Guru
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
|
Sergiu Nicolaescu: “Am crezut foarte mult în sex la viaţa mea ca să îl mai redau şi în filme”
(Simona Rădoi, Academia Caţavencu)
Indirect, dar suficient de transparent pentru cunoscători, Andrei Gorzo îl face "porc bătrîn". Cristian Tudor Popescu – "bătrîn libidinos". Ştefan Dobroiu ne roagă frumos să nu-i urăm lui Sergiu Nicolaescu "La mulţi ani!". S-o spunem noi, cît se poate de direct: săptămîna trecută, favoritul CNC-ului a împlinit 80 de ani. Şi da: ultimul său film, Poker, nu ne spune nimic nou – Nicolaescu e într-o cădere liberă care se măsoară în zeci de ani. Pe care el însuşi n-o va conştientiza niciodată, întrucît nu-şi permite nici măcar cinci minute de luciditate critică. Dar, ştiind prea bine de la ce publicaţie sînt, m-a primit în casa lui şi mi-a acordat, încîntat că Academia Caţavencu îl abordează c-un reportofon, un interviu halucinant. În continuare, vă prezentăm cîteva ziceri memorabile de-ale lui Sergiu Nicolaescu, despre care nu mi-am schimbat nici o secundă părerea. Ci doar modul în care mi-o exprim.
Reporter: În ultimii trei ani aţi făcut anual cîte un film.
Sergiu Nicolaescu: Am fost obişnuit cu două filme pe an şi, după Revoluţie, am întrerupt un timp. Acum am reluat în ritmul obişnuit - măcar un film pe an. După cum vezi, mă ţin bine.
Rep.: Am văzut aseară Poker. Ce v-a apucat de l-aţi distribuit pe Malăele în rol de interlop? Nu m-a convins deloc cu faţa aia de băiat cuminte, de tocilar.
S.N.: Tocmai contrariul. Am ales patru prieteni, care de mici copii, pînă au ajuns maturi, şi-au făcut o carieră. Bineînţeles că destinul lor a fost schimbat de Revoluţie. În acest sens, unii dintre ei au făcut carieră după, pentru că într-un regim comunist nu ar fi putut să existe aceşti patru prieteni. Special am exagerat interlopii, i-am făcut de tip american, cu arme, cu maşini. Am făcut o metaforă, ceea ce îmi permite să fac anumite exagerări, tocmai pentru a da impresia adevărului. Nu toţi senatorii sînt cum e senatorul respectiv, nu toţi interlopii folosesc armele şi metodele lui Mălăele. A fost un principiu al meu, un principiu extrem de cunoscut de la Caragiale.
Rep.:Mi s-a părut mie sau în filmul ăsta sunt cîteva referinţe la The Godfather şi La Piovra? Mai mult, sunt rostite replici celebre din Ultimul cartuş.
S.N.: Da, fac de multe ori lucruri de genul ăsta.
Rep.:Ba chiar am observat că şi una dintre melodiile de pe coloana sonoră seamănă destul de mult cu una din Caracatiţa.
S.N.: Nu ştiu. Mie mi-a plăcut melodia şi am luat-o. Dacă el s-a inspirat de undeva, nu ştiu. E făcută de Petru Mărgineanu.
Rep.: Aţi folosit poanta cu almanahe. De ce nu aţi băgat-o şi pe aia cu succesuri?
S.N.: Eh...
Rep.: Credeţi că peste 10 ani se mai înţelege glumiţa asta cu almahele?
S.N.: Mai bine decît se înţelege astăzi. Şi pe Caragiale l-au înţeles mai tîrziu.
Rep.: De asemenea, am văzut un Bendeac gay, creator de modă, care cotizează la interlopi. V-a inspirat Răzvan Ciobanu?
S.N.: Nu, că filmul e făcut dinainte. Fireşte, m-au inspirat anumite momente, dar nu pot să spun că un personaj e cutare.
Rep.:Aţi jucat vreodată poker pe dezbrăcatea? Dar pe bani?
S.N.:Am jucat, dar nu pe bani. Pe dezbrăcatea, da.
Rep.: Apropo, cum au fost filmările cu Jojo goală? A avut trac? Dumneavoastră aţi avut?
S.N.: Nu, n-a avut. S-a purtat absolut normal. Era o echipă foarte mică, nimeni n-a glumit, nu s-au făcut bancuri. Am o anumită experienţă şi ştiu să creez atmosfera ca actriţa care se dezbracă să se simtă bine. Şi, în acelaşi timp îi dau şi explicaţii: “Draga mea, aşa cum eşti acum nu o să mai ajungi. Lasă să rămînă ceva, să se bucure lumea de cum eşti acum”.
Rep.: Da’ aţi avut-o în cap de cînd aţi adaptat scenariul sau aţi ales-o ulterior?
S.N.: Am văzut piesa de teatru şi în momentul ăla am ales-o pe ea. Am zis: “Jojo e rolul principal”.
Rep.:Claudiu, personajul interpretat de Valentin Teodosiu, este un senator îngropat în datorii...
S.N.: Aşa spune el.
Rep.: Care dintre colegii de la Senat v-a inspirat?
S.N.: Nici unul. Nu cred că există un personaj de tipul ăsta.
Rep.: Cum, nu există nici un senator îngropat în datorii?! Nici către moguli?
S.N.:Nu cred că există. Nu vezi că acum un coleg de-al meu discută de 200.000 de euro? Ăsta din film vorbea de milioane. Nici vorbă. Sigur că există, probabil, dar eu nu am un model.
Rep.: Adică senatorii reali sunt mai săraci decît cel din film ?
S.N.: Nu pot să bag mîna în foc pentru nici unul dintre ei, dar în orice caz nu sunt aşa. Nu pot să locuiască într-o casă ca aia. Claudiu avea o super vilă, a lu’ Ceauşescu. Deci, îţi dai seama.
Rep.: V-aţi revăzut vreodată filmele, v-aţi făcut autocritica? Ce anume vă reproşaţi?
S.N.: Un lucru odată încheiat e bine încheiat.
Rep.: Care vi se pare cel mai reuşit?
S.N.:Mihai Viteazu e un film de excepţie. Dovada e că se află pe locul III în topul filmelor istorice de cînd există cinematografia. E uluitor! După 40 de ani obţin această performanţă care este cea mai înaltă perfomanţă făcută de un film românesc. Am cinci moduri de filme: biografice, istorice, de război, de acţiune şi dramă. În toate cele cinci categorii mă aflu pe acel site american, imdb. E o satisfacţie faptul că îţi vine recunoştinţa din lume. Filmul care mi-a dat cea mai mare satisfacţie este Mihai Viteazu. Ceea ce ar fi putut să fie cu actorii Charlton Heston, Richard Burton, Laurence Harvey ş.a.m.d era de departe pe locul I cu posibilităţile pe care mi le crea regimul comunist. Vezi dumneata, posibilitaţile pe care mi le-a creat regimul sînt unele pe care nu le obţii în orice ţară din lume. Dacă aveam aceşti actori, mă ridicam, e clar, la suprafaţă.
Rep.: Eu nu înţeleg cum un regim ca ăla v-a acordat atîtea favoruri.
S.N.: Nu erau favoruri pentru că eu le dădeam satisfacţii şi lor şi străinilor. Filmele mele au fost văzute de un miliard de spectatori. E o cifră. Condiţiile pe care mi le dădea regimul, le dădeau tuturor regizorilor. Nu-mi dădeau mie, că eu aveam origine proastă, burgheză. Că ăilalţi nu au făcut la fel, aşa sunt oamenii. Nu toţi oamenii sunt la fel.
Rep.: Păi nu tuturor regimul communist le-a dat şansa să facă filme cu asemenea desfăşurări de forţe.
S.N.: Bineînţeles, şi cînd am făcut eu, m-am bătut cu americanii.
Rep.: Da’ de ce?
S.N.: Adică, m-am bătut în sensul că am fost la nivel american, cel mai înalt nivel la care puteam să fiu. Dar asta e altceva. Am muncit imens.
Rep.: Aha... Da’ v-aţi mai apuca acum să faceţi filme din astea istorice?
S.N.: Bineînţeles, pînă la urmă filmele le fac uşor.
Rep.: Păi, cine v-ar mai putea ajuta acum, în afară de CNC?
S.N.: Nu, acum regimul nu m-ar mai putea ajuta cum m-a ajutat regimul trecut pentru că nu mai are armată. Dacă ceri o mie de soldaţi, se ascunde sub scaun ministrul. Cînd am cerut la Mihai Viteazu, mi-a dat cinci mii de oameni. La Dacii am avut 3000.
Rep.: Ce vi se pare c-aţi făcut bine, în afară de Mihai Viteazu?
S.N.: Ar fi Osînda, Ciuleandra, Ultima noapte de dragoste şi Orient Express. Nici unul nu este istoric.
Rep.: Ce vi se pare c-aţi făcut prost?
S.N.: Nu cred că am făcut vreun film nereuşit. Nici unul nu m-a nemulţumit. Ah, că nu se compară cu celălalt... Nu compar comedia Poker cu Nea Mărin. Satisfacţia pe care o aveau cei care mă lăsau să fac ce vreau- nu tot ce vreau, să ştii că am fost la fel de cenzurat ca toţi colegii mei, dar nu m-am plîns- nu am schimbat nici o fotogramă în filmele mele vechi, nu am schimbat montajul. Nu se poate aşa ceva. Nici nu aş putea să umblu într-un film. Am refuzat ceea ce ei doreau, dar am acceptat altele mai mici.
Rep.: Comisarului Moldovan are vreo legatură cu poveştile bandiţilor din Giuleşti ale lui Dinică?
S.N.: Nu. Comisarul Moldovan e în realitate unchiul meu, un frate de-al mamei. Gheorghe Cambrea a fost comisar de poliţie, un bărbat înalt, subţire, bine făcut. L-am jucat pe el pentru că am locuit la el în perioada bucureşteană, de prin ’48. L-am cunoscut bine. Era un om extraordinar. Mergeam cu el pe stradă şi îmi spunea « Uite, ăsta e cutare, ăla a făcut, ăla e homosexual”. Ştia tot. Pe vremea aia, în Poliţie treceai prin toate serviciile. El trecuse, iar pînă la urmă a picat la brigada anticomunistă şi a luat 25 de ani închisoare. A stat 15 ani, a ieşit şi a murit. Am făcut personajul respectiv în memoria comisarului Cambrea.
Rep.: De ce comisarul Moldovan nu a avut niciodată gagică, ca Bond, ca Sfîntul?
S.N.: E adevărat, nu am deloc un personaj feminin. În clipa în care bagi un personaj feminin trebuie să creezi o intrigă, adică să se petreacă ceva între cele două personaje. Din cauza asta am făcut Osînda. Acolo era o chestie ultra gravă, el care se întoarce din închisoare din 1907, are o iubire, ea naşte în biserică şi pînă la urmă moare. El duce crucea lui Isus în spate, o pune pe mormîntul ei şi împuşcat de jandarm se agaţă pe cruce şi se prăbuşeşte cu ea. Sunt lucruri fantastice pentru perioada comunistă, dar ei le lăsau pentru că le plăcea filmul. Şi atunci, treceam. Ăsta e favorul pe care mi l-a făcut regimul. Ei erau satisfăcuţi şi ei îmi dădeau drumul. Ăsta e adevărul.
Rep.: De ce atît de puţin sex în filmele dumneavostră?
S.N.: Aproape deloc. E puţin jenant să... M-am apropiat în Ultima noapte de dragoste, dar am păstrat o decenţă pentru că romanul era unul care descria nu dragostea, ci gelozia, care e altceva. M-am axat pe gelozie, pentru că asta transforma omul. În final, de aia am diferit subiectul de roman, el este executat pentru greşeala pe care a făcut-o. Se împlineşte total, se închide cartea. Nu las lucrurile neterminate. În aproape toate filmele în care am jucat eu mor la sfîrşit.
Rep.: Unii zic c-aţi fost un fel de dandy în tinereţe. Oamenii din generaţia mea nu ştiu care sînt femeile cu care aţi avut relaţii speciale. Una dintre ele este Ioana Pakula.
S.N.: Îmi dau seama că lucrezi pentru un ziar care trebuie să aibă ceva...
Rep.: Nu vă pot obliga să spuneţi nimic, în definitv.
S.N.: Nici nu pot să mai spun ceva, la vîrsta mea. N-am spus o viaţă întreagă, nu spun nici acum. Vreau să explic următorul lucru: am crezut foarte mult în sex la viaţa mea ca să îl mai redau şi în filme.
Rep.: Pe cînd o continuare la Orient Express? ☺
S.N.: La Orient Express am murit. Este superb. Este un film în care mi-am dat drumul complet la nebunia pe care o am în mine. Sunt convins că puţini oameni sunt cei care au înţeles filmul respectiv. Adică, am depăşit puţin măsura. De obicei ştiu măsurile. La filmele istorice mă adresez marii populaţii, tuturor oamenilor, iar cu cît urc mai sus se restrîng. Şi la Orient Express mi-am dat drumul la tot ce aveam în cap. Vedeţi dumeavoastră, în Orient Express eroul principal moare de la început.
Rep.: Care dintre regizorii noului val cinematografic românesc vă plac?
S.N.: Ca să îmi placă un regizor trebuie să facă cel puţin trei filme. Mi-au plăcut multe filme ale noilor regizori, dar vreau să îl văd şi pe al doilea, pe al treilea, şi pe urmă pot să spun. Din generaţia nouă avem băieţi talentaţi, dar nu pot să spun că avem o generaţie... E o generaţie medie.
Rep.: Din regizorii ăştia tineri vedeţi vreunul care să poată aduce la cinematograf cel puţin atîţa oameni cît a adus Orient Express?
S.N.: Oricare dintre ei poate să facă un astfel de film, dar nu îl fac.
Rep.: Aţi văzut Eu cînd vreau să fluier, fluier?
S.N.: Bun film. Ca să îi spun acum ceva regizorului, “Atenţie la culori!”. E un film care a lăsat totul aşa cum este. Am alte pretenţii. Filmez într-o puşcărie, dar culoarea o fac eu. Nu laşi verdele pe pereţi cum ai găsit acolo. La mine verdele nici nu există, decît verdele copacilor.
Rep.: Dar de albastrul din Avatar ce ziceţi?
S.N.: Avatarul e altceva, e o altă tehnică, e un gen nou, care va fi viitorul. Filmele astea pe care le facem noi vor fi o amintire în viitorul apropiat.
Rep.: Mai pictaţi?
S.N.: Nu am mai lucrat în ultima vreme. Am avut vreo patru, cinci ani, în care nu am făcut film şi m-am apucat de pictură. Am făcut lucruri interesante. Dar după cum vezi, nu am nici un tablou în casă. Tablourile le vînd sau le dau prietenilor. Am vîndut bine, să ştii. Cît am fost senator, dispăreau într-o zi.
Rep.: La 75 de ani, Florin Piersic vrea să devină student.
S.N.: Foarte frumos. Dacă mi-ar plăcea ceva, şi eu aş face la fel.
Rep.: Domnu’ Nicolaescu, cum e cu povestea aia cu Matrix? Că am auzit că americanii s-au inspirat dintr-un film de-al dumneavostră.
S.N.: Nu, nici vorbă. Chiar nu am zis aşa ceva. Eu apreciez americanii. Îi consider de departe cei mai buni din lume, pe locul doi ruşii, apoi francezi. Orient Express, spre exemplu, e tratat ca un film franţuzesc din anii ’60. Ăsta era genul de filme franţuzeşti, foarte fine, pline de imaginaţie.
Last edited by Pashpix : 24 Apr 2010 at 18:55.
|