!
Câtă vreme nu există asta, evident că se vede contrastul și nu putem închide ochii!

eu zic mai bine sa punem cap la cap proiectul care sa aduca in scolile romanesti materia "Studiu cinematografic sau cum arata un film bun" (titlu random cules de prin colturile interiorului meu plin de dragoste pentru cinema) si sa incepem atat de necesara educatie cinematografica.

Bine că mi-ai adus aminte de o idee mai veche - voiam să se introducă în școli și ore de lectură, ore de istoria artelor picturale și ore de audiovizual, adică să se difuzeze la orele de istorie - filme cu subiectul abordat, de ex, se predă despre Holocaust, apăi să arate și un film despre asta!, la orele de geografie, de ex - se predă despre activitatea magmatică, atunci să se arate erupția Ednei sau a oricăror vulcani ș.am.d.
De aici a decurs și dorința de vedea mai multe filme istorice... despre părți ale istoriei românilor.
Ne-am plictisit să știm tot despre americani, fiindcă ei scot filme istorice, biografice, true story pe bandă rulantă/an.

Ca să începi educația cinematografică, trebuie mai întâi educația fotografică pentru învățarea unghiurilor, tipurilor de imagini, densități, lumini și umbre, compoziții etc. Abia după, poți pricepe cât de greu se face un film și că cei care reușesc să scoată sublimul din ceva banal sunt maeștri!

Sa ne intrebam insa "este necesar filmul pentru publicul romanesc?" sau "acest film vorbeste cu adevarat despre problemele actuale ale acestei natiuni?" sau "au nevoie oamenii sa cunoasca aspectele prezentate pe imagini?" sau "acestea sunt problemele de care societatea sufera azi?"

Dacă americanii ar fi făcut filme după nivelul de necesitate, nu s-ar mai fi scos multe filme!... Cu următoarele întrebări te orientezi spre teme politice, sociale... Dacă ar fi fost așa, Guillermo del Toro n-ar mai fi scos niciodată tot ce a făcut. (el fiind regizor-povestitor)
În concluzie, uiți multe segmente de public, uiți multe categorii de public, de regizori și de filme.

[ilustra.films]

Nu am spus niciodată că un film ar fi prost dacă nu este premiat. Există categorii de filme și categorii de premii. Dacă e să vorbim de filme premiate, de ce ai uitat de Zmeura de Aur?
De ce ai uitat și de acele premii mici ce se dau filmelor din categoria B, gen cel mai gore movie etc?
Crezi tu că toate premiile înseamnă că filmul e bun? Nope. Noi, ca public românesc tânjim după recunoașterea INTERNAȚIONALĂ, iar asta înseamnă premiile americane - Oscarul și premiile de la Cannes pentru artă.
Când ai bifat asta, deja ești la startul pentru a crea filme cum se cuvine. Ca să mă înțelegi mai bine, imaginează-ți că sunt multe țări care sunt mașini cu motoare V8 și multe facilități sub capotă. Imagineaz-o și pe România a fi o mașinuță broască, cu motoraș mic, cu suflet și pasiune mai multă decât poate duce. Aliniază-le pe toate la linia de start. Vezi cine pornește și cine termină cursa. Asta înseamnă Capacitate. Performanță. Putere de creație. Știi unde e România în cursa asta imaginară ? Nici măcar nu a pornit! Sau, hai, să zicem că e undeva pe la jumătatea drumului... când ceilalți au terminat demult. Cei care au terminat sunt acele filme de 10. Indiferent că sunt premiate sau nu. Zi și tu, după logica ta, dacă un film extraordinar nu atrage după sine și recunoașterea. Și dacă se poate, și un premiu pe măsura valorii sale.
După ce ai făcut-o pe asta, adică să fi demarat, apoi poți să faci tot felul de filme, că nu mai crâcnim, dacă ne-ai oferit ce am visat de atâta vreme!
Câtă vreme nu există asta, evident că se vede contrastul și nu putem închide ochii!

Bine că mi-ai adus aminte de o idee mai veche - voiam să se introducă în școli și ore de lectură, ore de istoria artelor picturale și ore de audiovizual, adică să se difuzeze la orele de istorie - filme cu subiectul abordat, de ex, se predă despre Holocaust, apăi să arate și un film despre asta!, la orele de geografie, de ex - se predă despre activitatea magmatică, atunci să se arate erupția Ednei sau a oricăror vulcani ș.am.d.
De aici a decurs și dorința de vedea mai multe filme istorice... despre părți ale istoriei românilor.
Ne-am plictisit să știm tot despre americani, fiindcă ei scot filme istorice, biografice, true story pe bandă rulantă/an.

Ca să începi educația cinematografică, trebuie mai întâi educația fotografică pentru învățarea unghiurilor, tipurilor de imagini, densități, lumini și umbre, compoziții etc. Abia după, poți pricepe cât de greu se face un film și că cei care reușesc să scoată sublimul din ceva banal sunt maeștri!

Dacă americanii ar fi făcut filme după nivelul de necesitate, nu s-ar mai fi scos multe filme!... Cu următoarele întrebări te orientezi spre teme politice, sociale... Dacă ar fi fost așa, Guillermo del Toro n-ar mai fi scos niciodată tot ce a făcut. (el fiind regizor-povestitor)
În concluzie, uiți multe segmente de public, uiți multe categorii de public, de regizori și de filme.

Citindu-te, simt ca ai simtit ca am vrut sa te jignesc. Nu asta a fost intentia mea. Cer scuze daca asta am dat de inteles.

[lili22]

Deci asta era.Ne lipseste cultura, bunul simt si in plus suntem hipoacuzici.si nu intelegem replicile filmelor romanesti pline de genialitate.
Am ras ,citind ca un spectator poate ajunge in pragul unui atac de panica atunci cand scapa o replica dintr-un film romanesc.

[ilustra.films]

Deci asta era.Ne lipseste cultura, bunul simt si in plus suntem hipoacuzici.si nu intelegem replicile filmelor romanesti pline de genialitate.
Am ras ,citind ca un spectator poate ajunge in pragul unui atac de panica atunci cand scapa o replica dintr-un film romanesc.

alt/a suparat/a