Go Back   Cinemagia Forum > Cinemagia Interactiv > TIFF

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 07 May 2005, 13:29   #21
gionloc
Guru
 
gionloc
 
Join Date: Apr 2004
Posts: 1,105
RAY


"Doamnelor si domnilor, geniul insusi, domnul Ray Charles", anunta crainicul concertului.
Film biografic. Drama. Musical.


Dupa ce vezi filmul, despre viata lui Ray Charles poti povesti multe. Ii poti (psih)analiza comportamentul, ii poti cantari deciziile, poti sa-l asculti mai usor (sau poti incepe sa-l asculti), il vezi mai bine (ori asa cum nu l-ai vazut niciodata). Si filmul poate fi schematizat, redus, dedus, injurat, trecut la index, i se poate gasi cel mai mic numitor comun (al genului), dar uneori poate fi mai interesant sa te relaxezi si sa te lasi prada spectacolului. Vedeti mai intai filmul si amanati discutiile pentru zilele urmatoare. O avertizare insa: "Ray" nu e "The Soul of a Man", dar nici Taylor Hackford nu e Wim Wenders. "Ray" nu e "The Doors", dar nici Ray Charles nu e chiar Jim Morrison.
Altfel, pofta buna de cinema in continuare!

+uri: Jamie Foxx
muzica
flashurile pe "cut" rosu (in masura in care un orb "vede" astfel)
dezintoxicarea
genericul.

-uri: le lasam pe altadata...



Ray, SUA 2004.
regia: Taylor Hackford; scenariul: James l. White
muzica originala: Craig Armstrong; Muzica imprumutata: Ray Charles, Beethoven;
montaj: Paul Hirsch; imaginea: Pawel Edelman.
cu: Jamie Foxx, Kerry Washington, Regina King, Sharon Warren.
gionloc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 08 May 2005, 14:43   #22
gionloc
Guru
 
gionloc
 
Join Date: Apr 2004
Posts: 1,105
Alexander

Viata regelui macedonian, intre mit si realitate umana, povestita (vazuta, filtrata) de catre unul dintre apropiatii sai, Ptolemeu.
Film istoric. Drama. Razboi.

Am iesit de la film trist, urmarit de o intrebare: de ce a dorit Oliver Stone sa realizeze acest proiect?
Oare il deranja faptul ca Spartacus, Cleopatra ori Ahile au fost portretizati filmic? Iar daca a simtit ca Alexandru trebuie sa apara pe ecrane, de ce filmul nu convinge, nu isi prezinta argumentele, de ce nu isi motiveaza existenta?
Pentru ca scenele de lupta le-am mai vazut in Braveheart, Gladiatorul, Troia sau Stapanul Inelelor...
Pentru ca actorii sint prea neinspirati...
Pentru ca naratorul vorbeste de razboi de gherila in vremurile antice...
Pentru ca ne-am saturat de epopei filmice...
Pentru ca stiam de pe Discovery cine-i Alexandru cel Mare...
Pentru ca Oliver Stone e regizorul lui Natural Born Killers, The Doors, Platoon sau JFK...
Pentru ca are nevoie de trei ore ca sa nu ne spuna ceva ce nu am sti...
Pentru ca atunci cand apare ipoteza unui alt sfarsit al lui Alexandru sintem prea obositi ca sa mai conteze...

Ratiuni pentru a vedea filmul nu prea sint. Una sau doua scene, cateva cadre inspirate sau rarele replici intelepte nu pot insufleti un film de trei ore.
Si, din nou, de ce a dorit Oliver Stone sa duca pana la capat acest film?
Ca sa vedem ca poate semna un film-mamut... Ca sa fie si el Ridley Scott... pentru a putea folosi un buget estimat la 150 de milioane USD...


+uri: Val Kilmer
ranirea lui Alexandru - scenele imediate din batalia respectiva
scenografia.

-uri: ceilalti actori, mai ales Angelina Jolie
cliseele
cuvantarile lui Alexandru
dramatismul esuat
imposibilitatea de a motiva spectatorul.


Alexander, SUA 2004.
regia: Oliver Stone; scenariul: Oliver Stone, Christopher, Laeta Kalogridis;
montajul: Yann Hervé, Gladys Joujou, Alex Marquez, Thomas J. Nordberg;
imaginea: Rodrigo Prieto; muzica: Vangelis
cu: Colin Farrel, Angelina Jolie, Val Kilmer, Anthony Hopkins, Christopher Plummer, si altii.
gionloc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 08 May 2005, 22:06   #23
PoliFanAthic
Guru
 
PoliFanAthic
 
Join Date: Oct 2002
Location: Timisoara
Posts: 1,434
Send a message via ICQ to PoliFanAthic Send a message via AIM to PoliFanAthic Send a message via MSN to PoliFanAthic Send a message via Yahoo to PoliFanAthic
Resident Evil 2: Apocalypse (uh! se auzi din tribuna)

M-am declarat de cand eram copil micut si inocent fan impatimit al seriei de jocuri Resident Evil, una care nu a inovat doar un genre, ci s-a dovedit a fi cea mai "atmosferica" creatie de acest tip. De cand insa cu aceasta moda a filmelor inspirate din jocuri, oamenii trebuie sa isi dezvolte o noua aptitudine, anume cea de a face o diferentiere clara intre "plan virtual" si "plan cinematografic", pentru ca sunt doua pajisti complet diferite. Nu dau roade cu aceleasi retete, astfel ca e nevoie de un zvac deosebit pentru a face o trecere de acest gen. Un fel de trecere transcedentala, ar spune visatorul. Un fel de trecere a materiei printr-un zid, ar spune scepticul. Un fel de trecere a punctelor de pe axa x pe axa y, ar zice pragmaticul. Sincer, nu cred ca trebuie sa fie altceva decat o trecere cu bun simt. Ca de se pierde acesta pe drum, experienta se va dovedi foarte anevoioasa.

In privinta acestui film - cat si a primului - ma declar revoltat de nerusinarea grandomana cu care s-a rapit un trademark, s-a jumulit o traditie, doar pentru a se crea un "oarecare altceva", anonim, lipsit de identiate si verticalitate etica/responsabilitate fata de fani (acel bun simt), intitulat doar Resident Evil, dar fara nici o legatura reala cu jocurile. Nu doar atat ma deranjeaza, fiindca, pana la urma nici n-ar fi fost dezastruos, daca scopul ar fi scuzat mijloacele, dar banii nu fac asta. Nu exista nimic nobil in aceasta intreprindere oportunista, iar astfel Resident Evil devine un purtator de cuvant al hidosului hollywoodian. Cuvintele pot parea paradoxale, data fiind tema jocului/filmului, dar cred mai degraba ca paradoxul sta in faptul ca filmele populate de fiinte necuvantatoare, labile intelectual si devoratoare de junk food reprzinta intru totul actuala societate si dorintele acesteia (precum povesteste minunata satira "Shaun of the Dead"). Astfel cred ca spun un adevar in afirmatia ca Resident Evil a fost devorat de propriul concept, aplicat pe lumea aceasta in care traim.

Filmul in sine este aproape lamentabil, fara un fir narativ serios pus la punct, incapabil sa te tina in corzi mai mult de doua secunde consecutiv si care adesea m-a lasat rece. Paul W.S.Anderson este un semidoct ratat care totusi - ma frapeaza acest fapt, inca sunt in cautare de explicatii - a pus mana pe acest "produs" inaintea cuiva ca George Romero. Am citit scenariul lui Romero, care nu era coplesitor, dar macar avea ceva de-a face cu jocul si conceptul de film. Pe deasupra, nici macar giumbuslucurile vizuale ale lui Anderson nu ne mai intampina in RE 2: Apocalypse (caci a primit ocazia sa puste doi granzi ai filmelor horror dintr-un foc prin AvP), ci o viziune foarte frageda in virginitatea ei pierduta a lui Alexander Witt. Imaginile sunt lipsite de orice "frumos" estetic, nule din punct de vedere creativ si vide in continut. Ah, ca picteaza niste ipostaze cu oameni e alta poveste, dar asta fac si eu cand dau un click pe butonasul rosu al aparatului meu foto. Si nici macar nu incerc sa-i spun arta, chiar daca arata bine. Perspectiva lui Witt arata o lume livida si apatica, precum sunt si protagonistii numerosi si anonimi ai filmului, adica reprezentatii "mortimii". Nici personajele principale nu se remarca prin vreo trasatura deosebita, exceptand super-puterile lui Milla Jovovich, care insa nu mai farmeca, pentru ca totul este un fel de "taie tot ce prinzi" (atat la propriu - zombilai - cat si la figurat - montaj -), in care personajele pica de proaste (respectiv prosti), private de orice complexitate sau mister in ceea ce le priveste (mister care macar incerca sa existe in primul film). Sienna Guilleroy, cea care a ajuns sa interpreteze singurul personaj autentic din joc, este simpatica in duritatea ei, dar atat de secundara incat e neinteresanta. La fel si Oded Feher, care il joaca pe Carlos Olivera, membru al trupelor S.T.A.R.S (iubite de fanii jocului), este un tip asa de tras la indigo dupa trupele speciale de interventie (din care si face parte, la o adica, aceasta stare de fapt neinsemnand ca trebuie sa fie un cliseu pe doua picioare) incat il uiti de-ndata ce s-a terminat filmul. Cat despre super-monstrul Nemesis...e vag inspaimantator cu viziunea lui de Terminator, tinzand spre derizoriu prin esenta lui umana spre sfarsitul filmului. N-ai cum sa fabrici o drama umana din asa un material sintetic precum e cel din Resident Evil 2. Rolul Nemisisului este pur si simplu cel de a se fatai putin pe acolo, ca sa mai inchide gurile celor care spun ca filmul n-are a face cu jocul.

Si vazut total separat de creatia virtuala care-i sta la baza, Resident Evil: Apocalypse ramane un film de actiune pe steroizi (parca asa zice vorba din popor) care se rezuma practic la o insiruire de faza de actiune, fara sa dezvolte macar un pic ceva (orice!) de ce sa ne pese. Poate ca daca mai dura jumatate de ora, jumatate de ora care sa cuprinda putina poveste, filmul nu ma lasa atat de rece, ca mofturos oricum ramaneam. Nici macar muzica heavy metal nu se deosebeste cu nimic de niste bubuituri, fata de theme-ul totusi melodic si acaparant al primului film, semnat de Manson. Deci, asadar si in concluzie, tare nu va propun sa va aruncati lumina ochilor pe chestiunea asta. Exista lucruri mai emancipante si mai terifiante de facut, decat sa vegetam pe-un scaun ros de soareci intr-un cinematograf, respectiv un scaun acasa unde avem alternative atat de diverse!

P.S. Se anunta si o a treia parte din aceasta trilogie epica a "hororii". Mai bine puneti mana pe-un joc de-al seriei si temeti-va acolo, ca aveti de ce.
__________________
Asteptand Rambo 5 aka Aliens vs Predator vs Rambo
PoliFanAthic is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 May 2005, 03:49   #24
ricutza
Babyface Killer
 
ricutza
 
Join Date: Feb 2002
Posts: 2,221
Send a message via ICQ to ricutza Send a message via MSN to ricutza Send a message via Yahoo to ricutza
hmmm...ma simt usor sabotata...scrisesem o cronicutza micutza de care insa eram destul de incantata si tocmai cand am vrut sa o trimit, a disparut miraculos...si nu era salvata ...voi incerca sa o refac dar ma tem ca nu va mai iesi la fel de bine.....

Alfie

Filmul este povestea unui pierde vara care constientizeaza ca nu isi poate trai intreaga viata fara sa isi asume responsabilitati si ca exista avantaje si ale implicarii in relatiile de prietenie si in cele de iubire. Regizorul Charles Shyer cunoscut pentru filmele "Tatal Miresei 1 si 2", incearca sa creeze o comedie romantica iesita din tipare. Din acest motiv, eroul interpretat de Jude Law ("Cold Mountain", "Closer", "Gatacca", "Talented My. Ripley") este atipic, fiind mai aproape de un personaj negativ decat de unul pozitiv. Multe din fanele acestui film ar detesta un corespondent al lui Alfie din realitate, dar felul in care acesta este prezentat in film, te face sa-l adori. La acest lucru contribuie si adresarea directa a personajului catre spectator. Complicitatea dintre Alfie si public, pare sa fi functionat insa mai bine in 1966, in prima varianta a acestui film ce-l avea in rolul principal pe Michael Caine. Tehnica aceasta a mai fost utilizata intre timp in numeroase filme (de exemplu mai recentele "Fight Club" si "Amelie") motiv pentru care folosirea ei in varianta din 2004 a filmului, ar fi trebuit sa aibe la baza un motiv serios, care din pacate lipseste.
Subiectul pe care il abordeaza "Alfie" face ca acesta sa fie pe placul multor femei . Singurul element care salveaza filmul de la catalogarea: "comercial", este sfarsitul foarte diferit de cele tipice americane, care gaseste personajul cu mai multe probleme decat avusese initial, probleme ce in plus nici nu sunt rezolvate. Mai mult, nici macar nu se stie daca ele au sau nu solutii , daca personajul si-a ratat total sau nu, sansa de a fi fericit... Constructia finalului prilejuieste analizarea si altor probleme ce apar pe parcurs (responsabilitate, fidelitate, respect fata de prieteni, avantaje si dezavantaje ale trairii vietii la maxim) dar reuseste acesta oare sa salveze tot filmul? Unii ar raspunde afirmativ luand in considerare si interpretarile actorilor (Jude Law, Susan Sarandon, Marisa Tomei sau Jane Krakowski) dar si comicul situatiilor sau cel al replicilor. Altii insa ar putea considera ca filmul este mult prea sec pana spre final, si in plus nici nu aduce mari modificari fata de varianta din 1966. Acest lucru i s-ar putea reprosa si lui Jude Law, care desi joca bine, se multumeste sa isi construiasca rolul in acelasi fel ca si Michael Caine, in loc sa incerce sa-l redescopere. In plus, el nici nu beneficiaza de umorul natural britanic care se potriveste mult mai bine situatiilor.

Adevarul insa, este undeva pe la mijloc, filmul avand si plusuri dar si minusuri motiv pentru care "Alfie" este o experienta interesanta dar nu necesara.
__________________
"Nobody puts Baby in the corner"
ricutza is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 May 2005, 03:57   #25
ricutza
Babyface Killer
 
ricutza
 
Join Date: Feb 2002
Posts: 2,221
Send a message via ICQ to ricutza Send a message via MSN to ricutza Send a message via Yahoo to ricutza
hi hi...mai timit una ca a inceput sa-mi placa!


Alexandru

S-a vrut ca acest film sa fie la fel de maret ca si personajul pe care incearca sa-l contureze: Imparatul Alexandru cel Mare care reuseste la o varsta frageda sa aduca Imperiul Persan la apogeul sau.... S-a vrut ca filmul sa obtina incasari foarte mari... S-a vrut ca Alexander sa depaseasca valoarea filmelor inspirate din istorie cum ar fi Troy, Braveheart sau King Arthur. Pentru indeplinirea acestor teluri a fost adus un renumit regizor de la Hollywood, si anume Oliver Stone ("Any Given Sunday", "Natural Born Killers", "Nixon", "JFK", "The Doors"), care si-a luat un director de imagine excelent Rodrigo Prieto ("21 Grams","25-th Hour", "8 Mile", "Frida", "Amores Perros") si a convocat o serie de actori "la moda": Colin Farrell ("Recrutul", "Phone Booth"), Angelina Jolie ("Tomb Rider", "Girl Interrupted") sau Val Kilmer ("The Saint&", "Heat", "The Doors"). Din pacate insa, se pare ca s-a vrut cam mult, caci rezultatul a fost mult sub asteptari.
In primul rand, filmul nu respecta foarte bine istoria, dar fiind facut la Hollywood acest defect este repede trecut cu vederea. Uitat de scenarist este si episodul Nodului Gordian, care desi este considerat o legenda, este totusi unul din cele mai cunoscute evenimente legate de Ale xandru Cel Mare, dar am putea admite ca nici acest lucru nu este deosebit de important. Ceea ce i se poate reprosa intr-adevar scenariului, este ponderea pe care o au luptele si cautarile personajului, in comparatie cu faptele concrete. Majoritatea acestora sunt rezumate de personajul interpretat de Anthony Hopkins. Povestea personajului este astfel aratata mai mult prin vorbe decat prin imagini, lucru destul de condamnabil avand in vedere ca ne aflam in secolul XXI. Aceasta nu este insa singura decizie discutabila a regizorului care tranteste momentul incoronarii la sfarsitul filmului (desi pana atunci firul naratiunii fusese cronologic), introduce niste imagini filmate diferit de restul filmului in momentul in care este omorat calul (idee de altfel interesanta daca nu ar fi fost un caz singular), insista nejustificat pe anumite momente (zborul vulturului pare mai degraba sa prezinte efecte speciale decat sa realizeze o identificare a sa cu personajul) si nu reuseste sa creeze momente dramatice atunci cand este cazul ( moartea prietenului lui Alexandru aproape ca ar eun aer comic).
Colin Farrell este neconvingator in rolul marelui cuceritor. Faimosul discurs al conducatorului menit sa motiveze trupele si sa emotioneze publicul, intalnit in mai toate filmele americane de acest gen, este in cazul lui Alexandru extrem de insipid si foarte putin probabhil sa fi avut vreun efect asupra cuiva. Problema este ca personajul nu e bine conturat in sine si nici relatiile cu celelalte personaje nu sunt foarte elocvente (de exemplu se insista mult pe nunta si prima noapte de dragoste cu sotia sa Roxane, insa indepartarea ei de Alexandru precum si momentele importante prin care au trecut impreuna, chiar si casatoria cu a doua sotie, sunt pur si simplu rezumate de Anthony Hopkins). Ceva mai bine este construita relatia lui Alexandru cu mama sa, desi diferenta mica de varsta intre cei doi actori submineaza credibilitatea ei.
Poate ca toate aceste lucruri au fost facute special pentru a soca publicul obisnuit cu modalitatile clasice de realizare a filmelor istorice. Ele insa, au parut mai aproape de ideea de scapari si rezolvari expediate, decat de cea de inovatii artistice acesta fiind probabil unul din motivele pentru care Alexandru nu a inregistrat succesul pe care il astepta...Dar la fel de bine sta in picioare si ipoteza ca s-a crezut ca filmele inspirate din istorie, garanteaza incasari mari si s-a constatat ca nu e chiar atat de simplu.
__________________
"Nobody puts Baby in the corner"
ricutza is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 May 2005, 09:03   #26
nume
the mithbuster
 
nume
 
Join Date: Oct 2004
Location: buftea
Posts: 3,193
Send a message via Yahoo to nume
ALEXANDER sau Sa ne culcam devreme, maine incepe o noua zi
(luata de pe topicul respectiv, cu mici retusuri)

Ok, vizionat complet dupa lupte seculare. Ce urmeaza sa scriu mai jos e de bine, avand in vedere ca filmul al carui buget a depasit 300 de milioane de dolari (150 pentru realizare, 150 pentru promovare ), a adus pana acum incasari de numai 58 de milioane. La americani si nu numai, b.o. este cel mai bun barometru al succesului (nu intotdeauna si al calitatii).
Stone s-a avantat prea departe cu acest Alexandru, subiectul l-a depasit. Dupa JFK, Nixon, razboiul din Vietnam (Plutonul), a trebuit sa-l treaca la CV si pe maretul cuceritor.

De unde nevoia asta de "a pune" toate personajele marcante ale istoriei pe ecrane ? Cand o sa realizeze Stone un film despre maretia si decaderea lui Hitler, sau poate Stalin?
Cred ca a obosit si ar trebui sa ia o pauza.

In nici un caz filmul nu este prost, dar am avut puternica senzatie ca am revazut Dacii, pe alocuri. Cu mentiunea ca Nicolaescu folosea soldatii glorioasei armate a lui Ceausescu, in timp ce Stone, efectele speciale de la WB.

Un mic plus pentru planurile grandioase filmate din avion (miile de pitici creati virtual, care se intalnesc in confruntarea armata). Oricum, frumoase ca imagine dar slabe ca idee. Impresionarea spectatorului prin grandiozitate se face de la Griffith incoace.

Tipul asta de pelicula apartine epocii David Lean. Alexander este un film inegal, cu niste burti enorme, care te fac sa casti.
Aspectele gay nu m-au scarbit atat de mult pe cat m-as fi asteptat, in fond chestiile astea erau privite in epoca cu intelegere, chiar incurajate. N-are rost sa insistati, pentru asta exista Discovery. Alexander asta joaca destul de slabut, e un dulce care nu prea m-a convins. Iubitul lui idem. (Hephaistos)
Dialogurile in jurul unei mese rotunde imaginare intre Alexander si aghiotantii lui, seamana cu discutiile searbede din filmele lui Sergiu. Marele sef vorbeste, supusii raspund anemic, pe rand.

Alte observatii...
-Prin padurea aia indiana Alexander parca e Mihai Viteazul : " Veniti macedoneni ! Goniti !!! Goniti !!!"
Si Viteazul : "La lupta ostenii mei, la lupta !!!"

-Dupa ce Alexandru e sagetat la pamant de conducatorul indienilor catarat pe elefant, fundalul devine rosu, exact ca in Alexandr Nevski al lui Eisenstein din 1937 (regizorul rus folosea filtre colorate). Nu stiu de ce, dar am presimtit ca va folosi efectul asta. Am avut o senzatie de deja vu. Daca a folosit smecheria ca un tribut adus vechilor filme istorice (necesare la vremea lor), e ok, daca a plagiat, e jale. Voi ce ziceti?

-Secventa cu elefantii, confruntarea dintre cal - elefant impresioneaza totusi. Parca am mai vazut-o pe undeva.
-Secventa cu desenele din grota am mai vazut-o sigur in Mad maxx 3, mult mai bine realizata. Desenele prezentate intr-un chenar, un fel de cinematograf preistoric.
Consider Alexander o pelicula inutila 6/10

Respectarea adevarurilor istorice nu ma intereseaza foarte mult, eu il iau ca pe un film. Cine vrea sa invete istorie, s-o faca la scoala, nu la cinematograf.
__________________
http://www.youtube.com/watch?v=8gqeK...eature=related

http://www.youtube.com/watch?v=JnX_5...eature=related
nume is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 May 2005, 22:36   #27
notorious
NBK
 
notorious
 
Join Date: Sep 2003
Location: The Selznick Studio
Posts: 1,971
kingdom of heaven

'kingdom of heaven' marcheaza un moment de rascruce in cariera extrem de oscilanta a marelui ridley scott. da, ma incumet, totusi, sa spun 'marelui' ! acel moment in care scott si-a pierdut pana si ambitia. ok, adica sa zicem ca intuitia si-a pierdut-o de mai demult - cam de la '1492'... scott este probabil cineastul perfect care poate ridica proiecte comerciale de duzina la filme de arta. da, spun inghitand in sec 'de arta', pt ca orice scenariu minor ce trece prin mana lui este plasmuit de imaginatia regizorului (=a mestesugarului, nu a proaspat devenitului 'comerciant') ridley scott care face din fiecare cadru un tablou modernist.

dar eu zic ca scott si-a pierdut ambitia ! ambitia aceea care l-a facut sa accepte sa regizeze un jeg precum 'hannibal', transformandu-l intr-un spectacol middly entertaining. daca te uiti la 'kingdom of heaven', vezi ca, de fapt, scott a facut o copie a 'LOTR' (nici macar a 'gladiatorului' !) ! nu, scott efectiv nu este in filmul asta ! scott s-a recunoscut, de dragul facilului & comercialului, inferior lui peter jackson ! de cand naiba trebuie un geniu (scott !) sa traga cu ochiul la un poncif precum jackson si de cand trebuie un film cu subtext religios (oricat ar fi el de timid, pt ca obiectivul lui 'kingdom...' a fost convertit, din ratiuni ce tin de $$$$$$$$ in acela de a tine in fata ecranului niste pusti ahtiati dupa batalii) sa se inspire dintr-un film de aventuri, un regal al plictiselii ??

singura privinta in care scott ramane scott este una singura (care face destul de mult, insa): portretul regelui baldwin, regele lepros al ierusalimului, jucat genial de un edward norton pur & simplu de nerecunoscut ! o schimbare simtitoare de registru pt norton, obisnuit in ultima vreme cu o serie de roluri de bad boy, de la ucigasul schizofrenic din 'primal fear' (care l-a si consacrat) pana la anarhistul neo-nazist din 'american history x'. tinuta sa, de maretie surprinzatoare a unui trup care se destrama, reprezinta pt mine cel mai bun artificiu vizual de la 'eternal sunshine of the spotless mind' incoace: din cap pana-n picioare invaluit de haine albe, ca un erou mitic (si este un alb care nu iti spune decat puritatea sufleteasca !) si mascat. iar relatia sa cu sora jucata de 'visatoarea' eva green (lamurita intr-o singura scena, de altfel) pur si simplu iti topeste sufletul !

si, desigur, sa nu uitam de imagine: cu siguranta nu ati vazut un cer mai albastru decat cel pe care vi-l arata veteranul john mathieson ! aici se remarca si unul dintre artificiile regizorale sclipitoare ale lui scott: pe timp de pace, in momentele de 'acalmie' ale filmului, culoarea cerului este de un azur pictural, in timp ce pe parcursul bataliilor si in pregatirea lor lumina soarelui, care inunda ecranul, confera cerului o culoare stearsa, estompata si molesitoare.


p.s.: o cronica facuta in graba, fara grija, din pacate, pe 'acum pe ecrane'. nu incerc sa ma scuz.
__________________
"That's one thing about intellectuals: they've proved you can be brilliant and have no idea what's going on."
(Woody Allen)
notorious is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 May 2005, 12:56   #28
raptor
Leprechaun
 
raptor
 
Join Date: Feb 2003
Posts: 2,535
viata si moartea lui peter sellers

.e o biografie,si cand zici biografie zici valeu! si au! si cca 2 ore de crispare pe un scaun prea putin comod. dar esti deja in sala de cinema, si tot ce stii despre film e ca e cu nu-stiu-ce pantera roz care a fost si pe protv de cateva ori anul trecut...si trece prima ora. si te intrebi cum de nu iti vine sa casti. or fi de vina puicutele cu balcoane generoase care defileaza pe linga babalacul ala libidinos, jucat ireprosabil de un Geoffrey Rush in zi de gratie?mai mult ca sigur.

.bineinteles,se prea poate sa fi fost si alti actori care au jucat bine, undeva in umbra MARELUI "peter rush"-pe ici-colea poti sa ii si remarci-si ma refer in special la Emily Watson, in rolul muierii buna la suflet, sedusa si abandonata in favoarea genroasei perechi de sani ai Sophiei Loren(jucata cu o admirabila platitudine de Sonia Aquino) si la Kubrik-ul lui Tucci; ansamblati impreuna cu alti cativa intr-un puzzle din care(slava domnului!) lipsesc o gramada de piese -probabil anoste:"viata lui peter sellers"

.greu de crezut ca regia apartine aceluiasi neica(Stephen Hopkins) care ne "incanta" acu un mai mult de un deceniu cu a 4-a reaparitie a lui freddy kruger(god bless his little soul!)-dar, din fericire, dupa cum ne invata mos darwin, speciile evolueaza. bravos si celorlalti componenti ai echipei, fie ca au asudat la machiaj, montaj sau aiurea-si-au facut treaba, fara a strica corola de minuni a lumii-au adancit legenda; o javra de om, un actor desavarsit, prin insasi firea lui, creionat cam expresionist, indraznesc sa afirm, intr-un film accidental amuzant, dar predominant deprimant, care pare a valida zicala: *citat "Deine Lakaien" * viata e o boala cu transmitere sexuala.
__________________
absolutely, mr president, absolutely

http://www.youtube.com/watch?v=81bQJGafcjU
raptor is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 May 2005, 18:07   #29
herbert
Guru
 
herbert
 
Join Date: May 2004
Posts: 2,026
Am ordonat si notele despre Million Dollar Baby. Of, cat de greu e sa te concentrezi acum cand s-a deschis sezonul la garden party, a inflorit liliacul si... Clarisa.

Cowboy-ul si melodrama
sau Tragedia ca fapt divers


Million Dollar Baby (O fata de milioane), filmul care a obtinut patru – importante! – premii Oscar, se inscrie usor in categoria unor melodrame contemporane, deloc romantice si fara glamour, cu protagonisti care nu asalteaza topurile frumusetii... Filmul e regizat – surpriza! - de principalul cowboy de la Hollywood, infatigabilul, inepuizabilul si polivalentul (actor, regizor, compozitor...) Clint Eastwood.

Ca orice melodrama, Million Dollar Baby nu prea are idei, respecta insa schematismul clasic al subiectelor simple („urcarea spre inaltimi”) si, in acest caz, usor exotice - boxul feminin. Sunt descrise incaperi stramte, prost luminate, cu resturi, murdarie si multa mizerie. Si sange, dar un sange adevarat - cel din ringul de box. Recuzita aceasta saraca si cenusie este ordonata, facuta sa functioneze in „acompaniamentul” unei coloane sonore triste si stranii (autor, evident, acelasi Clint Eastwood). Peste aceasta combinatie se mai toarna mult sentiment si emotie, ceea ce va starni intotdeauna compasiunea si interesul publicului.

Trei personaje principale, interpretate excelent de actori cu renume, sustin schelaria acestui film.
1. Frankie Dunn (Clint Eastwood) este un batran (peste 70 de ani) si experimentat antrenor de box, retras pe „baricadele” tacticilor defensive, care refuza categoric la inceput sa antreneze o fata ce frecventeaza sala de box, al carei proprietar este. Chiar si dupa ce o accepta in lot, antrenorul ramane aceiasi persoana cu gesturi decise, hotarate, care le cere tuturor o supunere totala si nu admite nici o discutie. Despre antrenor mai aflam ca are o fiica de care s-a instrainat, e pasionat de o limba exotica, citeste poezie de Yeatz, polemizeaza cu biserica si scrie scrisori. Clint Eastwood, pe chipul caruia anii au imprimat o noblete pe care n-o avea inainte, amintindu-ne secvential de Henry Fonda, interpreteaza excelent acest rol.

2. Maggie Fitzgerald (Hilary Swank), nu e nici tanara (31 de ani), nici foarte atragatoare, dar e obsedata/fanatizata de box si crede in succesul ei alaturi de acest antrenor singuratic si morocanos. Are o privire scaparanda si in acelasi timp „condamnata”, parca prevestind ceva rau (vezi finalul tragic), si doar uneori lasa sa-i scape un zambet sfios, care si asa contrasteaza cu fata impietrita a antrenorului. Maggie este persoana - plina de energie, traind la limita - capabila sa acopere golul, gaura din inima lui Frankie.

3. Eddie Scrap (Morgan Freeman), in rolul ingrijitorului salii de box, este ca o punte de echilibru intre antrenor si fata si adauga filmului o foarte necesara picatura de umor si intelepciune. Comentariile sale din off incearca sa explice cate ceva din legile si „subteranele” boxului, un sport din care el, Scrap, a iesit invins (si-a pierdut un ochi) dupa 109 meciuri. Angajamentul pe care il manifesta alaturi de vechiul sa prieten, Frankie Dunn, si de aceasta „nebuna” fatidica, Maggie Fitzgerald, pare meciul sau cu numarul 110, cel mai greu.

Filmul nu impresioneaza ca imagine („faptul divers” rareori impresioneaza). Demareaza greu – trenante primele 15 minute -, apoi totul incepe sa functioneze perfect: dramaturgie compacta, ritm sustinut...

Una din cele mai memorabile „descrieri” din acest film este a familiei lui Maggie (mama, sora si fratele), figuri groaznice, ticalosi desavarsiti pe modelul lui Fassbinder, de care sa fugi cat mai departe. Se poate deslusi in acest „portret” o lovitura data cliseului bine ambalat al „valorilor familiei americane”. In general, filmul speculeaza cu problemele sociale (ofera posibilitatea ca americanii sa-si planga de conditia lor), dar face lucrul acesta cinstit, sincer, chiar intelept, nu asa cum se intampla, de exemplu, in filmele romanesti. E drept ca problema complicata si delicata a eutanasiei este „rezolvata” de Eastwood in stil de cowboy, dar trebuie sa intelegem ca e doar o optiune personala a personajului din film.
Fara nici o metafora ascunsa, Million Dollar Baby are totusi ceva din splendorile, greu sesizabile la o prima lectura, poeziei minore, umile…
__________________
"Nu te apleca decat pentru a iubi.
Daca mori, tu continui sa iubesti" - Rene Char
herbert is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 14:10   #30
nume
the mithbuster
 
nume
 
Join Date: Oct 2004
Location: buftea
Posts: 3,193
Send a message via Yahoo to nume
The Dreamers
Sa ne masturbam cu Marlene Dietrich


Filmul debuteaza "cuminte", cu infiriparea unei povesti de prietenie intre doi frati gemeni siamezi (un el si-o ea) si un tanar student american venit la Paris sa invete la langue francaise, totul pe fondul interesului comun pentru cinematografie.
Initial am zis: Dom'le avem de-a face cu un Cinema Paradiso cu pretentii si inserturi din filme vechi (era si un serial prost pe ProTv acum cativa ani). Dupa 45 de minute filmul vireaza spre zona scabroasa. Cei doi frati cu tendinte incestoase joaca un joc pervers pe porunci. Cel pus la incercare trebuie sa ghiceasca secventa dintr-un film pe care celalalt o mimeaza. Daca nu reuseste sa faca asta primeste o porunca pe care e obligat sa o duca la bun sfarsit. Primul care pica testul e fratele, pus sa se masturbeze in fata posterului Marlenei Dietrich "asa cum o facea cand stia ca nu e vazut de nimeni". Tanarul se supune. il are ca martor si pe Matthew (studentul american). Dupa ce isi da drumul pe poster, sora pune mana pe sperma. Ce urmeaza nu mai stim.
Batranul regizor pervers, care are o placere nebuna pentru zonele feminine pubiene neepilate, nu se opreste aici. Dupa o perioada de aparenta acalmie, e randul surorii sa ghiceasca o secventa de film. Bineinteles ca nu reuseste, asa ca primeste porunca sa si-o traga cu studentul. Dupa un pic de ezitare din partea acestuia, o fac pe gresia din bucatarie, in timp ce fratele prajeste trei oua. In cate filme porno n-am vazut asta ?
Iuresul nu se opreste aici, "Angela merge mai departe"... Dupa ce avem parte de o a doua ejaculare (de data asta nu pe pereti), fratele pune mana la pasarica Isabellei. Stupoare, era virgina !!! Pune mana si studentul. Se umple de sange. Gratios, o saruta (dupa ce o mangaiase pe fata cu mana insangerata) si-i intinde sangele pe buze, ochi, frunte. Ea plange. Prin popor se spune ca daca iei contact oral cu sange menstrual sau himenal, esti barbatul pe viata al respectivei femei. Sa stie oare Bertolucci "traditiile" mioritico - tiganesti ?
Un film jetabil, gunoi cu pretentii, varza. 1/10 (pentru final). Inutil sa mai spun ca am dat empty recycle bin dupa vizionare. Filmuletul asta mi-a rapit 1 si 45'' din viata.
p.s
Credeam ca acest regizor ne va parasi definitiv. A revenit cu aceasta poveste porno-soft, folosindu-se de filme si de perioada de razmerita cinematografica a anilor '60 din Franta drept pretext de ejaculare pe tapet a propriilor fantezii bolnave.

Cuvinte cheie : ejaculare, si-o trag, isi da drumu', regizor pervers, gunoi.
__________________
http://www.youtube.com/watch?v=8gqeK...eature=related

http://www.youtube.com/watch?v=JnX_5...eature=related
nume is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 17:51   #31
raptor
Leprechaun
 
raptor
 
Join Date: Feb 2003
Posts: 2,535
Noi Albinosu'

.cine e Noi? Nu, nu voi. Noi e personajul principal al filmului: un tip de vreo 17, baftos la jocuri de noroc, elev-problema, albinos; traieste in anonimat perfect intr-o mica localitate islandeza(nu ii zic sat, ca are taxi si karaoke).cam asta ar fi ebosa filmului.

.regizorasul asta debutant(mi se sopteste din public) verniseaza cu brio un azil, un ospiciu printre ale carui nivele protagonistul (un fel de Iona islandez) oscileaza, interactionand cu personaje care de care mai stranii, cautand iesirea: tatal denaturat care cand bea aldamasu' e Rege; mamaia-desteptator, marca "Rambo"; popa cu binoclu; pompierul-ghicitor in zat, s.a.m.d. Apoi iti da un tablou sa te uiti impreuna cu Noi la el, ca sa mai treaca timpul -o spoiala infatisand plaje populata cu palmieri si nativi burtosi care nu fac decat sa pluseze banalul sufocant al acestui spatiu din nu poti fi externat, poti doar evada, eventual cu ajutorul unei asistente dragute si al seringilor ei cu maltz(sau benzina,depinde de pacient).

.merita,cel putin din cauza dublului inedit:un film islandez in cinematografele romanesti si, mai ales, un film islandez BUN.

aa...min!
__________________
absolutely, mr president, absolutely

http://www.youtube.com/watch?v=81bQJGafcjU
raptor is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 18:49   #32
gionloc
Guru
 
gionloc
 
Join Date: Apr 2004
Posts: 1,105
Million Dollar Baby

Un antrenor de box isi pierde unul dintre elevi fiindca ii amana meciul pentru titlul mondial. Atunci hotaraste sa-si calce principiile si incepe sa pregateasca o fata. O duce pana in in meciul pentru titlul mondial, unde totul se naruie. Mai putin visul ei!
Premii Oscar: cea mai buna regie, cel mai bun film, intepretare feminina, interpretare masculina - rol secundar.
Drama.

Trebuia sa vad M.D.B. pentru a putea spune impacat ca acesta imi pare cel mai slab an (din istorie) in ceea ce priveste filmele americane premiate de Academie.

Daca ar fi sa pornesc de la ipoteza ca MDB vorbeste despre despre lumea boxului, atunci ar trebui sa fac abstractie de faptul ca au fost realizate (si oscarizate) filme precum Somebody up there likes me, Rocky sau, mai ales, Raging Bull.

Pe de alta parte, MDB este al treilea film care de-a lungul unui an (2 editii A.A. consecutive) primeste premiul Oscar pe marginea unei teme identice: zbuciumul unei persoane aflate in situatia de a prefera moartea. Celelalte productii sint Mar Adentro si Les Invasions Barbares. Desi sint numeroase diferente de abordare ale temei (scenariul, mana regizorului), virusul este acelasi. Iar dupa primele doua injectii (Les Invasions si Mar) m-am trezit imun la povestea lui Maggie Fitzgerald. Si nu cred ca numai perioada scurta in care mi-am (mi s-a) administrat acest tratament filmic e de acuzat. In primul rand este de vina filmul lui Clint Eastwood, concret - mecanismul aducerii dramei pe ecran (partea a doua a filmului) il gasesc nerealist! Adica: intr-o lupta pentru titlul mondial la box profesionist, fie el si feminin, trantele, loviturile cu cotul, chiar daca-s expediate de catre Ursoaica germana, nu sint imediat sanctionate cu descalificarea agentului provocator? Iar reactia lui Maggie urmand sfatul antrenorului ei: pumni in fund!?
Si, vazand ca suferinta fetei se origineaza in aceasta lupta (mai repede parodica!), nu pot decat sa ma intreb: in ce lume traim? acolo unde ceea ce prezinta filmul acesta ca ipoteza chiar exista? sau cinematografia americana si-a pierdut inspiratia in mainstream si demonstreaza prin MDB ca din nimic se pot naste campioni? - evident, campionul e Eastwood, la el acasa fiind unul dintre cei mai nominalizati si premiati regizori.

Mai staruim asupra faptului ca Frankie Dunn (Eastwood) gaseste in Maggie fiica pe care si-a dorit-o si, in acelasi timp, femeia pe care a visat-o? Asupra faptului ca fiecare personaj traieste intr-o lume a lui, intr-o galaxie prea indepartata? Ori ca preotul injura, ca ciorapii sint gauriti...

Singurul element care m-ar fi facut sa zabovesc asupra filmului ceva mai mult decat vremea scrierii astor randuri, sintagma "mo cuishle", a fost si el deslusit. Ma intreb daca de va mai apropia cineva de Yeats dupa ce a vazut acest film.

+uri: pe alocuri Hilary Swank si Morgan Freeman.
fiica lui Eastwood in film (stie ea de ce!)
familia fetei de milioane (dincolo de exagerarile inerente scopului, pare a fi de pe lumea asta)

-uri: meciurile de box
vocea lui Clint Eastwood si dialogul in general
Danger
toate celelalte personaje de prin sala de sport
publicul venit la galele(!?) de box
eutanasia (nu ea in sine, scena respectiva)
scenariul si inchipurea lui eastwoodiana


Million Dollar Baby, SUA 2004.
regia si muzica: Clint Eastwood; scenariul: Paul Haggis inspirat de povestirile lui F.X. Toole.
imaginea: Tom Stern; montajul: Joel Cox.
cu: Hilary Swank, Clint Eastwood, Morgan Freeman...
gionloc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 19:23   #33
Nightwane
SadoMasoChrist
 
Nightwane
 
Join Date: Nov 2003
Posts: 2,772
Texas Chainsaw Massacre

Leatherface in a nutshell.

Nici nu stiu ce rost are sa ma chinui sa scuip o cronica despre aceasta mizerie. Moda remakeurilor face victime in continuare, idiotii sunt imbuibati cu filme de o calitate indoielnica, ce "omagiaza" sau "reinventeaza" filme care au avut ceva de spus la vremea lor si inca mai au (horror mai ales - vezi The Ring, The Grudge, House of wax etc. si in curand The Eye, Suspiria...chiar si Tobe Hooper a facut un remake la Toolbox Murders!!!).
Texas Chainsaw Massacre este practic "a doodle of a movie". Este prost, fara indoiala. Prost, inept, aberant, inutil. Leatherface cel nou e mai mult o caricatura a celui vechi. Macar povestea se pastreaza in linii mari (adica tot in Texas se intampla ca in rest...).

TCM-ul e colorat in asa hal in albastru incat ochisorii-ti sunt amortiti inca de pe la jumatatea filmului.

Problema cea mai mare nu este faptul ca regizorul l-a intitulat un remake, nici ca e prea albastru, nici ca actorii sunt vai de capul lor. Una din problemele majore ale filmului este atmosfera, sau mai bine zis, cutremuratoarea lipsa a ei. Leatherface nu iti transmite nimic, e redus la "just another psycho slasher" (care, din intamplare are si o drujba...si locuieste in...Texas --- iata si de ce au numit astfel filmul acesta ). Toti alearga, zbiara, dispera, plang, urla fara rost si fara efect, familia Leatherface-iana este pur si simplu o familie de tarani, nicicum una de psihopati. Intreaga columna centralis a filmului dispare. Filmul asta nu are back-bone, nu are absolut nimic tensionant. Nici macar bezna nu aduce nimic inovator.

Dar totusi...sa-i dam remake-ului ce-i al remake-ului. Ritmul este alert dar este asa pentru a acapara audientele ce au o varsta sub 12 ani, gore-ul lipseste, fiind inlocuit de un "nimic" obsedant ce bantuie tot filmul. Regia este, sa-i zicem, cel mult mediocra, nimic special. Montaj alert, fuga multa, ploaie (nu poate lipsi) - toate sunt elementele unui film horror modern (de succes as adauga, din pacate).

A doua mare problema a filmului este mizeria in care se balacareste. Si cand spun mizerie ma refer la mainstream. Musteste de elemente mainstream ce, in mod evident, atrag publicul american din ziua de azi. Problema este ca a transformat un film non-mainstream, intr-o ridicola "constructie" mainstream. Se pare ca bataia de joc nu are limite.

Cat despre actori...oh actorii. Sau mai bine zis butucii care alearga haotic p-acolo. Am de comentat doar despre doi in special: cel care l-a "jucat" pe Leatherface (transformandu-l intr-o mumie cu o drujba) si Jessica Biel (tare as fi vrut sa vad o scena in care fofoloanca sa-i fie raschetata cu drujba...pentru ca merita!).

Acestea fiind scrise, o sa inchid mignona cronica (total neprofesionala si very amateur-ish --- stiu ca nu-s in stare de asa ceva dar macar am incercat) si voi ramane cu speranta ca, cineva, candva, se va trezi si se va revolta impotriva turbinei mancatoare de rahat si producatoare de rahat care se numeste "Hollywood".
__________________
Switched On Lotus
Nightwane is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 23:12   #34
notorious
NBK
 
notorious
 
Join Date: Sep 2003
Location: The Selznick Studio
Posts: 1,971
Originally Posted by nume:
un Cinema Paradiso cu pretentii si inserturi din filme vechi (era si un serial prost pe ProTv acum cativa ani).

hei, hei ! se numea 'o viata ca-n filme' cu brian benben si nu era deloc prost !
__________________
"That's one thing about intellectuals: they've proved you can be brilliant and have no idea what's going on."
(Woody Allen)
notorious is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 23:15   #35
Longshot
Kingpin
 
Longshot
 
Join Date: Nov 2004
Location: corner of 1st and 1st
Posts: 1,333
bine, de fapt se numea dream on. si se futeau aia prin serial de le sareau capacele.
oricum, iti dai seama ca o sa ne stearga mesajele nu?
__________________
Is that you John Wayne? Is this me?
Longshot is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 23:20   #36
notorious
NBK
 
notorious
 
Join Date: Sep 2003
Location: The Selznick Studio
Posts: 1,971
da, e ca si cum am fi condamnati la moarte si ne-am astepta executia. :lol: o ultima tigara ?
__________________
"That's one thing about intellectuals: they've proved you can be brilliant and have no idea what's going on."
(Woody Allen)
notorious is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 May 2005, 23:22   #37
Longshot
Kingpin
 
Longshot
 
Join Date: Nov 2004
Location: corner of 1st and 1st
Posts: 1,333
o trasei deja. acu huzuream la un paharel de vin pana la lock stock. mersi oricum.
__________________
Is that you John Wayne? Is this me?
Longshot is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 May 2005, 17:01   #38
Nightwane
SadoMasoChrist
 
Nightwane
 
Join Date: Nov 2003
Posts: 2,772
SAW sau Crontz-Crontz nu mai face fierastraul sau Puzzle-ul mortal de plictisitor.

Am inceput prost cu un film prost. De fapt nu atat prost cat imbecil si degradant mintal (adica nu e foarte "minty-fresh") si mental (adica e pentru prosti). Ar fi putut macar sa fie "penal" dar nici macar puterea de a fi "penal" nu o are. Ramane pur si simplu produsul unei defecari intense a Hollywood-ului.

1. La inceput facea Crontz-Crontz...

Filmul se invarte in jurul unui criminal in serie numit "Jigsaw" pentru ca decupa o mica bucata de piele de pe victimele sale in forma unei piese de puzzle. Nimic anormal pana acum, nimic socant. Continuam. Ne indreptam privirile pline de milostivitate, piosenie si alte lucruri duhovnicesti spre doi pampalai care sunt prinsi intr-un wc. Buuuuuuun. Nimic ciudat, nimic anormal, nimic socant. Vedem niste flash-back-uri cu ex-victimele lui Jigsaw in care ba una are un fel de aparat dentar gigantic, ba altu' o cauta cu lumanarea, ba unu' se plimba prin sarma ghimpata.

2. La sfarsit s-a blegit...

Chirurgul si fotograful, cei doi prinsi in wc -- cu un cadavru intre ei -- se chinuie sa scape cumva de-acolo. Partea nasoala pentru ei e ca au si termen limita si atunci cand timpul va expira, copilul adorabil si nevasta sexy a chirurgului (nevasta si copilul fiind infernal de enervanti) vor fi omorati de un tip (la inceput ar trebui sa presupunem ca tipul care vrea sa-i omoare e Jigsaw dar nu-i asa).

3. Intra-n scena curcanul...

Evident, politia sta cu curu' pe ace si se zbate sa descopere criminalul. Enter Danny Glover, detectiv extraordinar de versat in arta ratarii criminalului in timp ce acesta fuge si are si spatele spre el. Politistul ideal.Danny Glover face el ce face pe acolo dar degeaba.

4. Problemele-s multe...

Criminalul, desi la inceput este pe patul de spital, diagnosticat cu tumora cerebrala, reuseste totusi sa stea 8 ore nemiscat pe o podea rece (o fi racit, n-o fi racit?) in mijlocul unui wc, intre un doctor (care, culmea!, nu reuseste sa-si dea seama ca "the Killer" traieste) si un fotograf (care nu-si gaseste locul in toata povestea asta).
Alta problema sunt actorii, in special Cary Elwes care transforma tot asa-zisul film horror (da, sigur...) intr-o comedie de mare clasa. Rar mai vezi un actor atat de penibil pus sa joace intr-un rol principal. Numai cand ma gandesc la cat s-a scremut pe intreaga durata a filmului, cat a bocit ca virgina la cordit, am palpitatii la inima. Sa nu mai vorbesc de "antologica" scena a taierii piciorului cu fierastraul (aha! ce aluzie subtila la "saw") unde, ori incerca sa-si stapaneasca rasul ori pur si simplu credea ca intr-adevar are talent actoricesc.

5. Si sfarsitul cu concluzii...da' tot degeaba...

Sfarsitul filmului vine ca un soc pentru multime (multime, turma, cireada, stol...cum vreti sa-i ziceti). Cine s-ar fi gandit ca "the killer" era cel de pe podea? Cine s-ar fi gandit ca "the killer" era cel de pe patul de spital, diagnosticat cu tumora cerebrala? EU (si-mi pare rau)!
In concluzie, SAW este o porcarie comerciala, mult prea verde (vad ca se poarta culorile maritime anul asta - Texas chainsaw massacre in albastru, Saw in verde) si, pur si simplu, inutil. Pare un fel de exercitiu ratat, o reconstruire a lui Se7en (care Se7en nu este nici el extraordinar dar oricum, e cat-de-cat mediocru) cu un scenariu scris pe wc, regie facuta pe vapor pe ruta China - Dragonul Rosu si actori care ar fi putut fi inlocuiti cu succes de pietre (la rinichi).
__________________
Switched On Lotus
Nightwane is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 May 2005, 02:01   #39
Ambra Blu
Banned
 
Ambra Blu
 
Join Date: Mar 2002
Location: Bucuresti
Posts: 3,292
O minunata noapte in Split (2004)
Ta divna Splitska noc / A Wonderful Night in Split


Kept my ear to the streets, signed Eminem
He/s triple platinum, doing 50 a week

(Dr. Dre - Still Dre)

Poliglotismul actioneaza ca aqua permanens in procesul alchimic, alterind localitatea croata PuIa si transmutind-o in organul reproducator din argoul romanesc sau in moneda nationala a Botswanei. Tot el il face pe Joyce sa dea cuvintele peste cap in Finnegans Wake, si pe mine sa vad in 'Ta divna Splitska noc' a night split in two, two years separated by one night, and one storyline split in several threads. And, above all, keep a steady tempo. Revenind la freestyle. Spit in the mic, but dream big, while on an acid trip to Split.

Filmul, tras intr-un b/w high contrast (ar putea semana dpdv cromatic cu 'La Haine', daca treci peste faptul ca unu' din ele e tras in lumina de regim), e construit pe labirintul patentat de la Kagemusha incoace (cu o poveste vazuta din n perspective) sau, mai bine zis, de la domnul batrin care cobora scarile in jos - Griffith si al sau montaj paralel. Cine striga 'Intoleranta' cistiga un tricou cu Steaua. Citeva personaje, citeva trasee narative se intersecteaza, un punct A merge catre B catre C si tot asa, intr-o serie de permutari infinite care dau eternitatea, dupa cum ne invata paradoxul lui Ahile si al broastei testoase. Unele povesti alearga precum calciiul lui Ahile (prima dintre ele, cea cu traficantul care trebuia sa ajunga la Munchen si, in cele din urma, catre finalul filmului, ajunge in glontul fiului amantei sale). Altele se tiriie ca broasca testoasa - cea cu fata-cliseu intrata in pre-sevraj, care vrea sa dea buca pentru o liniuta, doua, ceva de tras si Coolio, aflat in Croatia in trecere probabil, luat cu japca si bagat in film, pe post de guest star.
Filmul isi propune sa nu scape niciunul dintre lucrurile care ar da cool: droguri, crime si femei, dupa cum zice bancul cu ciobanul. Muzica e draguta, montajul bun, prestatiile actoricesti slabe, prea multe clisee, insa povestile, luate atit separat, cit si puse sa copuleze, conlocateaza armonios . Un film care se poate povesti usor, de catre cine ar avea chef sa o faca.

Si acum disclaimeru': postu' asta nu are nici o alta intentie decit a sprijini campania BeNnY Goes to TIFF. Kiri, Kiri, Kiri! Cind trageti linie, adunati-l si pe-asta si treceti-l in contu' lui. So to speak. Gen lobby, v-ati prins voi.
Ambra Blu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 May 2005, 13:04   #40
emanuel
Maestrul
 
emanuel
 
Join Date: Aug 2001
Posts: 1,579
Send a message via Yahoo to emanuel
Maine, ultima zi de postare a cronicilor.
Castigatorii vor fi anuntati luni 23 mai 2005 pe site.
emanuel is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 08:19.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells