Ultima Carte Citita

[Cretzulynne]

Inca o mica halta, obligatorie!
Nu stiu cum mai e prezentat astazi in scoli sau daca mai e prezent in manuale, dar la aniversare trebuie amintit Ion Creanga, un scriitor al libertatii noastre. Ar fi bine sa-l vedeti si astfel. Stiu, astazi pasiunea pentru roboti este imensa, acesta este tendinta universala, dar trebuie sa constientizati ca robot vine de la a robi, in contradictie cu tendintele si aspiratiile actuale ale omenirii.
Scrierile lui, inclusiv poezii, se gasesc, din fericire, pe internet. Eu am luat-o de dimineata cu cititul din opera lui.

Faci film? Vreau filme bazate pe operele lui Creangă. Citite au fost demult.

[1MicuCelUmilSiViril]

Buna!
Nu, nu fac film, dar daca as face, as face dupa "Povestea povestilor" pe care am citit-o la 20 de ani, daca e sa vorbim despre ce am citit demult, si este remarcabila (acum, stii cum e, fiecare ce vede mai repede in ea, asa e la filme, ca nu prea se fac ecranizari 100%).
O seara buna, Cretzulynne!

[1MicuCelUmilSiViril]

Nu-s' ce-mi veni cu cateva zile bune in urma, ca am luat carticica asta, in care se povesteste, nu cu lux de amanunte ci cu amanunte de lux, cateva chestii care se intampla inca din antichitate.
Un domn, profesor, cum se distinge din iscalitura, ne introduce intr-o lume in care noi nu avem acces, pentru ca am uitat parola, dar dansul o are si ne-o daruieste si noua pentru a putea avea acces in aceasta lume necunoscuta noua.

Cartea aceasta, ceva mai mare decat o brosura, se doreste mai mult... decat o istorie oficiala, care a fost indeajuns cu destule decenii in urma.
Au crezut unii pedestri si cred si acum intr-o societate fara fundament, clasica sau neo!
Aici as putea adauga o gluma de-a mea, in ce priveste sensul mintii celeia de pe urma, o problema de care sunt adanc preocupat de multa vreme. Gluma se refera la un caz care justifica existenta mintii celeia de pe urma.
Dar sa revenim, totusi, la carticica ceva mai mare decat o brosura!

Deci, si asta poate fi crezuta! Ca orice istorie de pana acum! Exista multe precedente! Si, apoi, spune cineva ca trebuie crezuta? Culmea e ca de obicei fanteziile sunt crezute, iar faptele reale nu! Dar asta face parte din firea papagalului!
Cartea poate fi o istorie alternativa, spre un exemplu de gluma! Pentru cineva care nu e de pe Terra, in ipoteza de mai sus, si care nu ne-a vizitat pana acum, mai exact, care nu ne cunoaste deloc, daca citeste toate cartile de istorie de aici, neconditionat va trage concluzia ca au existat mai multe Pamanturi, datorita diferentelor dintre cartile de istorie cu privire la aceeasi tema.

Ori, ca sa continui gluma, daca au venit pentru a cauta lumi paralele, aceasta diferenta poate fi considerata o dovada trainica a lor, cei preocupati de existenta acestora descoperind ca in fiecare dimensiune lucrurile se intampla altfel, conform cartii aferente. Si mai trebuie precizat ca nu se intampla functie de dimensiunea cartii.
Meseria de istoric este, astfel, tot la fel de ingrata ca si cea de cioclu, de pilda.

De fapt, aceasta carte e o istorie inedita, face parte din colectia Istorie Inedita, in format inedit, A5,5! A aparut la Editura BUREBISTA. Ce frumos suna! Bine, acum, daca ma intrebati pe mine, eu as fi dorit sa apara la editura "varza, viezure, barbat".
Cartea e asa de mica incat ma tem sa nu va divulg tot continutul ei, ca sa va las placerea de a o citi. Trebuie, insa, sa spun macar ca titlul ei este mai lung si se refera la doua popoare vechi, existente din antichitate, chinez si dac.

Intocmai ca la chimie, datorita faptului ca au valente (proprii), cele doua popoare au avut legaturi, si nu de oricare, legaturi surprinzatoare, cum spune titlul cartii.
Cultura Cucuteni este o cultura cu care ne laudam. Dar ce este?
Eu am avut prilejul sa fac cunostinta cu ea pe larg, in liceu, la franceza, mai exact cu ceramica de Cucuteni. Stiu eu ce spun, nu detaliez! E-he, au fost niste ani frumosi!
Cultura Cucuteni este o cultura straveche si vasta. Asta nu inseamna ca se refera la intinse lanuri de cucuta si nici la otrava de cucuta, folosita din abundenta in secolele trecute. La noi inca se mai foloseste (doar vorba): ce ai, ai baut cucuta? cu sensul de: hello! are you ok?

Nu se stie pana la sfarsitul frazei, dar, totusi, intentionand sa revin la aceasta carticica, voi incepe sa spun ca pe coperta sunt doua poze. Decebal este de partea romana, cealalta poza nu zic ca este, n-am nimic cu omul, dar seamana, ca stil de desen, cu una din caricaturile lui H. Malaiele sau Popas. O fi imparatul galben? O fi imparatul rosu? Sau verde? Nu, nu e vorba de semafor, la semafor culorile sunt in alta ordine!.
Oricum, o fi facut el ceva daca a ajuns pe coperta!
Tot la inceput mai spun ca relatiile romano-chineze au inceput demult, ca relatii daco-chineze.

Sintetizand, am reusit sa terminam cu coperta: de aici voi fi mai evaziv, cu permisiunea voastra, ceea ce va recomand si dvs.
A, mai e ceva! tot aici mai aflam ca nu e voie si nu care cumva sa va reproduceti cu cartea sau cu vreo parte din ea! Te trece la cartofilie (hartuire si terfelire de carti).
Ca imagine generala, e o carte pentru saraci, ieftina. Posibil sa fie drogul lor. Bogatii, dupa cum vedem la televizor, n-ar cumpara o carte asa de ieftina de frica sa nu se faca de ras din aceasta cauza.
Acum mai pot spune ca am citit cartea de ceva vreme, dar daca ea nu seamana cu ce spun eu aici, nu-i vina mea, e vina cartii!

Aceasta carte poate fi denumita placerea introducerii sau introducere la introducere la introducere la introducere, si veti vedea de ce, in continuare.
Este introducere la introducere pentru ca nu poti sa spui in 100 de pagini despre intreaga relatie atat de veche romano - chineza.
E introducere pentru ca discutia despre Cucuteni introduce discutia despre relatiile romano - chineze.

Desi mica, aceasta carte are trei parti consistente.
Inca din introducere ni se prezinta ca nu numai moldovenii au gandul la papica, asa cum rautacios afirma multa lume, ci si un profesor de la prestigioasa Universitate Cambridge, interesat de schimbul de cereale intre Europa si China (in antichitate). Dar asta nu e ceva surprinzator... la cercetatorii englezi. Totodata, din acelasi studiu suntem asigurati ca reiese existenta schimburilor comerciale (nu reiese daca au existat si schimburi de timbre) intre cele doua parti, dar universitatea citata are timp sa se edifice, daca mainifesta interes si pentru asta.

Din a doua introducere a cartii (sa existe si o a treia? ca unde mananca doi, mananca si al treilea, e lucru stiut) aflam ca si pe teritoriul Romaniei exista piramide, pana astazi inca necercetate de arheologi (astazi nu inseamna cand am scris eu asta, ci cand a fost scrisa cartea).
Se trage si o concluzie partiala, ca la istoria constructiilor civile stam mai prost, ca omenire, decat la istoria drumurilor, mult mai bine cunoscuta, de exemplu: drumul matasii, al cositorului, al chihlimbarului, al mirodeniilor, al oxidianului si, in mod special, al vinului, mai ales dacic.
Despre chinezi, momentan ni se spune ca Voltaire (nu are nimic de-a face cu priza electrica) si Leibniz (vi-l amintiti, desigur, de la frumoasele ore de matematica care se terminau prea repede) au fost interesati de cultura chineza.

Dar sa trecem la cea de-a treia introducere, cartea propriu-zisa, pentru ca ea insasi e o introducere in cunoasterea relatiilor atat de vechi romano-chineze.
Cum au ajuns dacii in China?
O mica premisa, preambul sau o semi-introducere: daca indienii au plecat la Londra, bineinteles ca si romii, pentru ca Dionyssos, zeul trac a cucerit India, au venit la capitala. E simpla similitudine, nu altceva.
Dupa Dionyssos, alti traco-geto-daci au aparut la granita Chinei, blonzi de la care asiaticii cumparau jad (fara certificat de producator, de origine necunoscuta, pe tarabe improvizate, nestandardizate).

Cert e ca tot mai multe tari scot la iveala docomentele care atesta relatiile stravechi ale europenilor cu China antica.
Cei care, de obicei, afirma "v-am zis eu?" sper ca jubileaza.
Ce este Cucuteniul? A fost dat si la ziar!
Ce trebuie sa stim despre el: culorile clubului - ros, alb, negru.
Oamenii acestor locuri sunt raspunzatori de bazele agriculturii, tehnologiei, artei, si de relatii comerciale cu alte comunitati aflate la mare distanta de ei.
Trebuie spus ca pe vasele acestei culturi se gaseste simbolul solar (soare, lumina, nu bezna), imprumutat de nemti, ce-i drept, si folosit cu alta conotatie. Dar el a fost folosit si intr-o civilizatie anterioara celor doua culturi antice, aparuta de mult, o dovada ca nu are nimic de-a face cu secolul trecut.

Cultura Yangshao (vestul Chinei) a fost contemporana Cucuteniului (estul Europei), a aparut dupa Cucuteni, a durat doua milenii, disparuta inainte de Cucuteni.
Se folosesc aceleasi culori.
Denumirea vine de la un sat, ca si la Cucuteni. La desenele de pe vase se foloseste acelasi tip de spirale.
Bun! Daca s-a inteles, putem trece la balade.
Ce nu s-a zis in carte, dar va zic doar eu acum, este ca Yangshou in limba romana inseamna Cucuteni, asta numai la nevoie, in anumite imprejurari.

Din acest exemplu al celor doua culturi aflate atat de departe una de alta, si din alte exemple, se pare ca Drumul Matasii nu a fost doar al matasii. S-a folosit cu mult timp in urma. Readuc aminte ca vorbisem mai sus de jad, de exemplu.
Dar stiti foarte bine, numele strazilor se mai schimba!
Apropo de drum, o varianta ocolitoare a sa trecea prin Dobrogea, conform unei harti chinezesti.

Iar de aici e simplu. Urmeaza o suma de dovezi care atesta vechimea relatiilor romano-chineze si ca lumea s-a vanturat in aceste spatii largi, concluzie bazata pe dovezile ramase, si intr-o parte, si in alta.
Pentru sustinere se face referire la carti romanesti si straine.
Intr-una dintre ele intalnim un fapt interesant, civilizatiile continentelor actuale sunt ramasitele unei civilizatii numite Mu, nici cu mai multi de u, nici cu mai multi de mu.
Sunt consemnate triburi dacice ajungand pana la marginea de vest a Tibetului, dragi consumatori de astfel de informatii, unii dintre ei numiti cei de dincolo de M. Caspica, cu alta denumire.
Dar exista minoritati pana si in Taiwan. Acolo, elevi ai acestei minoritati invata in scoli ca stramosii lor sunt geti veniti din Europa. Se intalneste asemanare si in traditii.

Si faptul ca Dacia apartinea imperiului lui Atilla, intins de la Urali pana in Occident, le permitea dacilor libera trecere prin imperiu.
Mai sunt daci ce au luptat in armata lui Alexandru Macedon, pe teritoriul Asiei.
N-ai cum sa negi ca si-au luat cu ei cate un vas de Cucuteni plin cu sarmale, macar. E drept, nici cum sa afirmi asa ceva! Or fi zis: daca nu ne iese cu razboiul, facem schimburi comerciale cu ei. Asta nu inseamna ca faceau schimb de oale cum faceam noi schimb de timbre cand eram mici.

In cadrul relatiilor bilaterale, interesante sunt cele doua solii antice chineze trimise de imparati spre Europa pentru aliante (de ex. cu masagetii) si ajunse si in Dacia, de la a doua dintre ele existand documente ce descriu in amanunt cele intamplate (au fost primiti de regele Decebal in anul 97).
Unele aspecte ale vizitei, ramase scrise in cronica chinezeasca, astazi sunt chiar comice, precum pasajul despre regele dat jos de pe tron (la daci), care nu punea la inima acest lucru, nici nu purta pica celui care il succeda.
Relatiile bilaterale sunt confirmate si de Seful Statului Major al Armatei Chinei, care a vizitat Romania dupa anul 1990.

Autorul acestei carti, lucru care trebuie mentionat, ne introduce si in lumea culturala chineza. El aminteste despre "Zapada in toiul verii", o poveste tulburatoare, de Guan Hanqing, un fel de Shakespeare al chinezilor, cum il denumeste domnia sa.
https://www.youtube.com/watch?v=bVYAkZyECoo
Piesa e valabila si astazi, cu toate ca acum nu e zapada nici iarna, exceptand-o pe cea sintetica.

Un capitol ce nu trebuie omis, drag noua, cu detalii foarte interesante, este cel despre Nicolae Milescu Spatarul, o personalitate marcanta, a carui viata ar trebui cunoscuta si in Romania.
Autorul cartii spune ca viata sa ar fi un consistent subiect de roman (cu mai multe valente).
Subscriu parerii autorului cartii ca ar fi subiect de roman.
Viata, intamplarile, care de fapt sunt adevarate si frumoase aventuri, ar trebui cunoscute.
De film, nu mai zic, se poate face un serial despre cresterea, descresterea si iar cresterea lui Mi-Kulai (asa se zice Nicolae in chineza) Milescu.
Viata lui, intr-o abstractiune simpatica, grafica, cu suisurile ei, arata ca un "M", initilele numelui sau. Si e romanas de-al nostru, de la Vaslui, care trebuie respectat.
Sunt unii care tot o ard cu citate de genul "trebuie sa cazi ca sa poti sa te ridici". Asta e valabila la betivi, probabil.
Nu m-am uitat sa vad daca in momentul in care oamenii aceia zic de astea privesc departe, scrutator ori dau ochii peste cap sau, pur si simplu, le reproduc mecanic pentru ca asa le-au auzit.
Omul a avut valoare si s-a ridicat. E un exemplu.

Vorbind despre cultura, este amintita cea mai completa carte romaneasca despre istoria si civilizatia chineza, un punct de plecare pentru cei care vor sa cunoasca asa cum trebuie acest colt de lume.
Si G. Calinescu a scris o carte despre China, la intoarcerea din aceasta tara.
Sunt multe lucruri surprinzatoare pe care le poti descoperi in relatiile noastre, nu le-am spus pe toate. Nu mai scriu acum, restul il gasiti in carte.

Si dupa atatea introduceri, in loc de concluzii, o introducere:
Toata treaba sta in vase
Si in viermii de matase.
Sunt simboluri, precum vezi,
Si la daci si la chinezi,
De milenii, ale vietii,
Deci, se cam pricep si getii.
De cititi, rau nu va pare,
Cartea chiar are savoare.

Prof. Dr. Mihai Popescu, Legaturi surprinzatoare: Cucuteni - Yangshao Dacia - China antica

[Namaste]

Iesiti la joaca?

Classic book covers, provocare primita de la un englez:



Gasiti aici poza ceva mai mare.

(on topic, sa nu se supere careva: Ultima carte citita a fost Momma and the Meaning of Life: Tales of Psychotherapy de Irvin D. Yalom. )

[White1]

Desi ma doare sufletul ca ii rapesc posibilitatea Atoatestiutorului (salut Victor) sa le "ghiceasca" simultan:

5, 6, 7 si 10 sunt sigur A Clockwork Orange, Catch 22, 1984 si A Space Odyssey.

3 pare sa fie War of the Wolrds

La 4 as spune The Heart of Darkness sau The Lord of the Flies dar probabil nu e nici una din ele

La celelalte nu am idee dar sunt curios de 2.

Not such a great selection, i must confess

[White1]

8-|
1 -
2 -
3 War of the Worlds
4 Lord of the Flies
5 A Clockwork Orange
6 Catch 22
7 1984
8-
9-
10 2001: A Space Odyssey

[Cretzulynne]

1. https://www.google.com/search?q=clas...h=562&dpr=1.67

2. https://www.google.com/search?q=clas...h=562&dpr=1.67

3. https://www.pinterest.fr/pin/56435801560490184/

4. https://www.google.com/search?q=clas...nt=firefox-b-d

5. https://www.google.com/search?q=clas...nt=firefox-b-d

6. https://www.google.com/search?q=clas...nt=firefox-b-d

7. https://www.google.com/search?q=clas...=firefo x-b-d

8. https://www.google.com/search?q=clas...nt=firefox-b-d

9. ??? (nu e nici The Lost Horizon, nicio carte de Verne, nici nu-mi trece prin cap/Google vreo carte clasică cu avioane...)

10. https://www.google.com/search?q=clas...= firefox-b-d

[Cretzulynne]

P.S. acela să fie același Victor? (cel care a apreciat poza aeroportuară)

https://www.libertatea.ro/opinii/vla...ndarei-2950585

[White1]

Radu Alexandru de la Pitici Gratis a postat asta pe facebook in legatura cu Tismaneanu, sper sa nu ofenseze pe prea multa lume limbajul

Oamenii care au impresia ca trebuie să se „ia măsuri” când cineva face o glumă rasistă, altele decât să nu râzi, sunt motivul pentru care se duce specia pe pulă.

Bă da prețioși mai suntem.
Bă da ce afectați de cuvinte mai suntem.
Ce mai ducem în derizoriu orice problemă smiorcăindu-ne de toate căcaturile.

Mare căcat, a făcut Tismăneanu o glumă rasistă. Minim nu râzi, maxim îl înjuri de mă-sa. Da' să ai impresia că OFICIAL trebuie LUATE MĂSURI în legătură cu GLUMA necuvincioasă, păi bă, tu ești tot ce e greșit în lume. Din cauza ta nu putem să avem noi lucruri frumoase. Că te caci pe tine la toate prostiile.

[klute]

Eu, scurt și la subiect, ca de obicei și spre bucuria multora, anunț că tocmai am terminat În furtuni de oțel, traducerea în română a cărții lui Ernst Jünger, despre experiența sa din WWI. Pe autor, în general, mi-l recomand, dar, despre titlul ăsta, chiar nu știu ce să zic la lume... Atîta lipsă de finețe, un război atît de expirat și de urît mirositor, atîta beliciune (belicozitate?) văzută, iar nu nevăzută, ca azi, la TV - în fine, atîtea și atîtea cuvinte și expresii expirate: cai, baionete, gloanțe, proiectile, grenade de mînă, șrapnele, obuze, cratere, mortiere, baloane de urmărire... Pămînt, ploaie, tranșee, mocirlă!? Ăsta n-a fost război, sau, dacă a fost, n-au știut ce să facă cu el. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.

[Namaste]

Crezulynne, fata, n-ai inteles nimic...
Daca n-aveai google la indemana, cate ai fi stiut? Ca aia era ideea... nu sa aratati ca va pricepeti sa folositi google.
White, mersi pentru fair-play.
Ma rog... M-am lecuit.

[Cretzulynne]

Daca n-aveai google la indemana, cate ai fi stiut?

3.5.6.10.
Și din curiozitate, la o singură căutare, le-am găsit și pe celelalte. Găsindu-le, am împărtășit informațiile.
Mai aveți una de ghicit!

[Chambord]

9. The English Patient ?

[Namaste]

Mie-mi fugise gandul direct la North by Northwest, doar ca nu-i o ecranizare a vreunei carti.

Iata raspunsul:




Totusi, am aflat ca exista o legatura intre cele doua. Hitchcock a ecranizat cartea The Thirty-Nine Steps in 1935. Inainte de jocul asta, nu stiam ca exista nici cartea, nici filmul.

"The 39 Steps is another in a line of Hitchcock films based upon an innocent man being forced to go on the run, including The Lodger (1926), Saboteur (1942) and North by Northwest (1959)." (wiki)

[Chambord]

Hmm, interesant. N-as fi ghicit niciodata.
N-am citit cartea dar am vazut filmul cand eram copil. Nu-mi mai amintesc mare lucru din el, oricum nici un avion.

Btw mi-am dat seama mai greu dar coperta asta aduce putin cu avatarul meu

[Cretzulynne]

Hmm, interesant. N-as fi ghicit niciodata.
N-am citit cartea dar am vazut filmul cand eram copil. Nu-mi mai amintesc mare lucru din el, oricum nici un avion.

De acord. Toată legătura dintre afiș și carte consta în crimă terestră, nicidecum într-o aventură aeriană.
+ este un afiș prea modern, n-are pic de parfum vintage în el.

Cum arăta cartea citită de mine:
https://www.cartile-adevarul.com/ima...ntia-verde.jpg

și cum arată o copertă CLASICĂ:
https://covers.openlibrary.org/b/id/6379478-M.jpg
https://cdn.shopify.com/s/files/1/07...g?v=1423644761

[Chambord]

Nu stiam ca a aparut si in colectia Adevarul. Ce vremuri. Cartile cu ziar, la un pret minim. A fost o initiativa faina. S-a dus, odata cu presa tiparita. Dar cat a durat a insemnat ceva. Nu numai Adevarul, a fost si la Cotidianul, ziare locale (Polirom dadea carti cu un ziar din Iasi). Probabil minim jumatate din bibliotecile (personale sau publice) din Romania au cel putin cateva carti din colectiile ziarelor.

[victor_homescu]

Decedat 2020 iunie 19, **Scriam ca să dau foc lumii şi să mă mistui odată cu ea**,.avea 55 de ani, scriitorul spaniol Carlos Ruiz Zafon, **Puţine lucruri îl marchează pe un cititor atât de mult ca prima carte care îşi deschide cu adevărat drum spre inima lui. Acele prime imagini, ecoul cuvintelor pe care credem că le-am lăsat în urmă ne însoţesc toată viaţa şi clădesc în memoria noastră un palat unde, mai devreme sau mai târziu, indiferent câte cărţi am citi, câte lumi am descoperi, câte am învăţa şi câte am uita –, ne vom întoarce. Pentru mine, aceste pagini fermecate vor fi mereu cele pe care le-am întâlnit pe culoarele din Cimitirul Cărţilor Uitate**,.născut la Barcelona în 1964 septembrie 25**Pentru mult timp, existenţa mea a fost una a absenţelor, fără alt nume şi fără altă prezenţă decât acelea ale unui străin pribeag. Am avut o sută de nume şi tot atâtea meserii, dar nici unul dintre ele nu-mi aparţine. Am dispărut în oraşe infinite şi în sate atât de mici încât, acolo, nimeni nu mai avea nici trecut, nici viitor. Nicăieri nu m-am oprit mai mult decât era necesar. Mai degrabă mai devreme decât mai târziu, fugeam din nou, pe neaşteptate, lăsând doar vreo două cărţi vechi şi haine la mâna a doua, în nişte odăi lugubre unde timpul n-avea milă şi amintirea ardea. N-am avut altă memorie decât incertitudinea. În anii mei de pribegie, am văzut cum infernul promis în paginile pe care le-am scris pentru patron prindea viaţă pe unde treceam. De o mie de ori am fugit de propria mea umbră, mereu privind în spate, mereu aşteptându-mă să dau peste ea la un colţ de stradă, pe trotuarul celălalt sau lângă pat, în ceasurile interminabile dinaintea zorilor .**("Jocul îngerului"), debutat cu literatură pentru copii - Printul din negura (Polirom, 2011) - numit un Dickens al Barcelonei.(The Philadelphia sau Corriere della Sera ) : "Am gasit inca o carte care dovedeste ce minunat e sa te cufunzi intr-o poveste plina de resurse: seductie, risc, razbunare si un mister pe care autorul il tese magistral. Carlos Ruiz Zafon il depaseste chiar si pe extraordinarul Charles Dickens" (cu referire la unul din romanele tetralogiei "Cimitirul Cartilor Uitate", ciclul inceput cu Umbra vântului 2001 - distins cu premiul "Prix du Meilleur Livre Etranger", "Jocul ingerului" „Prizonierul Cerului” si "Labirintul spiritelor") **Încă îmi amintesc dimineaţa aceea când tata m-a dus pentru prima oară să vizitez Cimitirul Cărţilor Uitate - o gigantică bibliotecă de o geometrie imposibilă. - Locul ăsta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit şi l-au visat. Ori de câte ori o carte îşi schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său creşte şi se întăreşte. Cu mulţi ani în urmă, când tatăl meu m-a adus aici pentru prima oară, locul ăsta era deja bătrân. Poate la fel de bătrân ca oraşul însuşi. Nimeni nu ştie cu siguranţă de când există sau cine au fost cei care l-au creat. Am să-ţi spun ceea ce tatăl meu mi-a spus mie. Când o bibliotecă dispare, când o librărie îşi închide porţile, când o carte se pierde în uitare, cei care cunoaştem acest loc, paznicii, avem grijă să ajungă aici. În locul acesta, cărţile de care nimeni nu-şi mai aminteşte, cărţile care s-au pierdut în timp trăiesc pentru totdeauna, aşteptând să ajungă într-o bună zi în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit. În librărie noi le vindem şi le cumpărăm, însă în realitate cărţile nu au stăpân. Fiecare carte pe care o vezi aici a fost cel mai bun prieten al cuiva. Acum nu ne mai au decât pe noi, Daniel. Crezi că vei putea să păstrezi secretul ăsta? - Există obiceiul ca, atunci când cineva vizitează pentru prima oară locul ăsta, să aleagă o carte, pe oricare ar preferao, şi s-o adopte, asigurându-se că nu va dispărea niciodată, că va rămâne vie pentru totdeauna. E o promisiune foarte importantă. Pe toată viaţa,mi-a explicat tata. Azi e rândul tău...Am străbătut culoare şi galerii în spirală populate cu sute, mii de tomuri ce păreau să ştie mai multe în privinţa mea decât eu despre ele. În scurt timp, m-a năpădit ideea că în spatele copertelor fiecăreia din acele cărţi se deschidea un univers infinit ce trebuia explorat şi că, dincolo de acele ziduri, lumea lăsa viaţa să treacă în după-amiezi de fotbal şi în seriale de radio, mulţumindu-se cu perspectiva propriului buric şi cam atât. Poate că a fost acest gând, poate că hazardul sau ruda sa ilustră, destinul, însă chiar în clipa aceea am ştiut că alesesem cartea pe care aveam s-o adopt. Ori poate că ar trebui să spun cartea care avea să mă adopte pe mine. Se desluşea timid la capătul unui raft, legată în piele de culoarea vinului şi susurându-şi titlul în litere aurite ce ardeau în lumina distilată de cupola din înalt. Am înaintat până la ea şi am dezmierdat literele cu buricul degetelor, citind în tăcere :"Umbra vântului"-Julián Carax
***
**Am ştiut mereu că într-o bună zi aveam să revin la aceste străzi, pentru a povesti istoria bărbatului ce şi-a pierdut sufletul şi numele printre umbrele acelei Barcelone cufundate în visul tulbure al unui timp de cenuşă şi tăcere. Sunt pagini scrise cu foc, la adăpostul unui oraş de blestemaţi, cuvinte săpate în memoria celui întors dintre morţi cu o făgăduială înfiptă în inimă şi preţul unui blestem. Cortina se ridică, publicul tace şi, înainte ca umbra ce se cerne peste destinul său să coboare de pe maşina pentru decoruri, o distribuţie de spirite albe intră în scenă, cu o comedie pe buze şi binecuvântata inocenţă a celui care, crezând că al treilea act e şi ultimul, începe să ne spună o poveste de Crăciun, fără să ştie că, dând ultima pagină, cerneala propriei răsuflări îl va târî molcom şi inexorabil în miezul tenebrelor. **,-Julián Carax "Prizonierul cerului" (Editions de la Lumiere, Paris, 1992)
***
**Julián Carax încheie Umbra vântului cu un scurt capitol în care însăilează destinele personajelor sale peste ani. Am citit multe cărţi din acea noapte îndepărtată a anului 1945, însă ultimul roman al lui Carax a rămas preferatul meu. Astăzi, cu trei decade în spate, nu mai nutresc speranţe să-mi schimb părerea. În timp ce scriu aceste rânduri pe tejgheaua librăriei, fiul meu Julián, care mâine împlineşte zece ani, se uită la mine zâmbitor şi intrigat de teancul ăsta de foi care tot creşte şi iar creşte, convins, poate, că şi taică-său a contractat boala aceea a cărţilor şi a cuvintelor. Julián are ochii şi inteligenţa mamei sale, şi îmi place să cred că posedă ingenuitatea mea. Tata, care, deşi nu recunoaşte, întâmpină dificultăţi în a citi titlurile de pe cotoarele cărţilor, e sus, în casă. De multe ori mă întreb dacă e un om fericit, împăcat, dacă prezenţa noastră îl ajută sau dacă trăieşte printre amintirile lui, în tristeţea aceea care l-a urmărit mereu. Acum, Bea şi cu mine ne ocupăm de librărie. Eu ţin socotelile. Bea face achiziţiile şi se ocupă de clienţi, care o preferă pe ea mie. Nu-i învinovăţesc.(..) Un bărbat încă tânăr, cu câteva fire albe în păr, păşeşte pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenuşă şi sub un soare de abur care se revarsă peste Rambla de Santa Monica asemenea unei ghirlande de aramă lichidă. Duce de mână un băiat de vreo zece ani, cu privirea îmbătată de misterul promisiunii pe care tatăl său i-a făcut-o dis-de-dimineaţă, că-l va duce în Cimitirul Cărţilor Uitate.- Julián, ce-ai să vezi astăzi n-ai să poţi povesti nimănui. Nimănui.- Nici măcar mamei? întreabă băiatul, cu jumătate de glas. Tatăl oftează, ascunzându-se în acel zâmbet trist care îl urmăreşte de-a lungul vieţii.- Ba sigur că da, răspunde el. Faţă de ea n-avem secrete. Ei poţi să-i povesteşti orice. La scurt timp, ca nişte figuri din abur, tatăl şi fiul dispar în mulţimea de oameni de pe Rambla, paşii lor pierzându-se pentru totdeauna în umbra vântului.**
***
(Carlos Ruiz Zafon : Jocul ingerului, Prizonierul cerului, Umbra vântului, Labirintul spiritelor, Ed.Polirom, 2013 )

[1MicuCelUmilSiViril]

În timpurile aceste, şi la bogăţia spirituală e la fel ca la bogăţia materială, unii sunt prea bogaţi, alţii sunt prea săraci, nu au cum să aibă o legătură între ei.
Mai mult, intermediarii, nici ei un număr substanţial, sunt consideraţi bogaţi de către săraci şi săraci de către bogaţi, deci, nu sunt agreaţi de extreme.

În plus, există o nebunie a celor două tabere de a se arunca acolo unde nu le e locul, fireşte, fără folos, unii râvnind prea sus, alţii prea jos, mergând pe contrasensul drumului lor de urmat în mod obişnuit, din râvnă sau numai de "amorul artei", după caz.
În aceste condiţii, e greu de stabilit un curent între cele două grupări aflate la poli, chiar dacă diferenţa de potenţial dintre ele este imensă. Culmea fizicii, nu?

Au uitat de educaţiune, înlocuind-o cu înfumurare, printre altele.
În aceste condiţii, de fiecare dată, aşa cum se ştie de veacuri, se face cale întoarsă şi se pleacă de la bază.
Una dintre ele, cu multe ipoteze revigorante, e piesa următoare, tocmai de aceea adusă în discuţie.
Era cât pe ce să uit. Dar nu uit! Pentru curioşi, poate va întrebaţi, eu în ce categorie sunt? În nici una, eu sunt într-a patra, nu ultima, că mai sunt şi alte categorii. Stau deoparte şi vorbesc, scriu, chibiţez despre ei. De ce? Pentru că-mi place! Vai, vai, vai, da' ce-mi mai place!

Normal că, după ce pinguini de circ au strigat atâţia ani "jos cultura!", a urmat cultura de jos. Şi s-a început cu spanac, mult spanac, ca să se întărească, ceapă verde, că e bună la somn, iar asta nu e o comedie de situaţie, e o situaţie de comedie.
Mai are rost să vorbim despre morală în aceste timpuri?
Unii spun că da, alţii spun că nu. Fiecare cu ce-l doare. Pe mine mă doare la bască!

Stimaţi matadori şi stimate matadoare! (În Europa se sprijină egalitatea dintre sexe!)

Deşi ultima traducere în româneşte a lucrării pe care doresc să v-o prezint a fost făcută de Daniil Skavinski, la 1840, ce a fost şi prima, de altfel, despre piesă încă se mai ştia şi în prima jumătate a secolului xx, după care a fost trecută în tăcere. Până astăzi, în secolul xx1, denumit şi XXX de unii autori, când piesa se trece în vorbire, datorită valorii ei, ce nu merită nicicum să fie pierdută, mai ales în aceste condiţii.

După câteva zeci de ani de căutări, din fericire, am găsit-o în franceză, iar deunăzi, în romană. O mare bucurie! Vă destăinuiesc că o aveam în vedere de vreo 25 de ani. Pare de necrezut, dar e cât se poate de adevărat. Nu trebuie să mă credeţi, oricum lucrurile s-au întâmplat aşa.
Am putea spune că piesa are un comportament de cometă, perioada de revenire cam de 150 de ani.

O dată cu găsirea piesei pe net, pe situl unei biblioteci, BCU Iaşi, de la asta mi-a venit o idee. Să căutăm toţi prin bibliotecile din provincie pe care le ştim, căci cine ştie ce se găseşte (la liber)!
Poate vine unul şi spune: ba, la biblioteca din Alexandria se găseşte numai miros de fum şi de papirusuri arse! (nu papiroase sau prelungirea lor, unghiile).
Tot e bun, ştii pe ce te bazezi, deci, acolo, situaţia-i cam neagră, carbonizată! Şi trecem mai departe!
http://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/751

Nu am avut răbdarea de a transcrie întreaga introducere semnată de C. Negruțți (în care se vorbeşte despre traducător, mai mult de 20 pagini). În fişierul de mai jos am redat doar câteva rânduri finale, şi ele, câteva dintre cele semnificative.
Dacă veţi avea plăcerea de a citi rândurile pe care le-a scris C. Negruțți în introducere, veţi rămâne marcaţi.

A trebuit să avem şi o revoluţie (pentru fiecare în parte, înseamnă mişcarea pe care o facem în jurul casei) ca să înţelegem şi să se confirme, în doctrina românească, semnificaţia vorbelor pe care ni le spuneau profesorii în şcoală, mă refer la aşa numita "spuma clasei". Se ştie, spuma se aruncă întotdeauna, într-un fel sau altul.

Prefaţa e o povestire extraordinară, simpatică, dar şi tragică, scrisă cu sentiment, despre viaţă şi lucrările traducătorului şi poetului [trebuie spus că poetul e subliniat (trecut la cei buni) de două personalităţi ale literaturii noastre, Negruțți şi Eminescu (ce îl amintesc în poeziile lor), iar dacă e aşa, se poate garanta că înseamnă ceva]. Poetul a fost prieten al lui C. Negruțți.

Sunt expuse versuri comentate de C. Negruțți, mai exact o biografie în care inserează versuri foarte frumoase, cu mare pondere umoristică, din poezia Călătoria dumnealui hatmanul Costandin Paladi la feredeile Borsăcului (1828), în limbaj actual, la Băi, la Borsec.
Părţi găsiţi aici, ca exemplificare:
https://ro.wikisource.org/wiki/C%C4%...ile_Borsecului
E indicat de citit, dacă se poate, şi introducerea cu comentariile lui Negruțți, foarte la obiect, interesante, unde se explica situaţia literaturii, importanta poetului, cum erau privite nişte aspecte, imperfecţiuni în anumite locuri, pe care, mai târziu, un poet nu le-ar fi acceptat, dar frumuseţea limbii, geniul poetului, unele versuri sublime, toate sunt subliniate de Negruțți.

Câteva cuvinte se cuvin însă şi despre autorul francez.
Pe scurt, acesta a avut o viaţă trepidantă. Capturat de piraţi în Mediterană, vândut ca sclav în Istanbul, răscumpărat de familie, ajunge în nord, la danezi.
După atâtea drumuri şi peripeţii se întoarce acasă şi se apucă de scris.
La câte drumuri făcuse, îl dureau picioarele, nu mai avea chef de mers.
A spus din start, băga-mi-aş picioarele în papuci şi s-a apucat de scris. Păi, ce era să facă? Dacă tot stătea pe loc! Doar nu era să stea degeaba pe scaun! Şi a scris, bă, băiete! Bine de tot!

Dar nu neapărat a scris cărţi de călătorie, de aventură sau poliţiste din Orient... expres! A scris meditaţii despre fiinţa omenească într-o manieră clasică, devenind clasic, după cum aveau să-l denumească mai târziu cei care se ocupă cu numirile de acest fel.
Piesa nu se afla printre cele uzual amintite ca opere de prim rang ale autorului, nu pentru că n-ar fi, ci pentru că atât ştie internetul până în acest moment.
Ea se numeşte Democrit, scrisă de Regnard.

Câteva cuvinte despre piesă, de asemenea, sunt obligatorii.
Democrit e cel cu atomul, va mai amintiţi din şcoala generală.
Tales, un ţăran, nu e vorba de cel cunoscut de la matematică, asta nu ştia nici o buche de geometrie, dar era om bun.
Nici Strabon, alt personaj, nu vă faceţi iluzii că e cunoscutul istoric, departe de el, e un oportunist.
În Strabon se cuprind toate esenţele omului de rând.
Cleanta vorbeşte de rupe rândurile, îmi face impresia că e strămoaşa ăstora care vorbesc la telefon.

Democrit era în vârstă, dar se pare că filosofia l-a ţinut verde şi ardea de dorinţă, fapt ultim pe care Strabon i-l reproşează, fiind contracandidat al aceleiaşi mâini de damă. Pe atunci nu se putea, ca astăzi, în văzul şi ştiinţa tuturor, fiecare să-şi ia câte o mână.
Pe vremea aceea, nici ei nu erau sfinţi, de altfel se specifică în piesă despre noţiunea "din flori", cunoscută şi foarte răspândită în antichitatea grecească.

Democrit, reamintesc, ţinut verde de filosofie, îşi împărţea în taină simţămintele, cu dificultate, nu sonor, precum filosofiile. Ulterior apar patru jumătăţi, trei masculine şi una feminină. Cu atât mai mult se complică lucrurile în piesă!
La urma urmei, de unde să fie atâtea frumuseţi în pustii, acolo unde se izolaseră filosofii? În piesă mai sunt acţiuni care se petrec şi la pădure. Să zicem, la pădure, da, găseşti multe frumuseţi! În pădure găseşti tampoane, prezervative, uneori articole de lenjerie intimă, câteodată găseşti chiar pădure, în cazul nostru, dar în deşert, nu! De aceea era 3 la una! Chestie de chimie, valenta +3!

Şi cum e o întâmplare destul de recentă, de câteva săptămâni, pot spune că e cadoul meu de Sărbători. Înseamnă mult, pentru mine! Asta mai înseamnă şi că am fost cuminte, am mâncat tot din farfurie - de-ar mai fi fost! -, mi-am băut vinul, am scăpat de el, pe moment.
Acuma, nu cred că vă închipuiţi că aş fi ultimul imberb, dar dacă asta e o piesă scrisă la 1700 spre a se prezenta publicului, asta spune clar despre regresul maselor în ultimii 300 de ani, cu toate perierile care li se aduc astăzi.
Dacă după 300 de ani se cer numai cururi goale şi bancuri deşuchiate, răsuflate, etc, pe scenă, asta e dovada clară a ceea ce susţin. Şi, atunci, de unde trai ferice? Şi totuşi se miră! (că azi îl vedem şi nu e)

E o comedie. Datorită percepţiei actuale, ar putea fi înţeles greşit termenul.
Lasă-mă, bă, cu de astea: ceru-albastru, cer senin, parcă-i apa din bazin! Nu, tată, să-i vezi pe aia care discută de nemurire până mor! Aia treabă! Ar putea spune cineva.
La clasici, comedia e cu totul altceva, mai ales în acele timpuri.
Numai că, dacă alegeţi acest gen, îmbinaţi plăcutul cu utilul! E necesară o atenţionare:

Nu vă urcaţi niciodată în maşina unui istoric! Ăştia niciodată nu se uită în faţă, pe unde merg, decât în oglinda retrovizoare!
E o comedie, da. Acuma, fiecare le categoriseşte cum vrea. Că ăştia numesc comedie orice nu se termină cu un topor în cap, sau care, deşi lovind ţeasta, nu a ajuns la obiectivul final, şi e un lucru îmbucurător, asta e cu totul altceva!

Închei cu câteva cuvinte ale criticului (francez), care a criticarisit această piesă: piesa lui Regnard, o comedie extravagantă şi spirituală.
Iar acum deschei cu câteva cuvinte de-ale mele:
Pentru curioşi, o transliteraţie, speram, cât mai curând, din ce în ce mai completă. Na-ţi-o bună, că am ajuns şi un fel de Transliterator sau Transcriitor, cum s-ar zice mai bine, în popor.

În acelaşi sens cum zice autorul într-un vers, încă se mai poate râde astăzi (de ceea ce se întâmplă în piesă).
În patima asta a simţirii bune, m-am apucat să transcriu şi această operă literară.
Poate mai sunt şi alţii care vor să vadă ce limbă frumoasă avem, căci ea nu e frumoasă când îţi pune profesorul, la scoală, calificativ rău, ci atunci când îi studiezi singur dedesubturile şi comorile. Abia atunci vezi cât e de frumoasă!

O limbă destul de arhaică, era în construcţie, dar frumoasă, şi, poate, în multe locuri, surprinzător de actuală, adică zdrobitor de asemănătoare cu cea de azi. Vorbesc de româna adevărată, nu cea englezită.
Unele versuri sunt încântătoare, extrem de reuşite.
Modificările la transcriere, toate, nu ajung la unu la sută. O să vă dezvălui scopul lor. Unele cuvinte le-am lăsat aşa cum se scriau pentru a se observa, cu ocazia asta, şi de unde vin ele, nu să fie memorate pe de rost, care te îndepărtează de plăcerea cunoaşterii limbii române (şi nu numai).

A fost scrisă în română, numai că e un mic inconvenient, asta a fost scrisă cu litere cilindrice, ă... chirilice!
Am schimbat foarte puțin, mai ales la început, ca să fie mai ușor de citit. Dar, cu cât se înainta în piesă, pe măsură ce ochiul se obișnuiește cu stilul de scris, pe nesimţite sau din nesimțire, am lăsat așa, ca în original.

Doar cei care ştiu literele ruseşti, chirilice, aşa se scria atunci (o perioadă de tranziţie care a durat tot 30 de ani), o pot parcurge în original. De aceea e transcrisă.
De data asta mi se pare că am scris mai mult. Pauză de reclamă!
Renunţând la telefon, vă puteţi reface viaţa (şi a altora, că nu sunteţi singur pe planetă)!
Jean Francois Regnard - Democrit
https://www20.zippyshare.com/v/kGzT1hFs/file.html
Lectură plăcută!

[1MicuCelUmilSiViril]

Am avut vânt bun, mi-au mers ploile! Completare la piesa de mai sus:
https://www10.zippyshare.com/v/04FEg9Pz/file.html

Și, puțin soare pentru diminețile voastre frumoase, i-auzi!
Chef de viață, nene!
https://www.youtube.com/watch?v=12_eYjSP5G8
Când îl ascult, îmi vine să dau din țâțe, așa, să tremure sălbatic!
Nu știu dacă la noi îl cunoaște toată lumea pe căntăreț, dar e foarte renumit de felul lui.
O zi bună!