Go Back   Cinemagia Forum > De toate pentru toti > Cafenea

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 19 Nov 2017, 13:26   #41
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Mda, am început azi Cosmosapiens de John Hands. Nu auzisem de ea până acum și atunci când mi-a fost recomandată am presupus că e doar o încercare de a profita de pe urma succesului obținut de Yuval Noah Harari cu Sapiens (care e pe lista de citit 8-|) . Dar nu, cărțile au fost publicate cam în aceeași perioadă (2014 Sapiens și 2015 Cosmosapiens) e evident că Hands nu avea cum să scrie o carte de o asemenea anvergură într-un singur an. Și da, ca subiect cartea lui Hands e mult mai ambițioasă decât cea a lui Harari: cele trei părți principale se ocupă cu emergența și evoluția materiei, a vieții și a omenirii. Deci cam de 3 ori mai ambițioasă. De asta demersul mi s-a părut din capul locului deopotrivă necesar și absurd. Necesar pentru că din când în când cineva trebuie să încerce să pună la un loc imaginea fragmentată (vasul de porțelan din citatul lui Musil de mai sus) pe care o oferă știința despre...tot. Absurd pentru că, pentru o imagine de ansamblu care să prezinte cât mai fidel "realitățile științifice" e necesar să te pricepi la atât de multe domenii încât cei 10 ani de cercetare (sau câți or fi fost) sună ca o glumă bună (sau proastă, i don't know). Era evident că o sa fie plină de erori și interpretări greșite în ciuda colaborării cu specialiști din fiecare domeniu (pînă la urmă cartea e scrisă de o singură persoană)...în cazul unor sinteze de acest gen e un risc asumat și inevitabil. Dar există grade diferite în care poți să o dai în bară.
Oricum, în timp ce o "răsfoiam" (ca stimulent pentru a trece de prima parte care se ocupă de mituri despre apariția universului) am dat peste fragmentul ăsta, sau notă de subsol sau ce o fi:

Selfish gene
This hypothesis asserts that genes are the prime movers of all life, that individual bodies do not have to exist, and that genes selfishly compete with each other for their survival and replication. It is based on a conceptual error of ascribing intentions to segments of an acid and is contradicted by substantial evidence.


Abia aștept să aflu care sunt "evidențele substanțiale" împotriva teoriei genei egoiste (în cazul în care se mai și obosește să le prezinte, desigur) dar partea cu "a conceptual error of ascribing intentions to segments of an acid" e o deformare atât de naivă și hidoasă a întregului concept încât îmi taie orice chef de a-mi petrece 800 de pagini în compania lui Hands. Well...will see, i guess.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."

Last edited by White1 : 19 Nov 2017 at 13:38.
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 19 Nov 2017, 20:28   #42
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
Originally Posted by White1:
Oricum, în timp ce o "răsfoiam" (ca stimulent pentru a trece de prima parte care se ocupă de mituri despre apariția universului) am dat peste fragmentul ăsta, sau notă de subsol sau ce o fi:

Selfish gene
This hypothesis asserts that genes are the prime movers of all life, that individual bodies do not have to exist, and that genes selfishly compete with each other for their survival and replication. It is based on a conceptual error of ascribing intentions to segments of an acid and is contradicted by substantial evidence.


Abia aștept să aflu care sunt "evidențele substanțiale" împotriva teoriei genei egoiste (în cazul în care se mai și obosește să le prezinte, desigur) dar partea cu "a conceptual error of ascribing intentions to segments of an acid" e o deformare atât de naivă și hidoasă a întregului concept încât îmi taie orice chef de a-mi petrece 800 de pagini în compania lui Hands. Well...will see, i guess.

Ai uitat ca e doar o "ipoteza"... Daca consideri ca e gresita din start, o poti citi pe / ca sa te amuzi
Altceva vreau eu: MITURILE alea! LE VREAU!
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 19 Nov 2017, 23:13   #43
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
I-a luat Vaticanului mai mult de o sută de ani ca să recunoască că evoluția e mai mult decât o ipoteză, nu o să-l așteptăm acum și pe Hands să se dezmeticească și să folosească terminologia corectă 8-| Oricum, nu am nimic împotriva faptului că acesta găsește explicațiile oferite de gena egoistă neconvingătoare, mă deranjează doar că se folosește de contraargumente atât de slabe. E ca și cum aș spune că "teoria heliocentrică este bazată pe eroarea conceptuală de a îi atribui Pământului intenția de a se învârti în jurul Soarelui". It's mind-numbingly stupid.
Cartea e interesantă, are multe de oferit doar că mi-a scăzut încrederea în nivelul de înțelegere (sau onestitate) al autorului.

Partea cu miturile e destul de scurtă și superficială (mie îmi convine) dar uite unul care se potrivește cu numele autorului 8-|

The myths of Heliopolis in Egypt dating from the fourth millennium BCE speak of Nu, the primordial watery abyss, from which Atum arose to masturbate the world into existence.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."

Last edited by White1 : 19 Nov 2017 at 23:15.
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Nov 2017, 14:52   #44
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
Originally Posted by White1:
Oricum, nu am nimic împotriva faptului că acesta găsește explicațiile oferite de gena egoistă neconvingătoare, mă deranjează doar că se folosește de contraargumente atât de slabe. E ca și cum aș spune că "teoria heliocentrică este bazată pe eroarea conceptuală de a îi atribui Pământului intenția de a se învârti în jurul Soarelui". It's mind-numbingly stupid.

Partea cu miturile e destul de scurtă și superficială (mie îmi convine) dar uite unul care se potrivește cu numele autorului 8-|

The myths of Heliopolis in Egypt dating from the fourth millennium BCE speak of Nu, the primordial watery abyss, from which Atum arose to masturbate the world into existence.


Hai, lasa-ma cu nivelul lui de intelegere, doar n-o sa-mi zici acum ca fiindca e om de stiinta si s-a documentat pe subiectul asta, inseamna ca el detine adevarul absolut pe acel domeniu!
Stim amandoi ca nu.
Sa revenim la mituri - alea sunt dozele mele de ras!
Mai pune, te rog! Sau fa poza si baga aici.
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Nov 2017, 16:33   #45
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Myths are no laughing matter



Oricum, nu e locul lor aici.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Nov 2017, 20:53   #46
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
Originally Posted by White1:
prima parte care se ocupă de mituri despre apariția universului
Originally Posted by White1:
Oricum, nu e locul lor aici.

Si mai suntem la deslusirea Universului...


Tu chiar vrei cu orice pret sa ramai morocanosul White.
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Nov 2017, 23:35   #47
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Yeah, life sucks and so do I, and that is a scientific fact 8-|

Back to science
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Nov 2017, 17:41   #48
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
Originally Posted by White1:
Yeah, life sucks and so do I, and that is a scientific fact 8-|

Back to science

Bine! Intrebare de 100 de puncte: Ce forma are Universul ?
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Nov 2017, 18:05   #49
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
How would you like the world to end?
Dacă preferi focul atunci Universul e închis și o să arate ca o sferă la sfârșit (că încă e în "facere"). Dacă preferi gheața e fie deschis fie plat deci ca o șa (nice word) sau ca...ceva plictisitor.

What a nice poem, too bad it was used in Twilight 8-|


Some say the world will end in fire,
Some say in ice.
From what I’ve tasted of desire
I hold with those who favor fire.
But if it had to perish twice,
I think I know enough of hate
To say that for destruction ice
Is also great
And would suffice.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Nov 2017, 18:40   #50
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
Not satisfied. Mai cauta. Mai citeste. Mai scrie. Mai ai pana la 100. (esti la 40...)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 23 Nov 2017, 18:59   #51
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
(nu foarte) Scurtă digresiune literară II dar de data asta situația inversă: nu, nu când oamenii de știință își bat joc de literatură ci când scriu atât de frumos încât ai senzația că și-au greșit vocația.

And only one of them can make a bunch of ants sound so fucking epic:

As an adult in Panama I have stepped aside and contemplated the New World equivalent of the driver ants that I had feared as a child in Africa, flowing by me like a crackling river, and I can testify to the strangeness and wonder. Hour after hour the legions marched past, walking as much over each others’ bodies as over the ground, while I waited for the queen. Finally she came, and hers was an awesome presence. It was impossible to see her body. She appeared only as a moving wave of worker frenzy, a boiling peristaltic ball of ants with linked arms. She was somewhere in the middle of the seething ball of workers, while all around it the massed ranks of soldiers faced threateningly outwards with jaws agape, every one prepared to kill and to die in defence of the queen. Forgive my curiosity to see her: I prodded the ball of workers with a long stick, in a vain attempt to flush out the queen. Instantly 20 soldiers buried their massively muscled pincers in my stick, possibly never to let go, while dozens more swarmed up the stick causing me to let go with alacrity.

I never did glimpse the queen, but somewhere inside that boiling ball she was, the central data bank, the repository of the master DNA of the whole colony. Those gaping soldiers were prepared to die for the queen, not because they loved their mother, not because they had been drilled in the ideals of patriotism, but simply because their brains and their jaws were built by genes stamped from the master die carried in the queen herself. They behaved like brave soldiers because they had inherited the genes of a long line of ancestral queens whose lives, and whose genes, had been saved by soldiers as brave as themselves. My soldiers had inherited the same genes from the present queen as those old soldiers had inherited from the ancestral queens. My soldiers were guarding the master copies of the very instructions that made them do the guarding. They were guarding the wisdom of their ancestors, the Ark of the Covenant...

I felt the strangeness then, and the wonder, not unmixed with revivals of half-forgotten fears, but transfigured and enhanced by a mature understanding, which I had lacked as a child in Africa, of what the whole performance was for. Enhanced, too, by the knowledge that this story of the legions had reached the same evolutionary culmination not once but twice. These were not the driver ants of my childhood nightmares, however similar they might be, but remote, New World cousins. They were doing the same thing as the driver ants, and for the same reasons. It was night now and I turned for home, an awestruck child again, but joyful in the new world of understanding that had supplanted the dark, African fears.


Richard Dawkins, The Blind Watchmaker
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 Feb 2018, 23:42   #52
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Happy Darwin Day.

"Thus, from the war of nature, from famine and death, the most exalted object which we are capable of conceiving, namely, the production of the higher animals, directly follows. There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most wonderful have been, and are being, evolved."

The Origin of Species
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."

Last edited by White1 : 12 Feb 2018 at 23:44.
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Feb 2018, 10:47   #53
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Now you guard science's light. Kindle it and use it right...

După multă vreme am reușit să și termin o carte, nu doar să încep mereu altele. E vorba de "The Invention of Science" (A New History of the Scientific Revolution) de David Wooton. Nu e genul de carte pe care să o poți "digera" după o singură lectură, densitatea câteodată copleșitoare de idei, date și personalități mă face să cred că nu publicul general a fost cel vizat de autor dar chiar și așa am rămas cu destule dupa ce am trecut doar o dată prin ea.

Între publicarea de către Copernic a ideilor sale în privința "revoluției corpurilor cerești" (1543) și publicarea de către Newton a "principiilor matematice ale filozofiei naturale" (1687) s-au produs o serie de transformări în mediile intelectuale ale Europei de Vest care au dus în cele din urmă la apariția unei noi modalități de investigare a naturii. Metodă care s-a dovedit mult mai eficientă decât orice altă formă de cunoaștere folosită până atunci.

În special metodele deductive ale lui Aristotel în care se pornește de la premise sigure și se ajunge la conlcuzii la fel de sigure (dar sărace în informație nouă) au trebuit să fie înlocuite (sau, mai degrabă, completate) de metode care presupun drumul invers, pornind de la consecințele fenomenolor la cauzele lor. Fizica aristotelică și astronomia ptolemeică inspirată de ea au avut și ele de suferit fiind înlocuite treptat de o cu totul altă viziune despre Univers și despre modul în care acesta funcționează. Copernic, Galilei, Tycho Brahe, Johannes Kepler au fost primii care au început să slăbească strânsoarea autorității Filozofului (Pământul nu e centrul Universului, corpurile cerești nu sunt perfecte, sferele supralunare sunt și ele supuse schimbării, mișcarea planetelor nu e circular-uniformă ci eliptică etc). Filozofii, în general începeau să piardă teren în favoarea matematicienilor.

Desigur, depășirea complexului de inferioritate față de cunoștințele "anticilor" nu a fost singurul impuls care a dus la apariția științei. Cauzele sunt mai numeroase și variate...de la inventarea perspectivei în pictură la dezvoltarea balisticii, de la apariția tiparului la descoperirea Americii- și, odata cu ea, descoperirea ideii de descoperire.
Wooton acordă o atenție deosebită (jumătate din carte, practic, se ocupă cu asta) noilor unelte intelectuale care se dezvoltă atunci (concepte ca fapte, legi, experimente, ipoteze, dovezi). Acestea sunt cel puțin la fel de importante ca apariția uneltor materiale ( ca telescopul și microscopul-și revoluția scalară produsă de acestea care înlătură omul din postura de măsură a tuturor lucrurilor).

Factorii politici (societățile închise nu sunt foarte compatibile cu dezvoltarea științifică) și cei religioși (a fost creștinismul o piedică sau un ingredient indispensabil în dezvoltarea științei? până la urmă legile naturii par să reclame existența unui legislator iar teoria gravitației a lui Newton cu acțiunea la distanță a acesteia era mai ușor de acceptat de cei care credeau într-un Mare Ceasornicar) nu sunt analizați pe larg aici.

În sfârșit, finalul se ocupă de atitudinile opuse dar (nu chiar) la fel de greșite ale relativiștilor și ale realiștilor naivi. Relativiștii afirmă că știința e o "întreprindere umană, în întregime umană" și complet dependentă de condițiile social/culturale ale zonelor în care se naște. Zone diferite vor da naștere la științe diferite. Cei care merg cel mai departe cu această atitudine afirmă chiar că toate aceste posibile științe ar avea același grad de validitate. Realiștii naivi afirmă că, din moment ce faptele sunt mereu aceleași, în cele din urmă concluziile extrase pe baza lor vor fi tot timpul aceleași. Există argumente împotriva ambelor atitudini iar adevărul e, ca de obicei, undeva la mijloc (înclină puțin spre naivi, mi se pare). În cuvintele lui Wooton știința e deopotrivă "construită și constrânsă". Ea e edificată de comunitățile oamenilor de știință care cad de acord cu anumite interpretări ale faptelor dar apoi acestea sunt testate de realitatea care "pushes back". E adevărat ca știința e dependentă de mediul cultural....dar acesta e propriul ei mediu cultural. Știința trebuie privită deopotrivă cu scepticism și încredere iar după părerea autorului unii exagerează cu scepticismul iar ceilalți cu încrederea.

Există o disproporție evidentă între puțina atenție acordată Revoluției Științifice și importanța efectivă a acesteia. Oricât de mult incerc nu îmi amintesc să fi auzit de ea la liceu. Dacă a fost menționată, a fost menționată fugar. Pentru Wooton invizibilitatea acesteia e o consecință a imensului ei succes. Suntem atât de scufundați în conceptele generate atunci încât acestea au devenit transparente, avem senzația că privim cu proprii ochi dar de fapt ne folosim de lentilele care au început să fie construite cu mai bine de patru secole în urmă. Dar consecințele descoperirii metodei științifice sunt departe de a se fi epuizat, iar istoria va fi vazută altfel de generațiile care vor urma. În formularea altui autor în viitor fie ne vom autodistruge fie vom decola spre stele. În cazul ambelor scenarii Știința va avea cel mai greu cuvânt de spus.


...Lest it be a flame to fall
Downward to consume us all.
Yes, us all.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."

Last edited by White1 : 26 Feb 2018 at 15:07.
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Feb 2018, 11:07   #54
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Și pentru că am devenit prea serios pe final: un comediant ateist și o studentă ignorantă nu sunt cele mai potrivite exemple dar tocmai de aia.

Relativism cultural: Decolonize science!

Realism naiv: Ricky Gervais
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Mar 2018, 14:39   #55
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
"As in the case of the arms, all muscular power was lost in an instant from my back and neck. I dimly saw Mr.Coxwell in the ring, and endeavoured to speak, but could not do so; when in an instant intense black darkness, and the optic nerve lost power suddenly. I was still conscious with as active a brain as while writing this. I thought I had been seized with asphyxia, and that I should experience no more, as death would come unless we speedily descended. Other thoughts were actively entering my mind when I suddenly became unconscious, as though going to sleep. I could not tell anything about the sense of hearing: the perfect stillness of the regions six miles from the earth - and at this time we were between six and seven miles high - is such that no sound reaches the ear. "



Too bad you can't hear the music, mr. Glashier. Well then, until no other June
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 03 May 2018, 12:39   #56
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
14. Ce înseamnă Universul ?
Întregul documentar Unity (2015) este răspunsul la această întrebare! Este perfect!
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Dec 2018, 14:01   #57
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
https://incredibilia.ro/5-convingeri...laneta-pamant/

Oricine mai găsește d'astea, este binevenit, începând cu inițiatorul topicului. Sunt fana nr. 1 a demitizărilor!
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 27 Jan 2019, 00:15   #58
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
15. De ce nu stăm pe o planetă mai mare?

Nu m-aș fi așteptat să găsesc răspuns.
Ce zice unul: https://playtech.ro/2019/pamant-mai-mare-gravitatie/



Originally Posted by Daniel Ștefan:
Pământul mustește de viață de miliarde de ani, dar n-ar fi fost așa dacă planeta noastră ar fi arătat diferit. Fiecare aspect geofizic al Pământului este important și lumea ar arăta complet diferit dacă planeta ari fi fost de două ori mai mare decât în prezent.

Probabil, nu de puține ori, te-ai mirat de “cât de mică este lumea” atunci când ai întâlnit pe cineva într-un loc neașteptat. Și, cu siguranță ți-ai dorit măcar o dată să ai mai mult spațiu, pentru că te simțeai sufocat de cei din jur.

Ei bine, dacă Pământul ar fi fost de două ori mai mare decât e în prezent, s-ar putea ca lucrurile să nu mai fi fost la fel de fericite.

Secretul se regăsește în forța gravitației. Ea este fenomenul natural care exercită forță de atracție asupra tuturor obiectelor și ființelor, oricât de grele sau de ușoare ar fi. Totul este atras spre Pământ, chiar și păsările, care par, de multe ori, că sfidează gravitația.

Tot gravitația este cea care ajută planetele să graviteze în jurul Soarelui și a lunilor în jurul lor. Presupunând că Pământul ar fi de două ori mai mare, trebuie menținută aceeași densitate. Dar, asta ar însemna că totul s-ar duba în dimensiuni, atât obiecte, cât mai ales ființe, inclusiv oamenii.

Într-adevăr, probabil că ai avea o casă sau o mașină mai mare și n-ai deranja pe nimeni, pentru că oricum ar fi destul spațiu. Dar, mărimea chiar contează și mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bine.

Forța gravitațională ar fi, de asemenea, de două ori mai puternică, ceea ce înseamnă că greutatea ta corporală ar fi două ori mai mare. Dacă deja ai probleme cu greutate, atunci asta ar fi un adevărat coșmar și ți-ar trebuie de două ori mai mult efort ca să slăbești.

Ca să se întâmple asta, ți-ar trebui de două ori mai multă hrană care să-ți asigure energie și, implicit, să supraviețuiești. Totuși, vederea ți-ar putea fi afectată, din cauza presiunii masive exercitate asupra cutiei craniene, care ar determina deformarea globurilor oculare.
Cum ar fi afectată viața pe Pământ din cauza unei gravitații de două ori mai mari

Teoretic, speranța de viață a organismelor vii ar scădea drastic, pentru că toate organele interne ar suferi modificări cauzate tot de gravitația de două ori mai mare. Inima ar bate din greu și ar fi dificil să urce sângele până la creier. Nici nu-i de mirare. Chiar și ție ți-ar fi greu să ridici până și mâna deasupra capului.

Plantele masive, cum ar fi copacii, s-ar prăbuși din cauza forței incredibile de atracție spre Pământ. Ca să se adapteze, plantele care ne asigură hrana s-ar micșora, dar pentru regnul animal ar fi o problemă. Foametea ar deveni un fenomen global și știm cu toții ce haos se declanșează în lume când populațiile rămân fără resurse. Dar, probabil că am fi prea epuizați că să mai mergem la război.

Selecția naturală ar fi mai dură și doar cele mai puternice plante și animale s-ar adapta. Cu cât un animal ar fi mai mare, cu atât i-ar fi mai greu să supraviețuiască pentru că l-ar face mai greoi și i-ar trebui cantități uriașe de hrană, zilnic.

În timp, poate că omul s-ar adapta. S-ar putea ca viitorilor copii să le crească oase mai dense și mai mari, ca să susțină greutatea corpului, dar ar fi mai scunzi tocmai din cauza gravitației. Am deveni mici și îndesați.

Iar asta nu e tot. Pământul ar deveni mult mai primejdios pentru că ar deveni mult mai călduros din cauza centrului planetei care ar fi mai instabil. Seismele și erupțiile vulcanice ar crește în frecvență și intensitate. Pe scurt, ar fi iadul pe Pământ.
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 29 Nov 2019, 19:12   #59
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
Vineri noiembrie 15 2019 s-au împlinit 151 de ani /"A şti sau a nu şti aceasta este întrebarea!"/, Emil Racoviţă (1868 -1947), om de ştiinţă complet/"Căci a nu şti înseamnă:superstiţii,egoism orb, concurenţă sălbatecă,neînţelegere,duşmănie,răsboiu, foamete,prăpăd.A şti înseamnă pentru omenire:organizare temeinică,activitate raţională,cooperatism, solidaritate,evoluţie pacinică.A şti înseamnă pentru om:a-ţi trăi timpul de «a fi» cu mulţumire şi a aştepta clipa de «a nu fi» cu seninătate",s-a născut la Iaşi,la 15 noiembrie 1868, profesorul său,Henri Lacaze-Duthier şi zoologul belgian Eduard van Beneden l‑au recomandat să participe ca naturalist al expediţiei antarctice belgiene, a vasului„Belgica”, condusă de Adrien de Gerlache,perioda 16.VIII.1897-18.XI.1899, viziteaza peste 1400 peşteri din Franţa, Spania, Africa de Nord, Slovenia şi România, rezultatele sunt publicate în peste 60 de volume, a întemeiat cel dintâi institut de speologie din lume (la 26 aprilie1920), a devenit membru titular în Academia Română,la propunerea lui Grigore Antipa, anul 1920 mai 29, şi-a rostit discursul de recepţie în Şedinţa solemnă din Aula Academiei, din data de 13 iunie 1926, sub preşedinţia de onoare a M.S.Regelui Ferdinand I, a ales în a prezenta lucrarea (remarcabilă si sub aspect literar), "Speologia", savantulRacoviţă scria **„În împărăţia peşterelor lumină nu-i,soarele lipseşte şi deci lipsesc şi multiplii şi variaţii factori ce-şi iau fiinţa din creatoarea energie.Puterile ce domnesc în această împărăţie dăinuiesc statornice în influenţa lor; nemişcat e aerul,neschimbată căldura ori frigul,o umezeală fără sfârşit picură din ciucuri de piatră şi se împânzeşte pe pereţi.Nu umblam după feţi-frumoşi,mai ales după cei poleiţi de soare;după smeriţi sihastri de soiul celor descrişi mai sus îmi ardea doar sufletul!Pe lângă dorul de a cunoaşte ce aceste ştiinţe astâmpără poate mai bine decât celelalte,multe din ele,şi speologia îndeosebi,fac să sbârnăie o străveche strună a sufletului omenesc.Oare ce-i după deal?Şi după ce te-ai dus să vezi: ce-i mai departe?Şi tot aşa până în răsputeri.Atracţia necunoscutului «Departe»,dorinţa de a călca pe locuri necălcate încă, au împins fără preget omenirea pe cărări nebătute,din vremile cele mai cărunte şi au împrăştiat-o pe toată suprafaţa pământului”**
(..)
"Alt sunet nu tulbură văzduhul cernit,decât plioscăitul lin şi ritmat al picăturilor căzând de undeva, de sus, în apă: minutar neadormit al negrei veşnicii!"
***
"Lumea întunecată,sleită în tăcere şi nemişcare,a golurilor de sub pământ,alcătuieşte un mediu natural,unde factorii activi sunt puţin numeroşi şi mult mai constanţi,şi unde s‑a oploşit cea mai săracă populaţie de vietăţi de pe pământ.Dar cine poate povesti în vorbe minunile de formă ce mii de ani le-au tors cu nesfârşita lor răbdare în caerul de piatră.Ca în basmele străvechi,Făt-Frumos,dar un Făt-Frumos ud şi mânjit cu lut cleios din cap până-n picioare,a răsbătut prin urgia vrăjită până la palatul fermecat;acum prin sălile cu păreţi de argint bătuţi în pietre scumpe,caută pe Ileana Cosânzeana,dar pe o Ileană Cosânzeană cu cel puţin trei perechi de labe,cu două coarne,care se ascunde mărunţică în borticele şi sub pietre!”
***
-Scrisoare adresată de Emil Racoviţă prietenului Grigore Antipa,Paris, 25 iunie 1920**„Dragă Antipa,Îţi puseseşi în gând să faci din mine un academician şi ai reuşit în această întreprindere ca şi în celelalte, adică perfect de bine, căci văd că n-ai avut nici o opoziţie, cel puţin făţişă; adresa preşedintelui spune în adevăr că propunerea ta a avut unanimitatea.Îţi mulţumesc şi pentru intenţie şi pentru necazul ce ţi-a dat această întreprindere şi pentru raportul ce ai făcut cu această ocazie.Acum că suntem tovarăşi şi la Academie, ie un rezon mai mult ca să ne punem pe lucru în cele ce privesc chestiunele de învăţământ şi cultură generală.Cum nu ieşti un palavragiu, ci un mare realizator (şi de aceea, totdeauna me-ai fost drag) sper că vom reuşi la ceva; dar despre aceste când voi fi în ţară.Toate aventurile mele ţi le voi povesti la Bucureşti dacă te voi mai găsi când voi trece prin capitală, ori când (şi foarte curând) voi veni din Cluj ca să hărţuiesc administraţiile competente.Deocamdată am să te rog să-mi faci un serviciu.Materialul meu trebuie să sosească în curând la Bucureşti, unde de se obiceiu se vămuieşte.Cum ie vorba de colecţii şi instrumente ar fi un dezastru dacă vameşii noştri ne-ar deschide vagoanele şi lăzile; las că aşi fi nevoit să împachetez totul din nou pentru călătoria la Cluj.Dacă vor să facă o inspecţie pot să facă fără inconvenient la Cluj.Îţi trimit aci alături o cerere către Directorul vămilor şi te rog eu pe baza acelor zise aci ca să obţii cele ce cer.Mai bine ştii ca mine cum să faci ca să obţii satisfacţie.Te pot asigura că m-am ţinut strict de clausele înscrise în legea fundării institutului; tot ce-am făgăduit am executat şi făcut cu belşug.Dar până acum guvernul nu s-a ţinut de cuvînt şi n-a executat nici una din obligaţiilesale.Dacă mă lăsam pe nădejdea guvernului, la Banyuls rămâneam până azi.Poţi deci asigura pe cei care s-ar putea mira că nu me-am reluat postul la Cluj la 1 mai că am făcut posibilul şi imposibilul ca să pot pleca, şi numai din vina administraţiei stau de atâta timp la Paris.Respectele mele Doamnei Antipa.Al tău devotat** Emil Racoviţă

https://www.youtube.com/watch?v=FLTq...j9cUJ3zQPBw4m4

https://www.icr.ro/pagini/emil-racov...ltRUm8E_GXaacM

Last edited by victor_homescu : 29 Nov 2019 at 21:47.
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 08 Jan 2020, 22:32   #60
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
108 ani, "Noi suntem profesori nu cu ora, ci cu viața. Sunt un om norocos. De la vârsta de şapte ani visam să fiu istoric, arheolog şi am devenit", nãscut la 3 ianuarie 1912, academicianul Emil Condurachi (1912-1987), sustine teza de doctorat în anul 1938 cu tema „Basiliques chrétiennes de l’Illyricum”, a predat istorie veche şi arheologie la Universitatea din Bucureşti, a condus între anii 1956-1970 Institutul de Arheologie, a adus contribuţii de referinţă în domeniul numismaticii antice şi bizantine, abordând o serie de aspecte ale vechimii şi circulaţiei monedelor emise în oraşele pontice, fiind preşedintele Societăţii Numismatice Române, **A fost un om deosebit de înzestrat. O inteligenţă nativă excepţională care se îmbina cu vastitatea cunoştinţelor sale. Dar ceea ce caracteriza pe acest savant mai era şi arta de a se integra problemelor şi a da cu spontaneitate, dar într-o formă de amabilitate şi politeţe, soluţiile cele mai adecvate. Fiecare întâlnire era un nou prilej de a constata rarele însuşiri, competenţa sa multiformă, arta conversaţiei dusă la parametri maximi,afabilitatea dar şi fermitatea sa. De asemenea, am învăţat de la el maniera sa de comportament internaţional, de la felul său de a se comporta cu interlocutorii cei mai diverşi, cu tact, cu măsură şi competenţă şi cu simţul posibilului.**(acad.Dan Berindei)/,despre istoric : Zoe Petre fiica lui Emil Condurachi- "Dacă aș vorbi doar despre Emil Condurachi – profesorul, aș fi obligată să -i parcurg aproape în întregime biografia intelectuală. Căci a rămas fidel fără nici o șovăire vocației de profesor vreme de șapte decenii, încă din clasa IV-a, la școala “Grigore Adamache” de la Iași, tatăl meu și-a hotărât destinulrofesor de istorie. Cinzeci de ani mai târziu, avea loc la facultate o ședință de înfierare a profesorilor care nu corespundeau criteriilor etice ale Partidului Comunist. Condurachi s-a adresat adunării cu o frază care mi-a rămas întipărită în memorie:" Noi-a spus el, nu doar în nume propriu, ci și în numele colegilor săi - noi suntem profesori nu cu ora, ci cu viața", Emil Condurachi, autor al unor lucrări valoroase "Archéologie roumaine au XX-e siècle" (1963), "Monuments archéologiques de Roumanie" (1960), „Pars Orientis-studii de istorie a culturii europene” sau "Roumanie" (1972, în colaborare cu C.Daicoviciu), apărută în prestigioasa colecţie „Archaeologia Mundi”, a fost si vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine, al Consiliului Internaţional de Filozofie şi Ştiinţe Umane, membru al Institutului german de Arheologie, al Academiei Sârbe de Ştiinţe, al Academiei Bulgare de Ştiinţe,În Comitetul Internaţional de Arheologie Clasică. A fost laureat al Premiului „Herder” şi altor premii. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi în 1955 membru titular. Emil Condurachi moare la Bucuresti pe 16 august 1987.
***
"Format într-un mediu intelectual de stânga, i s-a părut firesc să adere la Partidul Comunist. Ce nesfârşit şir de dezamăgiri şi de remuşcări au decurs din această decizie nici noi, cei foarte apropiaţi lui, nu am ştiut până la capăt. În ultimii ani devenise amar şi auto-ironic, inepţia regimului Ceauşescu îl scotea din minţi, dar, dincolo de asta, simţeam tot mai des că nu se mai
putea absolvi în nici un fel pentru complicitatea cu un regim a cărui esenţă destructivă nu mai lăsa loc de eufemisme. A murit în 1987 judecându-se mult mai aspru decât merita. Fusese, e adevărat, un om nu doar inteligent şi foarte talentat, ci și ambiţios. Dar ambiţia lui nu s-a transformat niciodată într-un război contra colegilor pe care îi stima şi adesea îi admira fără vreun gând ascuns. Nu a fost unealta nimănui, într-o vreme în care nici uneltele,nici uneltirile nu lipseau. Câte concesii va fi făcut, şi era o vreme în care ori făceai concesii, ori renunţai la orice aspiraţie profesională şi personală–ele nu au fost îndreptate niciodată împotriva altora; dimpotrivă,cel mai adesea, concesiile lui aveau alţi beneficiari decât pe el însuşi. Și-a apărat elevii într-un chip admirabil, și-a apărat cât i-a fost cu putință colegii și profesorii, cu un curaj inteligent și eficace."/prof.univ. Zoe Petre
***
"Susţinerea generoasă a profesorilor lui fusese esenţială pentru afirmarea tatălui meu în tinereţe. Ea a avut însă şi un alt efect: fiind el însuşi o natură extrem de generoasă, şi-a făcut o datorie de onoare din a proceda cu elevii lui merituoşi aşa cum învăţase el de la maeștrii lui. A fost, de aceea, nu numai un creator de şcoală, ci şi un adevărat părinte spiritual al elevilor lui, care îl numesc până azi, cu o foarte afectuoasă deferenţă "Pater". Această relaţie specială se consolidase mai ales în lungile seri de vară de la Histria, când argumentele ştiinţifice alternau liber cu amintiri, glume, discuţii despre cărţi şi despre oameni. Dar ea traducea mult mai mult decât o artă a conversaţei, chiar dacă Pater era un magician al cuvântului rostit: era certitudinea unui respect reciproc, a faptului că, dacă nu încetau să fie buni în meserie şi corecţi în viaţa de toate zilele, puteau conta nu numai pe afecţiunea şi preţuirea profesorului, ci şi pe sprijinul lui efectiv.Cu o nesecată generozitate, s-a luptat pentru al ţii mult mai mult decât pentru sine, şi nu afost nimic în viaţa lui care să-l fi amărât mai mult decât eşecurile în această batălie. "

https://www.youtube.com/watch?v=Rlpu...dGn0-y_ftZmzow
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 07:20.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells