Go Back   Cinemagia Forum > De toate pentru toti > Cafenea

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 21 Jun 2019, 15:41   #1721
Chambord
x
 
Chambord
 
Join Date: Jun 2008
Posts: 3,717
Originally Posted by klute:
Krasznahorkai e un autor pe care încă nu l-am citit, dar care, recomandat și de alte surse de încredere, își face loc tot mai în față pe lista mea cu priorități de lectură. Din ce mi-a ajuns la cunoștință, pare să nu fie cu nimic mai prejos (desigur, în domeniul său distinct de cel al cinemaului) decît Tarr

He, tocmai aici e "problema" de care m-am lovit eu la Krasznahorkai. Am incercat sa citesc Satantango si n-am reusit nicidecum sa NU compar (subconstient) fiecare pagina cu filmul. Cartea (putinul din ea pe care l-am parcurs pana sa realizez ca nu pot continua asa) a iesit invinsa. Era cu siguranta si infrangerea mea ca cititor. O voi relua cand voi fi mai batran, mai rabdator, mai intelept, mai "before the final disappearance".
__________________
https://twitter.com/Chambordro
Chambord is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 23 Jun 2019, 12:53   #1722
klute
Guru
 
klute
 
Join Date: Jan 2011
Posts: 320
Originally Posted by Chambord:
He, tocmai aici e "problema" de care m-am lovit eu la Krasznahorkai. Am incercat sa citesc Satantango si n-am reusit nicidecum sa NU compar (subconstient) fiecare pagina cu filmul. Cartea (putinul din ea pe care l-am parcurs pana sa realizez ca nu pot continua asa) a iesit invinsa. Era cu siguranta si infrangerea mea ca cititor. O voi relua cand voi fi mai batran, mai rabdator, mai intelept, mai "before the final disappearance".

Poate că The Melancholy of Resistance, în pofida titlului îndoliat, a rezistat cu mai mult succes ochiului și deochiului aparatului de filmat. Dacă nu pentru altceva, măcar pentru că Werckmeister Harmonies, pe care mi-l pot închipui cu ușurință ca pe un alt pericol la adresa cuvîntului scris, se limitează la a doua parte a romanului. În fine, om trăi și om citi - mai știi că nu?
__________________
Thanks to an ancient, closely guarded monastic secret, even the aged can learn to play the piano with no trouble at all.
klute is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Jun 2019, 11:21   #1723
Chambord
x
 
Chambord
 
Join Date: Jun 2008
Posts: 3,717
Am The Melancholy of Resistance pe lista de "to read", nu mai tineam minte, a trebuit sa verific Imi aduc aminte ca la un moment dat, dupa ce am incercat sa citesc Satantango, am facut un scan al intregii opere a lui Krasznahorkai (nu doar ecranizari) si se pare ca am ramas cu TMOR ca the next stop in tara LK. Daca nu ma insel, n-a fost tradusa inca in romaneste.
__________________
https://twitter.com/Chambordro
Chambord is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Jun 2019, 15:23   #1724
klute
Guru
 
klute
 
Join Date: Jan 2011
Posts: 320
S-ar putea să-l știi deja, numai că, de dragul inutilității, al detaliilor pitorești și al coincidențelor cu efect de geometrie, tot am să postez un paragraf dintr-un articol apărut peste mări și țări, în urmă cu ani și care e în chestie: "For all their daring and austerity, these works cannot replicate the peculiar engrossment of Krasznahorkai’s prose (nor, of course, do they exactly seek to). 'Werckmeister Harmonies' simplifies considerably the political machinations of the villagers in 'The Melancholy of Resistance,' at the cost of pushing the story toward a Central European magic realism. So readers of English await more of Krasznahorkai’s fiction, and are, seemingly, reliant on Szirtes, his translator, and on the enlightened largesse - for that is what it is - of New Directions. His work tends to get passed around like rare currency. I first heard of 'The Melancholy of Resistance' when a freakishly well-read Romanian graduate student handed me a copy, convinced that I would like it. I opened it, was slightly excited and slightly alienated by that typographic lava flow, and then put the book on a shelf, in the resignedly optimistic way in which one deals with difficult work - one day, one day. The sense of somewhat cultic excitement persists, apparently. While I was taking notes on these books, a Hungarian woman stopped at my table in a café and asked me why I was studying this particular author. She knew his work; indeed, she knew the author (and had, she said, gone to see 'Pulp Fiction' with him in Boston, when it came out), and she wanted to talk to me now about this writer." (textul integral aici)

(Am impresia că, pînă acum, doar Satantango a fost tradus în română.)
__________________
Thanks to an ancient, closely guarded monastic secret, even the aged can learn to play the piano with no trouble at all.
klute is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Jun 2019, 14:21   #1725
Chambord
x
 
Chambord
 
Join Date: Jun 2008
Posts: 3,717
"freakishly well-read Romanian graduate student" Cine a fost, sa marturiseasca !
Nu stiam articolul. Multumesc pt pont (ca si pt exegeza de la care a pornit discutia). Il salvez pt studiu.
__________________
https://twitter.com/Chambordro
Chambord is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 Jul 2019, 21:33   #1726
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
-"Stoner",("Mai toată viața fusese un tip indiferent.Visase la un fel de integritate,la un fel de puritate neîntinată;găsise compromisul și diversiunea agresivă a banalității.Își închipuise înțelepciunea și,după atâția ani,găsise ignoranța"),publicată inițial anul 1965,chiar este,cum s-a scris şi în "The New York Times Book Review"-romanul perfect“,cartea lui John Williams,născut în 1922 Clarksville,Texas-decedat 1994 luna martie,scriitor,editor şi profesor universitar la Universitatea din Denver/,„În biblioteca Universității,se plimba printre rafturile de cărți,printre miile de volume,inhalând ca pe o tămâie exotică mirosul stătut de piele,pânză și pagini care se măcinau.Uneori se oprea,scotea un volum din raft și îl ținea o clipă între palmele mari care se înfiorau la atingerea încă străină a cotorului,copertelor și paginilor care se lăsau în voia mâinilor lui.Apoi răsfoia cartea,citea câte un paragraf la întâmplare,întorcând paginile cu degete țepene,ca și cum se temea că ar fi putut rupe și distruge cu stângăcia lor ceea ce abia descoperiseră cu atâtea eforturi.”/,romanul lui John Williams strânge ecouri ale unor scriituri marcante ale literaturii americane,precum Faulkner sau Steinbeck,se bucură,de o imensă popularitate,autorul de peste ocean primeste pentru"Augustus",cel de-al patrulea roman publicat-National Book Award în 1974,/**Cine ești tu?Un simplu fiu al pământului,așa cum pretinzi?O,nu.Ești și tu un infirm,tu ești visătorul,nebunul într-o lume mai nebună decât el,tu ești Don Quijote al nostru din Vestul Mijlociu fără un Sancho,care zburdă sub cerul albastru.Tu ești suficient de deștept,oricum mai deștept decât amicul nostru comun.Dar tu ești atins,suferi de eterna infirmitate.Tu crezi că e ceva aici,ceva de descoperit.Ei bine,în lumea largă o să te dumirești foarte repede.Și tu ești croit pentru eșec;nu că te-ai lupta tu cu lumea.Ai lăsa-o să te mestece și să te scuipe și ai zăcea acolo, pe jos,întrebându-te ce n-ai făcut bine.Pentru că te-ai aștepta mereu ca lumea să fie ceva ce nu e,ceva ce n-are nici o dorință să fie.Gărgărița din mălai,viermele din vrejul de fasole,carul din lemn.N-ai fi în stare s-o înfrunți și oricum nu te-ai putea pune cu ea;pentru că ești prea slab și în același timp prea puternic.Și n-ai unde să te duci în lumea asta**/,romanul,traducere de Ariadna Ponta,Polirom, 2016,,,fiind,scrie si Tom Hanks**Una dintre cele mai fascinante carti pe care le veti citi vreodata**-
***
William Stoner s-a născut în 1891,la o fermă micuţă din centrul statului Missouri,aproape de satul Booneville,la vreo şaizeci şi ceva de kilometri de Columbia,oraşul Universităţii,a intrat la Universitatea din Missouri în anul 1910,la vârsta de nouăsprezece ani.Opt ani mai târziu,în toiul Primului Război Mondial,şi-a luat doctoratul şi a acceptat un post de asistent la aceeaşi Universitate,unde a predat până la moarte,în 1956.Nu a ajuns mai mult de lector şi puţini studenţi şi-l aminteau cât de cât după ce încheiau un curs de-al lui.Când a murit,colegii au donat bibliotecii Universităţii,în memoria lui,un manuscris medieval.Manuscrisul se găseşte şi acum în Secţiunea de Cărţi Rare,cu inscripţia „Oferit Bibliotecii Universităţii din Missouri în memoria lui William Stoner,membru al Catedrei de Engleză.Din partea colegilor.Cîte un student care dă peste numele lui se mai întreabă poate,într-o doară,cine a fost William Stoner,dar rareori curiozitate trece dincolo de o întrebare indiferetă.Colegii lui Stoner,care nu-l stimau cine știe ce nici cînd era în viață,abia dacă îl mai pomenesc;pentru cei mai în vârstă,numele lui e o amintire a finalului care îi așteaptă pe toți;pentru cei mai tineri,e doar un simplu sunet care nu evocă nici un trecut și nici o identitate la care s-ar putea raporta ei sau carierele lor.*”
***
*S-a gândit mult la moarte în vara lui 1918.Pe de o parte pentru că dispariţia lui Masters îl şocase mai tare decât voia să recunoască,şi pe urmă pentru că începuseră să se facă publice primele liste cu soldaţi americani căzuţi pe fronturile din Europa.Înainte,când se mai gândise la moarte,era fie ca la un eveniment literar,fie ca la uzura lentă,tăcută a timpului asupra imperfecţiunii cărnii.Nu asociase moartea cu o explozie de violenţă pe un câmp de luptă,cu sângele care ţâşneşte dintr-o beregată sfârtecată.A cugetat la diferenţa dintre cele două feluri de a muri şi la semnificaţia acestei diferenţe;şi a simţit cum se naşte şi în el ceva din amărăciunea pe care o ghicise odată în inima încă bătând a prietenului său Dave Masters.Un război nu omoară numai câteva sute de mii de tineri.Ucide ceva în nația care duce războiul,ceva care nu se mai poate recupera.Și dacă o națiune trece prin destule războaie,foarte curând nu mai rămâne altceva decât fiara,bestia pe care noi, dumneata și cu mine și alții ca noi,am ridicat-o din mocirlă*(..)*Ce simțea Stoner era forța unei tragedii publice,o oroare și o durere atât de atotpătrunzătoare,încât tragediile personale și nefericiriile individuale erau exilate în altă dimensiune a ființei,dar în același timp intensificate tocmai de vidul în care se derulau,ca și cum impresia unui mormânt singuratic ar fi mai pregnantă dacă în jurul lui s-ar întinde deșertul.Nu trebuie să uiți ce ești și ce ai ales să devii și ce însemnătate are ceea ce faci.Stirpea umană duce războaie,suferă înfrângeri și se bucură de victorii care nu sunt de natură militară și nu sunt consemnate în analele istoriei.Ține minte asta când încerci să decizi ce ai de făcut.*
&
Stoner s-a ținut departe de compasiune și de iubire ca să nu fie prins în vâltoarea pe care o băga în seamă în jurul lui. Și, ca și în alte momente de criză, s-a întors din nou spre credința discretă întrupată în instituția Universității. Și-a spus că nu e mult, dar că e tot ce are.
***
(Claudiu Komartin : "Sunt cărți pe care le descoperi cu uluială și care-ți rămân aproape multă vreme, care te urmăresc un timp, în drumurile și în gândurile tale, în gesturile cele mai banale de peste zi, iar o astfel de carte care nu doar că m-a prins cât am citit-o (și am citit-o cu pasiune, cum mi se întâmplă mai rar azi), dar s-a și prins de mine durabil fiindcă a lăsat în urmă o senzație nedefinită, un ceva cu gust de rășină, de scorțișoară și de lemn dulce, un roman superb în simplitatea lui, pe care îl recomand")
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 07 Jul 2019, 20:17   #1727
bremen1980
Guru
 
bremen1980
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 2,355
Am citit-o și eu in urmă cu vreo 3 ani .Foarte bună .
Mi-a placut și " Augustus " chiar dacă e altă mâncare de pește .
bremen1980 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 03 Aug 2019, 20:58   #1728
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
Se naște pe 25 iulie,acum 114 ani la Rusciuc (Bulgaria),a trăit şi scris în Austria, Anglia,Germania şi Elveţia-Elias Canetti (1905–1994),anul1935 este publicat singurul său roman"Die Blendung" (Orbirea)-în 1981 primește Premiul„Franz Kafka“ și Premiul Nobel pentru Literatură -Motivaţia Juriului Nobel,1981"Pentru perspectiva cuprinzătoare,bogăţia ideatică şi forţa artistică din scrierile sale",anii săi vienezi 1913-1916,1924-1929,1938 sunt decisivi în formarea personalității,la Viena se înscrie la Facultatea de Chimie.o cunoaște pe Veza Taubner-Calderon,viitoarea lui soție,1966 primește Premiul pentru Literatură al orașului Viena,scrie în*Jocul privirilor Povestea vietii 1931-1937*-"Existau nenumarati oameni la Viena cu care veneam in contact pe atunci,pe care-i vedeam adesea,carora nu le cedam,si ei se imparteau in doua categorii,complet opuse.Pe unii,erau poate sase sau sapte,ii admiram pentru munca si seriozitatea cu care si-o indeplineau.Erau oameni mergand pe drumuri proprii,neabatuti de nimeni, neaserviti,ingroziti de succes in sensul obisnuit al cuvantului,care-si aveau obarsia,chiar daca nu pe cea straveche,la Viena,si ar fi fost greu de inchipuit in alta parte,dar nu se lasau,totusi,corupti de Viena.Pe acestia ii admiram,de la ei invatam cum sa realizez ceva fara sa platesc tribut,cu toate ca lumea nu voia sa auda nimic despre asa ceva.Desi toti sperau sa fie recunoscuti inca din timpul vietii,erau destul de constienti cat de nesigur era acest lucru,hotarati sa ramana in planurile lor,chiar daca ironia celorlalti avea sa-i urmareasca pana la sfarsitul vietii.O astfel de caracterizare suna,probabil,eroic;toti erau prea seriosi si prea inteligenti pentru a se vedea in aceasta postura,dar aveau curaj si o rabdare ce atingea uneori limitele surpaomenescului.Veneau apoi ceilalti,care reprezentau totusi opusul,si erau in stare de orice pentru bani,glorie sau putere.Si de ei eram fascinat,dar in cu totul alt mod.Voiam sa-i observ in profunzime,voiam sa stiu cum aratau pe dinauntru,sa le sondez adancimile,de parca fericirea sufletului meu ar fi depins de intelegerea si perceperea lor ca personaje complete,dorinta de a-i vedea e posibil sa fi fost chiar mai mare,caci neputand crede pe deplin tot ce observam la ei,trebuia sa-mi confirm tot mereu observatiile.Dar nu se intampla nicidecum sa ma compromit in societatea lor,nu ma adaptam si nu ma faceam placut;cu toate acestea,nu aflau imediat ce gandeam despre ei cu adevarat."
***
-Discursul lui Canetti la Banchetul Nobel,10 decembrie 1981"Maiestatea Voastră,Alteţele Voastre Regale,stimate doamne, stimaţi domni"-*Unui oraș cunoscut îi datorăm mult,și poate cu atât mai mult unuia pe care doar ne dorim să-l cunoaștem,după care zadarnic am tânjit vreme îndelungată.Dar există,cred,în viața unui om,și zeități urbane ieșite din comun,plăsmuiri sub semnul amenințării,al nemărginirii și al capacității de transfigurare.În cazul meu,acestea au fost trei-Viena,Londra și Zürich.Faptul că e vorba de acestea trei poate fi pus pe seama unei simple întâmplări,însă această întâmplare încă poartă numele de Europa.Acestei târzii,adevărate Europe i-au aparținut în viața mea patru bărbați,de care n-aș vrea să mă despart nici acum.Lor le datorez faptul că astăzi mă aflu în fața dumneavostră și de aceea doresc să le rostesc numele în fața dumneavoastră.Primul este Karl Kraus,cel mai mare scriitor satiric de limbă germană.De la el am deprins simțul auzului, capacitatea de a mă deschide fără reticențe sunetelor Vienei.Și, ceea ce e și mai important,tot el m-a vaccinat împotriva războiului, un vaccin care pe atunci încă le era necesar multora.Astăzi,după Hiroshima,oricine știe ce înseamnă războiul,și faptul că o știe oricine e singura noastră speranță.Al doilea este Franz Kafka,căruia i-a fost dat să se metamorfozeze în fi ințe mărunte și,astfel,să se sustragă puterii.La el am făcut o ucenicie de-o viață,care s-a dovedit a fi și cea mai necesară dintre toate.Pe al treilea și al patrulea,Robert Musil și Hermann Broch,i-am cunoscut în perioada vieneză.Opera lui Robert Musil mă fascinează până astăzi și poate că abia acum, de când am înaintat în vârstă,sunt capabil de a o înțelege în totalitate.Pe atunci,la Viena,era cunoscută doar o parte a ei și ceea
ce am învățat de la el a fost și lucrul cel mai greu:aceea că te poți apleca timp de decenii asupra unei opere,fără să știi dacă o poți duce vreodată la bun sfârșit,o aventură plină de risc ce ține în primul rând de răbdare și presupune o încăpățânare aproape inumană.Cu Hermann Broch am fost prieten.Nu cred că opera lui m-a influențat, dar în relația cu el am afl at de existența talentului care i-a permis să dea această operă:talentul acesta constă în memoria lui respiratorie.De-atunci am meditat foarte mult la respirație și preocuparea pentru ea m-a purtat tot mai departe.Mi-ar fi imposibil să nu mă gândesc astăzi la acești patru bărbați.Dacă ei ar mai fi în viață,de bună-seamă că unul dintre ei ar fi aici,alături de mine.Nu o luați drept aroganță, dacă rostesc un lucru asupra căruia nu stă în puterea mea să decid.Dar vreau să vă mulțumesc din inimă și cred că am acest drept doar după ce am exprimat public,în fața dumneavoastră,ceea ce le datorez acestora patru*
***

https://www.youtube.com/watch?v=8JDW...cxya9iy2-ExbuY
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Aug 2019, 14:57   #1729
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
"Ulysses",în 1998,Modern Library,a cotat lucrarea în lista primelor 100 cele mai bune romane de limbă engleză ale secolului 20,fanii James Joyce sărbătoresc ziua de 16 iunie ca fiind«Ziua Bloom »/**Prins în pîntecele întunecimii păcatului şi eu am fost,făcut nu zămislit.De către ei,bărbatul cu vocea mea şi ochii mei şi o fantasmă de femeie cu cenuşă în suflare.S-au îmbrăţişat şi s-au despicat,au făcut după voie celui care pe toate le împerechează. încă dinainte de vîrstele timpului.El m-a voit,şi acum nu mă mai poate vrea pierit, acuma sau vreodată.O lex eterna dăinuie întru El.Asta este adică substanţa divină întru care Tatăl şi Fiul sînt consubstanţiali?**,scris de cel născut la Dublin pe 2 februarie 1882,James Augustine Aloysius Joyce (1882-1941),romanul"Ulise" a fost etichetat initial drept un roman murdar,blasfematoriu şi imposibil de citit.În sentinţa tribunalului din 1933,judecătorul John M. Woolsey a declarat Ulise o carte greţoasă,deşi a estimat că nu este chiar atât de obscenă încât să nu fie importată în Statele Unite ale Americii.Nici unul dintre aceste adjective nu este câtuşi de puţin potrivit pentru a descrie cartea.Până în zilele noastre,rămâne capodopera modernistă absolută,o carte în care autorul duce lirismul şi vulgaritatea celtice până la splendide extreme."Ulise" este un roman amuzant,trist şi chiar plin de suspans”(James Marcus)
***
**Aşa cum noi,sau maica noastră Dana,ne ţesem şi ne destrămăm trupurile,spuse Stephen,de la o zi la alta.şi moleculele lor sar ca pe-o suveică încolo şi-ncoace,tot astfel artistul îşi ţese şi destramă imaginea.Şi aşa cum negul pe pieptul meu,în dreapta,este acolo unde era cînd m-am născut,deşi trupul meu a mai fost ţesut din ţesătură nouă,iarăşi şi iarăşi de atunci,tot astfel,prin stafia părintelui neodihnit mă priveşte neclintit imaginea fiului mort.În clipa intensă a imaginaţiei,cînd mintea,cum spune Shelley,este un cărbune pîlpîitor,ceea ce am fost eu,este ceea ce sunt,şi ceea ce în putinţa lucrurilor aş putea ajunge să fiu.Tot astfel,în vremea viitoare,sora bună a trecutului,pot să mă văd pe mine însumi aşa cum stau acum aici,doar din răsfrîngerea a ceea ce voi fi atunci.**/„Indiferent dacă paralela cu Homer a fost urmărită deliberat sau a însemnat doar o «schelărie» ajutând tehnic la construcţia romanului (cum credea,de pildă,Pound,el însuşi aflat în mod aproape cert sub influenţa lui Joyce când a descoperit figura lui Ulise ca factor central opusului său magnum,Cantos),personajele şi situaţiile de aici trebuie înţelese,practic totdeauna,prin referire la cele homerice.La Joyce e vorba de un model de inversiune comică, prin care anumite personaje raportabile la cele din Odiseea apar în Dublinul secolului al XX lea cu grijă transformate la modul pedestru,în primul rând amuzant,şi de aici,la modul grav,subînţeles,satiric,amar ironic,spre a fi condamnate.”(Mircea Ivănescu)
***
**Delfinul alb ca laptele îşi scutură coama şi,ridicîndu-se la pupa aurie,cîrmaciul întinse pînza umflată în vînt şi purcese la drum cu toate pînzele sus,cu armătura la babord.O mulţime de nimfe mîndre se traseră aproape de tribord şi babord şi,agăţîndu-se de coastele nobilei ambarcaţiuni îşi împletiră trupurile strălucitoare aşa cum face îndemînatecul rotar cînd alcătuieşte în jurul butucului roţii razele deopotrivă de depărtate din care fiecare e surora celeilalte şi le leagă laolaltă cu un inel pe dinafară şi iuţeşte astfel pasul bărbaţilor cînd se îndreaptă spre cîte o bătălie sau se înfruntă între ei pentru surîsul frumoaselor doamne.Chiar astfel veneau şi se împleteau pe corabia aceasta iubeţele nimfe,surorile nemuritoare.Şi rîdeau,jucîndu-se în cercurile de spumă ;şi corabia despica valurile.Da' tocmai îmi coboram halba dracului de la gură cînd îl văd pe cetăţean ridicîndu-se de pe scaun şi luînd-o bălăbănindu-se pe picioare spre uşă,pufăind şi suflînd greu de atîta lichid în el şi blestemîndu-l cu blestemul lui Cromwell,cu clopoţel,carte sfîntă şi luminare,pe limba irlandeză,scuipînd şi horcăind din el şi Joe şi cu micul Alf ţinîndu-se de el ca o lipitoare şi încercînd să-l potolească.-Lăsaţi-mă-n pace,zice el.Şi uite-l că ajunge la uşă cu ei cu tot şi sbiară din răsputeri- De trei ori ura pentru Israel !La dracu' stai dracului liniştit pe fundul tău parlamentar cum ar veni şi nu te mai da în spectacol.Doamne,întotdeauna are să se găsească cîte o paiaţă din ăştia să facă un scandal cît toate zilele din te miri ce.Ţi se-ntoarce berea în stomac,nu alta.**/„Aş fi vrut să nu fi citit niciodată Ulise-îmi provoacă un complex de inferioritate.”(George Orwell)
***
**Doamne,spuse încet.Nu e marea întocmai cum îi spune Algy-o mamă căruntă şi dulce?Marea verde-flegmă.Marea care te strînge de scrot.Epi oinopa ponton.O,Dedalus,grecii.Trebuie să te-nvăţ şi pe tine.Trebuie sâ-i citeşti în original.Thalatta !Ea este maica noastră,mare şi blîndă.Vino şi uită-te.Umbre lemnoase pluteau tăcute prin liniştea dimineţii dinspre capul scărilor spre larg încotro privea el.La ţărm,şi mai departe spre larg,oglinda apei se albea,stîrnită de paşi grăbiţi de lumină.Sanul alb al mării întunecate.Accentele îngemănate două cîte două.O mînă mîngîind coardele harfei,îmbinîndu-le arpegiilegemene.Vorbe ca valul de albe voluptuos nuntite licărind în fluxul întunecat.**/„Joyce demonstrează că materialul vieţii de zi cu zi poate fi la fel de maiestuos ca orice mare epopee.Vieţile oamenilor obişnuiţi sunt şi ele demne de marea artă.Se poate crea măreţie din banalitate.”(Salman Rushdie)
***
**Vărule Stephen,n-ai să fii niciodată un sfînt.Insulă a sfinţilor:Ai fost grozav de sfînt,nu?Te-ai rugat Sfintei Fecioare ca să n-ajungi să ai nasul roşu.Te-ai rugat diavolului pe bulevardul Serpentine ca văduvioara cea durdulie din faţă să-şi ridice fustele şi mai mult peste strada umedă.O st,certo !Vinde-ţi sufletul pentru asta,chiar,zdrenţe vopsite prinse cu acul pe un trup de muiere.Mai multe spune-mi,mai multe încă !Pe imperiala autobuzului de Howth singur strigînd în ploaie-femei goale! Ce mai zici de asta,he?Ce mai zici despre ce adică?Pentru ce alta au fost făcute?Citind cîte două pagini din cîte şapte cărţi în fiecare noapte,nu?Eram tînăr.Te înclinai în faţa ta însuţi în oglindă,ieşeai în faţă să primeşti aplauze grave,cu chipul concentrat, să atragi atenţia.Ura pentru idiotul ăsta bătut de Dumnezeu!Ura!N-a văzut nimeni,nu nu spune la nimeni.Şi cărţile pe care-aveai să le scrii,cu litere în loc de titluri.I-ai citit F-ul?A,da,dar îl prefer pe Q.Da,dar W e minunată.A,da,W. îţi mai aduci aminte de epifaniile tale pe file verzi ovale,ar fi urmat să se trimită copii la toate marile biblioteci ale lumii dacă aveai.să mori,inclusiv la Alexandria?Să le citească cineva acolo după cîteva mii de ani,o mahamanvantara.Ca Pico de la Mirandola.Da,chiar ca o balenă.Cînd citeşti pagini din astea stranii ale vreunuia care s-a dus de mult simţi că eşti una cu unul care odinioară...**/„Cred că omul ăsta e un geniu,dar ce imaginaţie murdară are,nu-i aşa?”(Nora Joyce)


https://www.litero-mania.com/odiseea...YxLl3weKd9rgVQ
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Oct 2019, 03:20   #1730
klute
Guru
 
klute
 
Join Date: Jan 2011
Posts: 320
Acesta este un medicament, citiți cu atenție prospectul!
__________________
Thanks to an ancient, closely guarded monastic secret, even the aged can learn to play the piano with no trouble at all.
klute is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Oct 2019, 22:17   #1731
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
El otoño del patriarca (începe lucrarea în "68,romanul e publicat în Spania,în 1975)/*E vorba despre puterea absolută iar aceasta este ceea ce eu consider a fi şi singurătatea absolută.Literar,cartea mea cea mai importantă,cea care poate să mă salveze de la uitare este"Toamna patriarhului*,Gabriel Garc?*a Márquez**Dacă ar fi să-l definesc prin doar câteva cuvinte,l-aş defini ca pe un poem despre singurătatea puterii.Tema puterii ("dispăruse orice urmă în legătură cu originea sa,se presupunea că se născuse în pustietate,pentru că numai aşa se putea înţelege marea lui sete de putere,numai aşa ne puteam explica firea lui lugubră şi felul de a guverna,răutatea de necrezut a inimii lui"),a reprezentat o constantă a literaturii latino americane de la începuturile ei,de înţeles fiindcă dictatorul este unicul personaj mitologic zămislit de America Latină.Am scris"Toamna patriarhului" aşa cum se scriu versurile,cuvânt cu cuvânt.Intenţia mea a fost aceea de a face o sinteză a tuturor dictatorilor latino-americani ("îşi petrecea după-amiaza jucând domino cu vechii dictatori din alte ţări ale continentelor,părinţi răsturnaţi de alţi părinţi,cărora le acordase dreptul de azil pentru totdeauna") dar în special a celor din Caraibe.Scriu despre singurătatea tiranului.Romanul va fi un fel de monolog al dictatorului("se simţea mai bătrân decât Dumnezeu în penumbra răsăritului de la şase seara din casa pustie,mai trist şi mai părăsit ca niciodată în această singurătate eternă a lumii"),înainte de a fi dus în faţa tribunalului popular”(Toamna patriarhului-Editura RAO,2014,traducere Tudora Şandru-Mehedinţi)
***
“La sfârșitul săptămânii,vulturii se lăsară în balcoanele palatului prezidențial,distruseră cu ciocul plasele de la ferestre și răscoliră cu aripile lor timpul încremenit dinăuntru,iar în zorii zilei de luni orașul se deșteptă din letargia-i de veacuri la adierea unei brize călduțe și gingașe,ce aducea cu iz de mort important și putredă grandoare.Abia atunci ne încumetarăm să intrăm fără a lua cu asalt zidurile năruite de piatră fortificată,așa cum voiau cei mai înverșunați,și fără să smulgem din balamale,cu boi înjugați,porțile cele mari, după cum propuneau alții,căci a fost de-ajuns să le împingă cineva pentru a ceda cu tot blindajul lor care,pe timpurile de glorie ale palatului,rezistase bombardelor lui William Dampier.Parcă am fi pătruns în lumea unei alte epoci,fiindcă aerul era mai ușor în gropile cu dărâmături din uriașul sălaș al puterii,iar liniștea părea străveche și lumina decrepită făcea ca totul din jur să se deslușească anevoie.În prima curte,ale cărei dale cedaseră presiunii subterane ale buruienilor,văzurăm posturile pustii și în dezordine ale gărzilor care fugiseră,armele părăsite în rastel,lunga masă de scânduri cu farfuriile cu resturile prânzului de duminică întrerupt de panică,văzurăm dependințele în penumbră unde fuseseră cândva birourile civile,ciupercile pestrițe și crinii albi printre petițiile nerezolvate,al căror curs obișnuit fusese mai încet decât acela al vieților celor mai sterpe,văzurăm în mijlocul curții cristelnița unde fuseseră botezate în sfântul har marțial mai mult de cinci generații,văzurăm,în spate,vechiul grajd al viceregilor transformat în garaj și,printre camelii și fluturi,berlina de pe vremea vacarmului,furgonul de pe timpul ciumei,caleașca din anul cometei,dricul progresului în cadrul ordinii,limuzina somnambulă a celui dintâi veac de pace,toate în stare bună,sub pânza de păianjen plină de colb și toate vopsite în culorile drapelului național.”
***
„În acest imperiu interzis,pe care foarte puţini norocoşi reuşiseră să-l cunoască,am simţit pentru prima dată mirosul de măcelărie al vulturilor,am perceput gâfâitul lor milenar,instinctul lor prevestitor de rele şi,conduşi de duhoarea de leş pe care o împrăştiau cu aripile largi,am intrat în salonul de audienţe,călcând peste craniile de vacă pline de viermi,şi pe coapsele lor de animale feminine repetate de nenumărate ori în oglinzile în care te vedeai din cap până la tălpi,am împins o uşă laterală ce dădea într-un birou disimulat în zid şi-am dat peste el,în uniforma de cânepă fără galoane,cu jambierele puse,cu pintenul de aur la călcâiul stâng,mai bătrân decât toţi oamenii şi animalele de pe pământ şi din apă,prăbuşit pe duşumele cu faţa-n jos,cu mâna dreaptă îndoită sub cap pentru a-i servi drept pernă,aşa cum dormise,noapte de noapte,în toate nopţile din atât de lunga lui viaţă de despot singuratic.Abia când l-am întors cu faţa în sus pentru a-l privi,ne-am dat seama că era cu neputinţă să-l recunoaştem,chiar dacă nu ar fi fost ciuruit de vulturi,pentru că niciunul dintre noi nu-l văzuse vreodată, iar în profilul lui, bătut pe ambele feţe ale monezilor,pe timbre,pe feşe şi scapularii,precum şi în fotografia unde apărea în întregime,cu steagul şi dragonul patriei pe piept,expusă pretutindeni şi la orice oră,nu puteai avea nicio încredere,căci ştiam că toate acestea nu erau decât nişte còpii după alte còpii,făcute şi ele după portrete socotite neadevărate încă de pe vremea cometei,când părinţii noştri ştiau că este el pentru că aşa le spuseseră bunicii noştri,aceştia ştiind-o de la părinţi,obişnuindu-ne să credem de mici că el era viu,acolo,în palatul puterii,numai pentru că cineva văzuse cum se aprindeau luminile într-o noapte de sărbătoare,iar altcineva spusese că-i văzuse privirile triste,buzele palide şi mâna gânditoare fluturând în semn de despărţire de nimeni printre ferestruicile limuzinei prezidenţiale împodobite pentru liturghie.”
***
„Se strecurase printre atâtea pericole,ocolind atâtea stânci ale dezordinii telurice,atâtea eclipse funeste şi-atâtea mingi de foc ceresc,încât era imposibil ca cineva din vremurile noastre să mai aibă încredere în prevestirile ghicitoarelor în cărţi cu privire la destinul lui Era cu neputinţă să nu credem astfel de lucruri,din moment ce puţinele ziare care se mai tipăreau continuau să proclame eternitatea lui şi să-i falsifice strălucirea cu documente de arhivă,arătându-ni-l în fiecare zi înţepenit pe prima pagină în uniforma rigidă cu cei cinci sori trişti din vremurile de glorie,mai autoritar ca niciodată,mai energic si mai sănătos ca oricând,cu toate că noipierduserăm de mulţi ani socoteala anilor lui şi-l vedeam acum cu chipul dintotdeauna inaugurând monumente cunoscute de toţi,instalaţii pentru serviciul public pe care nu le ştia nimeni,prezidând ceremonii solemne despre care se spunea că avuseseră loc ieri,deşi în realitate se petrecuseră în urmă cu o sută de ani,iar noi credeam toate astea,deşi ştiam că nu erau adevărate,pentru că nimeni nu-l mai văzuse în public”
***
„Când l-am găsit pentru a doua oară ciugulit de vulturi în acelaşi birou,cu aceleaşi haine şi în aceeaşi poziţie,niciunul dintre noi nu era atât de bătrân ca să-şi poată aminti ce se întâmplase prima dată,dar ştiam că nici cea mai clară dovadă a morţii sale nu era sigură,căci întotdeauna exista alt adevăr dincolo de adevăr.Nici măcar cei mai puţin prudenţi nu ne puteam mulţumi cu aparenţele,pentru că de foarte multe ori se vorbise că nu mai era nicio îndoială că suferea de epilepsie şi cădea din scaun în timpul când avea audienţe, că-şi pierduse graiul de cât vorbise şi avea ventriloci ascunşi după perdele,că-i ieşiseră pe tot trupul nişte solzi de peşte ca o pedeapsă pentru perversitatea lui...”
***
"Unde dumneavoastră înşivă,domnule general,nu eraţi decât apariţia incertă a unor priviri chinuite în spatele perdelelor de la fereastra unui tren,un tremur de buze taciturne,o mănuşă fluturând grăbită în mâna nimănui,a unui bătrân fără ţintă despre care nu am ştiut niciodată cine a fost,nici cum era,nici dacă n-a fost cumva doar o scorneală a închipuirii,un tiran imaginat în bătaie de joc care nu ştiuse niciodată care era dosul şi care era faţa acestei vieţi pe care o iubeam cu o patimă atât de fără margini încât n-aţi avut curajul nici să v-o închipuiţi din teama că aţi fi descoperit ceea ce noi ştiam prea bine,şi anume că era aspră şi efemeră dar nu mai exista alta,domnule general,pentru că noi ştiam cine suntem în timp ce el a trăit fără s-o ştie în vecii vecilor,cu dulcele şuier al herniei lui de mort bătrân retezat din rădăcini de securea morţii,plutind pe sub foşnetul cenuşiu al ultimelor frunze galbene din toamna lui şi îndreptându-se către patria întunericului adevărului şi uitării,ghemuit de frică sub zdrenţele putrede ale morţii şi străin de strigătele mulţimii frenetice care ieşea în stradă cântând imnuri de bucurie sărbătorind marea veste a morţii lui,străin pentru totdeauna de cântecele eliberării,de zgomotul rachetelor şi de dangătul clopotelor triumfătoare care anunţau întregii lumi ştirea binefăcătoare că în sfârşit timpul de nemăsurat al eternităţii se terminase.”

https://www.youtube.com/watch?v=tbwB...l9BNsNwALm412k
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 27 Oct 2019, 15:39   #1732
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Nenea Victor la Ultima Carte Citita iti spui parerea personala despre "ultima carte citita", nu pui citate kilometrice din/despre ea pentru ca exista alt topic pentru asta.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Nov 2019, 13:23   #1733
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
M.Blecher şi F.Kafka-Metamorfoză și Jurnale,singurătate, alienare şi moarte-"Cel care,viu fiind,n-o scoate la capăt cu viaţa,trebuie să-şi folosească o mână ca să ţină cât de cât la distanţă deznădejdea care-l cuprinde când se gândeşte la propria lui soartă şi asta cu prea puţin succes;cu cealaltă mână însă,poate să-şi însemneze undeva ce vede el printre ruine,pentru că vede mult mai mult şi mai altfel decât ceilalţi;în fond,el e un mort în viaţă şi tot el e singurul supravieţuitor real.Asta presupunând că nu-i trebuie amândouă mâinile,sau şi mai multe mâini decât are,ca să lupte împotriva deznădejdii”.(Franz Kafka *Pagini de jurnal şi corespondenţă, 19 octombrie 1921)
***
Max Blecher"Vizuina luminata,“jurnal de sanatoriu” publicat postum de Sasa Pana in 1947**Într-o primăvară,în zăpada dezgolită departe de oraș,pe câmpiile dezghețate cu gunoaie fumegânde în soare și stârvuri,descoperii un cal mort ce fusese mâncat de lupi în iarnă și putrezea acum în aerul călduț și umed al primăverii într-un zumzet de muște și de gândaci ce foiau în el.Totul era murdar,puturos,cărnuri stricate și verzi cu lichide ce se scurgeau vâscos dintre mușchii putrezi,însă capul,ei bine capul era splendid,ca de fildeș,cu totul și cu totul alb,insectele îl atacaseră mai întâi și îi roseseră pielea până la os,lăsând un craniu superb cu dinții mari galbeni dezgoliți,un strașnic bibelou artistic pentru o vitrină cu porțelanuri fine și fildeșuri scumpe.În față găurile ochilor priveau negre la soarele halucinant și la câmpia în descompunere.Era un craniu atât de curat și de frumos,încât părea desenat și într-adevăr se vedeau toate încheieturile dintre diferitele lui oase ca niște splendide și fine caligrafii scrise pe os cu o dexteritate și un rafinament cât se poate de desăvârșit.Și cum nu mă gândisem la asta?Iată,astea erau găurile negre care mă priveau,care mă priveau pe dinăuntru.Eram în craniu,în craniul calului,în splendidul și uscatul gol al oaselor lui uscate.Era odaia mea,o odaie ca oricare?erau crăpăturile pereților crăpături adevărate?În care colț mă uitam regăseam craniul,interiorul de ivoriu și oase,crăpăturile pereților nu erau decât încheieturile cu care se strângeau oasele.Și rândul acela de obiecte galbene și lungi, rânjind la mine erau cărți sau dinți?erau dinți,cu adevărat dinții calului, și eu eram în craniu,în craniul lui.În spatele meu,departe,se întindea stârvul în putreziciune.Tot sanatoriul putrezea acolo alungit,cu totul descompus.cu coastele afară,foșnind de gândaci și de viermi care îi rodeau stârvul.Și nu numai gândacii îl rodeau,erau și șoarecii care îl invadaseră și care ronțăiau și ei cu bucurie din hoit,din sanatoriul putred,plin de purulențe și de cărnuri descompuse,uitat în vijelie,sub croncănitul corbilor și urletul vânturilor.
Eram pe ciment, dârdâiam de frig și nu știam ce să fac.**
***
"Într-o bună dimineaţă, cand Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate,se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare.Zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, cînd ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri, plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă.
Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau, neajutorate, înaintea ochilor.(..)„Să dispară, strigă sora, este singura cale, tată !Trebuie să te eliberezi de gîndul că el este Gregor. Toată nenorocirea noastră provine din faptul că am crezut
atîta vreme acest lucru.Dar cum ar putea să fie Gregor ?Dacă ar fi fost el, ar fi înţeles de mult ca nu e posibilă convieţuirea între oameni şi astfel de animale şi ar fi plecat de bunăvoie.Atunci n-am mai fi avut nici un frate, dar ne-am fi putut continua viata şi i-am fi cinstit memoria.Daraşa,animalul ăsta ne urmăreşte,ne goneşte chiriaşii parc-ar vrea să pună stăpînire pe întreg apartamentul şi să ne silească să înnoptăm pe uliţă.Uite, tată, ţipă ea deodată, iar începe !"/Metamorfoza, Franz Kafka
***
Mâinile tale pe piano ca doi cai
Cu copita de marmură
Mâinile tale pe vertebre ca doi cai Cu copita de trandafiri
Mâinile tale în azur ca două păsări
Cu aripi de mătase
Mâinile tale pe capul meu
Ca două pietre pe un singur mormânt/Max Blecher-"Corp Transparent"(Mâinile tale)
***
«Şi-acum ?»se întrebă Gregor,uitîndu-se în jur prin beznă. Curînd făcu descoperirea că nu se mai poate mişca de loc. Nu-l miră cîtuşi de puţin,mai degrabă i se păru neverosimil că fusese într-adevăr în stare,pînă acum,să se urnească din loc cu picioruşele lui firave.De altfel,îi era destul de bine.E drept că-l săgetau dureri prin tot corpul,dar avea impresia că nu mai simţea nici mărul putred înfipt în spinare,nici inflamaţia din jurul lui,care era acoperită de praf scămos.îşi aminti din nou de familie,cu duioşie şi dragoste.Ştia şi el că trebuie să dispară şi hotărîrea lui era mai fermă chiar decît cea a surorii sale.Rămase astfel,în starea aceasta de meditaţie paşnică şi vană,pînă cînd orologiul din turn bătu al treilea ceas spre dimineaţă.Mai apucă să vadă şi mijitul zorilor,afară,în faţa ferestrei.Apoi,fără să vrea,lăsă capul să-i cadă în jos şi,din nările lui,mai adie slab o ultimă suflare."
„Ia veniţi să vedeţi,a crăpat ; zace pe jos,mort de-a binelea !"
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Nov 2019, 13:39   #1734
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
"Sombrero Fallout: A Japanese Novel", autorul, poet (**Vei avea amintiri inexistente cu mine/ca și fotografiile developate pe jumătate/pentru tot restul vieții tale, chiar dacă/nu m-ai cunoscut niciodată fiindcă te-am/visat.Acuși va fi dimineață, iar visu/se va risipi**/pentru Rilke), și prozator american din Generația beatnicilor,a scris zece volume de poezie, unsprezece romane, numeroase nuvele, celebritatea i-a fost adusă de romanul "La pescuit de păstrăvi în America", Richard Brautigan (1935-1984), s-a sinucis la 49 de ani, în locuinţa sa orasul Bolinas, California, cadavrul îi este descoperit după câteva săptămâni, alături de scriitor, un revolver calibru 44 şi o sticlă de alcool,**Putrezim ca lemnul prin întuneric/și veghem cum închipuirile noastre/își schimbă veșmintele/de șindrile și scânduri/doar cu intenția de a deveni/lemn**, Brautigan era diagnosticat cu schizofrenie paranoidă și depresie clinică, scrie în 1975, al șaptelea său roman, este publicat în "76 romanul "Sombrero Fallout: A Japanese Novel/ „Căderea unui sombrero”, apărut în româneşte la Editura Paralela 45, în carte, un umor al absurdului, despre "Înmormântare"- După ce au stat acolo și s-au uitat la pat, ea și-a ridicat mâinile și și-a desfăcut părul. Era ținut în coc de o agrafă japoneză de aur. Gâtul ei era lung și alb, curbat înspre înainte, cu reflexii delicate de alabastru.
Umoristul american a privit-o cum își desfăcea părul.
Când a scos agrafa, părul ei s-a rostogolit înapoi ca un val de apă a nopții și i s-a revărsat pe ceafă în întunecime totală.
Părul ei era foarte lung și îi ajungea până aproape de cureaua care îi strângea uniforma albă în jurul taliei. Și cureaua era albă. Hainele ei se asortau cu paloarea pielii sale.
Prezența ei fizică era ca o întrepătrundere între zi și noapte, în care ziua era majoritatea corpului său, iar minoritatea nopții era alcătuită din ochii înguști și părul ei ca un cer la miezul nopții, fără de stele.
S-a întors și s-a întins spre el ca roua pe firele de iarbă dimineața devreme, i-a luat fața în palme și a tras-o cu dulceață în jos până când gurile li s-au întâlnit.
Apoi mâinile ei i-au părăsit fața și s-au așezat cu încrederea primilor pionieri pe coapsele lui.
A crezut că o să îi stea inima în loc.
Și-a văzut în fața ochilor propria înmormântare.
Era una drăguță.
A văzut-o pe japoneza asta frumoasă în primul rând la înmormântare, purta un văl întunecat care se asorta cu ochii ei.
Mergea în fața sicriului său în timp ce era condus către groapă. Se mișca în armonie ritmică perfectă cu cei care cărau sicriul și chiar cu sicriul. Înmormântarea sa a curs ca apa unui râu repede, înspre eternitate.
Nu exista oprire.
S-au apropiat de mormânt.
Nu s-au oprit lângă groapa aceea proaspătă.
Au continuat să meargă înainte, cu ea conducând cortegiul pentru veșnicie."
***
Nu vreau iubire
vreau să mor
în părul tău blond.
***
"Un sombrero a căzut din cer și a aterizat pe strada principală în fața primarului, a vărului primarului și a unei persoane fără loc de muncă.Ziua era curată, aproape lucioasă, frecată bine de vântul deșertului.Cerul era albastru.Era albastrul ochiului omenesc, așteptând să se întâmple ceva.Nu exista niciun motiv ca un sombrero să cadă din cer.Niciun avion sau elicopter nu trecuse înainte și nici nu era vreo sărbătoare religioasă.“Prima lacrimă i s-a format în colțul ochiului drept.Ăla era ochiul care plângea primul, mereu.Apoi stângul îl urma.I s-ar fi părut și lui interesant dacă ar fi știut că dreptul plângea primul.Stângul a început să plângă atât de repede după dreptul, încât nu știa care ochi începuse să plângă primul, dar întotdeauna era dreptul.Era foarte atent, dar nu a fost suficient de atent încât să știe care ochi plângea primul.Asta, doar în cazul în care cineva
poate folosi o asemenea informație infimă ca să definească nivelul
de percepție.Sombreroul părea nou-nouț.Stătea în mijlocul străzii cu borurile îndreptate spre cer.Mărime: 58*(..)Treaba lui era să scrie cărți.Era un umorist american bine cunoscut.Era greu să găsești vreo librărie care să nu aibă măcar una dintre cărțile lui.Atunci de ce plângea?Faima nu îi era de ajuns?Răspunsul e foarte simplu.Iubita lui japoneză plecase.Îl părăsise.Ea era motivul lacrimilor care i se formaseră în ochi, a căror formare nu și-o mai amintea, în afara plânsului, desigur, care acum devenise deja o obișnuință de zi cu zi de când îl părăsise japoneza.În unele zile plângea atât de mult încât i se părea că visează."
***
Pentru anumiți bărbați, cea mai frumoasă imagine din lume este aceea a unei japoneze dormind.Vederea părului ei lung și negru, plutind lângă ea ca o încrengătură de crini negri, îi face să își dorească să moară și să fie transportați într-un paradis plin de japoneze dormind, care nu se trezesc niciodată, ci dorm încontinuu, visând vise minunate.În timp ce Yukiko dormea, și părul ei dormea, lung și japonez, alături de ea.Ea nu știa că părul ei dormea.Și proteinele trebuie să se odihnească.Ea nu se gândea așa.Gândurile ei erau, în definitiv, foarte simple.Ș-a pieptănat părul de dimineață.Era primul lucru pe care îl făcea când se trezea.Întotdeauna
îl pieptăna cu foarte mare atenție.Câteodată îl strângea într-un coc, în manieră clasică japoneză.Alteori îl lăsa să-i atârne, lung până la fund.Era trecut cu puțin de zece seara în San Francisco.Picături din ploaia Pacificului se izbeau de fereastra de lângă patul ei, dar ea nu le auzea, dormea profund. Mereu dormea foarte bine și uneori dormea lungi perioade de timp: douăsprezece ore sau așa,bucurându-se de somn de parcă ar fi făcut ceva, ca o plimbare sau ar fi gătit ceva delicios.Și să mănânce îi plăcea foarte mult.În timp ce el rupea în bucățele bucata de hârtie plină de cuvinte despre un sombrero care cădea din cer, ea dormea și părul ei dormea odată cu ea: lung și negru pe lângă ea.Părul ei visa că e foarte atent pieptănat dimineața."
***
(Poem de dragoste)/-**E atât de bine
să te trezești dimineața
singur
și să nu trebuiască să spui cuiva
că îl iubești
atunci când nu îl mai
iubești.**


https://romanialiterara.com/2019/10/...xNJ8Lb_SaiPZi0

https://www.youtube.com/watch?v=dI8w...QD0MQ4alEljlDY

Last edited by victor_homescu : 26 Nov 2019 at 13:46.
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 28 Nov 2019, 14:19   #1735
White1
Guru
 
White1
 
Join Date: Apr 2010
Posts: 1,623
Autism sau nesimtire? Nu o sa aflam niciodata.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
White1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 28 Nov 2019, 20:49   #1736
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
"Mărturiseam,fără cochetărie,în prima propoziţie a eseului că nu sunt un cititor de romane. Am devenit,oare,unul,acum? îmi amintesc de o constatare a lui Gr.Moisil din interviul acordat lui I.Biberi pentru Lumea de azi:"Un om normal trebuie să citească, normal,"romane". Aş putea,sigur,răspunde că un critic nu e un om normal,în sensul că nu citeşte pur şi simplu literatura,căutând mai degrabă plăcerea de a scrie despre ea,decât aceea de a se delecta cu lectura ei. Dar nu vreau să par sofist. Aşa încât voi recunoaşte,la capătul unei lungi şi adesea obositoare experienţe,că am învăţat,dacă nu numaidecât să iubesc romanul,măcar să-l citesc. O lectură sistematică este şi mai mult,şi mai puţin decât o lectură obişnuită:mai mult,fiindcă îţi permite să observi lucrurile în legătura şi în evoluţia lor;mai puţin, pentru că te lipseşte,adesea,de acea bucurie spontană şi nemediată pe care dorim aproape instinctiv s-o smulgem din întâlnirea noastră cu operele de ficţiune.Nu contează atât ce citim,cât atmosfera care se creează în jurul nostru când citim,afirma Proust. Uneori,în momente norocoase,redescopăr pe neaşteptate gustul inocent şi pur al lecturii. Atunci,simt nevoia nu să mă cufund cu totul în carte,ci să ridic privirea din ea:nu să-mi izolez impresia,s-o verific şi s-o justific,ci,din contra,s-o leg de lume,aşa cum mă cuprinde ea,fără să caut s-o explic.Clipe rare,privilegiate, îmbătătoare! De unde,din ce străfund al memoriei,ţâşneşte de exemplu această dimineaţă caldă de vară,cu lumină încă aburită, în care mă văd pe mine însumi în mijlocul unei livezi ce coboară lin spre satul nu prea îndepărtat şi ale cărui case se disting printre pruni şi meri,cu acoperişurile lor de şiţă înnegrită de vreme?Ce citeam?Nu ştiu.Dar simt în nări mirosul de fân cosit.Aud zgomotele zilei,cunoscute şi necunoscute,lătratul unui câine,plânsetul unui lanţ ruginit de fântână, bâzâitul surd al insectelor,ca un fel de vaier astral.Şi ce varietate are în amintire cântecul păsărilor!Una scoate un sunet de sifon gâjâit;alta aduce cu picuratul apei dintr-un robinet defect;o a treia piuie des,subţire,enervant;alta are un glas melodios,pe care s-ar zice că şi-l ascultă singură;dar iată şi un adevărat alfabet morse:un ţiuit lung,două scurte,şi,din nou,unul lung,două scurte.Savuroasele cărţi de odinioară,în care viaţa noastră s-a depus cu toate minunile ei derizorii!Ce bine ar fi sa putem păstra acest mod copilăresc şi proaspăt de a citi!"
***
Personajul literar nu se identifică,desigur,cu persoana reală;dar nici nu se desparte complet de ea.Există o splendidă poezie a lui Borges pe această temă:"El otro tigre".
"Mă gândesc la un tigru",spune poetul,la un tigru care îşi lasă urma pe un noroios mal de râu al cărui nume nu-l ştie,adulmecând mirosul plăcut de cerbi."Din această casă,într-un îndepărtat port al Americii de Sud,te urmăresc şi te visez,O tigrule de pe ţărmul Gangelui".Invocând animalul real,poetul îşi dă seama că tigrul din versurile lui este unul de "simboluri şi umbre","o serie de tropi literari" iar nu "tigrul fatal" care îşi potoleşte,în Sumatra ori Bengal,"rutina de dragoste,lene şi moarte".Opoziţia dintre animalul splendid,gândit de poet,şi "ficţiunea artei" în care el s-a metamorfozat chiar din clipa în care a fost numit, invocat,visat,îl nemulţumeşte însă pe Borges.Ar voi să aibă acces,prin intermediul ficţiunii,
la realitate:
**Să căutăm al treilea tigru. Acesta
Va fi ca şi ceilalţi o plăsmuire
A somnului meu, un sistem de vorbe
Omeneşti şi nu tigrul vertebrat
Care, dincolo de mitologie,
Calcă ţărâna. Ştiu asta şi totuşi
Mă stăpâneşte această aventură nedefinită.
Smintită şi străveche, şi continui
Să caut pe înserat celălalt tigru.
(Celălalt tigru).**
***
(80 de ani,împliniti 2019,miercuri,noiembrie 27,Nicolae Manolescu-"Arca lui Noe",Editura Gramar,2002)-O carte de o admirabila luciditate.

Multi si buni,foarte buni ani, domnului profesor Nicolae Manolescu!

Last edited by victor_homescu : 28 Nov 2019 at 21:22.
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 29 Dec 2019, 19:36   #1737
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Nu puteam sa inchei anul fara sa vorbesc despre demonul anului 2019, "Demonul rosu" de Gaston Renee.
Desi dupa primele aliniate simteam ca ma va paste o senzatie de deja vu, nu s-a dovedit a fi decat o pregatire pentru alarma falsa si, repede, cartea a devenit foarte interesanta, cu schimbari dese, asa cum un lunetist ar tot schimba "la secunda" punctul de tragere, incat, de fapt, nu te lasa sa vezi imediat incotro se va indreapta romanul. Si bravo lui!

Un alt lucru placut este ca ti-l poti imagina, in paralel, atat in mod clasic cat si modern, la fel de bine, si asta datorita naturii personajelor din carte si a stilului de scris al autorului.
De aceea, si de altele, i se poate asocia bine cuvantul "inter".
Unde mai pui si faptul ca a fost scris in perioada interbelica, care are acest avantaj.
Dar cate carti n-or fi frumoase si necunoscute din acea perioada!

Ca si la femei, se poate aplica si la carti. Cate nu sunt frumoase si necunoscute, dar toti se uita numai la staruri! E treaba lor! Nu si a starurilor! Dar mai sunt si altele de interes.
Nu o sa va spun acum chiar povestea cu mica broscuta ce casca gura mare. A, nu, stati, ca asta e din alta parte! Nu era asta! Dar stiti voi bine la ce doream sa ma refer.

Cartea e foarte placuta, se citeste repede. Daca insistam putin cred ca o citeam din prima seara. E cursiva, intriganta, creeaza emotie, si devine, pana la urma, un roman cu un detectiv (fata de cel al lui Cehov, care a scris un roman cu un contrabas. Dar sa stiti ca acestea, doua, nu se aseamana deloc, nu este o simpla inlocuire a contrabasului cu detectivul).

Detectivul de care vorbeam trebuie sa detecteze, pe masura renumelui sau (era neamt, calculat), nu a poreclei, care mie imi pare comica (Ochi de pisica), un cunoscut criminal frantuz ajuns in Berlin, unde constatam, din carte, ca inca de pe atunci se lucra la consolidari de poduri.

Criminalul avea o pata mare cat cea de pe Jupiter, iar cand i se punea pata, omora pe cineva.
Nu isi asuma responsabilitatea, purta o masca rosie.
Apar din ce in ce mai multi pioni implicati, mai multi decat pe tabla de sah, ce ce creeaza confuzie, tot mai multi, desi nebunul mananca intr-una in escapadele lui in diagonala.
Apar din ce in ce mai multe dorinte de a face anchete proprii.

Despre decizia si ancheta detectivului, momentan nu va pot spune nimic. nu am acordul celor implicati.
Trebuie sa ma scuzati si de data asta, dar nu pot sa nu spun ce urmeaza, daca tot am ajuns in acest punct, cu acordurile.
Faptul este foarte comic, dar e adevarat si destul de recent. Il gasiti si in ziare, si nu e prima oara cand aud ceva asemanator.

Un consilier cultural de la un teatru din Timisoara ii trimite directorului un mesaj in care, din anumite considerente, propune sa se joace pe scena teatrului respectiv o piesa de Moliere, si, de aceea, il roaga, daca are adresa de mail a lui Moliere, sa i-o trimita si lui, cu scopul de a discuta cu acesta in legatura cu drepturile de autor pe care le pretinde.

Intrebarea ziarului era: cum de a ajuns o astfel de persoana in functia de consilier cultural al unui teatru?
Intrebarea noastra este: a gasit adresa de mail? Sa o dea mai departe, poate mai sunt si altii interesati sa vorbeasca niste lucruri cu autorul piesei.

Asadar, daca despre decizia detectivului nu va pot spune nimic, va pot spune sa cititi romanul si va pot spune, inca de pe acum, "La multi ani!" cu ocazia noului an ce vine imediat.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Jan 2020, 07:59   #1738
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
M. Eminescu - Sarmanul Dionis

De cand ma stiu am auzit lamentari cum ca s-a intors lumea pe dos. Asa ca nu e mare mirare ca zeul Dionis, de obicei vesel, cateodata prea vesel, are pe tizul sau, personajul nuvelei, o persoana cu multe suferinte, vezi titlul drept dovada.

Insa nu se poate spune ca e trist. Atins de gerul iernii, de lipsuri, face umor melancolic, cum spune autorul. Exemplificare:
Cum nu sunt un şoarec, Doamne, - măcar totuşi are blană.
Mi-aş mânca cărţile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n perete şi nevasta - o icoană.

Interesant e ca jocurile pe calculator, cele cu multe niveluri, le cunoasteti (exclus jocuri mecanice si pacanele), sunt facute pe principiul lui Dionis (personajul nuvelei) referitor la lume, un principiu fantastic, dar magnific.
Interesant este si faptul ca asta e o lucrare scrisa de autor aprox. la varsta de 20 de ani, de aceea visele personajului au o mare bogatie de figuri de stil.

Cu metafore superbe, poetul descrie la fel de frumos si natura.
Si, totusi, eu am sentimentul ca nu ma mira deloc faptul ca a scris-o la 20 de ani! De ce? Am uitat, dar nu ma mira! (asta stiu precis!)
Folosind ca ipoteze si combinand doua teorii arhicunoscute (nuvela cuprinde teorii din pustiile asiatice luate de vant si aduse si pe la noi), M. Eminescu concepe o nuvela fenomenal de frumoasa, si astazi, indraznesc sa-i zic, a viitorului, unde partea de gandire este primordiala in detrimentul povestirii clasice. De aceea, desi are logica, argumentata cat e necesar si de cate ori e necesar, e o lectura mai pretentioasa.

In acest fel il transporta pe Dionis pe timpul lui Alexandru cel Bun, pe vremea caruia s-a intamplat un mare lucru, 30 de ani de pace, o neobisnuit de lunga perioada de pace in acele vremuri.
Veti vedea un model de om, cum e inchipuit Dumnezeu, iar cand toate mergeau bine, survine neasteptatul sau surpriza. Apare bau-bau!

Nu trebuie luata decat ca o scriere fantastica, desi are elemente care vor apare abia peste cateva decenii in cuprinsul teoriei relativitatii, deci practic e SF. Atunci poate SF-ul de azi vine de la "strileati" (in l. rusa) fiction = fictiune cu impuscaturi. Cuvantul asta il stiu din filme rusesti cu pac-pac!
Cred ca lumea e materie si idee, asa cum spun ganditorii de azi, nu doar idee, cum este nuvela (incitanta lectura, veti vedea, daca n-ati citit-o pana acum) si nici numai material - asta ati vazut deja!

Ca exemplu banal, dar unul care noua ne place, tot suntem la acest domeniu, o carte este si material si spiritual, cuprinde atat idei ale autorului, cat si spiritul celui care a tiparit-o, a legat-o, dar, pe de alta parte, si suportul fizic, hartia - un material.
Foarte poetic si foarte interesant este dialogul cu umbra sa din aceasta parte a nuvelei, mult mai spectaculoasa mi se pare decat partea cu neprevazutul ce il pandea anterior.

Nuvela este nerecomandabila celor carora le este frica de zbor timp de 30 de pagini.
Inchei aici zborul lui Dionis, asa brusc, pentru ca asta e comentariu la varianta prescurtata sau cenzurata a nuvelei.
Ajuns acasa, la finalul fantasticei sale calatorii, din fericire, Dionis, dupa o tinerete amara, isi traieste marea sa dragoste visata de o viata.

Poetul concepe nuvela cu o asa maiestrie incat, pana la sfarsitul ei, ea poate functiona deopotriva si ca vis al lui Dionis, si ca realitate a personajului principal.
Autorul insa strecoara mici semne, daca suntem atenti le ele, ce dezvaluie care este, de fapt, adevarul.
In consecinta, pentru concluzie, poetul foloseste aceleasi argumente de la inceputul nuvelei, dar expuse aici intr-o alta forma, inspirata si ea, frazele de incheiere fiind, sa zicem, in sinteza, echivalentul unei intrebari: dar visul acesta nu ar putea fi si realitate?

Un alt fapt interesant este ca in aceasta nuvela autorul a folosit cateva pagini care initial faceau parte dintr-un alt roman, si acela, daca ar fi fost terminat - cu o tema la fel de actuala si azi, societatea in tranzitie si inertia oamenilor timpului -, ar fi fost un mare roman.
Printre cele 50 000 de foi de manuscris ale poetului M. Eminescu, ramase astazi in arhivele de stat, se afla si acestea de proza literara.

Eu va recomand tot volumul de proza literara, unde mai puteti gasi o alta nuvela valoroasa, Cezara, si alte cateva povestiri excelente, unele chiar cu umor bun.
Din hiperspatiul meu de vedere trebuie citite si povestiri precum Parintele Ermolachie Chisalita, Contrapagina ori La aniversara, o mica povestire idilica, despre primul sarut.

Atrag atentia si La curtea boierului Creanga, cu cateva lucruri de interes si exprimari incantatoare, unde ni se descrie ca pe langa o gradina, boierul are si o insemnata gradina zoologica la curtea sa, asta insemnand tot felul de personaje cu diverse insusiri, senzational de pitoresc redate, pomanagii, etc, dar si umorul elevat, incantator, prezent in povestirile Parintele Ermolachie Chisalita si Contrapagina ce nu trebuie ocolit cu niciun chip. Mai ales ca sunt doar cateva pagini, dar ce pagini!
Contrapagina ne prezinta scriitorul si lumea, argumentele sale si receptia lumii in ce-l priveste, o privire obiectiva si foarte haioasa.

Aur, marire si amor
Reda un tablou al celor prezenti in salile de jocuri de noroc ale acelor vremuri, caricatural, dar si sentimente, trairi descrise minunat.
A scris mult si minunat. De aceea, astept cu nerabdare momentul cand Eminescu va fi descoperit de catre cei de la "Ancient Aliens" ca extraterestru, mai ales ca cresteau in cer a lui aripe.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 30 Jan 2020, 14:16   #1739
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Goethe - Faust

Nu e de mirare, pentru mine, ca poetul si scriitorul german este unul din favoritii mei.
Goethe a scris foarte multe lucrari in diverse genuri literare, precum si in diferite alte domenii: biologie, fizica.
Din literatura, in primul rand trebuie sa amintim de Faust, o capodopera a literaturii, chiar daca nu gasiti in ea o scena a balconului, ci una a bucartariei, o capodopera la care poetul german a muncit toata viata.

Va inchipuiti ca o astfel de lucrare a fost si greu de tradus!
Cei in cauza abia reuseau sa o termine de tradus, ca Goethe si venea cu noua varianta. Chiar si inainte de a muri, pare-mi-se cu un an, daca retin bine, Goethe anuntase ca doreste sa mai revizuiasca textul inca o data, producand rumoare si friguri printre traducatori, insa de data asta au scapat. Au respirat usurati!

Mai mult, Goethe i-a pus la incercare pe traducatori sa vada daca triseaza si copie pasajele de la o versiune la alta, incat intr-o versiune intermediara a poemului binele si raul nu mai erau antagonice, ca in varianta originala si in cea definitiva, mergeau la brat.
Poate va veti intreba: bine, dar daca poetul a trudit la acest poem toata viata, a mai scris si altceva?
Din fericire, da, a scris multe capodopere, stia cum! Avea el o reteta secreta, de la bunica lui!

Subiectul operei nu este nou, este preluat. Se mai gaseste si la alti autori cunoscuti si necunoscuti.
Dar nu era Goethe ala care spunea ca daca ai o idee buna poti fi sigur ca a mai avut-o si altcineva inainte?
Personajul principal al piesei nu este nici clasic, fatalist, nici modern, existentialist. Joaca la doua capete, suge la doua tate, alearga dupa un iepure si o iepuroaica, in final va plati taxe duble.

Sunt versuri de o frumusete categorica.
Reprezinta aspiratia spre inalt, depasirea conditiei. Noroc ca e multa stiinta de invatat, ca altfel murea de tanar ca prostu', Faust asta!
Parerea mea e ca decat sa stea toata viata sa scrie asta, Goethe, cu mintea lui patrunzatoare, mai bine cauta ce visa Faust, avea sanse mai multe si nici nu ajungea la extrema, pentru ca, dupa cate stiu eu, ultimele lui cuvinte au fost "mai multa lumina!", nu "stinge becul!"

A facut cativa pasi, ce-i drept, in aceasta directie pe vremea studentiei, la Leipzig. A mers pe urmele lui Faust, dar pana la vestita crama numita "Pivnita a lui Auerbach", cunoscuta si astazi, loc preferat de studenti, unde se spune ca a poposit doctor Faustus undeva pe la anii 1500, un personaj care a existat in realitate.
Poetul a studiat putin si alchimia, introducerea sau bazele alchimiei, cine mai stie acum? Dar s-a lasat!
Peste ani tema a fost reluata si continuata de Florin Piersic in filmul lui G. Naghi, "Elixirul tineretii".

Faust e o capodopera, negresit. Folosesc termenul nu pentru ca asa ne place noua, europenilor, sa aruncam cu acest cuvant, capodopera, cum multor concetateni, chiar de pretutindeni, le place sa-si arunce flegmele, asa, cu o nespusa mandrie!
In acest poem treaba e serioasa, dar nu trebuie luata in tragic! Nu s-au scos cutitele! Astfel am demonstrat ca si cuvintele pot ucide!

Consider ca am zis cam multe despre el. Sa luam o mica pauza ca sa ne destindem!
In alte vremuri ce taifasuri ii trageam noi pe teme de literatura! Aveam si timp!
Ce discutii aprinse mai purtam! Unii erau cu Goethe, altii cu Balzac, o parte cu Hugo, alta cu Shakespeare! Frumos era ca nu eram toti din aceleasi gasti, fiecare avea alte placeri, si automat ca nu ne cunosteam dinainte, acolo, la masa, ne adunam, bineinteles, nu zilnic. Cartea ne-a apropiat!
Erau spumoase serile, chiar nocturnele noastre prin bodegi, baruri, cand vremea era friguroasa, uneori pana la 3 dimineata, asa era de frig!
Acum, in cafenele, vezi doar cum, la doua paie, ca in "Pisicile aristrocrate", cate un cuplu bea dintr-un singur pahar. Ce sa-i faci? Cu saracia asta...!

Spuneam ca autorul mai are si alte capodopere. As vrea sa mai amintesc macar doua cuvinte despre una, romanul care l-a lansat.
Primul roman de Goethe pe care l-am citit a fost "Suferintele tanarului Werther".
Se zice ca lui Napoleon i-a placut atat de mult, incat l-a citit de sapte ori in campania din Egipt. Trebuie luat in calcul ca n-avea alte posibilitati in desert, unde nu erau biblioteci, iar cea mai apropiata, cea din Alexandria, arsese de multa vreme. In acelasi timp, trebuie luat in calcul, deci e unul mai elaborat, si faptul ca romanul e foarte scurt si, ca sa para mai mare (mult), l-a citit de mai multe ori.

Asa zice lumea, ca Napoleon a citit cartea de sapte ori, dar efectiv el a citit-o de doua ori si ceva, maxim de trei ori.
E cunoscut faptul ca Napoleon putea sa faca trei lucruri deodata. A citit o data trei carti simultan, apoi inca o data idem, si la urma ce a mai ramas.
Inchidem paranteza rotunda, inchidem paranteza patrata!

Aici, la Faust, mai trebuie spusa o chestie. Desi real, el are simbolistica. In acest personaj se da o lupta continua, o parte din el aspira spre inalt, alta spre placerile lumesti, care compuse dau sensul intreg al omului.
Cititorul trebuie sa inteleaga clar ca acest lucru se intampla in interiorul aceleiasi persoane, nu faptul ca pe planeta asta unii oameni sunt cu aspiratiile si alti cetateni cu diverse placeri pamantesti.

Da, Faust este incarcat cu simbolistica puternica pentru ca initial autorul preciza intr-o scrisoare catre bunul sau prieten Schiller (alt titan al scrisului) - corespondenta lor extraordinara se cunoaste, e aur, unora le curg balele citind-o - ca doreste ca scrierea aceasta sa suscite interesul si sa fie ironica, dar apoi si-a dat seama ca in personajul sau poate sa inglobeze toata natura umana, esenta sa, si a lucrat la asta o viata intreaga. Lucru normal, cu experienta de viata acumulata vezi lucrurile din ce in ce mai bine, exceptie fac doar persoanele senile.

Opera dramatica, epica, lirica si satirica in acelasi timp, conform observatiilor critice, Faust intruneste aprecierea unanima, cum s-ar zice de la cel mic cu tata-n gura la cel cu barba sura sau, mai exact, de la femeile de servici cu matura-n mana, la paznicii cu, stiti voi ce, in mana, de la interminabilul sir al bucatarilor TV, la interminabilul sir al astrologilor TV, de la iubitorii de thrilere, la iubitorii de romance,..., toti laolalta e greu sa fi auzit de Goethe, dar de Faust, cu siguranta, da!
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Mar 2020, 08:25   #1740
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Inca o mica halta, obligatorie!
Nu stiu cum mai e prezentat astazi in scoli sau daca mai e prezent in manuale, dar la aniversare trebuie amintit Ion Creanga, un scriitor al libertatii noastre. Ar fi bine sa-l vedeti si astfel. Stiu, astazi pasiunea pentru roboti este imensa, acesta este tendinta universala, dar trebuie sa constientizati ca robot vine de la a robi, in contradictie cu tendintele si aspiratiile actuale ale omenirii.
Scrierile lui, inclusiv poezii, se gasesc, din fericire, pe internet. Eu am luat-o de dimineata cu cititul din opera lui.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 07:46.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells