17 Nov 2019, 13:23 | #541 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
**Dacă poezia duce la stiinta versului, stiinta versului, genereaza, de asemeni, poezie**,Se împlinesc 2019 noiembrie,49 de ani de la stingerea din viaţă,pseudonim al lui Nicolae Iordache-numele din actele civile (a mai semnat Stanimir si Apollonius sau Vlachus Gramaticus), a debutat, simultan, ca traducător, poet şi critic literar/**Cât văd ochii, texte, texte/Numai viată abea mai este/Ceru-n noapte-i text de stele/Cu majuscule-ntre ele/Iar de ceară, pusă-n zare/Stă pecete luna mare/Codru-şi scrie textul verde/Dar şi sensul lui se pierde/Ca o fugă, e şi nu e/Prin hugeac, de capră şue/Şi tot litere-nflorate/De bucoavne sub lăcate/Valurile universe/Iute scrise, iute şterse/Autor scripturii Lume?/Nu-i ştiu chip şi nu-i ştiu nume/Semnătură-i e probabil/Fulgerul indescifrabil/O, amarnice dulci texte!/Vă glosez mereu, poveste/ Cu imagini erudite/Eu, bătrân student în mite**, a publicat constant, anii 1921-1929, poezie în presa literară a vremii "Adevărul literar şi artistic","Convorbiri literare","Gândirea","Cugetul românesc", în "Sburătorul" cenaclului lovinescian, Vladimir Streinu, născut la 23 mai 1902, traduce din Emerson,„Destinul”,Gustave le Bon,"Psihologia Multimilor",1921, în colaborare cu V.Constantinescu,„Omul stupid” de Charles Richet1922,in 1941 datorită orientării antifasciste a fost exclus de la ,,Revista Fundaţiilor Regale” de regimul antonescian, considerat „duşman al poporului”, pe 12 septembrie 1959 este arestat si condamnat la la 7 ani închisoare de comunişti, este eliberat la 4 octombrie "62, începutul preocupărilor de istorie literară are loc cu Pagini de critică literară din 1938 urmat in "43 cu volumul "Clasicii noştri", bun prieten cu un alt reputat critic literar Șerban Cioculescu,,împreună cu T.Vianu publică in "44 „Istoria literaturii române moderne”, asezat ca parte din a treia"generatie postmaioresciana", anii 1948-1951 sunt unii de sărăcie, dat afară din învătământ, fără niciun venit,se îmbolnăveşte de T.B.C,1954 Streinu e angajat paznic la Biblioteca din capitala-Parcul I.V.Stalin Herăstrău,aici scrie Introducerea,Notele şi comentariile traducerii „Hamlet” in 1969 primeste Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui Marcel Proust „În căutarea timpului pierdut",este primit sub arcada Academiei Române ca membru postmortem în 24 martie 2006.-moare la 26 noiembrie 1970,este înhumat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu,fig.23/A**O,de-am putea/Doamne,când va fi lumină-afară!/Ploaia zuruie prelung şi doare/Pe sub ochii lumii fără zare/Lacrimile albii îşi săpară/De la soare aşteptăm, în ploae/Un alint melodios de şaluri/Din mizeria fiertelor gunoae/Să se’nvoalte clare idealuri/Ce e’n noi decât un lut de ţintirim?/Unde-gând şi unde-tină?/Ca fereşti prin care să privim/Nici o clipă n’avem de lumină/O, de-am putea ca trupul, în noroi/Să-l lepădăm ca pe un vechi vestmânt/Să urcăm ca fum înalt din noi/Şi să nu ne mai simţim pământ!/Iar, în pustietatea Ta cerească/Tu,Doamne, suferind de prea mult soare/Durerile să ni se înfrăţească/Şi să plângem stele căzătoare.**
*** Vladimir Streinu curs de Estetica poeziei-*Căutătorii esentei poeziei apartin desigur semintiei lui Ixion.Poezia se refugiază periodic din orice înfătişare istorică, precum şi din orice compozitie critică.Istoria ei e o lungă înşelare de sine a inteligentei asupra esentei actului poetic.* *** **Urcatul pestentunecime-turn, Din care,strigăt lumii de surgun Eu clopotarul noptii taciturn Acestui veac cuvânt limpid să-i sun, Ca să-l zidesc de piatră şi spiral, Din geometria întâmplată rar A loviturii scursă în cristal, Am ridicat-nalt schelelor tipar. Arborescenta lor spre foişor Stă-n ochiul pământeanului pieziş Într-o urzeală de păenjeniş Mă catăr strâns pe muchii reci de gând De unde-ajuns,eterne constelatii, Din raze lungi,căzute luminând, Întind o altă schelă între spatii. Zidire nouă,încă mai adast! Dar noaptea-n scări suit ca să lucreze Zidarul va cădea ca un gimnast Neprevăzut,din cerul de trapeze** *** **Iordache Nicolae,zis Vladimir Streinu,În numele poporului cu unanimitate de voturi,Tribunalul Militar îl condamnă la 7 ani închisoare corectională, 4 ani interdictie şi confiscarea totală a averii personale, pentru faptul de uneltire contra ordinei sociale.**(..)**Nu a avut relatii cu străinii,nu a difuzat cărti interzise,nu a detinut arme şi nu a atentat la Siguranta Statului,sentinta rămâne aceeaşi.Iordache Nicolae (Vladimir Streinu) se face vinovat de neadaptare la regimul democrat-popular,fiu de moşier,deputat P.N.T,în 1933,şi articolele din Dreptatea, în 1947**-Tribunalul Suprem al R.P.R,7 aprilie 1960,motivarea respingerii cererii de recurs. https://adevarul.ro/locale/pitesti/v...f9d/index.html https://www.youtube.com/watch?v=mykK...2wag4J79-Slv1U |
28 Nov 2019, 21:33 | #542 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
("Cititorul trebuie sa stie"), in 2019 noiembrie 21 ar fi împlinit 64 de ani, se năstea în aceeasi zi a anului 1955, avea să moară înainte să împlinească 35, de leucemie,16 septembrie 1990,"Voi muri într-o duminică dimineaţa.Când vei intra tu în bibliotecă n-ai să mai vezi privighetori moţăind şoricelul cel roşu n-o să-ţi mai treacă prin faţă.un firicel de sânge (atât) a ieşit dintr-o carte.El va vorbi.",poet extrem de înzestrat al generatiei optzeciste, Aurel Dumitraşcu (1955-1990), a debutat cu volumul "Furtunile memoriei”(Ed.Albatros,1984),în timpul vietii a mai publicat unul singur"Biblioteca din Nord"(Ed.Cartea Românească,1986)**Vin acasa si singur ma joc doar cu Moartea/Intr-o alta iarna o poveste cu grauri o plimbare/prin munti o alta sintaxa femeia/O patrie de stele si came/Cititorului trebuie sa-i spun acum adevarul/vin acasa si singur ma joc doar cu moartea/Fara conversatie faptele rele se stiu/Un nume (al meu) rasarit deodata pe pagina alba/aproape trufas predispus la concerte/ Si totusi:cine sunt eu cine esti tu în ce magazii un principe mucezeste/Vin acasa si singur ma joc doar cu Moartea/Cititorul trebuie pana la urma sa stie**, Dumitraşcu a scris mult,lucrări apărute postum, prin grija prietenului,scriitorul Adrian Alui Gheorghe,se publică cinci volume de poezie„Mesagerul“ -1992, „Tratatul de ereticã“=1995, „Mesagerul.Opera poeticã“-1997 si „Fiara melancolicã“-1999, au mai vãzut lumina tiparului si dialogul dintre cei doi, cuprins între paginile volumului de corespondentã „Frig“, poetul ţine si un jurnal din "75-„Caietele Maro“- 4 volume, avea a scrie**Jurnalul vieţii tale anoste se scrie singur,aproape inutil.Dar este singurul om cu care poţi sta de vorbă El este celălalt.El ţi-a rămas fidel.Nu vor folosi nimănui aceste însemnări,aceste lungi dueluri (deseori banale) cu tine însuţi.Dar continui să vorbeşti cu aceste pagini pentru a-ţi stoiciza convingerea că eşti viu,că nu eşti singur,că nu rumegă stele reci în sangele tău.Eşti viu!E ca şi cum ai spune:Maine poţi să mori!**
*** Scrie,în spital,un ultim poem,la 12 septembrie 1990 : **Alţii o duc mai rău şi trăiesc mai mult să vadă soarele cum răsare.(Dacă eu mai bine o duc voi muri timpuriu?) Şi caţi ani cu lama aceasta am umblat (şi) alţii citind rău credeau că sant sentimental (un poet de la est!) şi dacă lama care hăcuieşte creierul meu e un sentiment stupid atunci sunt un sentimental şi nu întîmplător pe balcon seara mă gandesc la scriitorul Mishima.Nu avea nimic de ascuns. Pe balcon stau cu o (pasăre) moartă**/Adrian Alui Gheorghe-cuvant înainte la volumul postum" Aurel Dumitraşcu-Carnete maro" https://www.youtube.com/watch?v=NMLx...c88rrhe4AHAVbs |
03 Dec 2019, 20:37 | #543 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
„În poezia mea veţi intra ca-ntr-un sat de munte; veţi vedea întîi „neobişnuitul”.Veţi remarca frumuseţea sălbatică a locurilor ; iarna veţi simţi în nări miros de lupi şi de fum; vara miros de fîn şi de răşină, totul îmbibat cu ceva care aduce a sudoare şi a pămînt, pămînt adînc”,s-a născut la 2 decembrie 1935,acum 84 de ani**M-am născut iarna,la Sfîntul Andrei/Cînd vîntu-n amurg şuiera prin ogradă/Munţii ardeau în polei şi lumini/Lupii spulberau scîntei din zăpadă/Am strîns sănătate din cremenea neagră/Din vîna de apă,ţîşnind încordat/Şi bătrînii din sat cînd muriră/Toate iubirile moştenire mi-au dat**, Nicolae Labis (Începutul), 1956 pe 22 decembrie la mai puţin de două săptămîni de la "accidentul" suferit în noaptea de 9/10 decembrie se stinge din viaţă, avea doar 21 de ani**Să nu ne plângem viaţa că-i scurtă/Ne apropiem de nefiinţă/Cu paşi drepţi şi fără şovăire/Dar cu orice gând şi orice fapt/Ne apropiem de nemurire!**
*** Ultima poezie, Nicolae Labis la Spitalul de Urgență din București, spre dimineată, spusă prietenului Aurel Covaci : "Pasărea cu clonț de rubin S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat. Nu mai pot s-o mângâi. M-a strivit, Pasărea cu clonț de rubin, Iar mâine Puii păsării cu clonț de rubin, Ciugulind prin țărână, Vor găsi poate Urmele poetului Nicolae Labiș Care va rămâne o amintire frumoasă..." *** Corespondenţă Nicolae Labiş - Doina Cornelia Sălăjan (fostă colegă la Şcoala de Literatură și Critică Literară ,,Mihai Eminescu” din București), Scrisoarea din 14 august 1956, Mălini : **Dragă Doina,Cuvântul „zgârcit” e cam colţos,„sumar” ar fi mai potrivit şi-mi caracterizează toată corespondenţa mea.Dar ştii că am pentru tine o adevărată şi inexplicabilă slăbiciune,aşa că,de data asta,mă voi strădui să-mi calc datinile autoimpuse.Descumpănirea provocată de accidentul surorii mele a trecut destul de repede;de altfel,este şi comod să vezi o soră,capabilă să-ţi cerceteze căile inspirate de viciu, imobilizată acum în ghips,aducând la bust cu o statuie corpolentă.Cât despre cealaltă,cea mică,făptură adorabilă, ea se supără pe mine numai atunci când rămânem singuri acasă,când părinţii mei sunt plecaţi undeva şi,mai exact,eu o las seara să aştepte prea mult în ceardacul casei încuiate.Într-un târziu,când apar,ea îmi arată cu resemnare mâinele şi picioarele reci,tremură puţin de frig şi mă mustră pe ocolite cu cele mai înduioşătoare eufemisme.Atunci, veritabile mustrări de conştiinţă prind să lucreze în sufletul meu mizerabil.Altfel,duc o existenţă ciudat de nouă,de care nu mă voi despărţi definitiv niciodată.Croaziere scurte,turnee întâmplătoare asta da,dar îmi prieşte prea mult viaţa asta ca s-o mai las.N-am parte,aici,de linişte,ci de altceva mai de soi.Ştii principiul acceleraţiilor nucleare: împrejurul metalului radioactiv se aplică un strat net de grafit,care,ca o oglindă, întoarce orice particulă transfugă,fără milă,în masa violentă şi înfuriată,pregătind astfel consumări explosive de prim rang.Aici, cerul, munţii, oamenii, totul reflectă ca sticla sau, mai bine, ca magica oglindă de grafit.Gândurile pe care le împrăştii firesc se întorc sentenţioase înapoi.Este în mine o vijelie încordată,care bucură şi făleşte sufletul meu.M-am reîmprietenit cu toţi cunoscuţii din puştie şi,când mă văd,ies destul de rar din bârlogul meu de urs,un roi de cumsecădeni mă trage spre cârciumă.Discuţiile sunt într-adevăr spirituale.Aceşti ţărani de munte, bine hrăniţi şi bine munciţi, au nu numai bun-simţ,ci mai ales intuiţie şi o fantezie extraordinară.Se discută mult şi slobod politică.Dacă o mână de contabili şi referenţi m-au ales tacit arbitru al eleganţei, mă simt într-adevăr preţuit, fiind ales de ţărani arbitru al interpretării evenimentelor.Dar aceasta este numai un condiment al ocupaţiilor mele, lângă celălalt, şi distribuit mai rar, al escapadelor erotice prin livezile care noaptea oferă culcuşuri rourate de nepreţuit.Ştiu câteva fete de ţăran, care în bloc sunt geloase pe servitoarele de la şcoală şi pe funcţionare şi pe învăţătoarele tinere, care sunt geloase în bloc pe fetele de ţăran etc.Majoritatea timpului mi-l consum lângă Diderot, René Descartes, până la Baudelaire şi Valery.Este o bătrânică cumsecade şi curioasă, care ajută treburilor casei.Câteodată, mă vede zâmbind deasupra unei cărţi şi vrea neapărat să ştie de ce a râs domnul. Altădată, m-a văzut că am închis trist o carte.Era Le spleen de Paris al neîntrecutului Charles (Baudelaire).Poema în proză XXVII, intitulată Une Mort héroïque, vorbeşte despre le bouffon Fancioulle(.)Aşa începe istoria.Amicul prinţului,admirabil actor,complotează cu vrăjmaşii ordinei.Se găsesc binevoitori care descoperă nelegiuirea.Şi prinţul rosteşte condamnarea la moarte.Dar oamenii cred în iertare,pentru că comportarea prinţului pare a o sugera:el invită pe condamnaţi la o serbare a curţii,unde,într-un spectacol de gală,va juca însuşi vinovatul Fancioulle.Din partea prinţului,om atât de natural şi voit excentric,se putea aştepta orice,până şi virtutea,până şi clemenţa,unde el ar fi putut opera să găsească plăceri inedite.Dar pentru cei care,ca mine,aveau putinţa să pătrundă mai mult în adâncurile acestui suflet curios şi bolnav,era infinit mai posibil că prinţul voia să judece valoarea talentului scenic al omului condamnat la moarte.El voia să profite de ocazie pentru a face o experienţă psihologică de interes „capital” etc.«Enfin, le grand jour arrivé»” şi Fancioulle străluceşte în rol.Întreaga sală îşi abandonează respiraţia,«ce bouffon aillait,venait,riait, pleurait,se convulsait,avec une indestructible auréole autour de la tête,auréole invisible pour tous»,dar evidentă pentru mine într-un straniu amestec-razele Artei şi gloria Martirului.Peniţa îmi tremură şi lacrimile unei emoţii ce va dăinui în veci mi se aşează pe ochi când încerc să vă descriu acea seară de neuitat”.Şi aşa mai departe,publicul atât de blazat şi frivol este câştigat deliciei inefabilului.Prinţul păleşte, buzele-i se subţiază,strângându-i-se din ce în ce mai mult, ochii i se luminează de un foc interior asemenea celui al invidiei şi ranchiunului.Şopteşte ceva la urechea unui paj pe care îl păstrase lângă sine.Acesta pleacă surâzând satisfăcut.După câteva minute,în timp ce sala se afla în culmea sublimului,o fluierătură ascuţită sparge urechile şi inimile "Fancioulle,secoué,réveillé dans son rêve,ferma d’abord les yeux,puis les rouvrit preque aussitôt, démesurément agrandis,ouvrit ensuite la bouche comme pour respirer convulsivement,chancela un peu en avant,un peu en arrière,et puis tomba roide mort sur les planches.” Domnii condamnaţi văzuseră ultima oară spectacolul.În aceeaşi noapte,au fost şterşi din viaţă.Bătrânica de care vorbisem a vrut neapărat să ştie ce am citi. I-am făcut accesibilă povestea,alterând-o puţin."– Da’ de ce a murit Fansiul?–Era simţitor, doamnă, şi nu suferea să fie stânjenit la treabă.A preferat să fugă în altă parte,în cer.A rămas descumpănită,apoi a ieşit mânioasă,strângând pumnii:–Ah,prinţii ăştia,mânânce-i cânii!–Mie îmi place prinţul!,i-am strigat din urmă.–Cum mai glumiţi!,mi-a replicat cu bun simţ.**/(La revedere, draga mea, Nicolae Labiş) (..) Scrisoare nedatată, aprox.octombrie, 1956 -**Prietena mea,În deltă m-am gândit la tine foarte rar; rândurile acestea mă vor reabilita oare?Iată, soarele apune şi valurile foşnesc, s-a arătat colţul palid al lunii,l-am privit şi mi-a[i] revenit în minte.Vasul înaintează încet, vibrând ca o cutie de vioară. Îl urmează, legat cu frânghii scârţâitoare, bărci pline cu pescari pe jumătate adormiţi.Ei cântă, ca prin somn, un cântec lung, al apelor, fiecare altfel, cum îl ştie numai el, şi glasurile se împletesc într-o armonie ciudată.Este parcă o fâlfâire de aripi, ori parcă muzica unor scântei sonore.S-a întunecat, cântecele ostenesc, unul după altul, numai o voce tenorală stăruie să se onduleze pe valuri şi prin stuh.O adiere rece, primejdioasă, înfioară sălciile negre, bănuit verzi.Dar stelele se odihnesc fermecător în apă, ca o plagă rară, mişcătoare, care s-ar zbate în adânc.Metempshiatică, luna se oglindeşte în apă acum cerc pur, acum în joc de igliţă ce împleteşte un fir nevăzut, acum o protoplasmă neliniştită şi luminoasă.Parcă vibrează şi cerul, ivindu-şi pe neaşteptate din adânc noi ochi strălucitori.Inima mea este plină de farmec.Palmele mi-s umede şi reci, dinţii mi-s încleştaţi şi tremur, cred că ochii mi-s foarte lărgiţi. "Trestie, trestie, pe cine ascunzii/Vântul de seară pe cine-nfioar/ Horbota-ţi neagră şi multă-nfăşoară/Umerii albi şi rotunzi/Valuri, voi valuri, cui i-aţi şoptit/Şoapta adâncă, ascunsă şi gravă?/ V-aţi mai păstra oglindirea suavă/A chipului ei neclintit?" Mi-am amintit că trebuie să scriu o notă, un „cartuş” răspuns la un alt „cartuş” apărut sub semnătura cuiva într-o gazetă.Joc şah cu pescarul antrenor la lumina tulbure a lămpii, în cherhana.Trebuie să fie foarte târziu; dacă pescarii din jur n-ar vorbi între ei, cu glas scăzut,întunericul ar sfârâi monoton în timpane.** https://www.youtube.com/watch?v=FPeP...zv0aaP-BjriaNQ |
05 Dec 2019, 20:58 | #544 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
Poet în viață al temnițelor comuniste împlinește 92 de ani, născut la 3 decembrie 1927, istoric, fost deţinut politic, a fost închis 12 ani la Jilava, Gherla şi Aiud, Demostene Andronescu **Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fost surprinşi rugându-se, ori zâmbind sieşi ori unei amintiri.Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fredonat o melodie ori pentru că au recitat nişte versuri.Şi toate acestea urmăreau slăbirea rezistenţei fizice şi sufleteşti a deţinutului pentru ca atunci când i se va propune o alternativă să o accepte**, despre "Reeducarea de la Aiud-Peisaj Launtric",** Cu cât asuprirea era mai mare, cu atât rezistenţa morală a celor asupriţi creştea.Şi acest lucru îl ştiau şi asupritorii.În legătură cu aceasta îmi amintesc de o discuţie pe care am avut-o cu un ofiţer politic, cu câteva luni înainte de începerea reeducării.Pentru a sonda starea de spirit a deţinuţilor, administraţia închisorii, şi îndeosebi ofiţerii politici, ne scoteau periodic la anchetă şi, câteodată, cu unii dintre noi se străduiau să întreţină discuţii oarecum amicale.Nu-mi mai amintesc exact cum a debutat şi cum a evoluat discuţia dar, la un moment dat, ofiţerul respectiv, un căpitan pare-mi-se, a exclamat oarecum iritat : „Cum mama dracului mai puteţi, mă, să rezistaţi atât ?!Din ce fel de aluat sunteţi făcuţi de nimic nu vă atinge ?Ne siliţi să excogităm , pentru a vă veni de hac, fel de fel de pedepse şi voi vă comportaţi de parcă nu mai aveţi instinct de conservare.Nimic nu vă mai impresionează”.„Nu ne mai impresionează nimic, am îndrăznit să-i răspund, pentru că nu mai avem nimic de pierdut.Ne-aţi luat tot şi luându-ne tot aţi făcut din noi oameni cu adevărat liberi.Şi ne comportăm ca atare”.Nu a mai spus nimic.M-a privit lung şi m-a expediat înapoi în celulă.**
"Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?/E, Doamne, lumea plină de cuminţi/E plin pămîntul de martiri şi sfinţi/Atinşi de filoxera-nţelepciunii/Sloboade, Doamne,-n lume nebunia/S-o răvăşească şi să o răstoarne/Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne/Şi-acestui veac să-i surpe temelia!" *** "A fost cumplită Jilava.A fost cumplită Gherla lui Goiciu.A fost cumplit Aiudul pe vremea lui Dorobanţu şi Coler.Toate ororile trăite în aceste închisori în perioadele respective s-au estompat în amintire şi apar ca o imensă pată neagră.Şi totuşi,în acest infern uniform şi continuu sunt unele intervale care se cască în memorie ca adevărate"găuri negre"ale ororii.O asemenea "gaură neagră" a fost şi Aiudul ultimilor ani de ani de detenţie.Atunci,în timpul reeducării,aici s-a intrat cu cizma în sufletele oamenilor.Atunci au fost ucise vise şi au fost împinse la sinucidere sute şi mii de conştiinţe.Cineva remarca,pe drept cuvânt,că,din acest punct de vedere,Aiudul acelor ani „este frate geamăn cu Piteştiul” (..) Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale? Sau poate tot n-a fost decît poveste Şi-am colbăit degeaba-atîta cale. Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură, Urc muntele cu-nchipuite creste; Din tot ce-am fost mai sînt o picătură... Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!/(Îndoială) *** "Îmi amintesc că discutând odată cu unul din adjuncţii lui Crăciun (colonelul Iacob sau Nodeţ?) care mă chemase să mă „prelucreze”, i-am spus, încercând să-mi justific refuzul de a accepta reeducarea, că nu pot face acest lucru deoarece, dat fiind situaţia în care mă aflu, aş putea fi suspectat de oportunism şi de nesinceritate.Şi, pentru a îndepărta discuţia de la cazul meu, l-am întrebat :„Dumneavoastră chiar credeţi că toţi cei care au acceptat să-şi facă autoprezentarea şi s-au dezis de trecutul şi de crezul lor sunt sinceri?Nu cumva, tentaţi de preţul pe care ni-l oferiţi (libertatea), s-au făcut frate cu dracul până vor trece puntea ?”„Nu ne interesează sinceritatea voastră, mi-a replicat el, ci ne interesează compromiterea voastră, sinuciderea voastră morală”.Şi arătând spre un dosar voluminos de pe biroul lui, continuă :Uite, aici am „certificatele de deces” ale tuturor celor care şi-au făcut autoprezentarea.Şi te asigur că, mai curând sau mai târziu, îl voi avea şi pe al tău.„Certificate de deces ?” am întrebat eu, mimând nedumerire.„Certificate de deces moral”- mi-a explicat el şi apoi a continuat :„Să vă intre bine în cap că, în situaţia în care sunteţi, nu aveţi altă alternativă decât fie să vă sinucideţi moral, fie, ajutaţi de noi, să muriţi de adevăratelea”.„Şi dacă totuşi, unii dintre noi se vor încăpăţâna şi vor refuza să moară ?” l-am întrebat eu maliţios, pentru că observasem că începe să se enerveze „Nu avea grijă, vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta !” *** "Căderile nu au fost toate la fel.Unii au căzut rostogolindu-se, alţii au alunecat lin pe pantă în jos acceptând calculat, pentru a supravieţui, compromisul, iar alţii (cei mai mulţi) au căzut firesc, omeneşte, lepădându-se de trecut şi de crezul lor aşa precum Petru s-a lepădat, în moment de cumpănă, de învăţătorul lui.Unii (puţini la număr), căzând s-au şi ticăloşit, dar cei mai mulţi au rămas, totuşi oameni şi, cu Petru, s-au căit pentru omeneasca lor slăbiciune şi, prin viaţa pe care au dus-o mai apoi, şi-au răscumpărat căderea.Îmi spunea atunci, în acel timp de cumplită urgie, cu o infinită tristeţe în glas, un prieten care fusese un luptător de nădejde, dar care până la urmă cedase :„N-aş vrea să fiu înţeles greşit.Atât mi-a fost menirea.Sunt, nu înfrânt, ci terminat.Nu mai pot lupta pentru o cauză pe care, deşi nu o cred pierdută, simt că nu o mai pot sluji.Sunt sigur că sub specie aeternitas dreptatea e de partea noastră, dar nu pot să nu constat că, în acest ceas al istoriei, nu lumina ci bezna-i mai mare.Pentru moment se pare că răul a triumfat.Cel puţin pentru timpul nostru.S-ar putea ca cei care ne vor urma să fie mai vrednici şi mai norocoşi decât noi.În ultimul timp îmi vin tot mai des în minte, ca o mustrare, versurile lui Gyr din Balada codrului fără haiduc :„Fie codrule s-ai parte/de-un haiduc cum n-am fost eu”.Fie ca ţărâna să aibă parte de luptători mai destoinici decât noi să risipească bezna şi să facă să triumfe lumina.Şi probabil că aşa va fi căci temelia acestei viitoare resurecţii am pus-o noi.Cu toate înfrângerile şi neputinţele noastre, noi vom fi rădăcinile viitorului arbore de lumină” *** ("Încremeenire")/-"A-ncremenit şi timp, şi necuprins şi sufletul ni s-a sleit ca săul , nimicul ca pecinginea s-a-ntins oprind pe loc şi binele şi răul . Eternu-a pus pecete devenirii şi s-a oprit din curgere durata, ascuns pe undeva-n afara firii destinul ciung nu-şi mai învârte roata. Nimic nu se întâmplă şi nimic Din câte sunt sub cer nu mai tresaltă, Sărmana lume cu durerea-n spic De Dumnezeu a fost lăsată baltă. Pe fondul sur al timpului-mpietrit Suntem antice basoreliefuri, Tocite statuete de granit Pe-alocuri cu reflexe de sidefuri"/Demonstene Andronescu,Aiud,1959 *** ("Reeducarea de la Aiud",Demostene Andronescu,Lucrare publicată în serial în revista Puncte Cardinale,în anii 1993 -1996,numerele 8/93=2/96,Editura Manuscris,2018) http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiun...IUU757uQCRQtBA https://www.youtube.com/watch?v=B5_C...qrnM9ayI_t4yW8 Last edited by victor_homescu : 05 Dec 2019 at 21:00. |
05 Dec 2019, 21:12 | #545 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
A murit în casa din strada Visarion, cel care scrisese ”Nu mă tem de moarte, ci de veșnicia ei”, în dimineața zilei de 19 noiembrie 1919, se împlinesc 100 de ani,Alexandru Vlahuţă (1858-1919),-Poet posteminescian,**Mânat de soartă pe-a vieţii valuri/Se duce omul fără-ncetare/Şi-mpins de vânturi, lovit de maluri/Aci se-afundă, aci apare/Pătruns de chinuri, sărmanul plânge/Şi mai nainte de-al său mormânt/El moare-n lampa care se stinge/El moare-n creanga ruptă de vânt/El moare-n steaua care apune/Şi tot ce cade şi tot ce tace/Moartea-i arată, de moarte-i spune/Pân’ se cufundă barca-i în pace**(Omul), În revista Dacia din 21 decembrie 1919, Al.Al.Busuioceanu scria:"”Multa suferință a războiului i-a biruit în anii din urmă încetul cu încetul trupul.Până în minutul din urmă bolnavul n-a voit să se dea învins și activitatea sa publicistică din anul acesta e mărturie.Își scria adeseori articolele inimoase și fremătoare de credință, răzemat între perne sau în lungile sale insomnii, fără să țină seamă oboselii.Cei ce i-am fost în apropiere știm cu cată seninătate și stoicism își presimțea, își aștepta sfârșitul, maestrul și prietenul nostru neprețuit.Nici un cuvânt despre suferința lui fizică, nici un cuvânt de descurajare.Ca un filozof antic își pregătea frumusețea morții.Liniștit și scrupulos și în privirea caldă cu care își învăluia întotdeauna prietenii nu simțeai decât îngrijorarea pentru durerea celor ce-l vor pierde.Poetul își pregătea frumoasă, cum îi fusese întreaga viață, această ultimă predare a celui ce-si făcuse datoria.Când zilele trecute se întorsese de la Cîmpina unde-și căutase o scurtă odihnă, cuvântul cu care și-a primit prietenii a fost acesta ”E bine să mori în casa ta.Și m-am întors!”.Iar două zile după aceea, când doctorii îi stau îngrijați la căpătâi, el își păstra aceeași resemnată voioșie.Dintre perne își primea prietenii cu glume ce nu putea lăsa nicio îndoială ”Morituri, te salutant!”.Așa s-a stins omul acesta în care trăia încă cea mai frumoasă operă a literaturii noastre și care și din viață își făcuse o adevărată operă de artă.Pentru noi, cei care i-am fost tovarăși de muncă, amintirea lui ne va rămâne un îndemn viu către cinste și frumusețe."/-cf.Horia Dumitrescu Al,Vlahuță și Dragoslovenii,ed.Palas,Focșani
(..) **Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii, Să ne cânte rostul lumii și splendorile naturii? Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte, Magii ocrotiți de stele, mergătorii înainte, Sub credințele sfărâmate și sub pravilele șterse Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse Peste inimile noastre mângâiere și iubire, Și cuvântul lor profetic, inspirata lor privire, Valurile de-ntuneric despicându-le în două, Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!** *** -Scriitor, anul 1901, din"România pitorească"(**Mânăstirea Agapia e vârâtă în munţi, pitită într-un ungher de văi, aşa că n-o vezi decât când intri în ea.Dinspre miază- noapte o păzeşte de crivăţ o măgură înaltă, descoperită,«Muncelul cu flori»; la apus se râdică zid întunecat de codru şi în faţă iarăşi pădure de brazi, străbătută de cărări, ce te scot în luminişuri neaşteptate, «Poiana Mitropolitului», «Poiana Stariţei», iar mai sus, prin bungete de fagi, deasupra opcinei înalte, în fermecătoarea privelişte de pe «Ciungi», de unde vezi jos mânăstirea Văraticului, în dreapta băile Băltăţeşti, în stânga Cetatea şi Târgul Neamţului, în faţă largă, nemărginita vale a Moldovei.Stă soarele pe strunga de la «Cruce».Din cerdacul arhondaricului îmi răcoresc privirea pe ierbuliţa verde ce acopere curtea pătrată, îngrădită din toate părţile de încăperile albe,curate,tăcute,ale mânăstirii.Din mijlocul curţii se înalţă strălucitoare «biserica cea mare», zugrăvită pe dinăuntru de maestrul nostru Grigorescu.E linişte,ca în vis.Deodată aud ca un semnal un sunet clar, puternic, muzical: mă uit jos,în uşa bisericii văd o măicuţă bătrână, scundă,în mâna-i stângă cumpăneşte toaca uşoară, la înălţimea umărului în dreapta ţine-un ciocănaş de lemn,a lovit o dată şi stă,pare că aşteaptă s-adoarmă răsunetul celei dintăi bătăi,apoi păşeşte încet pe lângă zidul bisericii,bătând în toacă,la început câteva lovituri tari,hotărâte,răzleţe,apoi treptat depărtarea dintre ele se micşorează,până ce nu mai auzi decât o ploaie de sunete mărunte,dulci,cadenţate,ca şoapta pripită a unei rugăciuni,şi parcă se duc,se topesc,şi iar vin aproape,iar se despart,tot mai rare,tot mai puternice, ecouri lungi auiesc prin coridoare,prin sălile boltite ale chiliilor,întreaga mânăstire răsună ca o vioară.Iar eu,în taina care mă împresoară,simt cum toate loviturile acestea bat în sufletul meu şi-mi redeşteaptă,ca dintr-o lume depărtată,dulcea şi sfânta evlavie a copilăriei.(..)Multe din locurile frumoase,pe care le-am văzut,îmi revin acum, învăluite în farmecul depărtării şi parcă mă dojenesc,unele că n-am spus destule,altele că n-am spus nimic de ele.Multe vor fi iarăşi, pe care nu le-am văzut încă.**) *** - anul 1910 din volumul"Pictorul Nicolae I.Grigorescu"**Grigorescu era făcut pentru a vedea înlăuntrul lucrurilor.Tăcut,pururea gânditor,neliniștit, având nu numai pasiunea de a observa,dar și darul de a vedea,omul acesta era cu neputință să se mulțumească numai cu ce spun formele la suprafață.Toată adâncimea acestui suflet meditativ își cerea în afară proporția de adâncime, în bătaia privirii,pe care o arunca asupra lucrurilor.El nu era un trecător grăbit în lumea aceasta,pe care a căutat s-o vadă, fără să fie văzut.Un lucrător grăbit, da.Grăbit să scuture cât mai multă viață și cât mai mult înțeles din spăimântătoarea fugă a clipelor lui.Să vadă repede,și repede să spuie ce-a văzut.Toată viața lui era în ochi.Acolo ardea flacăra sufletului lui. În ochi și în mâini, care nu erau decât o continuare a ochilor.O imperioasă nevoie de a-și exprima prin linii impresiile lui.El cugeta în linii.Acasă, pe drum,în primblările lui prin țară,ca și în călătoriile lui în străinătate,își însemna ce vedea,repede,cu iuțeala mișcărilor instinctive.Chiar și când era bolnav și nevoit să stea în pat,simțea în mână neastâmpărul,trebuința de a crea.Zăbovea o muscă la o picătură de sirop de pe mesița lui de marmură,în două minute de poză, musca era pe hârtie,aidoma gata să zboare.La Paris,fiind odată bolnav și neputându-se mișca din otel vreo două săptămâni,toată vremea nu făcea decât să deseneze figurile fantastice pe care ochii lui aprinși le vedeau în florile tapetului de pe păreți.Îngrijitoarea,femeie deșteaptă, îi punea la căpătâi,regulat,în fiecare dimineață, foi de hârtie albă, în locul celor "mâzgălite". Și pictorul,în bunătatea lui,se făcea că nu bagă de seamă.Câte carnete cu desenuri prețioase n-a pierdut în viața lui! O zi,două,îi părea rău,pe urmă zicea:"Nu-i nimic:un lucru pe care l-ai făcut odată,nu-i pierdut; chiar dacă l-ai șters,nu-i pierdut,a rămas ceva în mâna ta.Și asta-i de ajuns." Vorbeai,el mai mult cu ochii te asculta.Îi simțeai privirea cum îți umblă pe față, pe mâini, ca ceva viu, neliniștit,care caută.La masă,într-o bucățică de pâine,într-o pată de cafea pe marginea ceștii,ne arăta profiluri,capete de expresie,pe cari le învia cu privirea lui.Lumea el o vedea în tablouri.Picta cu ochii, cu gândul, când nu picta cu mâna.Toate clipele de veghere le trăia în arta lui.De aci ușurința,libertatea,verva extraordinară a facturii lui.În arderea aceasta neîntreruptă a focului sacru e taina puterii unui artist.El n-a lăsat o clipă să se treacă focul pe care i l-a încredințat Dumnezeu.Și de aceea,tot ce-a vrut a făcut.Toate tainele i s-au deschis.Priviți peisajele lui.Nu mai e pictură.E o fereastră deschisă larg în lumina de-afară. Copacii își tremură frunza-n aer,norii se mișcă încet,ca niște corăbii fără vânt, pe marea lor albastră,de un albastru de vis, iarba,încropită de soare,aburește,parcă te cheamă la odihnă; te duci cu gândul acolo, trăiești acolo.Tot înțelesul artei stă în vraja aceasta.Se uită unii de aproape,să-i vadă "meșteșugul".Un muzicant care ar vrea să controleze pe ce note cântă privighetoarea!Dar Grigorescu n-are nici un meșteșug.Natura însăși creează prin el.Natura a vrut să vadă cum sunt lucrurile ei în pictură: avea nevoie de un suflet curat și sincer, care să i le arate în adevărata lor lumină , și-a însărcinat cu aceasta pe Grigorescu.L-a ales pe el, pe copilul acesta bun, care spunea unui critic de artă ce-l tot întreba de tehnică, de procedeuri, de secrete:"Nici un secret, dragă domnule.Privesc lucrul cu ochii mei, și caut să-l fac așa cum îl văd." Multe lucruri bune dau cărțile;sinceritate însă nu pot să-ți dea, și aceasta-i mai scumpă decât toate învățăturile.Ce anatomie a învățat Grigorescu?Și,cu toate astea,uitațivă la boii lui.Sunt "modelați pe dinlăuntru":își au sub piele mușchii și oasele la locul lor,făcute bine,bine legate,fiecare mișcare o vezi și pe dedesubt, își dezvoltă jocul ei fascicular, încordarea și discordarea nervilor, cu întinderea și slăbirea legăturilor corespunzătoare. (..) Lecții,în înțelesul obișnuit al cuvântului,n-a dat.Dar viața lui simplă,bunătatea,cinstea,singurătatea de sfânt în care a trăit, renunțarea la orice foloase personale,și mândrul dispreț pentru toate deșărtăciunile omenești,iubirea de țară,munca neadormită și adânca pasiune pentru bine,adevăr și frumos nu sunt oare și acestea,acestea mai ales,cea mai înaltă învățătură pe care poate să ne-o dea un om,și,din acest punct de vedere,nu rămâne Grigorescu un mare profesor al vremii lui ș-al celei viitoare?Despre lucrurile lui niciodată nu vorbește.Despre viața lui,foarte rar.Povestește fermecător,în vorbe puține,aproape fără gesturi,cu nu știu ce pasiune stăpânită,care-ți dă impresia unei mari puteri ascunse.O mare dreptate,care vorbește-ncet.E în vocea sa tăcută, blândă,de o nobilă discreție,un mare fond de simpatie ș-o adâncă nevoie de iubire.Pe oamenii buni,pe oamenii de treabă singur îi caută,se duce să-i cunoască,îi place să stea cu ei de vorbă.Și ce mângâiere duioasă are-n vorbă,ce expresiv e în privire,în toate mișcările lui!Când se scutură de-o impresie urâtă și rostește cuvântul "groaznic!",simți în tine fiorul repulsiunii lui.Iar când îți vorbește de-un lucru gingaș, glasul i se topește ca-n farmecul unei dulci mângâieri,și mâna lui dreaptă își unește frumos degetul cel mare cu cel de la mijloc într-o mișcare așa de corespunzătoare sentimentului, că parcă în adevăr îți arată lucrul de care-ți vorbește.Mâna lui sfântă! Mâna aceea nervoasă,mică,delicată,care parcă binecuvânta lucrurile pe care le atingea.Ce minune a făcut mâna aceea!**) https://www.unitischimbam.ro/alexand...BeXWZqy9cA_YFw |
10 Dec 2019, 18:44 | #546 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
*Mulţi l-au iubit, unii l-au urât, dar puţini l-au ignorat*, 411 de ani de la naștere, 1608 la 9 decembrie, Anglia ,("M-am nascut la Londra intr-o familie de oameni onesti ; tatal meu a fost un om integru, iar mama era o femeie inimoasa, respectata pentru faptele ei caritabile.Inca din vremea fragedei copilarii, tata m-a calauzit spre studiul Literaturii; iar setea mea de cunoastere era atat de mare, incat de la 12 ani, aproape ca nu ma mai dezlipeam de carti si nu ma culcam inainte de miezul noptii.Aceasta a fost prima cauza a pierderii vederii.Aveam ochii slabi din nastere si sufeream de dureri de cap, ceea ce totusi nu a stins ardoarea curiozitatii mele, dupa cum nici nu a intarziat dezvoltarea mea intelectuala.Tata a tinut sa urmez cursurile gimnaziului clasic si sa invat acasa cu meditatori.Mai tarziu dupa ce m-am familiarizat cu cateva limbi straine ( franceza, latina, greaca si ebraica ) si am facut progrese in filosofie am fost trimis la Universitatea din Cambridge"), John Milton (1608-1674) **Copil fiind, nu mi-a placut nicicand/Vreun joc copilaresc ; un singur gand/Aveam sa-nvat, sa stiu pentru -a putea/Sa fac un bine semenilor mei, caci socoteam ca asta mi-e menirea/Sa inlesnesc Dreptatea si-Adevarul**,a compus în perioada 1658–1663, în bună parte dictat, monumentalul poem "Paradisul Pierdut",publicat iniţial în 1667, urmat de "Paradisul regăsi", poetul, în 1652 orbise complet, avea a scrie "Sonetul XIX"**Când cuget cum pierdui lumina mea/Spre jumătatea vieţii, şi că-n mine/Unicul meu talent ce viu mă ţine/Stă sterp, măcar că duhul mi s-ar vrea/Părintelui meu slugă, şi să dea/Măsura-mi dreaptă-n slove ne'haine/Mă-ntreb nătâng: înfăptuiri senine/Ceri, Doamne, de la orbi? Răbdarea, ea/Ăst murmur curmă, răspunzând îndată/De-ofranda noastră cerul lipsă n-are/În blându-i jug calci calea cea mai dreaptă/La ordinu-i regesc, umana gloată/Dă-ntr-una ghes pe ţarini şi pe mare/Iar servi îi sunt şi cei ce doar aşteaptă**,orb si sarac, In 1674, duminica 8 noiembrie, Milton moare in varsta de nici 66 de ani**Adio, camp ferice, tarm etern/Al desfatarilor! Salut, orori/Si lume de infern! Iad nepatruns/Stapanul tau cel nou aduce/Un cuget neschimbat de loc sau vreme/El insusi e salasul sau; printr-insul/Din cer se face iarasi cer din iad/Aici incalte vom fi liberi/Puternicul nu a zidit aici/Loc pismuit, si nici n-o sa ne-alunge/Aici putem domni in voie ; cred/Ca face sa te zbati pentru marire/Chiar daca e sa fie-n iad ; mai bine/Stapan in iad decat in ceruri sluga**
*** -din "Paradisul Pierdut",Cartea a doua,traducere Aurel Covaci**Aicea, în acest abis sălbatic/Matrice a Naturii, poate chiar/ Mormântul ei, abis ce nu-i nici mare/nici foc, nici aer, nici pământ-ci toate/Aceste elemente laolaltă/Ce-n valmele pricinii lor fecunde/Sortite-s să se lupte între ele/În veci de veci Atoateziditorul/De nu va pune-n bună rânduială/Materiile negre, să creeze/Din ele alte lumi,-da, în acest/Abis sălbatic, duşmanul prudent/Satan şi-aruncă o clipă ochii/Pe ţărmul Iadului popăsuind/Călătoria lungă cumpănindu-şi** (..) -din Cântul al VI-lea**Ne poate fi mirare, oare, faptul/ Atunci când mii şi mii de mii de îngeri / Se războiau de o parte şi de alta? / Când cel mai slab putea să-şi strige sprijin / A elementelor putere? Când / Sugeau din toate ţărmurile vlagă? / O, ce putere-ar fi avut aceşti / Potrivnici fără număr să adape / Războiul veşnic însetat de vieţi, / Sălaşul lor cu ură tulburându-l, / Chiar nimicindu-l, poate, dacă Tatăl / Atotputernic nu-i ţinea în frâu / Cu mâna lui ce cârmuieşte Cerul! / Părea, prin număr, orice legiune / O oaste câtă frunză, câtă iarbă, / Precum şi orice mână înarmată / Prin forţa-i egala o legiune.** *** ("Vreme de două secole, Paradisul pierdut a avut, pentru cultura engleză dominată de dogma protestantă, o autoritate aproape nelimitată: imaginea lumii proiectată de el era însuşită fără rezerve şi chiar cei care nu credeau în legenda izgonirii din paradis, o înţelegeau ca pe o figurare a unei catastrofe primordiale, astfel încât cânturile poemei miltoniene erau interpretate ca reprezentări ale «primelor vârste ale umanităţii»” (Dan Grigorescu) https://libermundi.livejournal.com/7...Cd9DkxF 9XXVc https://www.youtube.com/watch?v=QiUt...ozsA18BBttVwrI |
23 Dec 2019, 23:26 | #547 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
„Spre glorioasa-mi obârşie/Cobor adânc din eu în eu/Sub două mii de ani mă-mbie/ Din fundul vremii chipul meu”, 130 de ani în urmă, se naşte la 22 (alte consemnari 12/24) decembrie 1889, Nichifor Crainic, pe numele său adevărat Ion Dobre, filosof ("Nostalgia paradisului"), scriitor şi teolog interbelic, poet crestin, profesor titular la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde va preda până în 1944 **M-am ridicat dintr-o sărăcie lucie, însufleţit de tatăl meu fără carte, care m-a voit «om mare» ca şi învăţătorul genial pe care l-am avut în sat. Ceea ce am luat din casa părintească pentru formaţia ulterioară este emoţia de copil când bunica după tată mă trimitea pe lunca Neajlovului să culeg ghiocei şi Floarea Paştelui, mergând dus de mâna ei, să le depunem pe masa sfântă în Vinerea Mare şi să ne dăm amândoi «pe sub Domnul Hristos». Apoi, în aceeaşi noapte a marii dureri mergeam cu mama la morminte, şi auzeam jelania sfâşietoare evocând sufletele morţilor în cimitirul înstelat de lumânări. Trăiam emoţii covârşitoare. De la tata mi-a rămas prima educaţie literară, când mă lua pe genunchi, spunându-mi baladele haiduceşti ale Munteniei în luptă cu turcii. Dacă aş fi rămas în sat, sigur aş fi fost poet popular. Încă din şcoala primară versificam. Cum m-am ridicat apoi? Numai prin puterile mele proprii şi printr-o încredere spontană în ajutorul Celui de Sus, căci altul n-am avut.**, directorul revistei „Gândirea” a fost de doua ori arestat în "33 (achitat la proces), anul 1947, condamnat de Tribunalul Poporului la închisoare pe viaţă în procesul „ziariştilor fascişti” a stat în închisorile comuniste, la Aiud, timp de 15 ani, eliberat la 26 aprilie 1962, acuzat ca fiind informator al Securităţii, moare în noaptea de 20 spre 21 august 1972, la casa scriitorilor din Palatul brâncovenesc Mogoşoaia, dupa trei zile e îngropat în cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti. Pe cruce a pus să i se scrie numai numele**„Acei care vor să ştie cine am fost, să mă caute în scrierile mele, în revista Gândirea, al cărei mentor am fost, în cursurile de la Facultatea de Teologie, la Academia Română printre membrii căreia am fost. Acolo sunt eu. Sub cruce e un pumn de ţărână.”, prietenul, poetul Radu Gyr, avand a spune**Despărțindu-ne, cu inimile frânte, de scumpul și veneratul nostru prieten, am vrea să auzim, parcă, foșnirea holdelor din șesurile lui natale, murmurându-i: Ion Nichifor Crainic, fie-ți ușoară țărâna adoratei tale patrii. Fii spic de grâu, ca grâul pe care l-ai slăvit în stihuri, și pâine fii, ca pâinea sfântă pe care ai cântat-o!**
*** Nichifor Crainic, poemul "Miserere Domine"/*O, Crist, mi-aduc la tine, obosit/Și sâgnerat adânc de-atâtea rele, Miserere/Tremurătorul suflet părăsit/În negurile desnădejdii mele/În veci dorind și-n veci nemulțumit/M-au amânat mereu tot mai departe/Cărările pe unde m-au momit/Ispitele iluziei deșarte/O dulce Crist, și cum s-ar relfecta/Un crin de- argint pe-a apei unduiere/Apleacă luminoasă fața ta/Pe-a sufletului meu nemângâiere/Și-nalță iar din tristul meu pustiu/Speranțele și-avânturile sfinte/Cum se ridică-n cerul azuriu/Un stol de porumbei de pe morminte* *** Lucian Blaga despre Nichifor Crainic, revista “Gandirea”/**“Luna mai 1919. De atunci datează prietenia, care avea să devină cea mai rodnică prietenie a vieţii mele, o prietenie care a înflorit necurmat, o prietenie care n’a cunoscut decât ascensiuni şi care a fost fecundă, chiar şi atunci când isca deosebiri de vederi în materie literară şi filosofică. Suntem acum în luna Martie 1940, adecă 20 de ani mai târziu. Nichifor Crainic a împlinit recent cincizeci de ani. Ştiu că admiratori de-ai lui nădăjduiesc să fie printre ei cât mai mulţi tineri, căci pentru ei trăieşte omagiatul vor scrie cu acest prilej despre toate aspectele operei şi activităţii sale, aşa cum se cuvine. Am însă certa convingere, că nimenea nu e mai chemat să scrie despre prietenia cu Crainic, decât subsemnatul. Linia spirituala pe care Crainic si-a construit-o, coincide efectiv si integral cu innaltărea ortodoxiei romanesti.** *** (Desmarginire) - Nichifor Crainic "Si de pe varf de munte ma voiu sui pe-un nor. Zi grea, cutremurata va fi, o zi de-adio, Cand inima-mi, de tine, fasii voiu deslipi-o, Amara frumusete, pamant ratacitor. Voiu sfarama sub pleoapa tot spatiul din jur Si-mi voi culca suspinul pe norul meu : salupă Ritmata de arhangheli, la prora si la pupa, Cu aripile vasle prin valul de azur. Oceane de vazduhuri s-or lumina rotund Prin stele-arhipelaguri salupa mea sa treaca. Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatra seacă Scăpand rostogolită spre-adancuri fara fund. Mă va-nvăli, spumoasa, pe crestete de hău, O pretuntindenească vibrare de lumină Si m-oi topi in boare de muzica divină, Despovărat de zgura parerilor de rău" *** Nichifor Crainic în cartea sa de memorii Zile albe, zile negre-„Eu m-am ivit în lumina lumii venind dintr-o adâncime de două mii de ani. Hrisoavele vechimii mele n-au fost niciodată scrise. Le port în sângele care bate încă în tâmpla căruntă. Eu nu cobor de pe culmile istoriei, ci mă urc din peşterile anonimatului. Sentimentul acesta nu îl am numai eu; îl avea şi tatăl meu, ţăranul anonim, al cărui suflet chiuia de bucurie că-şi vede feciorul cărturar, ridicat dintr-un neam care n-a citit decât în stele şi n-a scris decât cu plugul pe coalele negre ale ţărânii” http://www.marturisitorii.ro/2016/08...DeDk5QQTfKXZ0k https://www.youtube.com/watch?v=nFgo...kPLXrc0fm7vDKU |
28 Jan 2020, 23:58 | #548 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
=232 de ani, Epitaf :"That, only that, shall single out the spot,/ By that remembered, or with that forgot.”-Doar „numele vreau monument să-mi fie/Etern prin el sau mort pentru vecie!”- George Gordon, Lord Byron (s-a născut în 22 ianuarie 1788-19 aprilie 1824, „Baby Byron", îl numea Augusta-sora lui vitregă), născut infirm ( avea piciorul drept bont, răsucit spre stânga), a moştenit atât nobleţea (de titlu) cât şi nebunia şi-a scandalizat contemporanii prin comportamentul atipic şi prin sfidarea normelor de moralitate ale vremii, poet si scriitor excentric**„De ce aş urma gloata Modei credulă?/ De ce m-aş supune stăpânilor ei?/ De ce să aplaud prostia fudulă?/ De ce să-mi leg viaţa de proşti şi mişei**, macabru şi orgiac, ştiri în care abundă implicații în obscenităţi şi ebrietăţi scandaloase, hipocondriac şi sportiv (in acelasi timp un singuratic)**Ca un sihastru printre pelerini/ Mi-e dat să umblu toţi îmi sunt străini**, s-a dedicat înotului, călăritului, tirului, Timp de trei ani, călătoreşte, Portugalia, Spania, insula Malta, Albania, Imperiul Otoman, Între octombrie 1809 - martie 1810, scrie primele cânturi din "Childe Harold’s Pilgrimage/"Pelerinajul lui Childe Harold" )/-Poemul este structurat în patru cânturi)** Ce-i scris e scris/Sfârşit-am truda...Vocea mea răsună/Stârnind ecouri, cea din urmă oară/Se stinge-un vis prelung cântat pe strună/Ca torţele ce bezna-mi luminează**.si "Don Juan" poemele ce-i vor aduce faima; Byron a fost un moment de vârf al celui de al doilea val al curentului artistic şi filosofic care a cucerit imperiul englez, romantismul, alături de Shelley si Keats; anul 1816 la 15 ianuarie soţia, Ann Isabelle Milbanke, l-a părăsit : aflase de iubirea soţului pentru Augusta, peste putine zile este repudiat social, nevoit să părăsească Anglia pelerin prin Belgia, Elveţia, Italia.Grecia (pentru care poetul s-a implicat în mişcarea revoluţionară a carbonarilor). şi-a redactat piesele de teatru, opt la numar (Manfred, 1817, Cain. A Mystery, Sardanapal, The Two Foscari. An Historical Tragedy, 1821, Marino Faliero, Doge of Venice, 1821, Werner, or the Inheritance: A Tragedy, 1822, Heaven and Earth. A Mystery, 1823 şi The Deformed Transformed A Drama, 1824.), a tradus "Morgante Maggiore" de Luigi Pulci, a continuat să lucreze la Don Juan, a scris şi publicat ciclul de poeme „italiene”, distruge căsnicii, cu trei ani înainte de moarte scrisese tragedia în cinci acte, în versuri, Cain, pe teme biblice, respinsa de Biserica anglicană, va muri la vârsta de 36 de ani, în Grecia, unde Byron se angaja-se în lupta de eliberare naţională a tarii, nefiind uitat, au fost organizate funeralii naţionale **Auzi mereu: „O, Domnul te-aibă-n pază”,
Și poate-i cel din urmă bun-rămas. Cum poți să-i faci pe-ndrăgostiți să crează Că se vor revedea, în cruntul ceas Când, după chef târziu, în zori dă moartea glas?**, adus în ţară, în iulie, aceeasi biserică refuză înmormântarea în Catedrala Saint Paul. Motivul?,- batjcorirea Sfintelor Scrieri.- in "Cain"/**Deci Răul, pentru El, e cel învins/Ce-i binele adus de El? Căci dacă/L-aş fi înfrânt spuneam că El e răul/ În tot ce-a zămislit.**Poetul le raspunde -**Sunt unii ce de-un straniu gând m-acuză/C-atac credinţele ţării şi morala/Şi-mi cată-n orice vers dovada, muză**, lordul este reînhumat la St. Mary Magdalene Church, Hucknall Torkard. *** George Gordon Byron era poreclit, în copilărie, „micul diavol şchiop”/**Sunt tânăr, dar ma voi simți/Mereu străin în lumea asta/De ce nu știm când vom muri/ Ca sa se termine năpasta?/ O data am avut un vis/De fericire, dar cu-o raza/Tu, Adevăr, mi l-ai ucis/Trezindu-ma la vechea groaza!/S-au dus toți cei ce i-am iubit/ La fel, prietenii dintâi/ Nădejdile când ți-au murit/Cu sufletul pustiu ramai!/Tovarășii de chef te fac/Sa uiți, o clipa, de amar/Plăcerea, însa, nu-i un leac/Al sufletului solitar!** *** „Adevăratul geniu nu se teme/De-a lumii nepăsare sau blestem” - Din poemul narativ "Don Juan", cincisprezece mii de versuri, şaptesprezece capitole, primele şaisprezece integrale, iar ultimul neterminat, ultima creaţie majoră semnată de Byron : * * "De-ar fi de toate astea stăpânit, Sau doar de câteva, în viața lui, Nebunule ce-l crezi pe-avar smintit, Care-i scrânteala ta? Te rog să-mi spui: Dezmățul sau războiu-a izbăvit De rele lumea? Nu-i la fel când pui Cifre-n ceaslov? Dar cui i-a folosit? Avar uscat, pe cei risipitori Întreabă-i pentru cine strângi comori!" https://www.historic-uk.com/CultureU...9DF6oZ3LTCWg0w https://www.youtube.com/watch?v=D4V0...y3BsNA5tw7wccg |
05 Mar 2020, 20:49 | #549 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
(1925‐1977) A.E. Baconsky, ani 43 de la moarte, cel care a lăsat istoriei noastre literare, între altele, volumul de traduceri "Panorama poeziei contemporane universale", 1972 - având aproape o mie de pagini (910)**Lăsaţi nebunii să umble singuri căutând o lume/ mai albă pentru moartea lor, lăsaţ-i nepedepsiţi şi liberi: fiecare/ cu masca lui întâmpinând la ţărmuri/ Apusul Magic, fiecare-n iarnă/ strigându-şi falsul nume în timp ce rugineşte/ pe vechi blazoane, cel adevărat.”, între anii 1969-1971 realizează, la radio, Emisiunea săptămânală "Meridiane lirice", **Poeziile şi proza, eseurile, notele de călătorie, traducerile, întreaga lui literatură se află sub semnul acestui dublu impuls: către existenţă şi către artă, către exprimare şi către viziune, către viaţa reală şi către idealul spiritual. Trăia ca un artist şi scria ca un om.(**Noi n‐am murit niciodată și nu vom muri în complicitate cu viermii pămîntului zodia noastră/ surâzătoare se‐arată: un dans/ ne salvează mereu, un dans mlădios/ o eschivă de membre, o eschivă de inimi/ o eschivă de capete, o eschivă de umbre de capete - o/ capetele tăiate, cele ce nu s‐au plecat/ cele ce n‐au purtat niciodată o mască/ încet în larmă apun și nu le mai deosebim/ din piramida de cranii ce crește mereu/ printre volutele dansului nostru**), Retras într-o solitudine mândră, era solidar prin creaţie. Aparenta lui izolare era un mod de apropiere esenţială, de un patetism netrucat. Ura mistificarea, avea oroare de falsitate şi de simulacru, cum scrisese într-un articol ce avea să apară postum în 'Luceafărul', unde începuse, nu demult, să-şi publice noi note de călătorie. Lirismul lui A.E. Baconsky rezultă din mişcarea sensibilităţii între nelinişte şi meditaţie; e, în toată literatura lui, o cumpănire dramatică între experienţă şi spirit, o confruntare între sentimentul pierderii şi al ireversibilului şi năzuinţa unei vieţi de o calmă, ordonată intensitate.**-criticul literar Mircea Iorgulescu
*** Emisiuni realizate de A.E. Baconsky-”Meridiane lirice” (1969). Miguel de Unamuno, alături de alți celebri poeti - conferințe și traducere. http://www.radio-arhive.ro/articol/m...byju4.facebook ////// **Sunt şi eu unul dintre cei ce se nasc din timp în timp între voi/ ca să moară cu gura plină de pământ şi de oseminte**, decedat, în timpul cutremurului, Bucuresti 4 martie 1977, sub tonele de beton ale blocului Continental,**Am văzut un maniac făcând injecţii trandafirilor/ am văzut o femeie de lemn am văzut un burghez/dând o lămâie girafei din grădina zoologică/ şi n-am văzut decât păsări moarte, multe/ nenumărate păsări moarte în jurul automobilelor/ care făceau dragoste pe Landhausstrasse**, A.E.Baconsky, născut la 16 iunie 1925, Cofa (Basarabia), eseist, poet, prozator si traducător/ **Pe negre întinderi/ germinează seminţe bolnave/azotul şi fosforul cresc în celulele lor/ albă e pulberea oaselor moarte pe care o cern / norii aduşi de falsul austru: Doamne, durerile facerii/ nu mai sunt pentru noi!false păsări adorm/ sus în văzduh=şi falsul craniu/ emite mesaje cifrate/ falsului soare** *** Numai tacand si gandidu-te singur la toate, ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine, numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea toate cararile tale gresite=numai lasand sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale, adormind si trezindu-se iar.Fara cuvant, fara strigat: drumul pe care-ai umblat,ori ca-l strigi,ori ca-l fluieri, nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu-te singur ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie, pentru toate pacatele tale izbavirea e numai in timp,e numai in rosu, e numai in oameni,in faptele lor. Liniste-n urma! Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata.Alearga uitand, ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma de cerbi stravezii, care sunt poate visele tale. Totul e doar inainte, totul sunt anii care ard si te-ntampina-n cale/ (Meditatie in ritm de maree) *** Am voit să ard, să înalţ, să iubesc, să dărâm/ am voit să plâng, să lupt, să ucid/ e oare o ţară, un timp, un tărâm?/ un zid pretutindeni, un zid/ Voi pleca deci lăsând moştenire o lungă/ trenă de sânge, de zgură, de fum/ puţinii care vor putea să mă ajungă/ poartă stigmatul meu de pe acum/ Otrăviţi-vă carnea! Din hoitul îmbălsămat/ nici spic, nici floare, nici salcie nu dă!/ iată se-aude istoria urlând depărtat/ cine are urechi de auzit,să audă! *** -Autoportret în timp- Am semănat cu pădurea,cu moara de vânt,cu tăcutele, negrele,necunoscutele cruci de la margini de drumuri, cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave am semănat-si cu chipul ciudatilor zei îngropati în nisip lângă mare.Cât e de-atunci? Trebuie sa fi trecut multe ploi,multe viscole,trebuie sa fi pierit multe ziduri si osti,=să fi căzut multe lanturi, să fi ars,să se fi risipit,să se fi dus dracului multe imperii ca să-ncep a semăna în sfârsit cu mine/Din volumul"Cadavre în vid",1969 *** -(Simptom)-/ poem, publicat postum- Pietre, ziduri, clădiri=şi cel ce nu doarme crede şi înalţă/ mereu/ acelaşi templu stupid piramida pentru mumiile falşilor faraoni/ faraon/ care mor rând pe rând şi piramidele rămân mereu/ neterminate/ şi oasele sclavilor cântă, fluieră fluierul piciorului frânt/ ploaia/linge coastele rupte în formă de liră şi se aude o muzică/ decolorată/ dinţii cad când e grindină iar în craniul surâzător şi-a făcut/ cuibul o pasăre roşie care strigă întruna:/ NIHIL! NIHIL! NIHIL (Opere,I.Poezii,Academia Română,Fundatia Natională pentru Stiință si Artă,2009) |
18 Mar 2020, 18:54 | #550 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
Poetul Ion Barbu/ matematicianul Dan Barbilian,125 de ani de la naștere "eseist = traducător = reputat profesor" (**La anii-mi încă tineri, în târgul Goettingen/ Cum Gauss, altădată, sub curba lui alee/-Boltirea geometriei astrale să încheie-/ Încovoiam poemul spre ultimul catren**- poemul "Ut algebra poesis" (dedicat iubitei Nina Cassian),**Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei. Există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia. Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă. Domeniul visului este larg şi întotdeauna interesant de exploatat.În felul acesta înţeleg suprarealismul, care în cazul nostru devine un infrarealism. Am o singură evlavie: Edgar Poe și trei admirații: Mallarmé, Rilke, Rimbaud**, anul 1929 sustine doctoratul la Bucuresti cu teza principala “Reprezentarea canonica a adunarii functiilor hipereliptice” ¸si cea secundara “Grupuri finite discontinue, în 1944 devine profesor la Facultatea de matematică a Universităţii Bucureşti, dedicat problemelor de algebră axiomatică, publică diverse articole în reviste de specialitate. În 1948 îl găsim printre membri fondatori ai Institutului de Matematică al Academiei, iar în 1958 se întoarce la geometrie şi defineşte „Spaţiile Barbilian”, Ajuns „poet..dintr-o glumă”, Barbu mărturisea:**Eram în ultima clasă de liceu şi candidat la Şcoala de poduri şi şosele. În gazdă şedeam cu un poet, Simon Bayer, a cărui moarte (ca poet) voi deplânge-o toată viaţa. Acesta mi-a incendiat flacăra versurilor, deşi poate era mai bine să fi rămas toată viaţa numai admirator al poeţilor. Într-o zi, citind pe Baudelaire, îmi vine gustul să-i traduc o poezie. Colegul Tudor Vianu, legat de Bayer printr-o indisolubilă legătură în timp şi spaţiu, şi-a permis să râdă de această glumă. I-am jurat atunci să-i dau revanşa. Dacă am perseverat, este c-am prins gust de acest joc**, La 29 septembrie 1918, Alexandru Macedonski îi publică în revista „Literatorul”, prima poezie intitulată "Fiinţa", iar din 1919, încep să-i fie publicate poeziile în „Sburătorul” lui Eugen Lovinescu, care-l prezintă elogios cititorilor, prin articolul "Un poet nou ”,Una din cele mai cunoscute poezii "După melci", apare în 1921 în revista „Viaţa Românească”, în anul 1930 i se publică la Editura Cultura Naţională volumul "Joc secund", Autor a peste 100 de lucrări matematice printre care „Teoria aritmetică a idealelor în inele necomutative” precum şi „Grupuri cu operatori (teoremele de descompunere ale algebrei)”- **anii imediat urmatori celui de-al doilea razboi mondial se caracterizeaza, ın activitatea sa ¸stiintifica, prin trecerea din ce ın ce mai pronuntata de la vechile sale preocupari de geometrie, carora la consacrase anii tineretii, la abordarea unor probleme fundamentale ale algebrei moderne ¸si ale teoriei numerelor. Unul dintre marile merite ale lui Dan Barbilian ıl constituie faptul de a fi printre primii care au introdus la noi ın tara preocuparile de algebra moderna - algebra axiomatica cum ıi placea s-o numeasca. Bine cunoscut ın cercurile specialistilor din ıntreaga lume, Dan Barbilian este autorul unor rezultate importante de algebra si al unor spatii care-i poarta numele. Dan Barbilian creeaza opera sa algebrica ıntr-o perioada ın care, dupa un proces ındelungat de acumulare a numeroase fapte particulare, se simtea nevoia unei organizari a acestui material, o ierarhizare a sa, prin desprinderea unor structuri generale. Tocmai ın aceasta algebra asa-numita nealgoritmica s-a manifestat, dupa cel de-al doilea razboi mondial, activitatea creatoare a lui Dan Barbilian, activitate care reediteaza, pe un alt plan ¸si cu alte mijloace, tendinta pronuntata spre aspectele abstracte, de extragere a esentelor, pe care poetul o manifesta ın urma cu ani, ın ciclul Joc Secund*) -scrie profesorul Solomon Marcus in cartea sa “Din gandirea matematica romaneasca”, Ultima poezie a liricii barbiene , "Bălcescu trăind" apare în 1956, revista „Viaţa Românească”, - numit „Cel mai mare poet dintre matematicieni și cel mai bun matematician dintre poeți”, Ion Barbu, născut la Câmpulung Muscel (**Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experiențele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante : eter și cocaină!**) a decedat pe 11 august 1961, de ciroză, București Spitalul „Vasile Roaită”** Ion Barbu poemul scris la 1918 "Umanizare" publicat la 1920 revista "Sburatorul" :
Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire, In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit. Am parasit in urma grandoarea ta polara Si-am mers, si-am mers spre caldul pamint de miazazi, Si sub un pilc de arbori stufosi, in fapt de seara, Cararea mea, surprinsa de umbra, se opri. Sub acel pilc de arbori salbateci, in amurg, mi-ai aparut - sub chipuri necunoscute mie, Cum nu erai acolo, in frigurosul burg, Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie! Sub infloritii arbori, sub ochiul meu uimit, Te-ai resorbit in sunet, in linie, culoare, Te-ai revarsat in lucruri, cum in eternul mit Se revarsa divinul in luturi pieritoare. O, cum intregul suflet, al meu, ar fi voit Cu cercul undei tale prelungi sa se dilate, Sa spintece vazduhul si - larg si inmiit - Sa simta ca vibraza in lumi nenumarate.. Si-n acel fapt de seara, uitindu-ma spre Nord, In ceasul cind penumbra la orizont descreste Iar seara intirzie un somnolent acord, Mi s-a parut ca domul de ghiata se topeste. https://www.youtube.com/watch?v=SPLz...RpXVc70PRaDVTY |
15 Apr 2020, 20:51 | #551 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
=78 de ani, Poezia mazilesciană -"Tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia/ şi nu mai am inimă" : Virgil Mazilescu (11 aprilie 1942 - 11 august 1984, notează în Jurnal „Moartea a început pe 22 decembrie 1983”, a trăit 42 de ani şi 4 luni, „E 6 fără 20 dimineața. Beau, fumez, mă gândesc. Cred totuși că trebuie să mă sinucid. Dar nu beat!”), Debutat în anul "68, a dat doar 4 cărți : volumele "Versuri" (**Cineva pe lume are nevoie de mine/ dragostea mea dacă ai nevoie de mine/ o dragostea mea dacă ai nevoie de mine/ gîndeşte-te la mine/ în spaţiul cel mai umilit/ te-am sărutat eu mortul/ fiecare să-şi ascundă bine îngerul/ în buzunar/ ca la bîlci ca la cinematograful mut/ poate zborul va ţîşni printre zdrenţe şi urechi/ eh ce să-i faci vom fi un biet simbol/ şi unghiul dintre toate imposibil/ te-am sărutat eu mortul**), volumul "Fragmente din regiunea de odinioară",1970 (**Visul meu aleargă în noaptea luminoasă printre visele acestor oameni răi şi buni/ ai satului înmormîntat în lună. se opreşte la colţul străzii care duce-n cîmp/. învaţă să se ferească de cîini şi de trecut şi sub apa lacului/ cîntă cu peştii adormiţi/ o dacă visul meu ar atinge visul vecinului măcar uşa casei lui măcar aburul ce părăseşte lampa lui - poemul "Rugăciune la intersecţie de străzi"), volumul "Va fi linişte va fi seară", 1979 (**şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină/ din adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au/ topit ca aburul/ şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc/ şi că probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să spun/ şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune/ îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa de faţă. /o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii/ în care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută/ nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n pădure/ şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul/ în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură**, poemul "Prefaţă"), si ultimul volum antum "Guillaume poetul şi administratorul", 1983 (**O! norme ale durerii. călare pe propria lui imagine/ Guillaume scoate din buzunar (la auzul unei frunze galbene ca și la auzul unei trompete)/ revolverul
mic de alamă. el scoate apoi din servietă o chivără de mucava/ și până la urmă scoate și dispreţul împăturit în două:/ mă scoate visător pe mine din umbra măslinului sacru – /și numai astfel învinge o! norme ale durerii**poemul - "Cîntecul lui guillaume" : *Am băut din sîngele ei şi mi s-a părut că e bun am mîncat din carnea ei şi mi s-a părut că e bună dar mă întreb şi astăzi cine este ea la urma urmei şi de ce a trebuit să beau tocmai din sîngele ei şi să mănînc din carnea ei – şi uneori îmi aduc aminte „deschide uşa asta la care bat plîngînd”), mort pe 11 august 1984 "A fost descoperit pe wc, sambata dimineata. In august, foarte cald, era intins pe jos, pe covoras, in camera. A fost o scena cumplita. L-au dezbracat in fata noastra, i-au scos pijamaua, a ramas mortul gol-golut, l-au bagat intr-o patura cazona si l-au pliat, c-au zis ca nu intra altfel in lift. L-au luat ca pe un sac, ca pe o boccea si au plecat cu el.", a fost înmormântat în cimitirul de la Mănăstirea Cernica/ poeta Nora Iuga *** (**Are cineva dintre dumneavoastră vreun sânge/ singurătatea se înalţă lângă poduri/ ca un avion al sufletului nostru celui mai metalic/ atât vă întreabă fratele meu şi nimic mai mult/ şi nimeni/ nu se îngrozeşte se aud apele orbind/ şi atâtea perechi de buze rătăcite prin coşurile/ gunoierilor domnişoară elevă/ domnişoară studentă/ o! moarte însămânţată/ singurătatea se înalţă lângă poduri/ oboseala cu lumânarea ei** (Va fi linişte, va fi seară) *** (perechi perechi se legănau la orizont în ștreangul zilei vorbeau ca morţii în praf deși morţi nu erau își însușiseră un fel de limbaj subiacent – al adoraţiei nici acuma nu e prea târziu nici acuma dangătul norilor o! măruntă iluzie - ștreangul zilei și convoiul care se duce o! măruntă iluzie-n ștreangul zilei pe toate căile viaţa mă previne mă avertizează) *** Nora Iuga, prietenă, despre iubirile, depresiile si decesul poetului din 11 august 1984**Adevarul este ca Rodica a incercat in repetate randuri sa-l determine pe Mazilescu sa nu mai bea, el nu a putut sa o faca si era si normal sa n-o mai poata face in stadiul in care ajunsese, si atunci ea nu a mai putut sa-l mai primeasca. Cine era Rodica? Pe Rodica am cunoscut-o de fapt la 2 mai, era o fata extrem de frumoasa, era nevasta lui Dan Cristea. Toti eram atrasi de ea, era o aparitie. Ne petreceam vacantele intotdeauna la 2 mai, unde mai veneau si Nina Cassian, Elena Stefoi, Marius Robescu, Gabriela Adamesteanu si multi altii. Asa am cunoscut-o pe Rodica Palade. Mazilescu a intalnit-o in blocul din Drumul Taberei, in care locuiau si el, si Dan Cristea, la etaje diferite. Acolo s-au cunoscut si s-au indragostit. A fost un fel de coup de foudre, nici nu era de mirare ea fiind atat de frumoasa, si trebuie sa spun ca si Mazilescu era un barbat destul de atragator pe vremea aia. Avea niste ochi verzi pe care n-o sa-i uit. Rodica n-a mai putut ramane cu Dan Cristea, lucrurile s-au aflat, iubirea era foarte mare, ea nu avea de gand sa faca un menaj in trei. A fost o dragoste adevarata, desi pe ea au acuzat-o dupa aceea prietenii lui Mazilescu si in special cei tineri. Optzecistii au acuzat-o foarte rau pentru ca din cauza ei a murit Mazilescu, lucruri care trezesc banuieli si din jurnal. Dar nu este asta adevarul. (..) Si atunci eu inteleg ca ea nu l-a mai primit. Si atunci el a cazut tot mai rau, tot mai rau si a ajuns la acest deznodamant teribil, care nici in ziua de astazi nu se stie cum a survenit. Pentru ca el a fost gasit mort la ora 9 dimineata pe closet, in baie, tot in acel bloc in care traia si cand a cunoscut-o pe Rodica. Langa el era un lighean in care se gasea, cazuta din mana probabil, cartea „Dragoste de viata” de Jack London.** |
17 Apr 2020, 21:23 | #552 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
=124 de ani **Asteapta/ E atat de intuneric, că numai vorbele-s lumină**Tristan Tzara ** În 1916 doream distrugerea genurilor literare. Introduceam în poeme elemente considerate nepotrivite de a face parte din ele, ca si fraze din ziar, zgomote si sunete. Aceste sonorități (care nu aveau nimic în comun cu sunetele imitative) trebuiau sa constituie o paralelă cu cercetarile lui Picasso, Matise, Derain, care foloseau în tablorile lor materii diferite**, născut pe 16 aprilie 1896, "rebelul" Tzara - Eugen Lovinescu, în "Istoria literaturii române contemporane", îl aşează în avangarda “curentelor extremiste”, numit de Nicolae Iorga “şarlatanul" Tristan Tzara, avea a scrie în „Primele poeme”, Editura unu, poezia (În gropi fierbe viaţă roşie) - **joi octombrie : titzule, o să fac o poemă dar să nu râzi/ 4 străzi ne înconjoară și noi le spunem lumină PE STÂLPI de rugăciune/ iar tu vorbeai cu elefanții la circ, ca lumina/ nu vreau să mai fii bolnavă, știi/ azi-dimineață Din pentru ce să vrei să fluieri telefon/ nu eu nu vreau eu nu vreau și mă strânge MULT PREA TARE/ azi-dimineață/ din aramă glasul tău tremură pe ața/ galbenul se încuia în pavilion CA SÂNGELE/ proprietăreasa s-a înverzit s-a înverzit s-a înverzit şi s-a împrăştiat ca ceaţa în clopoţei/ uite, o lumină ce-ar putea să fie neagră/ floare/ pe crini de oţel şi de sare să-mi spui încă o dată că mama ta era bună**/ - "Primele poeme ale lui Tristan Tzara", chiar poetul avertizează - "Cititorul este rugat aici să faca o pauză/ Și să se gândească asupra celor ce a citit* - înainte de Dada "Marea taină-i aici/ Gândirea se face în gură"
*** 1914-1915, Tristan Tzara (Îndoieli) **Am scos visul vechi din cutie cum scoţi tu o pălărie Când te găteşti cu haina cu mulţi nasturi Cum scoţi iepurele de urechi Când te-ntorci de la vânat Cum alegi floarea dintre buruieni. Şi prietenul dintre curteni. Uite ce mi s-a întâmplat Când veni seara încet de tot ca un gândac Bună multora de leac, când mi-aprind în suflet foc de versuri M-am culcat. Somnul e grădină hotărnicită cu îndoială Nu ştii ce-i adevărat, ce nu Ţi se pare că-i un hoţ şi împuşti Pe urmă ţi se spune că a fost soldat Cu mine întocmai aşa fu De-aceea te-am chemat să-mi spui – fără greşeală Ce-i adevărat – ce nu-i**/ - cele dintâi poezii românesti ale lui Tzara, publicate in Simbolul, Chemarea sau Contimporanul,(etapa românească) fiind cf. lui Paul Cernat “o repetiţie generală pentru aventura "Dada” - 2007, Ed. Cartea Românească, lucrarea "Avangarda românească și complexul periferiei" *** (Ne-am adapostit noi spaima de furtună/ Si pornise unul sa vorbeasca fara sir/ Acolo/ Am cules vorbele lui - cate/ imi patrund ca varcolaci seninatatile lunare/ Sa-ti fac margele cu dinti de rechini/ Ce joaca vartejuri de vise urate/ Ochiul de rugina mancat, foc indreaptă/Noi intram in gura depărtarii/ Si sub sirul dintilor de fort, ceilalti/ Asteaptă./ E atat de intuneric, că numai vorbele-s lumină). Autorul "Manifestului Dada" a murit la Paris pe 25 decembrie 1963 şi a fost înhumat în Cimitirul Montparnasse. *** https://www.rfi.ro/galerie-foto/tris...ahs.facebo ok https://www.youtube.com/watch?v=gnjq...YPQTP9zJ8_tgZQ |
19 Apr 2020, 21:50 | #553 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
Un poet al anilor "40, Constantin Cojan, dintr-o carte veche și rară, -"Targul cu Himere" (1940, cu autograful si dedicatia autorului, Editura: Cartea Romaneasca, un alt poem intitulat sugestiv :
(**De Paşti**) "In noaptea cea sfântă Cu dangăt de clopot Şi sângele 'n clocot, Doar îngerii cântă !.. Prin crânguri de ceară Bălăngăne vântul... Astmatic pământul Se svârcole iară ! Pustie-i livada Şi ars îi ogorul ; In murmur poporul Ne drăcuie sfada. Ochiade, minciuni Surâd Primăverii.-. Şi'ntârzie merii Să-şi puie călţuni ! Un ison din strană îşi mormăie harul... Credinţa-i calvarul, Şi sufletul, hrană ! Din ceruri, de Sus, La noi - cei de-aiici, Gângănii, furnici, Priveşte Iisus !..." *** (**In ziua ce a dintâi a săptămânel, când se lumina spre ziuă, a venit Măria Magdalena şi ceealaltă Mărie, să privească mormântul. Dar iată, se făcu cutremur mare. îngerul Domnului se pogorî din Cer, şi venind răsturnă piatra şi sta asupra ei. Şi Înfăţişarea lui era ca lumina fulgerului, şi îmbrăcămintea lui albă, ca zăpada. Şi de frica lui, păstorii s=au cutremurat şi au căzut ca nişte morţi. Iar îngerul a zis femeilor : Nu vă temeţi. Ştiu că pe Isus care a fost răstignit îl căutaţi. Insă nu este aici, că s-a sculat, după cum a zis. - Veniţi de vedeţi locul unde a fost pus. Şi repede ducându-vă, spuneţi ucenicilor Lui că, S-A SCULAT din MORŢI... Şi plecând ele de la mormânt, cu frică şl cu bucurie mare, alergară să vestească ucenicilor. Şi...când se duceau ele să vestească ucenicilor Lui, iată Isus le întimpină, zicând: Bucuraţi-vă. (Matei 28) ** - Adevărat! Cu pietate să rostim : Christos a înviat! |
27 Apr 2020, 19:52 | #554 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
Un ultim rămas bun, **Ne vom spune: ,,Cândva, am locuit cu tine, pe Pământ!”, azi decedată aprilie 26 în Duminica Tomei, 2020 - In Memoriam Clara Margineanu **Am fugit de tot să beau ploaie curată/ Să înțeleg că totul a fost nedrept, altădată/ În locul din care scriu acum, nu voi mai fi**
Oamenii care pleacă nu ne mai încap, Ne rămân mici, precum hainele din copilărie, Arată precum paparuda care cheamă ploi în plin potop, Stricând rima vieții și ceea ce chiar a trebuit să fie Oamenii care nu pleacă nici n-au nevoie de întâlniri, Ce e deasupra le întoarce mereu clepsidra din creier Rochii, eșarfe și parfum, de sub tranșee Lacrima umilinței, zâmbind, mângâie viața și sap În mica insulă de timp din amintirile noastre Lumină și viață, cutreier… Oamenii care pleacă nu știu că ne vor, Nici negru tăciune, nici alb orbitor Oamenii care ne rămân picură sânge dincolo de mască, Și atunci, statuile încep să își vorbească. Cei care pot sunt doar cei care ne sânt Ne vom spune: ,,Cândva, am locuit cu tine, pe Pământ!** *** ("Știam, viața e doar o repetiție, de fiecare zi, Operație pe cord deschis, Inima bate invers către o naștere frumoasă, Ne strepezim prezentul din antume spre postume, Volante și nomade vacanțele despre ce ar fi putut să fie, Glisante, ravisante tânjind un pic de cer Adevărul din noi, o lume cât o poveste, cine știe Poate nu pălim în acest veac. Ci vom râzbi încet, în carapace Descântec. Altfel, de unde această pace De unde atâta putere către căință? Am fugit de tot să beau ploaie curată Să înțeleg că totul a fost nedrept, altădată, În locul din care scriu acum, nu voi mai fi") https://www.youtube.com/watch?v=DaY6...bEa7jEHfVa8PyM |
31 May 2020, 20:15 | #555 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
97 de ani, **În noaptea asta nu voi fi fericit/ am fost refuzat de cuvinte/ si va trebui sã dorm într-un pustiu dezolant**, născut la 24 mai 1923 Victor Felea - moare pe 28 martie 1993 **Am ajuns la capătul fiinţei mele/ În această călătorie a gândurilor/ Mai încotro – ce este?/ Nimicul? Întunericul?/ Sau poate e altceva/ Un vecin de materie – necunoscut/ Ţintuit şi el între limite/ Cu mari întrebări în sufletu-i mut?**), fost poet, critic literar, traducătorul versurilor frostiene si eseist, coleg de generatie cu D.R. Popescu, A. E. Baconski, Miron Radu Paraschivescu (care l-a angajat redactor la Almanahul literar), Dumitru Micu, Dumitru Mircea, Aurel Gurghianu sau Aurel Rãu, la revista "Steaua", sunt publicate si poeme autentice, ocolindu-se inteligent ideologia impusa de partid, anii de dupã "50, se traducea din Robert Frost, Rainer M.Rilke, Federico Garcia Lorca, Salvatore Quasimodo, Eugenio Montale, William Faulkner, Henry James, Paul Valéry, Felea, un scriitor discret, avea a critica propriile-i compromisuri, vulnerabilitatea în fața cerințelor în numele ideologiei comuniste, ("am putut noi sa scriem asta?"), este distins cu Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor**Din coliba mea urbanã mã uit la cer/ Mã uit la pãmînt si la casele lui inegale/ Mã uit apoi la cîtiva copaci înnegriti
Si la strada exasperantã Si la geamul cu urme de praf Si la mîinile mele ce zac pe genunchi Mici si aproape îmbãtrînite zac pe Catifeaua maro a pantalonilor mei uzati Mã uit la dusumeaua de ciment a bucãtãriei Si la cutia de carton în care cîndva a fost închis televizorul Mã uit la lucrurile îngrãmãdite pe ea Într-o dezordine consacratã Mã uit si deodatã mã vãd pe mine însumi Uimitor de insignifiant si de zadarnic Pãstor de nimicuri Aici în aceastã înfundãturã domesticã**/- "Inedite", 1973 *** Victor Felea - scrie Jurnalul unui poet lenes : ianuarie 1955 - martie 1993, contine 834 de pagini, publicat de Editura Albatros, anul 2000**Aş fi putut, poate, să fiu un om de succes, dar am preferat să fiu comod, liber, să nu mă supun unor obligaţii plictisitoare. N-am vrut să mă transform decît în măsura în care am socotit că aceasta este strict necesar, fără să-mi silesc conştiinţa la salturi acrobatice; n-am mimat o atitudine de faţadă. Asta explică rămînerea mea în umbră, eticheta de personaj cenuşiu, necunoscut. Mi-am dat seama totdeauna de acele prilejuri cînd ar fi fost de ajuns să fac un gest pentru a fi săltat la suprafaţă. Totuşi, am lăsat să-mi scape toate ocaziile, pentru că am simţit că nu o să pot suporta prea multă vreme hărţuiala, apreciind că-mi sînt mult mai necesare singurătatea şi independenţa. Şi dacă din cauza lor am rămas fără avantajele popularităţii, am totuşi satisfacţia de a-mi fi păstrat nealterate gustul şi sensibilitatea, credinţa în arta adevărată izvorîtă din sinceritatea şi frumuseţea inimii omeneşti.**/-**Chiar și asta e viața chiar și asta/ pe care o duc eu zi de zi/ aici în orașul acesta printre/ câțiva oameni câteva lucruri/ printre câteva dorințe simple concrete/ printre gesturi obișnuite și vorbe și mai/ obișnuite printre enervări și satisfacții/ printre vizite și îndatoriri printre/ vise ce nu mai sunt decât fantome/ de vise printre regrete și nerăbdări/ și maladii sâcâitoare și voci/ care-mi spun și se confesează și vor/ ceva de la mine – chiar și asta e viață/ bucuria asta fără bucurie** (Chiar și asta) (..) Primul număr al "Almanahului literar"(unde a si publicat) a fost dedicat lui, I.V. Stalin - în Jurnalul unui poet leneș, Victor Felea avea a scrie **16 octombrie 1981 - *Am rãsfoit câteva numere de început ale „Almanahului literar“ (1950-1951), citind poezii, criticã, note. Ce orori, ce monstruozitãti. Si totusi, noi le-am scris. Îmi dau seama cu spaimã, cum a putut regimul ãsta sovietizant sã ne denatureze, sã ne oblige (si noi sã acceptãm) sã scriem în cel mai aberant limbaj lozincard al propagandei sovietice. Desi mai pãstrãm, mãcar unii dintre noi, o anume detasare criticã, nu ezitãm sã asternem pe hârtie o pseudoliteraturã utilizând sloganurile vremii chiar cu oarecare dezinvolturã. Forta propagandisticã ruseascã era atât de coplesitoare (mai ales cã era dublatã si de un alt gen de fortã - persuasivã) încât, dacã voiai sã trãiesti, intrai vrând-nevrând în marele cor al elogiatorilor. Te consolai cã esti un revolutionar si contribui la fãurirea unei lumi noi. Din pãcate, dupã trei decenii, aspectul propagandistic al acestei politici seamãnã perfect cu cel de odinioarã, atâta doar cã nimeni nu mai ia în serios frazeologia sforãitoare. O lãsãm sã treacã pe lângã noi si sã-si macine propriul vid, stiind cã nu mai poate capta atentia prin nimic. Ideologii vorbesc în gol si trec, în vreme ce noi ne ducem viata sub pavãza protectoare a indiferentei.* /// Jurnal, octombrie 1977 :"Simt planând asupra mea aceeaşi presiune politică din anii '50, de astădată vizând transformarea efectivă a scriitorilor, şi în genere a intelectualilor, în activişti de partid, având sarcini obşteşti precise." & Spre ruşinea mea, am expediat azi la Uniune poeziile patriotice destinate unei antologii aniversare. Un compromis în plus, ce mai contează!" *** **Între timp/ Bătrânii părinți/ S-au retras liniștiți/ Sus pe dealul împodobit de cruci/ Și de pietre frumos dăltuite/ S-au retras la locul odihnei de veci/ Între timp/ Am râs și m-am întristat/ Și am privit la televizor/ Miracolele și pierzarea lumii/ Între timp/ Am citit reviste/ Și m-am uitate la oameni/ Și la văzduhul tot mai străveziu al primăverii/ Între timp/ Am mâncat și am dormit/ Mereu între timp/ O viață între timp/ Și de-odată m-am întrebat cu spaimă/ Unde mi-e Timpul** (Între timp). *** Victor Felea în Jurnalul unui poet leneș:**Noi, cei de la "Steaua", am făcut în poezie ceea ce au realizat mulți dintre poeții moderni, am introdus firescul, limbajul omului simplu, fără inversiuni și fără prețiozități. Am lăsat versul să se nască din simplitate și adevăr.** https://www.youtube.com/watch?v=4o7K...VAZreUIxuimv6c |
04 Jul 2020, 00:48 | #556 |
Novice
Join Date: Jan 2018
Posts: 20
|
Lived a knight once, poor and simple,
Pale of face with glance austere, Spare of speech, but with a spirit Proud, intolerant of fear. He had had a wondrous vision: Ne'er could feeble human art Gauge its deep, mysterious meaning, It was graven on his heart. And since then his soul had quivered With an all-consuming fire, Never more he looked on women, Speech with them did not desire. But he dropped his scarf thenceforward, Wore a chaplet in its place, And no more in sight of any Raised the visor from his face. Filled with purest love and fervor, Faith which his sweet dreams did yield In his blood he traced the letters A.M.D. upon his shield. When the Paladins proclaiming Ladies' names as true love's sign Hurled themselves into the battle On the plains of Palestine, Lumen coeli, Sancta Rosa! Shouted he with flaming glance, And the fury of his menace Checked the Mussulman's advance. Then returning to his castle In far distant countryside, Silent, sad, bereft of reason, In his solitude he died. Alexander Pushkin, The Poor Knight subtext
__________________
''I have hardly anything in common with myself'' Last edited by nathalie_dinu : 04 Jul 2020 at 01:52. |
05 Jul 2020, 23:51 | #557 |
Guru
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
|
Three times I had the lust to kill,
To clutch a throat so young and fair, And squeeze with all my might until No breath of being lingered there. Three times I drove the demon out, Though on my brow was evil sweat. . . . And yet I know beyond a doubt He'll get me yet, he'll get me yet. I know I'm mad, I ought to tell The doctors, let them care for me, Confine me in a padded cell And never, never set me free; But Oh how cruel that would be! For I am young - and comely too . . . Yet dim my demon I can see, And there is but one thing to do. Three times I beat the foul fiend back; The fourth, I know he will prevail, And so I'll seek the railway track And lay my head upon the rail, And sight the dark and distant train, And hear its thunder louder roll, Coming to crush my cursed brain . . . Oh God, have mercy on my soul! Robert William Service, A Hero
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling." |
05 Sep 2020, 19:04 | #558 |
Novice
Join Date: Jan 2018
Posts: 20
|
Since he is so popular, here's yet another one from Robert W. Service
There's a race of men that don't fit in, A race that can't stay still; So they break the hearts of kith and kin, And they roam the world at will. They range the field and they rove the flood, And they climb the mountain's crest; Theirs is the curse of the gypsy blood, And they don't know how to rest. If they just went straight they might go far; They are strong and brave and true; But they're always tired of the things that are, And they want the strange and new. They say: "Could I find my proper groove, What a deep mark I would make!" So they chop and change, and each fresh move Is only a fresh mistake. And each forgets, as he strips and runs With a brilliant, fitful pace, It's the steady, quiet, plodding ones Who win in the lifelong race. And each forgets that his youth has fled, Forgets that his prime is past, Till he stands one day, with a hope that's dead, In the glare of the truth at last. He has failed, he has failed; he has missed his chance; He has just done things by half. Life's been a jolly good joke on him, And now is the time to laugh. Ha, ha! He is one of the Legion Lost; He was never meant to win; He's a rolling stone, and it's bred in the bone; He's a man who won't fit in. The Men That Don't Fit In
__________________
''I have hardly anything in common with myself'' |
05 Sep 2020, 23:05 | #559 |
Guru
Join Date: Jan 2011
Posts: 1,240
|
|
02 Jan 2021, 00:10 | #560 |
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
"La ce să fiu? Să mor când se cuvine?!", 33 de ani de la moarte, 1987 decembrie 5**Pentru mine, Leonid Dimov face parte din categoria poeţilor pe care-i citesc, nu pentru că sunt consideraţi «mari», ci fiindcă-mi plac pur şi simplu**(Ovid S. Crohmălniceanu) - născut în 1926, oniristul Dimov :**Poetul trăiește precum orice altă ființă gânditoare, Mai mult decât atât, lumea are pentru el o dublă însemnătate: aceea de a-l menține în relație și aceea de a-i alimenta primordiile de obsesie și viziune. Între poet și lume există o legătură de două ori mai trainică decât între lume și nepoet. Fiecare poate avea stări de visare, stări poetice, deci fiecare poate fi, pentru o clipă sau mai mult, poet. Numai poetul ca atare însă este silit de tainice puteri să facă un nobil aliaj între poezie și viață, între poezie și lume..Ce rămâne din ochiurile poemului nu-s decât ruinurile unui vis. Niciodată nu ne vom reaminti întreaga amintire onirică. Cu cât gândul treaz îl fugărește cu mai multă încordare, cu atât piere mai iute și iremediabil visul în jungla virgină a celor uitate...Eu nu țin să povestesc vise și cu ajutorul cărților mele nu se pot dezlega înțelesurile viselor. Eu vreau să creez – treaz fiind – un vis real **(Momentul oniric, Corin Braga, Ed. Cartea Românească, București, 1997)
- Din versurile poeziei dimoviene**Iată, mă trec c-un bine Dulce prin sufletu-ntreg! Palide, vechi discipline Tulbure fierb, înţeleg!** *** Dumitru Tepeneag, prieten, poet onirist: „Dimov era un om trist si plin de umor. Calambururile lui erau grozave. Ironiile lui muscatoare. Veselia lui una uneori ca o sfidare. În tot ce facea era deosebit de ceilalti. Era elegant si inteligent. Profund si lejer. Umorului său i se poate aplica faimoasa formulă: umorul e politețea disperării“ *** Dimov :**M-am hotărât/ Să scormonesc şi-n ce-i urât/ Şi vă rog să mă credeţi, nu-i o poză,/ N-o fac nici în poezie, nici în proză/ Ci într-un soi de descriere/ La mijloc între desen şi scriere/ Cu fel de fel de intruzii, că/ Mă gândesc să pară o muzică/ Plină de anotimpuri şi de sfâşiere/ Ca şi cum s-ar aşeza ere peste ere/ Potrivit unei legi**/ (Romanţ) *** ("Oricine cuteaza/ Sa se prezinte fără pregatire/ La marele examen de absolvire/A răspunsurilor de glaciatiune și impas/ Numai zgomote, minciună și galimatias/ Pentru a trece în ceea ce se cheamă – / Nu va nelinistiti, nu va fie teamă – / Se cheamă la târgurile noastre de Joi/ Lumea de apoi“ citim într-un poem, ori, în alta parte: „Părea - toată acea forfotă nevinovată/ Inventată anume/ Pentru a face trecerea spre cealaltă lume) *** L.Dimov, poetul onirist, într-un eseu"Încercare asupra artei onirice" - **Căpătând o asemenea concretețe, o asemenea străvezime, lumea reală, lumea pe lângă și prin care trecem cu atâta dezinvoltură în dimineața noastră cotidiană, se ridică la rangul de auto-lume, adică un peisaj de sine stătător, girat de un demiurg veșnic înclinat spre bunăvoință: artistul oniric.** *** Eugen Barbu ; *La nimeni nu a găsit o mai mare plăcere de a spune cu gura grasă atâtea lucruri, toată poezia lui e o debordare de amănunte eteroclite, un joc de sticloanţe superbe care cântă singure, cuvintele te ameţesc, poemele se nasc unul din altul... La Dimov nu se poate vorbi despre trepte sau salturi valorice, el are o erupţie homerică de imagini...În poezia lui nu se întâmplă nimic, ea este o imensă jubilaţie livresc balcanică. Într-o atmosferă de panopticum, de bâlci, de iarmaroc, de circ, de defilare bahică, de cortegiu afrodisiac, de alegorie sud-americană, în incredibile decoruri pline de neaşteptat coloristic, în care să nu te miri, ai să găseşti personaje incasabile, clovni acrobaţi şi savanţi traşi de lanţ, precum câinii de rasă. O lume în delir înfăţişată într-o uriaşă mistificaţie de cuvânt. Pusă pe pânză şi nesupravegheată, această aglomerare plină de mişcare şi de nuanţe sălbatice ar izbucni din şevalet şi ar inunda realitatea cu teribilile ei râuri de culori, sufocând totul....tot ce a scris acest poet este o nesfârşită poveste în rime, acoperă un spaţiu incalculabil şi distruge orice previziune.* *** L.Dimov - (Dostoievskiana) : *Am vazut cum s-a înecat O fetiță mică din greșeală. Era toamnă. Cerul pudrat Cu scama tulbure si glacială. Ruginiseră ierburile pe mal, Nici tipenie în ținut . Atârnau cârpele vertical Departe, pe slepul neprevăzut. Și un hohot de râs s-a auzit De parc-ar fi fost ascuns cineva Prin tufișuri de bronz coclit Întinse dincolo de șosea.* |
«
Previous Thread
|
Next Thread
»
Thread Tools | Search this Thread |
|
|
All times are GMT +2. The time now is 09:56.
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Emilia Perez
- Mary
- Carry-On
- Bridget Jones: Mad About the Boy
- Nutcrackers
- The Return
- My Dead Friend Zoe
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Lepattanó
- Alice On & Off
- Oddity
- Fox & Hare Save the Forest
- Vis.Viață
- Conclave
- Moromeții 3
- Wicked
- For evigt
- Animal Tales of Christmas Magic
- Heretic
- Emilia Perez
- Moana 2
- Songs of Earth
- Dancing Queen
- Ma este gyilkolunk
- A Sudden Case of Christmas
- Căsătoria
- Transilvanian Ninja
- Die Theorie von Allem
- Niko - Beyond the Northern Lights
- Birthday Girl
- SuperKlaus
- The Lord of the Rings: The War of the Rohirrim
- Kraven the Hunter
- Mi Vagyunk Azahriah
- Le comte de Monte-Cristo
- Maria
- Mufasa: The Lion King
Filme noi în SUA
- Red One
- Here
- From the Ashes
- Oh, Canada
- The Room Next Door
- Sonic the Hedgehog 3
- Inferno
- Babygirl
- Nosferatu
- A Complete Unknown
- Companion
- Den of Thieves 2: Pantera
- Paddington in Peru
- Better Man
- Wolf Man
- Game of Power
- Captain America: New World Order
- Bridget Jones: Mad About the Boy
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Cinemagia