Filme noi si recent-lansate

[bellhop]

Cum ai facut rost de el? L-ai downloadat sau ai gasit DVD-ul de cumparat?

nope, vazut la cinema.

Fast forward little bit, premiera saptamanii..viitoare:

The Kingdom (2007)
What is our oil doing under their country - varianta politically-unplugged.
Not a Syriana-kind, not just an action flick.

De la echipa Alias, Peter Berg regizorul + Jennifer Garner in cast, cu Jamie Foxx guest-star care, desi nu e genul lui de film, da bine pe ecran ca military-type, but the guy that steals the show is the Saudi police officer cu care Foxx devine tovaras.

Starts with the usual gaggle after the terrorist attack - intalnirea 'celulei de criza', dorinta operativilor din FBI de a investiga pe teren atentatul si impotrivirea oficialilor din State Dept. sensibili la factorului politic - pana la urma Flury/Foxx obtine aprobarea ambasadorului saudit cu un mic santaj - and now we can roll.

Cei patru investigatori ajunsi la Riyadh si relatia lor cu autoritatile locale - placiditaate, neincredere si ostilitate, data fiind natura situatiei - anchetatori americani pe pamant saudit - dar si oameni de treaba, this is what the movie is all about.

De la imaginea coloanei de SUV-uri negre gonind nebuneste in noapte pe autostrada din desert, ("Why we going so fast, are we late somewhere?" intreaba descumpanit unul dintre investigatori), cazarea intr-o sala de sport, munca de investigatie in colectarea probelor de la locul exploziei si deplasarea in cartierul militantilor islamisti sub stricta supraveghere a politailor sauditi, o vizita la palatul printului local, suspiciunea care planeaza pe orice chip si totusi posibilitatea de a comunica normal de a obtine clue-results - Flurry in vizita la un terorist reabilitat si devenind best friends cu Al-Ghazi - colonelul insarcinat sa le asigure securitatea, discutand despre souri TV americane si idealuri comune, imaginea unei seri in familia araba in conditii de normalitate si pregatirea atacului sinucigas de catre teroristi. O excelenta coloana sonora slowly-paced care construieste treptat atmosfera filmului in stilul Babel, depasind impresia initiala de action flick sablon - find the bad guys, earn the dough.

"Deal? There is no deal. There is me telling you what you can or cannot do, and there is you doing it" - Al-Ghazi p*zdos explicandu-le americanilor cum sta treaba and how the chain of command works in parohia lui .

Realismul locatiei si atmosfera lumii saudite redate extrem de veridic, desi filmat in Emirate. Desi nu se mentioneaza nicaieri, filmul este inspirat de atacul terorist din 1996 asupra complexului american de la Dhahran, unde traieste cea mai mare colonie de expati din Arabia Saudita, practic un oras construit pentru industria de petrol in care strainii traiesc dupa normele occidentale, intr-o completa izolare de restul Regatului. Construit exclusiv pentru angajatii americani ai ARAMEX - cea mai mare companie petroliera din lume, fondata o data cu inceputurilei industriei petrolifere in regiune. Scurta introducere 101 chiar pe opening credits a relatiilor saudito-americane si prietesugul bazat pe interes cele doua natiuni, din 1932 cand s-a fondat regatul, descoperirea petrolului "din intamplare" in 1938 in urma unei expeditii americane, intalnirea istorica dintre Roosvelt si King Saud in 1945, criza petrolului din anii '70, razboiul din Kuweit si culminand cu atacul de la 11 Sept cand 15 din cei 19 teroristi au fost sauditi.

Tehnic filmul e facut excelent, scenele de actiune bine lucrate, nice camera shaking moves ca si in Bourne --this becoming a must for action movies, nice acting Garner, Bateman, Chris Cooper si mai ales Al-Ghazi/ Ashraf Barhom cu engleza lui autentica si devotamentul sincer.

Catch phrase in the very end of the movie care sumarizeaza toata psihologia prezentului si lasa o senzatie eerie de fatalitate, sau poate scoate in evidenta calitatea experientei umane din film: indiferent cat de screwed up este realitatea si in ciuda obstacolelor politice si in pofida deosebirilor culturale, people can find bridges;

[cornel]

De la echipa Alias, Peter Berg regizorul + Jennifer Garner in cast, cu Jamie Foxx guest-star care, desi nu e genul lui de film, da bine pe ecran ca military-type, but the guy that steals the show is the Saudi police officer cu care Foxx devine tovaras.

Incredibil tovarase bellhop demult timp nu am mai vazut o asemenea exprimare !!!!
Imi pare rau dar nu-i suport pe cei care nu pot sa se exprime in limba ROMANA si trebuie sa apeleze la engleza ca sa fie cool...
Oare nu poti sa te exprimi ori in limba romana ori in limba engleza si sa nu faci un carcalete din ceea ce ai de spus ?

[Dominic]

"Dragon Wars" dragutz...efecte speciale...sunt si cateva lipsuri insa filmul e bunicel...

[bellhop]

Incredibil tovarase bellhop demult timp nu am mai vazut o asemenea exprimare !!!!
Imi pare rau dar nu-i suport pe cei care nu pot sa se exprime in limba ROMANA si trebuie sa apeleze la engleza ca sa fie cool...
Oare nu poti sa te exprimi ori in limba romana ori in limba engleza si sa nu faci un carcalete din ceea ce ai de spus ?

LOL...don't tase me, bro!

this wknd:
http://www.apple.com/trailers/fox_se...ited/trailerb/
8)
ssshhhh...brânza!

[bellhop]

The Darjeeling Limited (2007)
calatoria spirituala imposibil de realizat.

In cel mai simplu sens, calatoria initiatica urmeaza un ritual si urmareste trancenderea realitatii, de preferinta in locuri incarcate de spiritualitate - cum ar fi India.
Francis (Owen Wilson) are si reteta ritualurilor de efectuat de la un guru, lista templelor de vizitat si itinerariul zilnic de urmat tiparit pe hartie laminata de asistentul Brendan. Nu ramane decat constientizarea clipei si a efectului - "Does it work? Do you feel anything?" intreaba unul dintre ei in timpul rugaciunii la un templu.

Dezorientati dupa pierderea tatalui si lipsiti de prezenta mamei, cei trei frati Whitman se trezesc aruncati in viata in miscare browniana - scurt flash-back cu momentul in care incearca sa recupereze un Porsche de epoca al tataului aflat la reparat, desi era pe butuci chiar in drum spre funeralii - ca apoi fiecare sa ajunga fiecare la momentul lui de cumpana: tentativa de sinucidere, criza conjugala sau sentimentala. De aici ideea fratelui cel mare - Wilson, de a se reuni intr-o calatorie care se vrea atat initiatica cat si cu scop de vindecare si ca incercare de a ajunge la mama lor devenita misionara intr-o manastire la poalele Himalayei si de a o convinge sa revina in lume.

Dar propria maturizare nu vine nici din patosul religios on the way nici din exuberanta itinerarului, nici macar din intalnirea cu mama, ci din experienta durerii aproapelui si a contactului cu cele doua momente esentiale ale vietii: moartea si nasterea. Salveaza doi copii de la inec devenind eroi involuntari, dar din pacate al treilea copil moare si participa la funeralii, in satul de oameni simpli, unde Peter/Brody tine in brate un bebelus. Mama (Anjelica Huston), regasita in sfarsit, ii imbratiseaza si le pregateste micul dejun, dar mai mult nu poate face pentru ei, explicandu-le ca are responsabilitati de indeplinit, acolo unde se afla. Timpul nu poate fi dat inapoi, iar nostalgia vremurilor bune e pernicioasa. Ultima pana de paun ramasa din trusa de ritualuri este ingropata pe varful muntelui, simbolizand sfarsitul tribulatilor. Ramane calatoria ca experienta, pana la urma, nu scopul. Trenul iluminarii a fost ratat - la dus, dar nu si trenul vietii - la intors, renuntand la bagaje si la idealul de instant bliss. Peter/Brody intelege sa-si ia rolul de viitor tata in primire, Francis/Wilson isi da jos bandajul privindu-se in oglinda drept ceea ce este si constientizand ca propria-i vindecare va fi de durata si nu va putea sa-i vindece pe ceilalti, iar Jack/Schwarzman scrie finalul povestii de iubire care l-a macinat constant: nu se va mai duce la Roma sa o intalneasca. Comuniunea iubirii fratesti si familiale s-a consumat, iar fiecare a inteles ca are calea lui de urmat in viata si poate s-ar fi putut intalni si ca prieteni, "not as brothers" in real life.

Wes Anderson, un regizor aparte cu un stil unic, beneficiind si de un aport cinematografic excelent si de un cadru natural de exceptie: universul mirobolant al Indiei. La fel de fin observator al angoaselor umane,
ca in Royal Tenembaums sau Rushmore dar si un freak al detaliilor playing tricks cand nimic nu solicita atentia spectatorului. Inceputul filmului cu Bill Murray ca personaj pasager aflat in goana spre gara, fara ca apoi sa devina vreun rol rol in film, flashbackul cu cei trei frati in drum spre funeraliile tatalui, filmuletul cu Jack/Schwarzman si iubita/Portman (Hotel Chevalier) si modul unic cum e promovat cu rugamintea pe opening de a fi vizionat pe website, realizat ca prolog dar care de fapt nu capata sens decat vazand Darjeeling; detalii ca halatul de baie cu inscrisul hotelului, sticla de parfum Voltaire no. 5 strecurata in valiza in filmulet, Peter/Brody purtand ochelarii tatalui fara utiliate, dar ca valoare sentimentala, centura de $6,000 si pantofii de $3,000 insemne ale personalitatii pentru Francis, Jack in permanenta descult (why!?) si in costum Armani, geamantanul cu insigna Louis Vuitton al tatalui dupa care se intelege au fost comandate apoi toate cele trei seturi, falimentul micromanagementului ca way of living - altminteri un motiv drag lui Andersen auto-persiflat si in reclama American Express, starea semi-high constanta in care plutesc cei trei protagonisti de la siropurile si analgezicele luate la gramada si "fara reteta". "Do you have prescription for these?" il intreaba conductorul pe Francis. "Prescription? what prescription, I almost died!".

Alte detalii sunt aproape de neobservat. Un viraj brusc in cursa taxiului din inceputul filmului in aglomeratia urbana indiana, pentru ca in fractiunea de secunda urmatoare sa realizezi ca era vorba de o vaca, sau camera in slow motion oprindu-se pe chipul placid al unui adolescent indian cand Peter abia reuseste sa prinda trenul in una din miscarile slow motion tipice ale lui Andersen in momente cheie. Alte extensii si circumvolutiuni - Schwarzman de la criza sentimentala a adolescentului cerebral din Rushmore la criza barbatului la 30 de ani, Wilson de la tentativa de sinucidere din film, la drama din viata reala.

Intreaga imagine artistica cu dezmatul de decoratiuni si culori este o incantare pentru ochi, la care mai se adauga si muzica completand intregul audio-vizual. O extraordinara coloana sonora de la piese de rock clasic melodios (The Kinks), la compozitii indiene nu mai putin clasice de Satyajit Ray, din productii bollywoodiene clasice Merchant Ivory, sansonete de Joe Dassin si Peter Sarstedt sau...o sonata de Debussy.

[bellhop]

Michael Clayton (2007)
you have the right not to remain silent.

Ok, so who the f*ck is this Michael Clayton si ce a facut in ultimii 15 ani?

un negru pe plantatie la o firma de avocatura, nici macar partner, avand ca ocupatie de baza tot ce nu intra in relatia oficiala intre avocat si client, smenuri si chichitze avocatesti la limita legala, loopholes in sistemul juridic, intermedierea celui mai potrivit avocat pentru cel mai potrivit caz si alte "aranjamente" care implica o perspectiva larga asupra sistemului. Munca lui nu este cuantificabila in rezultate, insa colegii si seful ii apreciaza eficacitatea si relatiile, fiind considerat "facator de minuni". El se considera un janitor "om de serviciu", insa face ceea ce stie mai bine. Divortat, ceva probleeme financiare, dar nimic serios care sa-i afecteze performantele. Seful firmei (Sydney Pollack) tine la el, desi pana la final atitudinea lui devine incerta, "you got a niche" , esti unic in busines ii spune el laudativ.

Problema vine insa din afara. Corporatia pentru care lucreaza firma lui are un proces de tip class action, pe care daca il pierde, e buna de plata vreo 3 miliarde. Avocatul litigator care apara corporatia, Arthur/Wilkinson e cel main bun in domeniu, insa da chix, realizand ca de fapt corporatia e culpabila si devenind din aparator acuzator. Clayton priveste lucrurile ca un profesionist adevarat dar in acelasi timp prieten bun cu Arthur, tine sincer la el si il stimeaza. Crede si incearca pana in ultimul moment sa convinga pe toata lumea ca Arthur a avut doar o cadere psihica din cauza medicatiei - o reactie chimica, spune el - si ca isi va reveni la normal si totul va fi OK.

Corporatia isi are propriul consilier legal - Karen (Tilda Swinton) in permanenta relatie cu firma de avocati, care intra imediat in alerta cand Arthur o ia razna si ajunge la masuri extreme pentru a evita pierderea procesului, care ar fi un dezastru. Propria-i firma inchide ochii, preocupata mai mult de imaginea proprie, fiind in curs de fuziune, Clayton nu mai are timp sa-si duca la bun sfarsit poate cea mai importanta sarcina de serviciu incredintata vreodata..., devenind el insusi posibila victima colaterala.

OK, so what's so special about this film?
In primul rand ca e scris (original) si gradat exceptional de bine. De Tony Gilroy scenaristul de la Bourne care si debuteaza ca regizor. Nici un minut in plus, nici un cuvant si realizat intr-un stil grim-noire - Clayton fara veleitati de main character, mai degraba de personaj care se dezvolta treptat, crescand si ajungand la propria-i transfigurare. Nesuspectand nimic si motivat sincer de dorinta de a-si ajuta prietenul, pana cand masina ii sare in aer, tocmai in momentul cand..poate pentru prima data in viata are o revelatie. O imagine simbolica in zorii zilei de toamna tarzie, pe o colina.

De la momentul revelator se deruleaza filmul in retrospectiva si apoi in continuare, pana la deznodamantul final, in care eroul isi face numarul de gala in confruntarea cu jurista rau-intentionata: "Who are you?" - "I am Shiva, the God of death!", preluand replica celui care o consacrase si care ii fusese mentor. (Aplauze la scena deschisa in sala)

In sfarsit un rol bun pentru George Clooney, cel mai potrivit din ultimele lui filme si poate din intreaga cariera. Nu mi-a placut de fel Syriana, nici ca film nici ca personaj, Good German si Good Night - artificiale si fara vreo greutate, iar Ocean's conteaza tot atat cat un guest appearance la un late-night show, asa ca nu se pun. Bine disciplinat in momentele dramatice, fara fitze si fara improvizatii, nu e nici torturat nici nu se bate cu nimeni, asa ca nu are ocazia sa-si dea in petec, iar in momentele psihologice presteaza convingator, pe masura ce realizeaza ce se intampla in jurul sau si cum se leaga lucrurile. La fel de bine in relatia cu fiul, momentul cand ii spune ca are incredere in el si cand incepe sa constientizeze povestile copilului.

Alte doua prestante exceptionale, demne de drame shakespeariene, de la doi actori britanici: Tom Wilkinson, in rolul lui Arthur avocatul dereglat, si Tilda Swinton in rolul consiglierei malefice, obsedata de dictie si mustrata de cugete mai ceva ca Lady Machbet, dar loiala spiritului corporatist.

Apropo de spirit, filmul nu duhneste a iz de anti-corporate, anti-whatever, sau cel putin nu am sesizat chestia asta, preocuparea regizorului pare a fi psihologia personajelor, ceea ce ii da o valoare in plus, dincolo de realizare si interpretare. Comparabil mai degraba cu un Glengarry Glen Ross, film de referinta - pshihologic si "tehnic" pe subiect, cat si ca performante actoricesti: Wilkinson/Lemmon-, decat cu productii cu teme gen lupta cu sistemul. Fiecare dintre personaje lupta pentru propria cauza, so... consider dismissed argumente legate de vreo agenda si idei moralizatoare, care n-ar face decat sa dilueze valoarea intrinseca a filmului.

[bellhop]

Gone Baby Gone (2007)
Good Benny, Good!

Despre dileme morale intr-o ecranizare de actor cu aspiratii de regizor, ce n-a vazut Hollywoodul.

Film de Oscar de la cine se astepta mai putin... Ben Affleck, chit ca a muncit la el mai bine de un an, si-a angajat o echipa de productie de clasa si a avut un material de scenariu din care nu putea sa dea gres, romanul lui Dennis Lehane.

Casey Affleck - fratele, in rol de detectiv de ocazie angajat pentru a gasi o fetita de patru ani disparuta de acasa; Nu e un caz high profile, ci un incident de cartier de suburbie saraca. Premisele sunt deja sumbre, cand apare un caz de copil rapit toata lumea se asteapta la ce poate fi mai rau, paranoia se instaleaza in constientul colectiv si tot circul mediatic aferent care se face pe marginea acestor subiecte. Nu fara temei, lansarea filmului in Marea Britanie a fost amanata pe termen nedefinit tocmai din cauza similaritatii cu cazul Madeleine.

Atuul lui Patrick (Affleck Jr.) ca detectiv de cartier e ca e baiat de-al locului si cunoaste bine oamenii. Un sentiment de apartenenta la locul in care s-a nascut si in care traieste, sentiment care ii face pe oameni sa fie mandri, o spune el insusi pe voiceover la inceputul filmului, o indroducere bine gradata in atmosfera. Cadre extinse pe tot parcursul filmului cu colturi de strazi si localnici adevarati, chiar din Dorchester, suburbia din Boston in care e localizata povestea din film: oameni obezi, amarati, gospodine, handicapati, adolescenti pierde-vara si oameni care se duc la lucru - no profiling no harm intended, just super realistic life. Important acest build-up, mai tarziu in film, ca fundament al justificarii morale a eroului.

Nu trebuie sa scormoneasca prea tare, pana ajunge sa prinda un fir si povestea e deja elucidata in 30 minute. Alte 15 minute si cazul e rezolvat, fetita e declarata moarta, un wrap-up scurt si incep stirile sportive la TV. Dar, tocmai cand eroul incepe el iar sa-si faca procese de constiinta pe voice-overul patetic, apare un alt sublot care nu are nici o legatura cu filmul in care este angrenat si deja spectatorul devine suspicios. WTF is this for? Compensatie pentru mustrari de constiinta? Filmul devine astfel un labirint cu twisturi, care pe masura ce se dezvolta, ajunge sa construiasca impotriva intelepciunii conventionale, pana atinge dilema morala: cine are dreptate. Un proces de rationalizare complicat, care solicita atentia la fiecare personaj implicat in disparitia fetitei, intrucat toti au propria lor justificare, care decurge din chiar preocuparea pentru soarta copilului.

Este iarasi, meritul povestii in calitatea exceptionala a filmului. Very spoiler-sensitive, de evitat citirea oricarui synopsis/review.

Senzatia la sfarsit poate fi una de apasare sau de simpatie profunda, dar in nici un caz una de satisfactie gratulatorie. Datele problemei sunt simple, rezultatul ecuatiei insa poate fi vazut altfel din diferite unghiuri. Sentimentul datoriei implinite poate fi confundat cu cel al vanitatii necontrolate, dar hey..lumea in care traim nu e perfecta si de ce ar fi o rationalizarea de bun simt mai buna decat un snap judgment cinstit?

Din cast, de apreciat alaturi de Affleck prestatia lui Ed Harris in rolul detectivului de politie Bressant, Morgan Freeman and Michele Monaghan good as well si de apreciat, de asemeni, pentru realism si flavored slang toata pletora de personaje secundare - Amy Ryan in rolul mamei degradate, 'Cheese' the Haitian pimp, "familia Adams" de freaksi pedofili, etc.

[bellhop]

Filme cu mafioti. Ca si westernurile, si-au avut perioada lor de glorie si maestrii lor - astazi cele doua genuri pot fi considerate history. Astazi nu se mai pot crea asemenea filme, doar surogate.

Doua asemenea surogate this season:
We Own the Night si American Gangster (premiera Nov 3).

Primul, drama unei familii de politisti - tata si doi fii - unul politist in brigada anti-drog, celalalt manager de discoteca in Brooklyn (actiunea are loc in ani 80) si expus inevitabil contactului cu traficantii si interlopii.

De vazut poate in contrast cu Eastern promises - ambele au ca subiecti mafioti de origine rusa in exil. Nevermind ca Joaquin Poenix nu se oboseste nici macar sa rosteasca un cuvant in rusa. Se face politai pentru atenua stresul dupa ce traficantii mafioti il impusca fratele si ajunge sa-l vaneze marele bandid fioros cu puscoacea prin stufaris. Poor sets, poor action, poor job..;

American Gangster (2007)
This soap ain't no fresh kill sau why Scorsese is king.

Nimic nou sub soare in super-productia lui Riddley Scott, cu Denzel Washington in rolul lui Frank Lucas - self-made entrepreneur, spargand piata la sfarsitul anilor ’60 cu heroina pura la pret de dumping importata direct de la sursa din Thailanda cu avioane ale armatei care transportau soldati morti din Vietnam. Big f*cking deal!

Film cu personaje reale si in viata - atat Lucas cat si Ritchie Roberts, detectivul care ii vine de hac, traindu-si traiul bine mersi si in prezent.

Denzel/Lucas baiat sarac din North-Carolina crescand la umbra unui alt bulibasa local in Harleem, Denzel sclipindu-i mintea cand aude despre Vietnam si soldati drogati, deplasarea la sursa si de vorba cu landlordul mafiot thailandez pe prispa, Denzel facand pe gigi durul in neighborhood in confruntarea cu shmenari locali, vanzandu-si marfa mai intai ca ca dealer deghizat aboi sub brand name “Blue magic”, Denzel ca pimp cu blana de chinchilla pana la calcaie si caciula asortata la un meci de box al lui Cassius Clay.

In tot acest timp - mai bine de un an in film – strazile pline de junkies si morti OD cu toptanul, dar brigade lu’ peste has no clue in incercarea de a afla cine e sursa drogurilor, de parca ar fi cazut de pe luna si se roaga la stele sa le cada in mana un informator; informerul picat in plasa ca para malaiatza si culmea stupizeniei, dupa ce il interogheaza si accepta sa devina informer, mai trebuie sa urmareasca si masina cu droguri pana la laborator.

Am sperat pana in ultima clipa intr-un twist, ca marfa sa nu fie in cosciuge, sau ca cladirea conspirativa unde se afla laboratorul de droguri sa fie o pista falsa, no chance. Totul se desfasoara dupa cel mai obosit clichee.

Russel Crowe in rolul detectivului investigator - bad choice, acelasi actor de duzina, arogant si antipatic, nu reuseste sa transmita nici o emotie, nu inteleg cum de mai primeste roluri. Umbra palida a lui Gene Hackman/Popeye din French Connection dupa care a fost modelat si acentul ne-american – blasfemie! chiar si numai pt. atat Ridley Scott este de neiertat.

Denzel are cel putin o problema – e baiat prea finutz pentru un personaj asa de jegos. Contrastul aiurea intre scena din opening cu mexicanul torturat si ucis cu sadism de Lucas (never explained why?) si finalul cu el devenit baiat de treaba. Locatii misto - prea multe chiar, un film cu atatea resurse, irosit in scene disparate si derizorii; Personajele nu sunt individualizate, relatia mafiotului cu familia - colorata dar fara substanta, iar a politistului devenit si avocat cu sotia arhi-clichee; relatia cu mafia italiana deloc explorata, Armand Assante ca mafiot de sange albaastru doar un mumbo-jumbo incessant. Blue Magic ca brand no sh*t si Cuba Goodwin Jr. caricatural as Nicky Barnes, un alt borfas de droguri notoriu din epoca;

Alte faze copiate de prin Blow – intalnirea cu viitoarea sotie la o petrecere, conexiunea cu druglordul thailandez ca a lui Jung/Depp cu Pablo Escobar,..but unlike Blow, this movie has no soul. George Jung, cel mai mare traficant de cocaina din America in anii ‘80 condamnat la ani grei, dupa ce a fost tradat de fostii tovarasi - aflat si in prezent in inchisoaare, Frank Lucas a scapat cu doar cativa ani parnaie dupa ce a devenit colaborator in demascarea "politistilor corupti" si a fost aparat chiar de politaiul avocat care l-a prins. Go figure the difference… ;

[bellhop]

No Country For Old Men (2007)
dar pentru babe, se gaseste.

Chilling to the bones, impecabil ca realizare tehnic-regizorala, but hardly rewarding as a story.
Probabil cartea lui McCarthy ofera o perspectiva mult mai clara a povestii, dar meditatiile lui Tommy Lee Jones (Seriful Bell) din film despre viata si raul implacabil, ca-n povestea cu drobul de sare, chiar nu m-au excitat filosofic;

Deci avem de-a face cu un pot de doua milioane de dolari, o camioneta plina cu droguri, campul e plin de cadavre si un nepricopsit care isi asuma constient riscul de a insfaca Samsonite-ul cu bani, tot cartelu, bounty hunters si un killer psihopat on the loose pe urmele lui, iar Seriful neamului face pe ganditorul de la Hamangia. Cheama FBI-ul coane, sau sa vina Michael Bay cu un commando, just shoot the damn freak!

Violenta gratuita, oameni cumsecade pusi fara drept de apel in fata killerului fara constiinta sau care chipurile are are ratiunile lui bolnave never explained enough, cel mult le poate oferi sansa de nu-i ucide dand cu banul, impersonal si cu o voce lugubra, paralizandu-si parca victima initial - "Do you have any idea how crazy you are?" ii spune bounty hunterul Carter (Harrelson) care il cunoaste bine. Raul e rau, ce rost mai au alegoriile? O constructie perversa, pentru ca nu serveste ca justificare pentru nimic decat sa exacerbeze sentimentul de angoasa al personajului haituit ca in filmele gore, cu care pana la urma nu poti sa devii decat solidar, desi stii ca n-are nici o sansa. Cad greu la stomac franturile de umor, inerente Coenilor, in care este implicat personajul malefic.

Not a cool killer, un rol de-a dreptul sinistru pentru Bardem. Atat de sinistru, incat la una din lansarile recente ale filmului la care a fost prezent, nimeni nu se apropia de el (bit of info).

Celalalt personaj, haituitul (Llewelyn/Josh Brolin) jongland intre fuga-i sanatoasa si cheating the devil, cu o singra confruntare in care il raneste pe ucigasul-fanomas. In urma caruia, cel putin un invatamant sanatos, ucigasul nu-l mai vaneaza direct - poate din superstitie-, ci santajandu-l cu uciderea familiei.

Introducerea partilor tertze in film for "karma is a bitch" reasons, iarasi boala grea a Coenilor. Filmul se scrie ca ar fi o ecranizare fidela a cartii, ceea ce ii poate absolvi de vina directa, dar cu siguranta s-au aflat in elementul lor. Mexicanii care apar din senin pe urma fugitivului, ca si ei aveau transponderul care localiza valiza cu bani, un personaj misterios caruia i se confenseaza Bell si scena cu accidentul din final care pune filmu-n cui exact in coada de peste.

Alte chestii ramase total obscure, posibila filiatie Chigurgh-Bell.

Never been a fan of Coen bros, talent regizoral si scriitorices urias, dar fara finalitate elocventa, nu mi-a placut filmul pe ansamblu, Cannesul putea sa-i onoreze insa cu un premiu, macar pentru autenticitate. Lasand la o parte marea capodopera romaneasca din competitie :hmm: .

[bellhop]

There Will Be Blood (2007)

In primul rand, nu a existat in trecutul recent si nici nu se va mai face prea curand in urmatorii ani un film atat de exceptional, de aceea probabil va ramane printre filmele de referinta deceniului si ale inceputului de mileniu.

Motivul este simplu: este prea perfect! De la cinematografia magnifica a lui Robert Elswit (care a lucrat si pe Michael Clayton), coloana sonora halucinanta a lui Jonny Greenwood (ex-Radiohead) si interpretarea la toate superlativele a lui Daniel Day Lewis in rolul principal, plus tematica de arhetip originilor starnita in subconstient si captand imediat energiile, ideea de business ca competitie si lupta (and "killing" of the adversary), religia - spiritual vs. material si adaptarea scenaristica pe un material aparent banal si neincitant. Poate ce mai fascinant si merituoas lucru ce reiese din toata aceasta realizare sa poti crea dintr-o piesa/bucata de literatura seaca o asemenea opera cinematografica de exceptia, care pune in valoare forta filmului ca arta. Premiu pentru adaprare este poate primul si cel mai important pe care ar trebui sa-l primeasca regizorul-scenarist P.T Anderson, care nu numai ca s-a abatut flagrant de la litera romanului lui Upton Sinclair dar a si denaturat tipologia personajelor facand din Daniel Plainview eroul principal, de la businessman fara scrupule, un monstru cu fata umana de talia lui Charles Foster Kane, carismatic si fascinant in mizantropia lui, iar din predicatorul Eli exact opusul. Plainview, un caracter de piatra, calit si slefuit ca pietrele de mina aurifere pe care le cauta in inceputurile carierei sale.

Saltul de la cariera de miner la cea de "oilman" subinteles, fara detalii si explicatii, o trasatura a lui Anderson ca si in Magnolia nu sta sa explice babeste ce si cum, ideea ca personajul s-a realizat cumva si s-a lansat in prospectiuni de campuri petrolifere este subinteleasa si sugerata de epoca. Inceputul de secol, inceputurile erei industriale bazata pe petrol, antreprenorul self-made anticipand boomul industrial si cautand prospectiuni bogate in petrol, pentru care avea toata logistica necesara sa le exploateze, prospectand singur si "making a killing" descoperind primul zacamantul bogat, in dauna marilor grupuri care aveau cautatatorii lor - la fel de actuala si universala si in prezent ca idee de small bisness vs. big corporations si progres versus progres linear. Religiozitatea businessului, vanzarea pontului cu terenul bogat in petrol perceputa ulterior ca revelatie divina, analogia petrol-sange, ambele mijloc al vitalitatii industriale/financiare si umane, simbolismul sondelor de foraj built from scratch cu mecanicitatea lor monotona si exploziile ca manifestare a energiei latente.

Settling thee score with the business part, filmul se centreaza pe partea de character study. Atat de bine esi de subtil este realizat si pus in evidenta Plainview/Lewis incat devine pur si simplu rupt de context, tot filmul devine personajul insusi, iar spectatorul este transbordat in psihologia lui. Cele doua personaje la care se raporteaza in permanenta existanta sa - fiul si predicatorul devin aproape reflectari ale propriului subconstient - unul ca oglinda a manifestarii umanitatii greu incercate, celalalt ca poor substitute al imanentului divin, pe care trebuie sa-l infranga dupa ce nu mai avea nimic de infrant in existenta pamanteasca. "I hate most people. … I've worked people over and gotten what I want from them and it makes me sick. Because I see that all people are lazy. They're easy to take. I want to make enough money so I can move far away from everyone."

Negasindu-si competitie pe masura, tot ce realizeaza devine lipsit de scop, de aceea singura competitie ramane cu el insusi, in cele doua fatzete/ipostaze. Realizeaza ca fiul nu poate fi ca el si il elimina din ecuatie sau il bifeaza, ambele sensuri fiind posibile, intr-o confruntare de o franchetze cruda. Confruntarea finala cu "impersonarea" divinului in ipostaza predicatorului este insa una de referinta absoluta, comparabila poate doar cu..ispitirea lui Iisus in desert. Diavolul e fals, raul e fals deceptiv, inainte de a fi rau si cel mai bun antidot este demascarea falsitatii si a gaunoseniei.

Anul 2007 a fost unul de exceptie in materie de filme bune si excelente. There Will Be Blood este insa coroana de pe panoplia anului, peste tot ce am vazut si ca realizare cinematografica si ca moving experience. O poveste cu un personaj as big as not of this world, distilat la maximum de intensitate si traire pe durata celor doua ore si jumatate, nimic comparabil ca experienta cinematografica.

[Cazeemeer]

Jonny Greenwood (ex-Radiohead)

De unde pana unde "ex-"?

[StefanDo]

There Will Be Blood (2007)

In primul rand, nu a existat in trecutul recent si nici nu se va mai face prea curand in urmatorii ani un film atat de exceptional, de aceea probabil va ramane printre filmele de referinta deceniului si ale inceputului de mileniu.

Deci tu zici ca ia si Berlinul, avand in vedere ca atat Daniel Day Lewis, cat si P.T. Anderson au castigat, unul cu Magnolia, celalalt cu In the Name of the Father?

[gheorghe orban si baba]

spunea un user mai devreme de heavy stuff. si oricat de mult mi-au placut michael clayton si before the devil knows you're dead, ma inchin in fata lui mike nichols si al celui mai heavy film al sezonului de toamna-iarna - charlie wilson's war - impecabil lucrat de nichols, cu un scenariu foarte bun scris de aaron sorkin si cu niste interpretari fabuloase ale lui tom hanks si (mai ales) philip seymour hoffman. fabulos!

[adipaul]

ok...
so am vazut si eu o mica parte din filme... No country for old men - bun... astep There will be blood (sper sa nu fiu dezamagit)
Am vazut in schimb Atonement care mi s-a parut genial...

[bellhop]

spunea un user mai devreme de heavy stuff. si oricat de mult mi-au placut michael clayton si before the devil knows you're dead, ma inchin in fata lui mike nichols si al celui mai heavy film al sezonului de toamna-iarna - charlie wilson's war - impecabil lucrat de nichols, cu un scenariu foarte bun scris de aaron sorkin si cu niste interpretari fabuloase ale lui tom hanks si (mai ales) philip seymour hoffman. fabulos!

nah,
Charlie Wilson's War nu poate intra la categoria filme heavy, e un film facut la distractie, cu doi actori aristocrati (Hanks si Roberts) cordiali pus pe shotii, plus Hoffman care le tine isonul, e film entertaining, lighthearted, fara pretentii. Nostalgia anilor '80, Hanks cu accent texan - mixing politics, cold war, religion fervor and martini in a single shot. Inspired by a true story indeed, but still made for fun. Hoffman spargand geamul abia pus la loc in biroul CIA si Roberts scrashnind printre dinti "Bitches!" la secretarele lui Wilson/Hanks - are probably the heaviest moments one can get. :lol:

[gheorghe orban si baba]

excuse me, what the fuck?
asta ca sa-l citez pe domnul Gust Avrakotos.
altfel, ca in parabulele zen, un jam session rolling stones, facut just for fun, are mai mult geniu decat toata discografia emerson, lake & palmer. sau, cum spunea prigoana, nu trebuie sa ai trei facultati ca sa ajungi milionar. sau, plm, cum as revedea de enspe ori c.w.s., dar nu as mai simti deloc nevoia sa-l revad pe michael clayton, celalalt greu.
the savages l-a vazut cineva?

[Cazeemeer]

cum spunea prigoana

Genul de introducere care sporeste instantaneu credibilitatea unei afirmatii.

[gheorghe orban si baba]

genul degeaba :hmm:

[VaVaVuum]

Juno cu Ellen Page. Comedioara simpatica, soundtrack simpatic (The Moldy Peaches printre altele). Nu chiar de Oscar, dar merge.

[europe_east]

gata cu flopsurile verii, time for the heavy stuff 8)

Eastern Promises (2007)
Inodor si incolor ca vodka. Si la fel de tare.

...

Cronemberg - old school hag - nu stie el sau nu-i pasa de sensibilitati...
...

Caracterul eclectic si jocul minimal personajelor dau toata greutatea filmului. Vigo Morgestern in rolul lui Nikolai - soferului/bodyguard al familiei mafiote, cu accent de rus adevarat, tatuaje pe tot corpul si morga de strigoi, plus occasional funny, duh!– cel mai complex personaj. Ritul de initiere prin care trece la admiterea in societatea secreta prin ruperea simbolica de familie si personalitaate si tatuarea de stele pe genunchi si omoplati, ca “ungere” pentru coborarea in zona tenebrelor. Dualismul personajului, cum este revelat in prima parte, ca traind deja “in the zone”, la intretaierea dintre viata si moarte, se scurcircuiteaza pe traseul shamanic catre iad, o data ce a primit initierea, in confruntarea cu fortele abisului venite sa-l devoreze, din care daca reuseste sa supravietuiasca are loc renasterea si totodata caderea in lume, gol si plin de sange ca un nou nascut. Dualismul, ramane ca marca a personalitatii, dat al sortii, dar devine unul profan in a doua parte -, desi aspiratiile sale la sefia societatii par sa nu fi fost chiar vorbe goale. Interesant de vazut intr-un posibil sequel. Scena luptei din sauna – gol pusca cu cei doi asasini veniti sa-l casapeasca – va ramane una de referinta in istoria filmului, infiorator de crancen redata pana la ultima suflare.

:love: Couldn't agree more! mi-a placut chestia cu "inodor si incolor ca vodka; si la fel de tare"... 8)

Cassel insa mi-a placut (mai ales la inceput!); chiar mi se pare talentat la personaje de rusi (si in Birthday girl mi s-a parut ff reusit-- sau poate de-asta, imi aduce aminte de celalalt personaj). Mueller-Stahl extraordinar intr-adevar.