Fassbinder si Noul Val German

[redmen]

Io totusi cred ca Cinemania se referea la el cand a zis chestia aia.

[StefanDo]

illotempore, ai un avertisment pentru injuratura de mai sus si pentru voma de zilele trecute

la cat de pe diagonala citesti tu forumul, ma indoiesc ca cinemania ti-a zis vreodata ceva de rau

[illotempore2002]

draga, ma enervezi.
m-a facut in alt topic, acum trebuie sa caut tot forumul din cauza ca tu nu citesti forumul

uffffff

[Cinemania]

draga, ma enervezi.
m-a facut in alt topic, acum trebuie sa caut tot forumul din cauza ca tu nu citesti forumul

uffffff

neah...nu fac asa ceva fara motiv...nu te mai stresa

'nap' era ala consilieru' sau cum si-o fi zicand

cat despre "m-a facut in alt topic"...nu mai cauta...cauti degeaba...mai am obiceiul sa ma refer la mine insumi ca 'nap' cand mai fac cate o gafa

[Pauline Kael]

http://www.imdb.com/title/tt0074729/ ? :?

Mersi de link,Boutiq-cute..Nu stiu daca e asta,caut.
In alta ordine de idei,acum am vazut chestia asta,si am incercat sa-i trimit PM lui nenea ala de mai sus,dar nu merge..S-a laudat degeaba.

[illotempore2002]

neah...nu fac asa ceva fara motiv...nu te mai stresa

'nap' era ala consilieru' sau cum si-o fi zicand

cat despre "m-a facut in alt topic"...nu mai cauta...cauti degeaba...mai am obiceiul sa ma refer la mine insumi ca 'nap' cand mai fac cate o gafa

atunci am inteles eu gresit....tocmai de aia am si intrebat ce inseamna nap ca sa fiu sigura ca nu zic vreo tampenie.....

dar tu esti complexat, te faci singur dobitoc?
:lol:

[Pitbull]

acum am vazut chestia asta,si am incercat sa-i trimit PM lui nenea ala de mai sus,dar nu merge..S-a laudat degeaba.

Era spammer, l-a bannat Stefan un-doi.

[Pauline Kael]

Oki.

[Cinemania]

dar tu esti complexat, te faci singur dobitoc?
:lol:

se numeste autoironie

[cherryblossom]

numai off-topic la fassbinder

[StefanDo]

cinemania, daca vii la mini-forumeeting-ul de diseara o s-o intalnesti pe zvapaiata si spontana inacelevremuri2002 Eu o sa aduc un nap (eventual un praz olandez, ca-i mai gros, desi nu la fel de "contondent"), ca sa vi-l oferiti unul altuia

si-acum despre fassbinder, da?

[Pitbull]

Eu o sa aduc un nap

Helmis?

si-acum despre fassbinder, da?

Da.

[illotempore2002]

oh, nu am venit

cand va mai vedeti, cand ne mai vedem?

sunt o neserioasa

[Pitbull]

Da.
Nu stim.
Da.

[thequietsurfer]

"Die Ehe der Maria Braun". Sper sa ajung sa vad intreaga trilogie, dar pana atunci consemnez cateva impresii pe care incerc sa le pun cap la cap. Primul lucru care imi vine in minte e rezerva unui amic pe care l-am sunat imediat dupa ce am iesit din sala si care, desi il vazuse cu ceva vreme inaintea mea, mi-a spus ca "e misto, da' parca se petrec prea multe in filmu' asta". Desigur, el se referea (fara sa stie) la apropierea ce se face mai mereu intre filmul lui Fassbinder si structura melodramei.
Un sot disparut si reaparut miraculos, o sarcina pierduta, o crima, acestea sunt ingrediente care iti evoca mai degraba o productie Hallmark decat ceva legat de un nou val (german, in cazul de fata). Numai ca filmul lui Fassbinder nu e facut din aceste elemente de extraordinar conventional. Sau nu e facut numai din ele. Obstacolele, departe de a lasa impresia ca pica din cerul regizoral, par a fi acolo pentru ca tocmai ele fac parte din peisajul unei Germanii postbelice convalescente. In minte imi vin doua imagini ale firescului care, prin inadecverea lor grava la context, apar ca niste miracole. Deloc intamplator, sunt niste secvente ce pot fi oricand decupate. Prima e cea in care apropiatii Mariei Braun iau masa afara, intinsi pe iarba uscata, printre copaci desfrunziti. Prietena ei, cu capul iubitului in poala, pare chiar fericita. Ar fi fost imaginea unui plictis contagios daca o primavara tarzie ar fi schimbat cromatica decorului. Dar primavara nu avea ce sa caute in acea Germanie. Picnicul lor e mohorat, iar miracolul imperfect. A doua imagine o surprinde pe Maria Braun cantand emotionata alaturi de vechea sa prietena care isi sprijina capul de umarul ei (ca si in cazul de mai sus, acest detaliu aprent insignifiant devine tulburator). Cele doua se afla in cladirea ruinata a fostei lor scoli si probabil ca acel cantec fredonat cu bucurie (cantec care insoteste o alta plimbare a Mariei prin acelasi spatiu) este ecoul vagabond al unor vremuri uitate. Un ecou ce si-a gasit, miraculos, originea si poposeste vremelnic intr-o lume in care, pentru oricine, istoria afectiva a devenit o povara de care e bine sa te debarasezi.
Alt lucru care izbeste e ca, uneori, ai impresia ca personajele sunt cele care dicteazacum trebuie sa arate filmul si incotro sa o ia. Intr-o melodrama, asa ceva nu se va intampla niciodata. Chiar la inceput, atunci cand Maria Braun isi cauta debusolata si oarecum deznadajduita sotul in gara, camera o paraseste si ia parte la agitatia generala. Devine, la randul ei, un personaj neajutorat si priveste chipul inexpresiv al unui soldat. E cuprinsa de buimaceala anxioasa a oamenilor de acolo. Abia dupa aceste momente de naucire, camera o regaseste pe Maria.
Unul din momentele mele preferate e cel in care Oswald, vizibil nelinistit de reactia pe care Maria ar putea-o avea dupa ce sotul eliberat recent o paraseste, iese din cadru si se indreapta intr-o directie in care noi stim ca se afla un pian. Apasa cateva clape si muzica izbucneste vijelios. Coloana sonora se supune umorilor personajelor. Tensiunea trebuia eliberata intr-un fel. E ca si cum cineva ti-ar da drumul la o durere de masea.
Un alt lucru pe care nu il vei intalni in veci intr-o melodrama e un soi de "pudoare" a camerei care se comporta discret in momente in care un regizor pus pe santaj sentimental ar opta pentru prim-plan si ar exhiba cu prost gust durerile personajelor. La un moment dat, Maria intra in bar convinsa ca sotul ei a murit si trece prin acel culoar de cupluri "bicolore" pentru a-l invita la dans pe soldatul (bonom ca un unchi Tom) ce o va intretine o vreme. Isi lasa capul pe umarul sau (stiu, stiu, devine o obsesie :oops: ) si ii spune ca sotul ei a murit. Camera se retrage lent si cuplurile incep sa danseze, inchizand culoarul si obturand vederea. Chipul Mariei ramane necunoscut. Un alt exemplu e secventa in care contabilul scortos al lui Oswald anunta moartea acestuia. Maria, aflata in incapere cand decesul e anuntat, nu ne este deloc aratata. Nici macar nu o auzim. Reactia ei poate fi cu greu banuita. Plange? E impasibila? Nu stim. Judecand dupa sarcasmul sau afisat de-a dreptul salbatic in ultimele imprejurari, am fi tentati sa credem ca vom fi din nou plesniti cu o replica de vampa intepata. Dar nimic nu ne este dezvaluit. Camera se misca cu o infinita prudenta, pare a fi un om care isi alungeste gatul, si ocoleste un birou pentru a ni-l arata doar pe contabil suspinand ca un copil in bratele secretarei batrane. Aceasta elipsa de care am vorbit mai sus nu face decat sa amplifice tensiunea si sa sugereze ca, poate, inca mai exista resurse emotionale acolo unde nu ne-am fi gandit ca a mai ramas vreo urma de sensibilitate.
Constat ca, din pacate, m-am intins peste masura, nu am spus mai nimic si as mai avea atatea de scris... O sa revin dupa ce mai vad alte filme de Fassbinder. Si asa ca nu prea intra nimeni p-aici.

[illotempore2002]

abia astept
si eu as vrea sa bifez o marie maro tonight

[chip]

am vazut anul trecut filmul lui herzog cu piticii, a fost unul dintre cele mai dure filme pe care le-am vazut in ultimul an.
din nefericire nu am vaut decat "Die bitteren Tränen..." de Fassbinder, demult, care la vremea aceea nu m-a impresionat foarte mult, probabil ca nu l-am inteles. l-as sumariza ca un midlife crisis al poporului german a propos de evenimentele istorice si conflictul de mentalitati dintre regat, dictatura, scurt dupa al doilea razboi.
sunt un fan al filmelor lui wenders, dar in acelasi timp sunt de parere ca sunt, in comparatie cu herzog si fassbinder, in medie filme de ambianta, in sensul ca imaginile prevaleaza in comparatie cu cantitatea de idei prelucrate.

[illotempore2002]

The marriage of Maria Braun.

Cum sa incep, m-a inoportunat raceala regizorului fata de personajele lui. Regasita mai tarziu in film in raceala Mariei Braun fata de lumea inconjuratoare. Pe Maria Braun greutatile si succesul (se vede treaba ca ele nu se exclud) o indeparteaza si o dezumanizeaza. E interesant personajul, nu zic nu, o femeie extrem de puternica, de capabila, sarmanta si strong-minded. Genul de supravietuitoare intr-un context in care lumea se prabuseste, relatiile se destrama, oamenii mor, ea ascende. Pe masura insa ce urca social, profesional, feminin, viata ei sentimentala se prabuseste - se desensibilizeaza, se tiranizeaza.

Nu mi-a placut ochiul atat de rece si de critic al lui Fassbinder in privirea Mariei Braun. Am simtit chiar o nuanta de "judgemental" careia nu ii vad locul. Sincer, am empatizat si simpatizat cu caracterul feminin.

Pt ca am avut o subtitrare mizerabila in engleza care se vedea extraordinar de prost, mi-a fost greu sa urmaresc si detaliile tehnice. Nici nu am ochiul foarte format pt asta.

Pt ca vorbeam undeva despre filmul ca document istoric, social etc, acesta furnizeaza informatii din plin in zona asta. M-a amuzat teribil barul de noapte (care fusese inainte scoala gimnaziala dar in razboi ea a fost reconvertita si adaptata nevoilor) in care aveau accesul permin numai americanii si femeile germane. Doar ca mai toti americanii din barul asta erau soldati negri. Sa inteleg ca SUA a trimis in Germania doar pe negri, vroiau sa scape de ei?

[jactati]

Paris, Texas a lui Wenders. Cel mai tare thriller vazut in ultimii ani. Urmariri prin desert si pe autostrada, filaje in parcare, scene in baruri de striptease. Lectia despre suspense a lui Hitchcock extinsa de la 10 minute la o ora jumate. Senzatia aia frustranta si prelungita de "da zi domne-odata". Ochiul lui Robby Muller - genial. Eroul justitiar al (sud) vestului jucat magistral de Harry Dean Stanton. Chitara obsesiva a lui Ry Cooder. The perfect mix. Pe scurt, eu cred c-a meritat palmdoru. Si-mi pare rau ca nu l-am vazut la vremea lui (sau a mea). Dar mai bine mai tarziu.

[Alex Leo Serban]

jactati, ce ai mai vz de wenders? (scuze dk par 'patronizing'... )
iti spun asta pt k si in celelalte filme ale lui (ww e orcum preferatul meu dintre 'noii germani'!) exista ac 'dilatare' a suspansului hitchcockian - care mie-mi place f mult. iar filmele sale de-nceput sint kiar minunate ('alice in orase', 'summer in the city', 'im lauf der zeit' etc)
cel mai tare al lui, dupa mine, este 'starea lucrurilor' (82 cred), iar ult care merita vz este 'lisbon story' - pe care-l arat mereu masteranzilor mei pt k este (si) dspr 'trusa de scule' a cinema-ului (ah, si in el apare manoel de oliveira! )