FABULE CINEMATOGRAFICE... si nu numai

[Pitbull]

Din päcate, uneori, artistii nu au timp sä träiascä...
Simt nevoia sä rememorez un destin ciudat si trist.

Horatiu

Eram în clasa a IX-a la Sava, trimestrul II, si Maria Pavnotescu, legendara profä de românä, m-a chemat sä joc în "Amicii" lui Caragiale, împreunä cu un bäiat din clasa paralelä de uman, Horatiu Ilie (de fapt, cum aveam sä aflu ulterior, numele lui real de familie era Petrut).
A iesit o scenetä reusitä. Repetitii foarte pläcute si interesante, creatoare, colaborare excelentä. Horatiu era un tip sofisticat, cultivat, inteligent, de caracter. Avea umor, talent, cunostea teatru. Mä întrebam de unde. Din nefericire, n-am stat niciodatä sä conversäm despre viata noasträ personalä. Nu intraserä zilele-n sac - credeam.
Spectacolul s-a jucat de câteva ori, pe la diverse serbäri, primit întotdeauna bine. Cineva a fäcut si o pozä, care a rämas câtva timp pe un panou, undeva prin liceu.
Dupä serbare, o vreme, îl tot salutam cu "Noroc, Mache!", iar el îmi räspundea cu "Noroc, Lache!" Din päcate, de la un timp s-a säturat de aceastä glumä care se präfuise. Eu n-am înteles si am continuat sä-l sâcâi cu ea, pânä s-a supärat pe mine si a început sä mä evite. N-am luat în seamä, credeam cä o sä-i treacä.
Pe la sfârsitul lunii iunie (1976), l-am väzut din autobuz, în statia de la Lutheranä. Pärea nemultumit de ceva...
În septembrie, am aflat de la o fatä, Cristina Albu, cä murise.
Într-o tabärä la munte, a cäzut într-o präpastie. Un prieten aflat cu el, ajuns în dilemä, a ales gresit: n-a vrut sä-l lase singur, si l-a vegheat în asteptarea salvatorilor. Când au sosit, dupä o zi si o noapte, era prea târziu. Dacä acel bäiat ar fi alergat imediat dupä ei, si veneau la timp, Horatiu mai putea fi salvat. Dar... cum sä stie?
Alt coleg al lui Horatiu, Florin Grama, care fusese la înmormântare, mi-a spus cä mama lui Horatiu era sora lui Emanoil Petrut. (Asa se explica familiaritatea lui cu actoria si teatrul.) In urma unor complicatii familiale, Horatiu fusese crescut de Catinca si Mimi Petrut.
Ani de zile, dupä aceea, ori de câte ori aveam drum pe la Bellu, mä reculegeam si la mormântul sotilor Catinca Ralea si Emanoil Petrut (au murit si ei apoi, pe rând), unde se afla si crucea de lemn cu fotografia lui Horatiu. I-am cerut iertare de mai multe ori cä-l läsasem sä se ducä supärat pe mine, pentru un banc care se prostise.
Dar, de la un timp, crucea a dispärut, neînlocuitä de nimic. Oare osemintele lui au fost strämutate în alt loc? Sau... l-au uitat, pur si simplu?
Sä ne amintim mäcar aici cä, între anii 1960 si 1976, a existat un bäiat admirabil, pe nume Horatiu Petrut (sau Ilie).

[st3fan]

Pit, eu nu mai trec prin acest topic.Prea trist.Pur si simplu povesti reale.Dar prea trist...

[Pitbull]

Nu-ti face probleme, St3fane, aici e ca-n viatä: si mai vesele, si mai triste... Ieri, s-a întâmplat sä-mi amintesc de Horatiu. Dar câte întâmpläri amuzante, de un haz nebun, sunt pe paginile anterioare - si câte au sä mai vinä!
Uite, chiar mi-am amintit: am sä vä povestesc curând despre Bubu!
Cine-i (sau ce e) Bubu?
Ceva la fel cum sunä! Räbdare, räbdare...

[st3fan]

Luni, eram pe o straduta chiar langa primaria sectorului 1.Un batran, in scaun cu rotile, cu piciorul bandajat, se chinuia sa treaca strada.Nu prea era lume prin zona, dar cei care il vedeau il evitau, desi acesta cerea ajutor.Eu am decis sa nu trec pe langa el si sa il ajut.In fond, cat imi lua sa il urc pe trotuar?M-am apropiat de el, mirosea a urina.Rotile din fata ale caruciorului erau rupte, de aceea nu il puteam impinge, era mai usor sa il trag.L-am dus pe trotuar, dar vroia sa il trag mai departe.In spate aveam un ghiozdan si in mana o punga, deci nu era foarte usor pentru mine.Il tot trageam...Ma ruga sa il mai duc putin, fara sa specifice unde.Dupa cateva secunde de liniste, in care eu ma tot intrebam pana unde vrea sa il duc, spune: "Mi-am pierdut casa tata, ce sa fac?" .M-am oprit putin, nu am avut raspuns, nu am stiut ce sa ii spun, nu stiu nici acum.M-a intrebat apoi de o sticla cu apa, daca o vad printre roti.Nu am vazut-o, a gasit-o singur si a baut din ea.Oare era apa?Ma indoiesc profund...Ajunsesem sa il trag deja pe langa bariera din laterul primariei, intrebandu-l unde vrea sa il duc, batranul imi tot raspundea "mai e nitel, mai e putin".Paznicul din parcare ori nu ne vazuse, ori nu ne baga in seama.L-am tras pana fix in fata primariei, la baza scarilor.Apoi m-a rugat sa il intorc cu fata spre cladire.L-am intors.Fara sa imi multumeasca, fara sa imi mai zica nimic, a inceput sa urle "Domnu' primaaaaar!!! Domnu' primaaar!!!".Dupa ce fara sa vreau mi-am intiparit imaginea in minte, m-am intors si am plecat, auzindu-i din spate strigatele pe care le mai aud si acum...
Mai e nevoie de vreo concluzie desteapta sau filosofica?Mai este ceva de spus?Sustrageti singuri morala...

[Pitbull]

Ce moralä, dom'le? :huh: Ce concluzie, dom'le? :?
ASTA-I SECVENTA DE FILM IN TOATA REGULA!!! :w00t:
Pur si simplu incredibil! :shock: Ai nimerit sä träiesti un moment de artä autenticä - artä crudä, bizarä. complexä, dramaticä, absurdä, si câte si mai câte... Fior M.D.L.-ian veritabil. Iar finalul... Uite, ästa da, final!
Tine minte episodul, noteazä-l într-un carnetel, se poate folosi oricând... A, si înregistreazä-l la "Dacin Sara", cât mai repede, cä de nu, JUR cä ti-l fur pentru vreun film, cândva!

* * *

Fatalmente, mie mi-a amintit doar de o foarte modestä poantä cu un cärucior de invalid, pe care am träit-o acum câtiva ani.
Eram cu fiu-meu la traversarea dintre Romarta si Hotel Continental. In fata noasträ, asteptând sä se facä verde, o femeie într-un cärucior de invalid. Mä pregätesc s-o întreb dacä vrea s-o ajut la traversare...
In acel moment, stopul se mutä pe verde. Femeia se ridicä, trece în spatele cäruciorului, îl ia de mânere si începe sä traverseze cu pas zglobiu.
Fiu-meu si cu mine ne-am uitat unul la altul si era sä murim.

[st3fan]

Da, e in carnetel si mai important, in memorie.Absolut, o adevarata secventa de film.Dar filmul asta nu e pe ecran, si nu e cu actori.E cu oameni reali care nu joaca, nu interpreteaza, ci traiesc.Asta e singura tristete.Si nu, nu face film, ca poate imi va trebui mie la un moment dat.

[M0n0]

genial. ambele.
nush de ce nu vad si eu asa ceva...it's sad actualy

[Pitbull]

@Ste3fan
Perfect, tine bine märgäritarul, e al täu!

@M0n0
Ochii cât sarmaua! Sunt PESTE TOT în jurul täu. Nu toate sar în ochi, nu toate sunt spectaculoase - se pot gäsi atâtea discrete, subtile, timide, dar extrem de consistente, si fiecare unicä în felul ei. Retine orice aparent fleac - un nasture ciudat pe haina cuiva, un cuvânt aiurea într-o frazä din autobuz, orice... Treptat, spiritul de observatie (si analizä) ti se va ascuti, si la un moment dat, unde-ai sä te întorci, numai de asa ceva vei avea parte.

Iatä un exemplu extrem de märunt, pe care-l retin de când eram elev de liceu, prin anii '70. O simplä frazä în autobuz (cä tot m-am referit la genul ästa de situatie):
O CALATOARE: - Da' nu te mai împinge-atâta mäi tovaräse cä sunteti pe cuvântul meu dacä nu culmea!

[st3fan]

nush de ce nu vad si eu asa ceva...it's sad actualy

Situatii frapante sunt peste tot, uita-te in jur.Mai rar sa participi activ la o intamplare ca cea pe care am trait-o eu, dar cand mergi cu autobuzul, cu masina, cand observi lumea din jur, trebuie sa fie ceva care sa iti atraga automat atentia.De exemplu, o imagine din realitate,care mi s-a parut de un simbolism imens, un astfel de cadru intr-un film ar fi fost indelung laudat de cinemagisti.

Eram intr-o firma de computere, intr-o camera in care se aflau 3 birouri, zona de contabilitate.Pe fiecare perete erau rafturi ce sustineau cutii cu tastaturi, cu "maushi", placi de baza etc.Mai erau si cateva postere cu Microsoft, IBM, ati v-ati format deja o imagine.Si printre toate aceste "tehnicaciuni", surpriza, o icoana cu Fecioara Maria!Putin mai mare decat o foaie A4, era intr-un contrast perfect cu tot ce era pe langa...Nu aveam aparatul foto la mine, o imagine ce merita imortalizata, pentru simplul fapt ca te face sa iti pui intrebari.Si oricate definitii filosofice, complexe si incurcate s-ar da artei, in definitiv toate sunt de acord asupra faptului ca trebuie transmisa o idee, un sentiment.Deci, sacralitate vs tehnologie? Sau poate sacrul pur si simplu vegheaza totul dintr-un coltisor?

[Pitbull]

Intr-adevär, imaginea e foarte expresivä - si ambele interpretäri pe care le-ai propus sunt valabile. Personal, o prefer pe a doua.
Iar acum, asa cum v-am promis...

Bubu

Vara anului 1999. Citesc un anunt la mica publicitate cä cineva cautä scenaristi. Hai sä-ncercäm! Dau un telefon, îmi räspunde un tip, entuziast, zice cä-i vorba de niste scenarii de bandä desenatä pentru copii. Minunat! Îl iau pe fi-miu de aripä si pornim spre "Läptäria lui Enache", unde se aranjase prima întâlnire.
Ne-am adunat vreo douäzeci de preopinenti. Initiatorul era un anume domn Valentin Cristescu, autor de benzi desenate în "Universul copiilor" - fostul "Cutezätorii" de pe vremea comunistilor. Personajul lui era un pui de bufnitä numit Bubu, având ca partenerä o testoasä pe nume Carolina. (Parantezä: brandul Carolina fusese înregistrat de redactie, asa cä fata a fost înlocuitä acum de varä-sa, numita Clementina.)
Vali suferea cä Bubu cäzuse în letargie de ani de zile, nu-i mai veneau idei, nu mai avea unde sä-l publice, si voia sä-i facä reanimarea. Asa cä ne-am pus cu totii pe treabä, si dä-i si dä-i cu idei: de scenarii, de jocuri, de reclame, de tot felul. Vali era în culmea entuziasmului - vai, ce de idei bune, vai, ce înnoitoare, vai ce bine, Bubu a-nviat, adevärat a-nviat!
De-atâtea idei, lui Vali i s-au räzvrätit initiativele si nu peste mult a conceput un periodic nou, gäzduit de Bubu si Clementina, care sä se numeascä "Ziarul copiilor". Tot efortul de creatie se îndrepta într-acolo.
Treptat, ceilalti au dat cu pas, asa cä pânä la urmä în echipä am mai rämas doar patru: Vali, fiu-meu, Cornel (acelasi de la "Casa Creatorilor"), si cu mine.
I-am gäsit lui Vali si un editor cu tipografie proprie, dispus sä finanteze el însusi lansarea proiectului... Totul era în regulä. Nu mai rämânea decât sä finalizäm conceptia, sä facem primele numere, si sä publicäm revista.
Ei bine, si...
Se fäcuse luna noiembrie.
La ora asta, toate sedintele noastre de lucru se desfäsurau în felul urmätor:
Cornel, fi-miu si cu mine veneam cu liste-liste de idei (acoperind TOTUL: teme de articole, titluri de rubrici, subiecte de povestiri, scenarii de bandä desenatä, glume, bancuri, poante, etc., etc.)
Cu o regularitate demnä de o cauzä mai nobilä, Vali le trata pe toate fie prin respingere categoricä, fie prin tundere a tot ce aveau inedit si novator.
- Am sugerat cä "Ziarul copiilor" era un titlu mult prea räsuflat, si ar fi bine sä cäutäm ceva mai aträgätor, mai insolit, mai incitant. Degeaba! "Ziarul copiilor" în sus, "Ziarul copiilor" în jos!
- I-am fäcut o conceptie de tehnoredactare bogatä si inventivä, aträgätoare pentru copii; mi-a arätat un manual de tehnoredactare si a înlocuit-o cu un template fäcut ca la carte, sec si auster, tipic pentru publicatiile de reciclarea cadrelor.
- Am propus ca pagina de povesti sä se intituleze "E-mail-ul cu povesti". Nu, cä "e-mail" nu-i cuvânt românesc. Punem "Traista cu povesti". (Apropo, refuza TOATE neologismele si mai ales anglicismele.)
- I-am inventat fel de fel de jocuri si rebusuri. Le-a simplificat asa de bine, c-au rämas doar niste labirinturi cu douä cotituri si-o fundäturä, care nici mäcar de creion n-aveau nevoie, se rezolvau cu ochiul liber.
- Un articol despre rolul pozitiv al câinilor în relatia cu copiii (inclusiv efectul lor aseptic si igienic, documentat stiintific), a cäzut pentru cä mama lui Vali a lucrat la Sanepid si stia ea cä animalele au microbi.
- Limbajul sprintar, glumet, sältäret, al personajelor, a cäzut treptat în platitudini präfuite, vechituri, locuri comune.
- Nenumärate rubrici au zburat, pe motiv cä "Cine-a mai väzut asa ceva?"
- etc., etc., etc...
Toate astea aveau o anume explicatie: Vali era conditionat de munca la "Universul copiilor", al lui Ovidiu Zotta, unde functionau din plin automatismele, cenzura si autocenzura de pe vremea "Cutezätorilor".
Nivelul maxim de umor al scenariilor cu Bubu era urmätorul (exemplu de episod din "Universul copiilor"): Bubu ia din bibliotecä un brat de cärti. Carolina e impresionatä. Când colo, Bubu vrea sä se urce pe cärti ca sä ia borcanul cu gem de pe ultimul raft. (Ästa a fost cel mai "interesant" episod pe care l-am väzut vreodatä.)
Într-un final, obositi cu totii, am încetat sä ne mai cäutäm.
Dar nu puteam ocoli întrebarea: de ce dracu' mai cäutase "scenaristi", sau colaboratori în general, dacä era atât de rigid si refractar la orice propuneri, si fäcea NUMAI ce stia el?
Si mä întreb si acum: cum naiba îsi închipuie unii cä sunt "creatori", când de fapt sunt atât de "ANTI-creatori"?

În vara urmätoare, am väzut pe o tarabä "Ziarul copiilor".
O foaie de patru pagini, bicolorä, cu multe spatii goale (una din marotele lui era tehnoredactarea "aerisitä"), cu rubrici putine, banale, färä sare si piper.
A zäcut câteva zile printre ziarele si revistele de la chioscuri.
Pe urmä, n-am mai väzut-o.
Niciodatä.

* * *

Si totusi...
Bubu a murit, träiascä Bubu!
http://bubu56.tripod.com/images/images.html

[M0n0]

@Pitbull & st3fan - posibil ca eu sa vad astfel de lucruri in fiecare zi, dar sa nu le memorez pentru ca deja mi se par ca fac parte din programul fiecarei zi si deci nu ma mai surprinde...oricum multumesc pentru sfaturi...

[Pitbull]

Te plângeai, M0n0, cä viata nu-ti scoate în cale mostre "artistice" - iar noi îti spuneam cä ele sunt mereu aici, în jur, asteptând sä le observäm. Cum arätam mai sus, nu-s întotdeauna spectaculoase - de multe ori, le gäsim în jurul celor mai neînsemnate persoane. Iatä, mi-am amintit acum de un anumit domn care numai subiect de film n-ar putea sä parä - si totusi, sunt CONVINS cä meritä sä aparä în vreo viitoare galerie de personaje de-ale mele (de fapt, l-am si folosit ca model, pentru prima parte a trilogiei mele horror "Porunca", scrisä în 1991). Pentru cä poantele sunt multe si märunte, am sä vi le povestesc pe rând, când va mai fi cazul sä învioräm topicul ästa.

Întâmpläri cu Benone

Poate mai träieste, poate nu - cäci fäcea parte din generatia pärintilor mei - dar voi vorbi despre el la trecut, pentru cä nu l-am mai väzut de vreo paisprezece ani.
Se numea Benone Staetu (noi îi ziceam "Scaetu") si era arhetipul personajului prozaic si aparent neinteresant: fiu de tärani din Târgu Ocna, devenit tehnician electronist, cäsätorit cu o asistentä medicalä, Mioara, si venit la Bucuresti. Au gäsit o camerä pe Calea Victoriei, unde am fost vecini; Benone era mândru nevoie-mare cä stäteau în buricul târgului.
Aveau doi bäieti, Nicusor, de-o seamä cu mine, si Cristinel, cu sase ani mai mic. Eu si copiii din curte ìl porecliseräm pe Nicusor "Scaetzel"; obisnuiam sä-l închidem într-un hol si sä strigäm la el cä vine Baubau - amuzându-ne sä vedem cum se uita speriat înapoi; sau îl învätam cuvinte noi si ne distram cu felul cum le repeta stâlcit - lexiconul preferat fiind cel al jocului "Animale din continente", unde "Pitonul rosu" se transforma în "Bidonu' 'osu", "Pisica sälbaticä" devenea "...sämbaticä", "Câinele sälbatic" asijderea (probabil pentru cä în familie se utiliza frecvent sintagma "sä-mbatä"), "Puma" era, evident, "Spuma", "Dolul" era "Doliul", iar "Lupul cu coamä" se transsexualiza în "Lupul cucoanä".
În 1966, casele noastre au fost demolate, si am primit apartamente în acelasi bloc din Militari (unde mai stau si acum) - spre disperarea lui Benone, cä nu mai stätea pe Calea Victoriei. Acum locuiau deasupra noasträ, la etajul sase. Benone ne repara televizorul, iar Mioara îmi fäcea injectii.
Biblioteca lor acoperea cam un raft: câteva cärti de asistentä medicalä ale Mioarei, câteva cärti de electronicä ale lui Benone, si putinticä istorie (hobby-ul lui). Din päcate, în nici unul dintre acele volume nu scria cä nu e bine sä vorbim cu "este multe".
Asa cä lui Benone îi pläcea mult sä tinä prelegeri despre istoria României - si, invariabil, îsi exprima toate opiniile räcnind la Mioara, care säraca n-avea nici o vinä, cä ea nici mäcar de strämosii nostri daci nu auzise.
Dar cum se cäsätoriserä Benone si Mioara?

Mama lui Benone (doamna Buga - cäreia el îi zicea "Bugani", cä suna mai distins) stätea adesea la taclale cu bunica mea, si odatä i-a povestit, cu inimitabilul ei accent moldovinesc:
DOAMNA BUGANI: - Doamnî dragî, ieu n-am fuost di acord sî sî-nsuari Binoni ai mieu cu Mioarî. Da' i-am zîs: "Binoni mamî. Dac-ai copromis-o, ia-o, mamî. Dacî n-ai copromis-o, n-o lua, mamî, cî mai ie diestule fete..."
BUNICÄ-MEA: - ...Care-asteaptä sä fie copromise!
DOAMNA BUGANI: - Da.

Morala: Benone o copromisese pe Mioara.

(va urma)
(cä din copromitere urmase Nicusor)

[st3fan]

O masina* impinsa de o femeie**, soferul***, un barbat burtos, statea pe scaunul sau si astepta ca vehiculul sa prinda viteza pentru a putea porni.


*taxi
**clienta
***evident, taximetristul.

Si ce se mai chinuia clienta sa ajunga la destinatie...cu taxiul.

[st3fan]

Mergeam pe strada.In fata mea, 2 muncitori discutau aprins nu stiu exact pe ce tema, cert e printre un potop de p*** s.a.m.d., unu spune:
"Ala crede ca suntem alfa si omega sa stim inainte ce vrea?"
Acum ma intreb...de ce nu Yin si Yang?

[st3fan]

"Ursu' ce a incercat sa ma pacaleasca".

Era frig si ma grabeam sa ajung acasa.O masina straina opreste langa mine, soferul coboara geamul.Imi intinde mana sa dam noroc.Destul de ciudat pentru mine, refuz, nu ii raspund gestului.Incepe sa imi vorbeasca, daca inca mai balansam intre a-l cataloga drept tigan sau arab, totul se clarificase...ori era arab, ori un rrom cu talent actoricesc.Si mi-a spus ceva de genul:"Te rog, repede mobil sa sun, urgent, dau 500 de mii".Deja, totul e clar...Vede ca ezit, constient de faptul ca o taraganare a situatiei aduce cu sine o posibila constientizare a situatiei din partea "victimei", spune chiar ca imi da el cartela lui ca sa sune... .I-am spus ca nu am mobil.Cu greu s-a lasat convins, dar a plecat...Nu scotea "saracu'" prea multi bani din mobilul meu, dar deh, riscurile meseriei.Ulterior am aflat ca nu e o tehnica nou inventata, in orice caz una ingenioasa, bazata pe dorinta de a castiga bani usor,picati din cer...si pe parostia uman, adevarat.

[Pitbull]

Aici, cel mai semnificativ este NIVELUL DE PROSTIE pe care-l implicä metoda. Ajungi, efectiv, sä te întrebi: poate fi compätimit un cretin care cade-n plasa asta? (Similar pe undeva cu "Scrisorile nigeriene"...)

[st3fan]

Eram la Piata Victoriei, singur, cu niste casti in urechi, ascultam Portishead, ma simteam bine...In fata mea era cu spatele un nene imbracat in blugi, o geaca de piele si pe cap o bartai caciula din lana.Nu eram prea atent, distanta intre mine si persoana (ba chiar personajul, veti vedea de ce) respectiva era de aprox. 3 metri.2 masini parcate pe trotuar, tipul trece pe langa ele si in trecerea lui avand o cheie sau ceva ascutit in mana le zgarie...de la o portiera la alta.La prima masina am zis ca am eu halucinatii, de la a doua era totul clar.M-a lovit apoi o curiozitate de a ii vedea fata.Grabesc pasul, ma apropii de el, pana ajung intr-un unghi lateral...il vad....Mai exact ii vad pielea zbarcita si parul alb.Pe putin 60 de ani...Trec pe langa el, ma intorc sa il vad mai bine.Avea o privire de gheata, o fata inmarmurita si nu, inca nu era mort(poate nu fizic).Presupun ca proprietarii masinilor au spus "Ai dracu golani", gandindu-se la niste pusti plictisiti de 13-14 ani.Dar ce avea batranul ala de zgaria masinile oamenilor?

[raptor]

Eram la Piata Victoriei, singur, cu niste casti in urechi, ascultam Portishead, ma simteam bine

:shock: te poti simti bine ascultand Portishead?

[Leonard]

Eram la Piata Victoriei,... Dar ce avea batranul ala de zgaria masinile oamenilor?

pãi la Piaþa Victoriei e Palatul Victoria. ºtia moºu ale cãror guvernanþi sunt maºinile

[st3fan]

te poti simti bine ascultand Portishead?

Da, cateva melodii ma relaxeaza.