Karlovy Vary 2006

[Airlight]

just for the record, puccini for beginners e produs de InDigEnt in DV, whereas HD e cu totul alta poveste..

..altfel perfect de acord, just wanting to straighten out niste chestii in legatura cu new digital vs film.

carry on mon, te citim cu interes aici.

[Nae]

sunt tare ocupat. nu numai filme, dar si prieteni, invitatii, si munca... totusi, promit sa scriu, si sa 'tell some storries', ca m-a rugat cineva s-o fac.
problema e ca vad 6 filme pe zi, si acuma deja s-au strans vreo 12 filme pe care le-am vazut, si despre care mai vreau sa scriu, fara insa sa gasesc destul timp.
o s-o fac. soon. patience please.

p.s. o sa scrie si un special guest cinemagia care a ajuns la KVIFF aici. and you'll enjoy that. el a vazut tot ce n-am vazut eu, so, i guess the coveradge will be even better.
mersi....

[Alex Leo Serban]

how about making yr english better?
incet-incet t transformi in korben...

cit dspr propunerea de a vizita k.v. myself - thnx, but no thnx; au vizitat-o destul ai mei (stra)bunici prin anii 20-30 (am vazut pozele)... oras de bai? not my cup of tea.

[Nae]

Salutare… inca o zi, inca cateva filme, si in general, o stare buna, de festival destul de realaxed. Dar sunt oboist, asa ca mind the mistakes, pliz.

Tideland, by Terry Gilliam.

Acest regizor simplu stie cum sa-si prezinte protagonistii, si cum sa-I faca pe spectatri sa intre in lumea lor. Te face sa aluneci fara sa simti in lumea intima a fiecaruia din personajele sale, sis a le crezi. De la “Fear and Loathing in Las Vegas”, cand aproape ca esti acolo on a real drug-trip, pana la “Baron Munchausen”, cand intrii complet in acea lume fantastica.
Si asta reuseste si in filmul asta.
Povestea unei fetite care ajunge intr-o lume necunoscuta, si se lasa ghidata numai de fantasia ei, pentru a nu se mai simtii singura.
Stiu ca multi din voi au vazut filmul, asa ca nu vreau sa povestesc mult, ci numai sa apreciez felul in care stylistic filmul asta ajunge sa te prinda, se te emotioneze, sis a te socheze. So asta nu prin scene neaparat morbide in sine, ci prin lumea in care ai alunecat deja din primele minute, si care este lumea unui copil. O lume nu neaparat frumoasa, dar fantastica. Unde viata si moartea nu sunt desprtite clar, si unde nu exista limite, prejudecati sau klishee.
Dar aici intervine deja si prima problema, pentru ca desi intelegi caracterul protagonistului, si lumea acestuia, nu reusesti sa te desprinzi 100% din lumea ta reala, cea de spectator intr-o sala de cinema. Astfel, lumea prezentata aici este una morbida in sina, pentru ca desi este pura, este si ingrozitor de cruda. Iar naivitea ei te trimite in directii in care filmul; in sine nu vrea sa te trimita. Astfel, scene de minima importanta ajung sa te pun ape ganduri, si distrag atentia… dar daca te lasi dus, accepti lumea asta, si te desprinzi, fiind fascinate.
O poveste frumoasa, dar urata, dulce dar amara, pura dar cruda. 9,5/10

Der Lebensversicherer, by Bulent Akinci.

Film de debut al unui absolvent dffb, facut cu multi bani, dar cu putine idei bune.
Povestea este interesanta, pentru ca mediul in care ne trimite este necunoscut… poate nu chiar necunoscut, dar niciodata vazut de aproape. The life of a salesman on the road… iar cand strada e Germania, si salesman-ul este unul de asigurari de viata, care nu-si are propria viata in mana, atunci povestea chiar devine incitanta.
Dar aici se si opreste enthuziasmul. Adica astea sunt cam singurele idei bune, originale si puternice din film. Poate si finalul, care devine emotionant, dar foarte melodramatic. Iaqr problema, este din nou la regizor.
Sigur ca este un film de debut, si asta trebuie luat in considerare, insa nu poti sa faci greseli stilistice grave, cum ar fii sarituri de la hand-held la classice, fara o justificatie. Si nu poti sa ai un character pe care il lasi complet descoperit timp de jumate de film, fara sa vrei sa-l acoperi, pentru ca-ti pierzi publicul. Si nu poti sa incerci sa lungesti starea filmului, printr-un soundtrack inconsistent, care face totul sa intre in deminsiuni de melodrama.
Filmului ii lipseste in echilibru. Adica, cateva momente sunt puternice, si relatiile intre personaje sunt bine definte si punctuate, insa prezentarea lor nu este corespunzatoare. Locatiile nu corespund in totalitate stilului, iar daca povetsea o sa faci sa fie cat de personala se poate, atunci si mediul, si si punctual de vedere trebuie sa se duca in aceasi directie…. Si tot speri sa se intample asta, dar nu. Filmul ramane incapatanat si intepenit in situatii, fara o stare care sa curga coherent.
mi-e greu sa gasesc in scenariu gauri, pentru ca situariile in sine, toate, sunt bune, puternice si inteligente. Si asta ma aduce la concluzia da filmul este de fapt o insirare de scurtmetraje foarte bune, unite printr-un personaj si o un tel, dar nu o ideie… iar daca e sa cauti, trebuie sa interpretezi din burta, si ajungi numai la klischee ‘frecate’ mult.
Pacat, pentru ca in sine, era misto. Actorul este bun, si personajul lui e rotund, dar nu ajunge sa scoata din noroi filmul asta. 6/10

A fost sau n-a fost, a film by Corneliu Porumboiu.

Cred ca filmul asta este cunoscut, si vazut, si o sa vina si in salile de cinema, si o sa aiba success. Aici a avut, s-a ras in hohote, numai idea a cam ramas pe drum, pentru ca cehii nu stiu istori, si nu ii intereseaza… asa ca, macar entrtainment-ul a fost apreciat.
Ca filmul e bun, asta se stie, si eu nu mai trebuie s-o repet. A ramas cum am vazut eu ultima versiune in cabina de montaj…
Un film simplu, pe o tema dura, tratata cu umor, si cu umanitate. 9,6/10

Macunaima, by Joaquim Pedro De Andrade.

Hehehe, un film pe placulcinastilor inraiti. Presupun ca nu sunt cel mai bun care sa scrie despre el, pentru ca n-as reusii sa-mi exprim placerea pe care-am avut-o in timpul vizionarii… asa ca vreau sa-l rog pe Bulumulu sa povesteasca…
Oricum, merita vazut, chiar daca are o burta unde bancurile se repeta. 7/10

Requiem, by Hans-Cristian Schmid.

Un film bazat pe o poveste reala, despre exorcizaea unei fete de 21 de ani prin anii 70 in Germania. Toata povestea a fost re-actualizata in presa germana, dup ace in arhive s-a descoperit ca se stia ca de fapt ea sufera de epilepsie din copilarie.
Cel mai bun lucru in film este actoria. Cuprinde durerea acestui personaqj, precum si a parintiilor. La fel si prestatia personajelor secundare este buna, si ajuta mai mult decat orice la intelegerea fenomenului dintr-un punct de vedere uman, si nu moral sau etic sau religios.
Am avut insa impresia ca filmul a avut grije sa nu ‘raneasca’ pe nimeni, sis a nu ‘supere’ in general. Totul este tinut la distanta, si steril, iar numai autnci cand povestea permite uman emotia, numai atunci este aratata. Ca spectator stai si vrezi numai cum se petrec lucrurile, dar nu te implici.
Desi imi place un astfel de stil, aici strica. Dupa parera mea, regizorul nu si-a ales nici o ‘parte’ pe care sa se afle, si in care sat raga publicul. Si decizia asta se vede ca lipseste. Nu crezi nici doctorii, care btw, nu au fost aratati in nici o scena, ci doar pin scrisori, nu crezi nici biserica pentru ca personajul preotului ‘rau’ (de genu, good cop/bad cop), si intr-un fel nici dragostea familiei n-o prea intelegi. Totul este hollow, si pluteste greoi, before going down.
And this movie goes down. Deja pe la mijloc pierzi orice interes pentru ca nu te duce nicaieri. Stii povestea, stii cum se termina, si asta vezi. Strarea este constanta, dar nu culmineaza, ceea ce te face sa te intrebi dece ai vazut filmul in first place. Dar l-ai vazut, treaba ta.
Asa ca sunt dezamagit, si nu vreau sa ma lungesc. Imaginea buna, tho. 6/10

Bubble, by Steven Soderbergh.

Un docu-like film pe HD despre viata ‚falsa’ a americanilor adevarati.
Nu stiu dece Soderbergh a trebuit sa filmeze in HD, ca e tragic. Din nou nu pot intelege deloc decizia de a face asa ceva. In prim planuri si planuri medii e ok, dar la focala lunga, si la planuri largi, unde pote mai ai si niste crengi in contrejour, pierde orice concurenta cu pelicula. Asta e un clar un mare minus al filmul pentru mine.
Desi… culoarea aia spalacita, si felul ala cum arata, chiar te trimite in directia de documentar (desi clar nu este) si te pacaleste astfel ca nu este vorba de un film. Si totusi, ai cateva scene pur simbolice, unde lumina ‘reala’ fades out, si unde una complet simbolica o inlocuieste. Astfel, regizorul creaza o stare complet ciudatat, rupta somewhere between what is believable, and what not.
Povestea este o constuctie classica de love-triangle, cu rezolutia tragica reiesind din motivul standard de gelozie. Nothing new. Insa, setting-ul ales este interesant, pentru ca subliniaza decizia de a-l face docu-drama-like. 3 muncitori intr-o fabrica de papusi, care au o viata grea in West Virginia, si de fapt, o viata classico-americana de middle-class-fastfood-junkies.
Fabrica de papusi castiga inca o dimensiune in plus in generic, trimitandu-ne cu interpretatia chiar intr-o dimensiune filozofica. Protagonista este aratata des ca o papusa, cu o privire absolute inexpresiva, si cu niste ochi morti. Dar nu numai ea, ci si celalalte personaje. Toate functioneaza bine, si duc povestea la concluzie. Simplu, classic, si bine.
Imaginea insa ma pune pe ganduri, formatul, si o parte din montaj, care fiind facut pe o muzica neconventionala la sfarsit, si prin flash-back-uri, parka devine video-clip….
filmul are o doza critica puternica. mai ales personajele sunt astfel create incat se prezinta ca 'normale', iar la sfarsit le vedem 'falsitatea'... stiu repet cuvantul asta mult, dar nu gasesc unul mai potrivit. e, aceasta 'falsitate' se muleaza perfect cu HD-ul folosit, care arata 'fals', dar si cu idea de-a masca un film prin elemente tipic documentaristice. vazand dimensiunea asta, filmul devine bun, puternic si dur, devenind socialo-critic la maxim, fara taburui... si totul la intelesul cocosului.
un film bine structurat, si inteligent din punct de vedere regizorial... nothing there to entertain, but a lot to ponder. 9/10

am fugit. ma intorc insa.

[Nae]

more movies seen today.... here i go. in continuare la ce-am scris mai devreme...

Invisible Waves, directed by Pen-Ek Ratanaruang.

nu m-as fii dus la filmul asta, daca n-as fii citit ca imaginea este semnata de Christopher Doyle... si cam atat ramne in picioare din filmul asta la sfarsit.
povetsea este ciudata, destul de plictisitoare, si se vrea un fel de psycho-drama, a unui tip care a omorat o femeie in trecut, si acuma trebuie sa traiasca cu consecintele faptei sale... fizic dar si psihologic. stilul in care filmul asta se prezinta este usor ciudat, somewhere between neo-noir, si classical thriller-genre movie.
intr-un fel am ramas cu impresia ca filmul asta nu se intelege pe sine. de la cadrele folosite, care desi sunt estetic impecabile, nu ajuta deloc la evolutia filmului, pana la actorie, unde am avut impresia ca actorii nu stiu ce personaje joaca, si pana la focus-ul pus de regizor, care nu este nici pe povestea in sine, nici pe personaj, si nici pe o morala sau teza la sfarsit...a dica nu, tocmai, ca desi in tot timpul filmului esti plictisit si nu stii unde te duci, la sfarsit morala o primesti pe paine, in dialogul final: "beween a man who's happy and a homeless ghost, whom would you choose to let live?".
aceast fel de a construii o poveste m-i se pare lipsit de sens, pentru ca tot ce-ai vazut pana la acel moment nu te ajuta mai mult sa o intelegi decat daca o citesti pur si simplu. asfel, povestiile paralele, una de dragoste si una despre fidelitate, piedr orice valoare, chiar daca constructia lor este mai buna si mai adanca decat cea a povestii personale.
cum zicea, daca nu era imaginea, nu exista nici o stare, nici o putere, si nici ceva care sa ma mai tina in sala. trebuie insa sa recunosc ca nu au fost multe imagini care sa ma impresioneze in sine, ca imagine... poate numai 3-4. in rest insa mi-a placut stilul ales, dupa colturi, camera fixa, si compozitii udne poti da -stop.export frame, si ai o poza geniala. la fel si chromatic, filmula sta simplu te rinde, te fascineaza, si te intereseaza... pana cand ai vazut destul. de la spectator la spectator diferit.
un film slabut, care insa avea potential. o echipa slaba, cu o exceptie. Christopher Doyle. pentru asta merita insa un 6,7/10

ok... now i have to leave for good. maine sigur vad 4 filme, si mai am de scris despre Big River si Storm. asta maine. sper sa am ami mult timp, desi.... well, si asta o sa va povestesc, intr-o editie speciala de exit-cinema-film-sestival karlovy vary, udne va spun de petreceri, cocktailuri, atomosfera, etc. va povestesc despre toate chestiile care se intampla p-aci... generally, stuffies.

[herbert]

un Nae torential
el vede, el explica - noi urmarim cu infrigurare si emotie scrisul sau generos & multilingv.

[Nae]

:) ... ma bucur ca te-ai obisnuit un felul meu 'impiedicat' si plin de greseli.
anyway, a new day, new movie, dar va mai scriu si din chestiile pe care le-am vazut ieri, si despre care n-am apucat sa va spun....

Big River, by Atsushi Funahashi.

un fel de roadtrip. singura diferenta este ca nici unu din personaje nu stie unde vrea sa ajunga, si nici unu din ei nu ajunge acolo.
3 protagonisti. un pakistani, un japonez si o americanca se intalnesc undeva in desert. fiecare are povestea lui, si pentru ca exista numai o masina in stare functinabila, decid sa mearga impreuna. fiecare dintre ei are insa un tel, si o dorinta, care insa pe toata durata filmului se schimba de multe ori.
cel mai puternic elemnet din acest filme ste inceputul, care fiind complet neobisnuit te prinde si te fascineaza. facut cu umor, personajele sunt introduse foarte bine, iar relatia lor face curios. is poate ca asta este greseala. pe parcursul celor 105 min, filmul nu evolueaza. aflam cateva chstii mai exacte despre protagonisti, si si povestea continua greoi, dar nu exista o crestere sau o dezvoltare... nici a personajelor, si nici a starii.
scenariul fiind scris de regizor si de directorul de imagine, face din acest film un bulameci... o coherenta in stil si in stare nu poate fii gasita, si multe scene arata ca decupate din alte filme, starea este tinuta printr-o imagine, iar urmatoarea, numai pentru ca are o actiune importanta, rupe aceasta stare, si trimite filmu, in alta directie.
totusi, ca ideie si concept, film asta sta in picioare. asa, cat de cat. titlul este 'Big River', si toata actiunea se petrece in grand canyon. toate personajele se lupta cu prejudecati, si trebuie sa treaca peste ele ca sa devina prieteni. astfel, diferentele intre ei, intre mentalitati, culturi si morale, devin clar vizibile si fac un portrait frumos a unei lumi despartite in est-west/bun-rau... si la mijloc, america, ca punct de intalnire, si tara multi-culti...
ca ideie, ok, ca executie, merge, dar ca film, foarte subred. 6,5/10

Storm, by Bjorn Stein and Mans Marlind.

un film interesat, misto, si chiar entertaining pe toata durata de 110 minute.
un film nordic, co-produs de Suedia si Norvegia, care incearca sa atraga publicul in sala, creand un film care aminteste de Matrix, NightWatch si Eternal Sunshine of a Spotless Mind... stiu, suna bine. chiar mult mai bine decat rezultatul.
ideia este simpla, si pusa la punct cu precizie... nimeni nu poate scapa de propriile lui actiuni din trecut, si nu se poate ascunde se sine, doar daca traieste intr-o minciuna proprie. ok, this sounds odd too, asa c-o iau incet.
protagonisul traieste o viata tipica de 'Pimp', pana la momentul in care o femeie ii da un obiect (un cub de metal), si el incepe sa fie urmarit.
din punctul ala, povestea devine misto, dar si ciudata, sarind in flashuri filmate a la 'NightWatch'. poevstea principala in sine se petrece insa intr-o lume diferita de cea reala, undeva la marginea realitatii... Matrix-like. povestea insa este un fel de Eternal Sunshine, pentru ca portagonistul ascunde ceva in trecutul lui. insa nothing sci-fi, ci simplu niste traume din copilarie, care il fac sa uite.
a psychological journey starts, care ne duce in trecut, in viitor, in subconstient, si prezent si orice alta dimensiune care poate fii imaginata.
insa. e prost. adica, tot filmul e plin de gauri stilistice. nu este un film complet, ci un fel de patchwork, unde ai stilul ala easy a la Amelie la inceput, si apoi scene a la Night-Watch, din nou altceva, si la sfarsit, stai numai si razi.... chiar incearca sa construiasca suspans, dar nu reuseste. lupta classica intre bun si rau devine a walking klischee, si concluzia este absolut labagista.
dar, este entertaining. ca scene le groaza sunt nashpa rau, si ca unele chestii nu sunt prea credibile, asta e o chestie, dar ideiile sunt originale. si asta conteaza, si e misto. si in asta sta filmul.
deci, a nice, non-conventional mainstream movie, full of action, entertainment and some fun. 7,2/10.

azi am mai vazut si Taxidermia, by Gyorgy Palfi, dar nu vreau sa scriu despre ea. adica... s-a scris la TIFF, si nu cred ca ce-as scrie eu ar avea vrun impact or anything. asa ca n-o fac. spun numai ca mi-a placut. putin ciudat ca filmul este bine prins sub o ideie clara, dar stilul este rupt in multe puncte, iar starea se pierde. m-am bucurat sa vad ca spectatorul ramanse spectator, si nu este silit sa simta empatie fata de personaje. m-am bucurcat ca arata chestii pe care de obicei nu le vezi, si ca toate functioneaza, fara sa devina morbide, sau urate.
imaginea insa nu a fost asa de buna cum credeam ca o sa fie. a fost ok, dar mai impresionanta a fost regia... Hajdu mi-a spus ca filmul asta este 100% asa cum a fost si scenariul care a primit finantarea... so, respect.
rspkt si pentru coiaele regizorului sa faca asa un film, greu si riscant, si sa-l reueasca... macar atat cat sa iasa cu fata curata. 8,7/10 de la mine.

mai am inca cateva filme azi. adica, 3. e cald, transpir mult, si n-am chef sa mai fug de la cinema la cinnema, ca sa mai prind inca unu sau doo. daca le prind e bine, daca nu, fuck'em.
i gather contacts, and prepare the launch of my shorts on the international markets. so, p.r. to do. bye.

[Nae]

so, another day started off with another movie... dar cum n-am mai scris de ieri, vreau mai intai sa termin filmele alea, inainte sa incep cu cele de azi....

Rennaissance, by Christian Volckman.

o animatie intr-un stil nou, de film alb/negru, si cu un touch neo-noir. un experiment pe o poveste comerciala, si facuta entertaining. o ideie simpla, pusa intr-un mediu sci-fi...
povestea este cat de simpla se poate. o mare firma din anu 2054 (or smth) numita Avalon, lucreaza la un nou proiect.. persoana cea mai importanta din acst proiect este rapita, si astfel, protagonistul filmului este clar: politistul care nu se tine de reguli, dar care este cel mai bun. de aici, nu mai este mult de povestit, pentru ca exact prin asta ramane interesant. orice-as spune mai departe, ar fura asa de mult din ce-i mai ramane filmului, incat n-ar mai merita sa fie vazut. ideia este insa buna, si lucrata frumos... balansul intre viata si moarte.
ca film, nu este nimic extraordinar... orice Manga ar fii mai misto, mai palpitant, si cu scene de lupta sau de actiune mult mai bune... dar exact felul ala, de animatie mai neconventionala il face sa fie neobisnuit.... si asta creaza starea intregului film.
desenat este chair misto. adica orasul (Paris) chiar are un farmec asa cum este descris, desi in 50 de ani sunt sigur ca nu va arata asa... masinile sunt misto, iar viata este surprinsa foarte bine. personajele, desi sunt absolut walking klishees, au o oarecare emotie in ei, si sunt justificabili ca personaje.
in rest, nici nu stiu ce sa mai scriu despre filmul asta. it's entertaining, it's new and fresh, and it has some idea that is understandable. 7/10

Out of Control, by Dominic Savage.

un film care incearca sa surprinda o lume la marginea socitatii britanice. o lume plina de violenta, de duritate, si de durere.
protagonistii sunt.... well, imi este chiar greu sa spun. persnajele sunt 4 baieti intre 15 si 18 ani, si familiile lor. fiecare din baieti are ceva de facut cu micii 'rebeli' a societatii, the tough-guys, si incearca sa se dovedeasca prin asta. de la caz la caz ei sunt diferiti, provenind din familii complet diferite ca stil de viata, si ca perspectiva...
problema filmului este ca nu stii exact despre ce este vorba. unu din personaje, un baiat de 15 ani, ajunge din greseala in inchisoare, pentru 2 luni numai, dar acolo, he's gettin bullied around, si la sfarsit se sinucide. mama lui de exenmplu, este un alt personaj foarte puternic, si foarte prezent in film, iar durerea ei este bine arata in film... dar totusi, nu asta e povestea, pentru ca celalalt baiat care mai intra in inchisoare, si care este responsabil pentru moartea celuilalt, are un trecut nasol, iar atitudinea lui este justificabila prin lipsa de afectiune, si dependenta de violenta. al treilea baiat este unu care de abia iesise de la inchisoare, si care a fost de vina ca baiatul care a murit in inchisoare a intrat acolo, in first place... el are cea mai misto evolutie de caracter dintre toate ersonajele aratate in film.... si mai este inca un baiat, prietenul cel mai bun a celuia care este responsabil pentru moartea baiatului din inchisoare, si care fiind in captivitate, si prietena lui fiind gravida, descopera ca viata este mai importanta decat lupta si violenta de pe strazi...
deci, un bulameci de relatii, personaje si figuri, cu diferite greutati... dar filmul nu coboara mai adanc... nu devine puternic.
focus-ul dupa mine, ar fii trebuit sa fie pe cel mai bun actor... Leo Gregory, baiatul cu dependenta de violenta. el este cel mai bine.. jucat, aratat, si psihologic construit. daca el ar fii fost 'eroul' filmului, cred ca impactul la public ar fii devenit mai bun... poate nu prin sentamentalism, dar prin umanitate. chestie, care in filmul asta nu exista.
si pri asta, filmul devine... well, steril... adica fara nimic special. we see a fucked up life in the suburbs, si ne pare rau de toti de acolo, dar nu ne pune pe ganduri de felul cum arata viata inerioara a celui care este aratat ca 'rau' sau cel care este 'bun'.
a social drama that let me cold. fara nimic special. 7/10

gata... imi incepe urmatorul film... mai tre sa va scriu despre 'The Road to Guantanamo', dar sper ca n-o sa inceapa o discutie.
alors, a nice day to you all.

[Nae]

dupa inca un film, si dupa tigarea necesara, m-am asezat sa mai scriu ceva...

Road to Guantanamo, by Mat Whitecross and Michael Winterbottom.

cum poate un regizor care a facut filme ca 'Nine Songs', '24 Hour Party People' sau 'Code 46', sa faca un astfel de film? la intrebarea asta nu incerc sa gasesc raspunsuri, pentru ca ma depaseste...
filmul este o combinatie intre film si documentar, somewhere at the edge... de fapt, nici nu stiu daca a fost facut dupa fapte reale, sau nu... din ce am gasit pe imdb, se pare ca a fost dupa fapte reale, isna din film, chestia asta nu reiese... cel putin nu pentru mine.
filmul este confuz deja din primele minute, pentru ca nu vrea sa se fixeze pe timp, asa ca toate datele sunt pe ecran numai timp de 10 secunde, si nici nu ai timp sa te orientez, cand deja incepe 'actiunea'... si ce actiune? totul este complet dezorganizat la inceput... ai niste tipi care vorbesc, apoi niste materiale care incearca sa arate documentaristic, apoi din nou tipii aia, care vorbesc unu despre celalalt, dar nimci asa de coherent incat sa stii, ca " ahhhh, ala este Safiq!" or anything...
asa ca din bulameciul care este, reusesti sa-ti construiesti o mica imagine, foarte superficiala, si accepti, fara sa ai timp sa pui ceva sub semnul intrebarii.... 3 engleji musulmani pleaca dupa 11.sept.2001 in pakistan, fiecare cu motive diferite. ajunsi acolo, totul merge rau, si ajung sa devina prizonieri de razboi. apoi ajung la Guantanomo/Delta Camp, si de abia dupa asta sunt eliberati... toata povestea dureaza 3-4 ani.
roblema filmului continua si dupa inceput, pentru ca devine extrem de manipulativ. desi viata musulmanilor este foarte frumos descisa, si reala, cu tot felul de mici aluzii la 'how to be a good muslim', citate din koran sau simplu scene care arata traditionalismul musulman, nu ajunge pentru ati face o imagine completa.... manipulativ este cuvantul cheie, pentru ca nu vezi un musulman 'rau' in acest film, ci numai americani/engleji tampiti. inafara de chestia tematica, este manipulant facut. adica tot filmu (chiar fiecare scena) are un sound-track dedesupt, o muzica ambientala, pe care dupa primele 2 minute incepi s-o ignori... dar in fiecare scena, ea este factorul care trezeste emotiile sau suspansul.
apoi, de la un punct, pierzi orice fel de interes. nu stii daca e real, nu stii daca e film, si incepi sa te plictisesti. nu te mai intereseaza detaliile, ci vrei numai sa stii, de unde au ajuns unde, cu cine au vorbit, de acolo unde s-au dus mai departe, si asa mai departe, devenind absolut insensibil fata de toate chestiile 'groaznice' care se intampla si in Guantanamo, si in Afganistan.. si si aici trebuie sa spun ca filmul m-a dezamagit, pentru ca nu am vazut decat 2 chestii 'groaznice' in Guantanamo... partea 'inumana' era cea din Afganistan.
Guantanamo este aratat foarte lejer, cu paturi chiar, cu carti, si cu mancare, apa si tigari la discretie... numai ca interogatiile sunt cam tampite, iar tortura cea 'infioaratoare' este sa asculti 2 ore de hard-metal. what the fuck!?
mda. si acuma ma intorc la intrebarea: dece? dupa cateva filme foarte frumoase, ca 'Code 46', care este plin de emotie, sau '9 songs', care este un film incredibil de uman, dece acuma asa un film, care nu face nimic decat sa manipuleze, si sa-ti dea impresia ca america is bad.... dece? nu te intereseaza personajele, nu te intereseaza sontextul, ci vrei numai sa vezi cat de 'inumani' si 'rautaciosi' pot fii americanii...
raspuns: ma leshi....
un film prost, slab, si manipulativ. 4/10

gata, hai ca din nou m-am enervat... nu mai am chef. need some faggs and some water to replace food. eventually a snickers, if i'm about to faint. c a...

[Alex Leo Serban]

WOW, this is a brand new nae! nu i-a placut 'the road to g', nu pot decit sa subscriu 8)
dar am totusi si o intrebare: d c zici k '9 songs' e 'uman', pt k e cu futaiuri?

[Nightwane]

pt k e cu futaiuri?

pt ca e cu futaiuri cu oameni. nu cu animale.

[Nae]

am scris anu trecut despre '9 songs', tot in topicul de Karlovy Vary de atunci...
si nu... futaiurile au fost chestia care m-a atins cel mai putin... mai puternic a fost felul in care este vazuta toata relatia, complet intima... si da, cand o relatie este asa, futaiu devine o parte importanta...

nu stiu cum e la tine ALS, dar pentru mine, sexul este o chestie foarte importanta intr-o relatie care incearca sa supravietuiasca... si cam asta zicea si filmul, si o si arata. in rest, monologul este misto, puternic, si zice niste chestii care si eu le-am simtit la un moment dat in viata, si care deci m-au atins....
de asta am folosit cuvantul 'uman'.

thx for reading so carefully.

[Nae]

The Fine Art of Love, by John Irving.

de fapt, m-am dus sa-l vad pentru ca este facut dupa o carte scrisa de Wedekind, one of my fave german writers.
titlul cartii este si Mine Ha-Ha, Über die körperliche Erziehung
der jungen Mädchen.
filmul este despre o scoala de fete. totusi, scoala asta nu este una 'normala', pentru ca fetele nu vin trimise de familie, ci sunt sau de la orfelinat, sau de rapite de la parinti, sau cumparate. si totusi, in scoala asta invata sa devina dame, sa cante, sa danseze, sa citeasca si sa scrie. dar dece asa o investitie?
eh, cama sta incep sa se intrebe trei dintre fete cand ajung la varsta de 17 ani, si cand se pregatesc pentru ultima lor experienta, spectacolul de balet. ce sa intampla dupa asta cu ele, nu se stie.
povestea filmul deci este interesanta, si chiar are potential... totusi, nu cred ca a fost dusa pana la capat. sunt sigur ca Wedekind a pus mai multa sexualitate in spatele cartii, decat Irving in film. si asta se simte.
desi prsonajul principal este clar, o fata dragutica, pana la sfarsitul filmului ea este o nfantoma. filmul nu-i creaza un background, si ea, ca personaj este incredibil de pasiv. tot ce se intampla in jurul ei este inceput de altii, iar ea este 'p-acolo'. singurul moment in care personajul acesta are o actiune clar definita, motivata si b sincera, este in scena de final, cand din frustrare arde scena de balet.
filmul in sine, audio-vizual nu impresioneaza cu nimic. camera este standard, i've seen better, iar actoria si regia nu au momente extraordinare. numai Jacqueline Bisset mai scapa filmul, prin prezenta ei incredibila pe ecran.
ma asteptam la ceva mai dur, mai sentimental si mai complet, dar am vazut numai un film greoi, incet si plictisitor... lumea aceia fascinanta care poate fii o locatie ca scoala asta de fete, nu a fost exploatata deloc, iar starea generala a filmului nu te atinge... vezi o poveste simpla, povestita greu, si foarte lent. 6,1/10

A Cock and a Bull Story, by Michael Winterbottom.

sincer, dupa 'The Road to Guantanamo' am intrat with a weird feeling la vizionarea asta. filmul asta a fost facut scurt inainte de celalalt, si macar am avut speranta ca o sa fie cat de cat mai pe stilul vechi de filme ale lui.
povestea filmul se bazeaza pe o carte a lu Laurence Sterne, "The Life and Opinions of Tristram Shandy, Gentleman.".
n-am citit cartea, si as aca-mie ste greu de explicat. ca incercare de film insa, este reusita...
incepe povestind povestea vietii lui, dar nici nu reuseste sa treaca peste scena nasterii lui, pentru exsta mii si mii de alte cestii de povesit. si as aeste si filmul. incepe ca film, dar devine film in film, si aflam de personajul principal, de cel secundar, de relatia actorului cu assistenta lui, de relatia pe care apoi ea o are cu actorul in rolul secundar, si tot asa... ca la o filmare.
si la fel ca in carte, nici filmul nu ajunge sa treaca peste momentul nasterii protagonistului, desi l-ai vazut, auzit si cunoscut timp de 94 de minute.
ca ideie, chair este frumos. mai ales cand totul este plin de bancuri si umor negru classic britanic.... insa ca film... well, functioneaza pe acest nivel mental, dar in sala, te cam lasa la o parte, si te arunca in toatre directiile, numai nu in aia in care-ai vrea sa ajungi. personajul principal este Steve Coogan, care de fapt, in marea parte a filmul se joaca pe sine, adica pe actorul Steve Coogan... asta deja este o chestie care te irita, dar cand mai si sare din realitate in vise, sau in filme, atunci devine chiar nasol, pentru ca iesi din sala, si nu stii exact ce-ai vazut. stii ca ai ras, stii ca a fost destul de distractiv, si stii ca ai vazut multe chestii pe care le cunosti de la ultimul platou pe care ai lucrat, unde aia nu era, unde aia trebuie schimbata, si unde cineva face nustiuce care nu e chiar bine, dar in rest, well.... ai cam pierdut all the time you sat there and looked at the screen.
bravo lui Winterbottom pentru crearea unui spatiu interesant, o lume in lume, care se uneste numai prin film. timp si spatiu se unesc pe pelicula, dar si in continut si context. bravo lu Steve Coogan, pentru cele trei roluri pe care le joaca, bine.
dar in general filmul m-a lasat rece. poate ca sunt obosit, poate ca sunt intr-o stare nasoala acuma, dar si pentru mi-a dat senzatia ca Winterbottom isi bate joc de mine timp de 94 de minute, pe banii mei... 6/10.

ok... cua sta am ajuns up to date cu filmele... azi mai am un Herzog, si un Almoldovar... maine, ultima zi. keep in touch.

[Nae]

neata, everyone... da, ultima zi de festival, si din pacat nu ajung sa vad un film pe care am vrut neaparat sa-l vad... de fapt, sunt doo. Lonesome Jim, de Steve Buscemi, si Reprise, de Joachim Trier. pacat.

anyway, pentru astazi mai am inca 4 filme, si ieri am mai vazut doo.

The Wild Blue Yonder, by Werner Herzog.

un film pentru BBC si Canal+, facut sa fie semi-documental, dar purely fictional... se numeste oricum din generic deja un: sci-fi fantasy.
daca va intrebati cum se poate asa ceva, filmul asa va arata. si nu o face in your eyes, ci te lasa mai intai sa te astepti la un feature-film, si il umple incet incet cu materiale documentaristice, care de fapt creaza toata starea filmului.
Herzog nu incearca sa spuna o poveste, ci incearca numai ca comunice un mesaj. si o face clar, cu ajutorul unui personaj. actorul Brad Dourifovi joaca foarte bine un monolog al unui extraterestru, care povetseste despre drumul lui sper panamt, si cum aici a gasit ce-a lasat in urma pe planeta lui... si asa intram intr-o lume destul de ciudata, pentru ca avem profesori de la Harvard care ne povestesc ecuatii matematice despre velocitatea planetelor, si cum poti acelere folosind chestia aia, sau japonezi ciudati care spun de teorii de calatorie in spatiu... toate aceste lucruri sunt materiale documentaristice....
desi cateva din ele sunt chiar haioase, marea parte a filmului sunt matriale filmate in spatiu sau submarin, care arata o splendoare necunoscuta pentru noi, spectatorii. 'The Wild Blue Yonder' este planeta natala a ailienului, si de fapt o metafora pentru cat de mare si cat de impresionanta este lumea din jurul nostru, si cum noi, oamenii de fapt nu suntem nimic... dar totusi, ne credem 'the masterpiece of creation'.
exista momente plictisitoare in film, asta mai ales daca nu te lasi dus de ceea ce vezi, de imagini. soundtrack-ul este din cand in cand prea mult, si prea prezent, ceea ce deranjeaza ingrozitor. dar ca film, mesaj si fel de-a impacheta asa o ideie tezista, este superb....numai ca nu tine spectatorii in sala... adica inafara de mine, au mai ramas numai alti 30 de insi dupa 80 de minute de vizionare. ceea ce este pacat.
mi-e mi-a placut, sunt si fan Herzog, dar si pentru ca m-a prins. 8,5/10

Volver, by Pedro Almoldovar.

mda, un film foarte usor, facut frumos, si povestit lejer. cel mai film pentru frizerite vazut in acest festival.
sincer, cand am intrat in sala, mi-a fost frica... 120 de minute de transvestite, homosexuali, sau sexually deranged people would have been a lot to cope with... dar n-a fost asa. Penelope Cruz superba, cu o prestratie buna, si cu un personaj atat de lejer, incat nu puteai sa ne te simti bine vazand filmul.
cam asta este starea generala a povestii. desi mor oameni, si desi exista cateva complicatiuni in script, povestea este povestita asa de lejer, incat nimic nu te deranjeaza. are un sentimentalism usor, si plin de umor. nu zgarie, nu raneste, nu displace.
sia sta m-i s-a parut de fapt ingrozitor. adica, un film care nu te ajuta cu nimic in viata. un film 'pentru femei', cum zicea Penelope Cruz, care nu prea au ce face acasa... aproape un fel de telenovela packed into a feature film, filmat bine, si cu o mise-en-scene superba. experienta regizorului se vede cam in fiecare scena, si stilul de povestit este matur, format si complex. dar scenariul... poate ca nu este scenariul, ci felul in care si-a ales sa-l povestesaca. dintr-o drama de familie, Almoldovar a scos un film superficial, ca un balon... dar nu a pastrat substanta si duritatea care era in scenariu.
intr-un fel, mi-a placut, tocmai pentru ca nu m-a deranjat deloc. dar cand am isit din film, m-am gandit: what the fuck did i see for 2 hours....?
cam asta e impresia generala. toate femeile in lacrimi, aplaudand furtunos, si toti barbatii trezindu-se de zgomotul inceput brusc. 6,5/10

ok.... so, cam asta a fost pe scurt ziua mea de ieri... ca m-am lungit cu diferiti critici de film la discutii, si c-am dormit numai 3 ore, that's something elese... but, i need a coffee... alora, va scriu azi, sau poate maine despre filmele de acuma, si inchei festivalul asta. ciao.

[Alex Leo Serban]

bah nae, k nu ti-a placut cine stie ce filmu lu almodovar pot sa inteleg, dupa cum pot sa-nteleg de ce ti-a placut si mockumentaru aiurit al lui nea werner...
da cum e aia, brad dourifovi, bre!? :shock: e brad dourif toata ziua, 'dourifovi' i-or fi zicind cehii aia ai tai... :lol:

[Nae]

yeah, my mistake... m-am uitat numai la cehi pe site, si asa ca aqm dat un copy/paste gresit.. what can i say?
vezi ca am postat la 'cafenea un link pentru tine, si toti criticii de film in general... presupun ca-l cunosti pe Ronald Bergan, nu? eh, scris de el.

mai am niste filme de vazut, asa ca ma duc... va povestesc mai tarziu, sau maine... azi e cam party/festival-cocktail time. ca.
totusi, vreau cauma sa mai sciru ceva.... inca 4 film in ultima zi, so i'll just ontinue working...

Bullet Boy, de Saul Dibb.

cel mai bun din toate filmele Britanice vazute de mine la acest festival, care nu a avut o selectie incredibila anul asta... poate am devenit si eu mai critic, dar filmele din marea britanie au fost catastrofale in acest an.
povestea este destul de previzibila, si clasica... daca imi reamintesc de filmule vazute, toate au ca locatie suburbile oraselor marii, unde diferiti pusti se pierd in violenta si in furie. asa este si filmul asta.
povestea unui baiat care iese din inchisoare, si care se intoarce acasa. acolo vechii prieteni il astepata, si deja din primele ore intra in probleme. ar fii destul de superficiala povestea daca s-ar oprii aici, asa ca ea mai include si famila baiatului, si mai ales fratele acestuia, un baiat de 12 ani, care il are ca idol pe fratele lui mai mare.
sfrsitul si morala sunt destul de previzibile: fratele mai mare moare impuscat pe strada dupa o disputa cu alti 'gangstaz', iar cel mic, dupa o joaca cu pistulul in care prietenul lui cel mai bun este ranit, decide sa arunce pistolul in apa, si sa-si continuie viata ca un bun cetatean.
dece-am spus ca filmul asta este mai bun decat celalalte, este pentru ca reuseste sa se pastreze, si sa ramana coheren in stil, si in felul in care trateaza problematica... cel iesit de la inchisoare ramane pe toata durata filmului protagonistul, si pe el se axeaza toata idea... familia lui este numai pro-forma, adica prin ea vedem consecintele fiecarei actiuni, si trauma pe care o aduce cu ea. din pacate nu tine scenariul.
in poveste sta marea problema a acestui film, pentru ca arata ceva ce-am vazut deja, ceea ce stiim... si nici macar nu o arata asa de artistic impresionant ca 'La Haine'. camera si stilistica imaginii este hand-held, ceea ce din nou deranjeaza, pentru ca nu are nici o explicare dramaturgica. totusi, e filmat pe celluloid, iar operatorul a stiut ce face. nu este prea tremurat, nu este 'murdar', si nu este greu intelegibil.
filmul are o oarecare stare, dar care se rupe foarte des. scenele nu au o coherenta a emotiei, si cam dupa fiecare scena care schimba situatia, starea se rupe... asta este o greseala care se vede si in imagine... cromatic, filmul asta lucreaza pe 3 nivele, care insa in regie nu-si gasesc justificare, si care arata bine, dar nu zic nimic.
totusi, filmul este mai bun decat celalalte (vazute aici), si desi a fost plictisitor, n-a fost enervant. 6,75/10

Tsotsi, by Gavin Hood.

cat de comercializat a fost filmul asta, si cat de trista a fost vizionarea... nu vreau sa fiu rautacios, dar chiar m-am bucurat sa-l vad, si am zis ca n-o sa fie prea rau, daca a castigat oscar-ul...nu?
gresit. in filmul asta gasesti toate elementele necesare pentru a castiga oscarul in categoria 'filme straine'.
dupa o reteta clar americana, si ca subiect, si ca poveste, si ca stil de povestire, filmul prinde la un public larg international. fiind asa de hollywoodian, toata lumea o accepta, iar daca actiunea se petrece intr-un mediu mai exotic, all is perfect. lumea in sala rande, plange, se distreaza, si apoi iese din sala entertained. and this movie does all that.
povetsea este simpla, tipica. un bad-boy face ceva rau, si se trezeste ca a facut de fapt ceva si mai rau: furand masina, a furat si copilul care era in ea... si ce se poate intampla? da! exact ce s-ar intampla si intr-un film cu Van Damme, Steven Segall, sau Schwarzenegger... se ataseaza de acest copil, face cunostinta cu o fata care si ea are un copil, asa ca they partly get together because of this, he grows soft, si la sfarsit da copilul inapoi, intelegand cat de importanta este cresterea copilului de proprii parinti. eh, si cand mai exista si niste flash-back-uri cu imaginea mai rece din copilaria protagonistului, in care este aratata situatia urata in care a crescut, si ce father-coplex a avut, atunci e clar, reteta americana pur, care are succes. ca protagonist, just pick one of the action-heros i named up there, and the movie can be a major block-buster de vazut la PRO-TV duminica seara...
imi pare rau daca acuma credeti ca am rapit ceva din film, spunandu-va asa toata povestea, dar cum va cred niste cinefili care au vazut cam de toate in viata, stiu ca fiecare scena o sa vii se para asa de cunoscuta oricum, si fiecare urmatoare situatie va fii asa de klischee, incat o sa stiti inca din timpul vizionarii ce se va intampla in urmatoarele minute, si cum va fii finalul.
ca stil de povestie, coherenta si camera, there's not mutch to tell... reteta americana de decupaj (plan/contra-plan, master/medium/close-up, establishing shot... etc) functioneaza, folositul lentilelor lungi pentru efect, si trav forward/backward de fiecare data cand un personaj gandeste, toate sunt la locul lor, si clare, ducand povestae mai departe, intr-un stil simplu si usor.
ce mai trebuie zis...? hmmmmm, can't think of anything, asa ca o las, si ajung la ultima mea propozitie....
un film care a meritat Oscar-ul, si care merita evitat... de vazut numai in caz de plictiseala, sau dupa multe ore de plictiseala, sau cu prietena intr-un mediu intim. real hollywoodian shit-movie in an exotic medium. 3,2/10

gata pentru azi... partying commin up, dupa ultimul film din festival, Confetti... maine va scriu despre el, si-mi inchei prezentarea festivalului de la Karlovy Vary, 41th edition.

daca exista intrebari, please, nu ezitati, incerc sa raspund la toate. ciao, good night.

[Nae]

Vai…. Ce m-am enervate, ca am scris o ora si ceva la ultimul post din festival, si totul s-a sters pentru c-am fost log-out. Imi bag picioarele in rahatul asta. Asa ca o sa scriu numai pe scurt ceva, fara mult chef. Am vazut 41 de filme in 9 zile de festival, care imi face un ration de 4,555555555 de filme pe zi. Nu este extraordinary, dar e ok. Multe filme proaste, care arata ca festivalul asta inca se afla undeva la coada festivalurilor importante si mari din europa, dar si cateva revelatii. Anyway, premiile au fst acordate, and you cand check them on http://www.kviff.com/?m=3&id=568.

Ce-am mai vazut eu in ultima zi, au fost doua filme, dar nu mai am mult chef sa scriu despre ele.

A Prairie Home Companion, by Robert Altman.

Un film curat, care curge fara sa iasa din stilul cu care a pornit, complet coherent, si ritmizat perfect. O ideie simpla, pusa in valoare bine, fara insa sa atinga ceva care sa faca din film o capodopera. Un cast impresionant, jucandu-se rolurile extraordinar, si o regie pusa la punct bine, unde experienta se vede, si unde orice sitatie este rexolvata in cel mai misto fel.
Povestea insa, si idea sunt elementele slabe ale ilmului. Este vorab despre ultimul spectacol din ‘A Prairie Home Comapanion’, inainte ca acesta sa fie demolat, si inlocuit cu o parcare. In program scrie ca filmul este semi-documentar… dece? Pai, pentru ca toata actiunea principala este cam in real-time, intrand backstage in timpul spectacolului, si vazand relatiile intre personaje si felul in care fiecare din ele se lupta cu ideia de sfarsit.
Filmul asta nu are nici un moment slab, adica unu de care sa poti zice c-ar fii fost mai bines a nu fie in film, pentru ca nu duce nicaieri. Problema este ca in sine, filmul nu duce nicaieri. Dar fuctioneaza ca entertainment. Stai si te uiti la acest film, fara sa te plictiesti, si fara sa ai impresia de plictiseala, insa la sfarsit te intrbi dece te-ai uitat asa de mult la cativa all-american-hollywood-all-stars cantand un country classic… si cama sta este starea de la sfarsitul flmului, pentru intregul public. Nu pot sa spune ca ester au, pentru ca multi vor fii si amuzati, si fascinate, si placut imptresionati, pentru ca filmul este plin de muzica, plin de personaje credibile conturate cu grije, si plin de umor… dar nici una din elementele enumerate aici nu are o crestere, si o evolutie, care sa faca din film o capodopera, to ve remembered. Filmul ramane superficial, incercand sa pastreze o distanta fata de actori, si sa te pastreze ca simplu spectator… dar asta nu merge, pentru ca actoria intervine asa de puternic in conceptul de regie, incat trebuie sa te implicit sentimental… cum insa din regie nu primesti un feed-back, nu ai un protagonist, si nu ai o ideie de final, ramai cu ochii in soare, si nu intelegi ideia filmului…
Pentru cei care vor sa fie entertained, filmul asta este perfect. Pentru cei alergici la country si cow-boy-misic, filmul asta etse un cosmar, iar pentru cinefilii fara alergii si fara preferinte, filmul asta o sa fie dezamagitor pe planurile enumerate mai sus, dar highly revarding p celalalte.
Nu cred ca mai merita sa scriu mai mult… nu prentu ca ma plictisesc scriind deja a doua oara, ci pentru ca filmul nu-mi da mai multe elemente pentru intrpretare sau povestire…
Un film cald, uman, povestit impecabil, jucat incredibil, dar fara substanta…. 7,1/10

Confetti, by Debbie Isitt.

Filmul care se pare ca a fost ales ca sfarsit de festival, nu din cauza efectului pozitiv asupra publicului, ci din cauza efectului negative… ceva de genu, go home folks, there’s nothing left to see… not even this.
Cel mai slab film vazut de mult timp. Cel mai prost umor vazut de mult timp. Cel mai urat fel de a povestii vazut de mult timp. Ce sa zic, un film incredibil de prost.
Povestea este un concurs oragnizat de ‘the glamour magazine Confetti’, care organizeaza o selectie a celei mai originale idei pentru o nunta… castigatorul castiga o casa. Asa ca sunt alese 3 idei. O nunta de naturisti, o nunta de tennis, si o nunta pe tema musical…
Tot filmul este o improvizatie filmata real-time, in stilul classic de reality-TV. Probelma etse ca la un punct eu in sala m-am intrebat,unde mi-e bere, de cand imi este asa de inconfortabil scaunul, dece televizorul este asa de mare, si dece nu am teleconada in mana ca sa schimb pe alt program….
Facut cu un umor incrdibil de prost gus, si cu o actorie mult prea fake ca sa fie credibila, cu un dialog morbid, si cu o dorinta kitsch pentru emotie, filmul asta nu are dece sa fie aratat in cinema. Nici la televizor… nici nu stiu dece a fost facut. Nu am ras, nu am plans, dar m-am plictisit.
Cel mai tampit, idiot film vazut de mine vreo data. Sincer. Nu merita, nimic. Nici banii, nici timpul, nici nervii. 1,2/10

Well, gata… orsaul asta revine la standardul classic, cu multi batranei cu bani care vin la cura. Numai cativa tineri mai fug pe strada de colo colo, furand postere, unii stang ce mai trebuie strans, si altii se trezesc din coma alcoolica de aseara, si ies din tufise, rauri sau de acoperise… in general, toti se intor acasa. Ca si mine.

Sper ca nu am fost foarte plictisitor, sis per ca cei care au citit n-au fost mult prea dezamagiti… au am fost destul de dezamagit din cauza filmlor proaste, dar, n-ai ce face. Poate la anu o sa fie mai bine. Berlinul sigur ca o sa fie mai bun, but… there’s still half a year to go till then…

O zi buna tuturor, o forumuleala placuta mai departe, si poate ne vedem prin bucuresti.
Ciao.

[Alex Leo Serban]

mda. a fost un spectacol al nevrozei cinefile in actiune...
adik, tot ce ai scris tu aici poate fi footnote la ceea ce eu numesc 'sindromul capodoperei' - rezultat al unei nevroze - si care se manifesta prin aceea k cinefilul (altfel de buna credinta) asteapta, la fiece colt de cotitura, Marea Revelatie, capodopera absoluta, ajungind sa fie permanent frustrat k aceasta nu vine.
cred k aceasta atare de expectativa permanenta este contraproductiva. filmele trebuie luate drept ceea ce sint, trebuie sa te bucuri de ele (eu m-am bucurat si de altman, si de almodovar) fara a face nonstop clasamente... de aceea (o spun in cunostinta de cauza), festivalurile nu sint buna conducatoare de... experiente cinefile! vezi filmele unele impotriva altora, prea multe deodata, inevitabil cu 'attention spans' diferite... conteaza enorm conditiile in care vezi prima oara un film!
o fenomenologie a privitului din sala de festival ar fi, cred, utila
PS adik altman are 7/10 si 'ryna' zenidei 8/10??? gimme a break...

[Airlight]

Multumim frumos Nae, good point ALS.

[Airlight]

just to add a touch to the Prairie Home Companion Ballad above si sa mai pun 2 paie pe focul digital vs film - si Altman a inceput sa traga in HD.

http://digitalcontentproducer.com/mi...deo_filmic_hd/