Filme bune recomandate spre vizionare

[alali]

A Good Woman (2004)

Ecranizarea piesei lui Oscar Wilde, Evantaiul Doamnei Windermere, filmul este o oglindire fidela a atmosferei create in scriptele originale ale autorului. E adevarat ca actiunea din film este incadrata in societatea anilor 30, deci cu aproape jumatate de veac mai tarziu decat o incadrase Oscar Wilde, dar asta nu inseamna ca actiunea ar fi anacronica. Chiar din contra, parca este mai reliefat conflictul dintre aparente si caracterul real, dintre prejudecati si realitate.
Intrigi tesute ce usor pot aminti de Caragiale, Wilde satirizeaza snobismul, caricaturizeaza standardele morale pe care inalta societate si le creaza si repune in drepturi rafinamentul si inteligenta adevarata, moralitatea faptei imorale facute cu scop bun si nu fapta rea cu intentie morala ce caracteriza societatea acelor vremuri.
Umorul fin, mai mult de situatie, problematica arogantei si critica acida a elitei societatii, critica ce provine din repulsia ce i-a creat-o lui Wilde prejudecata ce i-a fost aratata lui din cauza inclinatiei sale sexuale, fac din operele sale, deci si din aceasta, o reala radiografie a unei anglii, la sfarsit de secol 19.
Un joc actoricesc pe masura, Hunt este perfecta in rolul femeii ce incearca din rasputeri sa isi faca loc in buna societate, filmul este la fel de bun ca si cartea. Pacat ca nu se contureaza mai bine personajele, in special cel al dnei Windermere.
Oricum, un film bun, un fim de un 7,85!
Recomand!

[alali]

Stranger Than Fiction (2006)

Atentie - Spoiler!

Bazat pe o idee noua, sclipitoare, acest film este complet altceva decat ceea ce am vazut pana acum. Usor filosofic, cu o tenta dramatica, dar fantezist si amuzant, traim povestea unui ceas, al carui posesor duce o viata prea calculata, prea planificata. Iar un ceas, ce isi inchina viata exactitatii, tocmai asta nu isi doreste de la posesorul lui. Ciudat cum tocmai acest obiect, liant intre protagonistul cartii, (eroul filmului) si scriitoarea- fauritoare a vietii protagonistului, nu este luat in calcul sub nicio forma de catre toti privitorii. El declanseaza actiunea, el schimba destinul, el gaseste dragostea, el il ucide si tot prin el ii este salvata viata. Ba mai mult, obiectul acesta creator de timp, devine o parte din omul ce il detinea, o parte imposibil de inlaturat pe viitor.
Facand aceasta legatura ceas-posesor-scriitoare, finalul are logica. Este chiar "predestinat" sa fie cum a fost el redat.
Insa, pentru ca e si un dar..., finalul, ce pare un happy-end, produce o dezamagire... Nu stiu de ce, poate am devenit noi mai sadici, mai degraba-varsatori de sange, sau macar degraba doritori de tragedii, dar finalul lasa un gol emotional ce prin bucuria ce ar trebui sa o creeze, nu poate fi umplut.
Ma gandesc ca prin modul in care e construit scenariul, prin lipsa lui de tensiune, prin prevenirea asupra oricarui eveniment ce e pe cale sa se intample, lucru facut de naratoarea-scriitoare, care practic taie orice urma de incordare, de tensiune, si deci implicit si asteptarea mortii eroului principal, ne obisnuim cu ideea, ba chiar incepem, ajutati si de personajul intruchipat de Hoffman, sa vedem poezia din spatele acestei tragedii. O jertfa anuntata, asteptata, dorita si neimplinita...
Oricum un film excelent pentru a te mai dezmorti din letargia creata de filmele gen protv sau a1, nu foarte greu, dar cu multe teme de meditatii dupa. Frumos, un 7,72!

[reivan]

de unde scoti tu notele astea ? ai un sistem de notare?
atatea zecimale?

[rvn]

de unde scoti tu notele astea ? ai un sistem de notare?
atatea zecimale?

ca sa-l scutim pe alali de a explica a doua oara:
http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...4&postcount=18

[reivan]

dubios , ma rog , fiecare cu ..pasarelele lui , no?

[alali]

dubios , ma rog , fiecare cu ..pasarelele lui , no?

Da! Cam asa e... fiecare cu ale lui. Unii mai putine, atii mai multe...

[URL=

[alali]

Moulin Rouge! (2001)

Franta, (Parisul in special), la confluenta dintre realism si impresionism, la trecerea de la studiu la idee, de la observatie la simtamant. Cam asta este si ideea operei pe care scenaristul o incadreaza istoric in final de secol 19, in plina schimbare a societatii, in plina revolutie industriala, culturala, umana.
Pozitionarea idilei dintre un visator si o materialist-realista unde anume putea fi facuta in conditiile date mai bine,daca nu pe scena unui cabaret? Un loc libertin, in plina transformare la fel ca oamenii ce muncesc aici.
Culorile stridente, simbolistica exotica gresita din punct de vedere cronologic, dar totusi expusa ostentativ in mai toate scenele, fragmente muzicale cu ritm si versuri anacronice, toate astea intaresc ideea de inovatie de transformare, de revolutie. Un spectacol in primul rand vizual, realizat in cele mai mici detalii, o coloana sonora construita cu minutiozitate si un scenariu cu un fir narativ extrem de bun, mult peste ceea ce au aratat alte creatii ale genului musical, mai bine vazute si cotate de "experti", unde povestea este parca un element aditional, o chestie optionala.
Interpretarea foarte buna, dar Nicole Kidman este parca deasupra a orice este uman. Respira iubire in intalnirile cu Ewan McGregor, emana suferinta din boala care o ucide, se transforma vizibil din oportunista dintru inceput, ajungand "o fecioara neprihanita" in final. O prestatie cum rar se poate vedea si egala.
Fragmentele muzicale, desi bine dichisite, bine alipite si adaptate au un mare minus. Nu sunt deloc originale. Sunt bucati de compozitii arhicunoscute, cu mare succes, succes pe care, banuiesc, compozitorii au incercat sa il valorifice si in film... Asta ar fi singurul defect al pelicului.
De remarcat de asemenea modul de filmare. Desi era vorba de o poveste de dragoste intre un nimeni si o dansatoare de cabaret, deci nesemnificativa in imensitatea Parisului, ce ne este in permanenta prezentat panoramic pentru a constientiza insignifianta poveste la care luam parte, totusi, spuneam ca modul de montaj, coloana muzicala, culorile folosite dau senzatia unor scene epice, grandioase. Ai impresia ca se scrie istoria Parisului, a Frantei, ba chiar a lumii intregi sub ochii tai. Genial montaj! Il pot compara cu cel din Vidoq ca si stil.
O incantare a simturilor, un 7,89! Spectaculos, spectacular!

[alali]

Return to Sender (2004)

Desi ca incadrare in videoteca il pusesem la filmele proaste, chiar dintre cele mai proaste, cand mi-am luat inima in dinti si l-am vizionat, am fost de-a dreptul frapat de felul in care e realizat acest film. Mediul dement, (iesit din drepturile umane), ale inchisorii; ale unui om care traieste o viata paralela alaturi de condamnati, toata aceasta atmosfera bolnava, realizeaza daca nu un film bun cu nuante de foarte bun, macar un film intrigant. Finalul e ... discrepant. Nu se incadreaza in tonul de gri al cadrului general. Oricum, "viata" din final, contrasteaza foarte interesant cu "lipsa de viata" din intregul film. Vreau sa spun ca practic, in timpul filmului, nici unul dintre cei doi protagonisti nu sunt vii. Unul (ea), isi asuma sfarsitul, iar altul (el), se intoxica permanent cu povesti despre sfarsit, din lipsa dorintei de a trai. Oricum, subiectul, atmosfera, modul de exprimare regizorala, bune. Nota 7,80 din partea mea! De vizionat!

[alali]

21 Grams (2003)

Un film ce nu iti permite nici sa rasufli. Te elibereaza total de orice alt gand pentru a te incarca cu povestea acestei drame. Nici nu ai cum sa ai propriile sentimente, idei, pentru ca modul de filmare te obliga sa te concentrezi la maxim. Totul trebuie inregistrat si reasezat intr-o ordine ce... nu ne este data ci o descoperim noi bucata cu bucata. Firul epic trebuie reconstruit in minte. Actiunea trebuie memorata si in special sentimentele, care aici sunt de o intensitate incredibila. Niciun regizor nu s-a mai jucat atat de mult cu atentia privitorului si nu a reusit sa il implice la asa un nivel pana acum. Desi atat de incalcit, filmul se dezvaluie oricui. Nu am intalnit pana acum persoane care sa nu fi inteles ce si cum, indiferent ca erau ele cinefile cu "acte in regula" sau iubitoare de telenovele si impuscaturi. Toate au avut parte de doza de suferinta a acestui experiment marca Inarritu.
De remarcat prestatiile protagonistilor, care catalizeaza durerea intr-un mod cum nu am crezut ca se poate prin intermediul unui ecran de sticla. De Penn sau Del Toro s-a tot vorbit, insa nu si de Naomi Watts. Eu sincer, dupa prestatia din acest film coroborata cu prestatia din ... Valul pictat de exemplu, am introdus-o in topul actorilor preferati. Probabil ca rezonam la aceeasi frecventa, ca in fond la receptor se reduce tot. Nota 8,99!
PS. afinitatea nu are nicio legatura cu scenele in care apare in toata splendoarea . CLAR?!?!

[alali]

Burlesque (2010)

Am pus ca titlu "un fel de muzical", pentru ca acest film nu poate fi numit muzical in adevaratul sens al cuvantului. Muzica, in afara a 2-a cazuri, fortand asemanarea, este distincta de cursul actiunii. In schimb filmul surprinde. Nu aveam nicio asteptare de la film. Din contra. Insa, am fost placut atins de acest film cu o atmosfera aparte. Este un film tineresc, exuberant. Transmite asta incepand cu prima nota muzicala care aproape deschide filmul, a Christinei Aguilera. Foarte buna potrivire a acestei.... artiste cu filmul si oarescum si cu decorul. Marturisesc ca auzisem destul de mult muzica acestei cantarete, dar nu aveam nicio idee de cine e si cum arata. In schimb acum pot sa spun ca are o voce extrem de buna, asa cum era si o remarca in film: "nu pot sa cred ca o alba poate canta asa". Intr-adevar, Aguilera face o demonstratie de forta in ceea ce priveste vocea. Pe partea cealalta Cher este sublima. Apare discret si ... are acel parfum de ... distinctie, de talent si de rafinament. Intr-adevar singurul cantec pe care il interpreteaza, facand exceptie de acea deschidere pe care o face ea programului din club, este.... nu am cuvinte. Incredibila cred ca ar fi un cuvant cat de cat acceptabil.
Oricum, per total un film care m-a lasat perplex, neasteptandu-ma initial la nimic bun. Insa, incredibil cum am trait acest film incepand cu prima faza al lui si continuand cu genericul de filnal si cu castul si creditele.... Nota 7,11.

[alali]

The Snow Walker (2003)

Filmul este curat, pur, ALB. Actorul principal este curatat, purificat de intamplarea care ii va schimba viata. Ca sa fim mai poetici putem spune ca este oarecum vindecat de viata viciata pe care o ducea.
Se va schimba si va ajunge la acea stare de normalitate, a OMULUI de GENIU care a avut norocul sa aiba parte de o revelatie. Dar si mai mult sa aiba ochi si sa o vada.
Genialitatea unui om sta in capacitatea, luciditatea si vointa lui de a putea vedea adevarul, binele si normalitatea unei vieti asa cum trebuie traita ea, si care are PUTEREA sa asimileze si sa isi schimbe viata dupa cum a descoperit el insusi.
Puterea de schimbare a unui om este ... acea chintesenta antica, esenta cu care a fost inzestrat omul de catre creator. Este ceea ce-l defineste pe el ca om. Te numesti om atunci cand existi, existi deci gandesti, gandesti deci vei alege genialitatea, alegi genialitatea deci meriti sa fii numit OM!
Filmul, prin simplitatea lui si mai ales prin albul ce il domina, ne cere sa alegem sa deveniti mai buni. Sper sa reusim...

Ps. Unul din filmele mele preferate, din top 3, asadar, nota este complet subiectiva. 9,44!

[alali]

A Fistful of Dollars (1964)

Este un film legenda; Atat pentru cinematografie, caci este intr-adevar unul din filmele cu greutate a genului western; Dar si pentru protagonisti. Este primul proiect de anvergura a lui Clint, cel care i-a si lansat cariera, dar si pentru regizor-scenaristul Sergio Leone, care in urma acestui succes a continuat munca magnifica pe care o reprezinta acest film, realizand impreuna cu Eastwood o trilogie antologica pentru acest gen atat de iubit in acele vremuri, sfarsind prin a lucra chiar si cu Robert de Niro in Once Upon a Time in America. Unde mai adaugi ca acest segment al industriei americane de film avea deja legendele lui, Wayne, McQueen, Bronson, Arness sau Walker, facand practic aproape imposibila intratea in aceasta galerie selecta, standardele fiind ridicate la inaltimi amenintatoare. De aceea, succesul avut de aproape debutantul Eastwood este cu atat mai notabil.
Un 7,67!

[alali]

In the Valley of Elah (2007)

Filmul asta poate intra cu usurinta in categoria filmelor de autor.
O poveste daca nu previzibila, atunci macar lipsita de tensiune, a carui conflict se rezolva relativ repede, de la sine, simplist. Si spun asta pentru ca la o prima vizionare ramanem cu anumite goluri ale evolutiei povestii - de unde pana unde deductia ca a fost omorat pe margiea strazii; dupa descoperirea cadavrului se duce sa ceara amanunte de la politista ghicind cred ca ea a fost implicata in acest caz, etc -. Este clar inca din primele 10 minute ca scenariul pare scris mai mult pentru o prestatie deosebita a actorului principal si mai putin pentru detaliile detectivistice ori pentru tensiunea rezolvarii unui caz de crima. Tommy Lee Jones face un rol mare, un rol ce e cam dificil sa il judeci, traiesti si intelegi datorita acestei dualitati: tata si sot, dar si fost militar de cariera, iar nu multi dintre noi indeplinim aceste doua caracteristici.
Per total un film de vizionat, cu o atetie deosebita asupra trairilor personajului principal. Un film bun, un 7,73 de la mine.

[alali]

The Woodsman (2004)

Joaca cu sentimentele privitorului. Cam asta incearca si reuseste regizorul Nicole Kassell. Pornind de la o repulsie instinctiva, la auzul termenului de pedofil, o repulsie indreptatita si normala, spuneam ca regizorul se joaca cu sentimentele noastre. Modul in care este brutalizat Walter, (Kevin Bacon), de catre politistul ce il are sub observatie, dificultatea in adaptarea la viata in libertate, efortul pe care il depune incercand sa reintre in normal, toate astea ne convertesc sentimentul de damnare pe care il incercam intru inceput intr-unul de mila, chiar compasiune. Apoi episodul din padure duce iarasi la blamarea personajului interpretata de Kevin Bacon, ca in final sa ne alaturam spiritului justitiar ce il dominia si sa fim chiar solidari cu un pedofil ce incearca sa se justifice in fata ofiterului de politie.
Superba ideea, bine pusa in practica. Schimbari de stari cum rar iti poate provoca un film. Bineinteles ca toate astea s-au facut si cu complicitatea lui Kevin Bacon, care interpreteaza perfect rolul. Inclusiv fizionomia il face ideal pentru rol. Totul e perfect pentru acest rol la Bacon.
Ce m-a mai impresionat la aceasta productie este naturaletea ce domneste in filmare. Lipsa machiajului si a ajustarii tonurilor de culoare. Cadrele foarte apropiate ce predomina in film sunt atat de naturale si necosmetizate, incat ai impresia ca esti alaturi de o persoana pe o banca, sau la aceeasi masa cu ea si nu ca vezi un actor prin intermediul ecranului de sticla, (plastic mai modern). Este chiar un cadru destul de lung cu mainile lui Walter si pot sa afirm ca maini atat de ... normale nu am vazut prea des la cei cu care am intrat zilnic, in viata de zi cu zi, in contact. Inclusiv cularea aceea un pic vinetie... asadar fara nicio cosmetizare.... perfect!
Un film bun, destul de profund, un 7,44!
Ps. un comentariu din pagina filmului vorbea de lupta protagonistului filmului de a scapa de un viciu!!!! Pedofilia un viciu?!!!! of ca mare e gradina! si multi stau pe cinemagia din gradina asta...

[alali]

Guardians of the Galaxy (2014)



Iata asadar ca au aparut niste demni urmasi ai lui Iron Man, Spider Man sau ai super-eroilor din The Avengers. Gardienii Galaxiei sunt o combinatie surprinzator de placuta intre infractionalitate, trecut tumultuos, loialitate si umor. Dar nu acel umor provenit din glume sau gag-uri. Ala nu asigura o calitate certa si de durata. Comicul acestui film vine din combinatia dintre caracterul introvertit al fiecarui personaj ce accepta o colaborare corecta de dragul grupului si care nu vrea in ruptul capului sa se schimbe sau sa se dezica de ceea ce a fost si inca este si caracterul misiunii ce cere o doza uriasa de altruism, atitudine deloc specifica dubioaselor personaje. E conjunctura ce va da o nota de amuzament oricarei situatii, fara sa mai fie nevoie de improvizatie sau de prea multe cuvinte.
Realitate sau plauzibilitate pentru evenimente, fie ele chiar petrecute intr-un viitor indepartat si cu care ne-a obisnuit Marvel pana la acest film? Cui ii pasa de acest aspect! Cei 5 sunt eroii spatiului nemarginit, nu se supun asadar regulilor si principiilor care guverneaza viata pe pamant. Iar noi suntem alaturi de ei pentru ca, pur si simplu, ne plac aceste personaje. Au ceva ce nu se poate intelege decat insontindu-i si lasandu-i sa actioneze asupra ta. Sa isi exercite numarul de magie, iar atractia cu siguranta nu va intarzia sa apara.
Povestea e fantastica si cam atat. Prin faptul ca ea ne poarta imaginatia prin locuri imposibile, e suficienta. Planetele abandonate, minele din interiorul craniilor unor fiinte celeste sau inchisorile spatiale unde se aduna toata scursura universului, toate sunt extrem de bine realizate, avand un echilibru corect intre umbra si lumina. Exact in nota personajelor despre care am si vorbit.
Atentia la detalii pe care o arata echipa tehnica si nu numai ea, e incredibila. Machiajul e o arta in sine aici. Ore intregi pierdute zilnic pentru ca Drax sau Gamora sa arate impecabil.
Efectele sunt sarea si piperul filmului. Fiind in fond un S.F. de aventura intergalactic, spectatorul asteapta sa vada la tot pasul nemaivazutul, imposibilul si inimaginabiul. Si nu va astepta prea mult, nefiind dezamagit de ceea ce ii va oferi filmul. Pacat de efectul 3D pentru care m-am si agitat sa ajung la cinema. Chiar vazusem un trailer pe care cinemaul il proiectase inaintea unui alt film si am ramas uluit de cum a fost realizat efectul de adancime si spatialitate. Eram sigur ca voi asista la cel mai bun film de acest tip. Insa porverbul ca: la pomul laudat sa nu te duci cu sacul, s-a adeverit inca o data. Inceputul e demential din acest punct de vedere, dar se stinge repede... Scenele de lupta sunt tot un hibrid intre 2D si 3D, iar spre final, cu greu iti mai aduci aminte de ce ai ochelarii pe nas. Bineinteles ca fara ei vezi un film incetosat, asa ca se dovedesc obligatorii. Dar asta ajunge pe final sa fie unicul rol al ochelarilor, sa faca sa devina imaginea clara si nimic mai mult.
Muzica trebuie sa aiba un paragraf propriu pentru ca prin ea se incearca si o educare a noii generatii de cinefili. Ei afla ca a existat muzica si inainte de a se fi nascut si mai ales cantata de alti artisti decat de cei cu care s-au obisnuit si pe care ii venereaza, adolescenti din randurile lor. Un "Come and Get Your Love" a celor de la Redbone, cantec lansat in 1973 ce deschide intr-un mod fantastic actiunea filmului, iata ca poate fi cool si peste 40 de ani. Si nu se opreste aici cel ce a gandit coloana sonora ca un omagiu adus muzicii anilor '70. Introducand melodia celor de la Jackson 5, "I Want You Back", practic ii invata pe cei mai tineri spectatori ca Michael Jackson a cantat si inainte de a deveni solist; un soc probabil pentru cei ce il cunosc ca un star alb al muzicii pop sa il vada in aceasta ipostaza pe rege. Despre "Hooked On A Feeling" - Blue Swede, mai are rost sa mai vb? A ajuns sa se identifice cu imaginea celor 5 personaje si asta nu e rau. Interesant in modul in care este servita aceasta doza nostalgica de muzica e faptul ca ea vine pe un suport total necunoscut adolescentilor acestor timpuri: caseta audio. Un dispozitiv straniu, dintr-un trecut indepartat este inca folosit in viitor, la multi ani lumina de la aparitia lui: walkman-ul, unicul capabil sa redea toata aceasta muzica nemuritoare de pe misterioasa banda magnetica.
Concluzie: O inspirata combinatie de retro cu prezentul si chiar cu viitorul. O poveste numai buna pentru ca personajele sa se dezvolte si sa se faca cunoscute si indragite. Ajuta si atmosfera sumbra, perfect creata, dar si coloana sonora impecabila. Filmul a fost bun, iar pentru genul lui eu cred ca e crème de la crème. Nota 7,88! Frumos!

Ps. I am Groot! I am, Groot! I, am Groot!

[alali]

Driving Miss Daisy (1989)

Desi in cariera are atatea momente IM-PRE-SIO-NAN-TE, parca asta este rolul care ni-l dezvaluie pe adevaratul Freeman. Comportamentul lui din scenele-confruntare cu miss Daisy, inflexiunile vocii care depasesc tiparele atat de bine cunoscute ale lui Morgan, unele din cele mai imitate din toate timpurile, ( https://www.youtube.com/watch?v=zUvhQgF6bV8 ), totul il transforma pe actorul si personajul Freeman in omul-prieten, sofer al stimabilei doamne.
Filmul nu este unul dintre cele mai spectaculoase sau cele mai emotionante, dar este cu siguranta in top 5 a celor mai umane si sincere filme. Este un omagiu adus vechilor valori, a vechii societati care avea un farmec si o demnitate ce nu se vor mai intoarce niciodata. Demnitatea este in totala opozitie cu tratamentul claselor acelei perioade, dar ea este mai pregnanta si totodata importanta decat a fost vreodata si decat va fi.
De vazut, este un pilon de rezistenta in cultura cinematografica a oricarui iubitor de film care se respecta.
Nota 8,11!

[alali]

Meet Me in St. Louis (1944)

Un musical, deci nicidecum pe gustul meu; dar pana acum muzicalurile m-au surprins placut. Ma bucur ca nici acest film nu a contrazis regula.
Desi scenele cantate par interminabile, sunt putine la numar vreo 4 daca un ma insel. Povestea este ... hollywood-iana si tipica. In schimb, ce m-a fascinat este dezinvolta interpretare a Judyei Garland. Este de-a dreptul superba in acest rol. Nu doar ca prezenta ci si ca interpretare, una nesperat de tinereasca si de joviala. Zglobia actrita devine bucuria molipsitoare a acestui film.
Ramas oarecum sub influenta Gretei Garbo, filmul de fata nefiind la prea multi ani distanta de celebrele filme ale Gretei, marturisesc ca ma asteptam ca si aici sa asist la o interpretare in aceeasi nota teatrala si dramatica, cu acele priviri pierdute, cu aere de regina asa cum impusese marea actrita ca si standarde. Nu e nici pe departe asa. Judy reuseste sa interpreteze emotiile cum rar mi-a fost dat sa vad. Scena de dupa scena sarutului, (repetitie intentionata), este genial "jucata". Spun "jucata" pentru ca exact asta si face Judy aici. Se joaca cu emotiile, cu veselia si cu iubirea. E mai mult decat naturala... e firesca, e... nenatural de naturala, spus asa ca sa inchei in nota repetitivitatii pe care am folosit-o ca sa raman in acelasi spirit jucaus cum e si filmul.

Un 7,13 de la mine si un 10 sincer pentru Judy Garland. Pana acum in topul actorilor preferati nnu o aveam decat pe Naomi Watts ca femeie. ... cine stie, ramane sa mai aprofundez tema.... Poate mai adaug inca un nume feminin in lista mea de preferinte in ale actoriei, o lista destul de misogina tre' sa recunosc.

PS. Acum ca mi-am adus aminte, fac acest edit al postarii. A fost totusi si un muzical care m-a plictisit ingrozitor... Chicago (2002).

[alali]

Days of Being Wild (1990)
aka
Ah fei zing zyun (1990)

Prima parte a unei trilogii ce era foarte aproape sa nu fie terminata, (nu s-a stiut nici daca partea a doua va fi dusa pana la final, parte ce fusese inceputa), din cauza esecului catastrofal suferit la box office de catre acest film. Inca de la primele secvente e destul de clar pentru cine a mai luat contact cu recente creatii ale regizorului Kar Wai Wong ca filmul este atipic. Se observa cu usurinta ca la ora realizarii acestei prime parti, Kar nu avea inca un stil propriu bine definit, regizorul fiind inca in cautarea amprentei pe care ulterior avea sa si-a puna atat de apasat pe mai toate creatiile ce ii vor purta semnatura. O amprenta care acum ne este atat de usor de recunoscut noua privitorilor, ea devenind o a doua imagine a cineastului chinez.
Asadar, fara stralucirile specifice, fara culoarea incantatoare ce defineste regia acestui magician al vizualului, filmul este de o obscuritate deprimanta. La tot acest tablou trist se mai adauga si permanenta ploaie. Toatal iesit din tipare pentru Kar.
Realizat intro forma sferica, rotunda, filmul este un cerc inchis din toate punctele de vedere. Se porneste de la o cautare de sine si se termina in izolare totala. Toate personajele trec prin aceasta forma ciclica, si destinele tind sa se inchida sub privirile frustrate ale privitorilor, la fel ca o epopee eodipiana.
Pana si cercul personajelor e perfect inchis; 2 prieteni in cautarea vietii si a destinului, 2 tinere incercand sa isi pastreze dragostea gasita atat de greu si cu atatea sacrificii, 2 mame ce nu isi asuma conditia de mama. Totul e perfect simetric.
Per total, povestea nu este una captivanta pentru un public european sau mai bine zis non-asiatic. Este destul de greu de inteles ca si mentalitate si prea intunecat pentru "drama de dragoste" pe care o reda. Este o dragoste ce nici in principiu nu porneste de la nuante de speranta si bucurie si care se termina la fel cum a inceput.
Un film de autor, nerecomandat pentru destindere, nerecomandat pentru actiune, nerecomandat pentru joc actoricesc, recomandat doar pentru un stil regizoral exotic, ce zugraveste o lume inaccesibila altfel noua, cu mentalitati si credinte atipice si cu un stil de comportament ce deruteaza. Un 6,28!
Ps. Interesant este ca se sugereaza deja ultima parte a trilogiei prin acea mica "scapare" aparenta in scena in care se ofera cheia camerei de hotel. E vorba de camera 206. Ulterior vedem ca aceasta cheie deschide camera 204... De aici sugestia titlului ultimei parti a trilogiei 2046 (2004).
De asemenea si personajul Su Li Zhen apare si in a doua parte a trilogiei, in In the Mood for Love (2000) si este interpretat chiar de catre aceeasi actrita, dar nu ni se da niciun indiciu cum ca acest lucru ar putea avea vreo semnificatie ascunsa sau de orice alt fel.

[alali]

Cea mai interesanta paralela, despre care am uitat sa pomenesc, deh! varsta!, este acest titlu, de fapt acelasi titlu pe care l-a avut pentru cinematografele chineze productia Rebel fara cauza. Asadar, cine poate, ca eu unul nu pot sa imi adaptez ochiul pentru a face o astfel de paralele fara sa fac strabism, deci, cine poate, sa priveasta filmul ca un Rebel fara cauza asiatic... Doar o sugestie...

[maximelialina]

Shutter Island (2010)

Am vizionat si eu acest film si... prima impresie a fost ca revad A Beautiful Mind, remasterizat. Si filme de acest gen sunt destule, ca sa nu spun prea multe. Incepand de la Lilith pana asa cum spuneam (prea)mult premiatul Minte sclipitoare.

S-a abordat un subiect arhiexploatat mai ales in ultimii ani apoi s-a cosmetizat si ornamentat cu un Dicaprio intr-un rol nu prea pe trupul si stilul lui.
Insa nu se poate contesta prestatia acestuia din film. Isi face datoria cu prisosinta, scotand ce e mai bun din ceea ce ar trebui sa faca cineva in acest rol.

Despre Scorsese, nu prea se poate spune ceva. A facut ce putea face cel mai bine cu aceasta poveste. Cam ca si Dicaprio in rolul sau, rol nepotrivit pentru tipul Dicaprio, pentru fizicul lui, pentru caracterul lui, pentru persoana lui.

Finalul poate este partea mai inovatoare; un final oarecum la cheremul privitorului; un final care parca incorporeaza si varianta alternativa. E destul de interesanta aceasta abordare.

Per total un film de vazut, un 7,54.

Nu stiu cate filme destule ai vazut tu urmarind acelasi scenariu, caci eu pana la Shutter island nu am mai vazut niciunul, ceea ce pentru mine il face unic si de neegalat. Cat despre A beautiful mind, n-am avut rabdarea sa vad nici jumatate..asa ca nu prea vad comparatia. Concluzionand, da Shutter island e un film bun fara indoiala ce trebuie vizionat si merita dupa parerea mea o nota mult mai buna