Poezia (proprie).

[Cretzulynne]

170. Flăcările

I.

Vârfuri-vârfuri roșii,
se desprind din mamă,
vârfuri-vârfuri negre,
se desprind din tată,
mamă-i cerul,
tată-i pământul,
mamă-i sus,
tată-i jos,
vreau să fie invers,
să merg pe cer,
să pot vedea pământul-ntreg,
să-i privesc flăcările cum vor să mă prindă aici, sus,
și-n mijlocul lor,
o lumânare timidă,
ținută de propria-mi umbră,
ce construia ființa mea,
din vrajă,
cu puțin mortar, lut și poțiune de iarbă sălbatică,
în codrul ce nu arde,
să îi pogor toată înțelepciunea de o am,
să stau cu ea,
veșnică.

II.

În cameră,
o lumânare cu o foarte subțire siluetă dătătoare de o foarte groasă umbră,
îmi ține companie,
precum muștele de odinioară,
ori păianjenii din tinerețea albă,
ori molia de astă-iarnă,
de veghe,
arzând molcom,
câteodată mai ieșind un fum negriciu, -nălțându-se, crin portocaliu,
tremurând-n extaz.

III.

Grup de rebeli adunați-n jurul unui mănunchi de lemne uscate,
buchet destinat să ardă-n flori portocalii,
tăcem,
veghind festivalul creaturilor de foc,
ce se nasc sub privirile noastre,
tremurători și liniștiți,
copii ca și noi,
jucăuși ca și noi,
păstrând magia momentului,
până când vom afla focul de pe cer,
fotografiem cu ochii fulgii de foc-nconjurați de nisip,
privirile noastre-ni-s captivate de triunghiul concentric cu magma de sub noi și stelele de sus,
și ni se pare că dacă absorbim flăcările,
ne vom încălzi sufletele înfrigurate.

2010

[Cretzulynne]

(Socrate)

171. A 10-a oră de filozofie

O oră de filozofie
Se lungește
Cât durează ura
Într-un minut de gândire.

Un minut de ură
Ustură
Cât supără
O sută de ani amară.

O zi de succes
Cât dai ghes
În spate
O sută de ani te surprinde.

Un pix cu cerneală roșie
Și urme pe test
Roșu peste negrul ca smoala
E motiv de supărare.

2010

[Cretzulynne]

(„Terasa cafenelei noaptea” de Vincent Van Gogh)

172. Vârste electronice

Electricități excentrice se dezgroapă-n neștire-n nemurire
Fiecărui savant inventator de noi esențe materiale refuzându-i-se titlul suprem,
De abia am fi început a încăpea-n toate florile științei
Când am avut răsfirate armoniile de nopți vii,
Mai tari ca mentalitățile spartane sunt înmulțirile de Big-Bang-uri,
Blocați-n toate fazele de început, adormim precum albatroșii pe stânci ascuțite,
Adunați-n megalopolisuri neobarbare, acoperind toate suprafețele terriene,
Și de-am putea-n metamorfoze de foc și metal să fim transformați,
Am cuceri și marțienii, neptunienii, venusienii, saturnienii ori plutonienii
Ce așteaptă distanțele a fi ajunse la scadențele prestabilite înainte de marele-nceput.
Foile răsfirate pe bulevardul gândurilor nu mai interesează pe nimeni,
Nici aromele dulci de pișcot ce aminteau de vremurile duse-n gările ce duc către uitare,
Nici strălucirile din micul meu pahar blocat pe sticla pictată ce l-am comandat acum o oră
Pe terasa de vară unde sunt și aberez la corbii și porumbeii certăreți, cocoțați pe marginile clădirilor vintage,
Toate și toți șoptind, îngândurate și îngândurați, vedenia unei noi filozofii.
A, da, era o poezie pe un afiș, absorbită de un chip de Giocondă a secolului XX,
Uitată printre mormanele de hârtii ar fi fost de n-aș fi trecut prin aleea-ntunecată
Intitulată “iubire”...
Cameră obscură, invadată acum de tapetul nopții, -n nuanțe-nchise de negru cărbune,
Pătate pe acolo, pe ici, pe ici-colo, pe dincoace cu puncte aurii. Doar niște stele.
Menta-i aromatică. Și uite-așa mă uit-n sus. Alo! Ce tot dansați voi mereu pe lângă lună?
Astăzi nu vă văd așa strălucitoare ca odinioară... Sunteți timide? Nu cântă nimeni. Nicio purtare de vânt.
Deprind iute fugara aromă a unei dulci delicatese. Mă gâdilă-ntruna. Fugi, măi, ispită, de unde ai venit!
Stai, deja mănânc o felie de cozonac de casă... Salivez. Halucinez, adică.
Hei, ademenește pe alt uituc somnabul-n palatul nopții ăsteia, iluzie nesuferită! Te-ai pus de acord cu ispita aia șmecheră de mai devreme!?
Lumini dureroase. Lasere nebune. De unde?!
Nu știu... Simțurile se simt așa de bine-n mătase. Și ascult mormanele de foi pline de fluturi negri,
Cum trăncănesc împreună cu sofaua copleșită de mine. Închid ochii.
Aștept tratament regal-n speranța că mă voi trezi-n noutate. Neafectată de ieri. Neînțelegând cum ziua plină de ieri a dispărut.
Cedez cu sufletul aici.
Mă mănâncă toți șerpii electrici ce au ajuns la mine. Înăuntrul radiațiilor corpusculare emise de steaua mea.

2010

Notă
A se înțelege electronic de la electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr électron] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă și cu masa de 1836 de ori mai mică, ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor Si: (rar) negatron.
(sursa: dexonline. ro)

[Cretzulynne]

173. A patra pereche de ochi

Pisica neagră de la poarta verde, Cerberul cimitirului,
mă-ntâmpina de fiecare dată
cu privirea sa pătrunzătoare
ce ajungea-n fundul sufletului meu
ghicindu-mi motivul venirii,
spărgându-mi spatele-n mii de fiori,
ajungând la pietrele pe care trosneam
tulburată.

Când crezi a auzi cântecul armoniei
ce sălășluia-n casa unei muzici prinse,
căzând-n capcana ei atent țesută,
trăind
încrengătura de note nestăpânite
ce-și exersau vrăjile din lumi necunoscute
adunate spre-ncântare,
transformate-n iluziile păienjenișului căilor vieții,
reflectându-se-n oglinda minții
care nu minte de o vede așa,
crezând-ntr-un imperiu de frunze uriașe,
cu zombi, fantome, crocodili feroce și alte asemenea creaturi
ce stăpânesc-ntregul imperiu cu imaginația mea,
nu se cuvine oare a mă lăsa trasă și dusă de ele,
fiindcă numai eu-i pot vedea?

2010


Notă: prima pereche - globii oculari, a doua pereche - ochii minții, a treia pereche - ochii sufletului, a patra pereche - ochii din fiecare por epidermal, ce pot vedea toate straturile multiuniversului.
Atenție! A patra pereche e o idee inventată!