Go Back   Cinemagia Forum > De toate pentru toti > Cafenea

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 09 Aug 2018, 10:19   #501
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
Eu v-am spus odată, că omul când greşeşte
Adeseori pe altul se dezvinovăţeşte;
Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat,
Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.
În India bogată
Un cuvios bramin,
Deşi era în faptă
De rele patimi plin,
Însă prin iscusinţa acea de ipocrit,
El da încredinţare
Că ar avea purtare
Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Şi-ntre bramini să fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi în piei de oi?)
La astă întrebare
Chiar fabula mea poate să facă dezlegare.
Braminii împreună cu toţii vieţuiesc
Şi se povăţuiesc
De un păstor mai mare.
Ei sunt pilduitorii de lege în popor;
Au multe slujbe grele,
Au post nu prea uşor
Şi aspre rânduiele.
Deci, într-o zi de post
Braminul meu la slujbă, hrănit cu totul prost,
Socoate cum s-o deie
Ceva la fruptişor
Şi-i vine-n gând să ieie
Un proaspăt ouşor
Şi să-l cam învârtească la para lumânării.
Urmând aceasta, iată pe uşile cămării
Păstorul se iveşte:
— Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat?
Vezi cum se dezveleşte
Oricât de mic păcat.
— Oh! dreptule părinte, braminul au răspuns.
Întru aşa ispită vicleanul m-au adus!
Iar dracul de sub pat,
Ca mâţa au ţipat:
— Ba, ba, cucernice! mă iartă,
Eu singur văd întâiaşi dată
Cum ouăle se coc
L-a lumânării foc
Şi-ţi mulţumesc pentru ştiinţă,
Dorindu-ţi pocăinţă.
Adio! Ţine minte că dracul nu cunoaşte
Câte, un bun făţarnic, în cugetul său naşte.

Braminul - Alecu Donici
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Aug 2018, 15:10   #502
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Prin sala-n care ne-ntîlneam demult,
Ieri, ca-n trecute vremuri, am umblat,
Erai acolo și, în surd tumult,
Eu fruntea, fără voie, mi-am plecat.

M-am regăsit cu zilele trăite,
În pîclele aducerii aminte,
Cînd îmi spuneam dorințele smintite
Și ascultai smintitele-mi cuvinte.

Luminile de-odinioară…
Știută muzică-n auz bătu –
Să-mi pară cum că tu, plutind ușoară,
Șoptești, ca și atuncea, blîndă: „Tu?”

Acorduri și miresme revenite,
În suflet – flori, în tâmple – vînt fierbinte,
Din nou îți spun dorințele-mi smintite,
Din nou, smintitele-mi cuvinte.

(1858, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Aug 2018, 15:12   #503
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Mireasă dulce și regină,
Pămîntul iar de tine-i beat.
În zori pui tînără lumină,
Și lumea însutit ni-i plină,
De cîte toamna ne-a prădat.

Tu ai învins. De bucurie,
În ceruri zeii aiurează,
Mormîntul florile-și învie,
Puterea trează în stihie
Descătușarea își serbează.

(1860, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.

Last edited by Cretzulynne : 11 Aug 2018 at 15:16.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Aug 2018, 15:15   #504
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Cu cît mai fără de nădejde
S-adună ani să ne-nstrăine,
Pe-atîta dorul prețuiește
Minuta ce-o petreci cu mine.

Pot curgerea neîmpăcată
A timpului, uitînd, să-ndur,
Cît, printre genele-ți, mă cată
Un tînăr zeu din pur azur.

Zavistii ard sporind în pară
Și mi le știu și bine nu mi-i,
Ci cum pe chipul de fecioară
Opri-s-or ochii toți ai lumii?

Ce preț pe vis pui în secret,
Cît nu cunoști al vieții ham!
În bietul suflet de poet,
Acelui vis – liman și hram.


(1861, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Aug 2018, 23:42   #505
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Ce trist mă aflu! Drumul iară
S-a șters din el și rupt de zări;
Șerpi albi, tot suie și coboară
Troienele cu lungi spinări.

Stă cerul cenușiu și orb
Asupra stepelor cărunte;
Din greu vîslind, un singur corb
Ieșit-a-n viscol, să-l înfrunte.

O rază-n suflet nu învie.
Doar ger cu gerul iernii rudă.
Iar cugetul abia-ntîrzie
Pe-un început de stearpă trudă

Ci-n inimă nădejdi mai am
Că nu chiar toate s-au pierdut,
Că sufletul, cu flori în ram,
Va regăsi acel ținut,

În care iarna nu-i primită
Și unde gîndul slobod zboară,
Și celor buni li-i hărăzită
Nepieritoare primăvară.


(1862, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 02 Sep 2018, 17:58   #506
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
Decedat in urma cu trei ani(cancer)/la varsta de 57 de ani,pe 31 mai 2015 (in 7 martie scria: „Şi zici Tu, Doamne nu spun eu/ sunt chip și asemănare Ție./ Ai plămâni, rinichi, ficat, o instalație de organe pe care le cunoști./ Doamne la ce clinică îți faci analizele?!/ Sănătatea și credința sunt afaceri tot mai prospere…/ și zici că ai toate organele mele/ atunci vei muri cu certitudine de cancer. Fi liniștit/ alți Dumnezei așteaptă să-ți ia locul.// Domnul mi-a răspuns scurt: te bag în tac-tu și-n mă-ta! Amin!/ Doamne eu zic să ne zicem „bună ziua!” și ne-om lămuri în timp)/poet si jurnalist,membru al USR,Filiala de Poezie,București/Trăiești ca și cum ai fi nemuritor/ Pescarii abia și-au întins plasele/Orizontul este neclar/ Intrăm în absurdul cotidian.Prudent./Zici că ar fi lucruri care îţi displac/ cum ar fi boala şi moartea când se întâmplă/ să bată la uşă/Arbore/ învaţă-mă cum se moare/ prin toate frunzele tale/,Vasile Şelaru (nascut la 1 ian.1958,Braşov)/Astăzi mor/ şi nici nu ştiu ce zi a săptămânii este/ şi nici câte au trecut de la naştere/ astăzi mor/ îmbăiat de viaţă/ înrămat de imagini/ port pe chip bucuria incoloră de dincolo de nori/am trăit pipăind indiscret înconjurătorul/ prieten cu îngerii/ albi şi negri/inconştient/ precum am fost și în faţa întâmplării naşterii/ mă vor duce/ aşa cum în trecut eram purtat de mama/cu grija vieţii împovărate-n pântec/ acum, spre pântecul pământului/ desfăcut în miezul ce m-a scos sămânţă/ spre o alta/ cuprins de acelaşi ţipăt/ fericit şi nefericit/astăzi mor şi mă nasc/ deopotriva -
(....)
Cine îl cunoaşte.Cine îl vede.Merge cu o carte la brâu/
arzându-l înţelesurile precum/un pahar de rachiu/băut dimineaţa pe nemâncate/Calcă peste cuvinte ca peste apă/
cu acelaşi pas desculţ al ţăranului peste iarbă/spre centrul metaforelor trudite/ silabă cu silabă şlefuind versul/asemeni bijutierului diamantul/până la orbire/Merge,braţ la braţ cu Zeiţa Morţii/topind nisipul clepsidrei/vede mai departe/fierbe idei şi sentimente iar acestea/ se înroşesc până la topire/
în sângele singurătăţii lirei sale/Nu are timp pentru el/există doar douăzeci şi patru de ore de zvârcolire/Merge pe stradă cu o carte deschisă/şi numai ea îi ţine de foame/ şi numai ea îi ţine de sete/În viaţă. Cine îl cunoaşte.Cine îl vede. =(Poetul)=
(...)
Sunt calm. Ca un glonte. Ca o sabie în teacă.
Vă amintiţi de aceia cu părul lung, albastru
şi pielea unsă cu mierea soarelui. Vă amintiţi
de aceia despre care se spune că în luptă îi întâlneşti
doar o singură dată. Din aceştia mă trag eu.
Sunt calm. Cum cheia maşinii
în contactul nerăsucit. Avocatul mi-a spus
că e bine să nu mai scriu
dacă nu vreau să fiu condamnat
deoarece cititorii vor întoarce toate acestea
împotriva mea. Istorii.
Isocrate ( 436-338 î.Ch.), era fiul unui bogat
făuritor de instrumente muzicale. Şi tatăl şi fiul
au avut timp să se gândească
la virtute şi înţelepciune. Eu…
Sunt calm. Ca un glonte. Mă gândesc (banal!) la impozite.
Plătesc o taxă de protecţie statului – victimă
a unui şantaj subtil – îmi plătesc timpul
de-a mă fi născut pe această planetă. Sunt calm.
Sunt pasul unui tigru, prieteni.
Mariajul meu a început
pe strada pe care hoinărean
afişând pe chip ideea unui zâmbet stratificat. Eram
în spatele tău, la câţiva metri
te-ai fotografiat. Fără băgare de seamă intrasem în
cadru – se spune că cei care se căsătoresc din
dragoste se despart repede, iar căsătoriile din
interes au o viaţă scurtă doar
cele din prostie sunt trainice! Să vezi și să nu crezi
privirea prinse conturul ispitei
potrivit dorinţelor mele. Aşa am rămas
în fotografie – un cuplu perfect.
Locuiam într-o cutie de pantofi fără să plătim
taxe, împreună cu sute de alte fotografii cărora
nu le mai acordai nicio importanţă
ne trăiam povestea de dragoste
şi-am fi prins veşnicia dacă focul iubirii
nu ar fi făcut scrum fotografia
odată cu ea fericita noastră căsnicie dintr-o cutie.
(...)
În anul 2008,la Brașov,Șelaru își lansa volumul Dicționarul scriitorilor brașoveni și al veleitarilor”,cartea,stârnind un scandal fără precedent în lumea scriitorilor,autorul fiind exclus,in octombrie 2009,din Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor)/iata raspunsul scriitorului,in poemul:
(Alungarea din Cetate)
-părăsiţi-mă căci omul nu poate să schimbe nimic,iar lumina vieţii vine şi pleacă după cum i-e voia/Holderlin/Când au văzut că la brâu/nu purtam sabie/decât o carte/mi-au făcut semn să intru în cetate/Noaptea, târziu am pus capul pe-o piatră/şi i-am citit de sare/mi se albise vremea/ ar fi trebuit să mă trezesc cu ochii în zare/eu priveam deasupra în adâncul unui gând/abia mă împrietenisem cu viaţa/pecetluieşte ce am spus şi nu scrie nici un cuvânt/însă fără de el în cetate s-a lăsat tăcerea de frig/şi nu era lipsă de soare
Când au văzut că la brâu
nu purtam sabie decât o carte
m-au alungat din cetate-
(...)
Topind ceaţa depărtărilor clipa mă atinge pe frunte iubito, caută limita dar nu-mi răspunde nisipul ţi se topeşte în gură... aud bătaia de argint din pleoapele tale dureri de flaut îmi pătrund în carne adunând lacrimi – perle pierdute în ale timpului plete – acum plec iubito: te rog iartă-mă, mi-e prea multă iubire de tine şi mi-e teamă să nu te ucid din privire.
-Scrisoare adresata Marii Negre-
(...)
O seară metalică printre arborii de oţel şi frunze de aramă sună melodramatic în parcul roboţilor pe aleile de plumb se vindea fericirea cu trei siguranţe emailate. Ei făceau schimb de memorii cu diverse organe interne în semn de prietenie. Se prezenta ultima reclamă a unui vis din întâmplare chiar se inventase în locul inimii de zăpadă una de tablă. Pe un site ruginise singurătatea unei poezii made în orice sentiment. Roboţii au început să facă dragoste şi chiar să-şi scoată şpanul din ochi pentru o robotiţă ce ştia toate cele, curăţatul cartofilor, făcutul cafelei a deprins până şi spartul ouălor. La nevoie rezolva chiar şi ecuaţii cu necunoscuţi. Acestea fiind zise doar în paranteză, se oficiau căsătoriile în ateliere de reparaţii electrocasnice. Roboţii nu divorţează ei fac doar copii fidele după chip şi asemănare, citesc diverse amănunte prin ziare electronice la rândul lor scriu jurnale publice pe blog. Dar iată, totul trece, chiar şi visul meu rece cu viaţa roboţilor scris în calculator la orele cinci fix...dimineaţa...di-mi-nea-ţa...scris...orele...
-Orasul Robotilor-
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 29 Sep 2018, 16:32   #507
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
Azi noapte Iisus a intrat în celulă/O,ce înalt şi ce trist era Christ!/Luna a intrat după El în celulă/Şi-L făcea şi mai înalt şi mai trist,Radu Demetrescu Gyr (1905 -1975),poet, dramaturg,profesor universitar,comandant legionar al Olteniei,si-a trăit viaţa mai mult prin temniţe,sub trei regimuri politice,Carol al II-lea,Antonescu și cel comunist/Voi n-ati fost cu noi în celule/să stiti ce e viata de bezne/sub ghiare de fiara,cu guri nesatule/voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle/strivit de catuse la glezne/,condamnat la moarte,a fost eliberat,în 1963,după 16 ani de detentie,dintre care 8 executați în închisoarea Aiud,si reabilitat,în 2012,Tribunalul Bucuresti -

(Când portile sparge-se-or toate/si mortii vor prinde să urle/când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate/voi nu stiti ce-nseamna-nvierea din moarte/căci n-ati fost cu noi în celule)
&
- dispozitivul sentinței din 23 martie 1959-/(Aşa,ca să bei libertatea din ciuturi/şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/si zarzării ei peste tine să-i scuturi/ridică-te, Gheorghe,ridică-te,Ioane!) -
„Tribunalul, în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal. Făcand aplicarea articolului 193/1 alineatul 3 Cod Penal cu unanimitate de voturi îl condamnă la 20 de ani detenţiune grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare.Îl condamnă şi la 10 ani degradare civică conform articolului 58 Cod Penal şi,în baza articolului 25 punct 6 Cod Penal,i se confiscă în întregime averea personală.Conform articolului 101 Cod Penal se va executa pedeapsa cea mai grea,adică pedeapsa cu moartea,10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii
(...)
- Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/Nici ochii când în lacrimi ţi-s,/ Adevăratele înfrângeri/sunt renunţările la vis -
(...)
Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O,ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El,in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii,Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.S-a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani...Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi...Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns...- Unde esti, Doamne?Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui./
-poemul,IISUS ÎN CELULĂ
(...)
Ajung în curte,unde mă opresc.Eram în dreptul uşii,la ieşirea în curte,spre WC-ul secţiei.Arătam speriat şi destul de timid.În mijlocul curţii era WC-ul,prevăzut cu mai multe cabine.Deodată văd că se apropie de mine un om mai înalt, puţin adus de spate,cu ochelari pe un nas destul de mare,pe cap cu o bonetă vărgată şi cămaşă cu mâneci scurte. Zâmbind,întinde mâna dreaptă spre mine,mă ia după cap şi-mi spune:
- Hai, colega,cu mine la plimbare.Nu te speria,totul va fi bine. Şi eu am fost aşa la începutul bolii.
Mă strânse la pieptul lui şi plecarăm la plimbare.Eu mă pierdusem de tot.Mergând în dreapta lui, începuse să-mi vorbească.Mă încuraja sfătuindu-mă să fiu mai senin şi să iau lucrurile aşa cum sunt ele, bune şi rele.
- Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară.Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul.
Strâns la pieptul lui,îi simţeam căldura corpului.Eram copleşit.O bucurie neîncercată pusese stăpânire pe mine.Îmi simţea timiditatea şi se străduia să mă liniştească. Uitasem de boală.Acum,parcă eram în al nouălea cer.Ca un copil trăiam sentimentul bucuriei. Ajunsesem la pieptul lui Radu Gyr. Parcă şi acum îi simt braţul drept petrecut după capul meu.
În plimbarea noastră, îmi prezenta o mulţime de colegi de suferinţă,ca: pe Relu Stratan, la care ţinea foarte mult, pe Alexandru Virgil Ioanid, pe Gheorghe Dutchievici,Traian Petrescu şi mulţi alţii, pe care eu nu-i mai ştiu.Aşa au trecut zilele la rând, când, la începutul fiecărei plimbări, mă lua după cap şi ne plimbam roată în jurul WC-ului.Mi se dezlegase şi mie limba.Aşa l-am întrebat odată:
- Domnule profesor,D-voastră tot îmi spuneţi “colega”,dar eu am fost un biet şi amărât de profesor începător, iar D-voastră poet şi profesor universitar.Sunt atât de mic şi prăpădit.
- Nu te necăji,că şi eu am fost odată tot aşa un biet profesor. D-ta eşti aici alături de mine în blestematul acesta de Aiud. Eşti egal cu mine.Asta s-o reţii şi nimic mai mult.
După această lămurire,duhurile noastre parcă s-au unit. Doamne,ce bine mă simţeam! Păşeam în rând cu Radu Gyr, deşi el era atât de mare, iar eu atât de mic.
Astăzi,când scriu aceste rânduri, mă întorc cu gândul şi sufletul la anii de zbucium ai lui Radu Gyr - 1961-1962 - când colonelul Crăciun,comandantul Aiudului,îi smulge declaraţia de retractare a tot ce-a scris.Acel zvâcnet de sfinţenie al lui în pornirile de iad ale Aiudului nu l-a făcut în faţa noastră, a celor care acum mai trăim, mai mic.Nu.El este pentru noi şi neamul nostru tot uriaşul de la Aiud.Reeducarea nu l-a putut desfiinţa. El a rămas tot Radu Gyr al neamului românesc, poetul pătimirii noastre.Într-o zi, plimbându-ne tot aşa,îl întreb:
- “D-le profesor, cum compuneţi poeziile, aşa fără hârtie şi creion?”
- Păi, uite cum! Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon.Fiind alb,mi-l închipui hârtia mea.Acolo, în faţa ochilor,scriu versurile aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi aşa,strofă cu strofă,până termin poezia.Când ies afară,la plimbare,îl iau pe unul dintre voi şi-i spun poezia făcută în cameră.Cel care m-ajută mai mult este Relu Stratan.El este biblioteca mea.El ştie toate poeziile mele de aici.Mai sunt şi alţii care le învaţă,cum este Gili Ioanid.Dacă se întâmplă să moară unul,să rămână altul care să le scoată afară.Imaginea lui Radu Gyr şi acum este vie în faţa ochilor.Copleşit,retrăiesc acele clipe fericite.I-am simţit din plin căldura sufletului său,bun şi drept.
Peste doi ani,în 1955,vara,aveam să mai aud de Radu Gyr,că se internase în salonul 5 al spitalului.Eu eram în salonul 10,salonul morţii, ţintuit la pat Radu Gyr era într-o stare gravă de boală.De sus i-am trimis o pijama pentru dormit.Nu avea nici haine.Ca un sfânt răbda şi se ruga lui Dumnezeu să-l ajute.
În Aiud, Radu Gyr l-a adus pe Iisus în celulă.L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului.Radu Gyr este poetul pătimirii noastre,a neamului românesc.Nu cred că a fost vreun scriitor care să cunoască o mai mare satisfacție și mulțumire sufletească și un adânc respect pentru opera lui,ca Radu Gyr.Am avut fericirea să stau cu el mult timp.Simt și azi cum,strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte,mă copleșea,mă fascina.El era patriarhul nostru și comandantul nostru,al Aiudului întreg.Din gura lui am cules laude și îndemn la rezistență.Îl păstrez în minte și-n suflet pâna la moarte.
(Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Ed. Marineasa, Timișoara 1999)
(...)
Ne vom întoarce într-o zi,Ne vom întoarce neapărat.Vor fi apusuri aurii,Cum au mai fost când am plecat.Ne vom întoarce neapărat,Cum apele se-ntorc din nori Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cântec,pe viori.Ne vom întoarce într-o zi...Şi cei de azi cu paşii grei Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi Cum vom pătrunde-ncet în ei.Ne vom întoarce ca un fum, Uşori,ţinându-ne de mâni,Toti cei de ieri în cei de-acum, Cum trec fântânile-n fântâni.Cei vechi ne-om strecura,tiptil,în toate dragostele noi şi-n cântecul pe care şi-l Vor spune alţii, după noi.Ȋn zâmbetul ce va miji Şi-n orice geamăt viitor,Tot noi vom sta,tot noi vom fi,Ca o sămânţă-n taina lor.Noi,cei pierduţi,re-ntorşi din zări,Cu vechiul nostru duh fecund,Ne-napoiem şi-n disperări,Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.Şi-n lacrimi ori în mângâieri,Tot noi vom curge,zi de zi,în tot ce mâine,ca şi ieri,Va sângera sau va iubi.
(Ne vom întoarce într-o zi)
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 05 Oct 2018, 21:49   #508
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Cum seri de blîndă primăvară
Și stele noi ca după ploi,
Privirile-ți mă înfioară -
Demult știute, pururi noi.

La ce vor prinde-n raza lor,
Chiar de departe, ochi adînci
Dulci împăcări aduce-vor -
În om și fiare și în stînci.

Eu, tînără țarină, doar
Nu am cu bucurie clipe,
În mine cîntec în zadar
Se chinuie - făr' de aripe.


(1862, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Oct 2018, 18:21   #509
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
Primeste postum Premiul Pulitzer,1981/Femeia e desavîrsire/Trupul ei/Mort,poarta surîsul împlinirii/Iluzia masurii vechilor greci/Vibreaza în statuaru-i vesmînt/Picioarele ei goale/Par sa rosteasca/S-a ispravit,am ajuns/Fiecare copil mort,sarpe alb,se lipeste/De fiecare biberon/Ramas pustiu/,scriitoare de incontestabila valoare a literaturii de limba engleza,Sylvia Plath,nascuta pe 27 octombrie 1932,ramâne orfana de tata la vârsta de opt ani,mama a unei fetite,Frieda si a unui baiat,Nicholas,11 februarie 1963,un apartament,Londra,Fitzroy Road nr.23,izoleaza cu banda adeziva usa camerei copiilor,da drumul la gaz si îngenuncheaza în fata cuptorului deschis,sfarseste la 30 de ani/Sunt înspaimântata de lucrul acesta întunecos/Care doarme în mine/Toata ziua îi simt zvârcolirile moi,pufoase,rautatea/Tăcerea mă deprimă.Nu era tăcerea tăcerii.Era tăcerea mea -

(Acesta este regatul aparitiei destramându-i-se lent/fantoma oraculara,clatinându-se pe picioare subtiri/La întâlnirea aceasta între doua lumi si doua cu totul/incompatibile moduri de timp/Târându-si zdrentele vorbitoare doar pâna la capatul/zdrentuit al viziunii lumesti,fantoma aceasta paseste/ cu mâna ridicata,ramas bun/catre o regiune unde atmosfera noastra densa/scade si Dumnezeu mai stie ce este acolo/Du-te acum,fantoma a mamei,a tatei,fantoma a noastra/ si fantoma a copiilor viselor noastre/în tara de vis a rotilor colorate/si a alfabetelor timpurii si a vacilor care mugesc/si mugesc mereu,sarind peste luni la fel ca noi/ca si secera aceasta aspra spre care calatoresti tu acum)
(...)
(Speriata si goala pe caruciorul capitonat cu plastic verde/M-am uitat la setul de ceai,la dulapurile cu albituri,la cartile mele/Cum se duceau la fund,iar apa s-a ridicat deasupra capului/Acum sunt calugarita,n-am fost niciodata mai pura/N-am vrut nicio floare,am vrut doar/Sa zac cu palmele în sus si sa ma golesc cu totul/Ce libertate,n-ai idee ce libertate/Pacea e asa de mare,te nauceste/si nu-ti trebuie mai nimic,un nume pe-o eticheta,câteva fleacuri/De ea au parte mortii în clipa din urma;mi-i imaginez/Gura cum si-o închid peste ea,azima de împartasanie/Totul e atât de alb,de tacut,si-ngropat în zapada/Singura zacând în tacere ma deprind cu linistea/Sunt nimeni;nu mai am de=a face cu nici o explozie/Numele si vesmintele mele le-am cedat infirmierelor/Legenda mea le-am daruit=o celor ce-mi anesteziaza trupul,chirurgilor.”
–(Lalele)
&
“Da giulgiul la o parte/O,dusman al meu Înspaimânt?/Nasul,orbitele,sirul întreg de dinti?/Duhoarea acra/Va disparea ca mâine/Curând,curând,carnea/Mâncata de haul mormântului va fi/La loc pe mine/Iar eu,femeie zâmbitoare/Treizeci de ani,atât/si,ca pisica,pot de noua ori sa mor.A muri/E o arta ca oricare alta/ Mie-mi izbuteste al dracului de bine/Joc atât de perfect încât pare un iad/…Se poate spune ca am talent.”
-(Lady Lazarus,1962)
(...)
=Sylvia Plath,în Jurnal:
“Pentru mine,prezentul e o eternitate,iar eternitatea e vesnic miscatoare,curgatoare,plutitoare.Iar când a disparut,a si murit.Dar nu poti sa o iei de la început în fiecare secunda,ci trebuie sa judeci dupa ceea ce e mort.E ca nisipurile miscatoare..fara nici un fel de speranta,înca de la bun început.O povestire,un tablou pot sa reînnoiasca putin acea senzatie,dar nu destul,nu destul.Nimic nu e real,în afara prezentului,iar eu deja încep sa simt greutatea secolelor sufocându=ma.”
(...)
“Pura?Ce vrea sa însemne asta?/Limbile Gheenei//Care suiera-n poarta/Sa linga fara prihana/Tendonul în febra,pacatul,pacatul/Sunt doar acetilena pura/Virgina/(Eu-rile mele se destrama,jupoane de târfa batrâna)/Spre Paradis
(Febra 42)
&
“Orizonturile ma încercuiesc ca niste vreascuri/Atinse de un chibrit m-ar putea încalzi/Si liniile lor fine aprind/Aerul,îl fac portocaliu/Si îngreuneaza cerul palid cu o culoare soldateasca/Nu exista viata mai înalta decât firele astea de iarba…/si vântul/Curge asemenea destinului/Încovoind totul într-o parte.”
(La rascruce de vânturi)
&
“Iubire,lumea/Se schimba brusc,îsi schimba culoarea.Lumina strazii/Da sa plesneasca prin pastaile de salcâm galben/Si blând ma cuprinde/Îmi ard obrajii/Cred ca-s enorma/Ma simt prosteste de bine/Cei saptezeci de arbori ai mei/Purtându-si globurile de aur rumen/ Într-o supa a mortii,dens cenusie/O dragoaste,o singuratate…”
(Scrisoare în noiembrie).
&
Fetele si întunericul ne despart mereu/Acum sunt un lac.O femeie se apleaca spre mine/Cautându-se pe ea,cea reala,în ale mele adâncuri/Apoi se întoarce spre mincinoasele alea,luna ori lumânarile/Eu îi vad spatele si i-l reflect credincioasa/Ea ma rasplateste cu lacrimi si cu agitatia mâinilor/Sunt importanta pentru ea.Se duce si vine/Dimineata,în locul întunericului,apare fata ei/A înecat în mine o fata,iar din mine se ridica zi dupa zi/Catre ea o batrâna ca un peste groaznic”
(“Oglinda”).
&
-Metafore-/M-am urcat în trenul din care nimeni nu mai coboara.
&
= Poem pentru o zi de nastere”(1962):
Oricum,anul asta nici nu-mi doresc vreun mare cadou.
La urma urmei,doar din greseala sunt vie
Dar da la o parte valul,valul,valul
De-ar fi moartea
As admira adânca ei gravitate,ochii ei vesnici
As sti ca esti serios
Ar fi ceva nobil atunci,ar fi o zi de nastere
Iar cutitul n-ar face zgârieturi,ci ar intra
Pur si curat ca tipatul unui copilas
Iar universul,de lânga mine,ar luneca.
(Sylvia Plath,Poeme alese,traducere,Elena Ciobanu,Ed.Paralela 45,2012)
(...)
- din romanul Clopotul de sticla,apare în 1963,sub pseudonimul Victoria Lucas=:
Ma hotarâsem ca,atunci când nu voi mai avea un ban în cont,sa o fac,si în acea dimineata îmi cheltuisem ultimii bani pe pelerina neagra de ploaie.Apoi am vazut mormântul tatalui meu.Era înghesuit lânga un alt mormânt,cap la cap,asa cum sunt înghesuiti bolnavii în spitalele de caritate când nu este destul spatiu.Piatra era dintr-o marmura roz,pestrita,semanând cu carnea de somon în conserva,si tot ce scria pe ea era numele tatalui meu si, sub el,doua date,separate de o liniuta.Am asezat la picioarele pietrei bratul de azalee plouate pe care le culesesem dintr-o tufa de la intrarea în cimitir.Apoi picioarele s-au îndoit sub mine si m-am asezat în iarba uda.Nu întelegeam de ce plâng atât de tare.Apoi mi-am amintit ca nu plânsesem niciodata pentru moartea tatalui meu.Nici mama nu plânsese.Zâmbise doar,si spusese ce lucru milostiv era pentru el ca murise,pentru ca,daca ar fi trait,ar fi fost paralizat si infirm pe viata si n-ar fi putut sa suporte asta.Ar fi preferat sa moara decât sa i se întâmple una ca asta.Mi-am lasat capul pe suprafata neteda de marmura si mi-am jelit pierderea în ploaia sarata si rece.
“Îţi văd adesea glasul
Stufos,negru ca-n copilărie
Gard viu de aspre porunci
Barbare şi gotice,nemţeşti sută-n sută
În glasul tău strigă morţii
Eu nu-s vinovată“
„Clopotul de sticlă,unicul roman al marii poete Sylvia Plath,a devenit pentru tinerii din anii 1970 ceea ce însemna De veghe în lanul de secară pentru tinerii din anii 1950-cartea arhetipală care oglindeşte propria experienţă,indiferent cît de distorsionată e imaginea reflectată în oglindă.” (Marjorie G. Perloff)

Last edited by victor_homescu : 08 Nov 2018 at 17:19.
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Oct 2018, 10:55   #510
carmen_angelus_romila
Guru
 
carmen_angelus_romila
 
Join Date: Dec 2017
Posts: 576
"Luceafarul" lui Eminescu, e mic copil...!
carmen_angelus_romila is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 08 Nov 2018, 17:09   #511
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
- A murit tanar,la varsta de 27 de ani,primele luni ale razboiului mondial,noiembrie 1914,s-a sinucis,o doza de stupefiante,tanar ofiter farmacist,ia parte la batalia de la Grodek,poemul emblema al autorului,poarta acest titlu/(Seara,de armele mortii rasuna/Paduriletoamnei,câmpiile de aur/Si-albastrele lacuri,deasupra carora soarele/Se rostogoleste mai negru;noaptea cuprinde/Muribunzi luptatori,tânguirea salbatica/A zdrobitelor guri/Dar în liniste peste-ntinderea vaii se strâng/Nori rosii în care domneste un zeu mânios/Sângele curs,racoare de luna/Duc toate drumurile în negru putregai/Pe sub ramurisul de aur al noptii si-al stelelor/Se clatina umbra surorii prin crângul tacut/Si saluta duhurile eroilor,însângeratele capete;/Slab printre trestii rasuna sumbrele flaute-ale toamnei/O,doliu prea mândru!altare de bronz/Fierbintea flacara-a duhului azi o cumplita/Durere hraneste/Nepotii ce nu s-au nascut)/,fire retrasa si maladiva/"Elis,când cheama mierla în neagra padure,Atunci ti-e sfârsitul"/,Georg Trakl (1887-1914),nu a scris mult,cateva pagimi de proza,si putin peste o suta de poezii,puternice si profunde,este apreciat,un simbolist de prima marime,in literatura de limba germana/(A cazut zapada.Ametit de vinul purpuriu,dupa miezul noptii/parasesti întunecatul cerc al oamenilor,flacara rosie a vetrei lor.Vai/întunericul!/Ger negru.Pamântul e aspru,amar e gustul aerului.Stelele tale se închid în semne rele/Zapada amara si luna!/Un lup rosu pe care îl sugruma un înger.Pasii tai scrâsnesc ca gheata albastra/si un zâmbet plin de tristete si orgoliu ti-a împietrit fata/iar fruntea paleste în voluptatea gerului/Ori se înclina tacuta peste somnul unui paznic prabusit în coliba-i de lemn/Ger si fum.O alba camasa de stele arde umerii împovarati si vulturii lui Dumnezeu sfâsie inima ta de metal/O,colina pietroasa!Lin se desface trupul rece si în zapada argintoasa,uitat se topeste./Negru e somnul.Urechea însoteste îndelung cararile stelelor în gheata/La trezire,clopotele sunau în sat.Pe poarta dinspre rasarit ziua trandafirie aparu argint/(Noapte de iarna) -
***
-Cântec de seara-
Seara,când umblam pe carari întunecate
Ne rasar în fata palidele noastre fapturi.
Când însetam
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilarii.
Raposati,ne odihnim în umbra socului,
Privim pescarusii suri.
Nori de primavara cresc peste orasul sumbru,
Care tainuieste preaînaltatele vremi ale calugarilor.
Când îti prindeam mâinile subtiri
Lin deschideai în tacere ochii rotunzi.
E mult de atunci.
Totusi,când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari,tu,alba,în peisajul de toamna al prietenului.
&
=Occident=
Luna,asemenea unui mort
Iesind din groapa lui albastra.
Si cad flori,atâtea si atâtea pe drumul stâncos.
Un bolnav,argint care plânge
Lânga elesteul serii,pe barca cea neagra,
Spre celalalt mal amantii au pierit.
Tacut pleaca cel fara tara,
Cu bezna pe frunte,cu vântul,
Arborii goi ai colinei.
O,voi acolo jos spre pierdutele umbre,fluvii!
Enorma stapânire a spaimei,
Oroare a serii însângerate,în nori de furtuna.
O,popoare spre moarte!
Val livid spargându-se de marginea noptii,
Cadere de stele.
&
=Noi suntem imaginatie=
Exista o straduta cu pufi de la salcii/Exista o adolescenta cu ghitara/când mergi duios cu febrele tale/(miroase a ambreiaj)/lumea da încet din coada negatiei/Poetul trece prin lume în spate cu geanta/cu poeziile sale.Pe straduta spitalului de ulcer:daca pica o pasare–/se întâmpla efectul!..Totusi dragostea tine de oameni/de fiinte si mai ales:de persoane;este dincolo cu directia/din care vin lucrurile.Si noi suntem imaginatie/ redusi la lucruri
&
=Cântec pentru o mierla captiva=/lui Ludwing von Ficker
Sumbra rasuflare prin crengile verzi.
Mici flori albastre,plutind,împresoara
Chipul însinguraticului,pasul de aur
Murind sub maslin.
Cu aripi bete fâlfâie noaptea.
Nespus de blând sângereaza umilinta,
Roua ce picura încet de pe spinu-nflorit.
Îndurarea stralucitoarelor brate
Cuprinde o inima care se frânge.
&
=Într-un vechi album=
Mereu revii tu, melancolie,
O,blândete-a sufletului singur.
Spre sfârsit arde-o zi aurie.
Plin de-umilinta se-nchina durerii cel care-ndura,
Rasunând de-armonie si blânda dementa.
Uite! deja se-nsereaza.
Iar vine noaptea si se tânguie un muribund
Si-altul sufere cu el.
Înfiorat sub tomnatice stele,
Capul se pleaca an de an mai adânc.
&
-Amurg în Lans=
Pribegie prin vara amurgita
De-alungul snopilor de grâu îngalbeniti.
Sub bolti varuite
Unde rândunica intra si iesea in sbor,am baut
un vin înfocat
frumoasa e melancolia si râul oe purpura .
Seara si miresmele întunecate ale ierbii
Ne racoresc cu fiori fruntile fierbinti.
Ape de argint fug pe treptele codrului.
Noapte si fara de grai o viata uitata.
Prieteneodete învelite de ramuri spre sat.
(traducere în limba româna,Petre Stoica,Stefan Augustin Doinas,Ion Pillat si O.W.Cisek)

- video-Georg Trakl –
https://www.youtube.com/watch?v=wffj...7ayOkg9TRkieEU

Last edited by victor_homescu : 08 Nov 2018 at 17:13.
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 Nov 2018, 17:49   #512
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
= în memoria poetului-prietenului,Rodian Drăgoi,nascut,1 februarie1951,pe meleagurile lui Marin Preda,decedat,2018,noiembrie,9,cateva dintre scrierile autorului/nu mi-e frică de moarte/ mi-e frică de viață//viața mă uită încet/moartea încet mă învață//nu mi-e frică de nimeni/numai de mine mi-e frică//ntunericul ca o fiară se-ntinde/lumina se face mai mică.(lumina se face mai mică)=au scris despre apariţiile lui Ana Blandiana,Nicolae Manolescu,Ovidiu Genaru,Dan Cristea,Cezar Ivănescu,a publicat poeme în aproape toate revistele literare,a apărut în antologia Catarge (Ed. Eminescu,1978) şi în Caietul debutanţilor,1979 (Ed.Albatros,1981),câştigător a numeroase premii literare/,mă întorc de la înmormântarea mea/sunt fericit/pe drum nu e nimeni/prietenii deja m-au uitat/ultimul meu poem/nu interesează pe nimeni/e pace e liniște și toți pomii-nfloriți/de ce să nu fiu fericit? -
Alaturi,un excelent interviu,2015,iulie,3.
***
(biografia unei pete de sânge)
luna stă într-un picior şi respiră un cerc
pe sub pământ tu pleci la vânătoare
acum iar ninge viscolit
respiraţia tatei îndoaie geamul la casă
iubita mea fotografiază melancolia
acestei ninsori
eu continui să scriu biografia unei
pete de sânge
câinele meu de mult a murit
dar umbra lui mă urmează şi acum
credincioasă
tu știi că de când am plecat
mama a pavat toată ograda cu lacrimi
Doamne,mereu e întuneric în soare
nici nu putem să adormim
cuvintele noastre sunt pline cu pământ
și iar suntem atât de trişti
ca nişte ochi care-au uitat să vadă
***
(ninge peste un trup în care nu e nimeni)
de aseară ninge abundent
peste un trup în care nu e nimeni
se aude cum gândurile clatină vântul
doar părul tău încă verde adie prin arbori
de nicăieri vin păsări fără trup
eu un mormânt albastru în mine aş purta
ți-am spus mereu
că tu eşti între ieri şi-ntre mâine un nod
eu scriu
cu sângele unei păsări încă necunoscute
apoi privesc pe fereastră cum un copil
desenează o viaţă uriaşă pe ziduri
acum sunt singur
cu clipa înţepenită în perete
poate o să adorm
şi tăcerea va putea să înceapă

https://russenartina.wordpress.com/2...MGfgM83g_bRHco
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 Nov 2018, 17:50   #513
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

La pas prin lunci mă duce calul,
Clintind oglinzi de apă clară;
Pe la copite saltă valul
Nori albi din cer de primăvară.

Cu pîclă rece și subțire
Pămîntul suflă desmorțit...
Zori, amăgiri și fericire,
Tot sufletul mi-ați înflorit!

Naintea mea și-n urmă cresc
Vedenii ca de chihlimbar,
În care-aș vrea să mă topesc
Cu sufletu-mi de o clipă doar!


(1862, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2018, 20:48   #514
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
= Noiembrie,13,la Bârlad,după-amiaza lui marti,2018,încheiat socotelile cu astă lume,profesorul, poetul Cristian Simionescu,membru al Uniunii Scriitorilor,un solitar,personalitate apreciata in lumea literara din România ultimelor decenii/**nici nu ştii că vei muri,că asta e o scrisoare/a unui actor bătrîn ajuns spectator,născocind/la finalul actului cinci o vorbă fără rost/o nimica-toată:moarte**/detine,Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu”/**Sărutăm pe cei căsăpiți și pe căsăpitori,/pe cei care pipăie glanda moale a întunericului.Cu aceleași/ mâini ciupesc fundul madonelor.Din măcelărie dai în salon,/din salon în crâșmă, din crâșmă în sala de rugăciuni,de aici/în dormitor,din culcuș în sala de operații.Cum să-l iubești/ pe arhitectul care ne făcu acest hotel în batjocură?*/,Poetul avea 79 de ani,a plecat la ceruri,după o lungă suferință -

Pentru cititorii avizati de poezie,ca si pentru poetii capabili sa-si depaseasca invidiile si idiosincraziile.Cristian Simionescu a fost si este un nume care conteaza,o referinta constanta,o prezenta.Nu intamplator,volumele sale s-au bucurat in genere de atentia criticilor,au fost tratate cu seriozitate si respect.In mai mare masura decat alte demersuri poetice,oferta sa pare anume conceputa spre a fi interpretata;ea provoaca,invita si obliga la un efort hermeneutic.Si nu doar poemele de ample dimensiuni precum Maratonul,dar foarte multe dintre celelalte.Aproape fiecare text al lui are o structura multiplana si dramaturgica.Niciunde nu se rosteste si nu se aude o singura voce.Ceea ce poetul vrea sa ne spuna cere o simultaneitate, o suprapunere de voci si de registre.E un mod curios si spectaculos de a infrunta= in poezie= limitele insesi ale literaturii ca arta a succesiunii!Marile poeme ale lui Cristian Simionescu se cer citite ca niste romane miniaturale cu planuri paralele,caracterizate printr-un plurilingvism ad-hoc,sau ca niste piese de teatru cu conflictul resorbit si atenuat in discurs liric;sau ca niste opere reduse la ariile principale.(.)Cristian Simionescu apeleaza la o morala a deriziunii si a autoderiziunii ca la o pavaza sub protectia careia isi arunca sondele inchipuirii in bolgiile Infernului sau in adancul oceanului primordial, isi ingaduie fulguratii absolutizante,care tasnesc,insa, intotdeauna din materialitate,din visceralitate, din cotidianul mizerabil si irezistibil.
(Mircea Martin)
&
Punte inutilă peste nici o apă sau hău,
cu rost eşti şi tu.Ce rost? Bambus vibrand,
poate doar ţie vasală.Poate ţi-i silă de pasul
care te-ar călca,poate ţi-i silă de ochiul
lipit curios de fibra şi muşchiul tău.
(Explicaţia virilă te umileşte.) Cine voieşte
să te atingă cu mana,atinge umbra ta; şi cine
crede că atinge umbra ta,atinge Utopia.
Punte inutilă,bătrînă,
Fără urme de tălpi,goală de rost,stearpă în taciturnie,
cît dorit-am (prin caznă adeseori) să găsim un înţeles
chiar în firul de pulbere.Născocitorul tău
a fost un monstru Arhitect,care,ironic,a trecut pe aici,
să ne umilească de tot,prin tine.Dacă primilor
dezlegători li se tăia căpăţîna (al tainelor miez
dezvelindu-l),taie-mi-o! Punte inutilă,
geniul răului respiră în preajma ta.In preajma ta
stăm, chiar dacă ne ucizi.Nu avem nimic de pierdut.
Nu avem nimic de cîştigat.Respirăm în preajma ta,
Fără să te atingem.Doar cu gîndul traversăm peste tine,
spre terra damnata,de unde
niciun sol n-a vestit o farîmă de solie/-(Punte inutila)
&
(Nu se poate muri de tot)
Sînteţi prea înafară ca să puteţi veni înlăuntru.
Sînt morţi cu totul orbi dar sînt şi morţi
care mai văd cîte ceva.Să vie un om să radiografieze
întunericul din trup gata să iasă şi să lovească.
Să privească o dată înlăuntrul său!
Un comic mut trage sforile şi te pomeneşti peste
noapte cu un singur ochi şi cu trei nasuri; e semn bun,
are un miros ăsta=cu trei zile înainte! un prevăzător!
Privit de aproape eşti totuşi un dandy, umerii tăi sînt
uzi de lacrimile damelor.Bici al urbei,cine te-a adus
printre noi?
„Sînteţi prea înlăuntru ca să vedeţi ce-i înafară!”
Şi deodată, pe nepusă masă, tatălui meu îi cresc aripi
şi zboară, devine uşor ca pana şi mic cît o frunză –
conţopiştii arătîndu-l cu degetul: „Îl vedeţi? E un abur
şi vrea să călărească viaţa! Ce caraghios zboară!”
O voce dubitativă suspendată între da şi nu
şopteşte din ce în ce mai slab: „Şi clipa limbută
se sinucide şi, nici împins cu sula în coaste,
nu vei putea să înveţi la colegiu ultimele clipe
faste şi nefaste ale muribundului în dialog
cu chaosul.Înlăuntrul tău este înafară şi te caută”.
„Ar fi trebuit cineva să prevină:nu se poate muri de tot.”
Poate nu ne pasă de acei ochi care văd în întuneric,
poate nu ne pasă de acei ochi care nu văd ziua
în amiaza mare.Şi privind pe gaura cheii,tatăl meu
îşi numără zilele de cînd a murit.
Noi care ne-am speriat şi de colţii de lup împăiat,
acum enervăm cu o caţă pînă şi nările mamutului
în spate cu enorme bagaje pline cu lupi –
Le va da drumul? Nu le va da.Ba da,le va da.
Nu! Nu se poate.Şi dacă le va da drumul lupilor!
Cineva îţi scurtează picioarele prin somn.
Şi nu de alta, dar cum vor sta mîine pantalonii,
cum voi apărea în urbea trează în lumea damelor?
Şi vor striga după tine persoanele cum-se-cade:
„Ia uitaţi-vă, i-au crescut pantalonii,senior,senior,
domnule, bă,ai scăpat hăţurile!”
Ar fi spus babalîcii gubavi:
„Tundeţi aceste fete şi lăsaţi-le chele,
ele stîrnesc viaţa din seninătatea-i cîştigată
cu greu – şi-n barca în care sîntem cîştigată
cu greu – şi-n barca în care sîntem captivi
vîslim cu sufletul într-o pungă
spre o insulă fără-de-durere”.Deasupra bărcii ţipătul
himeric al mamelor noastre anonime:„vă voi naşte din nou,
vă voi naşte din nou”.
Mi-i teamă, mare teamă că vei muri
şi nu vei mirosi muzica, nu vei putea cîntări mirosurile,
nu vei gusta vorbele,nu vei pipăi gîndurile,
nu vei vedea clipele,nu vei auzi pagubele,
mi-i teamă, mare teamă că nu te vei cunoaşte pe tine însuţi.
În pădure lupii mănîncă o biată bătrînă.
Pune sub lupă o efemeridă,vei vedea cîtă arhitectură
perfectă se ignoră=o astfel de moarte,
o ignorare a morţii –
nici nu ştii că vei muri,că asta e o scrisoare
a unui actor bătrîn ajuns spectator, născocind
la finalul actului cinci o vorbă fără rost,
o nimica-toată:moarte.
Ieri un funcţionar s-a urcat doi metri deasupra
pămîntului, planînd,suspendat într-un şezlong –
cum a putut să trezească atîta ciudă şi gelozie
în bărbaţii urbei în stare să-l sugrume dintr-o
nimica-toată.Urîţi de urbe sînt bărbaţii imponderabili!
Dacă unei femei i s-ar întîmpla aşa ceva,
o, solidaritate masculină, ai sărbători scena asta
cu biftec şi vin.Viciu sau măreţie?Doar un pas
le desparte.
Dacă ar fi să alegi o singură Vorbă, pe care ai alege-o?
Dintre atîtea Vorbe,pe care am ales-o?
Încă nu am decis dacă exist,în ciuda brutalităţilor şi
elixirului.În cătun gratitudinea mi-a dat mult:
vînat, vite de lapte, harnaşamente. În urbe: tomuri, prieteşug,
mentă, biografie sadea.
Dar încă nu am decis dacă sînt.
Am cunoscut omătul şi iarba,motoarele şi jazul
(mai zi încă o dată,Slim,aceea cu pîinea de război),
am cunoscut caractere ilustre,voci
penetrante. Jocul şi bătaia de joc.Rana şi loţiunea
vindecătoare, dar încă nu am decis dacă sînt.
Mamele mamei noastre privesc la noi de mii de ani
prin ocheanul sîngelui nostru.Morţii tînjesc
după cei vii,rădăcinile se uită prin frunze la cer –
Ce imagini caraghioase şi obosite pentru tainele –
e adevărat impalpabile=pe care doar le bănuim printre
petreceri şi umilinţe.Cu ruşine şi frică, biet suflet
amnezic.
Se prăbuşesc lacrimi din iatac,catrafuse zboară
prin geam.În locul lui Romeo şi Julieta,apar mereu,
în balcon pe uşa din spate,Guşă şi Palavra şi se postează
pe malul Puierniţeior.Un singur chibrit le proiectează
pe ziduri corpurile goale.Cum ceaţa patinează zidurile
Londrei aşa şi faţa noastră îngrijorată,ca şi cum
cu un chibrit ai dat foc casei parohiale.Chiţcăitul
unui şoarec imaginar printre contraforţii deplasaţi.
Vorbesc cu mine însumi ca să fiu sigur că exist.
Nebunul cătunului sărutînd o creangă, crede că-i capul
fetei de la han şi pietrele fac picioare şi vin
să-i vadă.Clovnul pune capcane să prindă umbra
din apă, s-o ia în braţe:O iau cu mine,n-o să-i
mai meargă mult!” Ochiul fetei din Pompei face rondul
de noapte.
Îşi pipăie domnul dumnezeu toate părţile de dinafară
şi de dinlăuntru: „Simt ceva dumnezeiesc
în mine,mi-i teamă de veşnicie”.
Nu se poate muri de tot.
Deseori o iau peste cîmp cu şareta şi mersul
calului e o scrisoare pe zăpadă şi aer.Opresc
şi mă uit în ochii lui:Gîndeşte! Ne îndreptăm
spre focul tolănit peste ape şi cine ştie dacă
vreodată voi mai auzi limba focului grăind.Se ridică limbile
morţilor din pămînt. Murim în timp ce vieţuim,
viaţa se hrăneşte din viaţa care o precede.
***
(Un articol-omagiu,deosebit,dedicat lui Cristian Simionescu,sub semnatura lui Ancelin Roseti,poate fi citit pe adevarul.ro)

Last edited by victor_homescu : 14 Nov 2018 at 20:55.
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Dec 2018, 22:13   #515
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Nu te feri, căci nu doresc
Nici lacrimă, nici suferință,
Ci-i doar în mine o voință
Să-ți spun întruna: "te iubesc".

Spre tine vreau s-alerg, să zbor.
Cum valuri din cîmpii de mare,
S-ajung s-ating în sărutare
Granitul rece. Și să mor!


(1862, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 Dec 2018, 20:22   #516
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
-1956,noaptea de 9 spre 10 decembrie,dorea să ia tramvaiul,pentru a se duce spre casă,sau..cine ştie?,se implinesc 62 de ani,Nicolae Labiș**Hei,Mioriţo,habar n-ai! Nici nu-ţi închipui ce mi se pregăteşte**(scriitoarea Mioara Cremene,in interviul cu Mariana Sipoş,Ed.Universal Dalsi,2000),**Nu,n-am fost beat.E adevărat că am băut în după-amiază şi în seara aceea,dar nici măcar ameţit n-am fost.=Cum ai putut să cazi sub tramvai,treaz?=Nu am căzut singur,am fost îmbrâncit din spate de cineva,nu ştiu de cine,n-am avut timp să mă uit înapoi**(Imre Portik,in dialog cu Labiş,cartea,"Hora morţii"),accident sau crimă?,un articol sub semnatura poetului Nichita Danilov -
**Nicolae Labiş,Surorile.Cântec-poveste
VIAŢA:Este trist,totuşi,ce faci tu.
Adesea,curmi oameni în floarea vieţii,
Astupi urechi care mai au multe de auzit,
Uneşti buze care mai au multe de spus.
De ce-i stângi pe cei care,după cum zice lumea,
Mor cu zile?
MOARTEA: Demult,când oamenii trăiau în sălbăticie,
Mureau şi atunci,cu zile, unii.
Boli erau mai puţine atunci,
Dar îi striveau copacii ori fiarele îi băteu,câteodată,în luptă.
Acestea sunt întâmplări ale existenţei
Peste care noi nu putem trece.
Cu vremea, oamenii au început să lupte cu întâmplările
Dar au început să se lupte şi între ei.
Eu,la războaie,nu vin nicicând cu bucurie.
La războaie,nu vin eu,ci oamenii te gonesc.
Mai sunt şi bolile,
Bolile te alungă şi eu nu bucuroasă îţi iau locul.
Dar ţine minteregătesc trupul sfârtecat de spade,
Pentru ca tu să-i dai viaţă din nou.
Astfel,azi,oamenii luptă cu războiul şi bolile,
Aducând o vreme când tu
Vei pleca din oameni firesc,
Lăsându-mă firesc să-ţi pregătesc materialul
Pentru opere din ce în ce mai desăvârşite.
VIAŢAegeaba te închipuie oamenii cu craniul gol,
Asemenea unor rămăşiţe nedurabile ale lor.
Mintea ta scapără,ai dreptate,
Va veni vremea când vom călători numai după legi.
Dar chiar atunci,opera ta rămâne tristă,
Când curmi viaţa bătrânilor,
Lipsindu-i de bucuria Soarelui
Şi a tuturor darurilor mele.
MOARTEAacă te gândeşti,nu-i atât de trist.
Nu judeca după gândul orfanilor,ci al adevărului.
Urmaşii nu mai repetă greşelile străbunilor,
Omenirea prin noi merge înainte.
Creierul omului este limitat;
El nu înţelege nici măcar Infinitul.
La o vreme,este neputincios să înţeleagă minţile tinere
Şi este firesc să dispară.
Rodul gândirii lui rămâne,însă,
Ca să fie cântărit de urmaşi.
Visătorii cei mai îndrăzneţi de acum un mileniu
Astăzi n-ar mai fi buni,de s-ar fi păstrat.
Destul că visul lor a fecundat omenirea,
Care l-a dus înainte prin reînnoire.
VIAŢAar nu s-ar putea ca puterea mea să fie mai lungă
Sau creierul să fie în stare a creşte mai îndelung?
MOARTEA:Fericirea omului stă în căutarea desăvârşirii,
Căutare care,când se împlineşte,vin eu.
Ce rost ar avea să trăiască omul un mileniu!
Viaţa i s-ar părea la fel de lungă,cum i se pare,azi,
Fluturelui,care nu trăieşte decât o zi;
Nu i se pare asta nefiresc.
Menirea omului este să trăiască o viaţă de om
Şi să lase moştenire urmaşilor roadele spiritului său,
Dar tu,draga mea,eşti vicleană:
Tu ştii toate acestea şi mă faci să ţi le spun.
Tu ştii că prin orice faptă a mea
Tot tu triumfi!
La fiecare treaptă a Istoriei,din veac în veac,
Tu îţi rosteşti porunca ta şi-a veacului.
Haide, rosteşte porunca!
VIAŢAorunca mea de azi aceasta este:
Să se pună capăt izbucnirilor sângeroase,
Care de veacuri ne tulbură hora legilor noastre.
Oamenii să trăiască şi să dureze
Minuni neameninţate de nimic.
Aceasta este întâia mea poruncă.
A doua poruncă a mea aceasta este:
Acei în care eu sălăşluiesc
Să-şi folosească bine cursul vieţii,
Pentru ca tu să-i găseşti împăcaţi
Că nu şi-au purtat Umbra zadarnic pe lume.
Eu văd,eu văd cum au şi început
Să se împlinească poruncile mele!...
...Cele două Surori nu ştiu dacă au mai vorbit ceva
Şi s-au ridicat printre cetini la stele.
Strigătul omului îşi pierduse puterea.
Noaptea a lunecat pe cer către nord...
Eu mi-am desprins fruntea de pe baltag
Şi,simţindu-mi sufletul plin de har nou,
Am ridicat acest cântec-poveste.


https://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/c...zUyW4.facebook
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Dec 2018, 00:17   #517
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Doar ieri își tremurau păduri
Frunzișul rar la soare cald;
Tomnatice semănături
Umpleau cîmpia cu smarald.

De sus privind și ne-ndurat
La cei răpuși de frig și somn,
În el nimica n-a schimbat
Ne-nfrîntul pin, trufașul domn.

Nici urmă n-a rămas din vară;
Pustie-i lumea cît cuprind;
Pămînt și cer se îmbrăcară
În strai din mohorît argint.

Mîhnite greu și mult sărace,
Cîmpii, păduri nu se clintesc.
În firea care, astăzi, tace
Nu simți puterile ce cresc.

Un basm e parcă, unde zîne,
Prin vînăt fum în rotocoale,
Ne-au dus din țărm cu blînde grîne
În țara moartelor cristale.


(1864, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Dec 2018, 21:27   #518
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Cunună cui? Zeiței frumuseții
Ori, din oglinda-i, întrupării-amăgire?
În largu-le nu s-or găsi poeții,
Uimindu-te că sînt avuți în plăsmuire.

Eu nu! Avută este marea fire.
Ea-n pulberi duce viață și-nsutit o scoate
Ce tu ivești și doar într-o privire
Poetul în cuvînt reînvia nu poate.


(1865, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 Jan 2019, 21:04   #519
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
=A facut parte dintr-un grup de artisti suprarealisti,alaturi de Gellu Naum,Paul Paun,Virgil Theodorescu,Dolfi Trost,a inventat “cubomania”,a inventat “poezia sonora”1966,un poet remarcabil,autentic,membru in redactia revistei Alge,1930-1933/**Creerul îmi sta în cap ca o frânghie/in jurul gâtului/si caut cuiul de care m'am spâzurat/si cuiul e în inima/si cuiul e ascuns prin sânge,prin cearceafuri/picioarele se balabanesc pe podea/si moartea îmbracata în femei groase/de mahala îmi taie frânghia si-mi spune„Dumnezeu sa ma ierte"/,spirit protestatar,nonconformist,este arestat 9 zile,în 1933,pentru scrieri pornografice (revista„Muci”),poemul**Pe munte cu popi si curve**,publicat în revista„Pxxa”,in 1951 emigreaza în Israel,urmeaza Franta,se stabileste,definitiv,la Paris,intra in grupul Andre Breton,
publica numeroase volume,Vampire passif/Vampirul pasiv,1941 si Dialectique de la Dialectique.Message adressé au mouvement surréaliste international,1945,principalele sale opere,ajunge sa fie recunoscut drept unul dintre cei mai importanti poeti francezi,sustine recitaluri,Europa si peste ocean,Gherasim Luca (mascut,Salman Locker),lasa un mesaj audio,
catre sotia(pictoriţa)Micheline Catti Luca,spunea„Pentru poeti nu exista un loc în aceasta lume”,declaratie de adio,la 9 februarie 1994,in vârsta de 80 de ani,se sinucide,sarind în Sena,Pod Mirabeau,asemenea prietenului Paul Celan/**Tacere,oameni buni!/azi noapte este noaptea noptilor/hotii si vagabonzii sunt atârnati de grinda caselor/si sinucigasii din mine sunt sus pe stâlpi,sus/Sst,tacere!azi e noaptea noptilor,ssst,tacere!**/in tara de origine,aproape necunoscut,a lasat in urma lui o importanta opera poetica,marcand poezia franceza,romaneasca si poezia europeana,de avangarda=
***
Poetii de azi,poetii cu degetele tremuratoare ca niste plopi
si scurte ca niste gloante
poetii cu pietre de toate marimile prin toate buzunarele
trebuie sa stie ca singura greutate e spargerea primei vitrine
întâlnite pe marile bulevarde
fiindca celelalte vitrine se sparg de la sine
dupa cum e de ajuns sa stingi o singura stea ca pe urma celelalte
stele sa se stinga de la sine
Cer iertare pentru comparatia cu steaua.
poeti,e o amintire din vremurile de alta data
când ma extaziam în fata pomilor înfloriti si lesinam
la fiecare rasarit de soare.
Poetii de azi,poetii cu degetele tremuratoare ca niste plopi
si scurte ca niste gloante pot zvârli cu pietre
în comparatia cu steaua va fi poate prima
vitrina pe care veti sparge.
***
(Patrundere)
„Turn situat pe terenuri moi si inundate de pasiuni îti ridici/ parul pietrificat pe înaltimi,spre albastru cu semnul sfîrsirilor de fraza/ Pe gînduri,cu vinele îndreptate spre mari colorate,ca fluviile/te clatini amagit pendul,barometru al inimii/ În asteptarea încetarilor subterane,în asteptarea sfîrsitului de cutremur/ce-ti misca temeliile,privesti prin ochiul întredeschis si prin genele invizibile/ spre departari/Din zare,un punct ia marimile visate de tine/si,în atmosfera transparenta,o linie îti contureaza formele/în glasuri de pulpe,în revolutii de sîni si în concerte de buze/ O ultima sfortare de tacere zadarnica,pulsul trecut seringa/prin mijloc tremura cu mercurul aprins la gura ochiului/ Din departare surlele institutelor barometrice anunta/plimbari de temperatura si miscari cosmice/Pamîntul se rostogoleste pe un alt pamînt/ si în zgomotul tacerilor cu pasi de rasuflari/planetele se ciocnesc cu plantele în neant,cautîndu-se/Te cauti prin buzunarele trupului si nu gasesti decît/radacinile tale împietrite în pamîntul/care a încetat sa se mai zvîrcoleasca/Pe el,îl gasesti plin cu bomboane incolore si ude=poate scuipate/Tu te regasesti dupa luptele pe care le regreti/te pipai cu toate degetele si te gasesti topit/lichefiat,cu rani vizibile în pupile,pe trup si în suflet/ În zadar cauti sa ridici schele pentru o noua ridicare/pentru ca tu cazi una cu pamîntul/care de asta data e mai moale si mai inundat ca niciodata/
În suflet îti umbla gondole secate,si creierii curg pe uscaciuni”
***
=Naratiunea mea de-a fi-
disperarea are trei perechi de picioare
disperarea are patru perechi de picioare
patru perechi de picioare aeriene vulcanice
absorbante simetrice
ea are cinci perechi de picioare cinci perechi
simetrice
sau sase perechi de picioare aeriene vulcanice
sapte perechi de picioare vulcanice
disperarea are sapte si opt perechi de picioare vulcanice
opt perechi de picioare opt perechi de sosete
opt furculite aeriene absorbite cu sete de cele opt
perechi de picioare
are nouã furculite simetrice si nouã perechi de
picioare
zece perechi de picioare absorbite de propriile-i
picioare
adicã unsprezece perechi de picioare absorbante
vulcanice
disperarea are douãsprezece perechi de picioare
douãsprezece perechi de picioare
ea are treisprezece perechi de picioare
disperarea are paisprezece perechi de picioare
aeriene vulcanice
cincisprezece cincisprezece perechi de picioare
disperarea are saisprezece perechi de picioare saisprezece
perechi de picioare
disperarea are saptesprezece perechi de picioare
absorbite de propriile-i picioare
optsprezece perechi de picioare si optsprezece
perechi de sosete
ea are optsprezece perechi de sosete absorbite cu
sete de furculitele propriilor ei picioare
adicã nouãsprezece perechi de picioare
disperarea are douãzeci de perechi de picioare
disperarea are treizeci de perechi de picioare
disperarea n-are perechi de picioare
e neîndoielnic cã n-are perechi de picioare
pe de-a-ntregul neîndoielnic cã n-are picioare
cu totul neîndoielnic cã n-are picioare
cu totul si cu totul neîndoielnic cã n-are cã nu trei
picioare.
***
**Maniera de a/maniera de te/maniera mamei mama/maniera în care mama se aseaza/mania de a se aseza fara mine/mania pentru matase/într-o maniera matasoasa/într-o matase de seara matasoasa**

https://igormocanu.wordpress.com/201...l4L2wrvs-eAj8g
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 07 Jan 2019, 00:02   #520
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
* * *

Zadarnică-nflorirea ta-mi răsare,
Solie din lumini crescînd sub zări,
Iar, tînără, dorești strălucitoare
Din parte-mi laude și dulci cîntări.

Ci tu, curată, cînd cu mîini de flori
Dai pietrei lui Memnon gingaș alin,
Seninul semn al mîndrei Aurori
Răspuns primește numai prin suspin.


(1865, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 11:35.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells