Filmul românesc de antzärtz - amintiri, poze, chestii...

[Proletar]

...iar la înmormântarea lui urma sä se îmbolnäveascä, murind la rândul ei, Catinca Ralea.

Catinca Ralea n-a fost sotia lui Emanoil Petrut?
Iarasi, dupa parerea mea, un actor aparte.
Catinca Ralea, fiica lui Mihai Ralea, care era din Husi, orasul meu natal

[Pitbull]

Da, Catinca era sotia lui Mimi Petrut.
Undeva, la "Fabule cinematografice", am scris despre nepotul lor, Horatiu, care mi-a fost coleg de liceu si a murit la saisprezece ani, în accident pe munte.

[Carmine Galante]

Revazut pentru a nu stiu cata oara Secretul lui Bachus(ca noi toti), si am dat peste asta : http://www.ziarulcn.com/article/aid/...RONUL-VINULUI/ Interesant. Am avut o ruda care l-a cunoscut. In ziua de azi ar fi fost considerat un om de afaceri de succes.

[Proletar]

hmmm...imi aduc aminte ca eram indragostit de Maria Ploae...bine, aveam vreo 15 ani cand vedeam filme cu ea...

[Proletar]

regretatul actor Sandu Sticlaru se apucase de confectionat chei la varsta senectutii.
era un mod de a scapa de toate angoasele create de zecile de personaje care ii dedublasera trairile.
simtea nevoia de ceva concret, palpabil...cum ar fi si slefuitul unei chei.
voi simtiti nevoia asta, uneori?

[Carmine Galante]

Am vazut si eu reportajul.
La intrebare: momentan nu simt nevoia sa fac chei. :lol:

[klein]

dat fiind ca topicul despre regizori romani e inchis... ma lansez aici cu o intrebare.
stie cineva ceva despre Horea Popescu? adica, stiu ca a facut niste filme prin anii 60, dar ce s-a intamplat dupa? ca pana la sfarsitul anilor 80 nu pare sa se mai ocupe de cinema

[Pitbull]

In 1986, i-am fost asistent la filmul "Cuibul de viespi", dupä "Gaitele" lui Kiritescu. Un rezultat dezastruos, din päcate, dar pentru mine, o experientä de neuitat pe platou.
In 1989, a fäcut amorful "Moartea unui artist", dupä Lovinescu, dar atunci n-am mai fäcut parte din echipa lui, îmi luam salariul pe-o sinecurä la un film care nu s-a mai fäcut niciodatä.
Ultima oarä l-am väzut... ia sä vedem... :? Dacä le asociez bine, era-n ziua de 18 octombrie 2003 (aia cu referendumul pentru Constitutie), dupä-amiazä, în bufetul Teatrului National. Pupäturi, îmbrätisäri... Dar, din päcate, maestrul era prea bätrân (ca sä fiu delicat).

[klein]

Cuibul de viespi nu mi s-a parut chiar asa dezastruos. sunt cateva personaje interesante, momente de umor si grotesc destul de reusite. e drept ca am vazut filmul demult si s-ar putea sa fi uitat esenta...
dar, eu ma intrebam de ce de la sfarsitul anilor 60 cand semneaza un episod din " de trei ori bucuresti" nu mai face nimic pana la "cuib". sunt totusi 20 de ani in care nu mai regizeza.

[Pitbull]

Nu stiu nici eu motivul.
"Cuibul de viespi" prelua în mare parte conceptia si distributia spectacolului de la National. Nici acel spectacol nu era grozav, dar la nivel de distributie continea câteva bijuterii (în frunte cu cuplul Moraru-Dinicä: Ianache-Georges), care au fost preluate si în film.
Altfel, filmul a avut, din start, o serie de calitäti potentiale (scenariu binisor construit, la care a ajutat amical si anonim Iulian Mihu), si o viziune imagisticä expresivä (Vivi Drägan Vasile nu-i un bou!). Nenorocirea s-a tras de la escrocul äla incapabil de Pivniceru, care pe-atunci era director general în Buftea. Ca un mafiot ipocrit ce era, a profitat cä Nea Horea venea din teatru si nu era familiarizat cu studiourile, si i-a vârât pe gât cei mai neverosimili hoti si bisnitari, în frunte cu Dan Vintilescu (sef de productie cu dispensä în functia de "directorul filmului") si Ion Ion (regisor secund). Astia doi nu aveau alt scop acolo decât sä fure cât mai mult si sä filmeze cât mai deloc (nici nu erau în stare sä pregäteascä o zi de filmare, dar nici nu voiau, cä matrapazlâcurile mergeau mai usor pe "zile de pregätire" sau pe filmäri anulate din X motive). In plus, scenografia era de Traian Nitescu, profesor, om foarte cumsecade, dar moale si blând (citeste: fraier) si cu o experientä limitatä de cinema, care hodoronc-tronc n-a cerut asistenti de decoruri din Buftea, ci si-a adus studentii (actuali si fosti) "sä învete". Drept pentru care, de la cap la coadä, filmärile au fost un haos total, în care bietul Nea Horicä îsi prindea destele la tot pasul. Pentru cine n-a fost acolo, dar are ochiul format, pe film se vede destul de bine distanta dintre intentie si realizare, improvizatia cruntä si pripa dementialä în care s-a lucrat. Pânä si Vivi a fost nevoit sä lase în copia standard unsharffuri, supraexpuneri si voaluri pe cozi de duble!
(Apropo, pe mine mä mai tii minte? Eram unul din cei doi ciocli. Aveam barbä pe-atunci.)

[klein]

merci pentru detalii.
si ai fost cioclu? :lol: pe bune? tre sa revad filmul atunci

[Pitbull]

Da, eu si Fane Pîrvulescu, asistent de scenografie (tot cu barbä, da' mai saten, mai cret si mai coroiat). Mai întâi în secventa salonului de pompe funebre (unde bäteam cuie într-un sicriu), si pe urmä acasä la Lena (Raluca Zamfirescu), când îi aducem sicriul.
Da' asta a fost asa, o joacä... Sarcina mea era sä reconstitui atmosfera de epocä, folosind figuratia. Am muncit de mi-au särit capacele, la toate Lipscaniurile alea, si-n magazine, parcuri, hoteluri, cinema, ce mai era pe-acolo... M-am documentat din poze de epocä, sä creez tipologii, personaje, starea sträzilor, spiritul oraselor, etc... Singur manevram toate multimile alea de oameni, de colo-colo... Fäceam acrobatii financiare, cä pungasii äia de la productie încercau sä sugä la bani cât puteau de mult, inclusiv de la figuratie... Intr-o noapte, la Gara Obor (atunci, când vine Wanda cu trenul), niste figuranti au vrut sä mä linseze - noroc cä m-au ascuns altii, mai vechi, care mä cunosteau... Pân-la urmä, fäceam ce fäceam, si tot îi convingeam sä filmeze... Si ca sä le punä capac la toate, Vintilescu si Ion Ion au furat si din banii care i se cuveneau nevesti-mii de pe vremea aia (juca rolul sotiei Doctorului Faustin - Alfred Demetriu), iar mie mi-au fäcut un referat disciplinar, acuzându-mä de folosire neregulamentarä a figuratiei, ca sä acopere alte escrocherii de-ale lor.
Asa era-n Buftea pe-atunci... :hmm:
Mä-ntreb cum o fi acum. :?

topicul despre regizori romani e inchis...

L-am descuiat din nou. Sper sä fie cuminte lumea.

[Carmine Galante]

"Cuibul de viespi.

Filmul e absolut genial, iar regizorul merita luat in discutie fie si numai pt. acest film.

[Carmine Galante]

Acum aflu intamplator ca a murit Aristide Buhoiu. RIP, cu toate ca e cam tarziu.


http://www.aristidebuhoiu.ro/index.html

[Pitbull]

Iar eu am aflat azi, tot întâmplätor, cä acum un an a murit Valeriu Preda. Prin 1978, era actor tânär si sexy la Nottara, talentat, promitätor (o gärlfrendä de-a mea se cam amorezase de el, si cerea sä-i fac rost de autograf...) Pân-la coadä, nu s-a impus... si uite cä a murit la doar cincizeci si ceva de ani...

[Proletar]

am vazut acum Septembrie, pe B1.
bun actor Geo Costiniu.
pacat ca nu a fost "exploatat" la valoarea lui.

[Pashpix]

Am vazut, de curand, doua filme realizate imediat dupa Revolutie, "DRUMUL CAINILOR" si "UNDEVA IN EST"....tematica este oarecum asemanatoare, reprezentata de primii ani ai stapanirii bolsevice din Romania.

[Pashpix]

de filmul MINGEA (1958), cu Lazar Vrabie, ce parere aveti? A fost difuzat recent de Pro TV...

[Pashpix]

@am gasit ceva interesant in GARDIANUL, chiar daca nu are legatura directa cu filmul romanesc

Replicile actorului Gheorghe Dinicã afectau siguranþa naþionalã

(GARDIANUL)


Interpretarea marelui actor Gheorghe Dinica din piesa „Plosnita” de Maiakovski a reprezentat la un moment dat o problema de siguranta nationala. Chiar daca nu va vine sa credeti, mai ales celor mai tineri, asta-i adevarul. E cunoscut deja faptul ca majoritatea actorilor erau monitorizati de Securitate, însa monstrii sacri se bucurau de o atentie deosebita. De pilda, într-un spectacol la National, cu sala plina ochi, doua-trei „sopârle” strecurate dadeau mari dureri de cap regimului comunist, findca erau comentate ani de zile, devenind adevarate legende. Daca înainte de 1989 nu exista o presa libera, care sa reflecte realitatile, Securitatea era institutia atenta la tot ce misca. Avem macar o fresca a societatii românesti prin ochii agentilor secreti. Erau consemnate pâna si momentele în care actorii se îmbatau, nu doar atitudinile politice necorespunzatoare. În rândurile de mai jos, despre Dinica, Demetriu, Beligan, în dosarele politiei politice.

Raport strict secret la piesa de teatru “Plosnita”

Primavara anului 1982. La Teatrul National se repeta „Plosnita” de Vladimir Maiakovski. Piesa era regizata de Horea Popescu, pe atunci director adjunct al teatrului. Dintr-un raport strict secret, datat 23 aprilie 1982, reiese ca ofiterul de securitate care asista mai mult sau mai putin conspirat la repetitii era foarte atent la „sopârlele” din replicile actorilor care aveau conotatii culinare. Asadar, în tabloul 5, în scena se aduce sunca la masa, iar actita Cristina Bugeanu are urmatoarea replica: ”Dar unde mai gasiti porc, cine mai gaseste azi porc?” Multi dintre dumneavoastra probabil ca veti ramâne nedumeriti. Ei bine, aflati ca Securitatea încerca sa cenzureze respectiva replica fiindca anticipa rumoarea si comentariile din sala. Tarasenia cu porcul care nu se mai gasea în galantare era chiar o chestiune de siguranta nationala pentru politia politica. În România acelor ani, criza alimentara devenise din ce în ce mai greu de suportat. Din acest motiv, replica actritei a fost interpretata de catre securist ca un atac la sistemul comunist, chiar daca „Plosnita” fusese scrisa tot de catre un comunist, exact în urma cu 53 de ani. Dezamagit de sistem, Maiakovski s-a si sinucis chiar la un an dupa ce a scris aceasta piesa de teatru.
Dar, sa revenim. Cristina Bugeanu mai spunea si alta replica „dusmanoasa” la adresa regimului comunist, prompt consemnata în raport. Era vorba depre o comparatie între produsele statului (scrumbii) si cele ale particularilor, din care spectatorii întelegeau ca marfa celor din urma e superioara, replica încheindu-se asa: “O sa ma bage în mormânt puterea sovietica!” Ei bine, dupa cum vedeti, aluziile necorespunzatoare la economia centralizata a statului totalitar, facute chiar si într-o piesa de teatru, ajungeau întotdeauna “unde trebuie”, dupa cum se spunea în epoca.

Interpretarea lui Dinica nu cadra cu “realitatile socialiste”

Replicile lui Gheorghe Dinica din aceeasi piesa de teatru dadeau si mai mari dureri de cap baiatului cu ochi albastri care monitoriza repetitiile. Asa ca, ofiterul se straduia sa fie cât mai coerent în raportul sau, pentru ca sefii sa înteleaga ca nu-i bine faptul ca atunci când actorul se referea la greutatile construirii socialismului si spunea “poporul de rând”, arata spre un grup de “lautari (tigani) aflati la nunta”. Mai ales ca, nota agentul, Dinica li se adresa tiganilor cu replica: “Hai tara, hai popor!”, ceea ce nu cadra cu “realitatile socialiste”, pentru ca lumea cea noua doar nu se construia cu lautari, ci cu tarani si muncitori. Însa, marele actor mai avea si alte “pacate”. Dupa ce “îsi termina interventiile muzicale”, aflam din acelasi document, actorul, cu o sticla în mâna, din care mai trage câte o dusca, îi invita pe lautari sa cânte cu el, spunând: “Ma bucur de toate binefacerile culturii de tip nou”. Modul în care Dinica îsi rostea replicile, trâgând din când în când la masea, - atitudine care pare ca-l scotea din sarite pe securist -, precum si toata interpretarea rolului, aprecia tot securistul nostru în raportul din 23 aprile 1982, “pot crea ilaritate si aluzii printre spectatori”. În concluzie, scria agentul, Dinica “depasise textul piesei”. Cu alte cuvinte, “sopârlele” actorului aduceau mari prejudicii regimului comunist.
Si nu doar replicile lui Dinica deranjau, ci si ale actorului Radu Gheorghe, care întruchipa “reprezentantul puterii”. În opinia vigilentului securist, nu era firesc ca acesta sa fie “un decazut si betiv, gângav, batjocorindu-se astfel omul politic care-l reprezinta”. Greu de comentat. Asta era epoca. Spunem doar ca autorul notei habar nu avea ca însusi Maiakovski a scris aceasta piesa tocmai pentru ca era dezamagit de comunism. Oricum, nota e antologica. Parca-l vad pe marele actor Gheorghe Dinica facând praf regimul cu doar doua vorbe. Iar sistemul tocmai de asta se temea ca dracul de tamâie. De vorbe. De adevarul din spatele lor. Spus chiar si indirect.
În acea perioada, nici un spectacol, o piesa de teatru în cazul nostru, nu putea avea premiera daca nu trecea de cenzura. Dar, uite cum înainte ca activistii sa-si spuna cuvântul, securistii întocmeau rapoarte în privinta puritatii ideologice a spectacolului.

Gigi Dinica si Dem Radulescu, capii rautatilor

Agentul avea obiectii si în privinta actorului Alfred Demetriu. În “Plosnita”, el juca rolul unui popa, care, cântând pe nas, facea reclama cartilor pornografice, iar când venea militia spunea ca îl vinde pe Marx. Mare ofensa adusa parintelui comunismului! Asa ca si aceasta atitudine “necorespunzatoare” a fost consemnata de vigilentul securist. Dar, mai ales faptul ca montarea de la National continea “replici sau cuvinte ce contravin sensurilor piesei scrise de autor, ce frizeaza vulgarul, având chiar gesturi obscene, unele dintre ele adaugate pe parcursul repetitiilor de catre regizor sau la recomandarea unor actori interpreti în piesa, peste textul adaptat si aprobat.” În opinia securistului responsabil cu “Plosnita”, capii rautatilor erau Gigi Dinica si Dem Radulescu.
Daca raportul despre “Plosnita” poate fi înteles, tinând cont de faptul ca rolul Securitatii era sa înabuse din fasa orice forma de exprimare libera, o alta nota, ce-l privea pe actorul Alfred Demetriu, arata stupiditatea sistemului. Documentul este, poate, o raritate chiar si pentru un serviciu secret comunist. Nu se referea la “Plosnita”, ci la “O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale. Din respectiva nota, întocmita la 26 noiembrie 1982, aflam ca actorul venise la unul dintre spectacole cam afumat. Asa ca a iesit un scandal de pomina pentru ca asistentul de regie si regizorul de culise i-au cerut lui Demetriu sa nu intre pe scena. În final, suparat pe viata, acesta din urma ar fi înjurat pe toata lumea. Documentul este totusi ambiguu. Nu putem afla cu exactitate daca actorul chiar a jucat “în stare de ebrietate”, cum afirma ofiterul de securitate. Cert e ca, în conformitate cu documentul, Demetriu mai venise baut bine la cel putin trei reprezentatii ale “Scrisorii pierdute”, influentând buna desfasurare a actelor trei si patru. E greu de facut totusi o legatura între spriturile lui Demetriu si siguranta nationala, oricât ne-am stradui.

Radu Beligan nu da satisfactie agentului

Ca aceasta din urma nota nu putea avea nici o însemnatate pentru un serviciu secret, oricât de vigilent s-ar fi straduit sa fie acesta, e cert. Chestiunea putea fi disciplinara si privea teatrul. Raportarea despre Demetriu arata doar un exces de zel demn de o cauza mai buna. Ce remarcam însa, e dezamagirea securistului care a întocmit nota. Omul era chiar indignat atunci când a redactat-o. Si asta pentru ca Radu Beligan, directorul de atunci al Teatrului National, caruia evident i se adusese la cunostinta toata povestea, nu l-a sanctionat pe actor. Ba chiar a spus calm: “Nu am ce-i face”. Replica nu a scapat vigilentului securist, fiind de asemenea consemnata prompt în nota despre actor.
Însa, e clar ca agentul muncise degeaba, daca maestrul Beligan minimaliza atitudinea lui Alfred Demetriu, catalogata drept scandaloasa în notele Securitatii.

(Documentele la care am facut referire se gasesc în Arhivele SRI, Fond D, dosar 11.155, vol. 13, f. 134-135, respectiv Fond D, dosar 11.155, vol. 10. f. 328)


Emil BERDELI

[Pitbull]

Foarte interesant!
Si pot sä deduc cä adevärat. Nu cunosc detalii concrete (în perioada aia, încetasem asa-zisa colaborare cu securitatea, apropo de care tot bagä strâmbe limbricul äla de Jeleu - culmea, citând nu cunoscätori, ci niste mitomani care habar n-au ce-a fost atunci, si acum inventeazä) - dar pot confirma cä se potriveste de minune. Exact în aceste douä spectacole am jucat timp de o stagiune jumate (din februarie 1983 pânä în iunie 1984 - ultimii doi ani de facultate):
In "Plosnita" eram:
- student la medicinä
- hot de buzunare în piatä (furam una din scrumbiile alea la care se face referire mai sus);
- ospätar la nuntä (aduceam sunca de porc mentionatä tot în articolul citat anterior);
- pompier;
- paznicul lui Prisîpkin (Dem Rädulescu) la zoo (aici, îmi creasem si eu un fitil: scoteam un carnetel si notam tot ce se întâmpla în scenä; de fapt, mä inspirasem din aparitia similarä a unui figurant din "Räceala" lui Sorescu, la Bulandra).
Iar în "O scrisoare pierdutä":
- dascäl din grupul lui Catavencu.
Imi amintesc multe din replicile si momentele taxate de vajnicul securist în raportul citat mai sus - iar ce nu-mi amintesc (probabil fiindcä se fäcuserä numai la repetitii, nu si în spectacol, dupä intrarea mea în trupä) e, oricum, perfect verosimil. Asa mergeau treburile atunci.
E foarte credibilä si reactia lui Beligan: el era nu numai director general al teatrului, ci si membru în C.C. (pozitie de care profita ca sä mai tempereze diverse abuzuri din lumea teatrului); ca atare, avea autoritatea de a-l pune la punct pe securist. C.C.-ul era instanta supremä în stat - de facto - cam cum e acum Curtea Constitutionalä (Ha! Aceleasi initiale), cu Mos Cräciunii ei corupti, în draperii grena.