(Wernar Herzog) Lebenszeichen vs. Le Samourai (Jean-Pierre Melville)

Lebenszeichen - Eu n-am detectat cine stie ce simbolistica in filmul asta, vreun "mesaj". E o poveste simpla, pe care as lua-o la "face value". Mi-a placut mult naturaletea si modestia lui Herzog. Pana spre final filmeaza niste oameni facand lucruri relativ banale, dar filmeaza bine si fara aberatii logice! Oamenii sai sunt oameni, nu elemente de decor intr-o compozitie vizuala si nici pioni intr-un lupta ideologica. Adevarata forta a filmului sta in poezia sa si in lirismul cu adevarat profund a lui Herzog. Scena mea preferata e cea in care pianistul il intreaba pe Stroszek daca simte malitiozitatea lui Chopin in piesa pe care i-o canta.

Vot: Lebenszeichen cu siguranta

[Windom]

Daca filmul s-ar fi terminat la minutul 50, n-as fi stiut sa spun ce vrea sa transmita.

Lucrurile care contează cu adevărat transced nebunia războiului. Din punctul ăsta de vedere, filmul prezintă multe similarități cu The Thin Red Line.

Tempoul filmului pana acum e unul calm, nu se simte angoasa apasatoare a razboiului

Tocmai aici e șpilul, Herzog nu încearcă nici un moment să ne transmită angoasele războiului. Ne aflăm într-un teritoriu care nu știe ce e ăla război, populat de personaje care și-au lăsat în urmă traumele provocate de conflict (unde ai mai văzut tu naziști atît de umani? de la ofițer superior pînă la răcan... Nu ai nici un moment senzația că neamțul e „inamicul”). Iar de aici rezultă și ritmul lent, Herzog îți dă posibilitatea să te bucuri pe îndelete de foșnetul ierbii în vînt, de fauna locală (într-un mod extrem de....original ), să admiri personaje pitorești, cum doar el știe filma (mereu m-am minunat unde naiba le tot găsește...)
Acum legat de personajul principal. Este personajul trademark WH. La fel ca Agguire ori Fitzcarraldo. Este acel om care declară un război pierdut din start, împotriva unor forțe copleșitoare. O revoltă împotriva întregului Univers (se luptă personajul nostru chiar și cu traiectoria soarelui, nu?)
Este primul lung-metraj al lui Herzog și deja întîlnim aproape toate motivele care i-au determinat identitatea sa ca regizor. Mi-a plăcut foarte mult filmul, dar nu mai mult decît Le Samourai. Pînă acum, a fost cea mai grea alegere pe care a trebuit să o fac în turneul ăsta.

Vot: Le Samourai

[varu]

Lucrurile care contează cu adevărat transced nebunia războiului. Din punctul ăsta de vedere, filmul prezintă multe similarități cu The Thin Red Line.

Come on!
Uite ca inainte sa scrii tu mesajul asta, fix la The Thin Red Line m-am gandit ca film creator de atmosfera de teroare nevazuta, adica fix opusul atmosferei din filmul asta al lui Herzog. Contraexemplul. Acolo se justifica perfect din atmosfera creata de regizor luarea pe aratura a unuia dintre personaje (cel care e inlocuit de personajul lui John Cussack), tensiunea si teroarea erau acolo, aerul era irespirabil, insuportabil, chiar daca dusmanul nu era aratat.
Ori in filmul asta nemtesc nu e nicio tensiune a prezentei razboiului, avem de-a face cu o boemie chiar placuta, o lancezeala. Acolo lucrurile importante de care spui tu erau scoase la suprafata de frica si teroarea omniprezenta si de climaxul razboiului, aici razboiul nici macar nu e.
Nu vad nicio asemanare dintre prima ora din The Thin Red Line si prima ora din filmul asta.

[Windom]

Ba eu vad. Ambele filme ne arată frumusețea nepervertită de factorul antropic, ceea ce se află dincolo de lumesc și nu poate să fie „contaminat” de acesta. Edenul dinainte de Adam și Eva. Pentru un ateu, mă leg cam mult de cele sfinte, stiu. But Ițm trying to make a point here. Nu are rost să ne legăm de atrocitățile, de tensiunea războiului și de faptul că ele nu sînt prezentate. Țin de factorul uman, iar în film acesta e cumva neutralizat de mediu. Nu știu dacă m-am făcut înțeles...

[aniela07]

Desi nu este genul meu de film, mi-au placut anumite parti din Le Samourai : comparatia dintre modul de viata al lui Jef si singuratatea samuraiului care ia moartea ca un sfarsit natural, chiar daca prematur ; atentia lui Melville la detalii (consumul de apa plata din camera asasinului platit) ; dialogurile (cand prietenii de la pocker ii spun sa aiba bani in caz ca pierde in orele alea in care ei il acopera ; cand nu vrea sa vorbeasca atunci cand este amenintat cu arma –non pas par principe, mais par habit –destul de simpatice schimburile de replici).

Totusi, Lebenszeichen este un film mai consistent, cu un mesaj mai complex, cu personaje mai complicate, de aceea votez cu Herzog.

[MinRep]

Sunt in criza de timp, deci o sa fiu scurt...

Lebenszeichen
M-a surprins cat de multe dintre obsesiile si temele clasice Herzog-iene se regasesc in primul sau lungmetraj. Un personaj care innebuneste intr-un mediu ostil... Lungi secvente care vin in contra-punct cu naratiunea, filmate in stil documentar... ”Interludii” cu diferite animale... Modul in care este folosita... Filmele lui Herzog sunt atipice, incomode. Este greu sa le privesti din aceeasi perspectiva din care privesti filmele in general si sa iti si placa. Eu cred ca iti trebuie o tare de spirit anume, greu de definit, ca sa apreciezi cu adevarat un film de Herzog. Mi-a parut bine sa descopar ca primul sau film este la fel de lipsit de compromisuri artistice ca marile sale succese (si cele cateva rateuri...)
Iar scena cu morile de vant (care par sa acompanieze adesea nebunia) ar trebui sa fie antologica.

Le samourai
Nu am apucat sa il revad si probabil ca nici nu o sa mai am timp... Dintre toate filmele lui Melville pe care le-am vazut, ”Le samourai” este cel mai overrated. Nu vreau sa spun ca este un film prost (chiar din contra), dar din punctul meu de vedere singurul motiv pentru care a devenit un punct de referinta si este omagiat chiar si in zilele noastre (cel mai recent in ”Drive”) este interpretarea lui Alain Delon, care construieste un personaj impenetrabil, ca o stanca.

Vot: Hezog

[varu]

Le Samourai
Ritm captivant al povestii ce nu m-a plictisit deloc, atmosfera cool (cu ambele sensuri ale cuvantului, rece si misto), un personaj memorabil pentru istoria cinematografiei creat fara nicio miscare a fetei, cadre cizelate (inceputul parca-i o pictura, umbra deasupra ochilor in garaj, secventa cand sparge usa sa-l omoare pe angajator, sunt multe scene construite perfect)
Asta e un film in care mediul inconjurator rece si personajul calculat se imbina armonios si stilat pana la perfectiune.
Un film stilat, o placere pentru ochi.
Asta e filmul care mi-a placut cel mai mult pana acum in turneu.

Vot: Le Samourai

[varu]

Daca zici ca te uiti la A Bittersweet Life, un film de actiune asiatic, atunci lumea zice ca-ti place Chichi Chan. Dar A Bittersweet Life il spulbera pe Le Samourai la cam toate capitolele. Si nici macar nu e vreo capodopera...

Punctul culminant e o sendinta in care ii spune unui coleg ca ii va pune la dispozitie 70 (saptezeci) de oameni dotati fiecare cu un intrerupator, ca sa-l urmareasca pe omul nostru, repet, fara nici o dovada sau motiv de a crede ca e vinovat. Cand il gasesc, sa apase pe intrerupator! Daca il pierd, sa schimbe intrerupatorul pe cealalta pozitie! In momentul ala aproape ca m-a pufnit rasul, dar m-am gandit la nota de 8.2 de pe imbd si mi-a venit sa plang mai degraba...

E doar o parere pur personala, s-ar putea sa nu am dreptate:
Eu cred ca regizorul lui A Bittersweet Life (Kim Ji-woon) nu are aceeasi parere cu tine despre filmul asta, ba s-ar putea sa fie chiar un mare fan al lui Le Samourai. Tot el a regizat si I saw the devil unde i se implanteaza killerului un cip ca sa se stie in orice secunda de urmaritor unde se afla. Acolo era vorba de un cip, aici e vorba de sistemul asta de intrerupatoare. Cand killerul se descotoseste de "ochiul" ce il urmareste, in ambele filme se declanseaza punctul culminant al povestii.
Am o vaga banuiala (pentru care nu am alt argument decat propria intuitie) ca la faza asta I saw the devil omagiaza Le Samourai cu posibilitatile cinematografice ale anului 2011.

[Liviu-]

Eu cred ca paralela e deplasata. Chestia cu dispozitivul de urmarire e folosita in atatea filme, asta nu inseamna ca toate seamana intre ele. I saw the devil e un film despre raul pur, cel animalic, despre razbunare si ceea ce implica ea. A trecut ceva timp de cand am vazut Le samourai, dar parca nu era despre niciuna dintre astea, iar cel urmarit era prezentat intr-o lumina destul de favorabila pentru spectator, in asa fel incat acesta sa tina cu Delon. In filmul asiatic personajul e un maniac, un psihopat, un animal, iar spre el e indreptata ura, nu simpatia.

Si daca ar fi sa aprecieze Kim filmul lui Melville, asta tot nu are vreun efect asupra faptului ca A Bittersweet Life e mult peste filmul frantuzesc.

Imi pare rau ca saptamana asta nu pot vota, am vazut cate un film din fiecare meci, dar nu mai am posibilitatea sa le vad si pe celelalte.

[varu]

Eu cred ca paralela e deplasata. Chestia cu dispozitivul de urmarire e folosita in atatea filme, asta nu inseamna ca toate seamana intre ele. I saw the devil e un film despre raul pur, cel animalic, despre razbunare si ceea ce implica ea. A trecut ceva timp de cand am vazut Le samourai, dar parca nu era despre niciuna dintre astea, iar cel urmarit era prezentat intr-o lumina destul de favorabila pentru spectator, in asa fel incat acesta sa tina cu Delon. In filmul asiatic personajul e un maniac, un psihopat, un animal, iar spre el e indreptata ura, nu simpatia.

Voila!


Q:
Regarding A Bittersweet Life, you have more than once stated that you were inspired and influenced by the works of French auteur Jean-Pierre Melville.


Kim Ji-woon:
From Melville I think I have taken two things, one at the level of meaning, and the other at the level of expression. From the point of view of deeper meaning I think I have tried in this film to transpose into images the vanity of life, by taking a cynical and detached stance in exposing such vanity. At the level of expression, I borrowed the indirect, oblique manners of narrative in Melville. I tried to reproduce his ability to use gazes, the body language of actors, the sheer weight of atmosphere, the meaningful presence, absence and variation of light; all in all, his ability to speak without words.

( http://koreanfilm.org/kimjw.html )

Mai mult respect pentru Samurai

[Liviu-]

Pai stai asa ca tu vorbeai de asemanarea cu I saw the devil, nu cu A Bittersweet Life. Cea cu al doilea e mult mai evidenta, de unde si comparatia lui Twinsen. Si repet, faptul ca s-a inspirat din Melville si ca-l respecta tot nu schimba cu nimic diferenta dintre filme.

[varu]

Gata, ultimul off-topic:

Kim Jee Woon on his influences: "For A Bittersweet Life, I drew a lot of inspiration from the films of Jean-Pierre Melville, especially Un Flic, and more generally from the French film noir esthetic of the 1970s. The thing I liked about them was their ability to show feelings of nihilism mingled with irony... And if I'd known about Le Samouraï before I completed the shooting, my film would have been much better." (laughter)

http://www.festival-cannes.fr/fr/the...cle/43131.html

[Mercutio]

Si daca ar fi sa aprecieze Kim filmul lui Melville, asta tot nu are vreun efect asupra faptului ca A Bittersweet Life e mult peste filmul frantuzesc.

Voi tinerii, in general, aveti o problema in a relativiza lucrurile, mi se pare.
Judecati Le Samourai doar raportandu-va la prezent, la impresiile si idiosincrasiile voastre ce tin de tendintele actuale si moda. Binenteles ca acest Kim apreciaza filmele lui Melville. Inainte de a fi regizor de filme criminale, si pentru a fi unul bun, trebuie sa fii un connaisseur in domeniu. Daca tot a introdus Twinsen termenul hai sa vedem ce inseamna. Un connaisseur, as zice eu, are alte etaloane de valoare, apreciaza filmele din perspectiva istoriei filmului in primul rand. Kim stie ca filmul lui nu-i al lui decat foarte putin. Nu stiu daca ma fac inteles: cand judeci acest film realizat in 2005 din perspectiva istoriei filmului criminal, cand regasesti o multitudine de elemente ce provin din filmul noir, din Lang, din Huston, din Hitchcock, din Melville, din Eastwood, etc., observi ca nu e prea original, ca nu s-a investit prea multa creativitate in el, si ca mai sunt probabil vreo 50 de filme actuale cam de aceiasi valoare. Le Samourai reprezinta e o treapta in istoria filmului criminal. E o diferenta quand même.

[Liviu-]

Judecati Le Samourai doar raportandu-va la prezent, la impresiile si idiosincrasiile voastre ce tin de tendintele actuale si moda.

Traim in prezent, nu in trecut. Daca un film e depasit, pur si simplu e depasit, oricare ar fi istoria lui. Filmul trebuie sa transmita idei, sentimente, odata ce nu mai poate face asta existanta sa e inutila. Nu zic ca Le Samourai face parte din categoria asta, nu-l vad asa cum o face Twinsen. Mie mi-a placut, doar ca-i dau dreptate cand vine vorba de comparatie, A Bittersweet Life il depaseste, ce altceva mai e de zis? N-a zis nimeni vreo ceva de originalitate, personal nici nu cred ca e atat de relevanta, important e care din ele reuseste sa mearga mai departe. Intotdeauna vor fi apreciati unii artisti pentru ce-au facut, la fel ca si oamenii de stiinta si cei din alte domenii, dar acestia sunt mai mereu depasiti de cei ce vin in urma lor, iar exceptiile sunt foarte rare.

Binenteles ca acest Kim apreciaza filmele lui Melville. Inainte de a fi regizor de filme criminale, si pentru a fi unul bun, trebuie sa fii un connaisseur in domeniu.

Nu cred ca lucrul asta e corect. E adevarat ca-i aproape imposibil sa nu-si creeze un anumit simt artistic prin asimilirea creatiilor altora, dar nu cred ca e un adevar universal valabil. Personal cred ca poate exista si pura inspiratie, foarte greu ce-i drept.

Un connaisseur, as zice eu, are alte etaloane de valoare, apreciaza filmele din perspectiva istoriei filmului in primul rand.

Daca chiar asta e definitia cuvantului nu pot decat sa-ti dau dreptate. Personal nu sunt de acord, istoria filmului mi se pare prea putin relevanta, asta in caz ca filmul de fata imbunatateste, aduce ceva aparte.

Nu stiu daca ma fac inteles: cand judeci acest film realizat in 2005 din perspectiva istoriei filmului criminal, cand regasesti o multitudine de elemente ce provin din filmul noir, din Lang, din Huston, din Hitchcock, din Melville, din Eastwood, etc., observi ca nu e prea original, ca nu s-a investit prea multa creativitate in el, si ca mai sunt probabil vreo 50 de filme actuale cam de aceiasi valoare. Le Samourai reprezinta e o treapta in istoria filmului criminal. E o diferenta quand même.

Ceva imi spune ca argumentul asta il castig din 3 cuvinte: ai vazut filmul? Dar hai sa trecem mai departe. Vrei sa spui ca nimic din ce a aparut dupa Le Samorai pe genul sau nu mai poate fi o treapta in istoria filmului? El a fost ultima? A fost creativitatea acestui film atat de mare incat nu poate fi depasita?

[Mercutio]

Ceva imi spune ca argumentul asta il castig din 3 cuvinte: ai vazut filmul? Dar hai sa trecem mai departe. Vrei sa spui ca nimic din ce a aparut dupa Le Samorai pe genul sau nu mai poate fi o treapta in istoria filmului? El a fost ultima? A fost creativitatea acestui film atat de mare incat nu poate fi depasita?

N-am zis ca Le Samourai e ultima treapta in istoria filmului si nu poate fi depasit. Dar a introdus ceva nou, arhetipul killerului singuratic ca personaj, pe care il regasesti dupa aceea in numeroase alte filme. In plus are un stil unic, o anume patina, la fel ca un tablou care ramane original, oricate alte copii, imitatii, inspiratii s-ar face dupa el.
In asta consta originalitatea lui, nu e un produs, ca un software, de exemplu, pe care il arunci cand apare unul cu caracteristici si functii mai avansate: mai multa actiune, mai multe impuscaturi, mai multe femei goale, etc. Eu il privesc ca pe o opera de arta unica.
N-am vazut filmul asiatic, chiar am sa-l caut. Dar daca n-am auzit nimic pana acum de el, nu cred ca are ceva special. Sunt sigur ca e bun, daca ziceti voi, dar aici vorbeam de altfel de valoare. De valoare pe care o apreciaza un connaisseur, desi nu pot declara eu ca sunt unul.
Hai sa luam de exemplu un film cat de cat recent. Pulp Fiction bunaoara. Aduce ceva nou in cinema. Daca apar altele care se inspira din el, dar raportandu-te la tendintele din prezent poti spune ca sunt mai bune, ce faci, ii renegi valoarea, importanta, influenta?
Ei, Le Samourai a fost, ca sa fac o comparatie, Pulp Fictionul de acum 37 ani. Asta e ideea, daca am exprimat-o clar.

Voi tinerii, in general, aveti o problema in a relativiza lucrurile, mi se pare.
Judecati Le Samourai doar raportandu-va la prezent, la impresiile si idiosincrasiile voastre ce tin de tendintele actuale si moda.

1. Eu am 30 de ani, nu ma mai consider tanar la varsta asta.

2. Am un interes scazut sa stiu in care film a privit prima data camera spre luna, sau in care film purta prima data ucigasul o esarfa, sau ce tip de camera de filmat a fost folosita. E practic irelevant pentru toata lumea, cu exceptia profesionistilor.

3. Am un mare interes in a intelege ce anume a dorit sa transmita filmul ca si emotii, sentimente, idei. Asta e afectat prea putin de trecerea timpului. Scenele in care Stan si Bran se bat cu frisca au fost comice atunci si sunt la fel de comice si acum. Tokyo Story are cam la fel de mult de spus in prezent despre nerecunostiinta tinerilor fata de parinti. Iar Le samurai e la fel de sarac si fals intelectual acum, pe cat era atunci cand a fost facut. Pot sa inteleg ca unora li se pare cool un personaj ca cel a lui Delon. La fel sper (dar nu ma astept...) ca altii sa inteleaga ca un samurai real nu avea nimic de a face cu durul de Delon si ca citatul din Bushido de la inceputul filmului e un fals si ca constructia logica a povestii e in mod esential gresita. Pentru mine e o mica diferenta intre un politist care trimite 70 de oameni fara nici un motiv dupa un om si momentul din Leon in are tot un politist urla "Get me EVERYONE!!" si spectatorul simte motivatia legata de dorinta politistului de a acoperi propriile intractiuni si frustrarea de fi fost umilit si dorinta maniacala de a ucide. Dorinta de avea poveste care sa aiba un sens si niste personaje cu mai multa dimensiune decat o fata impasibila, nu tine de "tendintele actuale si moda".

[Liviu-]

Dar a introdus ceva nou, arhetipul killerului singuratic ca personaj, pe care il regasesti dupa aceea in numeroase alte filme. In plus are un stil unic, o anume patina, la fel ca un tablou care ramane original, oricate alte copii, imitatii, inspiratii s-ar face dupa el.

Si il respect pentru ce a introdus, dar din pacate nu e unic. Nu e indeajuns ca a fost primul care a introdus un concept, odata aparute si alte filme cu aproximativ aceeasi idee nu mai poate fi considerat unic, indiferent ca a fost primul. Comparatiile sunt inevitabile si in mare totul se reduce la care e mai eficient.

In asta consta originalitatea lui, nu e un produs, ca un software, de exemplu, pe care il arunci cand apare unul cu caracteristici si functii mai avansate: mai multa actiune, mai multe impuscaturi, mai multe femei goale, etc.

Desigur, il apreciezi pentru ceea ce este, asa cum faci si cu filmul nou. Il apreciezi pentru cat de bine transmite un mesaj, pentru stilul prin care o face. Vorbind de stil, mie mi se pare ca asiaticul imbunatateste enorm aici intr-atat incat reuseste chiar sa-l faca poetic, o caracteristica pe care foarte rar o intalnesc la filmele de genul asta.

N-am vazut filmul asiatic, chiar am sa-l caut. Dar daca n-am auzit nimic pana acum de el, nu cred ca are ceva special.

Asta e o capcana in care si eu cad uneori. Ar fi foarte bine daca amandoi am reusi sa scapam de ea, desi nici o doza de scepticism nu strica deloc. Acum depinde si de cat de diferit vedem noi filmele, diferenta de varsta s-ar putea sa-si spuna cuvantul mai ales in cazul filmelor de genul asta.

De curiozitate, de Memories of Murder, Hana-Bi, Oldboy, Yi Yi, 3-Iron, Spring, summer, autumn, winter and... spring, I saw the devil, Mother, The Chaser, Peppermint Candy, Poetry ai auzit? Toate sunt filme asiatice foarte cunoscute si apreciate in genul lor, dar problema e ca filmele asiatice recente parca ajung mult prea greu la urechile oamenilor. Mie mi se pare ca cinematograful sud-corean e infinit peste noul val romanesc. Regizori ca Chan-wook Park, Kim Ki-duk, Joon-ho Bong, Jee-woon Kim, Chang-dong Lee (trebuie neaparat sa vad si ceva de Sang-soo Hong) sunt peste Puiu, Porumboiu & co. doar ca-s ceva mai putin artsy, combina extraordinar de bine vizualul, cu muzica, cu povestea si cu jocul actoricesc de prima mana. Si rezultatele lor la festivaluri internationale sunt incomparabil mai bune.

De valoare pe care o apreciaza un connaisseur, desi nu pot declara eu ca sunt unul.

Pe mine nu ma intereseaza ce apreciaza un connaisseur, ci filmul in sine, filmul raportat la mine ca spectator.

Hai sa luam de exemplu un film cat de cat recent. Pulp Fiction bunaoara. Aduce ceva nou in cinema. Daca apar altele care se inspira din el, dar raportandu-te la tendintele din prezent poti spune ca sunt mai bune, ce faci, ii renegi valoarea, importanta, influenta?

In niciun caz, dar nimic nu poate opri din a afirma ca celalalt e mai bun, daca intr-adevar asa consider eu. Filmele de fapt nu sunt in competitie, ele ar trebui sa se completeze, nu sa se anuleze, dar atunci cand apare ceva cu o viziune mai proaspata nu ii pot nega valoarea doar pentru ca o parte din film reia teme intr-un mod asemanator cu altele.

Asta e ideea, daca am exprimat-o clar.

Te-ai exprimat destul de clar inca de la inceput

cand judeci acest film realizat in 2005 din perspectiva istoriei filmului criminal, cand regasesti o multitudine de elemente ce provin din filmul noir, din Lang, din Huston, din Hitchcock, din Melville, din Eastwood, etc., observi ca nu e prea original

E extraordinar cate influente detecteaza un conaisseur intr-un film pe care nu l-a vazut!

Memories of Murder, Hana-Bi, Oldboy, Yi Yi, 3-Iron, Spring, summer, autumn, winter and... spring, I saw the devil, Mother, The Chaser, Peppermint Candy, Poetry ai auzit?

Liviu, ai si tu rabdare. Acesti autori trebuie "digerati" de critica avizata de film, pusi intr-o perspectiva. Peste minim 20 de ani, o parte dintre ei vor incepe sa fi vizionabili pentru connaisseuri, care vor invata din carti cum sa-i interpreteze. Dar deocamdata, nu iti dai seama ce ce jenant e sa te uiti la blockbustere coreene?

[varu]

Scuze de offtopic si ca ma bag in vorba, desi nu vorbeai cu mine.

De curiozitate, de Memories of Murder, Hana-Bi, Oldboy, Yi Yi, 3-Iron, Spring, summer, autumn, winter and... spring, I saw the devil, Mother, The Chaser, Peppermint Candy, Poetry ai auzit? Toate sunt filme asiatice foarte cunoscute si apreciate in genul lor, dar problema e ca filmele asiatice recente parca ajung mult prea greu la urechile oamenilor.

A Bittersweet Life - vazut si il consider un film mai slab ca Le Samourai (desi compar mere din anii 2000 cu pere din anii '60 si e cam fortat)
Memories of Murder - vazut, capodopera!!!, un film mai bun ca Seven
Hana-Bi - vazut, capodopera!!!
Oldboy - vazut, capodopera!!!
Yi Yi - vazut doar inceputul, e pe lista scurta de viitoare vizionari
3-Iron - nu
Spring, summer, autumn, winter and... spring - vazut, capodopera!!!
I saw the devil - vazut, placut mult
Mother - n-am vazut niciun film de Lee Chang Dong
The Chaser - nu
Peppermint Candy - n-am vazut niciun film de Lee Chang Dong
Poetry - n-am vazut niciun film de Lee Chang Dong

Mie mi se pare ca cinematograful sud-corean e infinit peste noul val romanesc. Regizori ca Chan-wook Park, Kim Ki-duk, Joon-ho Bong, Jee-woon Kim, Chang-dong Lee (trebuie neaparat sa vad si ceva de Sang-soo Hong) sunt peste Puiu, Porumboiu & co. doar ca-s ceva mai putin artsy, combina extraordinar de bine vizualul, cu muzica, cu povestea si cu jocul actoricesc de prima mana.

Aici e foarte discutabil pentru ca e o comparatie mere cu pere. Sigur ca in turneul asta al nostru pot concura Cassavetes cu Hsiao-hsien, dar sunt doua moduri de a face cinema total diferite. Doua viziuni diferite, doua aplecari asupra cinemaului si filozofii diferite, bugete diferite (filmele mentionate de tine au bugete de cateva ori mai mari decat ale amaratilor de minimalisti romani) etc. Nu spun ca daca ai nostri ar avea mai multi bani ar face filme la fel cum fac coreeni, spun ca sunt cinematografii diferite care nu prea se pot compara. E doar discutabil.
Sincer mie mi se par mult mai "artsy" filmele alor nostri decat ce am vazut eu din lista mentionata de tine. Filmele alea coreene sunt destul de comerciale (minus Spring, Summer... care e total necomercial), dovada si un mare succes la public la Oldboy.


In schimb

Si rezultatele lor la festivaluri internationale sunt incomparabil mai bune.

nu prea cred. Aici trebuie sa vii cu argumente.

Cinemaul sud-coreean n-a luat niciodata un Palme d'Or sau un premiu suprem la Venezia. Astea sunt cele mai mare festivaluri internationale. Romanii au un Palme d'Or.
In anul cand a luat Mungiu Palme d'Or in competitie cu el erau doua filme de Lee Chang-dong si Kim Ki-duk. Nu cele din lista ta, dar a fost mai bun ca ei.
In anul cand a luat Puiu Un Certain Regard a fost in competitie cu el un film de Kim Ki-duk. A fost premiat el, nu Kim Ki-duk.

In anul cand a luat Mungiu Palme d'Or in competitie cu el erau doua filme de Lee Chang-dong si Kim Ki-duk.

Nu uita ca si Fahrenheit 9/11 a luat Palme d'Or in fata lui 2046, ceea ce a fost o gluma foarte proasta. Secret Sunshine a lui Lee Chang-dong e cu mult mai bun decat 432.