Asia extrema

[bellhop]

tare Maggie Cheung în Clean (2004), bine-meritat premiul de la Cannes; titratã, expresivã, bine cã filmul era fãcut special pentru ea, dar cîte alte actrite ar fi reusit sã ducã un asemenea rol;

misto si realizarea, chit cã e în stil europenist, dezordonat, fãrã nici o grijã pentru cadre, planuri, regizor frantzuz, deh..; mi-a plãcut cã a dat-o în excese cu droguri, bãtãi sau aberatii sexuale inutile, desi ar fi avut ocazia; si-a urmat personajul si bine a fãcut; bonus finalul optimist, cu locatie evidement nu întîmplãtor aleasã, hamerika ...

[bellhop]

vãzut si Taegucki (2004) în sfîrsit, impresionantã realizare, comparabil cu Saving Private Ryan, pãstrînd proportiile desigur, oricum intrat definitiv în lista mea de war movies;

mi-ar fi plãcut sã se fi insistat ceva mai mult pe schimbarea fratelui-mare la nord-koreeni, si confruntarea lor parcã as fi vrut sã fie altfel; tema muzicalã nota zece; extreme? faza în care Jin-tae îl linseazã pe comandatul militar care ordonase sã se dea foc la baraca cu prizonieri 8) ; apoi ricoseul gloantelor, bãtaia one-on one la groapã; graphic details din timpul luptelor nu se pun, intrã la specificul genului..;

[Ambra Blu]

tare Maggie Cheung în Clean (2004), bine-meritat premiul de la Cannes; titratã, expresivã, bine cã filmul era fãcut special pentru ea, dar cîte alte actrite ar fi reusit sã ducã un asemenea rol;

misto si realizarea, chit cã e în stil europenist, dezordonat, fãrã nici o grijã pentru cadre, planuri, regizor frantzuz, deh..; mi-a plãcut cã a dat-o în excese cu droguri, bãtãi sau aberatii sexuale inutile, desi ar fi avut ocazia; si-a urmat personajul si bine a fãcut; bonus finalul optimist, cu locatie evidement nu întîmplãtor aleasã, hamerika ...

Ntt, mie tocmai realizarea nu mi-a placut. Dar mi-a placut cameo-ul cu Tricky.

[Ambra Blu]

Kabuki si bondage pe satoshisaikusa.com

http://www.satoshisaikusa.com/kabuki.php?lg=en&pic=7

[bellhop]

a aparut Eros din care cicã bucata WKW ar fi mai de doamne-ajuta...,

site-ul oficial:
http://wip.warnerbros.com/?frompage=movies

si trailerul:
http://pdl.warnerbros.com/wip/us/med...lr1_qt_500.mov

[bellhop]

devenisem cam descurajat de infantilismul japonezilor în materie de productii mai noi (Nin X Ninja, Swing Girls), cînd am dat peste una chestie fenomentalã...

Survive Style 5+ (2004)

suprarealist, absurdist, hyper-stilizat si colorizat, filmul e o destrãbalare cinematica, fãcut parca doar de dragul de etala un potential decat de a realiza o opera în sine, un fel de a da cu tifla traditionalului si manierismului;

chiar daca nu te furã ambientul decorurilor si costumelor mirobolante si imaginea artistica si culorile de o claritate ireala, tot n-ai sansa sa gãsesti o un fir logic, vreo idee clara de urmat, cel putin in prima jumatate..; curiozitatea plãcuta si incitantã sa vezi ce mai urmeazã rãmina singura sansã; trei dilimache si niste dialoguri tembele de tembelescenti, o familie aproape normala, un hipnotist hãcuit la jumatatea showului, faze tragi-comice in stil kabuki, care aproape te inhiba, începi sa crezi ca nu ai organul necesar sa pricepi sensurile, sau ca japonezii ãstia sunt de pe alta planetã..;

noroc cu temele muzicale care mai încheaga amalgamul si vin sã sugereze o idee; si ideea e mai multe, se contureaza foarte generos în sensuri si în multe directii; si ce-i mai valoros pentru pentru acest film cã nu le serveste gratuit sau moralist, ci invelite in metafore, imagini si sunet..;

muzica si imaginea se completeazã de minune si suplinesc cuvintele; personajele fara nume si chiar fãrã cuvinte; tipa (sotia) de o frumusete horror; soiosul Vinnie Jones hitman mizantrop, mereu cu sentinta lui retorica: "What's your function in life?" (la final cãtre bucata de broccoli :hmm: ), revenirea si împãcarea dintre cei doi soti pe acordurile corale First Noel în seara de ajun; iar faza cu Tadanobu zburând cãlare pe chicken-dad in final pe muzica "I will survive" versiunea Cake, e una dintre cele mai striking si mindblowing, probabil cã imi va ramine multa vrem de-acum in minte :w00t: ..ca si filmul de altfel;

[bellhop]

The Taste of Tea (2004), sau de veghe în lanul de orez cu Tadanobu Asano, acest johnny depp al japoniei..

mai mult studiu de personaje decît film, un pic de absurd un pic de emotie, familie japonezã cu ciudãteniile ei, într-un mediu rural...nu m-a dat pe spate, dar nici nu m-a plictisit; fãrã extreme; vãzut cam la repezealã, în alte alte circumstante poate mi-ar fi plãcut mai mult;

[bellhop]

The Bottled Fools (2004) aka Hellevator, un fel de Cube (made in Japan);

lifturile se plimbã pe un perete, într-o lume gen matrix; se nimere doi detinuti într-un hell-evator din ãsta si se întîmplã o chestie gen con-air, iar pe o gagicã o apucã pandaliile si se hãcuiesc împreunã; horror&gore cît se poate, dar nu m-a impresionat; picioarele liftierei, maybe :shock:

la final gagica e condamnatã sã fie deportatã la Level zero, care..surprise! este lumea cu atmosferã si bleocuri; motivul cã lumea realã e de fapt lumea de dincolo, o reciclare a mitului pesterii, pentru uz pulpfictionist..;

[Ambra Blu]

Yasaeng dongmul bohoguyeog a.k.a. Wild Animals (1996), scris si regizat de Kim Ki Duk. In afara de Address, The Coast Guard si The Isle (nu am vazut Bin Jip), tipul asta a comis numai prostii patetice si lacrimogene. Asa stau lucrurile si cu filmul de fata, facut - ca si Real Fiction - in Franta. O poveste cu doi coreeni, trei coreeni, mai multi coreeni pe o bomb-americana. Si, fiindca ea nu exploda, au mai adus un coreean. Bomba =Parisul pictorilor, al performance-urilor, Parisul cosmopolit unde, in those sexy booty nights, o asiatica incearca sa se unduiasca precum o cadina pe ritmuri orientale. N-am mai vazut atita ...eh, melanj cultural kitsch, din perioada in care se vorbea de Dracula Land. Parca e Parisul vazut prin aparatul foto al unui chinez venit sa faca poze, mai multe poze, si mai multe poze: ca e poze cu artisti stradali cu singe latin care cinta la chitara, sau blocuri mazgalite de graffuri si tot asea. Bataile in film sint in ultimul hal: se bat ca in filmele romanesti. Probabil Kim ki Duk si-a ales actorii dintre fostii lui colegi de la Arte, cind voia el sa devina maitre es artes si, cum aia de la picturi erau ocupati cu decorarea barurilor, a apelat la aia de la balet care se misca voios cind dau pumni. Mafiotul de pe vas era profesorul lor de ceramica, zic eu, cu mintea mea. In rest, patetism cit incape, francezi care isi bat iubitele cu pesti congelati din frigider, francezi care isi obliga tipele sa aduca droguri in sutien - o-au! - gesturi dramatice, etc. In mod categoric, filmele lui strict asiatice - ca tema si spatiu - sint peste prostiile ordinare de genul asteia.

[Ambra Blu]

Rokugatsu no hebi aka Snake of June (2002) - Shinya Tsukamoto, unul dintre favoritele mele in materie de film asiatic, poate chiar dupa WKW. Filmat alb negru, pe 35, de o fotografie nervoasa, amintind de free style-ul lui Amores Perros acompaniata de cadre lungi, statice, cu plaoie, tipic asiatice. E ceva din 'se7en' in filmul asta, ceva din '21 Grams', ceva din 'The Dying Animal' al lui Philip Roth. Niste prim-planuri pline de erotism si sentiment, suficienta ambianta crestina - de la motivul sarpelui descoperitor de sex la Kyrie Eleison cintat in fata sinului care va trebui sa moara - intr-un spatiu asiatic, semn ca se pot alatura culturi fara sa se experimenteze un culture clash imagistic, v. KKD sau Miike sau chiar T. 'Beat' Kitano. Faza antologica de la sedinta fofo din ploaie, sau sedintele de la subsol, si totul intr-un film cu ratingul maximum perversum.

[bellhop]

OK, astept sa sara si la mine Snake-ul ala... ; meanwhile,

Koma (2004) thriller comercial cu mai multe twisturi, cu triunghiul conjugal clasic – sotul-sotia-amanta – plus killerul, care nu era tehnic vorbind killer, doar droga gagici si le opera/lua un rinichi, pentru trafic cu organe;

filmul are mai multe scapari pe parcurs, faze care nu se prea leaga, dar personajele sunt destul de bine creionate, gagicile OK, personalitatea si drama lor veridica, pictorialele si imaginea de calitate specifica productiilor HK comerciale; nota bene finalul, care nu e genul in care personajul negativ moare lamentabil, ci isi lasa pentru pomenire un nume bun, adica un rinichi.. :shock: ; influenta lui the Eye probabil, tot cu Angelica Lee, care se sperie usor si are si fizionomia destul de expresiva; neajunsul ei ca la polul opus, scenele de dezinvoltura de pe la inceputul filmului sunt teribil de de prost mimate..cealalta, Karina Lam e mai veridica si in bucurie si in agonie;

m-am mai uitat la doua chestii japoneze, Tokyo Psycho (2005) un jeg filmat cu camera DV de niste amatori, cu multe gretzosenii pe parcurs si laude intr-un “making of” la final; si un horror in stil gothic-hitchkockian, Cursed (2004) aka Chô kowai hanashi A: yami no karasu, cu o tipa care se duce sa faca inventarul la un magazin tinut de un cuplu de wackos si se intimpla tot felul de ciudatenii acolo;

[Ambra Blu]

Wu jian dao a.k.a. Infernal Affairs (2002). E vorba de partea a doua. Dovada ca cinemaul din Hobg Kong poate si se stie nu numai atunci cind e vorba de John Woo. Tony Leung intr-un rol de Donnie Brasco asiatic (si Depp si el avind niste prestatii ecsepsionale) si Andy Lau ca antagonist. Tensionat, cu twisturi, politisti corupti si politisti under cover, extrem de discret cu violentele, meciul mutindu-se din pistol in telefonul mobil si alte gadgeturi hi tech. Misto film.

[bellhop]

Wu jian dao a.k.a. Infernal Affairs (2002)...

aaa..s-avem rezon, trilogia Infernal Affairs e "lectura obligatorie" pentru oricine are pretentii sa vorbeasca despre filmul asiatic 8) si-ar merita un topic separat..; dar trebuie vizionat la pachet, toate trei filmele, nu disparat, pentu ca toate trei se dezvolta unul pe altul si se completeaza reciproc;

partea a doua e my favorite, dar nu e deloc cu Leung si Lau, ci doar cu personajele lor Ming si Yan in tinerete, cand abia intrasera la scoala de cadeti respectibv in triada; si cu ascensiunea lui Sam ca mare boss al triadei mafiote; ce mi-a placut mie mult in film a fost insa figura vechiului sef al triadei originale (interpretat de Francis Ng), genul de mafiot de singe albastru cu familie si valori morale, gen Nasul lui Copolla, Sam era doar un borfas de informator pe vremea aia... tot filmul e influentat de Nasul, chit ca atmosfera si specificul ramin hong-kongeze, no doubt;

partile 1 si 3 se intrepatrund, actotii sunt cam aceiasi, cu exceptia lui Leon Lai in rolul superintendentul care i-o coace lui Lau si a amicului sau, individul cu barba, zis Mr. Shadow;

ce mi s-ar parea demn de evidentiat e ca nu actiunea, ci tensiunea si jocul psihologic dau greutate seriei si ambivalenta pina la extrem a personajelor, fiecare cu rezonul lui de a fi si de a actiona intr-un anume fel, regia moderna si montajul admirabil pe tonalitatile grave si emotionale, plus citatele alea budiste cu iadul perpetuu care e suferinta de a sta ascuns, seansele la psiholoaga cea frumoasa, etc.

[bellhop]

doua filme highly recommended, in contextul tensiunilor actuale dintre cei trei zmei de la rasarit (china/kor vs. japan)

Purple Butterfly (2003) crimã de film, cu o Ziyi Zhang at her best si o regie/montaj de mare clasã; premisele nasoale: setup de ani '30, cu decoruri cenusii si ilegalisti care puteau fi denumiti foarte bine si teroristi in conditiile de azi, atmosfera cenusie, costume cenusii, taioare austere, proletari domestici care lucrau în fãbrici si ocupatori strãini care patronau pe strãzi, sabotaje si asasinate în public, agitatori care strigau si trãgeau si pe urmã vedeau ce-au impuscat..; pe acest fundal se proiecteza relatia amoroasã si total tabu dintre chinezoaica locala care ulterior devine ilegalista si un japonez ocupator care devine vînãtor de ilegales, love and pain fãrã sentimentalisme si fundal muzical siropos (actul sexual consumat fara cuvinte, rece, senzatia ca nici nu se ating) stil si tertipuri vizuale pe parcurs sã nu iasã vreo telenovelã, o camerã care se miscã spasmodic uneori, ca o zbatere de fluture, alteori planeazã idilic pe muzica de jazz, -- pare aproape mission impossible..dar asta e filmul;

La o asa intrigã mare teamã îmi era cã finalul va esua in ceva lamentabil, cu ea otravindu-l pe el in somn, pentru gloria patrie, sau cu el facandu-si harakiri pentru nemurirea dragostei, dar nici una nici alta, e peste asteptãri si de o intensitate extremã..doar cã e nevoie de mare acuitate vizualã; ce m-a socat cel mai tare a fost un detaliu fizic la Ziyi Zhang, cu o figura spiritualizata pina la extrem, la un moment dat se poate sesiza o zbatere deasupra ochiului sting :o , nu stiu daca era lucratura de la lumini/umbre sau chiar asa era de transfigurata, sa i se vada pulsatia inimii pe frunte..;

tot în ciclul resentimentelor frumos transpuse pe celuloid,

2009: Lost memories (2002), korean action+drama cu un pretext SF, dar cu actiune si desfasurare total conventionale; ideea unui eveniment care are loc intr-un moment din istorie si care schimba soarta natiunii, sau chiar a lumii..; modul cum e transpusa ideea in acest film mi s-a parut ingenios: universul “care este” este deja alterat, pe parcurs eroul descoperã cã universul original de fapt era sau ar fi trebuit sa fie altfel, dacã nu ar fi fost deturnat de un anume eveniment, care trebuie indreptat mergind back in timp si comitzindu-l in alt fel;

astfel, in anul 2009 Korea era de fapt tot Chosun, adica denumirea de provincie data de japonezi in timpul ocupatiei in trecut; Seulul desi super-metropola este impinzit de reclame in japoneza iar establishmentul e tot japonez; koreenii nativi desi se bucura de drepturi si libertati ca orice cetateni sint totusi doar o etnie in cadrul Japoniei mari, nu o natiune; aici se atinge coarda sensibila a patriotismului, in revelatia pe care o are eroul, foarte decent dealtfel, fara excese de patriotism sau xenofobie..;

excese sint insa in partea sentimentala a filmului, dar la capitolul actiune si gunfights excelent lucrat: special ops si shooting mayhem all around, filmate modern, imagine siliconata 8) ;

[Ambra Blu]

Cum era faza aia, cu lucrurile pe care regreti ca nu le-ai facut? Si raspunsul era: nu as mai dormi fi'n'ca, de fiecare data cind inchid ochii, pierd lumina.

Xingfu shiguang (2001) a.k.a. The Happy Times Motel - r: Yimou Zhang, baiatul cu pumnalele umblatoare si vorbitoare in carne vie. De remarcat proteismul acestui regizor, de la saga istorica in digital, un period piece fine tuned la filmul cu gangsteri infibulat cu drama (Yao a yao yao dao waipo qiao - 1995), pina la drama de fata. E interesant cum isi vorbesc ochii intre ei, sau cum un orb poate arunca cu pietre in fereastra sufletului unui vazator. Ma refer, inainte de a plonja direct in piscina de la Motelul Timpurilor Fericite, la episodul amintit de Bunuel, petrecut in Mexic, cu cei doi orbi care se pregateau sa se masturbeze unul pe celalalt.

Un alt tip de emotie, o emotie cotton 100%, la fel de calda trupului, e degajata de povestea din HTM. O fata oarba, cu o mama vitrega obeza, un frate vitreg asupritor, cu un tata dezinteresat, gambler si fugit de acasa, isi culege citiva stropi de lumina din traiul alaturi de Zhao, un muncitor la vreo 50 de ani, care se straduieste cu disperare sa isi gaseasca o sotie. Si, cind femeia obeza pe care o curta, ii pune in circa fata, cerindu-i sa ii agseasca un servici, Zhao apeleaza la prietenii lui si ii confectioneaza fetei o existenta falsa, de carton, ceva in gen Goodbye Lenin. Dar, paradoxal, desi fata traieste intr-o lume mimetica, toate experientele acumulate o fac sa se simta mult mai vie decit in casa mamei vitrege.

Per total, filmul poate lasa impresia unui slice of life usor trist, usor pauper (nu mizerabilist) si, totusi, luminos. Din picaturile de lumina presarate de Zhao & Friends, fata oarba isi pune deoparte suficiente rezerve cit sa-i ajunga pentru o zi lumina.

[bellhop]

trist frate, tare trist filmul ala al tau, eu numai de comedii romantice koreene am parte lately..

[Ambra Blu]

Sex is zero?

[bellhop]

mai rau: Jeni Juno, S Diary si Lovely Rivals

spring korean hormonal outbreak!

[Longshot]

Purple Butterfly (2003) crimã de film, cu o Ziyi Zhang at her best si o regie/montaj de mare clasã; atmosfera cenusie, costume cenusii, taioare austere, ...; pe acest fundal se proiecteza relatia amoroasã si total tabu dintre chinezoaica locala care ulterior devine ilegalista si un japonez ocupator, fãrã sentimentalisme si fundal muzical siropos (actul sexual consumat fara cuvinte, rece, senzatia ca nici nu se ating) stil si tertipuri vizuale pe parcurs sã nu iasã vreo telenovelã, o camerã care se miscã spasmodic uneori, ca o zbatere de fluture, alteori planeazã idilic pe muzica de jazz, -- pare aproape mission impossible..dar asta e filmul;
La o asa intrigã mare teamã îmi era cã finalul va esua in ceva lamentabil, dar e peste asteptãri

na ca tvr cultural a trecut putin peste clasice si a adus purple butterfly in casele noastre aseara. asa ca n-am ratat ocazia. si mie mi-a placut, in ciuda realizarii uneori incoerente (parca a vrut totusi sa exprime prea mult numai prin taceri lungi si fetele actorilor), dar care totusi izbuteste sa evite telenovela, desi povestea ar fi tinut pasul mai mult decat lejer. ce m-a atins a fost rezolvarea conflictului : szeto, tipul cu femeia ucisa in altercatia de la gara, se razbuna pe ambele tabere, pentru el si cynthia si itami fiind in aceeasi masura dusmani. actorii brici, cu un minus pentru Toru Nakamura, care prea se chinuia sa arate sictirit, cu tigara in coltul gurii gen bogie, cand isi intra in rolul de ofiter.

[bellhop]

traiasca TVR-ul cultural pentru Zi hudie!
ma uitam si eu daca stiam, poate l-as fi vazut mai relaxat si fara senzatia ca mi-a scapat ceva..; pe mine m-a terminat faza: you loose/we win ca solutie la dilema, si dansul si sangele care incepe sa i se prelinga pe brat si expresia fetei la amindoi, cum se departeaza unul de altul... 8) ;

doua koreene noi:

Red Eye (2005) aka 레드아이 pentru cine vede caractere asiatice, ca nu l-am gasit in IMDB..
horror, cu o stewardesa intr-un tren care devine tren fantoma dupa ce fusesera atasate la garnitura niste vagoane de la un alt tren care se rasturnase in trecut omorind doua sute de oameni..; apar stafiile alora morti in accident si se intimpla lucruri ciudate; fara pretentii, doar ca exercitiu de faze tipice, editarea, post-prod la stafii OK;

Feathers in the Wind (2004) aka Git 깃
un film pur si simplu: beautiful, simplu dar eficient, cu un tip care se duce la un hotel de pe o insula izolata unde isi promisese sa se intilneasca cu fosta iubita dupa zece ani si..ajunge sa invete tenguya, adica tango ;

povestea simpla, vintul si ploaia din toate dramele koreano-japoneze, laptopul si telefonul mobil, dar apoi vin detaliile dau consistenta si greutate filmului: in primul rind dansul fetei, asteptarea ca stare, monoloagele actorului, o pana in par, un fazan incurcat intr-o sfoara pe plaja, un pian trimis prin priori-post, si mai ales finalul radios-optimist, ne-melodramatic --placut!