Drive

[Federico]

Rob Ager cu-o falca-n cer si una-n pamant (daca n-ati auzit and if you give a shit): http://www.collativelearning.com/ageronfilm/

[Kriss_Kringle]

Rob Ager cu-o falca-n cer si una-n pamant (daca n-ati auzit and if you give a shit): http://www.collativelearning.com/ageronfilm/

Cam are dreptate domnu' prin cronica lui.Filmul cam incearca sa fie cool prin copierea scenelor din alte filme,lucru pe care l-am observat si eu insa vad ca tot il compara cu The Driver de Walter Hill pe care am de gand sa-l vad chiar diseara.Filmul e facut cu stil,ok dar substanta unde e?De asemenea obstacolele de care trebuie sa treaca Gosling in film sunt mult prea slabe,iar vina e a scenaristilor pentru lipsa de idei/inteligenta.Cred ca am fost totusi cam generos cu nota filmului daca stau sa ma gandesc pentru ca daca-l mai vad o data sigur nu ii dau mai mult de 6.

[Mercutio]

Rob Ager cu-o falca-n cer si una-n pamant (daca n-ati auzit and if you give a shit): http://www.collativelearning.com/ageronfilm/

Scrie bine tipul. Am notat site-ul. La Mad Max 2 nu m-am gandit, relativ la tipul de personaj, buna comparatia. Dar la The driver m-a dus gandul imediat, la Clint Eastwood in western-urile spaghetti, la The Samourai, la The Mechanic cu Charles Bronson.
Rob Ager pune foarte bine punctul pe i in ceea ce priveste delimitarea care trebuie facuta intre inspiratie si imitatie. Sergio Leone, inainte de a realiza Once upon a time in west, a vizionat impreuna cu unul dintre scenaristii lui vreo 50 de westernuri clasice americane.
Si se pot recunoaste cateva scene in film care au fost inspirate din acele western-uri.
Secventa de inceput cu trei tipi astepand in gara un al patrulea e un exemplu ce se poate urmari in extrasul dvd-ului. Insa in Once upon... e total diferita, ca actiune, ca stil, ca punere in scena, ca imagine, ca sunet. E mai mult un omagiu adus vechilui western, si e, cred, una dintre cele mai extraordinare secvente realizate vreodata intr-un western. Asta se numeste inspiratie, nu imitatie. E de remarcat excelenta analiza facuta de Rob Ager. Cand urmaresti un film ii simti pulsul de la bun inceput, cel putin eu, dar nu poti intotdeuna din prima sa spui ce scartie. De exemplu scena cu ciocanul mi s-a parut falsa de la inceput, sub linia de plutire. In afara de faptul ca e trasa de par ca idee, mai era ceva acolo care nu functiona si de care nu mi-am dat seama pana sa citesc cronica lui Ager. Anume faptul ca fetele acelea, asezate sa dea bine in poza, asistau la intamplare fara nici o reactie, de parca era ceva normal si zilnic ca un tip cu un ciocan sa vrea sa-i bata un glont in cap patronului lor.

[Kriss_Kringle]

Cam acelasi lucru pot sa-l zic si despre scena din lift.Era stupida,o saruta,ala asteapta sa termine si dupa aia se iau la bataie.Daca stam sa ne luam dupa vorba aia "there's no honor among thieves" trebuia sa-i zboare creierii lui Driver in timp ce o saruta.Mi s-a parut un truc relativ ieftin de a tranti elemente artsy si de pulp fiction in aceeasi scena.In legatura cu scena din culise cand fetele stau nemiscate cu pieptul la vedere m-a mirat si pe mine.Erau ca niste manechine,fara reactie,fara viata,fara nimic.Ce vroia sa demonstreze ?

[Liviu-]

De exemplu scena cu ciocanul mi s-a parut falsa de la inceput, sub linia de plutire. In afara de faptul ca e trasa de par ca idee, mai era ceva acolo care nu functiona si de care nu mi-am dat seama pana sa citesc cronica lui Ager. Anume faptul ca fetele acelea, asezate sa dea bine in poza, asistau la intamplare fara nici o reactie, de parca era ceva normal si zilnic ca un tip cu un ciocan sa vrea sa-i bata un glont in cap patronului lor.

Nu am citit cronica, dar daca a zis chestia asta despre scena cu ciocanul inseamna ca s-a uitat degeaba la film.

[Mercutio]

Nu am citit cronica, dar daca a zis chestia asta despre scena cu ciocanul inseamna ca s-a uitat degeaba la film.

Liviu, citeste cronica si cantareste argumentele lui. Insa problema e alta zic eu. Am mai spus-o. Suntem alta generatie. Dupa ce ai vazut si apreciat filme ca Mad Max 2 (1981), The Driver (1978), The Mechanic (1972), A Fistful of Dollars si celelalte din 1964-65-66, The Samourai (1967), Bullit (1968), filmul acesta ti se pare o pastisa (ca sa folosesc si eu un cuvant la moda), iar personajul, la fel, o copie palida.
Daca n-ai vazut niciunul din filmele mentionate inainte de Drive, s-ar putea ca acesta din urma sa ti se para interesant, original. Daca te apuci sa le urmaresti dupa Drive, e greu sa pui in ordine in mintea ta care e originalul si care e imitatia, prima impresie e mai puternica. Si in plus e mizanscena care ti se va parea prafuita, cu masini vechi si haine demodate.

[Liviu-]

Nu e nevoie sa citesc cronica daca a emis ideea asta, pur si simplu inseamna ca nu l-a inteles. Am vazut Mad Max 2, Le Samourai si A Fistfull of Dollars din cele enumerate de tine si exista o mare diferenta intre ele, simtul artistic. Spre deosebire de alea de mai sus Drive are si ceva poezie in el, e un action-fantasy, nu e un film in care trebuie sa gasesti logica. Din moment ce o persoana spune ca scenele din lift si cea cu ciocanul nu au sens eu deja ignor mesajul ala pentru ca filmul clar a trecut pe langa el... de fapt el pe langa film. Si nu e din cauza ca n-au dreptate, ci pentru ca nu despre asta e filmul, el nu a incercat in niciun moment sa fie un document stiintific, ci a vrut sa transforme filmele pe care le-ai mentionat tu in arta vizuala, iar cine nu vede lucrul asta atat de evident si cauta logica clar s-a uitat degeaba la film. Iar persoanele care au inteles lucrul asta, dar tot nu le-a placut, nu s-au potrivit ca simt estetic cu cel al regizorului (sau al meu).

PS: Va recomand Rubber si astept sa-mi spuneti ca filmul n-are logica.

Daca te apuci sa le urmaresti dupa Drive, e greu sa pui in ordine in mintea ta care e originalul si care e imitatia, prima impresie e mai puternica. Si in plus e mizanscena care ti se va parea prafuita, cu masini vechi si haine demodate.

Pari sa ai impresia ca nu prea am vazut filme vechi. Stai linistit, nu stau extraordinar de bine la capitolul asta, dar cu siguranta nici prost nu stau. Nu ma deranejeaza deloc modul in care se faceau filme atunci, doar ca putini stiau sa faca poezie, foarte putini. Acum parca se intampla ceva mai des.

[Kriss_Kringle]

Tu spui ca filmul are poezie in el,eu unul nu vad poezia in cadre care tin la nesfarsit ba chiar sunt curios ce e asa de poetic in scena din lift sau cea din culise dupa parerea ta.Bun,a luat elemente din filme mai vechi si a vrut sa le transforme in arta vizuala cum spui tu,insa problema e alta pentru mine.Am recunoscut ca stilul e bun pentru ca imi aduce aminte de Mann intr-o anumita masura,mai exact prin felul in care se foloseste Refn de lumini dar personajele?Nu sunt bine dezvoltate,practic nu prea imi pasa de ele daca traiesc sau mor iar asta nu e de ajuns pentru un film extraordinar.Dupa ce-ai scris tu, lasi de inteles ca filmul e doar un exercitiu de stil cu ceva poezie.Pentru mine nu e de ajuns sa fie un deliciu vizual din moment ce nu-mi pasa de poveste sau de personaje.
Apropo,action-fantasy e cam generos pentru "pulsul" filmului.

[anaemona]

N-am vazut filmul, dar scena cu ciocanul trebuie sa fie inspirata din dezastruosul Pat conjugal al lui Daneliuc. Glumesc, sper sa nu mi-o ia nici unul din sustinatorii filmului in nume de rau, oricum, ce poezie ar putea fi intr-o scena ca asta?

[Kriss_Kringle]

N-am vazut filmul, dar scena cu ciocanul trebuie sa fie inspirata din dezastruosul Pat conjugal al lui Danelic. Glumesc, sper sa nu mi-o ia nici unul din sustinatorii filmului in nume de rau, oricum, ce poezie ar putea fi intr-o scena ca asta?

Asta astept si eu cu nerabdare sa aflu.

[Liviu-]

ce poezie ar putea fi intr-o scena ca asta?

De ce nu ar putea fi poetica? Oricum nu ma refeream la scena cu ciocanul, desi e excelent executata (cadre excelente, privirile inexpresive ale dansatoarelor de pe fundal, modul in care Gosling strange ciocanul in mana filmat dintr-un unghi foarte bun, tensiunea scenei, starea lui Gosling la limita, gata sa explodeze, modul in care tremura) Legat de scene poetice violente, ai vazut Sympathy for Lady Vengeance?

Asta astept si eu cu nerabdare sa aflu.

Da, cadrele lungi sunt un mijloc de poezie vizuala, dar de sine statatoare nu sunt de ajuns. Li se mai adauga muzica, cadrele frumoase vizual si unghiul de filmare, slow-motionul care ajuta la iesirea din temporalitate, poate expresia personajelor surprinsa la un moment dat, integrarea eleganta a personajelor in mediu, modul in care curge camera, utilizarea luminii, uneori data si de profunzimea unei situatii (mai putin prezenta aici), uneori chiar indepartarea de realitate si inglobarea absurdului intr-un mod natural (ca in scena din lift), contrast intre elementele cadrului (Gosling activ, iar pe fundal inexpresivitatea dansatoarelor; la Tarkosvky in Nostalghia miscarea unui personaj in timp ce restul lumii e imobila). E un mod al imaginii de a curge natural indiferent de indepartarea de realitate.

Oau, deci Drive e in aceeasi categorie cu Transfomers pentru ca nici filmul cu roboti nu are logica sau e vreun document stiintific, dar e inspirat dupa niste desene animate, care prin film sunt aduse la rangul de arta vizuala. Tot acest ansamblu este creionat de Michael Bay care reuseste in a creea o veritabila poezie in imagini.

Ma bucur ca te-ai prins. Inca o doza de profunzime asa cum ne-ai obisnuit. Iti dau un exercitiu pentru acasa, socoteste ce durata ar fi avut Watchmen fara utilizarea slow-motionului, ca vad ca ai o problema cu utilizarea lui in Drive, dar in filmul ala pseudofilozofic si extrem penibil uneori e perfect ok, chiar "fabulos".

[Mercutio]

..cadrele lungi sunt un mijloc de poezie vizuala..

sa nu te-auda cumva minimalistii, ca ei is de alta parere.

[Liviu-]

Doar atat ai citit? Ca altfel nu-mi explic cum de ai raspuns astfel

PS: Ai vazut Santantango?

[anaemona]

Legat de scene poetice violente, ai vazut Sympathy for Lady Vengeance?

Scena din final mi s-a parut poetica, pe cele violente nu le-am perceput ca poezie. Nu-mi amintesc nici macar o scena, din nici un film, nu asta neaparat, in care sa fi considerat violenta ca poetica. Am acceptat violenta in filme, (desi sint filme pe care refuz sa le vad tocmai pe considerente de violenta, chiar daca sint aclamate, dezbatute, controversate) atunci cind am inteles ca slujeste altui scop, dar nu, nu am reusit s-o vad poetica. Pentru mine asta ar fi echivalentul acceptarii unei deviatii sadice. Nu zic, poate scena cu ciocanul are de aratat ceva mai presus de violenta, dar ar fi, repet, pentru mine, inacceptabila ca poezie.

[Kriss_Kringle]

@ Liviu: De acord cu tine in privinta unghiurilor de filmare,a prins cateva interesante.Legat de integrarea "eleganta" a personajelor in mediu trebuie sa te contrazic.In scena cu ciocanul dansatoarele la bustul gol care privesc lipsite de interes si de emotii in timp ce un om primeste ciocane peste mana sunt orice numai elegante dupa umila mea parere.Acum despre scena din lift,m-am prins si eu de ideea ca timpul se opreste in timp ce se saruta cei 2 ,insa tot prefabricata si nenaturala mi se pare pentru ca filmul e alcatuit in proportie de 80-90% numai din set pieces.
Nu are ritm pentru a fi poetic dupa mine,insa iti respect analiza.E clara treaba cu vizualurile,dar e de ajuns?Lacunele dramatice si cele narative chiar nu conteaza?Tocmai din cauza asta mi s-a parut superficial, pentru ca nu acorda aceeasi atentie celor 2 elemente.

[Mercutio]

Doar atat ai citit? Ca altfel nu-mi explic cum de ai raspuns astfel

PS: Ai vazut Santantango?

Am citit, of course. Tu sustii ca Drive poseda un stil aparte, o poezie sau arta vizuala, ca autorul are un anume simt estetic. Insa estetica unui film nu tine doar o anumita frumusete a imaginii, ca si cum ai face un stop cadru in scena cu ciocanul si totul arata cool, interesant, stylish, etc. Toate elementele ce compun imaginea unui film, decorurile, costumele, eclerajul, stilul in general, miscarile si unghiurile camerei, focalele, culoarea, montajul, la care putem adauga sunetul, muzica; toate acestea, oricat de frumoase, poetice, extraordinare ar fi in mod separat, ele nu dau valoare filmului decat daca conlucreaza pentru a da un sens comun filmului, daca sunt strans legate printr-o semnificatie de actiunea si evenimentele filmului, daca caracterizeaza un personaj sau anumite raporturi dintre personaje. In filmul noir, de exemplu, imaginea intunecata, umbrele, incaperile stramte, nu redau nu doar o atmosfera ci si starea de spirit a personajelor. Apartamenul din Le Samourai nu e intamplator auster, cu peretii inchisi la culoare, cu mobilier strict necesar. El "spune" ceva despre caracterul lui Jeff Costelo. Care e sensul constrastul dintre inexpresivitatea dansatoarelor si agitatia lui Gosling in scena cu ciocanul din Drive? De ce tot filmul, ca intreg, personajele se comporta normal psihologic, iar aici, in aceasta scena nu? Mi se pare o scapare. De asemenea in Drive mi s-au parut nepotrivite culorile imaginii. Prea deschise, prea calde, prea saturate. In Payback cu Mel Gibson, de exemplu, culorile sunt reci, spre albastru, dure, potrivite unei istorii cu impuscaturi si violenta. La fel muzica in Drive, total nepotrivita mi se pare, parca e pusa la intamplare: "hai sa punem niste muzica din anii 80!" si nimic mai mult. Kurasawa spunea ca muzica trebuie sa compenseze o scena, daca scena e una fara importanta, plictisitoare, dar necesara, el adauga mereu muzica in fundal. Daca scena e intensa, dimpotriva, renunta la muzica.
Eu nu zic acuma ca toti ar trebui sa realizeze filmele la fel, in stil clasic.
Poti incalca orice reguli atata timp cat rezultatul e unul interesant. Din pacate in Drive nu se vede. E opinia mea.

PS: Ai vazut Santantango?

Nu.

[Liviu-]

Scena din final mi s-a parut poetica, pe cele violente nu le-am perceput ca poezie.

Uite scena care mi se pare mie poetica. Ii prindem in cadru pe ea, un politist si criminalul mort cu o foarfeca in ceafa, mediul auster, personajele nu se misca, muzica de-a dreptul superba, camera se indeparteaza foarte usor de ei, se opreste si apoi politistul incepe sa scoata foarfeca, prim plan pe mana lui scotand foarte usor foarfeca si ajunge sa i se vada varful de pe care curge doua picaturi de sange.

Nu zic, poate scena cu ciocanul are de aratat ceva mai presus de violenta, dar ar fi, repet, pentru mine, inacceptabila ca poezie.

Nu la ea ma refeream, am zis si mai sus. Scena aia e doar extrem de bine realizata.

Legat de integrarea "eleganta" a personajelor in mediu trebuie sa te contrazic.In scena cu ciocanul dansatoarele la bustul gol care privesc lipsite de interes si de emotii in timp ce un om primeste ciocane peste mana sunt orice numai elegante dupa umila mea parere.

Exemplul ti l-am dat la contrast, dar intr-adevar l-as fi dat si aici daca m-ai fi intrebat. Ce sa zic, e deja o diferenta de estetica,cel putin pana nu-mi zici si de ce nu ti se pare eleganta integrarea fetelor lor inexpresive alaturi de un Gosling vulcanic. Ti-am mai spus, renunta la ideea ca trebuiau sa reactioneze normal, aici e problema. A fost destul de clar ca nu s-a vrut a fi un film realist, puteam sa vad lucrul asta de pe luna. Pana Si Gosling a zis asta, daca nu si Refn.

Acum despre scena din lift,m-am prins si eu de ideea ca timpul se opreste in timp ce se saruta cei 2 ,insa tot prefabricata si nenaturala mi se pare pentru ca filmul e alcatuit in proportie de 80-90% numai din set pieces.

Nu-i vorba numai de faptul ca timpul se opreste, ci de toata absurditatea scenei. E nenaturala pentru ca se vrea nenaturala si trebuie acceptata ca atare, ca o deviere de la realitate. La ce te referi prin set pieces?

Nu are ritm pentru a fi poetic dupa mine

Dar nu ma refeream la tot filmul, ci doar la cateva momente din film. E si greu ca un film sa fie poetic in intregime, lucrul asta cred ca l-am vazut doar la Tarkovsky si mai recent la Malick. Poate si la Tarr. Cu toate astea, acele momente de poezie, deviatia intentionata de la realitate si crearea unui fel de fantasy noir (poate e mai bine asa decat action, pentru ca intr-adevar nu prea e actiune), sunt exact elementele care il deosebesc de gen.

Lacunele dramatice si cele narative chiar nu conteaza?Tocmai din cauza asta mi s-a parut superficial, pentru ca nu acorda aceeasi atentie celor 2 elemente.

Care lacune dramatice? Mi se pare ca scenariul raspunde tuturor intrebarilor, doar ca nu e genul de film in care sa spuna ala micu': "din filmul asta am invatat ca...". E un film simplu, excelent realizat, cu emotii puternice (cel putin eu asa le-am simtit). E un film care se adreseaza simturilor si nu cerebralului.

Tu sustii ca Drive poseda un stil aparte, o poezie sau arta vizuala, ca autorul are un anume simt estetic. Insa estetica unui film nu tine doar o anumita frumusete a imaginii, ca si cum ai face un stop cadru in scena cu ciocanul si totul arata cool, interesant, stylish, etc. Toate elementele ce compun imaginea unui film, decorurile, costumele, eclerajul, stilul in general, miscarile si unghiurile camerei, focalele, culoarea, montajul, la care putem adauga sunetul, muzica; toate acestea, oricat de frumoase, poetice, extraordinare ar fi in mod separat, ele nu dau valoare filmului decat daca conlucreaza pentru a da un sens comun filmului, daca sunt strans legate printr-o semnificatie de actiunea si evenimentele filmului, daca caracterizeaza un personaj sau anumite raporturi dintre personaje.

E o arta vizuala in primul rand, deci dau valoare filmului chiar si de sine-statatoare (ca altfel n-ar avea lumea orgasm la ultima ineptie a lui Gaspar Noe, doar ca ala chiar n-are nici macar un strop de emotie). Si aici utilizarea acestor elemente nu e legata de actiunea si evenimentele filmului? Elementele din scena cu ciocanul tocmai asta fac, il pun intr-un prim plan pe un Gosling vulcanic, in contrast cu restul mediului si in contrast cu modul lui de a fi pana atunci. Tocmai asta fac acele scene, caracterizeaza personajul, scenele cu el conducand il surprind de cele mai multe ori intr-un mare calm, sunt filmate in asa fel incat sa arate acea stare de calm, de parca "toate lucrurile sunt la locul lor" pentru personaj, e intr-o stare feerica de zici ca s-a nascut la volan si acolo ii e locul lui. Scena din lift e un mare contrast intre calmul cu care o saruta, accentuat de slow-motion si melodie, si explozia imediata, accentuata de alta melodie, una mai bizara, cadrele care surprind foarte bine expresia lui Gosling intrat intr-o transa de violenta si pe cea a lui Mulligan, pur si simplu bulversata de explozia soferului. Pentru cea de-a doua parte a scenei ajuta foarte mult si modul cum se misca camera, iar apoi acel cadru cu spatele lui Gosling care se intoarce usor cu acea privire pierduta, maniacala. Am zis mai sus si de scena ciocanului. Si mai sunt scene de astea...

In filmul noir, de exemplu, imaginea intunecata, umbrele, incaperile stramte, nu redau nu doar o atmosfera ci si starea de spirit a personajelor. Apartamenul din Le Samourai nu e intamplator auster, cu peretii inchisi la culoare, cu mobilier strict necesar. El "spune" ceva despre caracterul lui Jeff Costelo.

Cum poti sa sari la scena cu ciocanul si sa nu zici absolut nimic despre evident. La fel ca Jeff Costelo, Gosling traieste intr-un interior auster, o camera aproape goala, cu doar un pat, televizor, o masuta si un frigider, exact pe starea interioara a personajului, un lup singuratic, neatasat de lumea materiala (in concordanta cu fapta care urmeaza, pentru ca nu are nimic de pierdut). Dupa jaf isi lasa bagajul, se uita prin camera si iese, se duce in mediul in care se simte natural, adica la volan. Nu inteleg cum poti sa selectezi exact lucrul ala din Le Samourai si sa treci total cu vederea peste aceeasi chestie in filmul asta.

Care e sensul constrastul dintre inexpresivitatea dansatoarelor si agitatia lui Gosling in scena cu ciocanul din Drive?

Explicat mai sus.

De ce tot filmul, ca intreg, personajele se comporta normal psihologic, iar aici, in aceasta scena nu?

Pentru ca nu exista o astfel de situatie pana atunci.

De asemenea in Drive mi s-au parut nepotrivite culorile imaginii. Prea deschise, prea calde, prea saturate.

Ti-am zis ca are un aer de fantasy, aici intervin si culorile, pentru ilustrarea actiunii undeva intre real si fantastic.

La fel muzica in Drive, total nepotrivita mi se pare, parca e pusa la intamplare: "hai sa punem niste muzica din anii 80!" si nimic mai mult.

Clar noi doi avem gusturi diferite. Coloana sonora mi se pare foarte inspirata si foarte bine folosita. Uita-te din nou la scena de inceput, dupa jaf, cand Gosling conduce noaptea, iar melodia spune "I want to drive you through the night" (mai evident de atat se poate?), e in spiritul singuratatii lui Gosling (nu doar versul respectiv, ci melodia ca intreg), apoi "there's something inside you. it's hard to explain" foarte potrivit cu misterul personajului si chiar cu ce are sa urmeze, acel ceva care il transforma pe el intr-un erou. La "A real hero" exista versul cu "a real human being", ceva ce Gosling devine abia dupa contactul cu Mulligan si fiul ei. Pana atunci parea total lipsit de sentminet, absolut inexpresiv. Urmeaza melodia "Under your spell" cu versul "i don't eat, i don't sleep, i do nothing but think of you" in timp ce Gosling lucreaza singur, iar alaturi e Mulligan la petrecerea de revenire a sotului. Melodiile mi se par atat de evident puse incat trebuie sa vrei sa fii orb ca sa nu le observi. Si melodiile de fundal de care vorbeam mai sus sunt foarte bine puse, la scena liftului, a masacrului din camera, intrarea in scena cu ciocanul, cea din scena cu ciocanul, scena liftului, starea de dupa cand conduce prin oras si se intalneste cu Cranston. Nici nu mai trebuie sa zic de refolosirea din final a melodiei "A real hero".

Kurasawa spunea ca muzica trebuie sa compenseze o scena, daca scena e una fara importanta, plictisitoare, dar necesara, el adauga mereu muzica in fundal. Daca scena e intensa, dimpotriva, renunta la muzica.

Kurosawa greseste. Unu la mana ca un regizor bun nu face scene plictisitoare ca sa fie nevoit sa compenseze muzical, iar doi la mana ca muzica poate creste intensitatea oricarei scene, scotand astfel un efect si mai mare decat fara ea. Ca exemplu iti dau scena din Sympathy for lady vengeance ca ziceam mai sus de ea, dar mai ales cea din Oldboy ca tot sunt la Park. Muzica si vizualul nu se anuleaza si nu trebuie sa se compenseze, el ar trebui sa se insumeze, sa obtina un rezultat amplificat, iar regizorii cu adevarat buni asta fac.

Nu.

Cadrele sunt extrem de lungi si imobile, dar au ceva poetic de multe ori. E un film mult mai minimalist decat ce fac romanii si cu toate astea e mult mai frumos.

@danonino - Vorbim cand mai cresti. Pana atunci stai la Star Wars, Transformers si Watchmen ca acolo te pricepi. Si ma refeream la asta:

In timp ce urmaream filmul, mi-a venit in minte urmatoarea intrebare pentru regizor: "Sa moara ma-ta, poti sa o lasi si tu mai moale cu slow-motionul?"
Dupa o ora si jumatate de film mi-am dat seama ca nu poate.

Iar mersul ala pe jos in slow-motion chiar are un scop, spre deosebire de nea Snyder care-l foloseste doar stilistic. Poate te prinzi de unul singur.

LE:

Fun fact: folosirea melodiilor Hand Covers Bruise si Intriguing possibilities una dupa alta, ambele din The Social Network.

[Windom]

Nu are ritm pentru a fi poetic

Pai ori e poetic, ori e cu ritm.

[bremen1980]

Biata femeie a crezut ca o sa vada NFS si s-a trezit cu o ''porcarie '' de arta. Rusine .Faceti domne filme sa le inteleaga poporu'

http://www.hollywoodreporter.com/new...gosling-245871

[Kriss_Kringle]

Pai ori e poetic, ori e cu ritm.

Ce treaba are unul cu celalalt?Prin ritm ma refer ca filmul e static si lipsit de cursivitate pe durata lui.La acelasi lucru ma refer si prin set pieces.
In mare parte a spus Mercutio ce gandesc intr-un mod mai elaborat decat sunt eu in stare sa spun
Legat de fete,mi-e imposibil sa vad ceva elegant la ele pentru ca nu au nici un rol decat sa stea tepene,puteau sa fie niste manechine in locul lor si aveau acelasi efect.Nu mi s-a parut sa imbunatateasca scena cu ceva
Lacune dramatice prin lipsa de comunicare sau expresivitate.Tu ai vazut emotii puternice,eu am vazut pesonaje unidimensionale.
Despre cele narative cred ca am fost destul de clar cand am pomenit de set pieces.Raman la parerea ca e superficial dar iti inteleg punctul de vedere.