Ultima Carte Citita

[aniela07]

Eu astept sa vad cu ce propuneri de e-reader-e mai vin astia. Asa cum s-a intamplat cu multe alte gadget-uri, presimt ca o sa am o varianta convenabila de e-reader in curand. Pana atunci imi scot e-book-urile la imprimanta (am si hartie reciclata). Aspectul ecologic ar fi singurul motiv pentru care le mai dau e-reader-elor o sansa.

[bremen1980]

Mi-am prins un pic urechile in volumul 7 din ''Istoria filosofiei ''de Frederick Copleston la ed.All,. In volumul asta este luata la intrebari filosofia germana din secolul 19 .Durere si lacrimi pentru mintea mea cauzate de Fichte,Schelling,Hegel ,s.a . Scoteau baietii astia la smecherii de te lasau masca :Fiinta ,Absolutul , Eul , Spiritul ,dialectica ,spiritul naturii .......
Avea dreptate Banica al batran :

Ce-aveti fetelor cu mine?
Ce sa fac daca plac?
Stiu ca suferiti grozav!
Cum sa va-mpac?
Ce-aveti fetelor cu mine?
Va intreb, dar nu stiti
Imi raspundeti doar atat:
Ca ma iubiti!
Toate, toate dupa mine
Va-nteleg, n-am rival
Si sunt foarte amarat
Ca sunt fatal
Vreau sa am putin ragaz
Dar tare greu
Sa ma ocup si eu
De intelectul meu
Vreau sa-i termin pe Spinoza si pe Kant
Dar n-am timp fiindca sunt prea fascinant
Ce-aveti fetelor cu mine?
Ca nu-s plin de averi
Parca n-ar mai fi pe glob si-alti vizeri
Sau gestionari sau ingineri...

http://www.youtube.com/watch?v=HHtMDdLnoho

[sabinalin]

DINASTIA SUNDERLAND-BEAUCLAIR, IDOLI DE AUR 1 de Vintila Corbul.

Ii datorez faptul ca lecturez aceasta carte lui Mircea Badea, care a spus de mai multe ori in show-urile sale ca merita. Cu aceasta cauza l-am redecoperit pe Vintila Corbul, scriitor ce pare sa aiba ceva din Alexandre Dumas... Am citit in copilarie "Caderea Constantinopolelui" si "Uragan asupra Europei" dar nu mai tin minte mare lucru, decat faptul ca au fost doua carti care mi-au placut foarte mult asa cum se intampla si cu povestea dinastiei Sunderland-Beauclair. La mijlocul secolului XVIII Josiah Sunderland, proprietarul unui atelier de cutite din New York, se casatoreste cu Isabel Beauclair, fiica unui scapatat marchiz francez. In familia lor se naste in 1754 Richard, cel care va fonda practic dinastia. Evenimentele narate in primul volum cuprind perioada 1754-1793, perioada de serioase prefaceri in istoria lumii, cu doua evenimente majore in centrul atentiei: declaratia americana de independenta la 4 iulie 1776 si Revolutia Franceza la 14 iulie 1789. Richard Sunderland Beauclair speculeaza la maximum evenimentele istorice si are parte de o ascensiune fulminanta...

[faraimaginatie]

Pădurea norvegiană
Dacă aveţi recomandări de acelaşi autor, le primesc cu plăcere.

*****/5

Filmul cu acelaşi nume mi l-am pregătit şi sper să se ridice cât de cât la nivelul cărţii

cred ca padurea norvegiana si asta ultima sunt cele mai slabe ale lui. Nu m-am omorat nici dupa Sputnik Sweetheart. Eu recomand Kafka on the Shore. E preferata mea. Pe urma aia fu pasarea. Si povestirile is foarte faine...colectia The Elephant Vanishes mi-a placut mult. E fain Murakami asa...ca lectura de sertar :-)

[aniela07]

Lucian Dan Teodorovici –Matei Brunul 10/10

Cred cã mã înscriu la un doctorat doar ca sã demonstrez cã geniul povestirii este moștenit genetic de moldoveni (posibil bucovineni, dar detaliez doar dacã am chef de sãmânţã de scandal).

Mi-am achiziţionat și eu Matei Brunul dupã ce a bãgat Polirom-ul reduceri. Fabuloasã cartea !

Romanul este structurat ca un puzzle de reconstituire a unor 20 de ani pe care Bruno Matei, zis Brunul, i-a perdut într-o amnezie oarecum inexplicabilã.
Ceea ce ţine romanul laolaltã este motivul marionetei. Vasilache, marioneta pe care neurologul i-o aduce Brunului ca unul dintre puţinele lucruri ce i-au rãmas din acea perioadã ștearsã din memorie, este, paradoxal, unul dintre cele mai umane și pline de compasiune elemente din roman.
Anularea individualitãţii, ca metodã de supravieţuire, este tocmai afirmarea unei sensibilitãţi aparte (m-a impresionat tehnica Brunului care, în închisoare, ajunge sã vadã speranţele ca pe niște premoniţii sumbre, aducãtoare de tristeţe, dezamãgiri și nenorociri mai mari; așa cã renunţã la ele). Poveștile care înconjoarã pãpușile își asumã un rol catharctic, o sublimare a dorinţei de rãzvrãtire prin metafore, prin visuri (în închisoare Brunul își distreazã colegii de suferinţã cu poveștile sale mitologice, cum ar fi Ramayana).

Cam ce-am înţeles eu din final: România comunistã nu e tocmai locul unde sã îţi dorești sã trãiești, dar sunt oameni pentru care plecarea nu este pur și simplu o soluţie; e un loc unde nu ești înţeles, unde e greu sã regãsești ceva autentic, unde supravieţuirea înseamnã sã accepţi minciuna, falsitatea, disocierea între versiunea oficialã și cea personalã, dar, totuși, aici este locul tãu, unde tu vrei sã fii, fãrã false patriotisme, fãrã nici o dorinţã de afiliere la ideologii de loialitate ostentativã faţã de patrie.

[Chambord]

Cred cã mã înscriu la un doctorat doar ca sã demonstrez cã geniul povestirii este moștenit genetic de moldoveni

It's in our blood, girl. And sometimes we don't even need a glass of wine to dig it out

[andreiu7z]

Cronica Pasarii Arc. Cred ca singura carte buna pe care a scris-o. Nu le-am citit pe toate, evident, dar am mai incercat vreo 2. Padurea Norvegiana inclusiv, si cam tragea matza de coada.
Dar Pasarea e spectaculoasa.

Mi-a adus moşu' Pasărea arc şi sunt tare nerăbdător să o savurez. Trebuie să termin acum Raiul găinilor a lui Lungu, şi mă reapuc de Murakami.

[aniela07]

Sa ne spui neaparat cum ti-a placut, daca ti-a placut.

[andreiu7z]

Dan Lungu nu a adus nimic nou în Raiul găinilor, abordând acelaşi stil umoristic, ludic şi zeflemitor precum şi în Sunt o babă comunistă!, roman ce îl am încă proaspăt întipărit în memorie.
Ne aduce de astă dată în prim plan un mic colţ al societăţii româneşti, de după vremea împuşcatului, strada Salcâmilor, loc în care, printr-o optică puternic ironizată, o mână de oameni şi-au canalizat existenţa doar spre relatarea amintirilor, bârfă şi elucubraţii. Locuitorii, magistral reliefaţi prin prisma vieţii trăite în perioada ceauşismului şi prin relatarea trecutului gri, devin personajele - stereotip ale societăţii româneşti.
Autorul îşi ia în serios rolul de sociolog şi transmite mesaje directe, tăioase, batjocoritoare asupra comunităţii dar care sunt învelite într-un ambalaj comic tipic moldovenesc.
Inevitabil, pe parcursul diegezei, gândul mi-a zburat la Ion Creangă şi la ale sale povestiri şi întâmplări care sunt condimentate cu umor moldovenesc de calitate. Astfel, ajungând la performanţa de a citi al treilea roman scris de Dan Lungu, îmi permit să trag concluzia prin care îl consider un Creangă contemporan.

Pentru a întări cele spuse de mai sus şi pentru a vă convinge că Raiul este un roman ce merită, fără doar şi poate, citit, am spicuit câteva fragmente ilare:

"De parcă râmele faceau deja parte din viaţa lor. Le spuneau "ele". Ele nici de săpun nu erau bune, că erau slabe ca pastrama. Altfel le-ar fi putut arunca naibii într-o albie, ar fi adăugat sodă şi le-ar fi făcut săpun de rufe. Ar fi putut vinde din el"
"Aşa e nevasta mea, strângătoare. Nici capăt de sfoară n-ar arunca. Dacă pastilele se învechesc, parcă îi e ciudă că n-am fost bolnavi şi nu le-am consumat. Dar nu le aruncă, le ţine aşa pentru o nevoie."
"Uite, ăsta-i cardul, îl bagi într-o maşină care se cheamă bancomat, seamană cu un strung automat, apeşi pe nişte clăpiţe şi îşi dă pensia până la ultimul leuţ, chiar şi duminica."

****/5

[sabinalin]

BAZAR BIZAR de Radu Paraschivescu.

Multi il stiu de la televizor, din emisiunile sportive coordonate de Vali Moraru si nu numai. E unul dintre cele mai salubre personaje care se perinda pe micul ecran si de aceea un mizerabil articol slugarnic scris in Pro Sport zilele trecute i se poate ierta, asa se intampla cand stai in preajma unor intelectuali vanduti precum de-alde Liiceanu sau Patapievici... Acest volumas, pe care am avut sansa de a-l achizitiona la Gaudeamus, cuprinde unsprezece povestioare scrise cu multa ironie, cu eleganta, cu inteligenta. Un volumas cat un imens hohot de ras pe care il recomand tuturor celor care vor sa isi descreteasca fruntile! Mereu cand am parte de asemenea bijuterii umoristice imi amintesc replica marelui Toma in Actorul si salbaticii: "Lasati ma poporul roman sa rada"...

[sabinalin]

Dan Lungu nu a adus nimic nou în Raiul găinilor, abordând acelaşi stil umoristic, ludic şi zeflemitor precum şi în Sunt o babă comunistă!, roman ce îl am încă proaspăt întipărit în memorie.
Ne aduce de astă dată în prim plan un mic colţ al societăţii româneşti, de după vremea împuşcatului, strada Salcâmilor, loc în care, printr-o optică puternic ironizată, o mână de oameni şi-au canalizat existenţa doar spre relatarea amintirilor, bârfă şi elucubraţii. Locuitorii, magistral reliefaţi prin prisma vieţii trăite în perioada ceauşismului şi prin relatarea trecutului gri, devin personajele - stereotip ale societăţii româneşti.
Autorul îşi ia în serios rolul de sociolog şi transmite mesaje directe, tăioase, batjocoritoare asupra comunităţii dar care sunt învelite într-un ambalaj comic tipic moldovenesc.
Inevitabil, pe parcursul diegezei, gândul mi-a zburat la Ion Creangă şi la ale sale povestiri şi întâmplări care sunt condimentate cu umor moldovenesc de calitate. Astfel, ajungând la performanţa de a citi al treilea roman scris de Dan Lungu, îmi permit să trag concluzia prin care îl consider un Creangă contemporan.

Pentru a întări cele spuse de mai sus şi pentru a vă convinge că Raiul este un roman ce merită, fără doar şi poate, citit, am spicuit câteva fragmente ilare:

"De parcă râmele faceau deja parte din viaţa lor. Le spuneau "ele". Ele nici de săpun nu erau bune, că erau slabe ca pastrama. Altfel le-ar fi putut arunca naibii într-o albie, ar fi adăugat sodă şi le-ar fi făcut săpun de rufe. Ar fi putut vinde din el"
"Aşa e nevasta mea, strângătoare. Nici capăt de sfoară n-ar arunca. Dacă pastilele se învechesc, parcă îi e ciudă că n-am fost bolnavi şi nu le-am consumat. Dar nu le aruncă, le ţine aşa pentru o nevoie."
"Uite, ăsta-i cardul, îl bagi într-o maşină care se cheamă bancomat, seamană cu un strung automat, apeşi pe nişte clăpiţe şi îşi dă pensia până la ultimul leuţ, chiar şi duminica."

****/5

Am cumparat si eu Raiul gainilor dar mai am altele pe lista inainte, ii vine si lui randul!

[andreiu7z]

Am cumparat si eu Raiul gainilor dar mai am altele pe lista inainte, ii vine si lui randul!

Chiar merită citită! E o porţie bună de râs, pe care o poţi lua în combinaţie cu altă carte. E lejeră

[sabinalin]

DINASTIA SUNDERLAND-BEAUCLAIR, IDOLI DE AUR 2 de Vintila Corbul.

Volumul secund cuprinde evenimente care se petrec in perioada 1794-1803, adica perioada in care Franta trecea prin mari framantari incheiate prin ascensiunea la putere a celui care a fost Napoleon Bonaparte. Ajuns ceea ce si-a propus, adica unul dintre marii magnati ai lumii acelor vremuri, Richard Sunderland-Beauclair traieste o pasiune devastatoare pentru Andreea de Lusignan, cea care va deveni femeia vietii sale. Intra in scena mai serios in a doua parte a volumului Henry Sunderland Beuclair, fiul cel mai mare care ar trebui sa asigure continuitatea dinastiei, dar si fratele sau Robert care pare mai potrivit pentru asa ceva. In final evenimentele de la Saint Domingue sunt cele care capteaza atentia...

[andreiu7z]

Am avut plăcerea să-l citesc şi să-l descopăr, prin intermediul romanului Toate bufniţele, pe Florian Filip, un fost jurnalist, care sictirit şi scârbit de toată tevatura din presa românească s-a descotorosit de scandaluri şi editoriale şi s-a focusat doar pe scris - şi bine a făcut!
Acest Florian Filip, al cărui ultim roman l-am citit, are un dar aparte de a îmblânzi şi de a aşterne cuvintele pe hârtie, cuvinte care sunt împovărate cu multă înţelepciune şi pricepere. Citind cartea din scoarţă în scoarţă am avut impresia că fragmente întregi din opera sa, erau, parcă, rupte din copilaria mea.
Două vieţi, a două persoane, Luci şi Emil, îşi au la un moment dat un punct de întâlnire. Fericita întrevedere reprezintă pentru cei doi atât salvarea şi confesarea.
Prin prisma relaţiei de prietenie, aparent bizară ba chiar controversată, Emil, fost inginer constructor, ajuns la pensie, îşi deschide viaţa în faţa tânărului Luci prin jurnalele scrise de-a lungul vieţii. Autorul presară aici nişte episoade tumultuoase şi exagerat de dramatice prin care, Emil, confesându-le, nu face altceva decât să-şi îmbălsămeze trecutul. Reversul medaliei vine din partea lui Luci, care, convieţuind prin preajma sexagenarului, reuşeşte să se autocunoască şi să se pregătească pentru viaţa ce o are înainte.
Evident, ca şi în ultimele 2 sau 3 romane pe care le-am citit, comunismul îşi face şi de această dată simţită prezenţa iar unele scene abominabile prezentate în roman îmi sporesc şi mai mult aversiunea şi ura faţă de acest sistem.
Sunt extrem de încântat pentru simplul fapt că un autor român (cei drept că nu am avut o părere prea bună despre autorii români contemporani) a reuşit să scrie o carte atât de lipicioasă, directă şi sinceră.

O recomand cu căldură!


*****/5

[sabinalin]

Am avut plăcerea să-l citesc şi să-l descopăr, prin intermediul romanului Toate bufniţele, pe Florian Filip, un fost jurnalist, care sictirit şi scârbit de toată tevatura din presa românească s-a descotorosit de scandaluri şi editoriale şi s-a focusat doar pe scris - şi bine a făcut!
Acest Florian Filip, al cărui ultim roman l-am citit, are un dar aparte de a îmblânzi şi de a aşterne cuvintele pe hârtie, cuvinte care sunt împovărate cu multă înţelepciune şi pricepere. Citind cartea din scoarţă în scoarţă am avut impresia că fragmente întregi din opera sa, erau, parcă, rupte din copilaria mea.
Două vieţi, a două persoane, Luci şi Emil, îşi au la un moment dat un punct de întâlnire. Fericita întrevedere reprezintă pentru cei doi atât salvarea şi confesarea.
Prin prisma relaţiei de prietenie, aparent bizară ba chiar controversată, Emil, fost inginer constructor, ajuns la pensie, îşi deschide viaţa în faţa tânărului Luci prin jurnalele scrise de-a lungul vieţii. Autorul presară aici nişte episoade tumultuoase şi exagerat de dramatice prin care, Emil, confesându-le, nu face altceva decât să-şi îmbălsămeze trecutul. Reversul medaliei vine din partea lui Luci, care, convieţuind prin preajma sexagenarului, reuşeşte să se autocunoască şi să se pregătească pentru viaţa ce o are înainte.
Evident, ca şi în ultimele 2 sau 3 romane pe care le-am citit, comunismul îşi face şi de această dată simţită prezenţa iar unele scene abominabile prezentate în roman îmi sporesc şi mai mult aversiunea şi ura faţă de acest sistem.
Sunt extrem de încântat pentru simplul fapt că un autor român (cei drept că nu am avut o părere prea bună despre autorii români contemporani) a reuşit să scrie o carte atât de lipicioasă, directă şi sinceră.

O recomand cu căldură!


*****/5

Am si eu "Degete mici". Nu l-am citit inca dar e pe lista!

[andreiu7z]

Am si eu "Degete mici". Nu l-am citit inca dar e pe lista!

Ieri mi-am comandat şi eu de la Polirom atât Degete mici cât şi Băiuţeii (roman scris împreună cu fratele său, Matei)
Sper să nu dezamăgească, pentru că am rămas foarte impresionat de scriitura sa.

[andreiu7z]

Concert în memoria unui înger - Eric Emmanuel Schmitt
Fără prea multă ezitare şi şovăială am pus mâna pe cartea lui Schmitt, chiar dacă în prealabil nu am consultat nicio recenzie şi nu citisem nimic de acesta. Titlul a fost cel care m-a atras probabil şi datorită faptului că face referire la concertul pentru vioară a lui Alban Berg. Am mers la pleseneală şi ulterior am constat că a meritat.
Prin prisma celor patru nuvele care compun volumul de faţă, Schmitt minimalizează şi esenţializează în câteva pagini nişte întâmplări cu un conţinut dramatic şi cu deznodământ aproape biblic. Reuşeşte să aducă la forma de nuvelă, o mână de oameni a căror viaţă interioară este supusă la grele lupte între Bine şi Rău. Cu un limbaj aparent simplist, dar cu o profunzime descifrabilă, radiografiază, diagnosticheză şi în ultimă instanţă tratează sufletul uman. Atât de evident sunt conturate sentimentele antagonice încât am avut impresia că citesc un basm, în care binele, la final, primează.
Concluzionând, am avut parte de un volum de nuvele lejer, citibil, mai de duminica, dedicat unui public larg.

***/5

[jansic]

Ana Blandiana, Proiecte de trecut

In acest mic sir de povestiri, n-am recunoscut-o pe Blandiana din A fi sau a privi, iar pe cea din poezii nici atat. Sunt niste zvacniri de imaginatie absurdo-fantastice in care n-am recunoscut nimic din luciditatea si morbiditatea scriitoarei pe care-o stiam eu.

Gheata de Vladimir Sorokin, o alta absurditate, ruseasca de data asta, m-a lasat In fine...

As reciti Mantisa.

[sabinalin]

DACIC PARC de Bogdan Teodorescu.

Spre deosebire de "Spada" si "Baieti aproape buni", excelentul analist politic si specialist in materie de turism foloseste de asta data un pretext SF pentru a zugravi o data in plus mizeria morala in care se zbate societatea romaneasca in general si clasa politica autohtona in special. Ce s-ar intampla daca natia noastra ar descoperi masina cu care se poate calatori in timp si l-ar putea aduce in actualitate pe, sa zicem, Mihai Viteazul? Am citit cele 143 de pagini cu usurinta si cu asteptata placere. Toate cele trei romane amintite au un foarte mare potential ecranizabil, ar putea iesi filme foarte bune "pentru public", se incumeta cineva?

[sabinalin]

DINASTIA SUNDERLAND-BEAUCLAIR, IDOLI DE AUR 3 de Vintila Corbul.

Al treilea volum, si ultimul al "Idolilor de aur", nareaza evenimente intamplate in perioada istorica 1804-1819, adica ani in care Richard se indreapta catre apusul vietii. In aceasta perioada Europa trece prin foarte mari framantari provocate de dorinta lui Napoleon de a cuceri lumea, fapt care, bineinteles, nu se intampla pentru ca, oricat de genial ai fi, nu poti castiga un razboi cand te lupti cu toti. Nu numai Europa ci si America de Sud e atinsa de valul revolutiilor de tot felul iar acolo sunt in prim-plan Charles, zurbagiul fiu al lui Richard, si unul dintre oamenii de mare incredere ai patronului, Adrien de Beau lieu. Richard iese din scena dupa ce are cele mai mari probleme chiar cu fiul sau preferat, Francis-Andrew...