Filmele anilor '70

[rvn]

anii 70 au fost anii de glorie ai lui Alain Delon..
Zorro si Scorpio sunt doua filme care n-au cum sa fie uitate niciodata..
si de pe meleaguri hollywoodiene:
-Marele Gatsby
-Cacialmaua
-Dupa amiaza de caine
-Nasul
-Postasul suna intotdeauna de doua ori
stiu ca" Zbor deasupra unui cuib de cuci" ar fi mai potrivit,dar Jessica Lange e una din preferatele mele si combinatia cu Jack a fost pe placul meu...

[bremen1980]

Nimic nu bate insa ''Parasutistii ''

http://www.youtube.com/watch?v=s9Qy-C4IcPA

[rvn]

ai chef de filme romanesti?
bremen ,uite inca o mostra..http://www.youtube.com/watch#!v=bxEHwC9SP2o

[Floydman]

"Conversatia"

Tare film!

[rvn]

Apropos de Gene Hackman...
Mi-am amintit un film pe care l-am vazut de foarte mult timp si aproape l-am uitat:
Principiul Dominoului.
O sa-mi fac timp pentru el,Floyd, cat de curand!

[brandyXYO]

Apocalypse Now
Nasul I, II
Dog day afternoon
One Flew Over the Cuckoo's Nest
Taxi Driver

Si ar mai fi...

[zeno.marin]

E absolut senzational cu Antonioni reuseste sa surprinda cu putere de marire magistrala, fiecare detaliu comportamental al personajelor sale. Sub lupa regizorului se afla fotograful ultra-arogant, rasfatat si snob Thomas (Leslie Hemmings) adus cu picioarele pe pamant de o crima la care asista intamplator.

Dialogurile sunt putine dar expresivitatea fabuloasa, imaginile spunand totul prin minutiozitate microscopica, iar muzica e... Yardbirds. Remarcabil este faptul ca filmul lui Anonioni nu poate fi privit clipind, deoarece fiecare amanunt e esential. Interesanta aparitia Vanessei Redgrave, in rolul complicei, un rol secundar, de tinerete, de care s-a achitat oglindind cu precizie persoanjul incredintat.

Si totusi cele mai interesante scene raman cele cu Thomas lucrand cu fotomodelele profesioniste, apoi cu... tinerele aspirante. Betia simturilor si extazul miscarii ducand cu gandul la Zabriskie Point, facut la cativa ani mai tarziu.

Felul in care fotograful realizeaza ca a descoperit o crima, tranzitiile subtile, precum si toate gesturile sale, mimica, privirea, totul sunt meritul sau propriu de actor extraordinar, sustinut de un regizor legendar.

Un pic bizar, fara sa deranjeze, catre sfarsit lucrurile nu se mai leaga asa cum ar fi de asteptat. Dialogul cu sotia sa e neverosimil, chiar daca fundalul este rece pe fondul unei relatii terminate. Totul se destrama catre un sfarsit fara... deznodamant, intr-o scena artificiala de pantomima, cu aceleasi personaje psihedelice prezente fara sens la inceputul filmului. O figura de stil care dincolo de plasticitatea imaginilor nu reuseste sa imi transmita un mesaj inteligibil. Dar poate ca de fapt nu e nevoie, pentru ca in felul asta e mai deosebit, mai esential, mai obligatoriu de vazut.

[charles]

Sa ignoram pur si simplu "noul" Blow-up, un remake probabil inutil din 2001

Remake-ul din 2001 Pune si tu, te rog, un link!

[Federico]

Totul se destrama catre un sfarsit fara... deznodamant, intr-o scena artificiala de pantomima, cu aceleasi personaje psihedelice prezente fara sens la inceputul filmului. O figura de stil care dincolo de plasticitatea imaginilor nu reuseste sa imi transmita un mesaj inteligibil.

"Jocul de tenis" - care, întâmplätor, s-a consacrat în lumea comentariilor cinematografice prin sintagma "partida de tenis imaginar" - are o functie de EPILOG: reia si exprimä, concentrat, tot continutul de idei al filmului, adäugând si concluziile finale:
- Lumea e o iluzie
- Thomas sfârseste prin a accepta conventia
- In acel moment, el înceteazä sä mai existe.
Si astfel, ajungem la IDEEA lui Antonioni:

"Intr-o lume aflatä în continuä desträmare, fotografia este singura cale de a conserva realitatea."

http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...7&postcount=56

[zeno.marin]

Mi s-a parut ca e ceva ciudat in legatura cu actorii principali ai celebrei pelicule a lui Antonioni. Celebritatea insa se pare ca e mai mult datorata coloanei sonore semnate in principal de Pink Floyd, cel vechi, cel bun, cel din perioada de imediata influenta a lui Syd Barret. Dar atentie - si aici trebuie sa insist - nu doar Pink Floyd, ci si alte cateva nume din era flower-power si nu doar...

Dar revenind un pic la personaje - antisocialul Mark (care cinstit vorbind, isi merita soarta) si sarmana fata bogata dar atat sensibila si revolutionara, Daria. Ambii au ceva comun - numele lor in film corespund cu cele dein viata reala... Asadar Daria Halprin - o actrita amatoare, nu tocmai taltentata care si-a terminat studiile pentru a accepta un rol in acest film. In timpul filmarilor a avut o relatie cu Mark iar mai tarziu, nu mult, s-a casatorit cu nimeni altul decat... Dennis Hopper. Good for you Dennis! Cat despre derbedeul-rebel Mark Frechette, la randu-i un amator fara studii de actorie, ei bine "viata bate filmul" ca sa folosesc un pic din nelipsitul limbaj batatorit de esenta tare. El a murit saracu' strivit de haltera cu care exersa. In puscarie, dupa ce fusese arestat pentru jefuirea unei banci.

Cateva episoade impart filmul cu precizia unui metru de croitorie. Ar fi deci episodul relativ altert al protestelor "revolutionare" studentesti pe fondul miscarilor sociale pentru drepturile omului, pe urma secventele interminabile de zbor la rasul solului semanand cu o corida si asta destul de artificiala, apoi baletul dragastos prin desertul de prafuri minerale si in final celebrul puseu de imaginatie destructiva a Dariei si... cam atat.

Am totusi o mica lamurire legata de scenariu - de unde a aparut acel pensionar in salopeta cand cei doi fugari vopseau avionul?... Oare el o fi adus vopseaua?... Poate mi-a scapat ceva, dar am derulat de cateva ori si tot nu n-am inteles de unde a aparut. Aparent de nicaieri... Probabil era acolo dintotdeauna pentru ca prezenta sa oricum nu a contat vreodata.

Zabriskie Point pentru mine nu reuseste sa depaseasca o tentativa de portret al societatii americane cu turbulentele ei de "late sixties", granitele protestului in maniera cinematografica fiind depasite doar de stilul de filmare specatculoas. Totusi e Antonioni! Imaginile si cadrele sunt incredibil de bine armonizate completand si compensand impreia de static, expresivitatea creativa venind din ochiul regizorului si aproape deloc din firul narativ.

Dialogurile dispar treptat undeva la prima treime a filmului, lasand loc povestirii prin imagini, metaforelor si fanteziei, zburdanlniciei erotice pe taramuri sterpe precum si unor imagini spectaculoase de final care de fapt fac deliciul filmului. Venind vorba de aceasta scena apoteotica in care luxoasa vila sare in mii te tandari filmate cu high-speed camera, mi s-a parut ca regizorul a micsorat intentionat volumul discutiei intre bogatasii antipatici pentru a rupe timpanele cu senzatia exploziva de dupa. Jocul acesta cu timpanul spectatorului mi s-a parut o gaselnita remarcabila...

[rvn]

nu stiu cat de revolutionara era Daria, dar, categoric, fizicul ei apetisant, a facut deliciul filmului. imaginile de fundal pe care se profila silueta actritei,in paranteza fie spus "actrita", fiindca tipa n-a avut decat misiunea de a purta acea rochita kaki prin soarele arzator,bronzandu-se fara jena,ne fac o demonstratie de virtuozitate in folosirea aparatului de filmat. intotdeauna calatoriile, indiferent de scopul pentru care sunt intreprinse, sunt prilej de a intalni alti oameni si a experimenta voyerismul.cei doi, nu sunt altceva decat doi exponenti ai tineretului american contemporan acelor vremuri (anii 50-60),cand, nevoia de libertate sociala (de libertinaj), era la mare moda, mai ales printre studenti. primele 15 minute ale filmului sunt edificatoare pentru a ne face "o idee", cam ce importanta aveau,dreptul la cuvant si discriminarea rasiala,dupa care, totul se termina brusc, lasand obiectivul sa-si faca treaba,la inceput pe imensele panouri cu reclame, simbol al goanei agresive dupa profituri, specifica societatii de consum care era in plina epoca de expansiune la acel moment, si apoi prin salbaticia desertului, inspirat ales de Antonioni, ca decor pentru ceea ce simboliza aventura celor doi.
mi-a placut mult secventa aceea cand perechea de turisti, aterizati de aiurea in locurile pustii pe unde cei doi tineri hoinareau nestingheriti, au lansat ideea ca, un proprietar de Drive-in chiar in locul acela, s-ar fi imbogatit!
In rest, da, coloana sonora merita ascultata, ca remember Pink Floyd si nu numai,mai ales ca ea se armonizeaza perfect cu tema filmului, de la genericul de inceput, pana la final.

p.s. la mine, a fost "si de la capat" de trei ori. curios,dar de fiecare data adormeam cand Mark tocmai incepea sa faca acrobatiile aeriene. oare de ce?

[cotzofica]

anii 70 au fost anii de glorie ai lui Alain Delon..
Zorro si Scorpio sunt doua filme care n-au cum sa fie uitate niciodata..
si de pe meleaguri hollywoodiene:
-Marele Gatsby
-Cacialmaua
-Dupa amiaza de caine
-Nasul
-Postasul suna intotdeauna de doua ori
stiu ca" Zbor deasupra unui cuib de cuci" ar fi mai potrivit,dar Jessica Lange e una din preferatele mele si combinatia cu Jack a fost pe placul meu...

The postman always rings twice e din anii '80 (81 sau 82 parcă). Celelalte sunt bune, totuşi

[JohnnyAddams]

One Flew Over the Cuckoo's Nest
Kramer vs. Kramer
Taxi Driver
Dog Day Afternoon
A Clockwork Orange
The Godfather
The Way of the Dragon
The Exorcist
Papillon
Carrie
Annie Hall
Superman
Days of Heaven
Apocalypse Now
Alien

[anaemona]

In anii 70 se faceau filme si in Canada. De mai multi ani am asteptat ocazia sa vad un film, considerat in primele 10 filme ale Canadei, ba chiar pus pe primul loc de TIFF in 3 ani, in urma sondajelor in public. Ocazia a venit anul asta de 1 iulie, fix ziua Canadei si filmul e Mon oncle Antoine, facut in 1971 de Claude Jutra. Jutra a lucrat cu Francois Truffaut in Franta si nu e de mirare ca atunci cind i s-a ivit ocazia a facut o varianta canadiana a celor 400 de lovituri. Este la fel de departe de a fi o copie cum este La dolce vita de Rome, open city. Sau poate eu gresesc, neavind studii de film si cele 2 filme italiene se pot compara, dar filmele lui Jutra si Truffaut tot nu le-as compara decit ca se folosesc de ochii unui adolescent ca sa prezinte o fresca sociala, cu bune si cu rele.

Sar la regizorul Jutra, pentru ca m-a impresionat foarte tare destinul lui. A facut medicina, in anii 50, pentru ca imediat sa se intoarca la film, pe care l-a iubit din copilarie. A plecat in Franta la sfirsitul anilor 50 sa lucreze cu Truffaut si s-a intors la inceputul anilor 60 in Canada. A facut mai mult scurtmetraje si documentare, pina in 1963 cind a facut A tout prendre, un film despre cautarea identitatii, care se sfirseste cu o sinucidere. Ceea ce face din filmul asta un punct de atractie (as vrea sa-l vad cu prima ocazie), e ca in 1986, Jutra, dupa ce se lupta de citiva ani cu o forma incipienta de Alzheimer, isi ia viata in acelasi fel ca personajul principal al filmului.

Mon oncle Antoine nu a avut un ecou imediat, desi a participat si chiar a cistigat citeva festivaluri de film. Ca o curiozitate si satira, filmul vorbit 99.9% in franceza (quebecoasa mai bine spus) a avut prima difuzare din Canada intr-un cinematograf din Ontario (parte engleza) fara subtitrari Cei care l-au apreciat si difuzat imediat au fost rusii si cu ajutorul lor, filmul a ajuns sa fie vizionat de critici care l-au propulsat pe drumul spre locul meritat pe care-l are in ziua de azi.

Hmmm, nu stiu daca mai apuc sa scriu si de film sau va spun doar sa incercati sa-l gasiti si sa-l vedeti, pentru ca n-o sa regretati.

Baiatul din rolul principal e un talent innascut si mina in gips cu care apare pe toata durata filmului e autentica. Lui Jutra i-a placut ca ii da un aer in plus de sugubasie, dar in primul rind i-a placut copilul. Tinarul actor a mai avut un rol intr-un alt film al aceluias regizor, dupa care a disparut, pentru mine, cel putin. Mi l-a inspirat pe Pistruiatul si se pare ca si destinele lor sint asemanatoare; desi au avut destul talent sa-si faca o cariera in film, au optat pentru o viata departe de reflectoare.

Filmul e o combinatie de umor si satira, drama fara melodrama, inocenta, dorinta romantica si carnala, mindrie si deznadejde., o pleiada de emotii pe decursul a numai 24 de ore. Iar finalul pe cit de neasteptat si sfisietor e incadrat intr-un moment care e grotesc, cinic si comic in acelasi timp.

Pentru mine e cel mai bun film pe care l-am vazut anul asta, fix la jumatatea anului si-mi doresc sa vad ceva mai bun (in premiera, nu revizionari) in lunile ce urmeaza, dar mi-e teama ca n-o sa fie asa. Nu va mai spun ca am incercat sa atrag oameni sa vina sa-l vada cu mine, atit canadieni cit si romani, dar in final l-am vazut singura, cu inca vreo 50 de spectatori in toata sala, tineri studenti la film sau poate si altfel si o mina de batrinele si batrinei, singuri si ei.

[1MicuCelUmilSiViril]

In anii respectivi au fost si urmatoarele:
Rejs (1970), un film polonez foarte bun, despre Polonia acelor ani, finetea il caracterizeaza, iar un aspect demn de luat in seama e ca aceasta realizare a fost facuta in comunism, nu dupa, aspect ce arata si el, la randul lui, finetea filmului.
Silent movie (1977), nu necesita comentarii pentru ca e un mut si un M. Brooks.
O Thiassos (1975), un excelent Angelopoulos, la 40 de ani, un film lung si foarte bun, mai rar, iar grecul in general este magnific.
Despre Bertrand Blier, pentru ca tot s-a vorbit de el aici, Calmos (1976), o fantezie comica tare.

[1MicuCelUmilSiViril]

Nu le repet pe cele spuse la alte subiecte, dar si acestea sunt vazute de mine si interesante:
Iluminacja (1973)
Tommy (1975)
Minnie and Moskowitz (1971)
Az Otodik Pecset (1976)

[1MicuCelUmilSiViril]

O Lucky Man (1973)
E un film interesant. Cum se vede imperiul britanic din interior, ceva mai detaliat, cam asa s-ar caracteriza filmul. Ca si celelalte parti ale trilogiei lui Lindsay Anderson, Britannia Hospital si If, si aceasta prezinta in "trecerea" personajului principal tot felul de lucruri, depasite azi sau nu, fiecare decide. Se desprinde si o prezenta muzicala de exceptie, Alan Price si grupul sau, ce insoteste actiunea si are rolul corului antic, deseori. Textele, la fel, nu comentez cum sunt, depinde de fiecare, unele depasite, altele nu, dar muzica a fost buna si ea, mi-a placut.

[carmen_angelus_romila]

Degeaba contesta unii, dar perioada respectiva este plina de realizari remarcabile al cinematografiei internationale.