Filme bune recomandate spre vizionare

[alali]

Filme pe subiectul asta, al dublei personalitati, al dedublarii, al nebuniei lucide pana la un punct sunt o sumedenie. Incepand de la pionerul Dr. Jekyll and Mr. Hyde, ecranizat in 5-6-7 variante, continuand cu un Lilith, apoi cu 12 Monkeys, Secret Window, Memento, Fight Club, Jacobs Ladder, A Beautiful Mind, sau multe altele, nu imi vin acum in minte,dar sigur mai sunt multe...
Extrapoland, subiectul este preluat si de filme mai originale ca Eternal Sunshine Of The Spotless Mind sau Inception, dar este remodelat, transformat si astfel se obtine o realizare cu totul originala.
E adevarat ca mai apar si sustinatorii nebuniei ca o conspiratie, dar, pentru mine, aceasta varianta nu sta in picioare, argumentele fiind foarte trase de par. In fond in orice film te-ai uita poti sa interpretezi o foaie alba ca fiind neagra, ca fiind un mesaj ascuns acolo de mintea diabolica a regizorului... Deh! O natie ce sufera de scenarita si o vede si acolo unde ea nu exista.
Ps. alte filme ce mi-au venit in minte in timp ce scriam: Dream house,Cypher, The number 23, Vanilla sky... etc.
Vis-a-vis de nota mica, ea se datoreaza previzibilului din final. In momentul in care se face prima aluzie la nebunie, totul se dezvaluie si se clarifica prea repede. Si astfel filmul isi pierde aura aceea de mister, de film noir in care ilinvaluise pana atunci genial Scorsese.

[maximelialina]

Filme pe subiectul asta, al dublei personalitati, al dedublarii, al nebuniei lucide pana la un punct sunt o sumedenie. Incepand de la pionerul Dr. Jekyll and Mr. Hyde, ecranizat in 5-6-7 variante, continuand cu un Lilith, apoi cu 12 Monkeys, Secret Window, Memento, Fight Club, Jacobs Ladder, A Beautiful Mind, sau multe altele, nu imi vin acum in minte,dar sigur mai sunt multe...
Extrapoland, subiectul este preluat si de filme mai originale ca Eternal Sunshine Of The Spotless Mind sau Inception, dar este remodelat, transformat si astfel se obtine o realizare cu totul originala.
E adevarat ca mai apar si sustinatorii nebuniei ca o conspiratie, dar, pentru mine, aceasta varianta nu sta in picioare, argumentele fiind foarte trase de par. In fond in orice film te-ai uita poti sa interpretezi o foaie alba ca fiind neagra, ca fiind un mesaj ascuns acolo de mintea diabolica a regizorului... Deh! O natie ce sufera de scenarita si o vede si acolo unde ea nu exista.
Ps. alte filme ce mi-au venit in minte in timp ce scriam: Dream house,Cypher, The number 23, Vanilla sky... etc.
Vis-a-vis de nota mica, ea se datoreaza previzibilului din final. In momentul in care se face prima aluzie la nebunie, totul se dezvaluie si se clarifica prea repede. Si astfel filmul isi pierde aura aceea de mister, de film noir in care ilinvaluise pana atunci genial Scorsese.

Hm...Memento l-am vazut si iarasi mi-a placut f mult, dar cum ziceam nu m-a dus cu gandul la Sutter Island,la fel pot spune si de Inception, insa de celelalte filme mentionate de catre tine nu pot zice decat merci si ca acum mi-ai dat de "lucru" P.S mie nu mi s-a parut previzibil, nefiind inca familiarizata cu genul asta de filme, cum probabil multi sunt in situatia mea, caci filmele enumerate de catre tine, cu cateva exceptii, nu sunt printre cele mai cunoscute.

[Medicate]

Te-as contrazice si eu pentru postarea&notarea lui Shutter Island, dar nu o voi face. Iti respect opinia si iti multumesc ca mi-ai adus aminte de Mr. Nobody, un film pe care, spre rusinea mea, n-am reusit sa-l vizionez INCA. In urma analizei tale, in viitorul apropiat (cand voi avea timp), il voi viziona si-ti voi posta parerea mea.

[alali]

Hîmmm! ....Mr. Nobody...

[alali]

In the Mood for Love (2000) aka Fa yeung nin wa

In realizarea acestui review o sa fac o paralele cu parerea Cinefilului de serviciu si o sa si explic de ce.
Prima vizionare a acestui film a fost acum aproximativ 1 an. M-a plictisit si probabil ca l-am tratat asijderea, nedandu-i nicio sansa la acea vreme. Vrand acum sa postez comentariu am zis sa imi reamintesc filmul, insa ma ingrozea gandul plictiselii ce ma cuprinsese la prima vizionare. Dar daca-i musai, cu placere! L-am revazut. Incepand cu prima parte (Days of Being Wild) si continuand cu acesta. Filmul acum mi s-a parut ... sublim! De o frumusete greu de egalat. De o sensibilitate inumana. De o poezie cum doar Kar Wai putea pune in scena.
Asadar, daca pana mai ieri eram perfect deacord cu Cinefilul de Serviciu, acum realizez ca prima vizionare a fost nu superficiala ci fara niciun rost. Poate acelasi lucru sa il fii facut gresit si Cinefilul?...?
Impresionant la film este cum toate "mizeriile" specifice anilor si regimului in care este plasata actiunea sunt cosmetizate de regizor. Totul are o nuanta de culoare, o stralucire. Nimic nu ramane inestetic. Atentia la detalii este extraordinara.
Am inteles ca doar machiajul lui Maggie Cheung a durat cate 5 ore in fiecare zi de filmare din cele 15 luni cat a durat productia acestui film. Actrita a si purtat pentru fiecare scena alta rochie, bine incadrata in scenariul gandit de Kar Wai , in total uzand mai mult de 45 de vestimentatii.
E adevarat ca filmul este incarcat pana la refuz cu anumite convingeri religioase ale regizorului, ca mentalitatea regimului este atat de bine surprinsa si redata incat pare un film manifest, dar eu nu impartasesc parerile care socotesc acest film o productie "de neon", adica de fatada. Ca doar esteticul este important, restul fiind gol, fara substanta. Culoarea fascineaza, formele sunt impecabile, realizarea este perfecta. Intr-adevar! Insa si trairile cred ca sunt la nivelul realizarii. Se vorbeste de un film al renuntarii, al resemnarii si al refularii. Nu l-am gasit deloc asa. Filmul este patimas. Este dezlantuit. Dragostea este mai presus de iubire trupeasca sau sufleteasca. Este poetica. Dialogurile, modul de adresare a celor doi, privirile, timpul petrecut, totul este mai presus de fiinta. Ideea de a nu arata daca aceasta iubire se si consuma, ba mai mult, inserarea unor replici ce ar insinua ca intre ei nu s-a intamplat nimic, este divina. Incununeaza acesta poveste de iubire, de atractie de "predispozitia pentru dragoste".
Scenele in care cei doi petrec timpul impreuna, coroborate cu muzica lui Nat King Cole sau a lui Galasso, redate genial utilizand slow motion-ul, realizeaza un miraj auditivo-vizual feeric!
Revenind la review-ul Cinefilului, am doua nelamuriri. Cum de a rupt din trilogie exact aceasta a 2-a parte, scotand-o din context? Poate si din aceasta cauza imi lasa impresia comentariul la acest film ca fiind superficial, Cinefilul aratand pana acum o aprofundare si o interpretare a subiectelor si a simbolisticii de invidiat. Chiar enervant de buna.
Si doi, cum de a vazut acest film pe ecranul unui PC.... Asta chiar nu pot sa pricep sub nicio forma! :-(
Nota 10 pentru regie, imagine, senzatie! Nota 8,23 pentru film in ansamblu.
Ps. de remarcat numarul camerei de hotel 2046! Intrigant sau ce?!

[alali]

Primal Fear (1996)

Vad in pagina acestui film cum se discuta despre care actor ii da clasa celuilalt, care e mai bun si alte comparatii pe care nu le vad normale. Spun ca nu sunt normale din doua motive.
1. Daca Gere nu facea un rol impecabil, asta s-ar fi rasfrant si asupra prestatiei lui Norton si asupra intregului film. Astfel ca acum nu am fi discutat de un film foarte bun, cu un rol al lui Norton ce il propulseaza in randul actorilor de luat in calcul pentru viitoare proiecte, ci am fi avut un film modest cum sunt atatea despre sistemul juridic american si despre avocatii de peste ocean.
2. Norton, tanar, cvasi debutant, care clar a fost influentat de Gere in interpretarea pe care o etaleaza in acest film. Sa nu isi imagineze cineva ca Norton, la doar 25 de ani, cu un singur film in cv, si acolo avand prestatii mai mult de figurant, s-a dus si i-a aratat el lui Gere. A fost foarte ajutat, influentat, sfatuit ce si cum sa joace, ce si cum sa exprime in fiecare scena in parte. E adevarat ca s-a achitat de sarcini intr-o maniera in care ar fi facut-o unul din greii cinematografiei si ca nu pare nici pe departe un debutant, dar amprenta lui Gere se vede si nu poate fi contestata. Mai cred cu siguranta ca in timpul turnarii acestui film, Norton era fan Gere. Era primul lui contact cu un actor cu nume. Era prima lui sansa de a invata, de a intra in lumea filmului in adevaratul sens al cuvantului.
Astfel spus, nici nu se poate pune in discutie o "confruntare" intre cei doi.
Nota pentru film 8,42 iar pentru Norton si Gere 9,5! Aproape impecabili.

[alali]

The Beautiful Country (2004)

Dureros de sincer; cred ca e caracterizarea perfecta a acestui succes de imagine, emotie si sentiment. Un film in care debutanti ca si Binh, (Damien Nguyen), dau recitaluri de interpretare.
O drama despre viata unei categorii de persoane din societatea vietnameza, acei asa numitii "bui doi", ce s-ar traduce "mai putin decat colbul", copiii rezultati dintre tinerele vietnameze si soldatii americani.
Viata dura dusa de acesti paria ai societatii vietnameze il determina pe eroul peliculei sa isi caute tatal, tata pe care il cunoaste dintr-o singura poza pe care mama sa, sotie legitima a soldatului american, o are de pe vremea cand acesta era inca in Vietnam.
Emotii puternice insotesc permanent actiunea. Emotii profunde, castigate practic de prestatia actorilor in primul rand, dar si de scenariu. Un film in care durerea atinge apogeuri. Permanent se depasesc limite si se merge spre o alta culme ce nu credeai ca mai poate exista.
Interpretarea perfecta a lui Damien Nguyen, un surfer din california, gasit intamplator si cooptat in acest film, se realizeaza mai mult prin atitudine, gesturi si emotii. Dialogurile sunt putine, iar ceea ce trebuie transmis, mesajul, este realizat cu implicarea totala a celor ce sufera pentru noi, alaturi de noi, in aceasta poveste.
Sinceritatea si modul in care isi castiga emotiile, fiecare in parte, nimic in acest film nefiind gratuit, ne pune in fata unui film mult prea sincer, prea greu de indurat, marcant.
Un regal despre acuta problema a lunii actuale, imigratia, un exemplu de umilinta, de suferinta si de cum razbesti in viata asta plina de durere si totusi sa reusesti sa vezi acea tara minunata pe care numai un "orb" o poate vedea.
Ps. Interesant si cum ne "joaca" regizorul cu sentimente contradictorii vis-a-vis de tatal ce isi abandoneaza copilul si sotia ... Un 8,12! Recomand ca o doza de normalitate, trezire la realitate si de ce nu, model.

[alali]

Bloodbrothers (1978)

Pacat ca acest film nu este mai mediatizat si vizionat, asa cum ar fi normal. Din cauza comparatiei cu cartea pe care o fac mai toti cei ce au vizionat filmul, a luat note incredibil de mici, netinand votantii cont nici de realizarea pe care o au in fata, si mai mult, nici de jocul actoricesc al lui Gere, care este, daca nu cel mai bun, atunci printre cele mai bune ale carierei. Cu mult peste mediatizatele: An Officer and a Gentleman, Chicago sau Pretty Woman; poate la fel de buna ca si Primal Fear sau The Hunting Party.
Revenind la carte, ca deh, privitorul nostru nu poate face distinctia intre a citi si a privi o adaptare a unei nuvele, intr-adevar, tensiunea este diminuata, personajele schimbate ca atitudine si infatisare, iar finalul este unul mai de telenovela. Mult mai realista cartea lui Richard Price, care isi are adevarata valoare in "victoria sangelui" ca sa spun asa. Dar detasandu-ne de carte, avem in fata un scenariu bun, care pune in valoare mult mai bine acest zbucium launtric pe care-l reda cu atata fidelitate Gere. Acest conflict intre mostenirea sangelui si dorinta de a iti indeplini visele o fi el mai "siropos" si mai happy end-ing expus in scenariu, dar asta nu il duce in categoria filmelor parodii sau mai stiu eu ce comedii usoare ca Blonda de la drept sau vreo alta vecina in calduri ce a mai aparut pe ecrane in ultimii ani.
Realizarea este superba, spiritul anilor 70 emanand din orice. De la costume pana la limbajul de jargon al acelor timpuri, putin prea generalizat, ajungandu-se astfel ca si doctorul sa vorbeasca un pic cam "smechereste". Oricum, un film bun spre foarte bun, cu un puternic iz de '70th, bine jucat si bine realizat. Un 7,86! Recomand pentru energia pe care o transmite Richard Gere.

[alali]

Bloodbrothers (1978)

Pacat ca acest film nu este mai mediatizat si vizionat, asa cum ar fi normal. Din cauza comparatiei cu cartea pe care o fac mai toti cei ce au vizionat filmul, a luat note incredibil de mici, netinand votantii cont nici de realizarea pe care o au in fata, si mai mult, nici de jocul actoricesc al lui Gere, care este, daca nu cel mai bun, atunci printre cele mai bune ale carierei. Cu mult peste mediatizatele: An Officer and a Gentleman, Chicago sau Pretty Woman; poate la fel de buna ca si Primal Fear sau The Hunting Party.
Revenind la carte, ca deh, privitorul nostru nu poate face distinctia intre a citi si a privi o adaptare a unei nuvele, intr-adevar, tensiunea este diminuata, personajele schimbate ca atitudine si infatisare, iar finalul este unul mai de telenovela. Mult mai realista cartea lui Richard Price, care isi are adevarata valoare in "victoria sangelui" ca sa spun asa. Dar detasandu-ne de carte, avem in fata un scenariu bun, care pune in valoare mult mai bine acest zbucium launtric pe care-l reda cu atata fidelitate Gere. Acest conflict intre mostenirea sangelui si dorinta de a iti indeplini visele o fi el mai "siropos" si mai happy end-ing expus in scenariu, dar asta nu il duce in categoria filmelor parodii sau mai stiu eu ce comedii usoare ca Blonda de la drept sau vreo alta vecina in calduri ce a mai aparut pe ecrane in ultimii ani.
Realizarea este superba, spiritul anilor 70 emanand din orice. De la costume pana la limbajul de jargon al acelor timpuri, putin prea generalizat, ajungandu-se astfel ca si doctorul sa vorbeasca un pic cam "smechereste". Oricum, un film bun spre foarte bun, cu un puternic iz de '70th, bine jucat si bine realizat. Un 7,86! Recomand pentru energia pe care o transmite Richard Gere.

[alali]

The Lost City (2005)

Filmul nu are un subiect ce sa atraga. Din contra, este un subiect supraexploatat de cinematografie in general. Totusi productia de fata vine cu o coloratura aparte. Infrumusetata de lumea spectacolului de club, nu de cabaret ci de un club elitist din Havana. Astfel, filmul schimba daca nu registrul, macar decorul si fondul sonor. Superbele piese ce ne incanta pe toata durata peliculei, completate de mici scenete dansante realizate de membrii trupei de spectacol a clubului condus de Fico, (Andy Garcia), dau un parfum cubanez autentic filmului. Spun mici scenete, pentru ca ele nu sunt lungi si plictisitoare ca in musical-uri. Sunt chiar placute si ... foarte bine realizate.
Avand asadar acest decor si acest farmec pur cubanez, filmul parca iese din monotonia predecesorilor ce trateaza acest subiect si reuseste chiar sa captiveze.
Drama, pentru ca este o drama ca toate celelalte, este extrem de realista. Nu avem parte de bravuri tampite, de "eroi" sacrificati sau mai stiu eu ce teribilisme cum ne e destul de des dat sa vedem in astfel de productii. Totul este decent, real, firesc. Cum nu se poate mai bine reprezentata o drama de familie.
Andy Garcia este ... bun (doamne, spun pentru prima oara ca este bun :-0!! ). Joaca acest rol, dpdv al dramei personale, a luptei interioare, impecabil. Trairile, momentele de descumpanire, resemnarile in fata imbatabilului, despartirile, toate sunt reale, traibile, empatice.
Spoiler!
Scenele finale, cu actorul principal plecand in Statele Unite, fac tot deliciul filmului. Asa cum spuneam, nu avem parte de o poveste teribilista de "singur impotriva tuturor", de "dinte pentru dinte", ci de o resemnare si de un nou inceput al unui om ucis sufleteste, ce acum incearca sa se auto reinventeze. Incearca sa inceapa sa simta din nou, dupa ce tot ce il definea i-a fost luat sau mai bine zis a renuntat singur la tot.
Momentele in care practica munca cea mai de jos, un om de conditia lui, sunt interpretate cu o demnitate de care nu il suspectam cum ca ar fi capabil Garcia.
Regia nu o sa o comentez, pentru ca, indiferent ce spun carcotasii, pe mine m-a atins emotia povestii. Asa ca, eu spun ca e ok, ca si-a facut treaba.
Un fim de urmarit, bunicel spre bun, usor deprimant in momentul in care realizezi ce putin inseamna un destin sau chiar destinul unei familii in fata unor evenimente la o scara atat de mare.
Un 7,29!

[alali]

Barton Fink (1991)

Atentie - Spoiler!
Fiind oarecum dezamagit de aceasta creatie ambigua, m-am documentat temeinic pentru a putea avea o parere pertinenta asupra acestei asa declarate de multi, capodopere. Astfel o postez aici, fiind o productie cumva la limita catalogarii acestui topic.
De la prima vizionare am regasit in film imbinarea a doua idei de mare succes: ideea scriitorului consacrat, general recunoscut ca valoare, care are un blocaj creational si incearca sa gaseasca in realitatea inconjuratoare acea licarire care sa declanseze in mintea lui (minte ce pentru un scriitor are "viata proprie"), nasterea operei literare; iar a doua idee este cea a dublei personalitati.
Desigur, interpretarile sunt discutabile, dar argumentele ce le evidentiaza sunt imbatabile, deci trebuie sa fie luate in calcul. Ar fi si alte interpretari, dar nu cred ca au fundament solid in film si chiar daca gasim elemente care sa ne indrepte imaginatia spre ele, gasim si elemente care sa le combata.
Oricum, se vor gasi privitori care sa dea interpretari mult peste ceea ce au gandit fratii Coen, asa cum e si cazul replicii "Heil Hitler!". Desi mult dezbatuta de "cunoscatori" este genial lamurita chiar de fratii Coens care spun clar ca aceasta replica este "meaningless symbolism", adica doar s-a potrivit scenei, dar nu are niciunul din substraturile pe care i-l confera cei dornici de disecare a firului in 4 "fit with the "feeling" of the scene but didn't carry any real meaning". Superb lamurita problema chiar de sursa.
Argumentul suprem si pentru care am decis sa optez pentru aceasta interpretare este actiunea fictiva pe care Fink o dezvolta relationat la vecinul de camera. Acea scena finala in care sunt executati acei detectivi se inceheie cu unele dintre cele mai solide indicii care tradeaza o astfel de interpretare. Faptul ca Charlie intra in camera sa de hotel, desi acesta este mistuit de flacari, denota fictivitatea acestui personaj, iar lipsa cadavrelor de pe jos, pe care nu stiu de ce nu o remarca nimeni in niciun fel de comentariu din sutele pe care le-am citit, arata clar fictivitatea intregii actiuni pe care Fink si-o inchipuie.
Revenind la film, tind si eu sa cred ca acel hotel este "iadul in viziunea lui Fink". Totul duce la o astfel de asociere. Receptionerul care ieste din pivnita (underworld), caldura din finalul filmului muuuult dezbatuta si un lucru care scapa din pacate, anuntul pe care il face liftierul rostind de trei ori numarul etajului 6. Deci 666.
Intr-adevar tantarul este un element important ce trebuie remarcat asa cum se face si pe afisul filmului. El este acel liant intre realitate si lumea fictiva de care am pomenit mai sus, cea din mintea lui Fink. (iata un nou argument solid in sprijinul interpretarii despre care vorbesc, cea a dublei personalitati si a unei actiuni fictive).
Vedem intru inceputul filmului cum tantarul nu il lasa sa se afunde in imaginar, muscandul il trezeste astfel la realitate. Totul se prabuseste cand aceasta punte dintre cele doua lumi dispare. Fink ucide tantarul pe trupul femeii, moment in care povestea ia o intorsatura negadita, deliranta, voit haotica.
Ca sa inchei review-ul, senzatia generala este ca am asistat la o parodie exagerata a unei opere meditativ-filosofica, cu un final atemporal. (un alt argument irefutabil privind fictivitatea acestei povesti este acest final).
De remarcat este si usoara ideologie nazista strecurata in acest scenariu, ideologie deloc straina fratilor Coen. Acea remarca Heil Hitler!, dar si ideea generica sub care se desfasoara intreaga creatie a scriitorului Fink, cea a omului simplu, omul comun, nicidecum omul special, de geniu.
Tot ca o remarca este si faptul ca filmul se deschide cu acea piesa la care asista Fink, iar de pe scena se aude vocea lui Turturro.
Un 7,02! Un film previzibil ca actiune, spre surprinderea mea!

[alali]

My Week with Marilyn (2011)

Bun! Mi-a placut mult. Sunt un detestator al filmelor biografice. Cred ca e mult mai ok sa citesti o carte biográfica decat sa vezi un astfel de film care denatureaza adevarul, lasandu-l la mana regizorului si a scenaristului. O biografie a lui Marilyn Monroe nu voi citi, cred, niciodata. Asa ca, filmul ... m-a surprins placut. Efectiv l-am lasat sa isi faca treaba.
Astfel, mi s-a dezvaluit o "vedeta" ajunsa la apogeul carierei, extrem de apreciata, dar care un isi are locul in aceasta lume a showbizului. Este efectiv un "personaj" in propria-i viata. Nu stiu si nici un am chef sa caut sa aflu acuratetea acestui jurnal dupa care e facut filmul, dar ... ca si realizare cinematográfica, filmul place cred eu. Cel putin pe mine m-a prins.

Un 7,45 din partea mea.

[alali]

The Life and Death of Peter Sellers (2004)

Pare, asa cum spunea chiar regizorul acestui film, Stephen Hopkins, un scenariu scris de Peter Sellers pentru Peter Sellers. O interpretare inegalabila din partea lui Geoffrey Rush, tinand cont ca trebuia sa intruchipeze pe cel supranumit "cameleonul". Intr-adevar, Peter Sellers era un interpret de personaje asa cum pana atunci, dar si de atunci incoace cinematografia nu a mai cunoscut. Si sceasta remarca nu este facuta, doar asa, de amorul artei!
Usurinta cu care schimba un personaj de la o propozitie la alta era uluitoare, iar aceasta abilitate i s-a datorat in special, carierei pe care a avut-o in radio, unde interpreta scenete comice. Genial si comentariul dat de Sellers la intrebarea: "Ce s-ar fi facut fara rolul detectivului Clouseau din pelicula Panters Roz?", pelicula ce i-a deschis calea catre marele ecran, dar pe care Sellers a detestat-o putem spune, pentru ca l-a etichetat ca un interpret doar de comedii. Raspunsul a fost: "Daca nu as fi fost Clouseau, nu stiu cine anume as fi fost, poate ca as fi fost tu, (reporterul), dar atunci, tu cine ai mai fi fost?"
Tot el spunea ca pentru a putea intra in pielea oricarui pesonaj pe care il interpreta, atat prin intonatie la radio dar si prin acting pe platourile de filmare, a trebuit sa se dezica total de el. (‘It used to be a me, it was surgically removed’). Din aceasta cauza se considera "un vas gol", ce l-a determinat ulterior sa afirme ca: “Transpunerea mea ca personaj pe marile ecrane ar fi probabil una dintre cele mai plictisitoare experiente cu putinta”. Dar ulterior recunoaste ca acest vas gol, sa umplut cu timpul...
Revenind la film, trebuie sa remarcam aceasta compozitie deosebita in care elemente usor iesite din firesc, dintr-un fir narativ inteligibil, creaza aceasta biografie a celebrului comediant, o biografie atipica, ce interactioneaza in permanenta cu eroul principal si acesta cu publicul. Momentele de turnura ale vietii lui Sellers se incheie cu mici monoloage rostite de catre Rush, monoloage unde el adopta rolul diferitelor caractere centrale in acele scene. Astfel se face ca inclusiv finalul filmului, cel in care ni se spune ca Sellers a murit, se... deschide practic cu acel refuz a lui Sellers de a lasa camera sa intre in rulota lui, pe motiv ca, acolo nu se filmeaza.
Acest tip de realizare duce mai mult cu gandul spre un making-of, decat spre un film propriu-zis.
Oricum ar fi privit, avem in fata o interpretare cu nimic mai prejos decat inegalabilele interpretari ale originalului, o realizare geniala spun eu, pe masura vietii si trairilor lui Sellers, un film in ansamblu ce se poate considera o capodopera intre filmele din genul celor din care face parte. Un 8,19! Obligatoriu de urmarit si inteles.

PS. De remarcat dificultatea interpretarii rolului lui Peter Sellers, ce l-a facut in prima faza pe Rush sa rafuze. Si unde mai pui ca initial fusese ales Robin Williams pentru felul lui expansiv si dezinvolt in care isi interpreta personajele.

[alali]

Chinatown (1974)

Este o enigma si pentru mine cum un film a carui actiune ce curge atat de lent, care are toate cliseele genului noir, un m-a plictisit. Nu am simtit in niciun moment chinul vizionarii. Scenariul este foarte bine "incalcit", chiar daca are mai toate artificiile intalnite in mai toate filmele cu detectivi. Felul in care se desfasoara si bineinteles contributia lui Nicholson, fac ca urmarirea filmului sa fie placuta, pe alocuri reusindu-se sa se creeze si o anumita tensiune. Finalul, parerea mea, creste enorm valoarea acestui film, scotandu-l din randul unui nou film contabilizat in biografia actorilor sau a regizorului, si punandul in randul clasicelor. Bun, un 7,73 din partea mea.

[alali]

Sounder (1972)

O poveste atipica pentru timpurile noastre, care pune familia, educatia, munca cinstita pe cele mai inalte treapte ale virturilor.
Jucata atat de firesc, aceasta poveste emotionanta de viata si despre viata, desi ne prezinta un episod crunt de incercare la care este supusa aceasta familie, nu dramatizeaza la maxim aceste suferinte. Practic nu isi propune sa "stoarca lacrimi", cum o fac majoritatea productiilor timpului nostru care trateaza subiecte asemanatoare. Astfel avem de a face cu o viziune regizorala oarecum poetica, care in locul imaginilor cu mare impact, prefera sa "rosteasca" emotia, suferinta, trairile in general. Cel mai bine exemplificata aceasta maniera de realizare este explicatia lui David, vis-a-vis de munca imposibila. Desi pe aceast aspect regizorul Martin Ritt nu a insistat aproape deloc in film, cuvitele tanarului produc o mare emotie asupra ... ascultatorului ca sa ma exprim asa.
Un film linistit, fara niciun fel de artificii care sa-l incarce. Un 7,48!
Pacat ca astfel de filme nu sunt deloc vizionate, tinand cont ca e un nume in istoria cinematografiei.
Ps. Un mare regret e faptul ca nu exista nicaieri de cumparat sau de vizionat online, orice, partea a 2-a. Nu e ea prea bine cotata, dar as fi fost curios cam ce anume vrea sa adauge povestii de fata.

[alali]

Scent of a Woman (1992)

Ce ar mai putea fi spus despre un film care are inclusiv si aici pe site sute de comentarii, 100% laudative? Cu ce anume s-ar mai putea veni nou?
Despre jocul actoricesc e inutil sa mai pomenesc. Este unul din cele mai laudate, analizate, criticate, studiate, etc. jocuri actoricesti ever made.
Despre regie si scenariu, iarasi s-a scris pana la epuizare. Unii vad un scenariu siropos, tipic hollywood-ian; altii din contra.
Pentru mine surprinzator, la a n'spea vizionare, efectiv nu mai tin minte de cate ori l-am vazut, a fost ca inca mai asteptam orice replica pe care o avea de spus Al Pacino, cu sufletul la gura. Indiferent ca spune o vorba de duh sau o banalitate, toate replicile pe care le rosteste in acest film sunt... perfecte. Toate par perle de interpretare...
Revizionand zilele astea filmul, am decis sa imi adaug si eu parerea la lungul sir de internauti care au facut-o deja, iar pentru asta am mai google-lit ca sa mai vad si alte "interpretari" ale altor cinefili. Surpriza cea mare, ca sa nu spun stupefactia, a fost acea nota acordata de metacritic filmului. Un ... nici 6!! :-0 !!! din partea "criticilor - cunoscatori", in timp ce plebea, cinefilii din popor care umplu salile cinematografelor, dar se pare ca nu inteleg nimic, au dat un ... ca si 9! IMDb-ul, ceva mai exigent da un 8 curat... Dar deh, astia sunt norodul... Cei 14 "critici" de la metacritic au decis ei ca filmul e PROST. Mai mult, in review-urile lor desfiinteaza si interpretarea rolului lui Pacino.
Incredibil la ce s-a ajuns! Sa dai libertate prea mare omului, care se autoproclama si cult e sinucidere curata.
Au criticat ei, munca depusa de Pacino la interpretarea acestui rol; Lunile pe care le-a petrecut in compania nevazatorilor, in compania profesorilor din scolile speciale; Au fost dezamagiti de felul in care Pacino declara ca ramanea in personaj si dupa terminarea filmarilor, doar pentru a invata sa faca lucrurile fara a isi concentra privirea pe obiectei sau pe persoanele cu care dialoga... Doar scena tangoului a fost repetata timp de 2 saptamani si filmata in, nici mai mult nici mai putin de 3 zile... Dar deh, oameni simandicosi, pretentii mari,... nu te afisezi tu asa... cu orice si sa ai pretentia sa ii si multumesti pe aceste somitati online.
Snobismul si prostia fac casa buna de cand cu noul curent home-made sau independent... Nu productiilor corporatiste! Nu industrie! Doar traire si simtire... Scarba nu alta!
Am mai spus-o si o mai spun... De cand cu alternativele si cu masele care vor sa fie altfel decat cei ce nu inteleg adevarurile pe care ei toti le gasesc aievea, a devenit mai special sa te uiti la blockbustere decat la filme independente sau de autor. Sunt mai putini cei ce mai urmaresc hollywood-ul decat cei ce se simt "speciali".
Din partea mea, filmului de fata un 9,00! De vizionat de cei din noul val de spectatori, care nu au avut placerea sa o faca pana acum. Un must see pentru oricine vrea sa poata spune ca iubeste filmul.

[reivan]

My Week with Marilyn (2011)

Bun! Mi-a placut mult. Sunt un detestator al filmelor biografice. Cred ca e mult mai ok sa citesti o carte biográfica decat sa vezi un astfel de film care denatureaza adevarul, lasandu-l la mana regizorului si a scenaristului. O biografie a lui Marilyn Monroe nu voi citi, cred, niciodata. Asa ca, filmul ... m-a surprins placut. Efectiv l-am lasat sa isi faca treaba.
Astfel, mi s-a dezvaluit o "vedeta" ajunsa la apogeul carierei, extrem de apreciata, dar care un isi are locul in aceasta lume a showbizului. Este efectiv un "personaj" in propria-i viata. Nu stiu si nici un am chef sa caut sa aflu acuratetea acestui jurnal dupa care e facut filmul, dar ... ca si realizare cinematográfica, filmul place cred eu. Cel putin pe mine m-a prins.

Un 7,45 din partea mea.

pe viitor astept si note cu 3 zecimale. de ce nu si cu intervale.

[alali]

pe viitor astept si note cu 3 zecimale. de ce nu si cu intervale.

inca lucrez la asta....

[alali]

Lo scopone scientifico (1972)

O distributie buna, o productie italiana, o poveste de viata. Iata ingredientele care au creat pana acum cateva capodopere nu doar pentru cinematografia italiana, cat si pentru cea mondiala (vezi La Vita e Bella, Ladri di Biciclette, La Strada sau perla coroanei, Il Postino). Si acest film reuseste sa impresioneze, prin simplitatea lui, prin originalitate si autenticitate. Pacat de final, care nu il putem incadra nici in categoria drama dar nici in happy end. E un final ratat din punctul meu de vedere. De aceea si nota relativ mica pe care o voi acorda in comparatie cu ceea ce a demonstrat filmul pe toata durata lui mai putin finalul.

Nota 8, 34!

[alali]

Ink (2009)

Filmul mi-a placut. Nu m-a cucerit total, dar scenariul este cat de cat original.Cat priveste punerea in scena (regia), GE-NI-A-LA!! Se spune aici ca se poate observa low budget-ul acestui film. Nici pe departe. Modul de filmare, cu accent pe lumina, imbinarea dintre cele doua lumi, reala si de vis, chiar si costumele nu sunt cu nimic mai prejos fata de cele hollywood-iene. La acest capitol, al prezentarii, filmul este o palma data oricarei productii de peste ocean. Cu un buget de doar 250.000 $, se reuseste sa se realizeze o capodopera a regiei, machiajului, costumelor, imaginii si tot ce implica procesarea si editarea acestui film.
Legat de coloana sonora, ea este la fel ca si filmul "un vis de copil". Nu este o compozitie profesionista. Este efectiv creatie pe sentiment. Compusa in totalitate de catre Jamin Winans care declara " I actually don’t consider myself much of a musician, I’m a horrible pianist...", muzica filmului este creata prin simt si senzatie " just sit in front of a piano and fiddle until I find the right piece". Amuzanta este afirmatia lui data dupa lansarea filmului Ink, cand fiind laudat pentru coloana sonora spune "One day we’ll be able to afford a real musician".
Un film de vazut pe care il recomand tuturor celor care mai pot sa viseze, fie el vis sau cosmar. Un 7,88.

PS.De aplaudat munca lui Jamin Winans si multiplele "corvoade" la care "s-a inhamat" la realizarea acestui film. A fost regizor, scenarist, compozitor, editor, producator si cine mai stie ce altceva in acest film, atragand si sotia in proiect. Cand a fost intrebat cum a reusit aceasta performanta cu asa un buget a spus: "It was a blast! Just kidding, it was hell."