De ce nu merg românii la filme românești?

[mirodoni]

@RobertSandu
Înc-o vorbă și mă culc.
Artistul, în general, da. Dar tu vorbești de regizor, iar eu/noi de filme.
Arta regizorului se referă doar la regie, nu la tot filmul. Poate nici scenariul nu este al lui, cum adesea se întâmplă. Așa că nu e liber să facă ce dorește decât în pătrățica lui.
Apoi eu nu cred că își stoarce imaginația doar așa, de dragul artei.

[1MicuCelUmilSiViril]

Pt. mirodoni
Cu scuzele de rigoare nu mai era loc acolo, si asa postarea a fost lunga, de interes, si am trecut in fuga un titlu, dar continui acum.
Daca tot s-au lamurit treburile, acum se pot spune si alte detalii, terminand cu latura de interes a discutiei, pe care o doriti, pe drept, exemple de filme bune romanesti.
Am sa explic. Faptul ca nu am dat exemple se datoreaza modului cum am facut gandirea subiectului acesta. Are si o latura practica ce deriva din componenta de placere de care discutam si atunci discutiile nu se vor fi terminat niciodata. Suntem 7 miliarde de oameni, tot atatea placeri. De aceea nu am spus, ca doritori sunt mereu care pun o mare pasiune in ceva, insa asa, daca explici, fiecare om intelege, si nu mai avem acele mase de care vorbea in postarile trecute robertsandu, iar interventiile lor vor fi mult mai folositoare, pentru ca nu stii niciodata cu ce idei bune pot veni acei oameni daca nu-i pui sa gandeasca.
Am considerat sa structurez astfel: intai sa vorbim de arta in general, film in particular, si apoi, intr-un mod obisnuit acestor timpuri, ca un sablon la scoala de soferi, dupa ce am vazut criterii de performanta pe care ni le-am insusit, ca sa vorbesc in limbaj actual, sa trecem usor in revista film cu film, cel putin in mintea noastra, si vedem mai usor care si pana la ce nivel poate ajunge fiecare, astfel incat, in noua perspectiva, multe filme considerate doar dintr-un motiv oarecare bune, s-ar putea sa se releve ca nemaifiind competitive pentru aceeasi persoana.
Iar asa eviti elegant si certuri pe filme si creatori. Dupa ce vezi cerintele, vezi usor cate din ele le indeplinesc.
Despre filmele propuse, da, mai ales Actorii si salbaticii, pentru mine!
Iar acum vin si eu cu doua propuneri, explicand sumar despre valoarea lor, ca e necesar, dar nici sa nu ne intindem mult.

Filmul istoric e privit nedrept, din comentariile vazute peste tot. Si aici trebuie cateva cuvinte ca sa se inteleaga bine ansamblu. Cerintele fata de un astfel de film sunt absurde, multe, dar nu ma refer decat la un principiu de baza.
In primul rand, o alta eroare intalnita des, filmul este catalogat realitate si vrut o realitate. Nu, el e doar o fictiune si asa trebuie considerat. La fel si filmul istoric. E si o arta, in acelasi timp.
Aceeasi privire, ca sa mai dau un exemplu, pentru ca deseori merg mana in mana, se gaseste si in cazul romanelor istorice, care se vor in mod gresit fidele realitatii. Nu, acestea sunt romane, deci fictiuni, artistice, care pleaca la fel ca si filmul de la locuri, oameni mari, evenimente importante, dezvoltandu-se dupa voia autorului si au un anumit scop.
Atat la filme cat si la carti, daca se vrea realitate, istorie, trebuie urmarite, in cazul filmelor, documentare istorice stiintifice, facute de profesori doctori in istorie etc., sau, in cazul scriptelor, tratate de istorie, studii istorice facute de la Parvan incoace sau de altii la fel de mari, dar nu trebuie neaparat cautata in filme sau romane istorice, care sunt cu totul altceva, deseori reusite si placute.
S-a incercat in socialism o varianta, dar nu trebuie bagata in seama, de fapt fiecare tara face acest lucru, in comunism sau nu. Exista manipulare, treci de ea si ajungi in miezul filmului, la esenta lui, nu trebuie bagate in seama balariile.
Si Spania a avut, si ce dictatura inca, si acolo era manipulare in filme. Dar daca le urmaresti, desfaci ambalajul si vezi filme bune. Iar dictatura lui Franco a fost urata tare, cu razboi civil, cu filme cenzurate, dar au avut si ei creatori dibaci, care au reusit sa treaca de aceste neajunsuri si sa spuna si ce vor ei prin filme. Chiar vroiam sa amintesc de unul important, dar nu aici. Vazand filme spaniole, si in cele vechi, vezi asemanari izbitoare cu ce se intampla la noi, nu doar asemanari de limba latina.

Ei, in acest context un film romanesc bun este Intoarcerea lui Voda Lapusneanu (1979), facut de Malvina Ursianu.
Daca il revedeti sau va amintiti, e un film istoric a carui valoare rezulta si din actualitatea sa perpetua.
Nu conteaza cine zice, vladica sau opinca, e interesant, iar filmul e foarte frumos facut.
Al doilea film e o comedie de care am mai amintit. Si aici adaug 2 cuvinte, mai intai, pentru o intelegere cat mai buna, tot in urma experientei de pe net. Multi fac greseala, cum bine spunea si anaemona, sa desconsidere comedia.
Am mai spus asta cu alte ocazii si altora. Tangential are treaba si aici si de aceea o spun.
Si comedia si tragedia se ocupa cu acelasi lucru, numai modalitatea de lucru e diferita: una te face sa razi ca sa-ti explice acel lucru, cealalta te face sa plangi ca sa vezi acel lucru. Tu alegi! Asa ca tratarea comediei ca superficiala e, de fapt, o tratare superficiala.
Nu ma refer la comediile de doi bani, precum nici la dramele acelea de duzina.
Filmul se numeste Telegrame, dupa Caragiale, cu Birlic.
Despre valoarea lui vreau sa amintesc un singur lucru si cel mai important, de aici decurgand toate celelalte, caci nu prea am vazut discutandu-se asa problema (nu fac o prelegere, se deduce usor).
Din punct de vedere valoric acest film e o chestiune de identitate culturala romaneasca, ceea ce pentru un film romanesc este maximul si le include pe celelalte, iar asta se vede si se simte usor, urmarindu-l.

Pt. alali
Macar o fraza, chiar daca sunt destule spuse acum.
Am citit mesajul tau si desprind, printre altele, o chestie de comic select. Felicitari!

[1MicuCelUmilSiViril]

Pt. robertsandu

Din explicatiile tale (ultime) am inteles ce spui. Ma bucur de ce aud. O mica nuanta as vrea sa schimb, termenul de "contrazice", mai corect e sa discutam, cu placere pentru mine oricand. Celalalt termen pare ca se vrea o lupta, sa arate unul altuia ca e ca el, si nu asta e scopul. E loc pentru toata lumea, si imbucurator imaginea se clarifica mai mult, e mai completa, aducand argumentele necesare si se poate gasi raspunsul cautat, in final.
Si, dand exemplu discutia noastra, e preferabil sa dai cateva detalii de la inceput, pe scurt, ca sa se vada contextul. Eviti zeci de pagini de discutie fara rost, ca, la sfarsit, dupa ce se adauga argumentele unul cate unul, ajungand in final sa le spui pe toate, sa vezi, de fapt, ca te intelegi. Mai bine le pui de la inceput, intelege omul si scutesti toate astea.
Iar ca gluma despre ce vorbeam noi, sa radem impreuna, chiar daca nu vin oamenii in sala, intotdeauna se gaseste intr-un colt o rozatoare pitita ce urmareste cu ochii bulbucati si cu atentie ce se intampla acolo sau vreun musuroi din care sa se uite la film furnicile din schimbul liber.

[rvn]

Ps. RVN - my friend! { } Sper ca atunci cand ai spus ca personajele care au jucat in filmele romanesti de comedie gen BD sunt "actori cu talent", ai facut-o in spirit de gluma nu? Adica sper ca asa a fost....

totul este discutabil....
sper ca nu contesti talentul de comediant al lui Caragiu, nu? cel mic si viril amintea de un film exceptional "Actorul si salbaticii". l-ai vazut? nu cred ca cineva care a vazut filmul, n-a "gustat" umorul din replicile schimbate intre Toma Caragiu si Marin Moraru, vazandu-i pe ecran in acest tandem. la fel, ecranizarile dupa Caragiale cu marele Birlic. si mai sunt ai altii, buni de dat ca exemple. consider ca atunci cand un actor iti induce starea emotionala in care se afla si personajul caruia ii da viata pe ecran, el are talent, fiindca asta tine strict de capacitatea lui personala de a interpreta, de a transmite celui care priveste si "primeste' de la el. problema umorului din filmul romanesc, din punctul meu de vedere, se rezuma la faptul ca multi, foarte multi ani, a fost un fel de prelungire a umorului din teatrul de revista si....atat.apoi, hazul de necaz, cu mare succes la public, a tronat fara concurenta in epoca interdictiilor si cred ca romanii, inca nu s-au vindecat de popularitatea bascaliei din programul "brigazilor artistice", fiindca, altfel, nu ar mai avea cautare pe sticla ecranului, "supravietuitori" gen Voua sau altii ca ei, care nu mai stiu cum naiba se mai cheama la ora asta....
filmul romanesc de comedie, nu a dus deloc lipsa de actori talentati, ci lipsa de personaje pe care, acesti actori, sa le interpreteze cu adevaratul lor talent.

[1MicuCelUmilSiViril]

Iar din filmele de actualitate, gen foarte raspandit astazi la noi, imi plac A fost sau n-a fost, Sobolanii rosii si Undeva la Palilula, ca sa continui cu exemplele de care vorbeam.

[1MicuCelUmilSiViril]

Mai fac inca o adaugire la exemple, Ciulinii Baraganului (1958) - un film romanesc!

[cosmin742000]

pe scurt de prosti ce sunt nu merg . cei care nu merg la filme romanesti doar pentru ca sunt romanesti .In prima decada a mileniului 3 Romania a fost de departe tara cu cele mai multe filme bune , raportate la numarul total de filme.produse.

[mirodoni]

De ce nu merg românii la filme românești?(2) 27.12.2017

Sunt convins că titlul va stârni nedumerire generală. Cineaștii vor spune: Cum nu?! Sălile sunt pline! Ne-cineaștii vor spune: Cum?! Românii mai fac filme? N-am auzit!
În general, adevărul este undeva la mijloc, dar de data aceasta mă tem că este în extrema... cealaltă!
Situația reală, sau aproape reală, după cum rezultă din statisticile CineMagia, arată că în ultimul timp, au ajuns pe ecrane 20 - 25 de filme anual, iar numărul total de spectatori pe an este în medie 250 de mii. Excepție, anul 2016 cu 470 de mii, dar... ne-am revenit în 2017! Un film străin singur are 400 - 600 de mii de spectatori pe an, și nu mai spun câte rulează pe ecranele noastre, că v-apucă amețeala!
Dacă raportăm numărul total de spectatori ai filmului românesc la populația aptă cinematografic, se blochează calculatorul!
Dacă renunțăm la cifre și recurgem la impresii, situația este aceeași. Un SCENARIST SUB ACOPERIRE, care și-a tipărit scenariile în volum, pentru că la CNC nu i le primește, că-s alții abonați, iar producătorii independenți nu organizează concursuri, spune într-un interviu ( http://bibliocarti.com/interviu-cu-d...sub-acoperire/) că la standul editurii SEMNE de la Târgul Internațional de Carte GAUDEAMUS, niciun vizitator din cei 125 de mii nu s-a aplecat să vadă ce conține cartea, și niciun cineast! Niciunul! Ba mai mult, autorul a trimis volumul practic tuturor cineaștilor români, care acuză o lipsă acută de scenarii, dar nu a primit absolut niciun răspuns.
Scenaristul poate fi subiectiv, dar eu, personal, văd toate filmele românești de 50 de ani încoace, iar de 10 ani îmi scriu și public sistematic părerea de spectator, dar nu am combatanți, mai ales în ultimii 5 ani. Cronicarii specializați au renunțat să mai scrie,
fie pentru că nu sunt luați în considerație, nici de cineaști nici de public, fie pentru că fac parte din sistem, fie pentru că nu au ce scrie de bine și nu vor să-și pună colegii de breaslă în cap. Așa că nici la filme nu mai merg!
Nimeni nu este interesat de filmul românesc, deși sunt zeci și zeci de asociații fantomă de susținere și promovare. Am fost din întâmplare la câteva evenimente, la care nu au răspuns mai mult de 10 cinefili. Excepție, o serie de prelegeri ale lui Cristian Tudor Popescu de la Cinemateca Eforie, unde sala era aproape plină cu persoane venite mai ales ca să-și dea importanță, iar la sfârșitul sesiunii se acordau niște diplome de participare. Este important de menționat că CTP vorbea despre filmele românești realizate în... comunism!
În București sunt câteva săli destinate filmului european/românesc, cum ar fi Cinema Muzeul Țăranului Român, EUROPA sau EFORIE, dar și când norma limită este de 2 spectatori, sunt situații în care aceasta nu este realizată.
Dar, pentru că există și un „dar”, adică un „cu toate acestea”, cineaștii își văd filmele în săli pline, sau aproape pline, cu ocazia proiecției de gală, și rămân cu impresia că așa va fi mereu, acuzând doar lipsa sălilor de cinema! Oricum, numărul de spectatori „nu e treaba lor”. De câte ori au ocazia, dau vina pe distribuitor, pe costurile de promovare, sau, cel mai adesea, pe spectator. Dar, având în vedere că sunt și filme românești cu 100 de mii de spectatori, chiar dacă la un an o dată, se pune problema de ce celelalte au doar 5 - 6 mii, sau chiar mai puțin?Aici intervine altă explicație, a cineaștilor, desigur: sunt „filme de artă”!
Nu înseamnă că nu apreciez filmele de artă, dar nu înseamnă nici ca acestea să intre la această categorie dor după numărul mic de spectatori, cum nu înseamnă că filmul cu foarte mulți spectatori este obligatoriu foarte bun.
Sunt conștient, pe de altă parte, că și în alte țări a scăzut numărul de spectatori care merg la cinematograf, dar știu că au mult mai mult respect pentru filmul lor autohton.
Am încercat pe cont propriu și în limita posibilităților, să aflu cauzele pentru care românii nu merg la filmele românești. Se pare că subiectele alese de cineaști și modul de tratare al acestora nu prezintă interes pentru public. Adică, folosind o expresie mai veche, considerată de unii perimată, nu se regăsesc în film. De ce s-a ajuns aici, nu e foarte greu de intuit.
Cineastul român nu este unul născut, ci făcut. Adică un tânăr urmează o facultate de profil și devine cineast cu diplomă. Conform unui principiu eminamente comunist, nu poți face altceva decât ce te-a pregătit statul să faci. Nu ar fi foarte grav, numai că selecția la admitere nu este una infailibilă, pentru că nu are cine să o facă, și nici pregătirea pe parcursul școlarizării, din același motiv. Atât selecționerii, cât și învățătorii sunt acolo tot pentru simplu fapt că au o diplomă în acest sens, nu c-ar fi născuți pentru așa ceva.
Cineastul nostru autohton nu face film pentru că are ceva de spus, ci pentru că trebuie să facă film, conform fișei postului. Și dacă trebuie, caută un subiect. Subiecte se găsesc pe toate drumurile, iar dacă ai talent, orice fapt divers poate deveni un scenariu, scrie la teorie. Numai că partea cu talentul n-o prea ia nimeni în seamă, iar când s-apucă de scris, constată că nici experiență de viață nu prea are. Adică are liceul, admiterea la facultatea de film, ceva scenarii ca să promoveze la scenaristică, ceva scurtmetraje, apoi învârteli pe lângă branșă. Așa că începe să se „documenteze”. Dar una e să mergi într-un sat și să întrebi cum e viața, și alta e să trăiești acolo. Sau într-un spital, sau..., sau... Dar dacă studentul la regie are un curs de scenaristică obligatoriu, i se pare că este obligatoriu să-și scrie singur scenariile tot restul vieții. Ba chiar este forțat să-și formeze această convingere. La examenul de an, la licență, sau masterat, nu are curajul să se prezinte în fața profesorilor săi, care, desigur, au aceeași concepție, cu scenariul altuia. Și promovează, pentru că-l promovează profesorii lui, că dacă nu l-ar promova, ar însemna că nu l-a învățat nimic. Pentru debut în lungmetraj, în general diluează scurtmetrajul de licență sau masterat.
Sunt situații în care, abilitățile dobândite, plus ceva talent, plus experiență de viață reală, au dus la succes. Este cazul recent al lui Daniel Sandu, care a scris despre viața dintr-un seminar teologic pe care el l-a urmat, sau, acum un sfert de veac, Nae Caranfil cu „E pericoloso sporgersi”. Nu știu ce va mai putea să scrie Daniel Sandu din experiența sa personală, dar despre Nae Caranfil pot spune că a făcut cam un film la 5 ani. Adică atât i-a trebuit ca să i se coacă un scenariu în tărtăcuța proprie. Nu am calculat cu precizie, dar cam așa stau lucrurile, în medie. M-am referit la el pentru că este de dinainte de val, pentru că din val n-a rămas mai nimic, de unde și vorba „ce e val, ca valul trece”. Ca dovadă că a fost un val artificial, fără o sursă permanentă, cum ar fi fost publicul, ci un val umflat de presă, care, liberă fiind, a preluat și gonflat încă o dată „părerea criticului”, entuziasmat și extaziat de „schimbarea” de direcție a cineaștilor, de la neorealismul socialist la neorealismul capitalist, ocazie să-și dea și el importanță! Criticul, adică! Altfel, dacă luăm la scuturat, din „noua viziune cinematografică” nu mai rămân decât vulgaritățile și obscenitățile, pe care înaintașii le-au ocolit din bun-simț și respect pentru public, nu din nepricepere a actului artistic. M-am mai referit la Nae pentru că el însuși se crede autor total și este prezentat ca atare, și este considerată singura rețetă de succes.
Dar dacă privim înapoi cu atenție, constatăm că regizorii noștri multipremiați, chiar dacă au scris și scenariul, au avut cel puțin un coscenarist. Excepție, Cristian Mungiu, care pe generic nu are un coscenarist, dar de ficare dată a avu o „sursă”, mai mult decât evidentă.
Și din cinematografia mondială se vine aproape exclusiv cu exemple de film „d’auteur” , numai că sunt situații când un regizor, nu numai că realizează multe filme, dar ia Oscarul doi ani la rând. Vezi columbianul Alejandro González Iñárritu! E drept că cineaștii noștri consideră oscarurile acre, dar, orșicât!
Îmi dau seama, totuși, că, la noi, descoperirea unui subiect cu potențial cinematografic și scrierea unui scenariu bun nu este floare albă pe câmpii! Dacă în poezie „e ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”, în film nu e ușor. În primul rând cineaștii trebuie să fie conștienți, și nu prea sunt, că omul nu se deplasează la cinematograf ca să vadă același lucru ca la știrile tv. Vrea să vadă un film, un spectacol cinematografic. E greu să găsești un subiect absolut original, dar măcar modul de tratare al acestuia să fie mai deosebit.
Americanii își permit să facă filme cu atentate la viața Președintelui, pentru că ei chiar își asasinează președinții din când în când. Sau atentate de tot felul, că au destule. Despre crima organizată, răpiri, spargere de bănci, mafie, corupție, abuzuri în serviciile secrete sau senat, criminali în serie, psihopați și măceluri publice au seriale întregi, de succes. Toate acestea fac parte vizibil din viața reală, sunt perfect credibile, chiar dacă, de multe ori sunt amplificate pentru a fi convingătoare. Ei pot realiza un „Basic Instinct”, că au și cu cine, sau „Titanic”, noi, nu! Ba mai mult, și-au depășit de mult granițele, iar în Roma Antică sau Grecia din filmele lor se vorbește fluent engleza, sau în cele cu subiecte din clasicii ruși.
Șansa noastră, spuneam eu acum vreo două decenii, nu este imitarea americanilor, ci realizarea unor filme inteligente, cu specific românesc, pentru a-i interesa pe români și pentru a stârni curiozitatea străinilor. A apărut „Filantropica”, firește, nu la indicațiile mele, dar altele s-au lăsat mult așteptate. Filmul lui Nae avea un subiect original: cerșetoria de lux, filmul lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu” nu avea un subiect original, dar era original tratat, de fapt profesional, din punct de vedere cinematografic. Altfel, personajele cineaștilor români au cu predilecție un IQ foarte scăzut, și nu se fac remarcate decât prin vocabularul suburban folosit.
Cauza e ușor de intuit. Regizorii noștri, ca scenariști, nu pot depăși stratul superficial al realității, pentru a pătrunde în profunzime. Pentru că nu au timp pentru așa ceva. Soluția este una simplă. Să apeleze la cei care pot și au timp să facă acest lucru, uneori pentru că o fac o singură dată în viață. Regia se poate învăța din filmele altora, dar scenariul, dacă se inspiră din alte filme, își pierde din interes și credibilitate.
Aparent, oricine este liber și capabil să scrie un scenariu. Mai ales dacă este și regizor. Numai că scenaristul-regizor este interesat în primul rând de cariera sa, deci de faimă. Respectiv de aprecierile criticilor de film, nu de numărul de spectatori, pe care mai nimeni nu-l cunoaște, sau nu-l ia în seamă. Așa că scrie și regizează filme pentru premii. De aceea, urmărește cam ce se premiază, și scrie similar. Voluntar, sau involuntar.
De exemplu, după ce la Cannes nu a fost luat în seamă, filmul lui Cristi Puiu, „Marfa și banii” a obținut la Salonic Premiul FIPRESCI, cu argumentarea - „pentru modul exemplar de folosire a resurselor minime în realizarea unui film inteligent, antrenant şi cu un deosebit impact social”.
Un „film inteligent”, folosind „resurse minime”, se referă, probabil la faptul că, alte filme americane, având un buget de zeci sau sute de milioane de dolari, au obținut același „impact social deosebit”. Ne gândim la filmele antidrog, mafie, trafic de arme ș.a. Numai că românilor nu prea li s-a părut „antrenant” drumul parcurs aproape în timp real într-un microbuz, mai ales că nu aveau motive expuse în film, sau „trimiteri” din viața reală, să se gândească la pomenitele filme americane, așa că au venit la cinematograf mai puțini de două mii. Ca urmare, „impactul social deosebit” preconizat, pentru care filmul a fost apreciat, nu s-a împlinit, dar premiul a fost acordat! Bulgărele a fost rostogolit, și de-atunci se consideră că Filmul Românesc a primit recunoașterea internațională. Noul val ieșea pe mal! Numai că străinii nu au împrumutat rețeta, în timp ce românii au folosit-o la greu(!?).
Într-adevăr, de-atunci, juriile internaționale au pus ochii pe noi. Mai ales ochiul cel înțelegător, protector, superior - îngăduitor că abia acum ieșim și noi din grotă. Cum personajele lui Cristi Puiu nu aveau un IQ prea ridicat, de vreme ce au acceptat o sumă foarte mare de bani pentru un transport „banal”, iar „filmul reflectă o profundă stare de degradare”, toți care râvneau la premii i-au urmat calea, și mulți au obținut acele premiile. Rezultatul nu a fost o cinematografie înfloritoare care să se autofinanțeze, ci premii multe cu filme care nu fac altceva decât să întărească senzația de „degradare” și IQ scăzut la români.
Aceste filme sunt luate și acum ca model de cei care scriu scenarii!
Cristi Puiu însuși și-a urmat exemplul, doar că a avansat de la 90 de minute de film la aproape 3 ore. Despre recentul „Sieranevada”, Telerama.fr scrie: „Nu căutați vreun motiv logic pentru titlul bizar al filmului: el este la fel de absurd ca România pe care o prezintă cineastul”.
Despre „Poziția copilului” cotidianul german „Die Welt” titrează: „Filmul este portretul unei țări și profilul psihologic al unei obsesii”.
Revista de cinema Première scrie despre „Bacalaureat”: [...] prezintă realist portretul unei Românii erodată de corupţie”.
Desigur, și cronicarii români au scris, conform unui vechi proverb, despre filmele premiate - numai de bine, deși criticul Vincent Canby atrăgea atenția în New York Times că: „Există, conștient sau inconștient, tendința de a ridica fleacurile, nimicurile cinematografice la rangul de artă!” Jignind inteligența spectatorului secolului 21, spun eu!
Cam aceasta este „imaginea” reflectată de filmul românesc în afară. E drept că celelalte filmele premiate au avut ulterior relativ mulți spectatori în țară, în principal curioși, dar aceasta nu a rezolvat situația cinematografiei române, nu mai vorbesc de starea socială! Grav este că imitatorii nu s-au ridicat la nivelul acestor filme, rezultând multe, prea multe filme foarte subțiri, ca să nu spun de-a dreptul proaste. Nici cronicarii, care au renunțat să mai scrie despre filmele proaste, nu au luat atitudine, și nici cineaștii care mai au ceva de spus nu-și dau seama că fiecare eșec cinematografic al altora nu alungă numai spectatorii acestora, ci și potențialii spectatori ai unor filme meritorii. Adică mai nimeni nu mai merge la filme românești!
Soluția este descoperirea unor subiecte și/sau scenarii cu un potențial cinematografic real, care să prezinte interes atât pentru publicul român, cât și străin.
Aparent se încearcă acest lucru, dar parcă totul se face cu teama ca nu cumva să se reușească din întâmplare și să se strice „echilibrul” existent. Nu cumva să se umbrească „marile realizări” de până acum!
Nu numai că la CNC nu se primesc scenarii din afara sistemului, dar toate workshop-urile se organizează numai și numai pentru „tinerii” scenariști. Aceștia nu au niciun fel de experiență, eventual doar tupeu, și nu prezintă pericol pentru actuala generație de cineaști decât poate peste 30 - 40 de ani! Nimeni nu caută scenarii, ci scenariști, ca și cum dacă-i pui cuiva o etichetă în frunte că e scenarist, gata, și scoate scenarii pe bandă rulantă!
Paradoxal este că filmele cele mai slabe nu sunt ale debutanților de la CNC, care au scuza unui buget redus, ci ale producătorilor consacrați care sunt și regizori și scenariști, și care dau vina pe distribuitor. Mă limitez la lista scurtă: „Palatul Pionierilor” , „Cel ales”, „Live”.
Norocul nostru că Ada Solomon nu scrie scenarii, dar, din păcate, nici nu citește după cum singură declară. De unde concluzia că nu scenariul contează, ci persoana care îl propune! Mi se pare „normal”, când banii vin de la CNC și sponsori, nu „din încasări anterioare”!
Când acești regizori - scenarişti - producători vor fi și distribuitori, cum își doresc toți, nu le mai rămâne decât să fie și spectatori. Singurii lor spectatori!

[Cretzulynne]

Imi postez si eu umila mea parere...

1. De inteles ce inseamna filmul.
Este un mijloc de educatie sau un mijloc de tampire? Voi alegeti.

2. Fara actori de teatru in filme.
Actorii de teatru care joaca teatru in film sa ramana pe scena de teatru. Daca reusesc sa interpreteze ca oamenii de pe strada, cu naturalete, da, dar mai bine nu daca nu pot mai mult.

3. Sunetul.
Pe bune, cand nu o sa mai fie o problema ?

4. Subiectele sa nu mai aiba influente importate. Sa facem noi, despre noi, pentru noi.
Deci, daca Ro. ar fi fost o insula si nu am fi avut acces la lumea exterioara, cum ar fi fost filmele facute astfel ?
De respectat segmentele de public: tinerii, batranii, copiii, patura de mijloc...

5. Daca numarul banilor rezulta in calitatea cat mai inalta a filmului, atunci de ce nu reducem nr. productiilor/an ?
un exemplu, cu cifre aleatorii: de ce sa facem 30 productii/an, fiecare cu 100.000 euro, si nu facem 5 productii/an, fiecare 600.000 euro ? Sau 3 productii cu mai mult si celelalte 2 cu mai putin ?
Decat multe si proaste, mai bine putine si de calitate, astfel incat efortul sa fie concentrat spre un scop mai maret, decat pentru a face ceva pe termen scurt si castig imediat, mediocru. Nu sunteti de acord ?

6. Subiectele sunt destule. De ce am mereu impresia ca nu se vrea sa se scoata la lumina ceea ce e important ? Sunt interese la mijloc ?
Unde sunt ecranizarile cartilor importante din literatura romana ?
Unde sunt biografiile romanilor nostri ? Unde-i Eminescu, Enescu, Brincusi, etc ?

7. Bun. Am facut filmele. Unde le vedem ?
Cand eram in primara, tin minte ca am vazut o proiectie in sala de biblioteca a scolii. Si nu era un film romanesc. Stiu ca am vazut 7 filme la scoala. Gratis. 12 clase. Toate straine.

8. E gresita mentalitatea: "spectatorii sunt prosti, hai sa le indesam pe gat filmul asta si sa le luam banii".
Faceti voi filme excelente, fara sa cautati succesul si va veni el singur!

9. De schimbat modul in care se fac lucrurile la CNC.
Fara pile, relatii, trecut. Sa se promoveze ce e mai bun!

10. Filmele sa fie facute din pasiune, cu suflet, iar toata lumea sa se implice 100%!

[mirodoni]

@Cretzulynne
Ai sintetizat ce am scris eu pe larg.
După cum vezi, intervenția ta este singulară, nimeni nu mai este interesat de filmul românesc.

[Cretzulynne]

@Cretzulynne
Ai sintetizat ce am scris eu pe larg.
După cum vezi, intervenția ta este singulară, nimeni nu mai este interesat de filmul românesc.

Am sintetizat, poate, dar am si accentuat, explicat, reluat ideile intr-un limbaj simplu
Sa nu presupunem in mod eronat ca toti cei interesati de filmul romanesc se aduna pe acest forum si ca atare nu isi mai exprima nimeni, in afara de mine, viziunea despre directia cinematografiei romanesti... Intr-un fel sau altul, cei interesati de cinema-ul romanesc vor fi mereu cineastii profesionisti. Trebuie doar sa fie indrumati in directia cea buna.

Intotdeauna am considerat ca pentru a schimba lucrurile, trebuie doar sa incepi. Un pas mic e suficient. Doar sa fie facut acel pas!

[mirodoni]

Intr-un fel sau altul, cei interesati de cinema-ul romanesc vor fi mereu cineastii profesionisti. Trebuie doar sa fie indrumati in directia cea buna.

Intotdeauna am considerat ca pentru a schimba lucrurile, trebuie doar sa incepi. Un pas mic e suficient. Doar sa fie facut acel pas!

Eu mă refeream la „filmul românesc”, nu la cinematografie în general. Forumul CineMagia nu este și nu s-a dorit a fi al cineaștilor profesioniști. Pe mine mă preocupă interesul spectatorului. Cineaștii profesioniști vor fi interesați doar să facă ei filme, nu-i interesează „filmul românesc”. Dacă spui că nu se adună pe acest forum, unde se adună, că eu nu știu?! Apoi, e foarte vag să spui că „trebuie îndrumați” și și mai vagă este „direcția bună”.
Eu constat că pentru a schimba lucrurile nu e suficient să începi!

[Cretzulynne]

Of, de unde sa incep?

Deci, inainte de a diseca si mai mult subiectul cinematografiei romanesti, te-as ruga sa imi explici ca unui mucos, ce inseamna "filmul romanesc" ? Un film facut de un cineast roman are eticheta asta ? Sau inseamna mai mult: relateaza o poveste cu specific romanesc, are numai actori romani, este facut pe plaiurile Romaniei... sau toate acestea. Este important ca toti sa intelegem ce naiba este filmul romanesc si cum ajungem la autenticitatea lui (vezi punctul 4 din mesajul anterior)

Iata interesul spectatorului Cretzulynne aici. - partea cu filmele romanesti.

Indrumarea a fost, mai mult sau mai putin, adresata conceptului de calitate; daca esti un om pretentios, automat faci filme bune! Restul e tacere.

Ultima propozitie... hmm, mai greu, dar nu imposibil. Doar ca trebuie schimbate mentalitatea si modul de a face lucrurile. Oricum ai da-o, tot de la oameni vin toate problemele si tot la ei trebuie sa te duci!

[mirodoni]

Nu credeam că trebuie să definim „filmul românesc”! Înseamnă să definim și „românesc”!
Ți-am văzut lista cu subiecte. Te duce gândul prea departe. E ușor a spune să faci un film după „Luceafărul”.
Am vrut să te întreb de data trecută: ai văzut interviul scenaristului care și-a publiat scenariile în volum și nu l-a luat în seamă niciun cineast? Se pare că nu. Despre ce discutăm? De ce să scrii un scenariu despre Alexandru Ioan Cuza, când nimeni nu ți-l citește? Să schimbăm mentalitatea? Care mentalitate? Cum? Am scris în materialul meu, Ada Solomon declară public faptul că nu citește scenarii. Și nici Mungiu, nici Tudor Giurgiu, nici cel mai neînsemnat regizor. Nimeni nu citește scenariile altora. Cum să le schimbi „mentalitatea”?
Trebuie schimbată Legea Cinematografiei. Te-ai implicat în treaba asta?
La punctul 10 spui: „Filmele sa fie facute din pasiune”! Glumești? N-ai citit cu atenție materialul meu! Face filme cine are diplomă de făcut filme. Nu se cere nicăieri pasiune, talent, abnegație, prostii d-astea!

[Cretzulynne]

Nu credeam că trebuie să definim „filmul românesc”! Înseamnă să definim și „românesc”!

De ce nu ? Este posibil ca fiecare sa avem o parere proprie despre ce inseamna romanescul asta. De aceea discutam. Sa stiu ce inseamna pentru altii, nu doar ceea ce este pentru mine.

Ți-am văzut lista cu subiecte. Te duce gândul prea departe. E ușor a spune să faci un film după „Luceafărul”.

N-am zis ca este usor. Doar mi-am exprimat acolo ce vreau sa vad. Atata tot.

Am vrut să te întreb de data trecută: ai văzut interviul scenaristului care și-a publiat scenariile în volum și nu l-a luat în seamă niciun cineast? Se pare că nu. Despre ce discutăm? De ce să scrii un scenariu despre Alexandru Ioan Cuza, când nimeni nu ți-l citește? Să schimbăm mentalitatea? Care mentalitate? Cum? Am scris în materialul meu, Ada Solomon declară public faptul că nu citește scenarii. Și nici Mungiu, nici Tudor Giurgiu, nici cel mai neînsemnat regizor. Nimeni nu citește scenariile altora. Cum să le schimbi „mentalitatea”?
Trebuie schimbată Legea Cinematografiei. Te-ai implicat în treaba asta?

Nu, nu am vazut interviul. Un link, te rog ?
Uite o mentalitate! "Nimeni nu citeste scenarii, nici macar pe ale altora!" Iata un punct de plecare: sa citeasca scenarii! Cum vrei un subiect bun fara munca de documentare ?
Tin minte ca am depus semnatura la o petitie pentru a se schimba Legea... Nu stiu daca a avut vreun efect. Mai multe n-am ce sa fac.

La punctul 10 spui: „Filmele sa fie facute din pasiune”! Glumești? N-ai citit cu atenție materialul meu! Face filme cine are diplomă de făcut filme. Nu se cere nicăieri pasiune, talent, abnegație, prostii d-astea!

Nu, nu am citit nimic de pe acest topic. Doar am raspuns la titlu.

P.S.: Abia in iulie ma voi apuca sa studiez temeinic cinematografia romaneasca. Voi spune atunci mai multe, daca voi avea concluzii.

[mirodoni]

În comunicare există 3 etape: criptarea (codarea, codificarea mesajului), transmiterea și decriptarea.
În fiecare dintre cele 3 etape există riscul contaminării, alterării, mesajului. Dar în special la decriptare, deoarece receptorul nu folosește, din diverse motive, același cod de criptare/decriptare.
Așa că nu știu dacă e o ironie când spui: „Nu, nu am citit nimic de pe acest topic”.
Nici când spui: „Abia in iulie ma voi apuca sa studiez temeinic cinematografia romaneasca” nu o pot lua chiar de bună. Adică până acum ce ai făcut? Văd că ești „guru” pe Forum!
Link-ul pe care-l vrei se află în materialul meu, altfel nu pomeneam subiectul.
Mie mi-ai lăsat impresia că ești din „sistem”, dar acest lucru nu ar însemna că e ceva de rău.
Dacă ți-ai pus semnătura pe o petiție și nu cunoști rezultatul, nu e de bine.
Nici dacă eu sunt sau nu din „sistem” nu are importanță, importantă este atitudinea.
Mungiu nu primește Premiile Gopo pentru că le respinge, a refuzat să participe, le consideră sub nivelul lui. Dacă vrei să-ți fiu de folos, va trebui să-mi spui mai multe despre tine, dar înainte de iulie, chiar din aprilie e posibil să fiu prea puțin disponibil.

[Cretzulynne]

În comunicare există 3 etape: criptarea (codarea, codificarea mesajului), transmiterea și decriptarea.
În fiecare dintre cele 3 etape există riscul contaminării, alterării, mesajului. Dar în special la decriptare, deoarece receptorul nu folosește, din diverse motive, același cod de criptare/decriptare.
Așa că nu știu dacă e o ironie când spui: „Nu, nu am citit nimic de pe acest topic”.
Nici când spui: „Abia in iulie ma voi apuca sa studiez temeinic cinematografia romaneasca” nu o pot lua chiar de bună. Adică până acum ce ai făcut? Văd că ești „guru” pe Forum!

Mirodoni, in loc sa imi raspunzi la intrebare, ma iei cu teoria comunicarii din clasa a V-a ?
Si nu, nu e o ironie. E pe bune. Am intrat pe forum si am vazut o postare noua. Titlul mi-a sarit in ochi, drept pentru care am simtit nevoia sa scriu cele scrise. Desi, pentru a sustine la un nivel mai inalt aceasta discutie, trebuie sa o fac, acest lucru se va intampla abia in iulie, cand sunt disponibila 3 saptamani exclusiv cinematografiei romanesti. Adica, 3 saptamani voi acoperi aproximativ 300 de filme romanesti. Va fi greu, dar mi-am facut "antrenamentul" vara trecuta. Dovada aici.
Se intampla sa fac asta deoarece am ajuns intr-o etapa a maturizarii mele cinematografice in care pot s-o fac. Te rog sa nu confunzi acest proiect al meu cu ceea ce face in mod normal un cinefil; de asemenea, te rog sa nu imi atribui notiunea de "guru" acordata de forum cu semnificatia lui initiala, cea din DEX. Nu inseamna ca stiu tot, sau am vazut tot de pe lumea asta.

Mungiu...Ho, ho, ho! Bine face! Iti dai seama cum ar fi fost o editie de Gopo, daca ar fi avut in palmaresul sau, la categoria de cel mai bun film, 5-8 filme de genul: 4,3,2 + Aferim + Marti, dupa Craciun + Comoara + Moartea domnului Lazarescu + Dupa Dealuri + Pozitia copilului ?
Abia atunci, Gopo ar fi fost "Oscarul romanesc"! Sa am sperante ca premiile Gopo vor ajunge de nivelul Cannes-ului, vreodata ? Hmm...

Toate cele bune! O primavara frumoasa!

[mirodoni]

@ Cretzulynne
Mă cam deranjează afirmația ta că teoria comunicării este de clasa a V-a. Atunci definirea „filmului românesc” de ce clasă este?
De ce crezi că aș da pentru tine altă interpretare pentru „guru”? Amândoi suntem „guru” pe Forum, adică de multă vreme.
Cum să comunicăm dacă scriem în paralel aceleași lucruri?! Cum să comunicăm dacă nu ai citit materialul meu de acum, precum și pe cel de dinainte, cu același titlu?
Am mai văzut postări de-ale tale, uneori am intervenit cu aprecieri pentru munca depusă.
Eu am văzut deja cele 300 de filme românești.
Pe Forum am postat listele cu filmele pe fiecare an din ultimii 5, precum și cronicile mele.
Ți-am răspuns la întrebare, dar „decriptarea” ta nu a fost eficientă. Probabil pentru că nu ai dat importanță „teoriei comunicării”.
Nu are importanță cine suntem, ci doar ce avem de spus. Dar dacă vrei să știi cine sunt, trebuie să-mi spui cine ești. E posibil să avem uneori opinii divergente, dar este important să analizăm argumentele fiecăruia. Deocamdată, să ne cunoaștem mai bine ca „useri”.

[carmen_angelus_romila]

Nustiu, dar este pacat sa desconsideri filme valoroase produse in conditii de austeritate...!

[mirodoni]

Carmen_Angelus_Romilă, cu cine vorbești?!