Veteran
Join Date: Mar 2004
Posts: 208
|
Hanovra
Hanovra
short story de
Rober David
1. O umbrã pititã printre dungi orizontale.
Lucius Hartl stãtea cu coatele sprijinite de marginea balconului ºi fuma într-o dimineaþã splendidã de primãvarã, cu pãsãrele ºi fãrã zgomot de tramvaie. La treningul sãu rozaliu peste care îºi trãsese un pulover Shetland se uita din spatele perdelei însãrcinatul cu prevenirea delictelor pe strada Hanovra.
Din spatele lui Hartl, pe uºa larg deschisã, împreunã cu razele soarelui de aprilie, intrau ºi ieºeau sunetele stridente ale imprimantei matriciale cu opt ace. Lucius Hartl se întoarse ºi aruncã peste umãr o privire dispreþuitoare. Nimic nu se putea clãdi pe minciuna tehnologiei…
Se rãsuci pe cãlcîie. Reintrã în apartament lãsînd storurile sã cadã cu o miºcare scurtã. Din fotoliul pîntecos, formã larg numãrul de la STRETOPSIM ºi ceru cu Prlek. În compania muzicii lascive, numãrã secundele pînã ce vocea ºuierãtoare a apelatului explodã într-o cascadã de invective.
Lãsînd de la el, Hartl nu comentã. Abia într-un tîrziu, cînd ºuvoiul de blesteme se curmã, iar liniºtea se instalã fãrã ca Prlek sã fi închis, Lucius Hartl se ridicã ºi rosti în ritmul paºilor sãi largi:
- Bunã Prlek, am nevoie de o tiparniþã rezonabilã. Pînã cînd te gãsesc?, ºi liniºtea se lãsã din nou între cei doi, anunþînd orice.
- Stai acasã, coborî vocea, o sã vinã cineva la tine.
Calculatorul lui Lucius Hartl pãrea tumefiat de acþiunea sutelor de chiºtoace. Mai multe sticle goale pluteau între picioarele biroului.
Cu un ºut bine þintit, utilizatorul îºi fãcu loc la masa de lucru. Pe ecranul monitorului se lãþea un text dezlînat, oferind privirii paragrafe, linii de dialog, semne de punctuaþie. Din loc în loc, imagini brãzdau documentul.
- Desene. Mhm. Desene, mormãi înciudat.
Naviga prin text. În sus, în jos. Ecrane în ºir cu desene, unele mai mici, altele mai mari, schematice sau pline de detalii, fãrã nici o importanþã dacã se gîndea la rezoluþia execrabilã a imprimantei.
Scoase de sub un vraf de hîrtii mouse-ul ºi selectã întregul text. Apoi îl trecu într-o grafie mai puþin risipitã. Eliminã excesul de blancuri. Punctã desenele ºi le scoase din context. Rearanjã documentul. Era ceva mai bine.
Comandã o nouã printare ºi tãie hîrtia care suportase imprimarea.
2.Amintiri
Cum o mai dureau fragmentele critice… Cum o mai frigeau…
I se pãrea ridicol tot dialogul prin editoriale. O adevãratã risipã de energie din partea sa, o justificare a prezenþei în colectivul redacþional din partea criticului veleitar. În definitiv, cine era Viaceslav Bugarovici sã facã pe instanþa supremã în împãrãþia semnelor de punctuaþie? Cine-i dãdea dreptul impetuosului dactilograf plãtit cu bani obþinuþi din intervenþiile animatorului de tinichea, care susþinuse vremelnic dar fervent maºinãria de produs iluzii? Cu puþinã indiferenþã ar fi scãpat mai ieftin. Dar temperamentul doamnei Tominova nu suporta asemenea abjecþii.
Intreaga serie de fragmente critice îI trecuse pe la urechi ca un miros urît. Practic, descoperind în paginile singurei reviste care mai merita atenþie numele celui care încercase fãrã succes sã-i facã pierdut numele de fatã într-un acces de tinereþe, Miroslava Tominova se gîndise cu nostalgie la toþi anii ce trecuserã de-atunci… Dar abjecþia persista…
Din tot colectivul în mijlocul cãruia se formase, patina timpului decupase doar cîteva fotografii pe care acum, legãnîndu-se în balansoar, cu fruntea luminatã de liniºtea primãverii, Miroslava Tominova le privea emoþionatã. Într-una din poze, un tînãr sfrijit, cu nasul proeminent ºI o mulþime de coºuri desenate pe fruntea îngustã, schiþa un zîmbet vinovat de la braþul Domniºoarei-de-Porþelan. Bugarovici. Marele critic.
Miroslava Tominova renunþã la amintiri. Se ridicã din balansoar, fãcu douã-trei miºcãri în faþa oglinzii, trecu pe lîngã cuier, îºi luã puloverul cu nasturi ºi pãrãsi încãperea.
În stradã, o luminã orbitoare se pogora din tãriile cerului peste trecãtori. Nu era multã lume.
Zãri expus în faþa chioºcului de presã ultimul numãr din revista în care semna ºi marele critic. Apãruse la timp.
Cu exemplarul în mînã, citi din mers fragmentele critice pãºind arar cãtre casã. Bugarovici nu se lãsa. Tãia din nou ºi spînzura cu aceeaºi nonºalanþã sfidãtoare, ca un vãmuitor al destinelor scriitoriceºti. În colþul gurii doamnei Tominova, suprapunîndu-se peste un rid, zîmbetul se nãscu. Ca de obicei, îºi proslãvea colegii de generaþie ºi scuipa scîrbit peste tinerele talente.
Miroslava Tominova reintrã în apartament ºi se aºezã la locul sãu, încercînd sã ghiceascã printre balansãri ce-l determina pe Bugarovici sã fie atît de intolerant.
“Puneþi mîna ºi citiþi, învãþaþi limbi strãine ºi abia apoi îndrãzniþi sã atacaþi un titan! Lichelele care se cred mari publiciºti ar face bine sã treacã întîi pe la ºcoalã dacã doresc sã iasã din bolnavul anonimat al provinciei ºi sã încruciºeze spadele cu adevãraþii mînuitori ai condeielor.
Nu trebuie sã apelezi la sefulturã (vezi V. Bugarovici, SF Jockey de mucava) pentru a te transforma într-un ludic, omnipotent mînuitor al hilaritãþii. Scrieþi numai dacã aveþi ceva de spus, altfel lumea copacilor se va sfîrºi mai devreme ºi noi odata cu ea!…”
Miroslava Tominova rîdea cu gura pînã la urechi.
Deschise fereastra ºi hohotele se pierdurã în ecouri printre casele strãzii Hanovra.
Iar în spatele perdelei, un declic imortalizã apariþia personajului.
3.Domnul Baltazar
E liniºte pe strada Hanovra. Reparaþiile dureazã.
Soarele deseneazã la orizont dîre violacee printre norii de bumbac.
Un cuplu boem iese la plimbare pe sub arcadele mansardelor. El, tipul robust, de înãlþime medie, grãsuþ dar sprintem. Ea, la a doua tinereþe, ºi-a pãstrat feminitatea ºi supleþea în ciuda rutinei. Se plimbã relaxaþi.
Pe celãlalt trotuar se aflã sediul cotidianului local. Peste cîteva minute, copiii vor distribui trecãtorilor ediþia specialã de searã.
O maºinã de epocã staþioneazã în faþa intrãrii în clãdire. În spatele geamurilor fumurii, ºoferul þine motorul pornit. Domnul Baltazar poate ieºi dintr-un moment în altul.
Semaforul de la intersecþia cu Bulevardul Havel trece pe verde.
Un bãrbat îºi face apariþia dinspre librãria de la colþul strãzii. Se grãbeºte cãtre brutãria de la celãlalt capãt al ºoselei. Trece iute pe sub firma luminoasã a sediului presei locale, traverseazã fãrã sã se asigure pînã pe celãlalt trotuar, se ciocneºte de umãrul domnului ieºit la plimbare, îºi cere scuze din mers ºi intrã într-unul din blocurile de garsoniere.
Urcã la primul etaj, intrã într-un din camere ºi scoate din geantã aparatul de fotografiat cu teleobiectiv. Fãrã sã dea draperia la o parde, strecoarã aparatul printre faldurile grele ºI marcheazã cîteva instantanee cu Lincolnul model 1936.
Din redacþie coboarã în fugã pe treptele de marmurã domnul Baltazar. Aparatul se concentreazã asupra capului. Domnul Baltazar intrã în maºinã. Lincolnul demareazã.
Soarele dispare între blocuri. Atmosfera pare încãrcatã ºI ceva iminent dã impresia cã are sã se întîmple.
Un cornet golit de floricele se rostogoleºte în lungul bordurii, peste asfaltul proaspãt turnat.
4. Decoraþii ºi suc la dozator
Domnul Pavlicek a fost colonel de securitate. Acum, ieºit la pensie, îl gãzduieºte pe fiul sãu, Miro Pavlicek, în apartamentul pe care l-a primit prin ordin de serviciu în urma îndelungatei sale activitãþi.
De la etajul cinci al blocului turn care împarte strada Hanovra în douã jumãtãþi ce se deosebesc prin calitatea asfaltului, domnul Pavlicek – tatãl urmãreºte programele de televiziune cu aviditatea celui dornic de un cîºtig suplimentar.
Doamna Pavlickova a rãmas o amintire dureroasã în sufletul soþului sãu. Viaþa, sfidînd orice raþiune, nu þine cont de nevoi.
Strecurîndu-se printre cumpãrãtorii din piaþã, domnul Pavlicek – tatãl se gîndeºte la punga cu decoraþii din aur. El. ªeful gãrzii de corp a Celui Mai Iubit Fiu. Pakistan, India, China, Emiratele Arabe, Iranul, chiar ºi Marea Britanie îºi exprimaserã alese aprecieri la adresa emisarilor þãriºoarei din Est. ªi decoraþiile au rãmas.
Respirã greu. Cumpãrase cîteva verdeþuri ºi umpluse cu suc de la dozator sticla de doi litri. Urma sã aparã Miro, sprijinindu-se de pereþii etajului.
Ajunge la trecerea de pietoni. Traficul este foarte dens. Cînd semaforul indicã verde, iese în marginea ºuvoiului de pietoni ºI traverseazã.
Intã, fãrã sã-ºi dea seama, în raza de acþiune a teleobiectivului. Un nou chip, o nouã poziþie.
5. Pictor ºi model
La etajul al doilea al clãdirii pe care se sprijinã redacþia cotdianului Zorii Hanovrei, o pensulã contureazã trãsãturile dure ale pictorului Jaroslav Urban. Autoportretul se naºte din albul pînzei. Doi ochi uºor depãrtaþi, barba îngrijitã, coada care adunã pãrul crescut rebel.
Lîngã ºevaletul care sprijinã ultima materializare a imaginaþiei artistului, un alt cadru din lemn susþine nudul unei tinere orientale.
Din camera de alãturi, o tavã cu douã ceºti de cafea pluteºte pînã aproape de colþul în care lucreazã bãrbatul. Îmbrãcatã într-un chimono azuriu prins cu un cordon lat care se înnoadã într-o fundã mare, tînãra orientalã se apropie cu paºi mici. Cele douã ceºti din porþelan se umplu cu lichidul întãritor. Fata se îndreaptã cãtre fereastrã ºi se opreºte cu coatele pe tocul geamului. Departe, în piaþã, porumbeii survoleazã tarabele.
Autoportretul e gata. O luminã ca un abur strãlucitor încadreazã întregul personaj.
Bãrbatul se ridicã de lîngã ºevalet ºI-ºi smulge barba dintr-o miºcare. Peruca descoperã un craniu pleºuv, o faþã îmbãtrînitã, o gurã ºtirbã.
Fata se apropie de tablou. Figura i se lumineazã, iar ochii devin douã fante.
Pictorul vine din spatele tablourilor cu o pînzã cu care acoperã ultimul desen.
Cei doi se aºeazã în fotolii, în faþa ferestrei larg deschise, apropiindu-ºI de buze ceºtile cu cafea. Un scrîºnet de frîne urcã din stradã pînã în camera de lucru. Cei doi se ridicã apropiindu-se de locul în care priveliºtea li se relevã. Într-o baltã de sînge un Dalmaþian agonizeazã.
Din blocul de vis-�*-vis porneºte un nou impuls care comandã declanºatorul aparatului de fotografiat.
6. Expoziþie
Însãrcinatul cu prevenirea delictelor se arãtã ului de succesiunea chipurilor, revelatã în soluþia pentru developat. O nouã serie de anonimi va fi expusã curînd în continuarea seriei din debara. Figuri comune, expresii indescifrabile, oameni obiºnuiþi.
Un manual de istorie al Hanovrei, ascuns de privirile discrete ale orcãrui plãtitor de impozite.
“And about what is the story of your screen play ?”, îi rãsunã în minte întrebarea dintr-un serial la modã.
“About nothing !”, veni rãspunsul, ca un declic pornit din spatele unei ferstre.
|