"The Book of Eli"

[Gloria]

La început au fost fraţii regizori Allen şi Albert Hughes care se folosesc de SF cum voi ei

Fraţii regizori Allen şi Albert Hughes se folosesc de un SF ca să spună o poveste cu puternice implicaţii religioase, dar convenţia pe care ne cer s-o acceptăm şi schimbarea registrelor filmului sunt de-a dreptul greu de înghiţit.

Am reflectat după fiecare film post-apocaliptic, cu universuri distopice sau cu dezastre, la cât de rău putem ajunge - din neglijenţă faţă de planetă sau din cauza unor experimente scăpate de sub control, ori în urma unui război nuclear; dar de data aceasta suntem scuturaţi de guler cu Biblia în mână. Nu un pumnal al timpului care să salveze lumea, nici un vaccin pentru stoparea pandemiei de zombi, ci... Biblia. Un obiect înrădăcinat într-un context atât de real, de palpabil, încât transmutarea într-un univers SF devine cel puţin disconfortantă, dacă nu - pe alocuri - ilară.

Cartea lui Eli/The Book of Eli începe ca un western post-apocaliptic în care personajul singuratic al lui Denzel Washington deţine secretul salvării omenirii, într-o lume devastată de radiaţiile solare; bandiţi din acest viitor apocaliptic luptă pe viaţă şi pe moarte, într-o atmosferă dezolantă, pentru apă şi hrană. Mare parte dintre supravieţuitorii dezastrului au ajuns să consume inclusiv carne de om. Eli (Denzel Washington) e singur într-o călătorie spre Vest. În drumul său, diverse bande încearcă să-l prade, prin urmare să-l deposedeze de rucsacul în care Eli transportă cartea ce va salva omenirea (şi pe care, prin urmare, trebuie să o păzească cu sfinţenie). Dar Eli reuşeşte să-i anihileze pe atacatori - mânuieşte exemplar maceta, arcul, pistoale, puşti, nu ratează niciodată ţinta şi nu cade nici când gloanţele îl străpung precum o ploaie cu grindină... V-a captat interesul? Până aici şi nouă. Prin urmare, Eli este un supererou...

Greşit! Se pare că numai cu această carte asupra sa Eli este invincibil (veţi vedea voi ce i se întâmplă în absenţa Bibliei). Dar, de lucrul acesta nu este conştient nici măcar villainul filmului - Carnegie (Gary Oldman, foarte bun), care caută cartea din cu totul alte motive. Culmea, pentru puterea cuvintelor cuprinse între copertele cărţii! Prin urmare, din registru pur S.F. se trece la misticism... Mai mult, Eli "a auzit o voce" care l-a călăuzit spre carte şi care îi arată drumul spre Vest...

Rămânând un pic în acest registru, nu ne place că, pe de o parte, Eli spune că trăieşte după perceptele biblice, pe de alta omoară când ar putea să cruţe, ori nu salvează când ar fi în stare să o facă.

Eli crede că Biblia va sta la baza unei societăţi noi, juste şi echitabile, dând o şansă unui nou început, care să evite erorile trecutului. Foarte frumos! Şi noi credem că are dreptate, dar e prea serioasă toată treaba asta ca să meargă spusă de un supererou - atenţie! Nu unul pe care conceptele creştine l-au creat, ci unul zămislit după legile science-fiction-ului...

Revenind la părţile bune ale filmului, trebuie să menţionăm secvenţele de luptă. Sunt foarte fluide, frumos filmate - un contrejour proiectează pe cei cinci-şase atacatori ai lui Eli într-un joc de siluete negre pe fondul şi aşa cenuşiu, impresia fiind de desen animat. Ideea poate că a fost dată de scenaristul Gary Whitta, autor de cărţi cu benzi desenate, scenarist al serialului Image Comics, “Death, Jr.”. În mod cert ideea a fost susţinută de operatorul şi directorul de imagine Don Burgess, care a lucrat relativ recent la comedia fantastică Enchanted, ce a combinat acţiunea live cu animaţia. Secvenţele de luptă sunt, cum spuneam, spectaculoase, fiind implicat un arsenal de arme, vehicule, stiluri combative. Veteranul coordonator de cascadorii Jeff Imada (The Bourne Ultimatum, Fight Club) a orchestrat secvenţe explozive de confruntare. Pe lângă scenele de luptă, scenografia şi imaginea sunt alte atuuri ale filmului. Peisajul deşertic este cu totul impresionant, iar unele cadre dau senzaţia că pământul se uneşte cu cerul.

Un atu este însuşi Denzel Washington, pe care l-am preferat mereu în locul unui Will Smith, obişnuit să tot salveze lumea în producţii de gen. În film mai apar Jennifer Beals şi Mila Kunis, care mai îndulcesc peisajul arid al filmului.

Prin urmare, dacă nu v-aţi săturat de producţii post-apocaliptice, şi puteţi înghiţi pastila efervescent-religioasă, mergeţi să vedeţi filmul. Măcar actorii Denzel Washington şi Gary Oldman n-o să vă trădeze nicio clipă.

[Pitbull]

Da, e un SF onorabil. Pläcut la vedere. Continut serios (atitudine obiectivä fatä de religie, nu bigotä, ca-n "Agorafobia" sau "Arahnofobia" sau "Arahne" aia, ori cum îi zicea, a lui Amenabar), dar exploatat cam facil. Premise bune, dezvoltare defectuoasä a scenariului, si gäuri logice cât pumnul. In continuare, bun la regie, imagine, scenografie, actori, efecte, lupte.
Analiza, mai pe searä.

[Pitbull]

După prăpăd - "The Book of Eli"
SF bun dar cu lipsuri

*** ATENŢIE! Conţine spoilere!!! ***

Pentru că tot s-au ofuscat unii apropo de recentul rateu al lui Amenabar, "Agora", refuzând (sau nereuşind) să-i perceapă calitatea de şedinţă de învăţământ politic pentru ridicarea nivelului materialist-dialectic al maselor de la oraşe şi sate, fraţii Hughes pică la ţanc cu un exemplu tipic de... of, ce bine-ar fi fost să fie un "aşa da!" - dar nu e, deşi pornise pe drumul cel bun. Uite-atâtica îi lipseşte... sau, mai bine zis, uite-atâtici, şi mai mari dar şi mai mici. Avem de-a face cu un SF onorabil, dar nu lipsit de lipsuri (hm, nu sună rău, asta: "nu lipsit de lipsuri"... am s-o păstrez!)
S-au făcut puzderie de filme post-apocalipice, inclusiv din filonul deşerturilor radioactive. Totuşi, unda de originalitate a povestirii lui Gary Whitta constă în relaţia cu credinţa. Se afirmă că deflagraţia nucleară din urmă cu trei decenii a avut origini de natură religioasă - ceea ce nici nu-i de mirare, dacă stăm să ne gândim la actualul bigotism explicit al fundamentaliştilor islamici, în raport cu extremismul implicit (şi totodată ipocrit) al confesiunilor creştine majoritare (culmea, cea mai anacronică dintre bisericile noastre, cea ortodoxă, fiind şi cea mai inofensivă politic - cel puţin până nu s-or ridica din nou ruşii!) - ambii poli fiind şi mai tensionaţi de excesele cu atât mai subterane şi făţarnice ale iudaismului ultraconservator. Pe scurt, amestecul e indigest şi exploziv, şi chiar dacă o eventuală conflagraţie mondială ar avea ca principal motor, potrivit tradiţiei, configuraţia pieţelor şi a finanţelor, contribuţia instituţiilor religioase nu e de neglijat, făcând să devină oarecum credibilă reacţia menţionată aici: după prăpăd, oamenii se revoltă şi distrug toate Bibliile. Una singură mai supravieţuieşte, pentru a deveni mărul discordiei în filmul de faţă: previzibila "Carte a lui Eli".
Formula e discutabilă, din mai multe motive. Pe de o parte, contrazice un dat esenţial al condiţiei umane - în mod normal, oamenii se răzvrătesc contra religiei în perioadele de creştere a tensiunilor sociale, premergătoarelor revoluţiilor şi războaielor; imediat după acestea, dimpotrivă, credinţa îşi reia rolul de refugiu, consolare şi factor constructiv (conform atât caracterului ei uman înnăscut, cât şi regulilor elementare ale psihologiei şi sociologiei). În plus, o lume devastată de exploziile atomice e atât de răvăşită şi fragmentată, încât ar fi foarte improbabile asemenea mişcări de masă organizate, de natură eminamente spirituală (fie şi în sens negativ); mai degrabă ar prolifera fărâmiţarea sectară de toate naturile (inclusiv cele laice) - problemă la care se mai adaugă şi aspectele practice: cu siguranţă, multe exemplare ar scăpa, omise sau tăinuite, într-un asemenea haos. Numai o mişcare perfect coerentă, într-o societate unitară, organizată după tipicul totalitar, de factură orwelliană, ar putea eradica dacă nu total, cel puţin aproape, scripturile - ceea ce ne aduce mai degrabă la Bradbury şi Truffaut, cu al lor "Fahrenheit 451" (vezi şi rezolvarea din final!)
Dar să fim îngăduitori cu aceste detalii şi nuanţe probabilistice - e clar că scenariul lui Whitta a glosat doar pasager peste premisele din trecut, pentru a se concentra asupra prezentului - şi să admitem posibilitatea de a mai fi supravieţuit o singură Biblie (măcar cu ştirea oamenilor la nivel "public" - mai ales într-o asemenea junglă post-civilizaţie). Ajuns la acest nivel, filmul se distinge printr-o plăcut-surprinzătoare justeţe de atitudine: cartea (şi, automat, religia) se plasează în poziţia neutră a centrului, de unde pot evolua spre bine ca şi spre rău. La fel cum Eli, eroul, luptă spre a duce la destinaţie ultima Biblie rămasă, întru mântuirea omenirii, antagonistul său, Carnegie, o râvneşte pentru a-şi face din ea un instrument suprem de manipulare şi împilare. Până aici, toate bune - adică, porţiunea de "aşa da" a pilduirii.
Răsturnarea spre "aşa nu" se produce o dată cu intervenţia concretă (deşi, slavă Domnului, niciodată şi explicită vizual) a divinităţii - acele "voci" care l-au ales pe Eli şi l-au mânat "spre vest" (de ce tocmai acolo? Numai fiindcă s-a ales ca sediu al izbăvirii oraşul San Francisco?), ba încă l-au mai şi încurajat cu promisiuni profetice de invulnerabilitate şi cu ocrotiri misticoid-practice - gloanţele care nu-l nimeresc, neam, în deplină contradicţie (la nivel logic atât cauzal, cât şi mai ales intrinsec) cu imbatabila-i măiestrie de luptător. Nu e numai neverosimil (de regulă, Dumnezeu nu procedează aşa - decât în mituri sau situaţii excepţionale), ci şi nedramaturgic, prin simplism şi exaltare de prost-gust. (Ca să nu mai vorbim de alegerea super-ostentativă a numelui: ce mi-e Eli, ce mi-e Moses sau Joshua!)
În continuare, scenariul curge destul de corect, cel puţin în zona premiselor (atât ca desfăşurare cronologică, precum şi la nivel de fond). Până pe la jumătate, povestea e articulată precis şi flexibil, te prinde şi te duce decent. Din păcate, spre final, construcţia dramaturgică o ia razna rău de tot - ceea ce iarăşi merită puţină atenţie.
O regulă de bază a dramaturgiei şi regiei este aceea de a-i da spectatorului ceea ce vrea (citeşte: "ce i-ai promis"), dar într-un mod neaşteptat. Aici, neaşteptatul merge civilizat, dar promisiunea scârţâie. Timp de o oră şi ceva, "The Book of Eli" se impune ca film de acţiune - violenţă, dinamism, show vizual. Ca atare, o dată ce se consumă Lupta (ca funcţie proppiană, sau "main-event" ori "mid-point", în terminologia actuală), suntem deja condiţionaţi să aşteptăm o ditamai bătălia spre finalul actului trei, şi în orice caz o axare cel puţin a plot-point-2-ului şi a Grelei Încercări tot pe confruntarea combativă. Or, aici, după ciocnirea din jurul casei izolate în deşert, urmată imediat de mica răbufnire rutieră când scapă Solara, totul se linişteşte spre o ultimă jumătate de oră a rezolvărilor paşnice - şi liniare, căci în această formulă cele două repere scenaristice menţionate mai sus (şi contopite într-unul singur) se situează mult prea devreme, fără a mai fi urmate de nimic interesant în planul acţiunii (Încercarea Grea lipseşte cu desăvârşire), ci numai într-al dezvăluirilor. Şi ca şi cum atâta n-ar fi fost de ajuns, zona deznodământului e dezlânată la modul "finalurilor succesive" (frumos filmate, ce-i drept, dar nepermis de lungite), astfel că "loviturile de teatru" din încheiere scad mult ca impact (deşi, ca să fim drepţi, sunt într-adevăr complet neprevăzute, inteligent gândite şi chiar semnificative). Mai păcătuieşte actul III şi prin rezolvarea complet nepregătită a situaţiei lui Carnegie: nimic nu anunţase cu adevărat acea revoltă a orăşenilor - care, deşi firească în sine, prin modalitatea de rezolvare rămâne expediată, la nivelul justificativ de tip "c-aşa a vrut scenaristul"; în treacăt fie zis, nici acel "imperiu al răului" pe care-l intenţionau realizatorii (conform declaraţiilor lor din presă) nu se întinde mai departe de frontierele unui băruleţ dintr-un cătun western înşirat pe uliţa principală. Iar dacă stăm să ne gândim bine, asta ne aminteşte de o altă neglijenţă cât roata carului: ni se schiţează panorama unei omeniri decăzute în barbarie, compusă din grupuri de nomazi, bârloguri, cuiburi, mici refugii şi cel mult câte-un orăşel, dar nu se face nici măcar vreo aluzie la halucinantele jungle post-urbane care trebuie să se fi format în ruinele marilor metropole (deşi la sfârşit apare panorama oraşului San Francisco, dar strict ca decor - amintind cam epigonic de finalul din "On the Beach").
Nu lipsesc nici câteva găuri logice elementare - de exemplu, în kickstart, Eli vânează o pisică pleşuvă cu arcul şi săgeata (la care Eugen Athanasiu îmi şopteşte, de pe scaunul de-alături: "Săgeţile se recuperează, gloanţele mai greu..." - şi pe bună dreptate); numai că, o oră mai târziu, acelaşi Eli săgetează liniştit doi nemernici într-un tub de beton - şi acolo-i lasă, cu săgeţile înfipte-n ei (ca să nu mai zicem şi că era urmărit - şi ştia!). Sau, spre final, Solara aruncă o grenăduţă defensivă de tip ananas sub ditamai maşinoiul blindat ca un tanc ce se repezea spre dânsa - şi ce să vezi, face măgăoaia o triplă turlubumbă mortală prin văzduh de zici că sigur era şi Sergiu Nicolaescu pe-acolo. Şi mai sunt, mai sunt...
Dinspre partea celor bune, (scuzaţi rima) se impune... să recunoaştem harul regisoral al fraţilor Albert şi Allen Hughes, care ştiu să-şi compună cu meticulozitate universul falloutian (fisurile şi inadvertenţele provenind de la Whitta, nu de la ei), să povestească fluid şi captivant, bine ritmat (mai puţin tărăgăneala din final - unde, la urma urmei, era loc şi de ceva compactări din regie şi montaj), şi mai ales să se exprime vizual. E admirabil inciting event-ul, atât ca dramaturgie şi mizanscenă, cât şi plastic - lupta scurtă şi feroce cu cei şase prădători, în contre-jour la gura tunelului. Microcosmuri credibile şi expresive se regăsesc atât în oraş, cu spaţiile sale, cât mai ales în casa cuplului de bătrânei cumsecade dar canibali, de un savuros umor negru (deşi veridicitatea capotează pe partea logicii de ansamblu: greu de crezut c-au rezistat treizeci de ani acolo şi aşa, în lumea aia, în condiţiile alea - oricât aveau ei acel arsenal din lada studioului).
Mai ştiu fraţii Hughes să-şi construiască personajele: maleficul Carnegie îşi compensează toate lacunele scenaristice prin angrenările detaliate cu lumea din jur (deşi, să fim serioşi! Chiar biografia lui Mussolini trebuia s-o citească prima oară când apare? Ce poate fi mai rudimentar de-atât, în materie de băgat deştele-n ochi? Acolo era nevoie de Rilke, de Gogol, de teatrul lui Sorescu sau de niscai haiku-uri!) - şi, desigur, cu ajutorul lui Gary Oldman, deloc surprinzător dar cu nimic mai puţin magistral decât în alte compoziţii (of... şi iar îmi amintesc: deschiderea cărţii, în final, prea aduce a cufăraşul cu pietrele buclucaşe, din "The Fifth Element"!) Nici Ray Stevenson, în rolul "durului" Redridge nu-i de lepădat - în schimb, Mila Kunis şi Jennifer Beals, oricât de bine ar da pe ecran, rămân destul de convenţionale. Punctează consisten, în apariţii scurte, Michael Gambon, Frances de la Tour, Lora Cunningham. Malcolm McDowell nu face decât să se lase filmat în vreo două cadre şi atât, aşa că intră în calcul mai mult ca nume pe afiş.
Evident, un comentariu aparte merită Denzel Washington, expresiv şi convingător în cheie laconică, peste conturul unui erou incredibil de schematic, ba chiar gratuit-contradictoriu în atitudini şi acţiuni - caz tipic de "mister" construit greşit: din prea multă codire în a ne spune cât de cât ceva despre el (dacă n-o fi fost cumva lene de concepţie), îl lasă efectiv fără identitate. Nici revelaţia din cadrul final (cuplată cu ceea ce găseşte Carnegie între copertele cărţii) nu e foarte bine construită; deşi îi putem accepta, şi chiar admira, virtuozitatea beligerantă în acele condiţii, rămânem totuşi cu multe semne de întrebare privind simularea atât de impecabilă, până atunci, a normalităţii.
Se mai remarcă fotografia splendidă a lui Don Burgess, atât la nivel compoziţional - cu aportul semnificativ al scenografiei (Gae Buckley şi Chris Burian-Mohr) - cât şi în plan cromatic, prin armonizarea foarte abilă şi expresivă a tonurilor desaturate până aproape de alb-negru şi a culorilor pline. Muzica originală (Atticus şi Leopold Ross, împreună cu Claudia Same), ajută şi ea atât povestea, cât şi atmosfera.
...Iar Mila Kunis purcezând să se ia cu lumea-n piept, exact ca tiza Jovovich, nu face decât să ţipe din răsputeri, precum Maggie Simpson rostind primu-i cuvinţel: "Sequel!" Şi tare mă tem că şi pe ăsta-l vor trage treptat dar sigur în mlaştina comercialului fără conţinut, uitându-i toate virtuţile pe care deocamdată, de bine de rău, le are.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
27-28 ianuarie, 2010
Bucureşti, România

[Gloria]

N-a mai vazut nimeni The Book of Eli?

[Liviu-]

N-a mai vazut nimeni The Book of Eli?

Tocmai ce l-am vazut in weekend, dar n-am avut timp sa va citesc cronicele inca Din cate am observat insa s-ar putea sa fiu cam de aceeasi parere cu voi, cel putin in privinta calitatii (bunicel). Parerea mea pe scurt: bine realizat, problema e la scenariu, ca de obicei de altfel. Nu prea e memorabil, dar e destul de interesant... pentru o vizionare.

[Federico]

Eu l-am vazut dar mi-a placut atat de mult incat mi-e si lene sa ma mai gandesc la el. Oricum, e in curs de stergere din memorie si merge atat de bine incat nu aveam inima sa-l intrerup. Ce sa zic? M-a plictisit. Nu e interesant sau original nici ca poveste nici ca realizare. Un plus minor pentru imagine, cum ati punctat si voi, si pentru scenele de lupta si cam atat. Nu e plin de gafe sau stupid in regie, dar nici nu sclipeste; e doar corect facut. Cum spunea si Pitbull, schimbarea brusca spre registrul mistico-spiritual e deranjanta. Deranjant mi s-a parut si abuzul de relantiuri, dar nu cele din timpul luptelor, ci cele in care merge Denzel prin pustiu. Actorii nu tradeaza dar nici nu te lasa masca; n-au personalitate dar, ce-i drep, nici schematismul rolurilor nu-i ajuta. Apropo, Gloria, compartia ta dintre Denzel si Will Smith miroase un pic a blasfemie. Mai da si in Washington in mintea lui Bruce Willis & Co. si a genului respectiv de filme, dar e intotdeauna cu o clasa peste tiparul de erou din aceasta categorie.

[zoe]

Nici n-am vrut sa scriu, dar fie. Poate foloseste cuiva.

E un film care nu m-a plictisit raportat la durata, dar care nu mi-a placut in mod deosebit. Mi-a placut coloana sonora. Altfel, desi vad ca e apreciat de cine se pricepe la imagine, mie mi s-a parut un pic prea cenusiu.

Cat despre sagetile abandonate despre care scria si Pitbull, am indraznit sa cred ca mai usor poti recupera o sageata dintr-o pisica pe care-o servesti la cina decat dintr-un barbat pe care l-ai gaurit temeinic.

[Pitbull]

Nu si când sunt de o importantä vitalä...
Nu si când esti cu dusmanii pe urme...
Nu si când ai ustensilele necesare...
...Dar, mä rog - era doar o scäpare. S-a väzut si la case mai mari.

[narcis20002000]

Deci sa ma duc sau nu sa-l vad? Cred ca am sa fac o incercare, de dragul lui Denzel!

[Pitbull]

Sigur, meritä mäcar väzut.

[Medicate]

Denzel si Gary ... 2 giganti ai cinematografiei , le port un respect enorm si sper sa ii mai pot vedea in urmatorii ani in filme ce reprezinta un adevarat "festin" pentru ochisorii nostri !

In "The Book of Eli" , rolul lui Gary mi s-a parut unul complex , sugerand un "Old bad guy" ce a supravietui razboiului si care doreste reorganizarea populatiei sub ochii si "pumnul de fier" ce-i apartin.

Protagonistul filmului este Eli ( Denzel Washington ) , acesta reusind sa supravietuiasca dezastrului nuclear , ascuns in subteran , inaintand in varsta prin povestile ce prezentau : "O gaura imensa in cer , de unde lumina , reliefata intr-un mod negativ, a reusit sa-i orbeasca pe toti curiosii ce priveau ciudatul fenomen cu balele curgand pe la colturile gurii " si totodata prin invataturile Bibliei !

Filmul m-a impresionat foarte mult la capitolul "environement" ! Modul in care a fost transpusa viata dupa razboi si acel peisaj apocaliptic in care norii pareau a fi dusmanii iar moartea singura shansa de scapare m-au determinat sa prezint "The book of Eli" drept un film superb , incadrandu-se in sectiunea "Favorite" , ce-mi apartine!


_____________________
....Just medicate !

[PoliFanAthic]

Dezamagire consistenta, film plicticos, dar disciplinat si cu anumite momente decente.

Macar am realizat ce antitalent actoricesc e Mila Kunis.

[quills]

ATENTIE, SPOILER!!!
In acest mesaj si în urmätoarele douä.
(L-am permis, pentru cä nu e grav, dar poate cä unii useri chiar preferä sä nu stie...)
Pitbull

ei, acum chiar imi pare rau ca l-am piratat si l-am vazut in niste conditii de rahat . macar pentru cinematografia superba (si digitala, cred) puteam sa mai astept o saptamana - doua pana ajungea chiar aici, pe strada mea, .
mda, merita o vizionare, dar nu e ceva memorabil. totusi, poate ma lamureste si pe mine cineva, ca-s mai redus, de felul meu, denzel era sau nu orb ? silly question, ....

mi-a placut si mila kunis. fizic, vorbind. daca, totusi, as fi dupa 30 de ani apocaliptici si mi s-ar oferi pe tava ceva in genul ei, as lasa-o mai moale cu biblia si alte alea. carpe diem, wtf....unde mai pui ca avea si apa la discretie, deci mirosea bine, .

[Pitbull]

Acum, cä tot l-ai spoilerit, pot sä spun si eu ce-am ocolit în cronicä: da, era orb. Ultimul lui close-up îi dezväluie clar cataracta.

[PoliFanAthic]

Atentie, se trag filme oarbe.

[keepwalking]

pe imsdb.com apare un citat din Cioran plasat ca motto al scenariului.

"A civilization is destroyed only when its gods are destroyed" Emil Cioran

http://www.imsdb.com/scripts/Book-of-Eli,-The.html

[aayana]

In afara de faptul ca e un film cam intunecat, cu cadre obscure, merita vazut. Denzel face tot filmul, ceilalti graviteaza in jurul lui.
Sunt cateva scene care, tocmai prin simplitate, reusesc sa aduca genul ala de nod in gat pe care nu poti sa ti-l explici. Un amestec intre emotie si admiratie. Scena cu cina este memorabila.

[rc-st.]

cand am vazut ca toti erau orbi ... mi-am dat seama ca tocmai am urmarit un film foarte prost
un film plin de arhetipuri in care un denzel washinghton pacalit sa investesca bani in acest film, taie si omoara ca un Blade, diferiti tipi care il ataca
pe langa faptul ca lumea apocaliptica nu era deloc logica(dupa 30 de ani nu mai avea nimeni gloante/benzina - si ar fi avut apa deoarece apa nu se evapora si se duce pe alta planeta...)
ca sa nu mai zic de canibalism - frate, chiar nu mai stia nimeni sa planteze o rosie ?!
apoi afli la sfarsit ca tipul era orb... pai cum naibi era orb cand vedea sa traga la 30 de metri cu pistolul intr-un tip ascuns pe acoperis, ferindu-se de gloante in acelasi tip
apoi , deodata afli ca si tipa aia bruneta era oarba... wtf?!
daca mai dura 20 de minute aflai ca tot satul ala era orb si nu ne-am dat seama... bai nene de cand orbii "vad" atat de bine
BTW - asta nu e SF.
E film apocaliptic. Ce ati vazut voi SF?! SF = science fiction... ce science si ce fiction erau acolo nustiu ca nu erau. era apocaliptic fiction
ca sa nu mai spun ca treaba cu ultima carte "biblie" e stupida de tot.
de ce ar arde oamenii dupa un razboi apocaliptic toate bibliile?
si de unde pana unde biblia are mare putere in cuvantul ei scris?
nu are nici o putere... daca ti minte anumite pilde si povestea in general (gen Iisus a fost crucificat si dupa moarte exista rai) este de ajuns. Nu am vazut oameni sa fie uimiti deodata de limbajul acela arhaic si sa ingenuncheze in card ca niste zombie.
si in plus mai exista si alte carti religioase - viata lui budha, mai e si coranul... mai sunt si filozofii antici... si cam toti spun acelasi lucru

In final ofer acestui film care mi-a furat 2 ore din viata nota 3 din 10.

P.S. - biblia ar trebui sa fie data si altora, negrul ala ciufut nu voia sa faca asta ceea ce intra in conflict cu insasi esenta bibliei...

P.S. 2 - Denzel este ghidat de regizori foarte prost ... nu imi imaginez ca a luat un oscar... poate i-l luati voi inapoi ca am auzit ca Cinemagia i-a luat inapoi oscarul lui Sandra Bullock

P.S. 3 - filmul ar fi trebuit sa se termine pe la minutul 30. Imediat dupa ce negrul macelarea tot barul, gary ala il impusca, scotocea rucsacul gasea cartea - end of story. In schimb, personajul antagonist sufera o criza si in loc sa se comporte rational, deodata o ia razna si face tot posibilul sa nu il impuste in cap, asa cum ar trebui!

[Pitbull]

BTW - asta nu e SF.
E film apocaliptic. Ce ati vazut voi SF?! SF = science fiction... ce science si ce fiction erau acolo nustiu ca nu erau. era apocaliptic fiction

OMFG
Asta-i mai rea si ca aia cu decupaju' dar trepiedu'!
Why don't you try this?

BTW - asta nu e câine.
E ciobänesc german. Ce ati väzut voi câine?! Câine = atuncea când face ham-ham si ce ham erau acolo nustiu ca nu erau. era "arf, arf".

Receseteule - când o sä-ti intre-n tärtäcutä?
NU MAI VORBI DESPRE CE NU STII!!!
Mä vezi pe mine cä-virgulä-comentez formele de relief din Tasmania?
Nu mä vezi.
Atunci tu de ce debitezi ineptii despre filme si SF? Chiar crezi cä te validezi cu astea?
Nu, copilu'. Nu te. Te faci de râsule. Atâta totule.

[Windom]

PROPAGANDĂ!!! Nimeni nu strigă PROPAGANDĂ CRE(s)TINĂ??? La Agora a fost cutremur, aici nu se bagă nimeni? Cu filmul ăsta s-ar putea organiza proiecţii la întîlnirea Martorilor lui Iehova, s-ar integra perfect în peisaj: poveste cretină şi neverosimilă, plictis cît încape, dar mai presus de toate, învăţăminte şi morală tatăăăă... Cît încape.
Denzel umblă prin deşert vreo 30 de ani şi, culmea, ajunge la ocean fix cînd se nimereşte să fim şi noi martori la eveniment. Probabil că în vreo 30 de ani înconjuri America cam de tot atîtea ori, but who gives a fuck? Cestiunea e la fel de verosimilă precum orbul găinilor protagoniste ori facerea lumii în 7 zile. Apoi Denzel dă peste Gary care are ceva intenţii mai pragmatice şi mai realiste în cap, omul ştiind la ce foloseşte cel mai bine cartulia respectiva... Dă şi peste Mila (now that's a fuckable chick ) pe care la început refuză să o fută din considerente morale, apoi o închide în hambar, apoi o salvează de o gashcă care vrea să o fută şi isi iau talpasita impreuna. Mai merg ei ce merg şi dau peste căsuţa din preerie cu doi pensionari canibali înăuntru. Între timp aflăm că şi locotenentul lui Gary vrea s-o fută pe Mila (sună a reclamă la prezervative, nu a propagandă creştină, ştiu, dar rezistaţi numa' pînă la final).
Ajung dup-aia la un fel de depozit, unde un Malcom McDowell senil nu poate da startul la refacerea lumii pînă nu-i soseşte cel mai important item – Biblia, desigur. Care Biblie e în capul lui Denzel. Probabil d-aia nu se mai putea gîndi şi la pussy. Dup-aia Denzel moare şi îi cresc flori pe mormînt. Mila porneşte iar la drum. Nefutută. Sfîrşit.
Cu un pic de raţiune, spuneţi pas. E mai sănătos.