Go Back   Cinemagia Forum > De toate pentru toti > Fanatic

Closed Thread
 
Thread Tools Search this Thread
Old 14 Jun 2004, 14:13   #261
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Definitie:

Nu am riscat niciodata sa dau definitia SF-ului. Fiecare intelege ce vrea din chestia asta cu SF-ul. M-am tabacit de peste un sfert de veac cu tot felul de insi care zic vrute si nevrute desprer Anticipatia Stiintifica & comp. Eu am relaxat ideea de SF. Pentru mine, bineinteles. Am introdus stiintele umaniste in ceea ce scriu si am cochetat cu filozofia. SF-ul nu este numai tehnologie si pozitivism! Eu cred ca SF-ul trebuie sa fie o literatura a reflectiei. Dar daca o reducem la goarna ecologista sau la bombastica trompeta a Apocalipsului am omori-o.
Cam pe aici trebuie sa se invarta definitia bufniliana despre SF.

Multumesc de interpelare.


Originally Posted by raptor:
Defineste-mi,te rog,bufnila,SF-ul.Pe cit posibil in viziune proprie si nu in viziune DEX.Se poate?
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 15 Jun 2004, 12:11   #262
earkadi
Novice
 
earkadi
 
Join Date: Jun 2004
Posts: 1
Zi:

Salve. Dane, zi ceva despre chestia asta cu filmu'. De exemplu, prozele tale pot fi transformate in scenarii? Eu l-am citit pe Catalin Ionescu. Ai auzit de cartea lui? Loser se cheama. Ar iesi un film ca lumea.
:w00t:

Originally Posted by dan-marius:
Eu credeam ca este doar un forum unde va insultati reciproc.
earkadi is offline   sendpm.gif
Old 29 Jun 2004, 02:58   #263
Alice_Fluture
Guru
 
Alice_Fluture
 
Join Date: Aug 2003
Location: Home is where your heart is
Posts: 545
Mr. Bufnila, la modul cel mai serios (pliz reply pe mp daq nu vrei sa-mi spui in public). Pt. pastila din Anticipatia ai fost platit? Daca da, cit se plateste? Just curious...
Alice_Fluture is offline   sendpm.gif
Old 29 Jun 2004, 11:52   #264
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Nu

Nu.
8)
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 02 Jul 2004, 21:36   #265
regius1000
Novice
 
regius1000
 
Join Date: Jul 2004
Posts: 1
Poiana ingerilor

"Poiana ingerilor" de Sergiu Somesan. Din volumul "Aproape ingeri" aflat sub tipar la editura Cartea Romaneasca. E SF sau nu-i SF?


http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=5

Dar " Oviraptorul" ?

http://proscris.web1000.com/Ps27-28/somes28o.htm
regius1000 is offline   sendpm.gif
Old 12 Jul 2004, 08:16   #266
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Sergiu Somesan

Sergiu a scris intotdeauna un SF plin de un parfum straniu! Iubirea in fictiunile lui pare sa fie o femeie coborata din Ingeri dar si un Diavol plin de siretenie!

__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 13 Jul 2004, 12:19   #267
Alice_Fluture
Guru
 
Alice_Fluture
 
Join Date: Aug 2003
Location: Home is where your heart is
Posts: 545
Pai ce facem aici? Cenaclu literar? Am citit povestirile alea... au ceva... superficial... De ex. la "Oviraptor" totul se bazeaza pe poanta de la final, pt. ca altfel, din moment ce oul ala a eclozat pe biroul shefului, probabil ca si ouale din incubatorul de la anticariat urmau sa eclozeze... Ce facea "soricelul de biblioteca" cu menajeria aia, huh? Nu mai intru in detalii, ca de fapt parca ar trebui sa vbim de SF care poate fi ecranizat... OK, nu stiu cit de SF este, dar... Ce zici de "Gashca roshie" a lui Jean-Lorin Sterian?
__________________
Passion. No one wants to finance the film of a passionless individual. What most people want is to ride your passion. They want to feel that they're part of something magnificent and exciting. And if you're not passionate - fake it. - R. Avary
Alice_Fluture is offline   sendpm.gif
Old 13 Jul 2004, 13:13   #268
raptor
Leprechaun
 
raptor
 
Join Date: Feb 2003
Posts: 2,535
in 'oviraptor' gasecsc k e o crasa lipsa de informatie.ce pastele m'sii,dinozauri in silurian?ideea nu mi se pare rea deloc.
__________________
absolutely, mr president, absolutely

http://www.youtube.com/watch?v=81bQJGafcjU
raptor is offline   sendpm.gif
Old 14 Jul 2004, 16:36   #269
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Invitatie

Va invit in:

http://groups.yahoo.com/group/RoFandom/

http://groups.yahoo.com/group/SF-RO/

__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 15 Jul 2004, 14:19   #270
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
In lungul si zbuciumatul film SF romanesc

In lungul si zbuciumatul film SF romanesc: un episod bestial! Jurnalul SF!
Jurnalul SF: SINGURA revista SF cu program din Istoria SF!
Da, Adrian Banuta si Ionut Banuta si Sebastian Corn si Michael
Haulica si Don Simon si Danut Ivanescu si toti ceilalti care au
construit conceptul Jurnalul SF au facut Adevarata Revolutie in SF-
ul romanesc. Au avut program. Au zgaltait din temelii prafoasele
idei SF triumfaliste si cenacliste. Impotriva lor au luptat, pe
ascuns, tot felul de dinozauri si tot felul de pupincuristi. Ma
bucur si le multumesc IN MOD PUBLIC tuturor celor de la Jurnalul SF
pentru ca mi-au oferit ocazia nesperata de a nu deveni un dinozaur
de kakat si de a lupta alaturi de ei.
Se cere o astfel de revista cu PROGRAM si cu Insurgenta Conceptuala.

__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 15 Jul 2004, 14:23   #271
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Dictionarul SF Nemira despre Jurnalul SF:

JURNALUL SF


Revista realizata de grupul de presa Intact intre 1992-1996, facand parte din reteaua nationala a publicatiilor Jurnalul; redactor-sef Adrian Banuta. Primul saptamanal de SF din lume; premiul pentru cea mai buna revista acordat la RomCon, 1993 si 1994, si la euROcon '94. Format A4, 16 p., pulp colorat. Primul numar (1) apare in decembrie 1992 (data exacta nu se mai cunoaste cu precizie!) si ultimul (169) poarta data saptamanii 4-10 iunie 1996. Aparitie saptamanala foarte constanta, cu foarte putine exceptii (de obicei in jurul sarbatorilor de iarna, atunci cand s-au sarbatorit de altfel jubileurile de 50, 100 si 150 de numere). Numarul 13 lipseste, dar coperta acestui numar apare in interiorul numarului 50. In ciuda diverselor nume care s-au perindat in caseta redactionala, Jurnalul SF a fost editat in mare parte doar de Adrian Banuta (oficial redactor-sef) si Ionut Banuta (oficial redactor, alaturi de toti ceilalti), plus Isabela Ion (ce a prestat aproape de la inceputuri munca de secretara de redactie).

Numere duble: 72-73 (proza romaneasca in engleza si franceza in ajunul euROcon-ului '94 de la Timisoara), 81-82 (estetica generatiei 90), 89-90 (romanul Adrenergic! de Sebastian A. Corn), 123-124 (incurcatura de numerotare, pentru ca in ciuda datei 14-28 iunie, adica 2 saptamani, numarul urmator este 125, datat 29 iunie-5 iulie!), 134-135 (in timpul deplasarii la Eurocon 1995), 139-140 (medalion Fritz Leiber).

Numere speciale: 17 (Isaac Asimov), 25 (integral cyberpunk), 35 (cyberpunk si tehno, integral William Gibson), 40 (integral Serge Brussolo), 43 (integral Norman Spinrad), 47 (dedicat lui Dan Merisca), 50 (generatia 90 - de fapt indraznim sa spunem generatia JSF - dar coperta nu poarta nici o referinta la cuprins), 60 (totul despre vampiri), 65 (integral Ovidiu Bufnila), 66 (Quo Vadis? Ploiesti), 68 (special Harlan Ellison), 69 (special Sex Fiction), 70 (integral Mihail Gramescu), 71 (Supernova), 78 (integral Star Trek), 79 (horror si Robert Bloch), 83 (aproape totul despre Atlantykron 1994), 93 (George R.R. Martin), 94 (dedicat cartii Anticipatia romaneasca de Mircea Oprita), 95 (special Vietnam), 97 (horror si Clive Barker), 100 (Salvati-l pe Mos Craciun - selectie speciala de Craciun), 107 (horror), 110 (dedicat feminelor), 113 (vampiri), 114 (special de 1 aprilie Harry T. Francis - pseudonimul lui Aurel Carasel), 116 (integral Philip K. Dick), 129 (cyber - Serge Brussolo), 130 (Isaac Asimov), 136 (John Brunner si Roger Zelazny), 148 (integral Peter Leb), 149 (integral Sebastian A. Corn), 150 (nedeclarat, dar evident, special Adrian Banuta), 151 (nedeclarat, dar evident, special parodic intre cei care au publicat in JSF de-a lungul timpului), 152 (integral BD - in memoriam Hugo Pratt), 155 (integral Orson Scott Card), 157 (in memoriam John Brunner), 163 (numarul 100 al colectiei Nautilus a Editurii Nemira), 164 (special Quasar), 166 (Eurocon 1996 si Philip K. Dick).

Putem afirma, cu putin curaj, ca Jurnalul SF a fost catalizatorul nu al generatiei 90, ci mai curand al unei generatii JSF. Aceasta a pierdut o serie de scriitori care, la un moment sau altul, au cochetat cu ea (Danut Ungureanu - prezent in primele decade ale JSF - sau Cristian Tudor Popescu). Numele celor care au publicat in JSF pot fi grupate in cateva categorii:

1) veteranii (Ovidiu Bufnila, Mihail Gramescu sau Liviu Radu); 2) ponderatii (Michael Haulica, Danut Ivanescu sau Don Simon); 3) new-age-istii (Ionut Banuta sau Sebastian A. Corn).

Desigur, schita aceasta de catalogare a omis o gramada de nume valoroase, cum ar fi Cotizo Draia, Ana-Maria Negrila sau Florin Pitea.

Materialul critic si comentariile au fost semnate de mai multe nume, din care reliefam pe Nicolae C. Ariton, Ionut Banuta, Cristian si Mihaela Ionescu, Mircea Naidin, Florin Mircea Tudor. Se poate spune ca JSF a insemnat una din cele mai coerente miscari estice a science-fiction-ului romanesc contemporan. In ciuda sfarsitului brusc si neasteptat, exact intr-o perioada ce parea plina de activitate, JSF a reusit sa emuleze in jurul sau nu atat o miscare cu un statut foarte clar, cat sa promoveze o proza ce reflecta science-fiction-ul romanesc dintr-un unghi cat mai larg cu putinta, incluzand toate asa-numitele genuri conexe (fantasticul, horror-ul etc.).

Minusurile JSF s-au situat pe taramul polemicii cordiale, care nu a fost in general incurajata, in ciuda mai multor incercari de acest fel. (CI si DP)

Dictionar SF
editura NEMIRA
http://www.nemira.ro/dictionare/sf.a...lul+SF&categ=0

__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 29 Jul 2004, 14:44   #272
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Anticipatia

Revista Anticipatia are acum site:
www.anticipatia.ro


Originally Posted by Alice_Fluture:
Mr. Bufnila, la modul cel mai serios (pliz reply pe mp daq nu vrei sa-mi spui in public). Pt. pastila din Anticipatia ai fost platit? Daca da, cit se plateste? Just curious...
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 04 Aug 2004, 16:03   #273
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Black story

Pacea de pe urma
black story
by
Marius DAMIAN

Au început pânã la urmã... Avertizaserã demult, dar nimeni nu crezuse cã o vor face. De asearã bombele cad într-una peste oraº ºi nimeni nu face nimic. Avioanele lor sãgeteazã înãlþimile ºi ai noºtri par anchilozaþi într-o tãcere ciudatã, anormalã. Nu ºtie nimeni de ce... La radio nu mai vorbeºte nimeni nimic. Doar o muzicã lentã, cu inflexiuni orientale se aude necontenit. Ce e ciudat la bombele lor este cã nu cad peste blocurile noastre amãrâte. Cad doar pe iarbã. Ciudat... La televizor nu mai este nimic. Doar o mirã enervantã ºi un bâzâit continuu. Îl închid ºi cobor. Afarã, în stradã, puhoi de lume. Nici o maºinã... E din ce în ce mai ciudat. Intru în mulþime ºi ascult discuþiile. Se pare cã nu mai este benzinã la nici o staþie din oraº. Bine cã nu am maºinã, râd în sinea mea... Dar dacã nu mai este benzinã, e grav. Înseamnã cã nu mai este nici petrol pe nicãieri ºi cã se va opri totul, pânã la urmã. Chiar aºa sã fie? Nu ºtiu ce sã cred, oricum e greu pentru noi, oamenii de rând sã înþeleagã realitatea obiectivã...

Bufff!!! O bombã cade la doi metri de mine, lângã teiul din faþa blocului. Mulþimea se retrage imediat. Sã vinã cineva, se strigã din mulþime... Armata, poliþia ce fac? se aud glasuri dezaprobatoare ºi priviri nervoase se îndreaptã spre vecinul de la doi, sergent-major ºi sectoristul cartierului. Acesta tace mâlc, cu capul între umeri. Nu ºtiu nimic, dimineaþã ne-au trimis acasã pe toþi, reuºeºte sã mai spunã, înainte sã fie linºat de populaþia înnebunitã. Încerc sã mã apropii de locul impactului, dar câþiva oameni mã opresc. Privesc cu toþii cum bomba se dezintegreazã ºi se transformã într-o mulþime de bucãþele negre, extrem de mici, care se împrãºtie imediat ºi se opresc pe clãdirile din jur. Intrã în pereþi, la naiba!!!
Mã furiºez prin mulþime ºi intru din nou în bloc. Urc pânã sus, pun scara ºi ies afarã. Pe toate blocurile din jur, o mulþime de oameni au avut aceeaºi idee ca ºi mine. Scrutez orizontul dar nu se vede nimic interesant. Doar avioanele subþiri care zboarã foarte sus. Sunt multe, mai multe decât poþi numãra. Dezamãgit, cobor ºi ajung din nou în apartamentul meu. Caut vreun semn al chestiilor venite de sus, dar nimic. Totul este la fel. Rasucesc butoanele radioului. Nimic nou... Aceeaºi muzicã insinuantã, enervantã chiar... La televizor tot nimic. Telefonul mobil este mort. No signal. Celãlalt telefon? Ridic receptorul. Am ton! Interesant... Dar, unde sã sun? Încerc apelul de urgenþã. Ocupat. Toate numerele de utilitãþi sunt ocupate. O sun pe Aurora. Rãspunde. E singurã acasã, speriatã. Trebuie sã ajung la ea. Neapãrat...

Bicicleta din boxã e pregãtitã deja. O înºfac ºi cobor treptele în fugã. Afarã mulþimea se împrãºtiase, probabil în cãutarea altor vinovaþi buni de linºat. Pornesc spre cartierul Aurorei. Pedalez cu putere în timp ce privesc cu atenþie în jur. Vãd cum o bombã cade lin, parcã nu ar avea greutate ºi mã opresc apoi lângã locul impactului. Este neagrã, are cam treizeci de centimetri în diametru ºi un metru jumãtate lungime. Nu îndrãznesc sã o ating, totuºi. Dupã un minut, scoate un sunet scurt ºi începe sã vibreze. Carcasa începe sã devinã neclarã, apoi se desface în o mulþime de bucãþele foarte mici, identice cu forma originalã, care se rostogolesc imediat, împrãºtiindu-se pe trotuar. O parte dintre ele se îndreaptã spre o maºinã opritã la marginea drumului ºi restul spre clãdirea din apropiere. Mã aºez pe bordurã, lângã maºinã ºi mã uit. Ciuma neagrã înconjoarã în câteva secunde automobilul cu un zumzet supãrãtor ºi o ceaþã întunecatã înconjoarã totul. Dupã ce s-a risipit, automobilul dispãruse! Mã frec la ochi, speriat ºi mã uit din nou, cu ochii holbaþi... Doar o ceaþã diafanã rãmãsese în locul maºinii... Întorc privirea spre clãdire. Totul e în regulã. Deocamdatã...?!

Pornesc din nou pe bicicletã, cercetând cu privirea împrejurimile. Vehicule deloc, doar oamenii care circulau de colo, colo... Ajung în cartierul Aurorei. Clãdirile arãtau altfel, parcã... Sau era doar impresia mea? Într-adevãr, blocul în care stãtea Aurora avea colþurile mai rotunjite, parcã... Însã nu pot sã îmi dau seama dacã erau schimbate sau e doar pãrerea mea... Cobor de pe bicicletã ºi o iau cu mine înãuntru. Noroc cã stã la parter... Nu o pot lãsa afarã, acum cã maºinile dispãruserã. Toate! Sun, deschide ºi intru, lãsând bicicleta pe hol. Aurora mã strânge puternic în braþe. O sãrut cu putere ºi îi vãd ochii. A plâns... E speriatã. Ne aºezãm amândoi pe o canapea ºi începe sã suspine din nou. Vorbele îi ies întretãiate... Ce se întâmplã, iubitule? Tata nu a mai venit acasã de ieri, am încercat sã-l sun, nu pot ... O liniºtesc cum pot, îi spun cã probabil armata are de lucru acum, o sã vinã acasã dupã ce se va restabili ordinea... Nici eu nu cred ce spun, dar... Asta o mai liniºteºte ºi suspinele dispar, fiind înlocuite de altceva. Acum începe sã toarcã parcã, ºi ºtiu ce va urma. Aurora închide ochii ºi se abandoneazã în braþele mele. Hainele zboarã de pe noi ºi plonjãm in extaz...
Dupã ce respiraþiile se potolesc, îmi zâmbeºte ºi mã îmbrãþiºeazã din nou. Nu ºtiu ce m-aº face fãrã tine, iubitule...mai spune, dupã care pleacã la bucãtãrie sã pregãteascã masa. Simt cã maþele îmi chiorãie... Foamea mã loveºte brusc ºi îmi dau seama cã nu mai mâncasem nimic de dimineaþã...
Oare ce fac colegii noºtri, o întreb în timp ce înfulecãm amândoi omleta pregãtitã. Nu ºtiu, nu am mai vorbit cu nimeni de ieri, rãspunde fata privindu-mã serioasã. Spaima i se citeºte în priviri ºi mã mut lîngã ea, încercând sã o mai liniºtesc, chiar dacã în sufletul meu întrebãrile nu-ºi gãsesc rãspunsuri... Sã ne culcãm, draga mea, e târziu ºi vom vedea dimineaþã ce e de fãcut, ok? Aprobã doar, dând din cap ºi mergem împreunã în camera ei, dupã ce încuie cu grijã uºa ºi blocãm toate ferestrele. Corpul ei gol, fierbinte, lângã mine îmi alungã toate întrebãrile fãrã rãspuns ºi întunericul ne conduce pe amândoi în lumea perfectã a dragostei...

Dimineaþa apare cu o ceaþã deasã. Ne uitãm amândoi pe geam ºi nu vedem nimic. Este întunecatã, densã, tãioasã parcã. E aproape întuneric în casã, dacã nu aº fi avut ceasul de la mânã aº fi crezut cã este noapte încã. Lumina nu mai funcþioneazã. Au tãiat ºi curentul, deci... ªi e frig, foarte frig... Aurora se îmbracã gors ºi îmi dã ºi mie un pulover de-al tatãlui ei. E puþin cam larg, dar e bun. Þine de frig. Ne ducem împreunã în sufragerie ºi Aurora scoate o lumânare. O aprind ºi ne uitãm în jur. Totul se transformase peste noapte! Scaunele sunt mai mici, din lemn negeluit, masa la fel. Covorul de pe jos era acum rotund, cu motive geometrice... Tavanul era mai jos parcã, iar pereþii mai apropiaþi. Perplex, o urmez pe fatã prin toatã casa ºi uimirea de la început se transformã în groazã. Totul era diferit! O sudoare rece începe sã mã învãluie. Aurora tremurã de-a binelea. Geamurile sunt mai mici ºi ele. Rotunde. Nu se vede nimic, afarã e tot ceaþa aceea întunecatã. O strîng în braþe ºi ne aºezãm amîndoi. Nu ºtiu ce sã fac, ce se întâmplã, mintea mi-e goalã ºi nu am nici o idee. Aºteptãm amândoi sã vedem ce se va întâmpla...
Brusc, se aud bãtãi puternice în uºã. Aurora tresare speriatã ºi mã priveºte. Mã ridic încet ºi mã îndrept spre uºã. Bãtãile se înteþesc ºi deschid uºa, nedorind ca cei de afarã sã o spargã. Oricum, necunoscutul îºi fãcuse apariþia cu prisosinþã, aºa cã ne îndreptãm amândoi cãtre uºa care parcã se curba, rânjind înspre interior...

M-am obiºnuit deja cu munca în lagãr. Mustaþa îmi creºte repede ºi am noroc cã sunt brunet ºi nu foarte înalt. Peste câteva luni, dacã reuºesc sã trec testele de religie ºi de limbã, voi fi avansat ºi voi putea lucra din nou afarã, la sãpat de grãdini. ªi poate cã stãpânii mã vor recomanda pentru postul de eunuc în haremul cel mare al oraºului. Ar fi o onoare pentru mine sã-i servesc în acest mod, mai ales cã sunt destul de tânãr pentru a putea aspira la un asemenea post. ªi poate cã astfel o voi întâlni din nou pe Aurora...
O loviturã electricã îmi tulburã visele ºi reiau munca. Mai avem puþin ºi muezinii din cele patru turnuri ale oraºului îºi vor începe chemãrile ºi pacea îndelung visatã se va pogorî peste lumea noastrã.

Lumea lui Allah...

Bistrita
2004.08.03
_________________
Marius Damian
Avangarda Key holder
http://www.avangarda.bn.ro
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 05 Aug 2004, 12:35   #274
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Ana Veronica Mircea

ULTIMA PARTIDA
Short story SF
de Ana-veronica Mircea


Când a inceput sa joace?
Demult… Nici macar nu-si mai aduce aminte daca au trecut ore, zile, luni, ani, secole, eoni… Oricum, timpul nu are nici o importanta – el insusi l-a inventat si il poate ignora, opri, intoarce, rasuci, impleti, destrama… Ii poate face orice, dar nu acum. Acum jocul nu-i da pace.
Tot el a inventat si jocul. De fapt, joaca cu sine insusi, faurindu-si, pentru fiecare partida, un alt adversar - si e un fleac sa câstige, reusind sa si-l supuna.
Mda, asa a fost pâna mai adineaori. Victoria a tot fost o bagatela. Asta l-a indârjit, l-a facut sa joace iarasi si iarasi, straduindu-se din rasputeri sa zamisleasca o creatura indaratnica care, ignorându-si nevolnicia, sa se sumeteasca, rastalmacindu-i poruncile atunci când nu i le da uitarii, luându-i numele in desert si nesocotindu-i puterea.
Ei bine, se pare ca a reusit, ca e ultima partida. Dupa ce s-a intins ca o pecingine, folosindu-i sau stârpindu-i fara scrupule pe ceilalti, pe invinsii partidelor trecute, neamul descendentilor creaturii, plin de cerbicie, il sfideaza, asumându-si prerogative de creator. Si asta numai si numai fiindca a descoperit , cel mai adesea din intâmplare, câteva dintre legile lumii incropite de Jucator - si bâjbâie printre ele, inchipuindu-si ca struneste stihii pe care nimeni n-a mai indraznit sa le infrunte.
Mda, creatura e perfecta. E pe punctul sa câstige partida, caci, in indaratnicia ei, se inversuneaza sa isi urmeze propriul drum, desi, in rarele-i momente de luciditate, pricepe ca se indreapta spre pieire, ca se grabeste sa se distruga, batându-si joc de tot ce i s-a daruit spre a dainui, din tata in fiu, in adapostul primitor al supunerii depline.
Sfârsitul e aproape. Jucatorul o stie - si e pregatit sa verse o lacrima in amintirea ultimei sale jucarii, in amintirea creaturii razvratite, a creaturii care, atunci când nu va mai fi, va fi invingatoare! In amintirea creaturii pe care ar mai putea sa o salveze, aruncând asupra-i doar inca un strop de umilinta, unul de bun simt si unul de respect… Dar ce haz ar avea?
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 05 Aug 2004, 12:36   #275
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Dan Dobos

Dan Dobos/Trilogia Abatiei
http://www.abatia.com/ prezinta TRILOGIA ABATIEI:

Trilogia Abatiei este cel mai cuprinzator proiect science fiction romanesc si in acest moment se afla in plina desfasurare. Ambitia autorului Dan Dobos si a editurii Nemira este ca timp de trei ani consecutiv, in jurul datei de 1 decembrie, sa lanseze cate un volum.
Abatia s-a bucurat de o lansare dubla, in 2002, la Iasi si la Bucuresti.
Blestemul Abatiei se va gasi in librarii incepand cu luna decembrie a anului 2003, lansarea oficiala avand loc pe 29 noiembrie 2003 in cadrul Targului GAUDEAMUS, la Bucuresti.
Infinita Abatie va incheia aceasta trilogie, aparitia ei fiind programata pentru sfarsitul anului 2004.
Trilogia Abatiei are ca motor al dezvoltarii un ansamblu format dintr-o intalnire fericita, posibilitatile extraordinare de comunicare pe care le ofera internetul si o viziune comuna a scriitorului si a editurii in privinta a ceea ce este literatura science fiction.
Intamplarea fericita i-a pus fata in fata, intr-o discutie care doar cu greu putea fi deosebita de o disputa, pe Dan Dobos si pe Vlad Popescu, directorul editurii Nemira. "Ostilitatile" s-au incheiat cu lansarea unei provocari prin care Vlad Popescu s-a angajat sa sprijine un proiect mai larg daca Dan Dobos reuseste sa amplifice una din povestirile sale, "Pletele Sfantului Augustin".
Internetul a facut ca aceasta discutie sa fie oarecum publica si a facilitat apoi un mod de a lucra in care ideile autorului si ale editorului s-au confruntat pe masura ce trilogia isi definitiva structura. In cursul acestei intense discutii, atat editorul cat si autorul au constata ca sunt intim legati de un crez simplu: literatura science fiction este acea parte a marii literaturi care pleaca de la un accident stiintific, speculand apoi si conturand o diegeza cu mijloacele clasice ale prozei contemporane.
Informatii suplimentare la:
http://www.abatia.com/
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 05 Aug 2004, 12:37   #276
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Horia Nicola Ursu spune ca:

Stirile Topic Science Fiction/editia CINEMAGIA:

Amigos!
Pe site-ul excelentei edituri americane Tor Books puteti citi
incepind de azi-noapte o noua povestire semnata de Brian Herbert si
Kevin J. Anderson, a carei actiune e situata in universul Dune creat
de Frank Herbert, in perioada legendarului Jihad Butlerian. Asa cum
au facut in 2002 cu povestirea "Hunting Harkonnens", care deschidea
magistral ciclul "Legendelor Dunei" si in urma cu un an, cind "The
Whipping Mek" facea legatura intre primele volume ale acestuia, THE
BUTLERIAN JIHAD si THE MACHINE CRUSADE, noua povestire originala
intitulata "The Faces of a Martyr" e o punte intre THE MACHINE
CRUSADE si THE BATTLE OF CORRIN, cel din urma segment al trilogiei,
care urmeaza sa apara in cursul lunii august. La aceeasi adresa
puteti gasi citeva date despre autori si link-uri catre recenzii ale
cartilor trilogiei.
Va reamintesc ca, incepind din noiembrie 2004, romanele seriei Dune
scrise de Brian Herbert si Kevin J. Anderson pe baza insemnarilor lui
Frank Herbert, care completeaza magistral cele sase volume ale seriei
originale, vor aparea, la intervale de aproximativ 6 luni, la
Omnibooks. Cele doua cicluri inedite in romaneste, "Preludiul Dunei"
si "Legendele Dunei" vor fi precedate, in cursul acestei luni, de o
culegere din seria FICTIUNI (www.fictiuni.p5net.ro) avind drept
subiect universul Dune (vechile si noile romane deopotriva). Din
sumar: un eseu despre geneza universului Dune semnat de Frank
Herbert, articole de Norman Spinrad, Gerard Klein, Paul Di Filippo,
Dan Dobos, Catalin Badea-Gheracostea, etc. si interviuiri in
exclusivitate cu Brian Herbert si Kevin J. Anderson. Bonus: un extras
din CASA ATREIDES, primul volum din ciclul "Preludiul Dunei".
Doritorii pot comanda anticipat atit volumele celor doua cicluri, cit
si culegerea din seria FICTIUNI pe adresa editurii: Omnibooks SRL,
Str. G. V. Popescu Nr.7, 440021 Satu Mare, sau prin telefon:
0261715852 sau 0722345870 si e-mail [email protected]. Abonatii seriei FICTIUNI vor primi culegerea imediat dupa iesirea de sub tipar, fara a mai fi nevoie de comenzi speciale.

Horia Nicola Ursu
editor
editura OMNIBOOKS
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 05 Aug 2004, 13:42   #277
ovidiu bufnila
Veteran
 
ovidiu bufnila
 
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
Dezbaterile Topic Science Fiction

Dezbaterile Topic Science Fiction Project
Va invit la o dezbatere despre Industria de film SF:

Cred ca Industria de film SF nu este doar o vorba goala si ca oamenii de afaceri pot lua in considerare oportunitatile pe care le-ar oferi o schimbare majora de perceptie. Va propun o dezbatere sustinuta, cu argumente, pasionanta si, de ce nu, cu o tinta practica. In Romania este o Cultura Science Fiction fascinanta, construita cu talent si daruire in volutele istoriei.

Sunt foarte multi talentati scriitori SF in Romania ale caror carti ar putea fi chei de marketing pentru campanii percutante. In plus, personajele acestor scriitori ar putea face deliciul miilor de cititori sau deliciul cinefililor. Ce se intampla insa in Romania cu Industria SF? De ce nu se naste? Exista un fenomen SF dar nu reuseste sa-si ataseze o Industrie SF. De ce credeti ca este aceasta stare de lucruri? Pot oare oamenii de afaceri sa gaseasca oportunitati in acest fenomen SF?

Ovidiu Bufnila
editor sef
Topic Science Fiction Project

http://finance.groups.yahoo.com/grou...ction_Project/
__________________
Timpul imaginilor e valurit si valuritor.
ovidiu bufnila is offline   sendpm.gif
Old 07 Aug 2004, 07:06   #278
vektros
Novice
 
vektros
 
Join Date: Aug 2004
Posts: 2
CEASCA DE CAFEA

Short Story by
Vera BOUCHARD





Pasesc tacuta pe podeaua rece a incaperii.
Umbre.
Un fosnet metalic.
Trebuie sa fiu atenta. Ei pot sa apara in orice moment...
Incetez sa respir. Ascult.
Tamplele isi urla mut vuietul de fluide.
Mai fac un pas.
Cosul pieptului zvacneste spasmodic. Aer! Respir.
Hmmm...poate ca nu e nimeni...poate ca m-am insel...
ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZAAAAAAAAAAAANNNNNG!!!!!
Aratarea, venita de nicaieri, isi lateste buzele metalice intr-un ranjet descarnat. Ruginit.
Tresar. Imi apropii palma transpirata de anihilator. Bratul imi tremura. Respir sacadat.
Humanoidul priveste fix bratul tremurand.
Degetele-mi aluneca inspre centura. Un milimetru. Inca un milimetru. Hai! Trebuie!
Creatura se apropie. Aluneca pe podeaua intunecata.
Ii simt rasuflarea electrizanta pe piele. Porii mi se contracta intr-un fior.
Sar in laturi.
Ahhhhhh!
Fierbinteeeeeeeeeeeee!
Picaturi cafenii imi alearga pe pulpe.
Durerea imi inclesteaza buzele intr-un rictus.
Fir-ar a dracului de treaba!!!!
Am varsat cafeaua!!!
Ma ridic de pe scaun.
Apuc un prosop si sterg cu furie.
Adun cioburile cestii de pe covor.
Inchid calculatorul.
Casc.
Ma intind pe canapea.
Imi potrivesc perna.
Sting veioza.
vektros is offline   sendpm.gif
Old 07 Aug 2004, 17:03   #279
Ben Ami
Junior
 
Ben Ami
 
Join Date: Aug 2004
Posts: 59
short story cinematic SF

ÎNGER NOROIOS
by Ben Ami


Mi-e FRICÃ!
În acea zi ceaþa verzuie se ridica aºa cum fãcea din totdeauna. Lingând bordurile trotuarelor, clãdirile adormite ºi câinii vagabonzi. O zi ca oricare alta deºi, într-un mod discret, diferitã. Aveam impresia cã realitatea fusese fracturatã, cã lucrurile obiºnuite începuserã sã se împartã clar: în bune sau rele, în mari sau mici, ori în albe ºi negre. Cineva parcã ascunsese toate celelalte nuanþe din lume. De fapt, le furase ºi fugise cu ele în timp ce noi…dormeam.
Nimeni nu mai ºtia care era ADEVÃRUL! Nimeni nu se întreba: „De ce aºa ºi nu altfel!”
ªi atunci, deºi – într-un fel – fãceau parte de multã vreme din realitate, au apãrut EI!
Dintre noi! De peste tot!
Cel care îmi reþinuse atenþia stãtea cocoºat deasupra unei guri de canal încãlzindu-ºi trupul plãpând în duhoarea cãlâie ce urca din adâncuri. Din când în când ducea la gurã o pungã micã. În care am presupus cã avea Lac de Aur.
Malnutrit, cu mâini scheletice în interiorul cãrora venele treceau aºa, într-o doarã – simple speculaþii anatomice – creatura mãsura lumea din jurul sãu cu privirea încarceratã într-un alt fel de univers, ce „pãºea” pe lângã al nostru, dar în sens invers.
Condamnat la o condiþie ingratã - pe care nu ºi-o alesese singur - aºtepta sã treacã dintr-un tren expres în celãlalt. Trebuia doar sã intuiascã momentul în care ele se apropiau suficient, permiþând piuliþei de la capãtul unei bare de protecþie sã strãbatã distanþa ce separa cele douã linii de cale feratã.
Piuliþa era el.
Sincer sã fiu bãtrânelul era diferit de ceilalþi. Deºi nu se deosebea cu nimic. O pozã reuºitã, decupatã dintr-un dicþionar de specii dispãrute - cândva reale ºi doar atunci impunând…reguli.
Pe mine mã interesau…realitatea virtualã, teoria jocurilor ºi muzica lui Verdi. Pe el doar Lacul de Aur din ziua în care avusese ghinionul s-o i-a de la capãt. Ghinionul unui cobai de lux.
La aproape ºaizeci de ani ºtia tot. Trãise tot! El chiar era un cobai. ªi dacã una dintre nenumitele civilizaþii ale evului mediu industrial fãcuse experienþe pe asemenea fiinþe ºi fusese împinsã de istorie în hrubele de unde, mai demult, se târâse afarã, actualii cobai de lux se judecau între ei. Dupã legile betonului, ale promiscuitãþii ºi ale Lacului de Aur.
Zicala-de-fier ne aminteºte cã „Unui rãzboi atomic i-ar supravieþui numai ºobolanii ºi libãrcile”
Eronat!
Supravieþuitorii unei conflagraþii nucleare n-ar fi decât aceºti incredibili îngeri noroioºi. Fiindcã o meritã…Ei suportând povara indiferenþei fiecãruia dintre noi. ªi fiind ultimii copii ai SIDEI – zeiþa sifiliticã sub zâmbetul cãreia am uitat sã mai iubim.
Îmi vine greu sã explic de ce, dupã numai câteva zile, când l-am revãzut, pãrea cu cel puþin zece ani mai tânãr. Un matur îmbãtrânit înainte de vreme, cãruia nu-i ºtiam nici mãcar numele…Dacã l-aº fi întrebat, ar fi putut sã-mi spunã o marcã de bere… În fiecare zi putea avea un alt nume. Aici libertatea lui îngloba libertãþile câtorva sute dintre noi.
Aproape o sãptãmânã mai târziu aveam sã aflu cã un tânãr fusese violat de trei Latrã în gangul de la piaþa Golanã. Printre coloane. Printre degetele bãtrâne ale unei clãdiri în care locuiau gãrzile de corp ale Toneideºunci. Intelectuali fini, orbeþi prin definiþie.
Deºi nimeni nu vãzuse nimic, aflasem cã despre EL ºopteau Nopþile…Care povesteau cum Albaºtrii nu împiedicaserã haita de Latrã sã-ºi concretizeze instinctele de prãdãtori. Aici, în chiar centrul celui mai industrializat Mega din sud-estul Centralei Euro. Neocortexul genetimagilor.
ªoaptele Nopþilor cântaserã despre neogheizerul paralizant pe care il pulverizaserã în faþã, ºi despre box-ul electro ce rupea coastele nefericitului. Una câte una. Refrenul murmura Intim-i-dareee…Intim-i-dareee...”
Ar mai fi putut îngãima ceva? EL doar se ruga…Pentru ei.
ªtia cã sunt infectaþi...„cu spumã de ciumã”. Vedea guri ce dezveleau dinþi cariaþi, nasuri refulând muci groºi, verzui. Plãgi supurânde. Ghicea puroiul gãlbui cum se aduna între degetele picioarelor. Degete pãroase…protejate…putrezind înainte sã fie spãlate vreodatã.
Cu toate acestea, EL tãcuse.
„Tãcând, supravieþuise.”
L-am recunoscut cu greu în puºtiul de zece ani care tremura pe lângã Babajefuitã, în colþul Antropomorfiei, unde bãtrâna cerºea Cumpãrãtorilor eternul goluþ, uitat în buzunarul de la spate.
Nici mãcar atunci n-am îndrãznit sã-l întreb dacã existã vreo legãturã între…regresia sa biologico-pneumaticã ºi toate miasmele realitãþii pe care – parcã - le adsorbea.
ªi, cum totul pãrea cel puþin bizar, din acel moment, timp de douã zile, l-am urmãrit de la distanþã, fãrã a-mi face simþitã prezenþa. Sau doar crezând asta.
Miasmele sãpaserã în carnea copilului situsuri ciudate, concave. Foamea rãmãsese aceeaºi distinsã doamnã, ce dilua soluþia lumii în care EL îºi cãra, pe umerii mici, destinul de…catalizator. Lacul de aur îi servea drept cofactor. Dar unul esenþial, pentru cã-l consuma de parcã ar fi vrut sã epuizeze stocurile Mega-ului.
A doua zi, în piaþa Golanã, un Þãrandemere l-a surprins pe când încerca sã muºte dintr-o fructã mare, roºie, zemoasã. Unui copil obiºnuit i-ar fi ajuns pentru masa de prânz. Mere-ul însã, a vãzut cãrãmiziu în faþa ochilor ºi a aruncat cu o greutate dupã EL…„Þi-ai dracu dã antropomorfi, nu vã mai stârpeºte Albaºtrii!”, a strigat în urma lui, deºi pãrea mulþumit cã puºtiul se îndepãrta ºchiopãtând.
Mere-ul îi fracturase tibia piciorului stâng, dar Cumpãrãtorii nu ºtiau. Zâmbeau îngãduitor în spatele fugii lui sincopate, bucurându-se cã mai existã cineva care poate face…”puþinã dreptate în lumea taxelor ãstora aberante”…cum bodogãnea un moº privindu-ºi marsupiala aproape goalã.
Copilul stârnise admiraþia câtorva Cumpãrãtori striviþi de viaþa grea ºi de salariile ridicole.
„ªtia cineva cu ce preþ le fãcuse EL o bucurie?”, îngânau Nopþile. Poate cã nici nu-i interesa. Aºa cum nici la generalele din urmã cu ºase anotimpuri nu-i preocupase prea mult Delirul De Trei Ori al celui ce se zbãtuse inutil sã-i facã sã înþeleagã cã Tonadeºunci – previzibilul câºtigãtor…”le înmormântaaaaa dorinþele sub cadavre de iluzii”.
Pentru ei nu s-a schimbat nimic.
În spatele Acelui depozit de reziduuri, pe un teren viran de la marginea Mega-ului, copilul se opri. Durã o clipã. Apoi intrã printr-o gaurã. Înãuntru. Unde rãmase doar cinci minute. Când ieºi afarã, figura parcã îi lumina drumul. Cãtre groapa în care se lãsã sã alunece…Îi era frig, îl durea piciorul lovit, dar era groapa lui. Apucând o bucatã de carton cretat o puse deasupra capului…”Începuse sã plouã mãrunt peste sufletul unei omeniri bolnave”…ºoptea Noaptea.
Rãmãsesem la o oarecare distanþã ºi-mi închipuiam cum ploaia rece ºi unsuroasã se culcuºea pe lângã coastele lui rupte de efort – învelindu-i-le cu o peliculã finã…Bucãþile de pãmânt - cu forme neregulate - care însemnau marginea gropii, se topeau ºi alunecau încet înspre locul unde îºi gãsise EL adãpostul provizoriu. Al cine-mai-ºtie-câtelea adãpost dintr-o viaþã mult prea neînsemnatã.
Îmi propusesem sã nu intervin, deci n-am fãcut altcumva, pânã spre dimineaþã, decât sã-i ascult þipetele - ce strãpungeau întunericul – ºi urletele sinistre ale câinilor, care cãutau câte ceva de mâncare printre resturile putrezite în preajma gropilor.
Luminile ce scãldau cartierele din apropiere îmi desluºeau poveºti banale - pe care deja le ºtiam. Acolo, în jurul strãlucirilor, se gãsea tot ceea ce îngerii noroioºi nu aveau. Tot ce le lipsea în întunericul umed adãpostiþi fiind de Albaºtrii, ori de Latrã.
Micile creaturi mai norocoase visau cuvintele cântecelor de a doua zi; meseria lor ingratã, furiºatã printre zãbrelele unei realitãþi îndopate cu legile unor Tonedeºunci, ale celor ce se lãfãiau înapoia unor privilegii pe care ºi le oferiserã singuri…„În stare sã interzicã pânã ºi atracþia gravitaþionalã, dacã le-ar fi stat la îndemânã”…ºopteau Nopþile.
Înainte sã se lumineze þipetele copilului au încetat. La fel ºi urletul câinilor… „Pentru noaptea urmãtoare vor fi mai multe gropi disponibile”…
Dupã ce vãlãtucii verzui – încãrcaþi cu duhori – se ridicarã din pãmântul fetid, copilul ieºi din groapã… „Înc-o dimineaþã!”…fusese de acord Noaptea, iar puºtiul desprinse zdreanþa ce-i acoperise tibia lovitã. Parcã nici lui nu-i venea sã creadã ce vede!... Pe mine însã, nu mã mai mira nimic. Eram doar curios sã aflu cum reuºise sã fure adidaºii de care tocmai se descãlþa. Deveniserã prea mari, îl incomodau, aºa cã îi aruncã.
Vãzându-l ce face nu m-am putut abþine sã nu râd. Fusese o descãrcare nervoasã, dupã o noapte rece în care am avut impresia cã majoritatea coºmarelor lumii se înghesuiserã în cimitirul de gropi - pe care n-ar fi trebuit sã-l descopãr niciodatã… „Locul unde se stabileºte echilibrul câini-îngeri pentru ziua urmãtoare”, am gândit cu voce tare. ªi, pentru o clipã, am crezut cã m-a auzit. Fiindcã ºi-a îndreptat privirea spre locul unde mã chinuiam, chipurile, sã înnod ºireturile pantofilor.
Apoi s-a îndepãrtat, începând sã alerge spre Mega. Cu paºii mici ºi uºori ai unui puºti de numai cinci ani.
Era ajunul Anului Nova ºi, peste câteva ore, primul anotimp avea sã fie recreat în mod artificial – singurul mod oficial.
Nu-l scãpasem din ochi nici o clipã. Mergea pe trotuarul de vizavi cãscând gura la ghirlandele de becuri atârnate de stâlpii ceramici din piaþa Golanã.
Cu pumnii mici îndesaþi în buzunarele pantalonilor, târºîindu-ºi picioarele printre Cumpãrãtorii grãbiþi, îl simþeam minunându-se. Ajunsese în preajma imensului Pãr din faþa Antropomorfiei.
Cerul încãrcat cu nori de ninsoare apãsa atmosfera - exagerând un pic strãlucirile miilor de spini, de dãri ºi de Moº Chitroºi care atârnau de ramurile subþiri. Beteala din lemn de trandafir furase atenþia copilului ce admira feeria spectacolului.
Pomul era atât de înalt încât puºtiul se dãdea din ce în ce mai în spate încercând sã zãreascã vârful pe care trona un mic golem roºiatic. Ajunsese la marginea bordurii ºi se oprise. Atunci, în chiar acel moment nenorocit, o maºinãrie bionicã de culoare gri se apropiase turbatã, frânase ºi oprise la rândul ei, peste rândul ei. Însã, ºi peste locul de unde copilul admira constructul genetimagilor; aruncându-l pe treptele de piatrã pe care puºtiul nu îndrãznise sã le urce.
Doi Albaºtrii apãruþi de nicãieri constatau deja faptele. Cum zãrirã copilul rãsfirat nefiresc pe mormanul de zãpadã scuiparã scârbiþi într-o parte…
„Ce cãutai acolo, bã, nenorocitule?”, l-a întrebat unul dintre ei…lovindu-l cu vârful cizmei în tâmplã.
„Nimic!”, îngãimã, pierit de spaimã, copilul. Firiºoare subþiri de sânge se prelingeau de pe tâmpla spartã ºi se adunau în gropiþele obrajilor. Spaimã, pentru cã nu se mai putea miºca.
„Pã cine minþi tu, antropomorfule?”, se mai rãsti Albastrul înainte sã plece. Nu uitase sã-i ofere puºtiului un ºut care-i dizlocã acestuia clavicula stângã… Darul lui de Moº Chitros.
M-am apropiat de micul înger noroios ºi l-am privit. Nu plângea! Nici mãcar un scâncet nu se auzea.
„Sã nu dai ºi matale în mine, nene-chel!”, m-a rugat, fãrã sã miºte buzele, atunci când m-am lãsat pe vine, lângã EL.
L-am lãsat sã mã priveascã un timp, neluând în seamã Jignirea! Dar aºteptând, la rândul meu, dispariþia Cumpãrãtorilor.
„Peste douã minute pragul dintre lumi se va deschide”, mi-a explicat, în timp ce eu mã gândeam la cele douã trenuri express care, vreodatã, puteau opri în aceeaºi staþie. Cumpãrãtorii dispãruserã.
„Azi este ziua ta!”, am gândit atunci când am cuibãrit mâinile copilului de trei ani în palmele mele. Fulgii de nea începuserã sã cadã din cerul de deasupra noastrã, topindu-se pe o faþã micã ºi luminoasã. M-a mirat culoarea lor albã.
„De undeee vin?”, m-au întrebat licuricii din ochii lui. N-am ºtiut ce sã le rãspund… „N-ai ºtiut niciodatã!”, ºopteau Nopþile – care n-aveau sã disparã vreodatã.
Uimit de tãcerea mea, pruncul a privit pentru ultima oarã lumea între degetele cãreia fusese strivit. Începând sã strãluceascã, ºi-a întins membranele translucide în gerul care-mi pãtrunsese oasele. Luîndu-ºi zborul cãtre Tãrâmul fulgilor de nea…
M-am uitat dupã EL pânã când lacrimile mi-au închis pleoapele. Nici eu nu mai suportam realitatea milioanelor de Cumpãrãtori, a miilor de Albaºtri…

De aceea, preaonorat cititor, te conjur sã priveºti cât mai repede într-o oglindã. Dar sã priveºti bine, încercând sã faci abstracþie de contururile obiectelor zãrite în spatele figurii dumitale. Priveºte atent ºi, dacã nu eºti sigur, trece-þi mâna prin pãr! Te implor, trece-þi mâna prin pãr! Întâlneºti vreo…nepotrivire? ªi dacã tot te amuzi, explicã-mi (cu prima ocazie!) cum de nu sunt altceva decât un nene-chel? Unde mi-au dispãrut…coarnele?
__________________
"Oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi" <Lessing>
Ben Ami is offline   sendpm.gif
Old 08 Aug 2004, 06:27   #280
vektros
Novice
 
vektros
 
Join Date: Aug 2004
Posts: 2
Fiction scurt.





IN MEMORIAM
ERICK CHAMPAGNE

by Vera Bouchard





M-am trezit in rasete zglobii de copii in dimineata aceea...Aerul era incarcat de veselie si febrilitate si ma simteam mai nerabdator ca niciodata. Afara se auzeau rasete si muzica si chiuituri. Cumva mi se parea ca intreaga lume se pregatea de sarbatoare.

Am refuzat sa mananc in dimineata aceea..., care se anunta atat de speciala. Nu ma mai gandeam la nimic altceva decat la rasetele si strigatele de bucurie pe care le auzeam de afara. Si muzica...muzica era dumnezeiasca! Ma facea sa uit si foamea, si durerea si tristetea acestei lumi.
M-am ridicat in picioare si am incercat sa intrezaresc printr-o crapatura a usii ce se intampla afara ..sa vad de unde venea toata bucuria aceea, sa zaresc trompetistii, fanfara, sa vad cine batea toba atat de ritmat, sa zaresc multimea vesela de oameni pe care o presimteam in apropiere...Dar n-am vazut nimic . Nimic din toate astea. In fine, nimic impresionant. Numai un barbat.
Un barbat scund si slabanog stand mandru in praf.
Am auzit zavorul usii tragandu-se inapoi . Usa s-a deschis larg cu un scrasnet de rugina. Soarele m-a izbit drept in ochi si m-a orbit pentru cateva momente.. In confuzia creata am alergat afara din cameruta mea si am auzit inca o data strigatele multimii. Cand am redeschis ochii am vazut oamenii. Mai multi oameni decat am vazut vreodata in viata mea. Mult mai multi oameni decat mi-am imaginat vreodata ca ar exista pe fata pamantului. Si toti erau adunati in jurul meu. Ca un zid. Si ma priveau curiosi dansand si strigand. Toti petreceau in jurul meu. Toti erau fericiti si radeau. Toti, cu exceptia unuia.
A omului care statea singur in praf.
Pieptul ii era umflat si privirea lui ma sfida.
Omul acela...
Privirea aceea...
Dimineata aceea...
M-am apropiat de el mandru si increzator. M-am apropiat de el si l-am privit asa cum ma privea el. Barbatul statea singur in praf si ochii lui ma ardeau. Multimea a explodat in urale. Tobele au inceput sa bata tot mai tare si barbatul ma privea tot mai sfidator si mai arogant.
Apoi s-a facut liniste. Barbatul mi-a fluturat prin fata ochilor o fasie de carpa rosie. Bucata de panza tremura in bataia vantului ce ridica mici norisori de praf. Pieptul i se umfla tot mai tare in timp ce se apropia de mine.
Am tipat. Am vrut sa-l atentionez. Dar el se apropia tot mai mult. Tot mai mandru. Tot mai amenintator.
Mi-am aplecat fruntea si am alergat spre el cu toata furia mea. Dar inainte sa apuc macar sa-l ating...a disparut. Apoi am simtit o durere. Si am vazut picaturi de sange. Sangele meu.
Multimea urla tot mai tare. Durerea devenea tot mai insuportabila.
Apoi am zarit o sclipire metalica in lumina soarelui. O bucata de otel stralucea intre umerii mei.
Mi-am intors privirea spre usa prin care iesisem. Dar usa era zavorata in urma mea.
Apoi am inteles ca asta nu mai era un joc. Era o lupta. Cum au indraznit sa-si inchipuie ca as fi dat inapoi?!Ca as fi fugit sa ma ascund?!
Toate usile si toate zavoarele din lume sa fie larg deschise si eu n-as fugi din fata acestui barbat care sta stramb in praf cu palarioara lui penibila!
Imi aplec din nou fruntea si lovesc infuriat praful cu piciorul. Imi adun toate puterile si ma indrept cu toata viteza spre omuletul caraghios.
Din nou dispare! Si din nou durerea aceea ascutita. Si din nou sange. Tot mai mult sange. Fara sa ma opresc ma intorc si-l surprind pe omuletul caraghios cu palaria lui penibila stand cu spatele. Acum e al meu! In sfarsit! De ce n-a ramas printre oamenii fericiti din multime? De ce n-a ramas sa cante cu ei, sa danseze cu ei? De ce a trebuit omuletul asta caraghios sa distruga aceasta unica si speciala dimineata cu bravura lui prosteasca? Acum va regreta toate acestea...
Multimea urla si ma incurajeaza...
Deodata simt o sulita strapungandu-mi gatul.
Un omulet in costum de hartie colorata a aruncat sulita...
A venit sa-l salveze pe barbatul insolent cu palarioara lui stupida...
Gust praful...
Ma doare...
Multimea urla din ce in ce mai tare...
Tobele bat si trompetele suna...
Oameni fericiti se imbratiseaza dansand...
Trandafiri umezi cad in praful inrosit din jurul meu...
N-am stiut cat de bucurosi pot fi oamenii in jurul unui mormant ce se sapa...
E ultima lectie pe care o invat acum, cand mor...


Si, si , hombre, hombre
Baila, baila
Hay que bailar de nuevo
Y mataremos otros
Otras vidas, otros toros
Y mataremos otros
Venga, venga
Venga, venga a bailar...


Omule, omule
Danseaza, danseaza,
Hai sa dansam din nou...
Si sa ucidem altul...
O alta viata, un alt taur
Hai sa ucidem altul...
vektros is offline   sendpm.gif
Closed Thread


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 06:32.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells