Unlikely Messiah
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
|
"Eu vä uräsc cu toatä dragostea...!" - "Biloxi Blues"
"...Nu cu iubire-ti aperi patria!" declara celebrul Plutonier din antologicul spectacol "Am sä mä întorc bärbat" montat de Vama Veche pe scena Teatrului National din Bucuresti în 2002 - primul (si unicul, deocamdatä) rock opera românesc integral (färä sä uitäm recentul "Jesus Christ Superstar", adus astä varä pe scena ARCUB de Adrian Pintea si studentii U.N.A.T.C., pe cunoscuta partiturä a lui Andrew Lloyd Weber). Dacä Tudor Chirilä, ca solist vocal al formatiei (scindatä recent în Vama si Trupa Veche), acoperea atât rolul recrutului sinucigas Andrei Gavrilä cât si pe cel al abuzivului Plutonier, acesta din urmä îi oferea totusi o sansä mult mai consistentä actorului Tudor Chirilä, care cu acel prilej reusea sä compunä una dintre cele mai detestabile mästi ale brutalitätii cazone.
În acelasi an 2002, pe scena Teatrului de Comedie, vedea luminile rampei spectacolul "A fost odatä în Brooklyn", dupä piesa "Brighton Beach Memoirs" a uriasului Neil Simon. În regia Iarinei Demian si cu acelasi Tudor Chirilä în distributie, comedia amar-duioasä, de inspiratie semi-autobiograficä, a lui Simon consta într-o serie de scene din viata familiei de evrei americani Jerome, în perioada îngrijorätoare a ascensiunii nazismului în Europa. Cu acel prilej, surprindea pläcut tânärul student la actorie Paul Ipate, care-si asuma sarcina titanicä de a purta pe umeri întregul spectacol, în calitate nu numai de personaj principal, ci si de narator: Eugene Morris Jerome, fiul adolescent al familiei.
În acelasi demers autobiografic, autorul a urmärit viata eroului säu în urmätoarele douä piese ale trilogiei Brighton Beach: "Biloxi Blues" si "Broadway Bound". Maturizându-se treptat, tânärul Eugene trece prin experienta serviciului militar, pentru ca în final sä se realizeze ca dramaturg - asemenea creatorului si modelului säu, ajuns cunoscut în lumea întreagä ca "regele comediei de pe Broadway". Evolutia eroului o traseazä si Teatrul de Comedie din Bucuresti, care în aceastä stagiune ne oferä spectacolul "Biloxi Blues", pus în scenä de aceeasi echipä: Iarina Demian regia, Paul Ipate în rolul lui Eugene, si Tudor Chirilä în rolul... nu al lui Stanley, fratele mai mare prezent în prima piesä, ci al Sergentului Toomey - un autentic alter-ego al Plutonierului din "A.S.M.I.B.".
Asemenea primei piese, si "Biloxi Blues" e construitä sub forma unei succesiuni memorialistice de scene din viata unui nucleu restrâns de personaje. În locul familei Jerome, întâlnim aici noua "familie" a lui Eugene, cei câtiva camarazi de armatä împreunä cu care suportä lunile de instructie anterioare plecärii pe front. Firul narativ al piesei este în mod deliberat destul de conventional (simpla jalonare a procesului de formare cazonä), servind doar ca un pretext pentru organizarea celor câteva scene semnificative din viata personajelor: trenul spre unitate, sosirea în cazarmä si prima întâlnire cu Sergentul, dormitorul, cina, spälätorul, sectoarele, marsul, camera prostituatei din oras, cancelaria Sergentului si, într-un final, peronul de la care pleacä trenul spre front. Fiecare dintre aceste spatii prilejuieste alte si alte situatii umane, confruntäri între personaje, releväri de sentimente, gânduri si idei - astfel încât, în ultimä instantä, piesa si spectacolul urmäresc mai degrabä o orchestratie psiho-afectivä decât epicä; ceea ce face cu atât mai percutante concluziile finale.
Cäci, într-o primä fazä, spectacolul poate induce în eroare. Avem de-a face cu glumele grobiene ale soldatilor, cu sugestii ale promiscuitätii de tip cazon, cu paiateriile brutale ale sergentului, cu farsele si jocurile îndoielnice de dormitor. Un spectator neavizat s-ar astepta la o simplä glosare superficial-hazoasä peste micile mizerii ale armatei. Dar, treptat, demersul autorului dobândeste profunzimi nebänuite si tot mai accentuate. Printr-un paradoxal paralelism invers cu procesul de spälare pe creieri propriu lumii militare (si aplicat cu deliberare de cätre Toomey, inclusiv prin aberatii disciplinare menite sä învräjbeascä soldatii si sä le distrugä personalitatea la nivel atât individual cât si colectiv, transformându-i într-o turmä gregarä si manipulabilä), pe mäsurä ce instructia avanseazä, se contureazä tot mai puternic personalitätile tinerilor: polonezul rudimentar si robust, mulatrul semi-irlandez delicat si vulnerabil, suspectul de homosexualitate, cei doi evrei cu problemele lor, etc... Totodatä, fantosa gälägios-zbuciumatä a Sergentului începe la rândul säu sä se deschidä asemeni unei Matriose rusesti, läsând sä transparä crâmpeie din lumea sa interioarä... Comentariul intermitent al lui Eugene Jerome / Neil Simon puncteazä cu precizie ideile principale ale dezumanizärii/reumanizärii soldätesti, si pe mäsurä ce momentul plecärii la luptä se apropie, în mod subtil tensiunile se amplificä. Rämâne semnificativ în acest sens momentul culminant al piesei, cu betia lui Toomey si strania rästurnare (de situatie si conditie) liber asumatä a personajului - finalizatä prin iesirea sa din scenä (în piesä si, dupä cum va sugera epilogul, si în viatä). Practic, în acea scenä din camera Sergentului se finalizeazä ciclicitatea de tip "Catch 22" (paralelismele cu Joseph Heller si Mike Nichols nu lipsesc) a vietii în armatä, sau a armatei ca viatä.
Asa cum ne-a obisnuit din montärile sale anterioare, regisoarea Iarina Demian se dovedeste din nou o acutä si subtilä analistä a umanitätii oricärei piese si dinamicii personajelor. Mozaicul simplu (dar deloc simplist) al celor câteva scene din "Biloxi Blues" este citit cu sensibilitate si penetrantä, identificându-i-se acele resorturi care propulseazä vivacitatea si adevärurile esentiale ale piesei. Cei câtiva soldati ce graviteazä între polii opusi Eugene si Toomey (axä asupra cäreia intervine perpendicular incidenta femininä, reprezentatä de prostituata Rowena si neprihänita Daisy), formeazä tot atâtea universuri umane capabile sä genereze forte gravitationale în continuä crestere. Tensiunile astfel create sunt paginate printr-o conceptie regisoralä extrem de economicä si sobrä - o scenä esentialmente goalä, mobilatä modular de câteva obiecte plurifunctionale care compun dormitoarele, sala de mese si celelalte spatii, dar mai ales cu aportul unui ecleraj discret si savant dozat, care potenteazä totul prin jocuri de lumini, umbre si culori (din nou, sub coordonarea lui Tudor Chirilä). În ton cu energiile interioare ale textului, regia atinge si ea cota maximä în scena penultimä, a confruntärii finale cu Toomey - apogeul flotärilor, marcat printr-o dramaticä schimbare a cheii de luminä, ca directie si culoare, transformä oamenii de pânä atunci într-un fel de târâtoare grotesti, amintind în acelasi timp de insecte si, poate nu întâmplätor, de monstrii bondoc-bipezi ai lui Bosch.
Trupa care evolueazä prin aceastä topografie semioticä este compusä integral din tineri, cu totii distribuiti atent si denotând date artistice incontestabile. Asa cum remarcam si în analiza filmului "Hârtia va fi albasträ" (debutul säu ca actor principal de cinema), Paul Ipate s-a desprins definitiv de micile ezitäri de pe vremea când "a fost odatä... în Brooklin", stäpânind cu sigurantä, dezinvolturä si expresivitate a doua etapä din viata lui Eugene Jerome si acelasi rol de raisonneur si agent coagulant al întregului spectacol. Antagonistul säu, Tudor Chirilä, jongleazä cu noi procedee de caracterizare a paradigmaticului "Plutonier", încarnând un Sergent Toomey si mai bogat în nuante decât antecesorul säu din "A.S.M.I.B." Dacä în prima instantä actorul-cântäret fäcea uz de fluxul muzical al partiturilor pentru a-si înscrie personajul pe sinuozitätile muzical-coregrafice ale acestor umanoizi cvasi-automatizati care sunt cadrele militare, de astä datä actorul-pur-si-simplu realizeazä acelasi tur de virtuozitate cu mijloacele mult mai dificile, prin autonomia lor, ale teatrului de prozä. Tiradele lui Toomey curg ca niste torente bolovänoase de munte, urmând logica simplificatä si agresivä a gândirii cazone, iar personajul îsi plimbä în acelasi ritm prin scenä fäptura obtuzä, de la o ipostazä la alta a autoritätii declarative. În plus, textul lui Neil Simon prilejuieste, asa cum am mai spus, punctarea câtorva sugestii läuntrice de umanitate pe care Tudor Chirilä le fructificä mai ales prin momente de täcere ezitantä între câte douä partide de rägete, sau prin vibratii enigmatice ale privirii dincolo de masca opacä a omului-uniformä.
Fiecare cu propriile lui sensibilitäti si subtilitäti, Constantin Ditä, Bogdan Cotlet, Radu Iacoban, Dan Rädulescu si Andrei Vizitiu izbutesc portrete credibile si consistente, presärate tot timpul cu sclipiri de umor spontan si savuros (si, în plus, cu admirabila capacitate de a glumi mârläneste färä pic de vulgaritate sau alte cäderi în inestetic). Ca o fatalä reiterare a "Curvei regimentului" din "A.S.M.I.B.", Caroline Gombe propune o foarte interesantä vivandierä: Rowena, prostituata pragmaticä färä cinism si caldä färä dulcegärii, care-si face meseria cu o fermecätoare onestitate. La antipozi, fecioara catolicä Daisy, îsi structureazä doar din douä scene parcursul îndrägostirii de Eugene, într-un registru de gingäsie suavä prin care transpar tot mai puternic elementele unei mari forte interioare - pânä la sustinerea apoteozei din final: despärtirea pe peron, sub amenintarea fatidicä a trenului care va duce soldatii spre Europa sau Pacific... Desi dispune de o economie mult mai redusä a desfäsurärii personajului, Ioana Barbu se situeazä deja la un nivel superior lui Alex din "Legäturi bolnävicioase", ca vigoare si complexitate artisticä, încä o datä confirmând perspectivele unei actrite în plinä ascensiune.
Singurele zone în care spectacolul dä semne de neîmplinire se revendicä, din fericire, nu de la dramaturgie sau teatru, ci de la traducere - i-am atrage atentia Loredanei Tiron cä "novel" înseamnä "roman", nu "nuvelä" (de Agatha Christie), cä "barracks" se traduce prin "cazarmä", nu "baräci", cä omniprezentul "Wrong!" rämâne mult mai aproape de adevär sub forma "Prost!" sau "Aiurea!", decât "Gresit" - si cä, în general, e nevoie de multä experientä pentru a face un slang anglo-saxon atât de specific cum e cel militar sä sune firesc în românä; sub acest aspect, mai ales în prima parte a spectacolului, subzistä o serie de momente în care se cam simte cä bäietii sunt românasi de-ai nostri care încearcä sä-si imite camarazii din U.S. Army.
Din fericire, aceastä impresie usor dezagreabilä se estompeazä spre final, când temperatura dramaticä a spectacolului creste si substratul säu ideatic se încheagä într-un mesaj incisiv si compact. Nu întâmplätor, si nici în numele vreunui artificiu stilistic, am început aceastä analizä prin recursul la Plutonierul din "A.S.M.I.B.". Polaritatea creatä între cele douä personaje si, împrejurul lor, cele douä viziuni scenice (imageria din "Biloxi Blues" rimeazä adeseori, compozitional si cromatic, cu cea din neuitatul rock opera), departe de a se märgini la reiterare sau autopastisare, valorificä si semnificä. În fond, ambele spectacole vorbesc despre personajul autoritätii în armatä - dar contextele diferä fundamental: tragedia lui Andrei Gavrilä se desfäsoarä în aberatia anacronicä a unei armate de factura celui de-Al Doilea Val tofflerian, masificatä, mecanicizatä si abrutizantä, care se perpetueazä în timp de pace, la räscrucea mileniilor, când Al Treilea Val ne-a luat pe creasta lui cel putin la nivel uman si individual, dacä nu si social. În schimb, Eugene Jerome si Sergentul Toomey coexistä în plin räzboi mondial din toiul Valului Secund, când de severitatea instructiei si rigoarea disciplinei depindea literalmente viata fiecäruia si a tuturor. Câtä vreme Plutonierul e un dinozaur, Toomey era un "räu necesar". Spunea cineva, la un moment dat: "Armata nu e rea - räu e numai räzboiul". "Biloxi Blues" comunicä si demonstreazä din nou, cu limpezime si fortä, cä dacä räzboiul e într-adevär räu, armata nu este decât la fel de räul säu... rezultat? Sau cauzä? Sau... si una si alta?
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
5 decembrie, 2006, h. 22:00-23:58
Bucuresti, România
|