Luis Bunuel

[illotempore2002]

Am vazut aseara Viridiana.
Cu toata amabilitatea mea fata de filme si cu tot fanatismul pe care i-l port lui Bunuel si grupului suprarealist cu care a convietuit ceva vreme (atat in Madrid cat si la Paris), nu mi-a placut chiar asa de mult. La nivel de subiect chiar m-a dezamagit, insa a compensat masiv prin redare, prin imagine, prin travelling-ul foarte muzical al camerei de filmat, ale carui miscari ferme dar echilibrate mi-au creat senzatia de plimbare (doh, travelling!) in interioarele superbe ale casei, in viata Viridianei si in viata cersetorilor.....
Mi-a placut rolul fiicei celei mici a servitoarei din casa - am numit-o eu mica profetzica ea vede mereu un taur negru strabatand casa, adica prevesteste moartea, care are sa se si intample de altfel....

Ma uimeste mereu in filmele lui Bunuel modul in care gaseste sa ii directioneze pe actori in interpretarile lor: acestea sunt oarecum mecanice, cumva golite afectiv, ai senzatia ca citesc de pe prompter replicile si lipseste complet elemntul drama....asta e o kestie care ma atrage si ma respinge in acelasi timp....pe de o parte sunt sictirita complet de eforturile cu care joaca actorii in ziua de azi, mai ales la Hollywood si de incarcatura emotionala cu care se ornamenteaza azi filmele dar pe de alta parte, avand in vedere tema acestui film, care e tragica in sine, ma uimeste raceala cu care actorii isi poarta rolurile.....de altfel, sunt sigura ca e vorba strict de optiunea lui Bunuel, de a crea aceste lacune afective....

Un lucru m-a deranjat foarte tare: filmul incepe extraordinar de repede, momentele actiunii curg unele dupa altele cu o rapiditate uimitoare, se intampla foarte multe lucruri/minut, pana la un punct in care totul moare....si se transforma intr-o lalaiala enervanta (dupa moartea unchiului Viridianei, cand aceasta se apuca sa adune pe toti cersetorii intr-un adapost si sa le faca pomeni, ohhh!)....foarte foarte dezechilibrat, trece brusc de la o extrema epica la una lirica, adica de la culmea naratiunii la culmea poeziei

[illotempore2002]

la Bunuel ananasul e semnul sexualitatii. nenea Bunuel a vrut sa ne arate ca Nazario a renuntat la convingerile trecute, imbratisand o noua viata. deci nu, nu e deloc intamplator.

Nu cred ca Bunuel a folosit ananasul ca simbol al sexualitatii....de altfel, el nu s-a folosit foarte mult de simboluri, asa cum am fi tentati sa credem....suprarealistii nu sunt simbolisti at all....spun asta bazandu-ma pe recent citita "Ultimul meu suspin", autobiografia scrisa de Bunuel cu sprijinul producatorului si prietenului lui, Carriere....in cartea asta el spune franc: imaginile din Cainele Andaluz nu trebuie interpretate. A stat 2 zile cu Dali undeva in niste munti la o cabana si acolo au debitat tot ce le-a trecut prin minte....au cautat voit imaginile socante si le-au ales strict pe principiul placerii...la fel, in alte filme ale lui, Bunuel marturiseste ca orice imagine mai socanta (de ex vaca in casa in Angel Exterminador) nu are nici o justificare, este pusa acolo sub presiunea impulsului inconstient...

O alta imagine pe care a vrut sa o foloseasca a ar fi fost o orchestra cantand in ruinele unui bloc dupa un razboi....isi imagina el cum camera filma dezastrul produs, prin travelling si deodata, aproape subliminal, o orchestra se vede cantand la etajul 3 al unei cladiri bombardate....asa, fara noima, asa ii venea omului sa faca filme....

de alfel, Bunuel s-a amuzat mai tot timpul pe seama psihologilor si psihanalistilor care au incercat sa interpreteze filmele lui....there is nothing to see above

[rvn]

bun.iarasi dezgrop topicurile demult uitate,dar ma gandesc uneori ca e mai bine asa,mai citim si arhiva forumului.cu ocazia asta am descoperit ca ALS prefera "cet obscur object des desiree" si nu ma mira.o ciudatenie de film..
de ceva vreme aveam in gand sa vad "Tristana", dar am tot amanat-o,am vazut intre timp "Viridiana" si ceva-ceva ma tot tragea inapoi spre ea,probabil eram curioasa sa compar cele doua femei-personaje,asa ca, noaptea trecuta, am degustat imaginea Deneuvei in plina tinerete si pot sa spun ca nu mi-a parut deloc rau...
Tristana m-a fascinat. am vazut doua femei diferite,o transformare uluitoare a actritei dintr-o tanara miloasa,credincioasa,ingenua si fara aparare intr-una razbunatoare,puternica si dornica de a fi stapana propriei vieti.
povestea incepe sa se contureze de la inceput destul de limpede:un batran aristrocrat,devine tutorele fetei tinere,dar autoritatea lui morala este doar un pretext pentru intentiile de a o transforma in concubina lui.si reuseste,numai ca,Tristana, aparent fragila,are o forta interioara extraodinara de a-si depasi conditia,alimentata si de ura care-i zace in suflet pentru barbatul care a profitat de pozitia lui.nevoia ei de independenta e nevoia de emancipare a femeii si modul cum ea actioneaza este protestul fata de modul cum societatea aristocrata din vremea aceea,trateaza relatiile dintre barbatii care detin putere si pozitie sociala si femeile care devin concubinele lor,fiind obligate de cutumele vremii sa aiba in acelasi timp si tata si sot in acelasi barbat.
Tristana are puterea sa lupte cu destinul .se indragosteste de un tanar pictor si reuseste sa-si continue drumul in viata dar chiar si dupa amputarea unui picior dupa o boala grava,ea ne impresioneaza prin taria cu care se impotriveste acestui destin al ei.
ca de obicei,Fernando Rey e "tartorul" in filmele lui Bunuel si nici ca se putea gasi altul mai bun.
prestatie superba a frantuzoaicei,Catherine Deneuve este in prima parte dulce si seducatoare ca apoi sa fie si rece si necrutatoare.in ambele ipostaze este ireal de frumoasa,chiar si in scaunul cu rotile.pana si piciorul ei de lemn e senzual.
Oricum,personajul Tristanei asa cum e vazut de Bunuel are o aura speciala. Regizorul este recunoscut pentru abilitatile sale de impletire a visului cu realitatea.si in Tristana nu-si dezminte stilul.chiar ma intrebam ce-i cu cosmarul acela care bantuia mintea tinerei femei,se tot repeta obsedant in vis,capul lui don Lope atarnand de clopotul bisericii in care ei ii era interzis sa mearga. la final m-am dumirit: era deja razbunarea.femeia visa dinainte tragicul sfarsit.fara cea mai mica remuscare l-a lasat pe batranul aristocrat sa moara fara sa ridice un deget sa-l ajute.interesanta intorsatura povestii si toata atmosfera din film specifica epocii.totul este minutios redat,cu atentie mare la decoruri.mi-a placut indeosebi sa ma plimb odata cu protagonistii printre stradutele inguste pavate cu piatra si printre casele inalte cu ferestre mici.uluitoare si panorama de pe generic,o vedere ampla asupra orasului in care se petrece drama,semn ca noi nu vom urmari doar simpla poveste a unei fete ca atate altele din vremea aceea, ci vom cunoaste viata,mentalitatile, obiceiurile si viciile societatii, vazute de autor prin destinul tragic al Tristanei.

[Chambord]

cet obscur object des desiree

Cet obscur objet du désir
wink

[zeno.marin]

Film de arta sau nu?... Aceasta ar fi cam prima intrebare pe care poti incerca sa ti-o pui dupa ce traversezi rapid acest scurt metraj sa spunem intens si plin de continut "de avangarda". Su sa-i spunem pe nume, fara menajamente stilistice - dezechilibrat, pentru ca insiruirea anarhica a secventelor care se doresc a fi suprearealiste mi se par doar "mildly disturbing" (usor deranjante). Putem cauta oricate simboluri, interpretari si sensuri ascunse dar ar fi o risipa de timp si chiar ridicol, intrucat Dali si Bunuel nu au intentionat decat sa redea un fel de dicteu cinematografic automat, o pura manifestare a unui potential subconstient eliberat de guvernarea ratiunii.

Si au reusit spectaculos speculand intr-un fel morbid fobiile noastre comune! Sa luam sper exemplu pasajul din debut cu umoarea apoasa scurgandu-se dintr-un ochi taiat cu briciul exploateaza nivelul normal de aihmofobie care se afla in instinctul de conservare al fiecaruia dintre noi. Paralela cu luna pe langa care trece un nor e doar o diversiune pregatitoare pentru impactul psihic de soc si repulsie. Orice incercare de a face alte legaturi la nivelul acestei alegorii e o dovada de snobism critic. O mana taiata in mijlocul strazii - apotemnophobia. Apoi tanatofobia amestecata cu mirmecofobia si entomophobia (furnicile iesind din palma, fluturele cap-de-mort si desigur omniprezenta moarte)... Aproape ca tot filmul miroase a cadaverina. Si pentru ca tot veni vorba, ca fapt divers, ambii actori Pierre Batcheff si Simone Mareuil sau sinucis (actrita dandu-si foc intr-o piata publica)...

Filmul are consistenta celor petrecute intr-un vis, unde orice absurditate are sens, dar cand revii la realitate - slava Domnului - constati ca universul tau lucid e cel "corect". Daca privim filmul doar ca pe un cosmar cu multiple episoade, atunci e suficient caci legaturile sau tranzitiile intre acte vor capta o logica destul de coerenta. O logica-patologica, venita drept din Iad.

[1MicuCelUmilSiViril]

Are o pleiada de filme valoroase. Numai despre Viridiana daca vorbesti este o intreaga bibliografie.