DISTURBIA

[VICTORLAND]

DISTURBIA
Sunt multe filme americane in care se povesteste despre intamplari extraordinare in care apar criminali, politia, pistoale, impuscaturi si cutite care taie oameni. Dar iata ca zilele trecute (25 septembrie 2007) am vazut un film american in care nu apare nimic din cele insirate mai sus, doar poate cateva cutite care erau folosite la bucatarie la taiat patrunjel (Fara rezervari, fara retineri)
Dar daca vreti sa vedeti un thriller aparent banal in privinta scenariului, trebuie sa mergeti la SUSPICIUNEA (DISTURBIA). Aici apare o alta abordare a acestui gen de filme, in care se introduce un element nou, ce ar putea sa fie asimilat cu un detaliu, altadata de domeniul scient-fiction. Este vorba de un mic aparat prevazut cu emitator care se poate lega de piciorul unui suspect, pentru a transmite politiei, unde se afla purtatorul aparatului in orice moment. Aici este vorba de o restrictie mai draconica. Aria de miscare este redusa la cativa zeci de metri si in plus, daca cumva greseai si depaseai limita impusa cand se aprindea un beculet rosu, aveai dreptul sa te intorci in aria regulamentara in timp de cateva secunde si atunci se reaprindea un beculet verde, semn ca esti in regula. Dar regula spunea ca daca depaseai cele cateva secunde, politia venea rapid, te aresta pe bune si te baga la puscarie. Tu nu erai decat un puscarias cu arest la domiciliu, pentru care plateai o taxa de 12 $ pe zi.
Stabilite aceste reguli, poate sa inceapa actiunea filmului. Pe parcurs, se arata capete taiate, agatate de pereti, hoituri care plutesc in gropi sub pardoseala pivnitei, toate invelite intr-un paienjenis misterios din care nu apar detalii decat atat ca sa iti sugereze cava groaznic, lasandu-te pe tine sa fabulezi in liniste. Aici apar situatii perfect speculate in care baiatul arestat (Kale) se chinuie sa nu treaca de limita impusa pentru a nu declansa beculetul rosu si mai ales, sunt exacerbate momentele in care are interesul sa cheme politia si nu poate sa depaseasca limita impusa, fiind tarat inapoi, lupta pentru verde, sau rosu devenind extrem de palpitanta.
Evident ca apar si alte lucruri ce se apropie de povesti SF, mai ales ca se incearca sa se acrediteze ideea ca s-ar putea sa nu ne dam seama ca avem la indemana deja, cele mai simple aparate care se pot cumpara de la magazin, cu care putem sa facem transmisii in direct, urmariri spectaculoase, inregistrari video, audio, transmise in direct pe internet, lucru care acum cativa ani pareau de domeniul viitorului indepartat. Totul este prezentat extrem de veridic si credibil, asa ca dincolo de ceea ce se vede pe ecran, crime, iubiri de adolescenti si alte dulcegarii, se deschide camp larg catre o viziune generoasa despre o lume in care traim si ne miscam aparent liberi, dar practic se poate face aproape orice cu intimitatea noastra, asa cum sustinea un personaj din film: “– Eu tin la intimitatea mea”. Aparent toate sistemele de filaj folosite de CIA, sau FBI cad in derizoriu, pentru ca niste liceeni, fac mai mult si mai eficace cu aparatura de doi bani, fiind dotati cu inteligenta atat cat se poate la varsta lor si mai ales cu putere de adaptare la situatii critice, schimband binoclurile cu camerele de filmat si telefoanele mobile intr-o viteza demna de un adevarat prestidigitator.
Un film care se putea numi “Viata de cartier” daca nu aparea un criminal. Si atunci poate ca ar fi fost la fel de interesant, asa cum apare la inceputul filmului descrierea catorva obiceiuri ale vecinilor, unul iesea de doua ori pe zi in curte sa tunda iarba, altii plecau si veneau la ore fixe, putand sa intuiesti cam ce face si ce gandeste fiecare individ. Fata (Ashley) are cateva remarci foarte exacte privind caracterul unor personaje aflate in miscare (pantofii, bratara, pot sa dezvaluie multe indicii pentru un detectiv).
Filmul apasa clar pe pedala unui suspans tipic american, imbibat in multe sosuri specifice Hollywoodiene si ma gandesc cum ar fi evoluat lucrurile daca se pedala pe latura pierderii identitatii noastre intr-o lume din ce in ce mai informatizata si mai robotizata. Si nu este decat inceputul, pentru ca daca am dota fiecare individ cu un aparat mini PC capabil sa redea Internet, telefon, camera video si reportofon, atunci vom putea sa spunem ca viata noastra ar deveni cu adevarat supersofisticata. Se pare ca IPhone a dat startul.
Filmul este suportabil si uneori cu adevarat plin de suspans. Actorii joaca bine.

Victor MODORAN
27 septembrie 2007

[Windom]

Nu stiu cit de bine ti s-au parut tie ca joaca actorii, dar mie mi s-au parut ridicoli. Nu pot sa inteleg cum de un actor destul de bine titrat precum David Morse a ajuns sa joace intr-un film de mina n-ºpea caruia ii ghiceºti ºpilul dupa primele 10 minute si care se vrea probabil a fi un Rear Window with horny teenagers. A walking clichee. Hai sa fim seriosi...
De ce naiba se mai fac asemenea filme? Cit rahat mai pot inghiti americanii astia?
O duda de film, ca si Captivity dar acolo macar aparea Elisha care a facut mai suportabile cele 90 min.

[VICTORLAND]

De acord ca filmul este o duda.
Dar nu trebuie sa fii asa de rau cu toate. Evident ca dupa 10 minute te prinzi cam care este chestia. Dar de ce mergi la film? Ca sa te prinzi acasa, dupa ce l-ai vazut? In fond nici nu trebuie discutat prea mult despre un film ca asta si ca inca 95% din filmele care se vad pe ecran in Bucuresti. Tocmai asta am vrut sa arat, ca daca se vroia sa se obtina un efect dur si sa se intre in categoria filmelor "bune", s-ar fi putut evidentia latura pierderii intimitataii si a identitatii, chiar si intr-o lume foarte restransa, intr-un cartier. Daca vrei sa devenim judecatori de film, ai dreptate, mai bine stam acasa. Dar ce te faci daca vrei sa mergi la un film? De fapt, acolo la film, mai vezi un interior de casa, o masina, o cucoana, un caracter ciudat, sau si mai rau, iesi din sala in timpul filmului. Asta mi s-a intamplat de vreo trei ori si nu regret nimic. Dar una peste alta, filmul este suportabil. Dar ai dreptate, este un sloboz de film.

[ulrich]

nu e chiar atat de prost;mie,cel putin,mi s-a parut ca pastreaza din atmosfera lui "rear window".nu le compar valoric,normal,dar ramane ceva din ideea explorarii unui spatiu relativ restrans,in care colcaie secrete,ascunzisuri...
iar actorii sunt chiar foarte buni,de la d.morse pana la asta din transformers.