Regisori români

[Pitbull]

Sper cä asta n-are nici o legäturä cu slävile în care ridicä fiecare insanitate recentä a lui Daneliuc.

[Pashpix]

Mungiu jurizeazã filme americane

Alexandra Olivotto

Printre nouã experþi în ale cinematografiei care vor decide învingãtorii celei de-a 34-a ediþii a festivalului de la Deauville face parte ºi autorul „4 luni, 3 sãptãmâni ºi 2 zile“.

Alãturi de Cristian Mungiu din juriul acestei ediþii a Festivalului de film american de la Deauville fac parte actorii francezi Carole Bouquet (preºedinta) ºi Edouard Baer, regizorii Pierre Jolivet, Cedric Kahn ºi Bouli Lanners, interpreta portughezã Leonor Silvera, designerul de producþie Dean Tavoularis, dar ºi regizoarea ºi actriþa israelianã Ronit Elkabetz (care va filma în curând în România, jucând rolul principal în lungmetrajul realizat de Fanny Ardant). Cristian Mungiu a declarat pentru Cotidianul cã nu îi cunoaºte pe colegii de „judecatã“ ºi cã „într-un juriu e interesant, dimpotrivã, când gusturile juraþilor nu sunt convergente, atunci ai despre ce sã discuþi ºi sã afli cum vãd alþii cinematograful“.

„Când merg în juriu la un festival încerc sã ºtiu cât mai puþin despre filmul pe care urmeazã sã-l vãd. Publicitate

Nu citesc prezentarea, filmografia autorului sau ce premii a mai luat filmul. Dupã ce vãd filmul e cu totul altceva - fac tot posibilul sã îi cunosc personal pe autorii filmelor care mi-au plãcut“, a mai afirmat Cristian Mungiu, care sperã ca la festivalul de la Deauville sã vadã „filme americane care nu fac parte din mainstream“. Regizorul a precizat cã judecã filmele „ca un spectator în cãutare de emoþie ºi autenticitate“ ºi cã nu a apucat deocamdatã sã vadã ce pelicule sunt în competiþie.

Filmul care va da tonul festivalului pe 5 septembrie este „Mamma Mia!“, de Phyllida Lloyd, ºi, tot în cadrul selecþiei oficiale, vor putea fi vizionate „Changeling“, de Clint Eastwood, „Hellboy II: The Golden Army“, de Guillermo del Toro, „Lakeview Terrace“, de Neil LaBute, sau „Appaloosa“, de Ed Harris, potrivit „The Hollywood Reporter“.

De o vizionare specialã se va bucura „Miracle at St. Anna“, de Spike Lee, regizor omagiat la aceastã ediþie a festivalului de la Deauville. Per total, evenimentul se laudã cu 187 de ore de vizionãri. În secþiunea „Uncle Sam’s Docs“, nouã documentare se bat pentru Premiul Favorite Doc, acordat de Canal Plus.

În acest an, distincþia Michel d’Ornano pentru Cel mai bun film francez îi va reveni lui Jean-Stephane Sauvaire, pentru modul în care portretizeazã soldaþii-copii din Africa în pelicula „Johnny Mad Dog“. Cât despre line-up-ul competiþiei, acesta nu e încã finalizat: deocamdatã secþiunea conþine 10 filme, printre autorii lor numãrându-se Damian Harris, Tom McCarthy, Christine Jeffs, Antonio Campos sau Alan Ball.

[mafalda]

Azi am vazut-o la stiri Pe Elisabeta Bostan, exprimandu-si punctul de vedere referitor la faptul ca Lulu Mihaescu (interpreta personajului Veronica) a dat in judecata CNC-ul pretinzand drepturi de autor.
In alta ordine de idei, mi-am amintit de filmele lui Zizi Bostan, care mi-ai incantat copilaria, si ma tot intreb: De ce nu mai face nimeni dupa "89 filme pentru copiii de azi? De ce regizorii de astazi nu se gandesc ca si copii de azi merita filme bune si frumoase, de ce sa gandesc sa faca filme doar pentru festivaluri internationale despre Romania comunista sau despre Romania postcomunista aflata intr-o tranzitie care nu se mai termina. Va veni o vreme cand o sa ducem la un festival international un astfel de film si cineva va spune plictisit: " Da' romanii astia nu stiu sa faca si altfel de filme, decat filme despre comunism, despre tranzitie!?" Si atunci va trebui sa gasim altceva.

[Pitbull]

Filmele pentru copii nu se pot face la comandä - sunt unul dintre cele mai dificile genuri. Copiii constituie un public extrem de sincer si exigent, nu-i poti päcäli. Sigur, e foarte trist cä n-a räsärit de nicäieri un regisor autentic de filme pentru copii - dar vina nu o poartä nici unul dintre autorii filmelor grave, serioase, aparent negativiste, asa-zis "minimaliste", etc.
Incercati sä întelegeti un lucru elementar: nici un artist nu lucreazä la comandä (comercialä, socialä, politicä, etc.). Cei care o fac sunt (în cel mai bun caz!) simpli meseriasi - corecti (ca Jack Gold, Don Taylor ori Jörg Foth) sau stângaci (ca Zizi Bostan, Gh. Naghi sau Elena Cretu). Deci, nu vä repeziti la Caranfil, Puiu, Porumboiu, Muntean ori Mungiu cu toroipanu', sä facä filme pentru copii cä tara piere! Fac fix ce filme simte neuronii lor. Dacä vreunul dintre ei are într-adevär înäuntru acel fior aparte al empatiei cinematografice cu copiii, o sä facä el singur Mici Lorzi si Tomi Sawyeri, când i-o veni pe chelie.
Solutia e alta - si deloc simplä: o cinematografie nationalä suficient de normalä încât, dacä existä într-adevär posibili autori de filme pentru copii, sä aibä sanse reale de a se descoperi - iar asta nu tine nici de minimalism, nici de mizerabilism, nici de antiläzärism sau contramungism; tine (în primul rând) de un sistem de finantare onest si echilibrat, si de o distribuire asisjderea.

[Pauline Kael]

Pitbull,nu e poll si la regizori?
Scuze daca e si nu vad.

[mafalda]

Acum cateva zile rasfoiam in biblioteca UNATC-ului niste reviste CINEMA mai vechi si am dat peste nicte cronici despre filmele lui Mircea Veroiu in care niste critici semidocti il acuzau pe Veroiu de estetism! Nu mi-a picat bine, pentru ca il criticau pe Veroiu, tocmai pentru ce a avut el mai bun: simtul plastic deosebit (mostenit poate de la mama sa care a fost artist plastic, colega cu Iser). Fiecare film a lui Veroiu are cadre cu adevarat picturale: si ma gandesc in special la "Nunta de piatra" (in tendem cu Pita), "Adela" "Craii de Curtea Veche" (pe care le-as re re revedea numai de dragul estetismului de care l-au acuzat unii)

[Pashpix]

Nicolae Mãrgineanu: Poveste de viaþã

de Roxana Ioana Ancuta

Nicolae Mãrgineanu. Regizor ºi scenarist. Creator al unor filme precum "Pãdureanca", "Priveºte înainte cu mânie", "Faimosul Paparazzo", "Logodnicii din America". 70 de ani de viaþã, peste 35 de ani de carierã.

Jurnalul Naþional: − Aveaþi 26 de ani când tatãl dvs, reputatul psiholog Nicolae Mãrgineanu, a pãrãsit închisoarea comunistã dupã 16 ani de detenþie ca deþinut politic. Ce i-aþi spus prima oarã dupã ce l-aþi revãzut?
Nicolae Mãrgineanu: − Surpriza de a-l vedea pe tata sãnãtos, într-o stare bunã a fost incredibilã. Nu ne venea sã credem! Dupã 16 ani ºi douã luni de închisoare în care ne-am vãzut o singurã datã, pentru câteva minute, la un proces auxiliar, nu ºtiam cum va arãta, care va fi starea lui. Veºtile despre iadul închisorilor comuniste deja apãruserã. Mulþi dintre deþinuþi nu s-au mai întors, alþii veneau extrem de slãbiþi ºi de bolnavi. Tata a avut noroc, s-a întors sãnãtos, cu moralul ridicat ºi cu o poftã enormã de viaþã. Bucuriile simple primeau pentru el o altã semnificaþie. Nu uit privirea lui când se uita la o frunzã verde, când se plimba prin curte ºi admira cerul sau sfinþenia cu care privea pâinea care era pusã pe masã. Când ieºea la plimbare, se clãtina puþin, îmbãtat de aerul prea puternic cu care nu mai era obiºnuit. O singurã datã ºi-a ieºit din fire: dupã ce am stat la masã, mama a aruncat firmiturile de pâine la gunoi. Tata s-a ridicat ºi a strigat îngrozit: "Nu faceþi asta! Sunt oameni care ar fi fericiþi sã le aibã!".
La început pur ºi simplu nu am înþeles reacþia lui, apoi ne-am cutremurat ºi parcã am început sã intuim ceva din viaþa lor de la închisoare. Nu încetez sã mã minunez cum a putut rezista în acele condiþii inumane din detenþie atâþia ani. Nu încetez sã mã întreb cum niºte oameni au putut chinui atât de tare alþi oameni numai pentru cã gândeau în alt fel. Mi-aþi pus o întrebare simplã, dar care, iatã, rãscoleºte multe amintiri....



− În 2002, aþi regizat "Binecuvântatã fii, închisoare". Un film mãrturie. A reuºit el sã vã vindece rãnile pricinuite de comuniºti ori sã vã rãzbune?
− Resentimente faþã de anumiþi oameni nu am avut. Sentimente de revoltã faþã de acel regim, desigur, am avut. Când eram adolescent, împreunã cu alþi colegi din cartier încercasem sã facem un grup de rezistenþã. Ceva extrem de naiv, gãsisem un pistol ruginit, câteva gloanþe ºi le ascunsesem în pivniþã. Pãrinþii au aflat ºi au reuºit sã facã dipãrute corpurile delicte. Dacã ar fi fost gãsite, riscam închisoarea nu numai noi, ci ºi unii din membrii familiei. Atunci mama m-a luat de o parte ºi mi-a spus: "Sufãr destul sã-l ºtiu pe tatãl tãu la închisoare ºi sã vã cresc pe voi. Dacã te aresteazã ºi pe tine, eu nu cred cã am sã mai rezist. Aºa cã fii foarte atent cum te porþi". Am înþeles ºi am încercat de atunci sã fiu extrem de prudent. Au urmat multe încercãri, dar vorbele mamei nu le-am uitat niciodatã.
"Binecuvântatã fii, închisoare" a fost o datorie moralã, un film închinat acestor oameni care au suferit atât de mult. Mã bucur cã am reuºit sã-l fac ºi îl consider filmul cel mai important din cariera mea.


− Cum aþi reuºit sã depãºiþi acele momente?
− Familiile celor închiºi erau ºi ele pedepsite. Sora mea, Daniela, ºi cu mine am fost daþi afarã din ºcoli ºi apoi, dupã ce am terminat cumva liceul ºi am intrat la facultate ne-au dat afarã ºi de acolo. Nu gãseam slujbe în "câmpul muncii", cum se spunea pe atunci. Dupã multe cãutãri, sora mea s-a angajat la pompe funebre, mergea cu þiganii sã-i controleze cum sapã gropile. Era obligatã sã le þinã sãptãmânal informarea de partid, ea citea þiganilor articolul de fond din "Scânteia", ºi þiganii, obosiþi, adormeau. Eu am lucrat trei ani ca ºofer pe tractor, pe autobuz ºi apoi pe basculantã în ºantier, la Hunedoara. Eram tineri ºi greutãþile nu ne afectau prea mult. Experienþa de viaþã era extraordinarã. Pentru mama, Dumnezeu s-o odihneascã, a fost mult mai greu. Dupã ce am aflat prin câte momente cumplite au trecut tatãl meu ºi cei din închisorile politice, viaþa noastrã din "libertate", care mi se pãruse grea ºi nedreaptã, pãrea acum o lungã zi de sãrbãtoare.



ªantier,chimie,teatru
− Care a fost întâmplarea numitã film?
− În timpul când lucram pe ºantier, am reuºit sã-mi cumpãr o motocicletã ºi un aparat de fotografiat. Mã îndrãgostisem de fotografie. Ca sã scap de ºantier, am dat examen la o ºcoalã tehnicã de metrologie din Bucureºti. Aici aveam timp liber suficient ºi fotografia mã ajuta sã supravieþuiesc. Mai târziu, mi s-a permis reintrarea la facultatea de Chimie din Cluj, de unde fusesem exmatriculat. Colegii mei de la Chimie care terminaserã facultatea ºi visau sã lucreze în cercetare erau foarte decepþionaþi, repartizaþi prin fabricile din provincie sau scriind lucrãrile ºtiinþifice ale unor ºefi de partid care doar le semnau. Aºa cã am preferat sã mã pregãtesc rapid ºi sã dau examen la Institutul de Teatru ºi Film I.L.Caragiale din Bucureºti, unde spre surpriza mea am intrat primul. Dupã absolvire am lucrat zece filme ca operator-ºef ºi apoi am încercat sã fac filme în calitate de regizor.


− Aþi continuat cu succes activitatea filmograficã ºi dupã 1989. Aþi regizat "Un bulgãre de humã", "Priveºte înainte cu mânie" ºi încã 4 lungmetraje, dintre care cele mai recente sunt "Logodnicii din America" ºi "Schimb valutar" – acesta tocmai având lansarea oficialã cu o zi în urmã.
− "Un bulgãre de humã" a fost filmat în vara anului 1989. Premiera lui a avut loc în primãvara lui 1990, chiar într-o zi în care ºoferii exersau cu mult zel o grevã generalã care paralizase Capitala. Premiera devenise un amãnunt neînsemnat în acel moment în viaþa bucureºtenilor.
În vara lui 1990, am avut ºansa de a intra în pruducþie cu "Undeva în Est", film inspirat din romanul "Feþele tãcerii" al lui Augustin Buzura. Scenariul, oprit de cenzura comunistã, aºtepta de câþiva ani buni ºi Dan Piþa a avut curajul sã-l bage în producþie la casa de film "Solaris", pe care o conducea. Filmul "Schimb valutar" tocmai a avut premiera, pe 17 octombrie, la Cinema Studio. Am proiecte noi, dar nu îmi place sã vorbesc despre ele decât în momentul în care devine sigurã realizarea lor.


− A existat un moment în care aþi fi dorit sã renuntaþi la film?
− Nu a fost niciodatã un asemenea moment ºi nici nu va exista. Consider cã ºansa mea de a lucra în cinematografie a fost un privilegiu. Nu este uºor sã reuºeºti în lumea filmului, au fost desigur ºi momente dificile, uneori chiar amare, dar bucuria de a face film este mult mai mare ºi m-a ajutat sã trec peste obstacole.


− "Pãdureanca" a fost un film cu mare succes. Aþi putea realiza o ºi "Pãdureancã" a zilelor noastre?
− Nu pot sã-mi pun aceastã problemã. "Pãdureanca" a fost filmatã atunci, în vara anului 1986. Toatã truda nostrã, a actorilor ºi a echipei, s-a consumat atunci. Mã refugiam în filme de epocã pentu cã scãpam mult mai uºor de cenzura vremurilor. Acum mã atarge mai mult fimul de actualitate, deoarece temele pe care le oferã sunt foarte vii ºi diverse. Desigur, tema "Pãdurencei" este perenã ºi s-ar putea regãsi oricând în povestea unui scenariu. O altã amintire îmi revine însã legatã de "Pãdureanca". Când m-am întors de la Arad, unde am filmat douã luni, am mers sã-mi plãtesc telefonul. Când am dat colþul Strãzii Matei Basarab, unde locuiam, am constatat ºocat cã lipseau patru strãzi! Vedeam în depãrtare clãdirea poºtei din Vitan. Dispãruserã strãzile, casele ºi biserica Olari. Ceauºescu fãcuse curãþenie.


− A existat ceva care sã nu vã placã la un actor?
− Nu pot sã rostesc nimic rãu despre un actor, din contrã, admir cu toatã sinceritatea actorii ºi îi preþuiesc: actorii sunt întodeauna cei care ies în faþã, pe ecran sau pe scenã, cei care se vãd, care pot fi aplaudaþi sau judecaþi. Totdeauna m-a impresionat putera lor de dãruire. Când vi se pare cã un actor nu joacã bine, nu vã grãbiþi sã-l judecaþi. Vina nu este numai a lui. Conteazã mult cum este condus de regizor ºi cât de autenticã este partitura care i se oferã.



Fericirea de lângã Maria Ploae
− Aveþi o familie frumoasã. Maria Ploae, cunoscuta actriþã, patru copii... O familie de artiºti. Viaþa v-a încercat greu, dar nici n-a întârziat sã vã fericeascã...
− Sunt fericit cã am întâlnit-o pe Maria, care mi-a împlinit frumos viaþa. ªi, mai mult, viaþa noastrã s-a împlinit când au venit copiii. Pe mãsurã ce trece vremea, meseria ne pare mai perisabilã, mai puþin importantã. În prim-plan este bucuria pe care o trãim alãturi de copiii noºtri ºi de realizãrile lor.


− Cu ce anume vã face plãcere sã vã ocupaþi timpul liber?
− În familie, sã citesc, sã vãd filme ºi când se poate sã mã plimb cu Maria prin naturã.


− Vã place Bucureºtiul?
− Când am venit în Bucureºti în anii ’60, am apreciat foarte mult faptul cã intram în anonimat. În situaþia mea de atunci, îmi doream mult acest lucru, deveneam mai puþin vulnerabil. Bucureºtiul îmi place ºi acum, este un oraº viu, fierbinte, uneori, ce e drept, prea fierbinte.


− Existã o dorinþã profundã legatã de film pe care nu aþi reuºit încã sã o realizaþi?
− Sper sã mai am ocazia sã realizez un film inspirat din istoria noastrã recentã, de care mã simt încã extrem de legat. Cred cã este foarte important sã se facã filme despre traumele gulagului românesc. Fãrã sã înþelegem ce s-a petrecut în trecutul nostru apropiat, nu cred cã putem înþelege prezentul.



Promisiunile din cinematografia românã
− 70 de ani. Cum vã gãseºte aceastã vârstã? Împlinit, fericit, împovãrat, sentimental...
− Profesional mã simt împlinit. Sunt cu conºtiinþa împãcatã cã am fãcut tot ce am putut, la momentul respectiv. Ce a fost bine sau rãu vor judeca alþii. Am însã convingerea cã filmele generaþiei mele vor rãmâne ca o perioadã distinctã în memoria filmului românesc.


− Din punctul dvs de vedere, spre ce direcþie se îndreaptã cinematografia noastrã?
− Este un moment benefic, fãrã precedent. Tinerii cineaºti au avut succese care pãreau de domeniul visului în cinematografia românã. ªi aº dori sã vã spun cã un premiu la un festival internaþional de film se obþine extrem de greu. Sunt multe presiuni din parte producãtorilor strãini pentru a-ºi promova filmele lor, deoarece un film premiat va fi mai bine vândut. Cu atât mai mare este meritul cineaºtilor români care au reuºit sã se impunã fãrã nici un ajutor. Cinste lor! Numele lui Cristian Mungiu a devenit un brand naþional ºi o carte de vizitã pentru cinematografia românã. Sunt cineaºti care nu au cunoscut cenzura, gândesc liber ºi au prospeþime în ceea ce gândesc.
Regizorii Cristi Puiu, Corneliu Porumboi ºi alþii au reuºit sã povesteascã convingãtor într-o manierã minimalistã. Au avut mult curaj, deoarece modul de povestire al acestor filme nu pãrea deloc atractiv din punct de vedere comercial. Aº vrea sã amintesc ºi de regretatul Cristian Nemescu, un regizor extrem de talentat, care ne-a lãsat câteva filme minunate, foarte distincte în peisajul cinematografic românesc, ºi de regizorul Cãtãlin Mitulescu, de ale cãrui filme mã simt cel mai ataºat. O mulþime de nume noi de regizori se afirmã peste noapte. Se pare cã cinematografia românã nu a avut niciodatã atât de multe promisiuni.



Un regret
− Pentru cine nu aþi reuºit sã creaþi un rol, dar vã doriþi?
− Am vrut sã fac un film despre perioada de detenþie a cardinalului Iuliu Hossu, cu Ovidiu Iuliu Moldovan în rolul principal. Nu a fost sã fie, din pãcate.


− Dacã ar fi sã rezumaþi viaþa dvs în câteva cuvinte, care ar fi acestea?
− O experienþã care a meritat trãitã, pentru cã m-a îndreptat în cele din urmã spre Dumnezeu. Viaþa mea a avut pãrþile ei frumoase, dar ºi momentele ei grele, uneori dureroase. Am acceptat ce mi-a fot dat ºi m-am luptat pentru condiþia mea. Momentele în care am reuºit m-au ajutat sã lupt în continuare.

− Domnule Margineanu, ce vã face astãzi fericit?
− Faptul cã am "o tânãrã generaþie" în familie, cu care punem þara la cale. E un sentiment extrem de tonic.

[mafalda]

Sper ca Nicolae Margineanu cu acest ultim film al sau "Schimb valutar"
( incomparabil mai bun dacat "Logodnicii din America" ) revine la regizorul care a fost odata, atunci cand facea "Stefan Luchian", "Un bulgare de huma"
Ii doresc sa aiba inspiratia necesara sa mai faca filme bune.

[Pashpix]

Cum îsi aleg muzele regizorii români


Cãtãlin Mitulescu s-a decis cã Dorotheea Petre va fi Eva din „Cum mi-am petrecut sfârºitul lumii’’ pe platourile de filmare de la “Ryna”, al regizoarei Ruxandra Zenide, unde era producãtor. “Eu am vãzut-o acolo ºi m-am hotãrât cã va fi Eva, personajul principal al producþiei la care aveam deja scenariul”, povesteºte Mitulescu pentru “Tabu”. La început, Dorotheea Petre n-a crezut cã rolul i s-ar potrivi: “Îmi imaginam ceva mai candid, o blondã înaltã, dar, dacã regizorul a decis aºa, am început sã discutãm ºi sã construim personajul”. Rolul din producþia lui Mitulescu a fãcut din ea prima actriþã din România care a primit un premiu de interpretare la Cannes.

“Nu cred cã un regizor îþi dã o ºansã, pentru cã el alege ceea ce îi trebuie, ceea ce are nevoie. Nu vrea nimeni sã riºte pe banii lui”, e sigurã pe ea actriþa, a cãrei colaborare cu Mitulescu va continua anul viitor cu “Un balon în formã de inimã”.

Ca sã-ºi descrie întâlnirea cu regretatul Cristian Nemescu (foto), Maria Dinulescu (foto) a ales sã transcrie bucãþi dintr-o conversaþie cu el, un fragment dintr-o scrisoare a regizorului ºi o frânturã din dialogul cu cel care i-a dat vestea morþii acestuia. “Pot sã te sun din când în când ºi sã te întreb la ce film sã merg? Te-ai înroºit? De ce?”, îl întreabã ea. “Þi-am adus un trandafir de Sf. Maria”, îi rãspunde el, care îi scrie cu altã ocazie: “ªtii Maria, tu ai mai multe straturi (ca o ceapã, þi-am mai zis)… ultimul dintre ele este foarte, foarte ascuns ºi întunecat pe care e aproape imposibil sã îl descoperi ºi sã îl atingi. (...) ªi pentru cã e atât de adânc, e întuneric, IAR EU orbecãi undeva la graniþele lui ºi am început sã trec de vamã înarmat cu o lanternã ºi multã rãbdare. (...) Liniºteºte-te, nu te uita ciudat când mã vezi azi mai încolo. Sunt acelaºi ºi VREAU Sà RÃMÂI ACEEAªI… doar sã ºtii cã þin foarte mult (pur ºi simplu am stat un sfert de orã la acest ultim cuvânt pentru ca sã încerc sã îþi explic cât de mult ºi nu gãsesc cuvinte sau cuvântul, dar poate cã mai mult ar trebui sã îþi demonstrez în fapte) la tine. Eu am sã continuu sã explorez stratul din adâncimi dacã mã laºi”.

Mirela Zeþa a fost mai întâi cea care le parodia pe Andreea Marin ºi Oana Zãvoranu la emisiunea “Mondenii”, iar apoi Emilia, muza regizorului de la început de secol din “Restul e tãcere”. Deºi mulþi cred cã debutul în lungmetraj a fãcut-o în ochii publicului actriþã serioasã, regizorul Nae Caranfil nu-i de acord cu asta. “Dar nu se pune problema aºa. Eu am ales-o înainte de a juca în «Mondenii»“, spune Caranfil, care a plãcut-o pentru cã era proaspãtã, avea sex-appeal ºi carismã, cum îi trebuia personajului. Caranfil nu-ºi aminteºte prea multe despre cum era Mirela Zeþa pe vremea când îi era studentã la UNATC: “ªtiu cã mã opream cu privirea asupra ei pentru cã era o prezenþã plãcutã, dar atât”.

Prima producþie cinematograficã la care au lucrat Victoria Cociaº ºi soþul sãu, regizorul Radu Gabrea, a fost “Noro”, povestea unui puºti cu handicap locomotor, care a apãrut pe marile ecrane în 2001. ªi astãzi vorbesc despre puºtiul din film, care avea, asemenea personajului, un handicap locomotor, ca despre un fiu. “Cea mai mare realizare a filmului acesta e cã puºtiului i s-a schimbat viaþa. Are 19 ani acum ºi e student la Regie”, spune emoþionat Gabrea. Cei doi au mai lucrat împreunã la un film de televiziune, dar ºi la o piesã de teatru. “Maria Callas. Adusesem textul dintr-o deplasare în strãinãtate, imediat dupã ce se lansase, ºi timp de un an n-a vrut nimeni sã-l facã. El l-a citit, a plâns de la prima scenã ºi a zis cã-l face”, îºi aminteºte Victoria Cociaº. Radu Gabrea o completeazã: “Aºa sunt eu, conteazã foarte mult prima impresie”. Fac echipã bunã împreunã în orice situaþie: “Anul acesta la Avignon, când ea avea spectacol în off festival, eu am fost casier, tãiam bilete la intrare”, povesteºte amuzat regizorul în vârstã de 71 de ani.

[mafalda]

Cum îsi aleg muzele regizorii români

Prima producþie cinematograficã la care au lucrat Victoria Cociaº ºi soþul sãu, regizorul Radu Gabrea, a fost “Noro”, povestea unui puºti cu handicap locomotor, care a apãrut pe marile ecrane în 2001.

Inexact!

Primul film la care Victoria Cocias a lucrat cu Radu Gabrea a fost "Rosenemil - o tragica iubire" (un rol secundar).
Al doilea film a lui Gabrea cu Victoria Cocias in rolul Clara Petacci (amanta lui Musolini) a fost: "Conferinta la nivel inalt". Initial, Gabrea a facut un spectacol la teatrul Nottara, dupa care l-a transpus pe ecran!
"Noro" este al treilea film la care Victoria Cicias a colaborat cu Gabrea.

[Pitbull]

Poate cä înainte de "Noro" nu erau cäsätoriti, si de-aia o fi primul film la care Victoria a lucrat "împreunä cu sotul ei"...
Tin minte varianta televizatä a spetacolului "Conferinta la nivel înalt" - care, dincolo de interpretärile excelente ale celor douä actrite (Victoria Cocias si Dana Dogaru) m-a indignat copios (exemplu tipic de isterie stângistä: hai sä împroscäm cu noroi douä femei care n-au avut altä vinä decât cä si-au iubit bärbatii, cu devotament, pânä la a-si da viata aläturi de ei), dar m-a si amuzat (Gabrea se dä mare specialist în Al Doilea Räzboi Mondial, da' si el îl numeste pe Mussolini "Ducele", ca toti gogomanii!). Dar nu stiam de o transpunere cinematograficä a piesei, iar pe IMDb nu figureazä. O fi asta, de la TVR? Dacä da, nu era film (nici mäcar de televiziune), era teatru adus în platou.

[mafalda]

@ pitbull

Cred ca ai dreptate "Conferinta la nivel inalt" era produs de TVR ca teleplay!

[Pashpix]

Regizoarea Elisabeta Bostan va primi Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate

Regizoarea filmelor pentru copii "Veronica" ºi "Veronica se întoarce", Elisabeta Bostan, va primi Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, în cadrul galei din 2 martie, organizatã de Asociaþia pentru Promovarea Filmului Românesc.

Printre realizãrile sale, cuprinzând 12 lungmetraje, 11 scurtmetraje, un serial TV ºi 11 filme documentare, se numãrã serialul TV "Fram"(1983) ºi scurtmetrajele "Amintiri din copilãrie"(1965) ºi "Pupãza din tei"(1965).

Pe parcursul celor 50 de ani de carierã, timp în care a obþinut premii la festivalurile de la Cannes, Veneþia, Namur, Moscova, Teheran ºi Milano pentru peliculele realizate, Elisabeta Bostan a fost ºi profesor de Regie, iar mai apoi decan al Facultãþii de Film din cadrul UNATC Bucureºti.

În 1996, Elisabeta Bostan a fondat CineMAiubit, festivalul internaþional de film studenþesc pe care îl patroneazã ºi în prezent, manifestare care a sprijinit la începutul carierei tineri cineaºti români precum Cristian Mungiu, Cristian Nemescu, Corneliu Porumboiu sau Cãtãlin Mitulescu .

[halebardul]

probabil nu e locul cel mai potrivit, dar n-am stiut unde sa postez.
Si sa fi facut un topic "Plagiate" mi s-a parut cam dur.
daca stie vreun moderator unde ar trebui sa stea, poate sa-l mute acolo.

http://www.romanialibera.ro/a151369/...revolutie.html


STEFAN GLADIN SUSTINE CA A FOST PLAGIAT IN FRANTA
"Mi-au furat filmul despre Revolutie!"

Afisul original al primului documentar despre Revolutie
Manuela Golea
Marti, 14 Aprilie 2009
» Regizorul roman sustine ca i s-a plagiat in Franta un documentar despre Revolutia din decembrie 1989, cu acordul institutiilor de aici.

Stefan Gladin este realizatorul primului documentar despre Revolutia romana, "Ziua cea mai scurta (Fuga)", lung de 90 minute. O parte din materialul cinematografic a aparut, fara drept, intr-un film francez realizat de firma Sunset Press, documentarul "Ultima zi a lui Nicolae Ceausescu". Este vorba in special de episodul in care se vorbeste despre moartea violenta a


lui Nicolae Ceausescu. Gladin reclama furtul si trimite firma franceza in judecata, iar procesul se judeca la o instanta franceza, respectiv La Grande Instance de Nanterre. Instanta ii da castig de cauza lui stefan Gladin in decembrie 2007, printr-o decizie definitiva care arata ca dreptul de autor al regizorului roman a fost viciat. si-a rezolvat treaba cu partea franceza, acum trebuie sa-l dea in judecata pe cel care i-a vandut productia din Romania.

Practic, justitia franceza recunoaste ca stefan Gladin a fost plagiat, iar drepturile sale morale – prejudiciate. Pana aici, totul este clar. Insa regizorul pagubit incearca sa afle cine din Romania si-a permis sa-i vanda/doneze bucati din film fara sa-i ceara acordul. Acesti judecatori lasa deschisa posibilitatea pentru posesorii drepturilor patrimoniale sa-si revendice, printr-o alta actiune, prejudiciile create.
Documentarul a fost realizat pe baza unui contract datat 26 aprilie 1990, incheiat intre Studioul cinematografic "Alexandru Sahia", in calitate de furnizor, si Centrala Romania Film, prin care furnizorul se obliga sa "execute" filmul. La finalizare, productia a fost difuzata de Romania Film in cinematograful Scala si prezentata pe postul public de televiziune. Potrivit acestui contract, drepturile patrimoniale asupra documentarului sunt ale fostei Romania Film, astazi intitulata RADEF Romania Film, care ar trebui sa si le apere deferindu-l instantei pe cel vinovat pentru crearea acestui plagiat.

RADEF Romania Film se afla de cativa ani intr-o situatie ingrata, fiind condusa de directori interimari, ramasa fara salile de cinema si chiar fara sediu, macinata de greve sindicale si de lipsa unui fond. Mai mult, plateste miliarde de lei vechi mai multor autori carora li s-a incalcat dreptul la proprietate intelectuala, iar instantele romanesti au decis sa fie despagubiti. Din bugetul public, evident, dar tot acolo au ajuns inainte si banii proveniti din difuzarea acestor productii.

Gladin cere despagubiri, dar nu ii raspunde nimeni
In situatia data, stefan Gladin se adreseaza si Centrului National al Cinematografiei (CNC), care, potrivit legislatiei romanesti, ar trebui sa detina toate filmele, indiferent de genul lor. Acest lucru este prevazut de OUG 39/2005: filmele de toate genurile, "realizate pana in 1997 cu finantare de la bugetul de stat, de la bugetul unor unitati de stat (...)", se afla in "proprietatea publica a statului" (conform Art. 63 din ordonanta). Tot aici se precizeaza ca "bunurile din patrimoniul public al statului, enumerate la alin. 1 (lungmetraje si scurtmetraje de fictiune, documentare sau animatie etc., conform lit. a, alin. 1 – n.r.), se afla in administrarea Centrului National al Cinematografiei".
Insa directorul general al CNC, Eugen serbanescu, ne-a declarat ca, la inceputul anilor ’90, patrimoniul apartinea Romaniei Film, bunuri pe care aceasta nu le-a predat niciodata CNC-ului. si in raspunsul sau catre regizor, serbanescu arata ca institutia sa "nu se poate implica in acest litigiu (...), neavand calitatea procesuala", aceasta apartinandu-i RADEF, potrivit legii de infiintare a regiei.
Directorul interimar RADEF Romania Film, Elena Incrosnatu, ne-a spus ca, de fapt, institutia pe care o conduce a avut dreptul juridic sa preia si sa depoziteze filme romanesti, dar nu a dispus niciodata de asemenea spatii. Legea cerea, dar nu exista posibilitatea aplicarii ei. Nimic nu o impiedica insa sa apere acest patrimoniu de film romanesc!

Cine apara proprietatea in cinematografie?
Regizorul stefan Gladin sustine ca: "Acest film n-a fost niciodata negociat cu o terta firma franceza, ca nu se poate gasi nici o urma a unui eventual transfer bancar in conturile lor, in 1990, cand se pretinde ca s-ar fi efectuat tranzactia, ca nu exista nici un contract de cesiune, partiala sau totala, a drepturilor asupra acestui film si ca, in lipsa unui asemenea contract, nici un contabil-sef din Romania acelui an, 1990, nu ar fi putut autoriza trimiterea imaginilor catre francezi". Ba chiar Romania Film atesta, in doua randuri, in 2005 si 2007, ca acest film n-a fost niciodata vandut, partial sau total, vreunui francez. Se poate prezuma ca aceste imagini au intrat in posesia lor ilicit, deci culpabil.

Intre timp, autorul documentarului s-a adresat, la inceputul lunii februarie a.c., si ministrului Culturii, Theodor Paleologu, fiindca Ministerul Culturii are calitatea de coordonator al celor doua structuri mai sus mentionate, in speranta ca "poate indrepta lucrurile". stefan Gladin face precizari referitoare la "autoritatea de lucru judecat pe care aceasta decizie a capatat-o", (rezultatul procesului din Franta), atentionand ca decizia totusi "nu poate tine nelimitat". In plus, regizorul precizeaza "ca se poate pretinde drept despagubire, de la cel care a comis acest fapt, suma de 100.000 de euro", din care "sa primesc partea legala ce mi se cuvine".

Pentru ca nu se poate dovedi cine ar fi administrat productiile realizate imediat dupa 1989. Potrivit legilor in vigoare, era datoria societatii Romania Film, dar aceasta nu avea posibilitatea depozitarii si administrarii filmelor. Atunci, cine avea acces la productii? Cine putea sa le inchirieze sau chiar sa le ofere spre difuzare? Acesteia i s-a substituit, din anul 2005, Centrul National al Cinematografiei.
si totusi, "mi-au furat filmul despre Revolutie", spune stefan Gladin, "si cineva din tara asta trebuie sa raspunda pentru acest lucru". Revenim: potrivit legilor in vigoare, proprietarul este CNC, cel care detine drepturile patrimoniale ale filmului romanesc realizat si pana in 1997, si dupa acest an. "De ce aceasta institutie nu vrea sa continue actiunea de recuperare, de ce nu-si apara proprietatea?", se intreaba regizorul.

» "In ianuarie 1990, Guvernul Romaniei nu avea inca stampila"
Stefan Gladin: "In ianuarie 1990, Guvernul Romaniei nu avea inca stampila, de aceea Petre Roman, primul-ministru, isi autentifica semnatura cu ajutorul letrasetului cu numele sau. Dar el nu a putut semna hartia care ma interesa pe mine fara semnatura prealabila a lui Silviu Brucan, care mai detinea inca o functie in aparatul puterii. Era inainte de sfarsitul primaverii acelui an, cand a demisionat. Aceasta hartie a fost inaintata generalului Nicolae Militaru, ministrul Apararii, ministrului de Interne, pentru care a semnat generalul Jean Moldoveanu, seful Politiei Romane.

Ea a trebuit sa ajunga, pe 09.01.1990, la procurorul general al Romaniei, am fost prima persoana care a intrat in cabinetul lui Gheorghe Robu dupa numirea lui, care se produsese putin inainte.
Paradoxul istoriei a fost ca, atunci cand filmarile au fost incheiate, in martie, din toate aceste semnaturi, cu exceptia celei a primului-ministru si a directorului studioului, Decebal Mitulescu, nici una nu mai era valabila, Brucan demisionase, generalul Militaru de asemenea, generalul Moldoveanu fusese nevoit sa-si paraseasca postul, nu mai tin minte de ce.
Consider, inca din martie 1990, cand am chemat puterea la vizionare, conform angajamentului, ca acest document este istorie".

Stefan Gladin (nascut in 1952, in Bucuresti) a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" in 1979, sectia Imagine de film si televiziune; a lucrat la Studioul Cinematografic "Alexandru Sahia", iar din 1992 s-a transferat la TVR. A realizat peste 200 de filme documentare si mai multe productii ca autor independent. Este membru al Uniunii Cineastilor si nu a facut niciodata parte dintr-un partid politic.

[Suspect de bizar]

2) Foarte buni
Nae Caranfil, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Alecu Solomon, Radu Muntean, Alecu Solomon, Mircea Daneliuc (1975-1984),

Parcă Puiu şi Porumboiu au făcut numai un film (nu le-am văzut) şi eu unul nu-s de părere că un regizor dacă are un singur film la activ poate fi catalogat.La fel şi cu Mungiu,numa' 2 filme o făcut,io-s de părere că de la 3 filme deja poate fi catalogat un regizor.

[keepwalking]

Parcă Puiu şi Porumboiu au făcut numai un film (nu le-am văzut) şi eu unul nu-s de părere că un regizor dacă are un singur film la activ poate fi catalogat.La fel şi cu Mungiu,numa' 2 filme o făcut,io-s de părere că de la 3 filme deja poate fi catalogat un regizor.

Nu, Puiu are doua filme: "Marfa si banii" si "Moartea domnului Lazarescu". Sincer, cred ca este supraapreciat.
Porumboiu, da, are un singur film, dar in curand il va prezenta la Cannes pe cel de-al doilea. Il vad ca pe un tip foarte imaginativ si cu un simt al umorului aparte.
Radu Muntean are patru filme, nici unul pe gustul meu. Mi se pare plat, superficial, rigid.
Cristi Mungiu, desi si el are doar doua filme, e deja consacrat, pe merit, trebuie sa recunosc.
Eu nu-l vad pe Mungiu dand vreun rateu in viitoarele productii.
Alexandru Solomon e, cu adevarat, un excelent profesionist.
La fel si Florin Iepan, nementionat pe aici...
Nae Caranfil a avut filme constant bune, cu varfuri precum E pericoloso sporgersi si Filantropica.
Despre Daneliuc...mi-a placut enorm Proba de microfon...in rest, nu stiu ce sa spun.

[Suspect de bizar]

De Muntean îmi place,am văzt aseară „Boogie” şi îi chiar foarte bun.

[Pitbull]

Invers: "Ticälosii" este "Magnatul" reloaded!
Iar Serbänel e si el o chestie care s-a întâmplat... O one time baftä ("Moara lui Cälifar", excelent!), urmatä de varii prostele... Stai numai sä vezi "Tanti"!

[Pitbull]

Cred cä da. "Marilena" avea un scenariu cretin. "Tanti" la fel, da' n-are scenariu.

[jactati]

Invers: "Ticälosii" este "Magnatul" reloaded!
Iar Serbänel e si el o chestie care s-a întâmplat... O one time baftä ("Moara lui Cälifar", excelent!), urmatä de varii prostele... Stai numai sä vezi "Tanti"!

Cred ca o parte din bafta Morii lui Califar se datoreste lipsei de pelicula color din perioada '83 - 84. Culmea e ca in '84, la festivalul de la Costinesti, Serban Marinescu spunea, uitandu-se cu scarba la colegi ca au in minte numai bere (decorul era, ce-i drept, de carciuma). La 25 de ani de la eveniment ma intreb ce e in mintea lui Serbanica?