Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Film in general

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 13 Nov 2014, 15:59   #61
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
despre In the Mood for Love (2000) aka Fa yeung nin wa

Daca ai fi reusit sa citesti toata recenzia, probabil ca nu ai fi pus aceasta intrebare intrebatoare. Am explicat destul de clar de ce Cinefilul de serviciu, de ce a doua vizionare, de ce totul este sublim si de ce nota 8,22. E o nota uriasa in viziunea mea... Epitetele subliniate de tine tin de atmosfera, imagine, coloristica, incarcatura cadrelor, compozitie, echilibru, intr-un cuvant regia fantastica. Dar are si cateva minusuri, nefiind o poveste solida in spate, lipsind originalitatea de situatie, de dialog... etc.
Una e sa apreciez un film pentru stare pe care ti-o da si alta sa apreciezi un film pentru un cumul de trairi.
Dar ... asta am detaliat-o asa, pentru ceilalti, ca pentru tine, care ai ceva, (e un mister de ce m-ai ales tocmai pe mine), personal cu activitatea mea pe acest forum din ce vad, nu ma chinuiam sa iti dezvolt. Oricum, e bine ca citesti review-urile, si poate, parcurgand cat mai multe, de la mine, de la alti forumisti, o sa poti sa intelegi o astfel de parere, daca nu ca un tot unitar, macar parte din ea, propozitii, ceva.


Ps. cinefilule care esti tu si care stai in fata crt-ului tau antic si urmaresti filme din astea faine. Unu la mana; ca nu ai fost in stare sa faci tu un review al acestui film pentru ca sigur nu vei putea niciodata sa urmaresti o astfel de productie si probabil ca te-ai sinucide daca ti-as spune ca are nici mai mult nici mai putin decat 3 parti. Dar nu-ti spun! Doi; oamenii astia din industria filmului se chinuie sa iti faca o imagine mai clara, mai fidela, mai detaliata, dar probabil ca tie ti-ar fi fost de ajuns si un nokia 1100 sa vezi filme... Deh, daca ar sti prostii astia ceea ce stii tu, probabil ca nu s-ar mai chinui atat fiind atenti la toate detaliile. Da ei e prosti si nu'ntelege!

Te pupa al tau prieten alali

Last edited by alali : 19 Nov 2014 at 03:26. Reason: raspuns la comentariul lui cnm
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Nov 2014, 18:51   #62
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
vizioneaza-l, vizioneaza-le si dupa vorbim in cunostinta de cauza.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2014, 18:15   #63
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
va rog mult de tot... Cineva a editat vad ca topicul si a elimiat al 3-lea mesaj de la coada la cap. Era acel mesaj al lui cnm in care ma critica neconvenindu-i nota, epitetele, legatura cu cinefilul de serviciu si problema mea cu vizionarea filmelor pe comp.
Nu m-am simtit jignit de postarea lui. Nu vad rostul acestei cenzuri... Daca se poate, daca nu s-a pierdut, va rog frumos, muuult, muuult de tot sa o repostati.
Discutia aici, spre deosebire de alte topicuri nu a degenerat. Replica mea nu are cuvinte triviale sau caracterizari peiorative. Poate doar acel "cinefilule" Mea culpa!
Dar acum trunchiat, ai impresia ca replica mea e in aer... leviteaza, fara a avea motivul ce a generat-o.

Inca o data, va rog muuult de tot, daca se poate, sa o repostati.

Multumesc mult!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2014, 20:24   #64
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
cnm si-a sters singur mesajele, nu a intervenit altcineva. Daca doresti, as putea sa sterg mesajele tale in care ii raspundeai ca sa nu para ca "leviteaza, fara a avea motivul ce a generat-o" asa cum zici. Sau daca stii cum sa o faci, sterge-le tu insuti. Dar e in intregime alegerea ta daca le pastrezi sau nu.

Last edited by Twinsen : 14 Nov 2014 at 20:26.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2014, 20:56   #65
anaemona
Guru
 
anaemona
 
Join Date: Oct 2009
Posts: 2,704
Twinsen, exista o limita de timp dupa care nu se mai pot sterge mesajele? Asa mi s-ar parea normal. Ce-ar fi daca eu m-as apuca acum sa sterg tot ce-am scris in ultimii 2 ani, Daca nu e, te rog, fa propunerea asta administratorilor. Sa nu poti sterge un mesaj decit in primele 24 ore - o noapte de gindire, daca te-ai incins prea tare la un moment dat, dar nu mai mult.
__________________
"Bravery is by far the kindest word for stupidity."
anaemona is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2014, 21:11   #66
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Eventual sa il poti sterge doar pana ai un raspuns la el... Eu sincer nu stiu cum se sterg, am doar acele 3 butoane. De citare, de reclamare si nu mai stiu ce... Oricum, nu mai conteaza. Doar ca nu vroiam sa se ajunga pana la a cenzura un forum. Nu m-a lezat atat de mult comentariile lui cnm ca sa fie cenzurate...

Pacat ca a facut acest lucru, pentru ca, am incercat chiar sa explic de ce nota aceea si de ce acele epitete. Cum spunea el de ce totul e sublim, perfect, mirobolant si doar 8,22... Asta mi s-a parut justificat ca intrebare. Nu tonul, dar tematica da. Am raspuns gresit! Acum inteleg, dar era la al nu stiu catelea mesaj in care ma sicana... Ma vana peste tot, cafenea, Iconoclast, Culinar, Politica. Tot. In 4 sectiuni postam in patru sectiuni imi critica mesajele. Macar daca erau pertinente. Si atunci cand a luat la puricat tot ce postasem eu, pentru ca recenzia asta o facusem acum cateva luni, si mai ales ca nici macar nu vazuse filmul dar comenta parerea mea... m-a determinat sa sar calul. Sorry!

Oricum, multumesc de raspuns.

PS. Chiar stie cineva ce inseamna ofusa? Eu cred ca era vorba de a ofusca. Exista cuvantul ofusa in limba romana? Acum chiar sunt curios, nu e de polemica, dar... eu unul nu l-am gasit in dex, e drept ca nu e un dex din asta nou, are destui ani...
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Nov 2014, 16:46   #67
cnm
Novice
 
cnm
 
Join Date: Oct 2014
Posts: 4
Originally Posted by alali:
Eventual sa il poti sterge doar pana ai un raspuns la el... Eu sincer nu stiu cum se sterg, am doar acele 3 butoane. De citare, de reclamare si nu mai stiu ce... Oricum, nu mai conteaza. Doar ca nu vroiam sa se ajunga pana la a cenzura un forum. Nu m-a lezat atat de mult comentariile lui cnm ca sa fie cenzurate...

Fireste ca "ofusa" nu exista in limba romana, dar asa a fost sa fie...In general, imi recitesc postarile inainte sa le public, dar acolo a fost o scapare. Si sa stii ca nu te-am "vanat". Din nou, asa a fost sa fie. No hard feelings, right? In plus, daca te-ai simtit stresat de postarile mele, era suficient sa raspunzi cu subiect si predicat la intrebarile adresate, nu sa te ambalezi. In rest, sa auzim numai de bine!

P.S. Postarile mi le-am sters singur, pentru ca nu mi-a placut deloc directia in care se indrepta discutia.
cnm is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Nov 2014, 01:27   #68
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Cand realitatea te izbeste in moalele capului.

Kids (1995)

Cineva caracteriza acest film cu titlul: copii scapati de sub control. Glumind putin, as putea sa afirm ca probabil nu are nicio idee ce fac copiii ei.
Nu e nici pe departe o problema marginala cea prezentata in acest film. Este pura si dura realitate. Probabil ca in Romania inca nu avem parte de un astfel de peisaj, dar niciodata nu e prea tarziu. Insa pentru tarile intitulate dezvoltate, aceasta problema este una dintre cele mai stringente.
De o duritate iesita din comun, cu scene mult peste limita suportabilului, filmul este un semnal de alarma la adresa directiei in care merg tinerii, a stilului de viata si mai ales a consecintelor acestui fel de a fi.
Impactul produs de film a fost unul urias la acea vreme. Incadrarea filmului la 17+ (18 in Europa), nu a fost primita bine de catre compania producatoare, Miramax, si nici de catre echipa de productie, dar tot organismul de reglementare a audiovizualului a recomandat public producatorilor sa nu taie din film anumite scene, pentru ca astfel se va pierde semnificativ din mesaj.
Terifiant prin poveste, amuzant prin dialoguri, realist prin actualitate, descrierea reala a asa zisei the Youth of our Nation!
Nota 8,14!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 30 Nov 2014, 00:54   #69
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Doar visand la o viata normala...

Down in the Valley (2005)

Un film despre familia americana, oarecum disfunctionala, ce se poate extrapola la intreaga societate americana si, de ce nu, chiar la relatia generala intre parintii si copiii de pretutindeni. Toata aceasta "razvratire" nu are decat o singura cauza. Incercarea din rasputeri de a face exact invers decat ti se cere de catre parinti, parinti care, mai mult decat oricand, sunt acaparati de munca, de incercarea de a asigura traiul de zi cu zi.
Naturaletea cu care joaca Norton, inocenta care parca te face sa il compatimesti ca nu intelege familia si regulile ei de baza, fac din acest film unul dureros, cu final real, necosmetizat, poate chiar nefinalizat deloc... Nimic nu se solutioneaza. Nici incercarea tanarului care, lipsit de notiunile de familie, incearca sa si le traseze singur, asa cum le simte, asa cum le intelege, dar nici incercarea parintelui de a-si proteja familia, familie pe care si-o dezbina din dorinta de a-si impune autoritatea in modul cel mai brutal. Nota 7,68 din partea mea!
Ps. Unele descrieri vorbesc oarecum idiot asociind cuvante de genul pierde-vara, fara-capatai sa chiar "SARLATAN", la personajul interpretat de Norton. O grosolana neintelegere a personajului, a trairilor lui, a visurilor lui; parerea mea. E ca si cum ai spune de un James Dean ca era un boschetar in Rebel fara cauza.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 04 Dec 2014, 00:36   #70
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
In memoriam Paul Mazursky, decedat anul acesta, 2014.

Harry and Tonto (1974)

Inca de la inceput trebuie apreciat ceea ce s-a realizat cu nici un milion de dolari. Cel mai prost finantat film al anului din asa zisa elita participanta la Oscar. Un Godfather II, concurentul la titlul de Cel Mai Bun Film si castigatorul din acel an a avut un buget de 13 milioane.
Filmul de fata putem usor sa il incadram in categoria filmelor de autor. Un Mazursky care a avut atatea filme oarecum revolutionare la timpul lor, si asta pe toata durata carierei sale. De mentionat un: An Unmarried Woman, A Star Is Born, Bob & Carol & Ted & Alice, Enemies: A Love Story sau Bulworth.
Un regizor care a fost privit in prima jumatate a carierei doar ca un creator de seriale, a reusit aceste bijuterii simple dar pline de atatea sentimente incat fiecare spectator american se regasea in cel putin o scena a vreunei productii a sa.
Simplitate, naturalete, atata suflet transpus in intruchiparea lui Harry, toate acestea au dus la aceasta alegere, normala, a lui Art Carney sa primeasca trofeul pentru Cel Mai Bun Actor In Rol Principal.
Se vorbea de replici memorabile din Apocalypse Now sau de ce nu, din Godfather, ca tot l-am pomenit mai sus. Acel "Iubesc mirosul de napalm dimineata", nu cred ca se poate compara cu replicile atat de naturale si de cotidiene ale vietii in America acelor ani. Acel dialog de "cine te-a jefuit? Alb sau negru?" cu precizarea din final, "daca te face fericit, ala dinainte era Portorican" sau si mai amuzant, "anul asta am fost talharit de 4 ori... Inseamna ca locuiti intr-un cartier bun"
sunt atat de firesti si de normale pentru oamenii acelor ani si transpun atat de real viata de atunci, ca nu poate sa te lase indiferent ceea ce experimenteaza personajul principal pas cu pas. Sa fim seriosi, cati din spectatorii de rand au experimentat "mirosul de napalm" si cati au trait in aceste cartiere aflate in continua schimbare?
Si sa revin la actiunea filmului.
Un film al cautarilor. Toate personajele sunt intr-un tranzit al starii lor, al vietii per total. Indiferent de varsta, de la adolescenti, tineri, oameni in floarea varstei sau batrani, toti inca isi cauta locul lor in aceasta lume. Emblematic pentru anii 70! Nu? Impresionant este si aceasta atasare de orice suflet uman care iti iese in cale. Vedem legatura dintre Harry si prietenul lui pe care trebuie sa il identifice la morga. Desi nu stia mai nimic despre el, decat numele si ca era polonez, se simte atat de legat de acest suflet incat nu se poate abtine sa nu planga din tot sufletul pentru pierderea lui.
O superba creatie marca Paul Mazursky ce incearca sa reinventeze interactiunea dintre oameni si care nici un moment nu isi propune sa starneasca compasiunea pentru varstnici. Optimist, itinerant si emotionat, un superb manifest la intelegere, sinceritate, toleranta si umanitate.

Ps. superb rolul de "psiholog" pe care il joaca batranul Harry. El nu consiliaza pe nimeni, nu da sfaturi, nu critica ci tolereaza si asculta orire "deviatie" comportamentala, oricat de excentrica ar fi ea, a celor cu care intra in contact. Desi nu se schimba deloc, pare permanent dornic de a asculta si a intelege pe oricine.

Nota 8,12!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 Dec 2014, 21:01   #71
crin3l
Guru
 
crin3l
 
Join Date: Oct 2005
Location: Iasi
Posts: 396
Send a message via Yahoo to crin3l
Cata exactitate la notele astea .Exagerezi, poti lasa lejer doar o zecimala.

LE : Am citit explicatia ta din posturile anterioare, dar tot mi se pare exagerat, insa apreciez totusi notarea ca mi se pare destul de obositor pt tine sa iti dai seama dintre doua filme care ti-au placut aproape la fel de mult, care merita cu 0.01 mai mult
__________________
"Voi merge oriunde , dar numai inainte"
"Unii sunt atat de saraci incat au numai bani "

Last edited by crin3l : 10 Dec 2014 at 21:05.
crin3l is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 Jan 2015, 16:23   #72
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
3 carti ce de-abia pot sa schiteze un portret al celui ce dorea sa salveze o lume.

Mishima: A Life in Four Chapters (1985)



Pus cu mainile la spate, imobilizat si incatusat. Asta e postura in care te aseaza o discutie despre filmul lui Paul Schrader, Mishima: A Life in Four Chapters (1985), exceptand, bineinteles cazul in care nu esti vreun critic literar antrenat. In acest caz, detii arme egale cu care sa poti mitralia scrierile celui mai influent scriitor nipon al ultimei jumatati de veac; sa descalcecsti numeroasele alegorii plamadite majoritatea din evenimente reale sau din convingeri existentiale. Construita dupa modelul unui biopic, atipica productie propusa in discutie, ecranizeaza nu mai putin de 3 astfel de opere literare scrise de Yukio Mishima.
In introducerea fiecarui capitol-carte, avem un preludiu cu evenimente autentice din viata autorului, desi daca privesti mai atent nu ai cum sa nu realizezi ca toate cele 3 lucrari cuprinse in dezvoltarea scenariului sunt in mare masura auto-biografice si auto-analize. Poate ultimul titlu sa para ca face exceptie de la regula, el semanand mai mult cu o prorocire a ceea ce se va intampla, insa si acolo personajul principal al nuvelei Runaway Horses, Isao Iinuma, este o plasmuire rezultata din solidificarea convingerilor scriitorului nipon. O reprezentare literara a unor idei ce curand vor deveni decizii existentiale prin care Mishima isi va scrie asumat, ultimul capitol al vietii sale si totodata testamentul lasat unei Japonii monarhice.
Sa te documentezi asupra a cine a fost Yukio nu e chiar simplu intrucat lucrarile oficiale incep cu sintagma: : "asa cum ni se relateaza de catre regim", ceea ce iti anuleaza o mare parte din deschiderea si receptivitatea ca ceea ce vei afla e si real. Certe sunt etapele mari ale vietii: copilaria, nuvelele si romanele realizate, lupta pentru revenirea la vechile coduri de morala si etica ale societatii japoneze ori moartea prin sepuku, un ritual ce ar fi trebuit sa ii redea onoarea aclamatului scriitor, stima pe care singur si-o pierduse atunci cand a mintit la comisia de inrolare a armatei cum ca ar fi fost bolnav.
Revenind la capitolele filmului, primele trei cele de inspiratie beletristica, opere pe care inca nu am avut ocazia sa le parcurg decat rezumativ, pot totusi sa sesizez ca ceea ce se foloseseste din scrieri in film este chintesenta a ceea ce s-a tiparit. Sunt acele caracteristici ale povestilor si ale personajelor ce se regasesc si in versiunea reala, in Mishima cel adevarat. Inclusiv actiunea este una cu trimiteri atat in trecutul cat si in viitorul autorului japonez. Ramas dator dramaturgiei, (capitol despre care nu ii facea prea mare placere sa discute intrucat majoritatea pieselor fiind realizate la comanda, pe bani, ii provoaca senzatia ca a devenit "ridicol", un fel de clovn ce urca pe scena in incercarea de a-i determina pe oameni sa planga, reusind in schimb sa ii faca sa rada), regizorul Schrader decide ca prin cele trei ecranizari sa plateasca el datoria in numele scriitorului. Nuvelele sunt asadar dirijate aidoma spectacolelor de teatru, decorul si scena rezumandu-se la recuzita simpla a unui reprezentatii cu public. Este si motivul pentru care filmul este destul de dificil de urmarit, dar rezultatul, unul pur artistic este spectaculos.
Numele celor patru capitole ar trebui sa fie edificatoare asupra viziunii creationale si a manierei in care sensei Yukio isi calcula aproape matematic procesul creational. 1, Frumusetea, este acea latura a unei opere care isi trage seva din puritate, naivitate si neprihanire. Creator de frumos poate sa fie numai acel peltic vigin, singuratic si marginalizat. In viziunea lui Mishima exista o interdependenta clara intre frumos si creatia frumosului. 2, Arta; ea nu inseamna neaparat esteticul. Pentru a realiza arta si a te putea numi artist trebuie mai intai sa induri, sa te doara. Suferinta e imboldul creator de care are nevoie orice artist. Arta suprema insasi se rezuma la sinuciderea ritualica. 3, Actiunea. Un cumul de idei ce iti guverneaza existenta si mai ales opera, in cazul in care te proclami autor de lucrari artistice, trebuie pus si in practica. E singura modalitate prin care iti validezi intrega munca, indiferent de domeniul in care activez. 4, O armonie intre penita si spada, ingredientul care definitiveaza celelalte 3 puncte anterioare. Totul in numele unui crez, o viata inchinata adevarului inefabil singura modalitate ca fiinta sa poata absoarba adevarul si intelepciunea pentru a putea astfel sa pastrezi traditia intacta.
Bisexualismul, masochismul, culturismul practicat, atentia dedicata modelarii corporale, raman piese componente ale alcatuirii portretului celui care a fost Yukio Mishima si ele se inteleg mai bine din opera sa ori din biografia celui care a fost Mishima. De aceea nu merita dezvoltate aici in corpul review-ului unui film atat de special.
Concluzie: Un exercitiu interesant, obositor si consumator de resurse mentale si spirituale. O viata unica si un talent singular. Un film in care Paul Schrader nu ramane indiferent sau neutru. El vrea ca tu, privitorule, sa patrunzi in lumea neorealista a unui patriot militant si sa iti asumi impreuna cu eroul acestei ecranizari, misiunea de a redestepta un popor aflat in pericolul de a-si pierde propria identitate. Nota 8,04 si o speranta ca in aceste momente dificile, in viata fiecarui popor se va ridica cate un astfel de ganditor idealist capabil sa salveze patria prin puterea exemplului personal!

Last edited by alali : 07 Jan 2018 at 19:18.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Jan 2015, 03:07   #73
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Orasul se transforma iremediabil, insa Lou continua sa-l vada neschimbat.

Atlantic City (1980)



Orasul se transforma iremediabil; doar Lou se incapataneaza sa si-l pastreze la fel in inima lui.

Este povestea unui oras incarcat de istorie, dar care e pe cale sa si-o piarda, pentru a face loc noului, comercialului ori nevoilor actuale. Un om fara istorie, dezamagit de propriul trecut, plafonat, dar care chiar daca e la varsta senectutii, 70 ani, simte ca poate schimba ceva, daca nu pentru cei din jur, atunci, macar pentru el insusi. Si astfel sa poata reinvia, chiar si pentru un moment, astfel incat sa isi imbogateasca trecutul, cel atat de fad si de banal in cazul lui.
Louis Malle realizeaza un film document, ramas pentru istorie, o marturie a ceea ce a fost. Reuseste intr-un mod unic sa imbine patina timpului trecut, sa pastreze farmecul si nostalgia acelor vremuri, amestacand totul cu aerul nou ce tinde sa-l inlocuiasca pe cel atat de rarefiat al unui timp demult apus. Creat in asa fel incat sa poata surprinde transformarile unei decade intregi, anii '70, filmul s-a adaptat in permanenta cu unicul scop de a imbina vechiul Atlantic City cu cel nou, ce se intrevede din ruinele cladirilor demolate la cerere sau din santierele rasarite pretutindeni. "I improvised more than I usually do, but it had to do with the material and the fact that we were constantly adjusting to what was going on in Atlantic City" declara Louis Malle in cartea sa Malle on Malle. Tot el marturiseste ca a cautat sa surprinda tot ceea ce era istoric, tot ceea ce era unicat, doar pentru a ramane ca marturie surprinsa pe celuloid si astfel sa fie vazut peste veacuri. A schimbat un cadru al unei scene doar pentru a surprinde pe fundal demolarea unei anumite cladiri. A cerut expres ca scena de pe peronul autogarii sa fie filmata in vechiul amplasament al celebrei linii 720B a companiei TNJ, chiar daca aceasta, la acea vreme era dezafectata. Ba mai mult, a pus soferul sa imbrace un costum original al soferilor de autobuze din perioada cand aceasta statie era functionala. Mai e si celebra constructie Lucy. Acel elefant gigantic, imobil construit in 1881, si care in acea perioada tocmai fusese renovat, dupa ce se pusese in discutie chiar demolarea lui. Acum cladirea a intrat in patrimoniul National Register of Historic Places. Pentru acest caz special, Malle a creat in finalul filmului un cadru dedicat acestei ciudate constructii care sa ii captureze unicitatea pe pelicula asa cum a facut cu mai toate cladirile cu valoare istorica sau culturala din orasul situat pe coasta Atlanticului de Nord. Legat de scena uciderii sotului lui Sally, (Susan Sarandon), din parcarea supraetajata cu lift, Malle declara: "an absurd structure I have never seen anywhere else. It was so inconvenient, but it was typical of the place..."
Scenariul semnat John Guare propune in idilicul decor despre care deja am vorbit si o poveste captivanta a unui pseudo-erou ce isi cauta cu ultimele forte gloria si nemurirea. Usor erotica, povestea seamana cu cea a unei ultime lovituri date vietii. O agatare de cea din urma sansa de a deveni cineva sau ceva de care macar cunoscutii sa isi mai aduca aminte. Burt Lancaster pare ca isi ecranizeaza chiar finalul propriei viati. Asemenea lui Lou, actorul ce desi a mai profesat inca 10 ani dupa ce a incheiat filmarile la acest film, pare aici ca si-a jucat incheierea pe care o merita o adevarata legenda a cinematografiei.



Jocul actoricesc, desi impecabil, este umbrit de valoarea istorica a ceea ce filmul a surprins in interiorul imaginilor sale. Dar, sa reamintim totusi, ca vorbim de un film nominalizat la premiile Oscar, sectiunea Cel Mai Bun Actor Principal. Ba mai mult, filmul este unul dintre putinele filme din istoria de aproximativ 100 de ani, de cand se decerneaza aceste distinctii, nominalizat la toate cele 5 categorii importante ale ravnitelor statuete: Cel mai bun Film, Cel mai bun Scenariu, Cel mai bun Actor in rol Principal, Cea mai buna Actrita in rol Principal, respectiv Cel mai bun Regizor.
Concluzie: Un film de vizionat, bun spre foarte bun, cu o actiune inchegata, cu multa nostalgie dar si cu mult sentiment. Un 7,67! pentru o productie marca Louis Malle.

Last edited by alali : 07 Jan 2018 at 19:25.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Jan 2015, 20:54   #74
geo_gabi
Novice
 
geo_gabi
 
Join Date: Jan 2015
Posts: 6
Son of a Gun 2014

Închis pentru o infracţiune minoră la doar 19 ani, JR află repede cât de grea e viaţa în închisoare. Să obţină protecţie este de o importanţă extraordinară, iar JR se va trezi curând în grija celui mai faimos criminal al Australiei, Brendan Lynch. Dar protecţia vine cu un preţ, iar Lynch are planuri pentru tânărul său protejat: la eliberare, acesta îi va organiza evadarea. Doar că JR îşi va da seama curând că nu ar trebui să-şi lege viaţa de cea a mentorului său.
NOTA 8.50
geo_gabi is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Jan 2015, 20:55   #75
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
infuenta care te innebuneste...

A Woman Under the Influence (1974)

Fara doar si poate capodopera lui Cassavetes, filmul trateaza o problema sensibila a anilor 70 si anume violenta domestica. Cu scene marcante, cu o violenta peste medie, Cassavetes nu se sfieste sa prezinte batai avand copiii ca martori.
Cum si titlul ne dezvaluie chiar dinaintea inceperii vizionarii, aceasta influenta nefasta isi lasa urmarile dureroase in persoanele care ii cad victime. Aici cazul sotiei, a copiilor si de ce nu prietenii si familialii.
Interesant modul in care violenta ne este prezentata. Nu se face nicio exagerare a scenelor unde ea apare. Totul pare normal. Vedem ca dupa doua porunci de "inceteaza", urmeaza o palma ce este data si receptata cam cu aceeasi lejeritate si normalitate ca si rostirea cuvantului mai sus mentionat.
Indemnele imperative pe care barbatul casei le prolifereaza cu orice ocazie, "iesiti, inceteaza, termina, imbraca-te, stai jos, etc.", ne contureaza caracterul autoritar care practic inabusa orice tendinta de libertate, orice pornire euforica sau copilaroasa. Toate aceste refulari la care sunt obligati cei ai casei nu au cum sa nu rabufneasca odata si odata.
O alta tusa a personajului dictatorial care creaza aceasta influenta nociva este acea lejeritate cu care face si desface lucrurile. Vedem cum invita musafiri acasa, iar cand realizeaza ca acestia nu trebuiau sa fie invitati ii pofteste oarecum politicos, dar autoritar sa plece. Nu are nicio remuscare sau rusine pentru astfel de gesturi. Totul este normal.
Asadar, putem spune ca filmul prezinta normalitatea si nebunia raportata la capacitatile intelectuale in primul rand, si apoi cele morale ale sotului.
Totul este gradual prezentat. O alta caracteristica a filmului. Nebunia isi atinge apogeul treptat, parca acumulandu-se pana atunci, si deodata ea nu mai poate fi controlata. Comportamentul poruncitor, cu tendinte violente, declara fara drept de apel ca "deacum gata cu glumele in casa asta!", iar in final atinge si el un apogeu prin acea replica "Te omor si iti omor si copiii!", dar nu inainte de a-l vedea poruncindu-le copiilor sa se imbrace ca "nimeni nu face pneumonie cat e el tata".
La fel de interesant ca si modul detaliat in care se realizeaza constructia personajelor, este acea neuzare de personaje secundare. Ele nu sunt creionate mai deloc. Nu le cunoastem, nu stim nimic despre ele. Apar doar pentru a contribui la dezvoltarea actiunii si dispar imediat ce nu mai e nevoie de ele.

Despre interpretarea Genei Rowlands ce as putea eu sa spun. E impecabila. E dementiala. Scena pierderii complete a judecatii, acei ochi holbati, ... brr! Ma bantuie ca si ochii din Exorcistul. Asemanarile cu acea pelicula nu se opresc aici. Sunetele nebuniei, acele gemete acele izbucniri monosilabice sunt atat de infricosatoare si chiar m-au facut sa imi aduc aminte a doua oara de celebrul film horror al anilor 70. Surprinzator ca nu a luat oscarul....

Modul de filmare liber, neconstrans si neincorsetat de rigorile "normale" ale oricarei filmari, dau o nota mult mai autentica filmului. Ai impresia ca esti unul dintre acei invitati nepoftiti care asista la acele momente neplacute. Filmul este practic o scena deschisa. Infiorator de natural. Atentia si lungirea cadrelor dau senzatia de firesc, de adevarata casa cu probleme, de oameni aievea si nicidecum de actori care interpreteaza.

In concluzie un film bun, de meditat, de inteles si de ce nu, de infricosare a privitorului. Nota 8,11!

Last edited by alali : 24 Jan 2015 at 21:02.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Jan 2015, 20:56   #76
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
Autumn in New York

Merita cu adevar vazut, si tot revazut .Varsta, viata, oamenii, sentimentele si circumstantele ... care dau sens unei povesti, asa cum a fost si in cazul acestui film, in care, in final "celor doi" viata le-a oferit sansa sa se intalneasca, sa iubeasca mai presus de tot si de toate, chiar daca doar unul dintre ei ramane pastrand o amintire de neuitat, pentru o noua viata.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Jan 2015, 21:00   #77
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
After the Sunset

Un film perfect pentru fanii lui Pierce Brosnan.Multă acţiune intr-un decor de vis din care nu lipseşte umorul dar povestea în sine nu străluceşte.Cuplu Max-Lola este încântător numai şi prin simpla apariţie a Salmei Hayek,oricum, fac deliciul filmului alături de Woody Harrelson care a excelat în interpretare şi, se remarcă deasemenea,Don Cheadle,bine jucat.Imaginea în sine este încântătoare,acaparează atenţia,dă un plus întregului film.NOTA 9/10.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Jan 2015, 21:03   #78
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
influenta care te innebuneste...

....

Last edited by alali : 22 Jan 2018 at 05:56.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Jan 2015, 18:37   #79
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
Top Gun

Dupa parerea mea este un film bun chiar spre foarte bun si trateaza o poveste de dragoste in care nu conteaza varsta si nici functia pe care o detii in societate. Nu pot spune ca mi-a placut la nebunie dar nici nu m-a plictisit asa de tare incat sa vorbesc de el numai de rau, sincer a fost cam putina actiune si putea fi mai multa dar ce sa faci merge si asa si merita sa il vezi alaturi de iubita.NOTA 10.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Jan 2015, 19:02   #80
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
The Secret of My Succe$s

filmul asta,parca te impinge si pe tine sa faci la fel,ca sa reusesti in viata,e exact parca scopul oricarui tanar aflat la inceput de drum,ma rog ca film are si sarea si piperul,si incurcaturile lui,dar mie mi-a placut mult filmul asta,si e cat se poate de relaxant.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 05:30.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells