Filme nici bune nici (ne)bune - de recreere

[alali]

The Killing of a Chinese Bookie (1976)



De departe sunt fanul lui A Woman Under the Influence, asta daca vorbim despre operele ce-i poarta semnatura lui Cassavetes. Filmul de fata nu mi se pare o realizare la nivelul pieselor de rezistenta din filmografia sa. Este, asa cum o cataloga critica vremii, o productie care nu isi propune sa transmita ceva anume, iar daca transmite, se pierde in mesaj, ajungand ca nici filmul sa nu mai stie scopul pentru care a fost realizat.
Actiunea este una atat de slaba, incat punctul culminant se developeaza mult prea devreme astfel pierzandu-se orice urma de suspans, de atmosfera si deci de interes.
Daca acest stil de a filma din mana, din febra actiunii, este atat de specific filmelor regizate de Cassavetes, aici el nu se potriveste defel, rezultand acele cadre nu prost incadrate ci foarte prost realizate. Si astfel avem placerea sa vizionam gros planuri prelungi ale tatelor, ale zonelor inghinale, ale picioarelor sau planuri generale cu strazi incetosate pana la opacitate. Totusi, cadrul continua si continua si continua si cand te astepti sa se treaca la secventa urmatoare, el continua si iar continua.
Lipsa unei convingeri in realizarea filmului cred ca se poate vedea si comparand cele 2 variante sub care a fost lansat pentru public. Cea initiala de 135 de minute, care a dus publicul la limita rabdarii, inclusiv actorul principal marturisind ca "e prea mult" si versiunea care circula la aceasta ora pe anumite suporturi pentru vizionarea la domiciliu sau ceea ce ne este prezentat la televizor, versiunea de 108 minute. (Ben Gazzara said "he hated the original cut; 'it's too long")
Interesant e ca in aceasta versiune redusa nu doar ca sunt scoase unele scene total, dar mai sunt extinse altele. Cuprinde chiar si scene noi ce nu au fost in versiunea originala iar toate sunt rearanjate ducand astfel la nastere aceastei alte variante noi ale aceleasi pelicule. De aceea imi permit sa spun ca o sovaiala si o nemultumire vizibila chiar din partea lui Cassavetes este evidenta in ceea ce priveste produsul final pe care il constituie acest film.
Ca tot am ajuns sa vorbim de final, de el nu poti sa te plangi. E ok. Nu e deloc vreun cliseu al genului in care este incadrata productia, cel al filmelor noir ale anilor '70. O incadrare destul de fortata daca este sa ma intrebati pe mine pentru simplul motiv ca nu vad liniile mari ale genului cuprinse in acest realizare. Dar... e iarasi o impresie a mea, personala.
Jocul actoricesc, ca s-a tot vorbit mult despre el, este bun. Nu il simt la nivel empatic, probabil din cauza acelui gen de personaj macho pe care vrea sa il intruchipeze Ben Gazzara. Cu acel stil degajat de a vorbi, de a se comporta, de a se preocupa de cine si ce canta pe scena obscurului sau club cand toata lumea interlopa te cauta ca sa te trimita sa vorbesti cu pestii, pur si simplu nu mi se pare autentic.
Tot la lipsa de logica pot include si rationamentul de a executa ordinul mafiei. Desi stii ca de fapt si tu esti unul dintre cei vizati, faci ce ti se ordona ca mai apoi sa incerci sa te ocupi de a-ti scapa si propria piele ucigandu-i pe cei ce ti-au comandat asasinatul. Nu era mai putina bataie de cap sa treci direct la a doua parte a planului? Intreb si eu;... sau astea sunt lucruri ce tin de logica elementara si probabil de felul meu carcotas de a analiza actiunea?
Ps. Stiu discursurile despre naturalete, atomosfera, stil de filmare, dar pe mine nu m-a prins filmul si deci nu pot sa vad o padure acolo unde nu zaresc copaci. Adica ori un film de analiza gen Faces ori unul noir bun; sa se hotarasca. Combinatie e o corcitura dpmdv.
Nota 6,34.
Aaa! Era sa uit. Ce doamne iarta-ma de club e ala? Daca asa e un club de striptease... prefer barurile gay. E mai mult fun acolo.

[alali]

The Dictator (2012)



De la o prima vedere nu poti sa nu observi acea evolutie normala si de bun augur a filmelor realizare de tandemul Larry Charles - Sacha Baron Cohen. Plecand de la cele doua mockumentare, (filme in care evenimentele sunt prezentate in maniera unui documentar si care au o puternica tenta parodica), unde pana si scenaristii au fost aceeasi, Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan (2006) si Brüno (2009), s-a ajuns in final la acest film unde doar regizorul si starul, (protagonistul) mai fac echipa, The Dictator (2012).
O comedioara usoara, cu o evidenta tenta umoristico-ironică dar care e atat de cuminte in ceea ce ridiculizeaza incat de multe ori devine ridicola prin ea insasi. Se incearca sa se atace mai toate subiectele sensibile societatii americane, de la traumele suferite recent pana la democratia sau securitatea intregii tari. Insa gustul final care va ramane privitorului va fi ca se putea face mult mai mult decat s-a facut si ca trivialul deranjeaza groaznic nu prin el insusi ci prin repetarea lui. Aceeasi gluma e repetata de 2-3-4 sau chiar de 5 ori. Si nu doar glumele cu conotatii sexuale ci si celelalte. Iar toate astea plictisesc, obosesc si duc la scaderea valorii comediei.
Punctul forte al intregului continut ce vine la pachet pe un dvd este in materialul bonus. Acel interviu realizat de Larry King este SENZATIONAL! Muuult peste orice gag din film, peste orice glumita intalnita pe toata durata proiectiei. Acel scurt material are o pondere incredibila de hohote de ras pe centimetru patrat de celuloid. Asa cum am mai spus, repet, mult peste filmul in sine.
Sacha Baron Cohen..., e in stilul caracteristic. Nu stiu daca prestatia lui se poate judeca dupa normele standard dupa care se poate juriza o interpretare in adevaratul sens al cuvantului. Nu e o critica ceea ce tocmai am spus. Eu chiar consider ca acest mod de a interpreta, fortat si cu exagerari e poate chiar mai dificil decat o interpretare conventionala unde de la serios la ras treci prin etapele intermediare firesti. Aici nu. Saltul este subit si trebuie sa creeze si efectul scontat. Greu, foarte greu sa-ti schimbi starea atat de brusc.
Per total o comedie ok; nu te face sa regreti timpul pierdut, nu isi merita banii pe biletul de cinema, asta e clar, dar pentru acasa e ... acceptabila.
Nota 6,22!

[alali]

Hero Wanted (2008)

La inceput am crezut ca filmul o sa fie un alt titlu in filmografia lui Cuba Gooding Jr., dar nu a fost chiar asa. Am avut ocazia sa vad actori mult mai titrati care au participat la proiecte net inferioare acestuia.
Nu e plictiseala sa il urmaresti. Are un scenariu destul de antrenant, care pierde mult pe final, apeland la tot felul de clisee, dar care incepe bine si se desfasoara acceptabil. Iar aceste lucruri ne fac vizionarea mai usoara, in prima jumatate de film fiind chiar placuta.
Nu stiu cine e junioara din film, dar chiar are o prezenta benefica. E talentata se vede, din putinul in care apare.
Legat de scenariu, desi are intriga, asa cum am mai spus, bine legata, bine elaborata, are un mare minus ca, desi incearca sa creeze un puzle de secvente, trecut, prezent si viitor, el nu ne permite noua sa intuim parte din poveste. Totul este explicat si dezvaluit de dialoguri, prea ostentativ ca sa spun asa. E prea mura-n gura. Un mura-n gura necesar, deoarece scenariul nu este gandit sa ne si implice. Este doar elaborat la nivel de poveste si atat.
Asa ca, pentru acest film de actiune, relaxant si placut, un 6,33!
Ps. si legat de final. E de preferat ca oricine, iubita, familie, prieteni, atat timp cat esti in inchisoare, sa nu iti aduca flori. E periculos! Fara flori! Si nu glumesc! O sa ai viata grea dupa!

[alali]

Stealing Sinatra (2003)

O poveste controversata, nu ca subiect sau abordare ci ca drepturi de autor. Pentru a se realiza filmul, studiourile au cumparat drepturile direct de la adevaratii rapitori. Insa Sinatra Jr. s-a opus adaptarii povestii rapirii lui, indiferent de suma. Ciudatenia acum apare. Juniorul Sinatra a fost invins in instanta chiar de rapitori. Adica victima a pierdut in fata infractorilor. Argumentul tribunalului, intr-o democratie autentica ca cea din USA a fost ca nepermiterea rapitorilor de a-si spune povestea este o ingradire a libertatii de exprimare. Un argument superb pentru o tara civilizata, insa destul de greu de sesizat pentru noi, ... europenii. Cam ca populara judecata a celor 5 paini.
Si iata ca aceasta decizie a dus la aparitia acestei comedioare. Bineinteles, contra a 1,5 milioane de dolari, ca doar e America
Cam asta ar fi partea cea mai intriganta a proiectului. Filmul in sine este... slabut. Am vrut sa scriu bunicel dar mi s-au blocat degetele. Efectiv nu am putut. Cateva glumite bunicele si o actiune laconica. Totusi, nu e un chin vizionarea filmului. Pentru a-ti omora timpul e chiar ok. Un 5,98! Film salvat intr-o oarecare masura de William H. Macy.

[geo_gabi]

“The Longest Day” descrie este povestea zilei din anul 1944 pe data de 6 iunie, atunci când a avut loc debarcarea trupelor Aliate pe plajele din Normandia. Acea zi a marcat începutul sfârşitului dominaţiei naziste asupra Europei. Atacul a cuprins 3.000.000 de oameni, 11.000 de avioane şi 4.000 de nave de război, toate acestea constituind cea mai mare flotă militară pe care lumea a văzut-o vreodată. Destinaţia lor e ţărmul Normandiei, în timp ce paraşutiştii sunt lansaţi în interior pentru a ocupa podurile şi oraşele-cheie. De cealaltă parte a canalului, nemţii aşteaptă o invazie în Calais, dar furtuna îi face să creadă că nu există nicio ameninţare. Eisenhower e hotărât să dea atacul, în timp ce Hitler doarme pe el.

[alali]

Gettysburg (1993)

Nu e nici pe departe un film de entertainment. Nici vorba! Doar ca l-am "aruncat" in aceasta categorie deoarece l-am perceput ca pe un film de nisa, adresat doar unei anumite categorii de public. Asa cum am anuntat si in titlu, avem parte de un maraton de film cu si despre razboi. Istorie pura. Este acel gen de film care pastreaza rigorile timpului, care foloseste tactici si recuzita originala si care, pentru orice impatimit al genului, probabil ca provoaca extaz. Eu nu sunt deloc fan al acestui gen si probabil va inchipuiti ce chin a fost sa vizionez acest film nesfarsit.
Cu scene interminabile, panoramice, unele fara niciun fel de dialog, doar pur descriptive, in care ti se prezinta campul de lupta sau sirul interminabil de soldati, (marsul, fara sa exagerez, cred ca a durat mai mult de 4-5 minute, timp in care ni s-au prezentat doar soldati marsaluind), filmul iti pune la incercare rezistenta, pentru ca rabdarea ti-o pierzi cu muuult inainte.
Cu putini actori profesionisti, dar cu multi figuranti voluntari, stiut fiind numarul mare de iubitori ai acelei perioade ce se gasesc in state si care sunt destul de bine organizati in tot felul de cluburi, toti oferindu-se sa participe la recreerea scenei de pe campul de batalie, filmul a avut cel mai numeros personal dispus pe un platou de filmare din istorie. Se vorbeste ca ar fi participat nici mai mult nici mai putin de 13 000 de voluntari. Deci sa te tii! Va dati seama ce reprezinta o parcurgere panoramica a campului de lupta in aceste conditii?
Oricum, varianta dvd este mai blanda, dar varianta director's cut... este cu 17 minute mai lunga.... Aceasta versiune fiind oficial declarata ca Cel Mai Lung Film din Istoria Cinemaului American!
Concluzie, filmul nu e pe placul meu, dar nici nu pot sa il critic. Pur si simplu nu traiesc acest gen de productii. Dar impatimitii sustin ca este unul dintre cele mai fidele filme ale acelei perioade, cel mai autentic si corect din punc de vedere al evenimentelor. Am citit cum ca, tactica finala ar fi fost reprezentata fidel pe campul de batalie... Asa ca, sa le dam crezare respectivilor, sa ne recunoastem nestiinta si sa il notam neutru, cu o nota de 7,00! Un film doar pentru impatimiti...

[alali]

Gods and Generals (2002)

Nu prea ar fi multe de spus despre practic, continuarea lui Gettysburg si totodata si partea a doua a unei planificate trilogii. Din pacate, pana la momentul actual, partea a treia a ramas doar la stadiul de proiect, fiind zvonuri ca in anii urmatori se va si incepe filmarea la adaptarea ultimei carti, The Last Full Measure, a istoriei Razboiului Civil American.
Avem de a face asadar cu un prequel al filmului din 1993, la fel de bine realizat din punct de vedere al acuratetii istoriei militarea a acelor timpuri, dar care a avut o primire dezastruoasa din partea criticilor. Daca primul film s-a bucurat de o critica pozitiva in proportie de peste 80%, acesta din urma n-a avut nici 10% dintre review-urile criticilor pozitive.
Motivul? Probabil incapacitatea de a aduce ceva nou, tiparul si standardul fusesera deja trasate de primul film din serie si bineinteles povestea, care nu este la acelasi nivel ca impact istoric cum a fost batalaia de la Gettysburg. La toate astea se mai adauga si faptul ca filmul nu este atat de restrictiv, neprezentand actiunea doar din punct de vedere militaro-istorico-strategic. El se concentreaza destul de mult si asupra eroului Thomas Jackson, iar acest lucru ii cam dauneaza aurei de film istoric pur, asa cum e considerat primul.
Per total, cam ca si la cel din 1993, un film pentru pasionati, o nota neutra de 7,00 si o mare abtinere din partea mea.

Ps. Atentie! Durata nesfarsita! 3 ore si 30 minute varianta dvd!

Ca o curiozitate interesanta este cea legata de autorul, sau mai bine zis autorii acestei trilogii. Daca prima carte, The Killer Angels a regretatei Michael Shaara a fost un succes atat literar cat si ca ecranizare, celelalte doua carti, au fost o continuare a muncii mamei, dusa de catre fiul ei, Jeffrey M. Shaara. Nuvele din urma Gods and Generals si The Last Full Measure nu au avut rasunatorul succes al primului roman. Ca si ecranizari am vorbit mai sus.

[alali]

Spider (2002)



Patrick McGrath este autor-scenaristul acestui film-roman. Interesant este ca atunci cand i-a inmanat scenariul lui Cronenberg, McGrath i l-a si recomandat pe Fiennes, actor ce era dispus sa interpreteze rolul lui Spider.
Apoi vizionand filmul raman cu o intrebare: Cine e artistul din tot acest produs cinematografic, Cronenberg sau Fiennes? Argumentele pro Cronenberg sunt intalnite pretutindeni in cuprinsul peliculei. Regizorul creaza un cadru bolnav, un cadru perfect pentru delirul protagonistului. O atentie la detalii cum in putine alre creatii mi-a fost dat sa vad. Totul e organizat, colorat si incadrat perfect. (Superbe cadre cu mana lui Spider avand degetele ingalbenite de tutun). Erori nu se pot observa in acest film in afara catorva reflexii in obiectele lucioase ale camerei sau a unei umbre ce se prelinge pe decor. In rest, lucruri anacronice, inadvertente in realizarea decorurilor, greseli de pozitionare a actorilor sau a recuzitei la taierea si alipirea cadrelor, nimic!
Desi toate astea isi au importanta lor in crearea climatului propice desfasurarii actiunii, deci o pondere insemnata in ceea ce vrea sa transmita filmul, in crearea starii de delir, intreaga atentie nu este decat un element pregatitor nebuniei propriu-zise.
Aici intervine halucinanta interpretare a lui Fiennes. Acei ochi holbati, acea privire bolnavicioasa, acea aparenta fizica nebuna, miscarea schizofrenica, totul tradeaza boala in cel mai crunt stadiu al ei.
Daca Cronenberg a fost nominalizat, cu filmul sau la Palm D'or pentru acest film, e mare pacat ca Fiennes nu a prins nici macar o nominalizare pentru actor principal la vreun festival important. A Beautiful Mind (2001) paleste ca interpretare in fata acestei alienari totale.
Revenind la film, el da impresia ca ar fi format din doua piese distincte, contopite cumva impreuna. Prima parte, pana la aflarea deznodamantului, aproape de final, este sistematic construita si calculata intr-o oarecare masura. Avem acea nebunie retrospectiva, usor ilogica, asta in masura in care se poate spune despre nebunie ca ar avea logica, dar aici lipsa logicii este cauzata de acele amintiri imposibile. Nu poti sa iti amintesti ceva la care nu ai luat parte. Insa Spider pare ca poate. Ordonarea acestor flashuri din trecut este un alt element al acestei constructii minutioase. Totul este coerent, nimic nu tradeaza delirul, boala.
Vine insa partea de incheiere, a doua piesa a acestui film si cu ea si lovitura de gratie pe care o da finalul. Un final tesut cu o perfectiune de panza de paianjen.
Multi deplang lipsa dialogului, a faptului ca Fiennes nu peroreaza. Dar asta e si cauza care starneste interesul pentru aceasta stare patologica. In ciuda lipsei dialogurilor, atunci cand replicile totusi apar ele sunt geniale. De exemplu explicatia multiplelor camasi: "Haina il face pe om. Cu cat esti mai putin om cu atat ai mai mare nevoie de haine." - Genial!
O recomandare pe care o fac doar celor dispusi sa asiste la un studiu de caz. Filmul nu implica privitorul decat in acele incursiuni in trecut. Prezentul este fad, mort, fara simturi, marca inconfundabila Cronenberg. Nota 7,38!

[alali]

Ginger Snaps (2000)

Recent am citit un articol desper cele mai bune filme cu si pentru adolescenti, nu imi amintesc exact sursa, poate chiar aici, dar cu siguranta acest film nu se afla printre ele. Poate ca nu e prea realist, poate ca nu trateaza conflicte specifice varstei in body-ul povestii propriu-zise, dar are un inceput.... (!)
Si da, daca e sa ma opresc la partea cea mai spectaculoasa, la partea care intr-adevar face o crasa nota discordanta cu restul, acela e inceputul. O splendida si dementiala ecranizare a unei vieti adolescentine, a unei inadaptari aproape complete si a unei cautari de unicitate cum nu am mai vazut niciodata transpuse pe ecran. Dialogurile sunt opera unui maestru. (cel putin pentru aceasta parte) Tonul, sarcasmul si umorul, ordinea fiind aleatoare, sunt unele dintre cele mai bune ce apar intr-un film. Rivalizeaza fara nicio retinere cu mult mai celebrele replici din Juno, Kids sau poate chiar Training day si 25th Hour.
Dar, din pacate, vine apoi povestea "horror", care taie fara mila, in carne vie, ceea ce pana atunci a fost o adevarata desfatare vizual-auditiva. Incept stereotipurile, banalitatile, fortarile de poveste, proasta imbinare a etapelor naratiunii, adica tot ce nu trebuia sa intre dupa un asa start de pelicula. Putea sa se faca un fel gen Seinfeld sau Lost in Translation, adica nimic. Un film fara actiune, despre nimic si tot ar fi avut mai mult de castigat. Dar asa, s-a realizat aceasta poveste si totul a fost pierdut iremediabil.
Apoi vine finalul. Aici, dupa acest deraiaj, chiar pe ultima suta de metrii, inainte de a intra in gara, filmul reintra pe sine si realizeaza un final destul de bun. Atipic, cel putin fata de ce ne asteptam dupa ce am asistat la o poveste atat de slaba, incheierea acestei prime parti, salveaza oarecum acest tren ce plecase atat de promitator spre o destinatie ce parea exotica. Bine macar ca deraiajul nu a fost total, si ca in ceasul al 11-lea, mai exact la 12 fara 1 minut, filmul a fost salvat, fiindca risca sa mature tot, gara, calatori, pasageri, tot!
Un 6,22 , 6 pentru inceputul fulminant si 0,22 pentru final. Recomand pentru acele 15-20 de minute superbe de pana la atac.

Sincer nu imi dau seama unde vezi o diferenta intre prima parte si rest, e un film omogen. Si inceputul contine in general scene horror, un caine sfartecat, imagini cu sinucideri. Asta te-a entuziasmat asa mult?

[alali]

Come on Twins! Cainele ala e practic genericul. Cred ca daca faceai un minim efort ai fi vazut ca am scris 15-20 minute. E adevarat ca nu am scris decat cu cifre, tura viitoare o sa intaresc intre paranteze si cu litere ca sa nu fie atat de dificila citirea in cele doua sisteme...
In toate aceste 15-20 de minute am mai mentionat ca se abordeaza intr-o maniera ciudata, bizara poate, probleme adolescentine. Multe filme prezinta aceste conflicte mocnite ale tinerilor cu parintii sau neintelegerile si marginalizarea in institutiile de invatamant. Dar nici unul nu adauga acele tonuri sangerii acestor situatii. Si cand spun sangeriu, nu ma refer la sange efectiv, precizez asta ca sa nu te mai obosesti tu sa o faci si sa iti dea impresia ca ai gasit iarasi o chichita care nu-i super-mega explicita asa cum iti place tie. ci la intreg decorul, situatia, povestea care are ciudatenia ei unica.
Si iarasi daca erai un pic mai "ager", ai fi vazut ca am mai intarit o data delimitarea celor 2doua filme", distincte si neomogene pentru mine, cand am mentionat in final ca "totul este sublim pana la acel episod cu ATACul". Nu dau mai multe amanunte ca poate sunt oameni care doresc sa-l vada. Dar tu, care ai vazut filmul, ar fi trebuit imediat sa-ti fileze o lampa si sa incepi sa strigi Evrica!

In toate aceste 15-20 de minute am mai mentionat ca se abordeaza intr-o maniera ciudata, bizara poate, probleme adolescentine.

Si in restul de 80 de minute nu? Da, am inteles de prima data ce ai scris, nu e nevoie sa imi traduci Nu inteleg insa prin ce crezi ca s-ar diferentia atat de dramatic inceputul de restul filmului. Eu unul nu vad nicio diferenta de stil sau mesaj.

[alali]

Public Enemies (2009)

Recunosc ca am avut unele idei preconcepute cu privire la acest titlu. Imi si imaginam cum ar arata Johnny Depp in rolul unui infractor nemilos de la inceputurile anilor '30. Recunosc ca numai acest gand si automat luam decizia de a evita acest film. Dar cum ieri mi-am propus sa vad un film mai de entertainment, m-am oprit asupra lui.
Surpriza a fost mare atunci cand am vazut un Depp impecabil. Cu un aer de macho, desi nu exagerat, cu o expresivitate destul de potrivita acelor ani si cu o interpretare care nu trada deloc anul productiei, adica 2009. Asa ca, din punct de vedere al interpretarii, nota 9!
Dezamagirea insa, pentru ca am avut si o mare deceptie, vine din modul de filmare-regizare. O imagine prea sticloasa, o perfectiune si un luciu prea actual. Totul este nou, fals, totul e o imitatie ieftina. Chiar in momentul in care urmarim filmul, decorul parca striga prin ecran ca nu e autentic, ca e o aparenta, un fals.
Iar acest lucru te scoate din ritm, iti altereaza starea de spirit pe care incerci sa ti-o creezi cu cat te afunzi mai mult in desfasurarea actiunii. Practic, scoate spectatorul in decor, la propriu, dandu-i astfel acea senzatie de teatru, de interpretare, de poveste construita, ireala.
Pacat, mai ales de prestatiile celor doi protagonisti, dar nu numai. Pacat chiar si de poveste, care nu este rea! Bine gandita, cu un puternic mesaj, cu un impact asupra istoriei destul de important, filmul daca avea si patina acelor vremuri ar fi putut sa fie chiar un clasic al genului. Dar asa, pierde mult si se transforma intr-o alta realizare din portofoliul celebrului Johnny Depp, portofoliu care nu stiu cata nevoie avea de aceasta bifa.
Un 6,74! De vazut dar fara prea mari pretentii. Macar pentru Depp si tot merita.

[alali]

*batteries not included (1987)

Filmul vine la nici 5 ani dupa fenomenul E.T., iar in calitate de producator executiv, Spielberg pare ca s-a implicat mai mult decat ii cerea sa o faca aceasta titulatura sub care apare in cast. Similitudinile izbitoare cu multe dintre cratiile acestui deja faimos regizor si producator, in special cu productia mai sus amintita, fac ca acest produs cinematografic sa fie destul de plictisitor de urmarit. Filmul este mai degraba animat decat artistic. Modul de a interpreta cu scalambaieli si fara tensiune, tradeaza un tip de productie mult indregita de Hollywood, in care povestea are happy-end. Iar acest fel de final plus adresabilitatea familiala, l-au scutit pe Spielberg and co de emotiile unei posibil insucces si nu a mai trebuit sa-si bata capul cu studii de caractere, povesti mai complexe sau mai stiu eu ce viziuni regizorale. Daca ai un model deja patentat si care iti si asigura succesul, ce rost mai are sa te chinui.
Ca singur plus din tot acest film, putem mentiona doar realizarea acelor robotei, cam multifunctionali ce-i drept, dar simpatici per total.
Un film pentru copii, copii mici si foarte mici, mai ales daca este sa il recomandati copiilor timpurilor noastre. La vremea lui probabil ca isi impresiona publicul infantil, insa monstruletii pretentiosi de acum sigur nu vor gusta simplitatea acestei realizari si cu atat mai putin politetea povestii efective.
Un 6, 12!

[alali]

La science des rêves (2006)

O constructie ciudatica, dar nu rea. Cea mai pertinenta realizare care trateaza mult dezbatutul subiect al visului lucid. Desi titlul o recomanda ca fiind o analiza profunda si oarecum tehnica a subiectului, ne poate duce usor cu gandul catre productii gen Pi, nu este deloc asa in cazul de fata. Este cred, cel mai entertainment film pe care l-am vazut si care trateaza un subiect serios, profund chiar. Iar asta nu o spun ca pe o critica! Filmul este practic eliberat de tot ce putea sa puna greutate pe privitor si sa-l transforme intr-unul greu de urmarit poate chiar plictisitor.
Chiar de la primul cadru, ne putem da seama ca vom asista la o altfel de constructie, atipica si usor exagerata, dar cu tente amuzante si deci, placuta. Acea reteta a viselor, parodica in aparenta, este extrem de bine realizata din punct de vedere al ideilor, constructiei si semnificatiilor. Iti creaza acea stare de spirit placuta care te va insoti pe tot parcursul proiectiei. Iar asta este o mare reusita din toate punctele de vedere.
Minusul peliculei este tot acest "ieftin" care se intalneste la tot pasul. Daca planul de realizare a unei arce a plantelor este de inteles dpdv al materiilor prime din care se va realizeaza, restul decorului, pornind de la studioul de unde emit visele si pana la acel "cal balan", nu este altceva decat o lipsa vizibila a finantarii. Rezultatul finit nu pierde decat la estetic, partea ideologica ramanand la fel de interesanta. Dar vizual, ... filmul pierde.
O sa sara multi adepti ai productiilor independente, carora le repugna efectele speciale, calculatoru sau mai stiu eu ce alte tipuri de tehnica introdusa in procesul de creatie si o sa spuna ca nu e chiar asa, ... ca totul acolo are o tenta jucausa, ... ca mutarea actiunii in apartamentul copilariei duce acest decor intr-o lume infantila si de aici toate acele structuri de carton, de tuburi si cutii folosite in jocurile copilariei... etc.; dar vin si eu cu o intrebare. Cine viseaza cutii de carton ieftine, ambalaje si materiale reciclabile? Sa fim seriosi! Sa ne imaginam atunci cum ar fi aratat The Fountain-ul lui Aronofsky, daca toata acea ploaie de lumina de exemplu, era realizata cu instalatia de la bradul de craciun... Yeah!
Oricum, filmul, o realizare suprarealista, usor naiva si pe alocuri exagerata, dar vizionabila si chiar creatoare de bine, ca stare de spirit bineinteles, nu abunda in motive si teme filosofice sau in impenetrabilitati asa cum vad ca marturisesc multi spectatori in review-urile lor. Cum ca au ramas cu framantari si dileme sau ca le-a fost fortata concentrarea si bagajul interpretativ la maxim. Ba din contra! Gasesc productia de fata ca fiind o realizare cursiva si care destinde privitorul, care in unele momente lasa senzatia ca imaturitatea chiar scapa din mana regizorului, ca se exagereaza cu naivitatea si copilaria personajului. Nicidecum ca seriozitatea si masajul isi supraincarca publicul.
L-am vazut si pe Gondry intr-un material realizat pe marginea acestui film, care spunea ca desi a studiat stiinfic fenomenul visarii si chiar a cazului de fata, a visului lucid, in film totusi el a vrut sa surprinda mai mult trairile si emotiile acestei stari si de ce nu, chiar si jocul copilaresc al structurii acestui fenomen. Totul, trebuie sa marturisesc ca i-a iesit asa cum si-a dorit.
Un 7,04 per total! Frumos si placut de urmarit!

[alali]

Waking Life (2001)

Ciudat prin constructie, acest cumul de teorii, unele aprobate, altele combatute, cu greu poate fi numit un film. Actiunea este minima. Ea poate fi concentrata in 2-3 cuvinte. Este o misiune imposibila formularea unei propozitii, in adevaratul sens al cuvantului, care sa exprime subiectul proiectului de fata. Ideea pe de alta parte, pentru ca ideea este cam tot ceea ce ni se ofera, este dupa majoritatea parerilor exprimate, cea a visului constient sau visul-lucid. Eu as merge mult mai departe si as spune ca viata dupa moarte sau dainuirea constiintei este adevarata idee a filmului. Chiar nu am citit si nici nu ma atrage sa aprofundez ideile regizorului Richard Linklater asupra operei, dar per total, luandu-se in calcul finalul, teoriile expuse si evolutia personajului, totul duce la un vis etern, din care nu mai poti sa te trezesti. Chiar si titlul, aceasta Viata de Veghe poate avea astfel de conotatii.
Ca si maniera de realizare, productia aceasta este oarecum inovatoare. Tot continutul este oniric. Totul este lipsit de contur, de limite. Formele se revarsa si sunt intr-o permanenta vibratie. Accentul este evident pus pe fond si nu pe forma.
Insa avalansa de notiuni, teorii si parafrazari ale unor anumite tratate celebre ne tortureaza pe toata durata, iar parcurgerea intregii proiectii este un adevarat supliciu. Filmul se urmareste greu. Brutalitatea notiunilor, (sunt notiuni introduse cu liniuta as putea spune) si saltul la fel de barbar de la una la alta: de la religie la mod de viata, de la notiuni filosofice la discursuri despre libertate, ingreuneaza vizionarea atat de tare incat simti nevoia de pauze la fiecare 5 minute.
Dupa vizionare, pot spune ca am participat la un fel de rezumat al unor cursuri de Comunicare si Relatii Interumane in care apar punctate si ideile altor ore gen Stiinte Politice, Mediu si Ecologie, Filosofie sau Teologie. (Aaa! Si sa nu uit. Teoriile teologice ce se dezbat sunt atat de gresit redate incat tradeaza o superficialitate si o (ne)intelegere empirica, daca nu chiar prosteasca.)
Concluzie, asta nu e un film, asa ca nu pot sa-l recomand. O lectura de specialitate este net mai benefica decat aceasta incalcire de idei. Un 6 pentru prezentarea grafica.

[oneflyride]

Concluzie, asta nu e un film, asa ca nu pot sa-l recomand.

[alali]

Poti sa te ascunzi cat vrei !
Dupa cum am argumentat, in acceptiunea mea, asta nu e un film propriu-zis. E o colectie de maxime, precepte si teorii, plus o idee neexpluatata nici macar la suprafata.

[alali]

Daca tot suntem la capitolul vise, sa vorbim si despre visul lui Dali. Mai mult ca sigur o sa se gaseasca insi care "sa se ascunda" , tinand cont ca, impotriva curentului ce se poate observa cu usurinta in majoritatea parerilor exprimate pe pagina acestui film, parerea mea este total opusa. Dar macar incerc, in limita posibilitatilor, sa mi-o motivez mai mult sau mai putin multumitor, depinde de dispozitia receptorului bineinteles.

Spellbound (1945)



Interesanta aceasta colaborare Alfred Hitchcock - Salvador Dali. Scena visului transcede imaginea si filmul conventional intrand profund in lumea artei datorita unicei viziunii asupra oniricului venita de la cine altul daca nu de la inconfundabilul indragostit de formele fluide. Este probabil cea mai importanta parte, dpdv al realizarii cinematografice, din tot acest film, produs ce trebuie sa marturisesc ca nu mi-a placut ca film.
In primul rand m-a dezamagit sa vad ca Hitchcock s-a "conformat" la modelul productiilor pline de stereotipiile vremii in ceea ce priveste interpretarea, muzica, punctele culminante, pana chiar si lumminile ori umbrele folosite pentru a accentua anumite momente; toate clisee atat de uzitate in acea perioada in realizarile ce se turnau pe banda ruanta in cetatea filmului.
La fel de surprins am fost si de usurinta cu care a acceptat mutilarea nestematei acestui film. Secventa suprarealista, scena ce trebuia sa fie muuult mai lunga, mult mai incarcata de indicii or de elemente ce ar fi conferit o semnificatie mai plauzibila in ceea ce priveste interpretarea visului dupa standarde psihologico-psihiatrice este reconfigurata de mintile inguste ale celor ce reprezentau factorii de decizie. Multe din evenimentele traumatizante ce au fost reprimate de catre subiectul pacient si care aveau echivalente in lumea somnului, au fost reeditate si scurtate la cererea expresa a casei producatoare. In varianta sa finala, toata acea rastalmacire a visului ce se realizeaza ca psihanaliza in film, este fortata si trasa de par rau de tot. Insusi Dali s-a declarat dezamagit in ceea ce priveste ciopartirea lucrarii pe care el a gandit-o ca facand corp comun cu restul povestii.
Marea problema e ca nici macar aceasta varianta trunchiata nu a fost toata inclusa in rezultatul final. O alta bucata buna cazand la montaj, din pacate.
Despre actori am spus ca m-au dezamagit. Nu ei prin prestatia efectiva ci ca maniera regizorala, prin ceea ce li s-a cerut sa transmita in anumite scene. Daca in multe filme ale anilor '40 ma sufoca acea interpretare melodramatica a divelor timpului, prestatii obisnuite perioadei, aici totul este inzecit mai enervant. Nu mai avem o diva ci un div in persoana lui Gregory Peck iar asta nu e un repros adus acestui actor ce isi dovedise maiestria cu atatea alte ocazii precedente. Mai mult ca sigur ca el s-a achitat de sarcini exact in maniera in care i s-a cerut sa o faca. Toate acele lesinuri si ochi dati peste cap, toate acele ameteli si sacrificii din prea multa dragoste, atat de ieftine si ... absolut nepotrivite pentru un asemenea actor si ridicole pentru un asemenea talent.
Actiunea este buna, chiar inovatoare daca e sa extragem doar firul narativ central. Fiind unul din primele filme ce abordeaza fatis, psihologia ca metoda invaziva de tratament. Ideea in sine l-a si determinat pe Hitchcock sa accepte acest proiect in aceeasi masura in care isi dorea o colaborare cu marele Dali. Regizorul deja isi fixase in planuri sa il coopteze pe artist pentru a realiza momentul oniric. Dali mai avusese o alta aventura de acelasi gen, contributie tot pentru o scena similara, un delir pe care l-a imaginat pentru pelicula Moontide (1942), a treia sa implicare in domeniul filmului dupa colaborarea cu bunul sau prieten, Loius Buñuel pentru L'age d'Or (1930) si Un chien andalou (1929). (obsesia imaginii ochiului, momentul aproape imposibil de privit din cel de-al doilea scurt-metraj, se repeta sub o alta forma si in acest film, atunci cand giganticul foarfece taie cortina ce avea reprezentat pe ea tot un ochi, gigantic de aceasta data)
Tinand cont de tot ceea ce am enumerat mai sus ca si dezamagiri, filmului ii acord nota 6,57! Oricum, scena visului realizeaza cu acele cateva cadre plastice, adevarate tablouri picturale, sub semnatura inconfundabilului Salvador Dal?*. Sunt si singurul punct de interes din intreaga productie.
Concluzie: Un experiment scapat de sub control de catre toti factorii decidenti, rezultand un film atipic atat ca stil regizoral cat si ca modalitate de interpretare. Atat Hitchcock cat si Peck nu se regasesc deloc in pelicula care desi a avut cel mai mare buget dintre filmele aflate pe lista scurta a oscarurilor, nu a castigat nimic important, reusind performanta sa nu aiba nici o nominalizare importanta desi avea o distributie de exceptie si un dirijor fenomenal. Singura nominalizare care conteaza a acestui film, cea pentru cel mai bun director, se datoreaza exclusiv deciziei de a-l coopta in echipa pe Dali.
Ps. Ca o curiozitate: Hitchcock referindu-se la film, l-a numit "just another manhunt wrapped up in pseudo-psychoanalysis".

[alali]

Let Me In (2010)

Vazut din fericire pentru mine, dupa ce am parcurs originalul.
Spre surprinderea mea, la o vedere mai generala, filmul nu mi-a displacut. Este un remake bunicel spre bun, tinandu-se cont ca mai toate scenele importante, ba chiar si cele fara prea mare relevanta in conturarea povestii sunt copiate pana la cele mai mici detalii.
Partea proasta insa o reprezinta acele adaugiri introduse in scenariu. Sau mai bine zis in filmarea efectiva a scenelor. Adica acea viziune regizorala ascupra scenariului. Pentru ca surplusuri pur scenaristice nu sunt foarte multe. Este acea poveste detectivistica introdusa ... dumnezeu stie de ce!; acea transformare a scenei esecului tatalui, scena in care se mutileaza si alte cateva asemenea. Insa ca si transpunere in film, nuantarea devine de-a dreptul enervanta. Se pierde mult din aerul originalului, aer care si fara aceste intruziuni specifice unei anumite scoli de film ar fi fost daca nu imposibil, cel putin foarte greu de atins.
Americanizarea, sau cum spunea un coleg forumist, "traducerea pentru bizonii americani incapabili sa citeasca subtitrari" se manifesta in tot. De la mai sus mentionata poveste politista, trecand prin efectele speciale si de machiaj, total nepotrivite spiritului povestii (acele lentile de contact ce amintesc de Exrocistul + acea privire demonica inspirata de acelasi film), pana la intrebarile in plus introduse in dialog, explicatiile suplimentare si expresiile explicite folosite pentru a descrie sentimente, stari. Totul face ca farmecul si inocenta originalului sa dispara si sa se piarda in aceste completari de prisos. Ceea ce acolo se intelegea in mod uman, tacit, aici este exprimat prin cuvinte si reactii edificatoare. Cred ca la asta se referea in modul caracteristic Twins cand facea referire la "traducere pentru bizoni". Daca da, are foarte mare dreptate!
Apoi tot ca o explicitare a unei stari, a unei senzatii din varianta originala vine si acea framantare introdusa in mod obligatoriu in orice versiune americana a unui film horror. O problema morala, macinatoare, anormala varstei, dar care o are orice cetatean, american bineinteles, atunci cand comite ceva ilegal sau imoral. Acea reactie de la scena atacului din baie, cand privind cadavrul, Owen, copilul ce interpreteaza rolul principal in film, efectueaza acel mers cu spatele, inspaimantat, debusolat si dezgustat.... Desi in secventele premergatoare se pregatise el insusi sa atace cu cutitul acelasi detectiv... Cum spuneam, dileme si framantari anormale varstei de 12 ani. Dar ce sa ii faci? Ei sunt cetateni americani care sunt crescuti in spiritul corectitudinii, onestitatii si nu in ultimul rand respectand toate rigorile ce le impune o viata de credincios practicant, referiri ce iarasi nu inteleg de ce au fost introduse.
Recomand evaluarea acestui film fara sa se tina cont ca e un remake, pentru cine poate sa faca aceasta delimitare si aceasta analiza neutra, deoarece paleste in comparatie cu originalul. Nu are nimic din nobletea si naivitatea copilareasca a primului si este incarcat aiurea cu tot acest macabru si grotesc tipic productiilor horror. In fond, asta e si farmecul versiunii originale, Horrorul este atat de sublim si inocent, incat lipseste cu desavarsire. Genial nu? Cel putin pentru mine e! Un 6, 87 datorita imposibilitatii mele de a nu face comparatie cu prima versiune.