Oaza de Muzica Clasica

[White1]

"Besieged Leningrad was living hell. Eyewitnesses reported corpses of people who died of hunger and cold lying in doorways and stairwells. They lay there because people dropped them there, the way newborn infants used to be left. Janitors swept them away in the morning like rubbish. Funerals, graves, coffins were long forgotten. It was a flood of death that could not be managed. Entire families vanished, entire apartaments with their collective families. Houses,streets, and neighborhoods vanished."

Even before the war in Leningrad there probably wasn't a single family who hasn't lost someone, a father, a brother, or if not a relative, then a close friend. Everyone had someone to cry over, but you had to cry silently, under the blanket, so no one would see. Everyone feared everyone else and the sorrow oppressed and suffocated us. It suffocated me, too. I had to write about it, I felt that is was my responsability, my duty. I had to write a requiem for all those who died, who had suffered. I had to describe the horrible extermination machine and express protest against it.

And in my wake, lit by mysterious flame,
A being that took the "Seventh" as its name
Dashed to a festival without peer
Disguised as musical notation,
The Leningrad's renowned creation
Returned to its ethereal native sphere

Shostakovich and Stalin, Solomon Volkov & an excerpt from a discarded version for the ending of Poem Without a Hero by Akhmatova. Akhmatova was entrusted with the musical sheet for the Leningrad Symphony by Shostakovich as she was evacuated by Soviet authorities from the besieged city.

*the formula by which Tsarista Yevdokia Lopukhina cursed the newly founded capital of Peter the Great, Petersburg

[Cretzulynne]

Vivaldi's concerto for 4 violins arranged by Bach for 4 Harpsichords

[White1]

Uuu, foarte dragut linkul Eu stiam decat cu doua.

[Cretzulynne]

Mulțumesc. Oare mi-am reparat reputația?
În orice caz, noi, la orele de muzică, în generală, ascultam pe Vivaldi, Verdi, Enescu, Bach, Beethoven, Brahms, Mozart, Liszt, Schubert, Strauss, Chopin și Rachmaninoff. Apoi, din cauza atracției mele către muzica japoneză, am dat de Hisaishi, Kento Masuda, Umebayashi și Hiromi Uehara.

[White1]

Frumos. Esti norocoasa. La orele mele de muzica, si de la generala si de la liceu, nu a avut nimeni o idee atat de nastrusnica cum ar fi sa ne puna sa ascultam muzica 8-|

[Cretzulynne]

Una din norocoși A fost o profesoară cu o personalitate ca a lui Maia Morgenstern. Pare exigentă, dar a fost mai degrabă mentor decât profesoară. Spunea mereu că nu are nicio logică să învățăm muzica doar pe note și rațiune. Avem nevoie și de inimă. De aceea, la fiecare oră aveam 10-20 minute de operă, apoi ne învăța să scriem notele pe portativ sau să interpretăm operele muzicale respective precum Aida, Simfonia a 9-a, a 8-a, a 6-a, aa scuze, am uitat de Uvertura lui Ceaikovski, Flautul fermecat, Anotimpurile, etc. Nu am mai avut educație muzicală la liceu!

[Cretzulynne]

Simonas Miknius plays Chopin - Fantasie - Impromptu Op.66

[White1]

Aveam de gând să scriu despre asta la Ideile tale dar nu cred că am când să o fac mai elaborat așa că o să torn aici pe scurt dacă tot mi-ai dat ocazia. Apropo de ce spunea profesoara ta despre rațiune și "inimă": ascultam acum ceva vreme o emisiune la Radio România Actualități, Psihologul Muzical. Gazda (Andrei Partoș) a avut la un moment dat un invitat care chiar era psiholog (și pasionat de muzică). Acesta a spus că muzica are trei componente principale care sunt receptate de trei părți diferite ale anatomiei umane: Ritmul, pe care îl simți la nivel senzual în...stomac (ca să fiu elegant). Melodia pe care o simți afectiv (inima, deci). Armoniile care sunt procesate de intelect (creier). Mi s-a părut o idee drăguță deși mult prea neat & clean ca să o iau în totalitate de bună.

Oricum, în perioada asta s-a întâmplat să citesc o carte despre ce să asculți când asculți muzică care mi-a adus aminte de cele trei componente ale muzicii (acolo erau menționate 4 dar putem să ignorăm culoarea tonului) și alta despre comportamentul uman care începea cu prezentarea modelului triunic al creierului (nu știu dacă așa se traduce).



Pretty funny, huh? Am avut un mic sentiment de elație când am văzut cum se potrivesc cele două idei.


Cred că ritmul și melodia sunt receptate instinctiv și ele sunt responsabile de universalitatea limbajului muzical. Pentru armonie e nevoie de antrenament (să asculți multă muzică adică), îndrumare (un profesor ca ăla pe care l-ai avut tu, o carte, un filmuleț pe youtube ) și instruire, oricât de neplăcut ar suna ideea asta pentru Twinsen, cred

Și un mic studiu de caz, cu mențiunea că eu nu mă pricep aproape deloc la chestiile astea dar am avut un profesor excelent (Robert Greenberg, despre care probabil o să scriu mai multe la un moment dat pentru că merită, dat fiind faptul că în ultimul an l-am ascultat mai mult decât mi-am ascultat părinții toată viața):

Haydn- Symphony number 45 in F sharp minor

Haydn, spre deosebire de majoritatea colegilor compozitori, era un tip bine ajustat. Stabil emoțional, generos (they did'n called him Papa Haydn for nothing) și cu un foarte dezvoltat simț al umorului. Evident că în general jovialitatea care îl caracteriza se manifesta și în muzica pe care o compunea ("God gave me a cheerfull heart. He won't mind if i serve him cheerfully"). Dar simfonia nr. 45 e atipică. A fost scrisă sub influența sturm und drang-ului, a luxoasei dar izolatei și înmlăștinatei reședințe a prinților Esterhazy și, îmi place mie să speculez cu răutate, a perspectivei inevitabilei reuniuni cu scorp...doamna Haydn. Așa că aici Haydn experimentează mai mult cu minorele (8-|), e edgy (mă rog, sharp) și întunecat.

Cred că primele 3 mișcări (o să facem abstracție de a 4-a, care dă numele simfoniei și care are o poveste foarte drăguță în spate) ilustrează destul de bine cele 3 nivele de receptare a unei compoziții muzicale. La prima mișcare iese în evidență ritmul, acolo întunericul se manifestă în dinamismul nervos, sincopat al acestuia (anticipează parcă un anumit pianist din Bonn ). La a doua întunericul se manifestă în melancolismul liric al melodiei. A treia mișcare e, după modelul pe care însuși Haydn l-a forjat în peste cele 100 de simfonii scrise, un dans (menuet) și e, spre deosebire de primele doua părți, în gamă majoră. Nici urmă de întuneric aici, se pare.Între paranteze fie spus pe Beethoven l-ar fi durut în baston de modele și ar fi renunțat la menuet dacă acesta nu se potrivea cu restul compoziției. Haydn a găsit altă soluție: dincolo de suprafața veselă întunericul se manifestă în disonanțele subtile (există așa ceva?) pe care un ascultător ocazional (ca mine) nu le-ar percepe dacă nu ii s-ar atrage atenția asupra lor. Dacă ascultați pe la 21:40 se simte că ceva nu e chiar în regulă, ca proverbiala pietricică din pantof (like a cracked windshield, like a letter from the IRS). Armoniile nu sunt chiar armonioase și fără să percepi asta s-a dus pe apa sâmbetei și unitatea tematică a simfoniei. Uf...gata, mă simt foarte snob acum.

[White1]

Havanaise

[Cretzulynne]

V-ați pus toți de acord să băgați numai "Acest videoclip nu este disponibil" ?
3 de astea într-o săptămână?

[White1]

Pt. mine e disponibil 8-|

[Cretzulynne]

Degeaba, dacă nu pot asculta și alții...

[White1]

Păcat, era un cântecel foarte draguț "pentru nopțile leneșe de vară", cică 8-|

Ceva mai alert:

Slavonic dance no. 9

Și dacă tot e ziua Franței:

Samson and Delilah

[White1]

Everyone in town had heard the rumor, but for most of the audience it was the first confirmation. Brahms was dying, they could see it all over him. He had risen to acknowledge the applause after each movement of this his last symphony, and everyone had looked up with a shudder, and the grieving had built through the course of the stark, sorrowful work until this explosion at the end. Brahms stood in the box leaning on the balustrade with tears pouring down his face. For once he did not try to hide them.[...]
By the night of his last concert in the Musikverein, history appeared already to have rushed past Brahms and left him at once victorious and irrelevant, stranded on his lonely promontory. In that year approaching the last turn of century before the millennium, Europe was falling toward unimaginable catastrophe, and the arts toward the corollary of Romanticism: the ferment and fever called Modernism. Brahms saw it coming. And he could not believe that the triumphs he had experienced in his lifetime could endure, that his work could find a place in a such a world. He feared that the future would sweep away his public and his art, leaving him little more than a footnote in history. Perhaps that too lay behind his tears at the Musikverein on March 7, 1897, when with the Fourth Symphony-his last testament to the highest level of idealism and craft, and to something in the direction of despair-Brahms heard his music played in public for the last time.

Jan Swafford- Johannes Brahms, A Biography

[Cretzulynne]

Ai o feblețe pentru Brahms ?

Muzica lui Brahms ce vrajeste…

La ora de muzica, in clasa, se instalase o liniste deplina. Ganduri razlete imi zburau prin minte precum fluturii albi intr-o livada de visini...Voiam sa aud muzica pe care, se pare, ii simt vibratiile sunetelor pe banca, in caiet, pe parchet, peste tot, parca si-n aer!
O priveam si pe doamna profesoara, stand in fata intregii clase, zambind usor trista, usor enigmatica. Parca o admiram pentru curajul de a-si inveseli viata cu ajutorul nostru, al elevilor, al profesiei pe care si-a ales-o din pasiune si vocatie, simtind poate nevoia de a ne impartasi cunostintele si a ne forma gustul pentru adevarata muzica...
La fiecare ora de muzica, la fiecare auditie, simt desfasurarea armonioasa a sunetelor melodiei respective,care curge mirific odata cu fuga secundelor pe care o arata secundarul, miscandu-se blazat in cerc, doar neametind.
Timpul se grabeste sa treaca, sa treaca... fara sa-l mai simtim, fuge mai repede decat gandul, scapandu-ne din maini. Totusi, parca, auzim ca si ceasul face un usor zgomot, abia perceptibil, iar de acolo,de pe perete, privea cu oarecare superioritate fiindca el numara secundele, minutele, orele...
Dar astazi, la ora de muzica,Timpul aproape s-a oprit, abia mai paseste pentru a nu deranja linistea asternuta in clasa, pentru a nu perturba nemiscarea colegilor mei, care ascultau fascinati muzica lui Brahms...
Astazi, la ora de muzica, Timpul are aripi de fluture alb ivit din livada de visini...
Brahms a tesut in clasa o panza de paianjen inmuiata in pulbere de aur, in care a prins toate sufletele vrajite, inaltandu-le in puritatea diminetilor de mai... Brahms a facut tacerea sa cante...a transformat o lacrima intr-un margaritar...a invatat fluturii ca sunt liberi sa zboare...Muzica lui Brahms se poate asculta si cu sufletul,nu numai cu urechile...muzica lui Brahms vrajeste si cand n-o poti auzi...muzica lui Brahms vine de dincolo de ea si trece dincolo de noi...
2004

Hungarian Dances

[White1]

Păi 1) E primul și, deocamdată, singurul compozitor pe care l-am ascultat integral 2) Din tot ce am ascultat până acum din muzica "clasică" bucata preferată e de la el ( The Clarinet Quintet, am mai pus aici prima parte ) și 3) Sunt câteva amănunte biografice și trăsături de caracter care mi-l fac foarte drag, deși era o personalitate dificilă, cred că îl înțeleg într-o mică măsură, mai ales în dorința lui aproape maladivă de a se "ascunde" (inclusiv în spatele impozantei bărbi 8-|). Cu atât mai de apreciat faptul că a avut curajul să se expună prin muzică și asta fiind conștient (prea conștient) că nu o face doar în...urechile generației sale.

Yeah, i would say i have a soft spot for him.

Johhanes, we hardly knew ya.

[White1]

Naive Waltz

Oblivion

Consolations

[White1]

Dacă mai ignoram mult opera pe threadul ăsta o să ne ia dracu' 8-| Unul din ei:


Mephistopheles, the spirit that negates

Samiel, the devil at the crossroad

...and with Robert makes three

Preferatul meu e de departe Mefistofel, are cea mai badass introducere iar una din replici mai și servește drept motto al Maestrului și Margaretei

F: Who are you, then?
M: Part of that power which would
For ever do the evil
And ever does the good.
F: A riddle! Say what it implies!
M: I am the spirit that denies!
And rightly so, for all that comes to be
Deserves to perish wretchedly
'Twere better then that nothing would begin.
Thus everything that that your terms: Sin,
Destruction, Evil represent
That is my proper element.

[victor_homescu]

Wolfgang Amadeus Mozart: Clarinet Concerto in A major, K.622


https://www.youtube.com/watch?v=YT_6...&feature=share

[carmen_angelus_romila]

Marii interpreti de muzica, v-or ramane intotdeauna eterni...!