"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu"

[Pitbull]

N-o mai da cotitä. E la mintea memeitului ce-ai spus acolo.

Fac o precizare:
Pentru cä acest user beneficiazä de un regim special, iar moderarea manifestärilor lui ignorante, provocatoare si de un extrem prost-gust, mi-a atras reprosuri, în continuare le voi acorda mesajelor lui imunitate la moderare.
In calitate de simplu user, în mare parte le voi ignora. Uneori, când vor întrece mäsura (ca în cazul de mai sus), le voi combate - sever, virulent, brutal, asa cum meritä, dar în calitate de user, nu de moderator. Dacä el are libertatea de a înjura, denigra, ponegri, sub pretextul "dreptului la opinie", orice user de bun-simt are în egalä mäsurä dreptul de a comenta comportamentele de acest gen.

[keepwalking]

ce bine v-a tras-o cristian tudor popescu! nu ma satur sa recitesc:

"Trăiam întru capodoperă şi nu ştiam. Numele ei, numele trandafirului? Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu , dl Andrei Ujică fiind genitorul ei. Rectific: geniul. Căci aceştia şi nu alţii sunt termenii folosiţi de numeroşi critici de ambe sexe, tineri şi bătrâni, de cinema şi nu numai: capodoperă, genial, zguduitor, filmul anului, deceniului, secolului."

[Pitbull]

ce bine v-a tras-o cristian tudor popescu! nu ma mai satur

Observati limbajul. Asta e nivelul.

Desigur, C.T.P.-ul nu i-o "trage" nimänui (oricât nu se mai saturä sä se masturbeze,. cu gândul la asta, toti tras-împinsii). El e genul de om capabil sä aibä opinii opuse alor tale, dar întru totul respectabile. Genul pentru al cärui drept de a mä contrazice m-as lupta pe viatä si pe moarte.
Ceea ce-mi aminteste...
Pentru cine e interesat de controversele realmente intelectuale si fecunde privind filmul lui Ujicä, pot spune cä acum zece zile, la receptia de dupä premiera "Medaliei de onoare", am discutat subiectul cu Nae Caranfil. Nae a criticat vehement "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" - dar cu argumente solide, nu ca ale papagalilor. Le puteam accepta si respecta - si consider cä în sine erau justificate, dar în ansamblu, fatä de conceptia generalä a lui Ujicä, se aplicau limitat si discutabil. Oricum, era un adevärat exemplu de criticä inteligentä, nu sfertodoct-menopaoticä. I-am propus lui Nae sä facem un video-colocviu (dupä modelul video-cronicilor), cu un dialog în contradictoriu între el si Gorzo (ar fi fost cu atât mai interesant, cu cât ei doi sunt foarte buni prieteni, deci controversa s-ar fi mentinut tot timpul la un nivel foarte civilizat - lucru de care anumiti indivizi submediocri atât ca nivel cerebral, cât si ca educatie si bunä-crestere, nu sunt în stare). A refuzat, motivând cä el, în calitate de cineast activ, nu-si poate permite sä comenteze public filmele confratilor.
...Ce distantä, de la aceastä atitudine de mare bun-simt, asociatä unor observatii critice competente, si orgasmele de läturi mahalgesti pe care suntem nevoiti sä le suportäm pe acest topic care fusese deschis cu speranta de a fi sobru si demn!

[Pashpix]

Andrei Ujică: „Dictatorii au o dimensiune tragică“
ADEVĂRUL

Regizorul consideră că „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“ a fost înţeleasă cel mai bine de publicul american. Reputatul cineast spune că filmul său combate ideea că dictatorii sunt nişte monştri apăruţi de nicăieri, care au pervertit ideologii altfel admirabile. Regizorul Andrei Ujică, autor al filmului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - pe care voci autorizate nu s-au sfiit a-l numi „capodoperă" -, s-a aflat ieri-dimineaţă, la Muzeul Literaturii Române, într-o întâlnire cu Ana Blandiana, Romulus Rusan şi o parte dintre spectatorii săi.

Evenimentul a fost ocazionat de atelierul „Prelucrarea trecutului recent prin relaţia dintre memorie şi istorie", parte a amplului proiect „Memoria deportărilor din România". Proiectul aparţine Fundaţiei Academia Civică, în cooperare cu Fundaţia Culturală Memoria, şi marchează împlinirea a 50 de ani de la marile deportări cauzate de represiunea stalinistă din România.

Citiţi aici un amplu interviu cu regizorul Andrei Ujică! <!--[endif]-->


Grotesc şi irealitate

Participanţii la atelier au vizionat, cu o zi înainte, filmul lui Andrei Ujică şi se aflau acum faţă în faţă cu regizorul său, autor al unei trilogii memorabile despre prăbuşirea comunismului: „Videograme dintr-o revoluţie" (1992), „Out of the Present" (1995) şi filmul de faţă. „Cei mai tineri dintre spectatori râdeau. Cei mai în vârstă nu puteau râde. Am privit fiecare filmul în felul nostru", şi-au descris impresiile cei care asistaseră la proiecţia de duminică. „Tinerii, spre deosebire de ceilalţi, înţeleg foarte bine grotescul şi irealitatea acelei lumi", crede cineastul, care mai spune, apropo de lipsa unui comentariu explicativ al secvenţelor din film: „Mă uimeşte spaima de genul: ce face bietul spectator, care nu-i tras în permanenţă de mânecă? Lumea nu e aşa tâmpită cum credem noi".

„Totul este o oroare"

În opinia lui Ujică, cel mai bine filmul său a fost înţeles de publicul american, din două motive: „Americanii n-au avut de-a face niciodată cu dictatura, dar, deşi nu au o cultură istorică, au o cultură puternică a cinematografului. Sunt cel mai bine antrenaţi să urmărească o poveste în imagini. Ei au înţeles filmul cel mai bine. Pentru ei, totul este o oroare, de la început până la sfârşit, robotizarea unei întregi societăţi. Noi suntem condiţionaţi să credem că, faţă de mizeria de la sfârşit, era mai bine la început. Nu era mai bine".

„Naivitate umanistă"

„Pelicula arată felul în care întreg mapamondul participă la crearea dictatorilor", consideră poeta Ana Blandiana. În legătură cu intelectualii occidentali atraşi de comunism din „naivitate umanistă şi rebelism necugetat", cineastul afirmă: „Filmul meu combate ideea foarte comodă că dictatorii au fost nişte monştri căzuţi din cer care au pervertit nişte ideologii care în sine poate nu erau atât de rele. Ideologiile sunt cu adevărat vinovate. Dictatorii, la rândul lor, capătă o dimensiune tragică pentru că sunt victimele unei false credinţe". „Nu există un psihanalist care să poată trata o naţiune întreagă", mai spune Ujică, despre trauma procesului şi execuţiei lui Ceauşescu, „lucrul cel mai rău care se putea întâmpla pentru naşterea unei democraţii".

Mizanscenă prin montaj

Regizorul Andrei Ujică afirmă că, dacă cineva care se pricepe mai puţin ar vedea cele peste 1.000 de ore de material filmat pe care le-a folosit pentru „Autobiografie...", nu ar recunoaşte multe dintre secvenţele aflate în film. „Mizanscena constă în montaj. Sunt planuri disparate pe care le-am folosit. Nu am găsit nişte secvenţe gata făcute, pe care să le lipesc şi să le pun pe muzică". Secvenţe precum cea, impresionantă, a Bucureştiului mizerabil din preajma şantierului Casei Poporului, ceţos şi întunecat, sau meciul de volei în care Ceauşescu trişează sunt în întregime creaţia regizorului, obţinută prin montajul unor fragmente din înregistrările cameramanilor oficiali ai dictatorului.

„Este vorba de lumea prin ochii lui Ceauşescu, dar filmul are o cu totul altă paradigmă decât a lui. E plin de ironie. S-ar fi urcat pe pereţi, dacă l-ar fi văzut. E o acuză în toate direcţiile", afirmă Andrei Ujică, întrebat de posibila reacţie a dictatorului la vizionarea filmului său. Cineastul a mai spus că crede că Ceauşescu ar fi primit, în anii '70, Premiul Nobel pentru Pace, dacă „nu s-ar fi grăbit cu maoismul lui".

„Neşansa secolului XX a fost că a existat un dobitoc şi mai mare, Hitler, a cărui înfrângere a făcut ca sistemul comunist să nu ajungă mai repede la faliment."

Andrei Ujică, regizor

50 de ani de la deportările în Bărăgan

La 18 iunie 1951, peste 44.000 de persoane din zona de frontieră româno-iugoslavă din Banat şi Mehedinţi au fost deportate pentru cinci ani în Bărăgan. Când au ajuns la destinaţie, cei 44.000 de deportaţi au fost aruncaţi în câmp şi lăsaţi să-şi construiască prin forţe proprii case din chirpici sau pământ bătut cu paie sau stuf. Proiectul „Memoria deportărilor din România" doreşte să comemoreze şi să reflecteze asupra evenimentelor care au avut loc începând cu 18 iunie 1951 şi asupra destinului celor 44.000 de oameni, dar şi să aducă în dezbaterea publică o temă mai amplă, prelucrarea trecutului recent prin relaţia dintre Memorie şi Istorie.

[lalaby]

CTP chiar are dreptate. Si Plesu are dreptate. Nu inteleg de ce Pitbull tot ma (sau ne... ) omoara cu versetele lui Gorzo. Chiar Gorzo e Dumneze-ul in ale filmului? Eu cred ca nu.

Raman la parerea mea ca s-a facut o mare porcarie cand au fost luati elevii din scoli la premiera... si uite asa Sala Palatului a fost aproape plina! Vad ca pe voi nu va deranjeaza.. probabil ca e vorba de diferenta de varsta.

Si raman si la parerea mea ca acest domn Ujica si-a batut joc de banii de la CNC. Filmul asta il putea prezenta direct ANF.

[omudindulap]

Andrei Ujică, despre Autobiografie, printre altele.

[Pashpix]

Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", nominalizat la Cinema Eye Honors

NEW YORK (MEDIAFAX) - Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică, a fost nominalizat la Cinema Eye Honors din Statele Unite ale Americii, cele mai importante distincţii dedicate cinematografiei de nonficţiune, informează un comunicat.

Lansate în 2007, premiile recompensează măiestria şi inovaţia în nonficţiune, promovând elita artei de gen.

Pelicula este nominalizată la categoria Spotlight, menită să scoată în evidenţă filme care ar merita mai multă promovare şi recunoaştere în Statele Unite ale Americii. Spotlight este singura categorie care ia în calcul filme ce nu au rulat în cinematografele din Statele Unite. Anul viitor, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" ar putea deveni eligibilă la celelalte secţiuni - cel mai bun film de nonficţiune, regie, editare etc. -, dacă pelicula va fi proiectată în cinematografele americane.

Gala anuală Cinema Eye Honors va avea loc pe 18 ianuarie 2011, la Museum of the Moving Image din New York, una dintre cele mai prestigioase instituţii din lumea filmului.

Nominalizările sunt decise de 25 dintre directorii celor mai importante festivaluri axate pe producţii de nonficţiune, ca Sundance, Woodstock, Copenhaga, Tribeca şi Silver Docs.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate "Steam of Life", regizat de Joonas Berghäll şi Mika Hotakainen, "Nostalgia de la Luz", de Patricio Guzman, "La Bocca del Lupo", de Pietro Marcello, şi "The Arbor", regizat de Clio Barnard.

Decupat din peste 1.000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română, filmul acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, de la instalarea sa la putere, în 1965, până la prăbuşirea din 1989. Lipsit de voice-over sau de comentarii din off, filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" este un eseu despre grandoarea şi absurditatea puterii, care demonstrează că imaginile de propagandă conţin în ele însele şi propria contradicţie.

Filmul a avut premiera în cinematografele din România pe 29 octombrie şi îşi continuă traseul în sălile din Cluj, Craiova şi Mediaş.

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a fost realizată de Icon Production, în asociere cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea The Media Partnership, Fundaţia ARTE VIZUALE şi HFG / ZKM Filminstitut. Filmul este distribuit în România de Voodoo Films.

[MinRep]

”Sight & Sound” Top Movies of 2010:

1. “The Social Network” (David Fincher)
2. “Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives” (Apichatpong Weerasethakul)
3. “Another Year” (Mike Leigh)
4. “Carlos” (Olivier Assayas)
5. “The Arbor” (Clio Barnard)
6. “Winter’s Bone” (Debra Granik)
6. (tied) “I Am Love” (Luca Guadagnino)
8. “The Autobiography of Nicolae Ceausescu” (Andrei Ujica)
8. (tied) “Film Socialisme” (Jean-Luc Godard)
8. (tied) “Nostalgia for the Light” (Patricio Guzman)
8. (tied) “Poetry” (Lee Chang-dong)
8. (tied) “A Prophet” (Jacques Audiard)

http://incontention.com/2010/11/28/s...-best-of-2010/


Edit: Restul topului:
13. Certified Copy
13. Meek’s Cutoff
15. Dogtooth
15. Enter the Void
15. Mysteries of Lisbon
15. Of Gods and Men
19. Aurora
19. Exit Through the Gift Shop
19. Four Times
19. The Ghost Writer
19. Over Your Cities Grass Will Grow

http://www.awardsdaily.com/2010/11/s...-film-of-2010/

[gionloc]

autobiografia putea fi si mai sus in top...
social network e un film ok, dar primul loc e cam mult, another year e slab rau (dar ii de-al lor, ce sa faci ), arbor al lui clio barnard e bun, dar nu iesit din comun (e tot de-al lor - intre filmele britanice vazute la festivalul de la londra a fost cel mai bun)...

[MinRep]

Sunt foarte curios sa vad ”The Arbor”, am auzit multe lucruri (bune) despre el... Cat despre ”Social Network”, mie mi-a placut destul de mult. Nu chiar de locul I, dar totusi...

[rvn]

Ambiguităţile unei capodopere
Autor: Alexandru MATEI

Filmul regizat de Andrei Ujică,Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, a stîrnit nu doar admiraţie, nu doar dezamăgire, ci şi dezbatere. A produs două tipuri de reacţii: pozitive, în general din partea criticilor de film şi de artă, interesaţi mai ales de film ca obiect artistic, şi negative, din partea spectatorilor care l-au considerat un document istoric (prost). Acest tip de dezbatere, estetic-etic, este caracteristic oricărei opere de artă modernă şi cea mai bună modalitate de a-şi consacra obiectul ca operă (fie ea capodoperă). Rare, asemenea opere vorbesc deopotrivă despre artă, despre statutul artei şi despre societatea care intră în contact cu ea. Ca de obicei în cazul artei moderne autentice, şi acest film îşi devansează publicul.

Din punctul meu de vedere, şi unii, şi alţii au dreptate. Numai că dreptatea unora n-are aceeaşi pondere cu a altora, tocmai pentru că vorbim despre un film artistic, nu despre un documentar. Dezbaterea de faţă, parte găzduită chiar în paginile Observatorului cultural, seamănă destul de mult cu cea iscată la mijlocul secolului al XIX-lea de Madame Bovary, tocmai pentru că şi acolo se pune problema moralităţii distanţei estetice pe care autorul o instituie între reprezentare şi conţinutul ei. Artistul păcătuieşte, de fiecare dată, pentru că rămîne neutru în faţa comandamentelor morale ale societăţii din care face parte. Flaubert pentru că lasă liber un personaj (presupus raţional) scăpat de sub controlul raţiunii, Ujică pentru că lasă liber un personaj istoric scăpat de sub controlul istoriei. În România de astăzi există o sensibilitate faţă de Istorie cel puţin la fel de acută ca sensibilitatea faţă de morală a Celui de-Al Doilea Imperiu Francez. Tocmai pentru că Istoria e prea aproape de noi, ne este greu să percepem o realizare artistică al cărei autor nu serveşte Istoria, ci o foloseşte pentru ceva ce, măcar în intenţie, o transcende.

Fascinaţia negativului
Literat, consumator de artă scrisă aşa zicînd, adept al ambiguităţii artei şi al dialecticii estetice, cred şi eu că avem de-a face cu o capodoperă. Dar nu am tocmai argumentele criticilor de cinema. Am însă, probabil, o aceeaşi abordare critică, respectiv o aceeaşi viziune critică, modernă, obişnuită să descopere valoarea tocmai în travaliul artistului de ascundere a aceluiaşi, de reprezentare în negativ. Pornind de la afişul filmului, acel contur al portretului lui Ceauşescu, negru, acest film porneşte, ca toată arta modernă, de la o absenţă pe care încearcă să o cucerească fără s-o anuleze. Criticii cei mai subtili ai filmului au subliniat valoarea apofaticului în acest film. Alex Leo Şerban: „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu nu este un «documentar», după cum nu este nici «docu-dram㻓. Andrei Gorzo: „Dar autorul va încerca în permanenţă să respecte limitele perspectivei naratorului, abţinîndu-se de la intervenţii care să-l ironizeze sau să-l contrazică făţiş. Extraordinara poezie a filmului n-are nici o legătură cu sentimentalismul, cu nu ştiu ce «umanizare» a lui Ceauşescu“. Şi Lucian Maier: „Fiindcă edifică oautobiografie, Ujică e într-o poziţie paradoxală: hotărăşte în locul lui Ceauşescu ce date va conţine memoria fostului conducător, dar lucrează numai cu imagini prin care Ceauşescu se (re)prezenta în epocă, an după an“.

Există o fervoare a recunoaşterii negativului, a subliminalului, a inconştientului, a invizibilului (sau cum mai vreţi să-i spuneţi) în aceste descrieri, una tipic (post) modernă, pe care o împărtăşesc: filmul lui Ujică este în cea mai mare măsură o operă deschisă, şi tocmai de aceea dorinţa de a-l numi mobilizează instrumente critice fine, capabile să-i descrie poetica. Rareori un obiect artistic îşi obligă receptorul la speculaţii teoretice atît de subtile. Pentru că avem de-a face cu o autobiografie, care plasează filmul într-o tipologie naratologică, pentru că avem de-a face cu imagini deja filmate (ready-made, deci), dar oficiale majoritatea (deci, istorie), pentru că avem de-a face în esenţă cu un montaj (juxtapunere, deci metonimie şi niciodată metaforă, niciodată simbol) şi pentru că avem de-a face cu uşoare şi ambigue intervenţii metadiscursive (coloană sonoră, deci punere în abis, şi o analepsă, deci „flux al conştiinţei“). Ca orice obiect artistic modern, filmul acesta nu se lasă înţeles.
Tot ca o operă modernă, el scindează discursul critic în „reflexiv“, „la firul ierbii“ şi „sensibil“, în funcţie de conştiinţa poetică a comentatorilor: criticii sus-citaţi sînt reflexivi, deveniţi adică teoreticieni, de unde o risipă de noţiuni şi concepte, sinonime sau măcar familiare cu cele pe care deja le-am enumerat mai sus; alţii, ca Mihai Fulger, de pildă, autorul unui text excelent publicat în această revistă, se adresează publicului larg din perspectiva criticului de film. (Paranteză: nu ştiu dacă în lumea filmului funcţionează distincţia critic vs teoretician, dar o asemenea propunere se sprijină tocmai pe tipologia lecturilor făcute Autobiografiei…) În fine, autori ca Doina Jela judecă filmul de pe poziţii morale, prin prisma propriei sensibilităţi morale care pune Istoria mai presus de Artă.
Argumentul acestui articol este însă unul mai degrabă de teorie literară decît de sensibilitate (satisfăcută sau ultragiată). Nu vreau să arbitrez o dispută în care oricum taberele nu comunică (cînd va considera un Andrei Gorzo necesar să-i răspundă Doinei Jela?). Încerc însă numai să arăt de ce acest film – artistic – are o valoare care nu-l cantonează într-un spaţiu autarhic (al „esteticului“), ci vorbeşte în egală măsură despre spectator şi despre propriile sale comodităţi de percepţie – despre el însuşi. Numesc comoditate de percepţie intervenţia imediată a judecăţii asupra obiectului reprezentat şi, în consecinţă, asupra reprezentării înseşi. O întrebare de tipul „A fost Ceauşescu aşa cum l-a arătat Ujică?“ porneşte de la premisa că Ceauşescu a fost într-un singur fel şi că experienţa mea istorică transcende orice experienţă estetică. Altfel spus, dacă am suferit din cauza lui Ceauşescu, nu-l pot aprecia ca personaj decît într-o abordare romantic-realistă, în care, fie şi discret, reprezentarea devine simbolică pentru ceea ce am trăit eu.
Flaubert, Joyce, Proust, Beckett, uneori Camus, noii romancieri francezi nu fac asta. E drept, ei nu lucrează cu „materialul clientului“, afară de limba care, desigur, „se dă“. Ei sînt consideraţi (de Roland Barthes) cu adevărat scriitori moderni pentru că refuză învestirea reprezentărilor lor cu semnificaţii ideologice sau morale, lăsînd cititorului spaţiu suficient pentru a se apropia şi a observa, de foarte aproape, microscopic uneori (acesta e minimalismul) funcţionarea propriilor personaje. Abia alături de ele, dar fără ca ele să-l „simtă“, cititorul reuşeşte să se descopere pe sine, să se „obiectiveze“, şi sentimentul născut atunci este acela de sublim în negativ, de sublim reţinut, de perplexitate dacă vreţi (asta am resimţit eu după vizionare). Din acest punct de vedere, aş vrea să discut ultima intervenţie a lui Andrei Gorzo, făcută din perspectiva naratologului, pentru că mi se pare oportună, simptomatică (pentru criticul-teoretician), dar pierdută în propriul elan.
Pătruns şi el de apofatismul filmului, criticul combate o recepţie în cheie „sensibilă“, folosind conceptul lui Wayne Booth de unreliable narrator şi pe cel al lui Viktor Şklovski de „defamiliarizare“. În privinţa primului concept, nu pot spune decît că lipsa de credibilitate a personajului Ceauşescu nu deloc necreditabilă de către cei care au o imagine a persoanei, aşadar filmul nu aici impresionează. Altfel spus, în orice documentar bun despre Ceauşescu (iar acesta nu este documentar), evoluţia de la personajul idealizat din 1968 la cel detestat şi autist din 1989 ar fi scoasă în evidenţă. În plus, vorba lui alş, fiind vorba despre „autobiografie“, limitele viziunii personajului sînt primele devenite chenar în film.

Un altfel de umanizare
A doua figură teoretică e mai interesantă. Limbajul devine artistic, crede Şklovski în 1917, cînd este supus unei operaţii de defamiliarizare. Ideea rezonează cu o literatură modernă care descoperă deliciile „absurdului“, dar şi cu un limbaj care ştie de-acum să-şi materializeze tropii. Totodată, un acelaşi materialism literar se opune abstractizării tipic romantice, cînd limbajul comun devenea literatură mai degrabă prin abstractizare, sublimare, decît prin defamiliarizare pur şi simplu. După 1950, teoria literaturii ca metapoetică, ca hermeneutică deconstrucţionistă a criticat un limbaj literar „burghez“ prea „sentimental“, ca şi recursul excesiv la figură, la simbol, la sensibilitate. De aceea, Andrei Gorzo scrie: „extraordinara poezie a filmului n-are nici o legătură cu sentimentalismul, cu nu ştiu ce „umanizare“ a lui Ceauşescu, în schimb are mare legătură cu această ciudăţenie (a „insolitării“ – n.m.).”
Umanizarea în arta modernă (de la un cal vorbitor al lui Tolstoi, pe care Şklovski îl dă drept ilustrare a conceptului de insolitare la gîndacul lui Kafka şi pînă la personajele holografice din Noul Roman Francez, trecînd prin cvasioamenii lui Beckett) nu are nimic de-a face cu sentimentalismul, dar nu-i mai puţin umanizare. Pentru că umanizarea este doar o versiune a unei dialectici, a unei deveniri. „Arta, scrie Şklovski, este un mijloc de a simţi devenirea obiectului, ceea ce este deja «devenit» nu mai interesează arta.“ Aici greşeşte Andrei Gorzo. Umanizarea modernă înseamnă scoaterea unui obiect, a unei fiinţe din context şi replasarea în aşa fel încît între obiect (fiinţă) şi context să se creeze acel spaţiu de observaţie, acea distanţă estetică în care poţi pătrunde pentru a studia (clinic) personajul. Umanizarea aceasta, nu fără legătură cu preeminenţa unui vocabular biologic la început de secol XX, se dezinteresează de istorie pentru a se replia pe istoricitate. Ceauşescul lui Ujică devine, cumva separat de lumea în care trăieşte şi-n care am trăit unii dintre noi, dar autorul se abţine să stabilească un raport semnificativ moral între personaj şi lume. Dacă ar face-o, şi-ar închide opera şi oricine ar putea s-o acuze că parazitează documentarul. La ce bun pictură, dacă există fotografie, şi la ce bun film artistic „autobiografic“, dacă există documentar?
Presupunînd că imaginea familiară a lui Ceauşescu e cea de la tribunele CC-ului în anii ’80, avem de-a face, însă, luînd în considerare toate imaginile filmului, cu o umanizare. Umanizarea este, în film, ceea ce defamiliarizează. Dar nu pentru că dictatorul apare ca persoană privată, ci pentru „povestea“ pe care e făcut s-o exprime, pentru acea „devenire-inumană“. Din acest punct de vedere, scena ultimei reuniuni a Tratatului de la Varşovia mi se pare tăietura perfectă a realizării personajului Ceauşescu din resturile filmate ale persoanei lui: preşedinţii invitaţi ai celorlalte state comuniste, cu excepţia lui Gorbaciov (căruia îi e cald, sufocant...) apar ca nişte fantome conştiente de condiţia lor de simulacre. Doi dintre ei rostesc aceleaşi fraze obosite despre vremea de la Berlin şi Varşovia în comparaţia cu cea din Bucureşti. Ceauşescu pare dintre toţi desprins: optimist, cu nerv, proiectat în viitor. Abia aici vine vorba despre istorie, dar asta se întîmplă doar pentru că istoria este fundalul procesului de umanizare a lui Ceauşescu.

Haloul de tăcere – distanţa estetică
Am stabilit: insolitare egal umanizare, dar o altfel de umanizare. Calitatea esenţială a acestui film stă în haloul de tăcere psihanalitică, de tăcere vie în care sînt învăluite imaginile cu Ceauşescu, aureolă din care imaginile evadează fie în zgomotul muzicii, fie în cel al vocii protagonistului, fiecare dintre ele fiind contrapunctele unei interiorităţi de care nimeni n-a fost vreodată – nici subiectul însuşi, Ceauşescu – interesat. De la liniştea fals-îndoliată de la început, la moartea lui Dej, la cea greoaie, întreruptă de răguşeli din 20 decembrie 1989, Ceauşescu se lasă observat pentru că e înconjurat de linişte. Tăcerea în care trăieşte, suferă şi moare Emma Bovary este cumva cea în care trăieşte, visează şi moare Ceauşescu. Sinucidere contra execuţie înspre linştea finală. Este vorba aşadar de „distanţa estetică“ modernă, cea care evadează din romantism, din realismul social (adică din expresia eului cît şi din vuietul maselor), este cea pe care Ujică o aşază între imaginile cu Ceauşescu şi conglomeratele de semnificaţie a „ceea ce s-a întîmplat“, adică „istoria“. Această linişte – care stă şi între notele creaţiilor lui John Cage, care realizează, concret, mare parte din pictura, muzica şi literatura modernă – are o semnificaţie etică: această linişte este libertatea percepţiei fără judecată. Acesta este, sper să fiţi de acord cu mine, sublimul zilelor noastre: un apofatism grăitor.
Filmul lui Ujică nu poate plăcea ca o ficţiune: cîntecul de pe genericul din final, Românaşului îi place/Sus la munte, la izvor, e singura lui tuşă melancolică. Dar e plasată, şi ea, ironic. Ceea ce e genial în film nu sînt imaginile, ci sintaxa şi punerea în pagină: o punctuaţie precisă, discretă, paranteze largi; fondul făcut să comunice. Un film care te face să te reculegi, pentru că este el însuşi o reculegere.
Nu mă pot abţine, în final, să observ cît de departe de această perspectivă se află discursul istoric oficial din România.

[lalaby]

Participarea românească la cea de-a 4-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Estoril (5-14 noiembrie 2010), este susţinută de ICR Lisabona şi constă în participarea în Competiţia internaţională a lung-metrajului „Aurora" de Cristi Puiu şi secţiunea Cineastas Raros dedicată regizorul Andrei Ujică, care va fi omagiat prin prezentarea trilogiei sale despre comunism din care fac parte documentarele „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", „Videograme dintr-o revoluţie" şi „Rupt de prezent".


Asta inseamna selectie la un festival? Ce trimite ICR???? Nu cred....

[danonino]

Frate, ce-s cu atatea articole ale unor indivizi de care n-a auzit nimeni de ei?

Maria Andries, asta nu mai numara cornere? A trecut de la analiza spuselor becaliene la cele ceausiste? Bine, mare diferenta nu ar fi.

Repet din nou (sunt si eu pleonastic sau ce?): Ce e asa de fascinant la Ceausescu? Mai precis, ce e asa de interesanta viata lui privata?
A vrut sa plateasca datoriile tarii. S-a pus pe treaba si a inceput sa infometeze populatia, atata l-a dus capul.
Toate aceste analize pretentioase, umplute pana la refuz cu neologisme, sintagme pseudointelectuale, pentru un individ care era ajutor de cizmar, nici macar cizmar nu era, probabil ca nu stia sa treaca numarul la pantof, avand doar clase absolvite.

Abia astept sa apara si un film in care Iliescu sa fie laudat pentru ca... a adus minerii in Bucuresti, sa ii bata pe aia care citeau poezii pe strada. Am in minte si un final, acela implica o scena de travelling peste scuarul cu flori plantate de mineri.

[Dubrasca]

L-am vazut in premiera si mi s-a parut foarte interesant avand in vedere ca m-am nascut dupa '89.Am aflat mai multe lucruri care nu le stiam si ma bucur ca l-am vazut.

[Pashpix]

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în topul Indiewire al celor mai bune filme ale anului

NEW YORK (MEDIAFAX) - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în regia lui Andrei Ujică, s-a clasat pe primul loc în topul celor mai bune filme nedistribuite încă în cinematografele din Statele Unite ale Americii, alcătuit de publicaţia independentă Indiewire.

Anual, peste 100 de critici americani votează cele mai bune producţii din anul respectiv, la invitaţia Indiewire.

Astfel, cu 26 de voturi, filmul românesc "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" se află pe prima poziţie în clasamentul peliculelor care nu au ajuns încă pe ecranele americane, la egalitate cu "Film Socialisme" al lui Jean-Luc Godard.

În clasament se mai regăsesc pelicule precum "Mysteries of Lisbon", "Oki's Movie", "Black Venus", "Tabloid" şi "Tournée".

În clasamentul Indiewire, la categoria "cel mai bun film lansat în 2010", pe locul întâi se află "Reţeaua de socializare/ The Social Network", de David Fincher, urmat de "Carlos", în regia lui Olivier Assayas.

Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a fost realizat de Icon Production, în asociere cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea The Media Partnership, Fundaţia Arte Vizuale şi HFG/ ZKM Filminstitut.

[nume]

Nu stiu daca a mai fost ? :


Un film periculos: “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”
Vlad Mixich octombrie 27, 2010 Cultura, Sinteze, Societate/Life
53 comentarii 7,404 Vizualizari

Cine reuseste sa te tina intr-o sala intunecoasa 3 ore (trei!!!) privind defilari comuniste si discursurile lui Nicolae Ceausescu poate fi numit oricum, numai prost nu. E posibil ca Andrei Ujica, cel care a gandit filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, sa fie elitist sau prea avangardist sau inadecvat pentru publicul romanesc (a fugit din tara acum 30 de ani), dar cu siguranta nu e un regizor prost. Din creierul omului s-a nascut un film demn de categoria “ori…ori”. Ori te omoara, ori te vindeca.

Filmul e ciudat si la prima vedere nu pare altceva decat o succesiune de imagini de arhiva cu Nicolae Ceausescu si nelipsita lui Lenuta, tratata ca un personaj de rangul trei. Privindu-i de peste umar viata ca o vacanta, dictatorul asta bucalat a inceput sa-mi devina simpatic. La inceput, pentru seninatatea cu care a profitat de naivitatea zecilor de mii de aplaudaci care-l iubeau “fierbinte pe tovarasul Presedinte”. Mai catre sfarsit, pentru compasiunea iscata de-un mos slabit si chinuit de sutele de congrese si sedinte la care nu putea sa lipseasca, fiind un profesionist desavarsit in rolul atribuit lui de catre sistem.

De-a lungul celor trei ore nu s-a auzit nicio voce docta care sa-mi explice ca tipul inalt cat turnul Eiffel, care se bate pe umar cu nea Nicu, e generalul de Gaulle si nici cine e tovarasul Parvulescu, nebunul care a avut sange sa-l critice pe Ceausescu la Congresul din 1979. Dar am ramas intepenit in scaun urmarindu-l fascinat pe nea Nicu tinandu-si firea la inmormantarea muma-sii sau biruit fiind de timiditate in fata reginei Marii Britanii.

Fantomele intregului meu neam, deportat de comunisti, au mormait dezaprobator cand, la finalul filmului, aproape ca l-am crezut pe cuvant pe Dictatorul asta infect pe care am fost educat sa-l urasc. Periculos film pentru generatia mea, care facea inca primara in ’89, si cu atat mai periculos pentru cei care faceau in scutece in anul in care mos Nicu a fost impuscat.

Dar pentru trupa nascuta inainte de anii ’80, filmul este si mai periculos. Caci partenerul principal al lui nea Nicu nu e acra Lenuta, ci dulcele popor roman. Poporul ala care il iubeste, il aclama, ii zambeste si mai ales il aplauda. Iar intrebarea pe care Andrei Ujica o pune prin intermediul acestui film va taia scrasnind pe oasele unor amintiri voit uitate: “Cate ore din viata ti-ai petrecut aplaudandu-l pe Ceausescu?”

E-al dracului filmul lui Ujica, e arta din cel mai ciudat soi. Snobii vor gasi in el fel de fel de subiecte bune de discutat, intelectualii se vor extazia in fata noului gen inventat – cinematograful nonfictional-, moralistii il vor acuza de inconstienta sociala iar nostalgicii Epocii aurite pur si simplu il vor iubi. Lui Ujica nici ca-i pasa: “Eu nu sunt diriginte si nici prof’ de istorie ca sa ma gandesc la toti incultii si nostalgicii care vor vedea filmul. Daca as face asta in timp ce lucrez, ar insemna sa ma autocenzurez, adica sa ajung exact in locul in care voia El sa ne aduca”. (Andrei Ujica a raspuns aici cititorilor Hotnews)

Dar fie inculti, nostalgici sau intelectuali, la filmul lui Ujica nu vom face cunostinta nici cu Dictatorul-banc si nici cu Dictatorul-monstru, ci cu nea Nicu, omul caruia i-am permis sa ne fie muma si ciuma vreme de 25 de ani. Si asta, romani fiind, ori ne va omori, ori ne va vindeca.

Interesante si comment-urile de dupa :

http://www.contributors.ro/cultura/f...lae-ceausescu/

[nume]

Bun, l-am vazut si eu acum, e pe odc. Filmul era necesar si nu consider ca e scump (am citit p-aici polemici). Dupa parerea mea e cel mai bun film despre Ceausescu facut dupa '89, mi-a readus in minte imagini din copilaria traita sub acest regim, multe dintre ele le stiam. Cred ca cei care au ales materialul ar fi putut sa se axeze mai mult pe viata de familia a lui nea Nicu, asa cum au facut cei de la JN cu reeditarea Scanteii (Acum 20 de ani). Ceausescu la vanatoare, sahist, cu familia la onomastici, cu spritzane si Gica Petrescu etc. Ujica are meritul ca a scos la lumina imaginile astea dintr-o arhiva uriasa, arhiva care i-ar fi permis cred o selectie mai inspirata (de exemplu "momentul" Parvulescu ar fi trebuit dus pana la capat, luarea cuvantului de catre Puturi e apoteotica : http://www.youtube.com/watch?v=UXjlz5S0JGQ

Bref, ce-am retinut din filmul asta : reclama la Deep Throat din Anglia; stangacia lui Ceausecu fata de Regina Angliei; un Nixon stanjenit in piata de legume; un Ceausescu demn la moartea mamei; Anca Petrescu - arhitecta Casei Poporului, docila si fastacita; cronologia buna a secventelor; montajul f. misto si sunetul; prea mult accent pe vizite oficiale, astea parca-s luate copy paste dupa site-ul IICCR http://fototeca.iiccr.ro/fototeca/ Oricum faptul ca starneste polemici e de bun augur, filmul o sa faca sigur senzatie afara.

L.E.
Parerea lui Ujica despre Ceausescu aici :

http://www.cinemagia.ro/stiri/interv...i-ujica-15757/

"In interiorul ideologiei pe care o reprezenta si care era una totalitara si in orice caz straina de opiniile mele care sunt antitotalitare, dar in interiorul sistemului lui ideologic era un profesionist care si-a facut foarte bine meseria cu o consecventa care l-a costat si viata"

[Chambord]

Am vazut pe genericul de final ca Ujica multumea, printre altii, lui Sloterdijk unul din cei mai cunoscuti filosofi in viata http://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Sloterdijk
mm

[bremen1980]

Bun filmul dar am doua intrebari :
-a observat-o cineva pe tipa aia oxigenata cu pancarta pe care scria ceva de genul Welcome boys ??era bagata in cadrele cu vizita lui Ceasca in America .
-preturile alea din alimentare erau enorm de mici pentru a-l aburi pe Ceasca sau erau la suta de grame ( salamuri la 6 lei ,brinza la 3 lei ,samd ) ??

[Windom]

-a observat-o cineva pe tipa aia oxigenata cu pancarta pe care scria ceva de genul

Sosia lui Marilyn? Parca era totusi vorba de vizita lui Nixon la Bucuresti, nu de a lui Ceasca in America.