Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Cinematografia romaneasca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 30 Mar 2022, 11:14   #1
mirodoni
Guru
 
mirodoni
 
Join Date: Dec 2007
Location: Bucuresti
Posts: 439
Send a message via Yahoo to mirodoni
Concurs de SCENARII Kira Hagi

https://l.facebook.com/l.php?u=https...fwZ4xH8tdTbQJg
Posterul de pe pagina de Facebook Kira Hagi.
Termen limită prelungit până pe 10 aprilie 2022. https://ibb.co/7bjbYXw


Inițiativa domnișoarei Kira Hagi mi se pare mai mult decât lăudabilă. Rămâne de văzut care vor fi consecințele.
Vreau să spun că nu e suficient să fie desemnat cel mai bun scenariu din două genuri total diferite, ca să nu spun opuse, „filmul istoric” și „comedia”, ci cum va revigora acest demers „filmul românesc”.
Un lucru este clar: nu e suficientă inițiativa unei singure persoane, chiar dacă are cele mai bune, nobile și dezinteresate intenții, ci trebuie o echipă foarte solidă.
Și-ar mai fi ceva: câte piedici i se vor pune, atât din partea celor care nu-și doresc o concurență în domeniu, cât și din partea celor care au pretenția că o sprijină!

Last edited by mirodoni : 03 May 2022 at 19:58.
mirodoni is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 02 May 2022, 17:57   #2
mirodoni
Guru
 
mirodoni
 
Join Date: Dec 2007
Location: Bucuresti
Posts: 439
Send a message via Yahoo to mirodoni


Sper ca „Înmormântarea” să fie comedie!

De când mă știu, am văzut toate filmele românești, cu foarte puține excepții.
Deși, în concepția mea, filmul o dată văzut nu mai poate fi schimbat, deci cronicile nu-și mai au rostul, există alte păreri, potrivit cărora, cineaștii își îndreaptă greșelile, sau publicul va fi avertizat și va lua, în cunoștință de cauză, hotărârea de a merge sau nu la acel film.
Tot după părerea mea, nimeni nu poate stabili în locul potențialului spectator la ce film să meargă acesta.

Și, totuși, timp de 10 ani, între 2009 și 2019, nu numai că am continuat să văd toate filmele românești, desigur, cu unele mici scăpări, indiferent de cronicile oficiale, dar am și scris și am publicat cronicile mele personale. Ba mai mult, am publicat anual ierarhizarea filmelor românești după audiență.
De cele mai multe ori, părerea mea nu a corespuns cu cea a cronicarilor oficiali, dar a rezonat în foarte mare măsură cu cea a spectatorilor.

Concluzia finală a fost că, indiferent de situație, și cei care au avut cronici nefavorabile au continuat a face filme, ca și cei care au avut cronici favorabile.
În ultimii ani nu am văzut decât cronici favorabile, ba chiar elogioase, la filme de multe ori insipide, nu numai după părerea mea, dar și a potențialilor spectatori care au ales să stea acasă, așa că nu am mai scris despre acestea.

Astfel că, dintotdeauna, mi-am pus problema posibilității intervenției „cronicarului” nu când nu se mai poate face nimic, ci încă din faza de scenariu.
Comisiile de jurizare, inclusiv la concursurile CNC, se limitează la o ierarhizare a scenariilor după niște criterii de evaluare convenționale, dar nici scenariul de pe primul loc nu înseamnă că e fără fisuri, ca să nu spun, perfect.

Eu aș fi dispus să citesc nu numai cele 5 scenarii finaliste din competiția Kira Hagi, dar și din alte concursuri, dacă organizatorii și autorii ar fi de acord.
[email protected]
carpatiifilm.ro este interesat

Last edited by mirodoni : 31 May 2022 at 08:40.
mirodoni is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 02 May 2022, 18:05   #3
mirodoni
Guru
 
mirodoni
 
Join Date: Dec 2007
Location: Bucuresti
Posts: 439
Send a message via Yahoo to mirodoni

upload pics

- Premiul I, sau premiul pentru „cel mai bun scenariu de lungmetraj”, în valoare de 3.000 euro, a fost câștigat de Eduard-Andrei Angheluș pentru scenariul „Cesonia”.
- Premiul II, sau premiul pentru „cel mai bun protagonist într-un scenariu ”, în valoare de 1.500 euro, a fost câștigat de Paul Berenștain pentru scenariul „Înmormântarea”.
- Premiul III, sau premiul pentru “cea mai bună poveste”, în valoare de 750 euro, și a fost câștigat de Sidonia Doica pentru scenariul „Două Luni”.

Președinta juriului, Crînguța Pînzaru, are un CV impresionant. Este specializată în Istorie, la Iași (în 1997), a absolvit U.N.A.T.C. București, secția Comunicare Audio- Vizuală, Scenaristică și Critică de Film (în 2000) și secția Imagine la Femis, (École Nationale Supérieure des Métiers d'Image et du Son) la Paris în 2004. Este director de imagine și profesoară la ESAV Marrakech (din 2006) și la CinéFabrique, Lyon. Lucrează în Maroc, Franța și Belgia. Din 2022 este membru al SBC (Belgian Society of Cinematographers).

Despre marele câștigător, doamna Crînguța Pînzaru spune: „Am fost printre cei care am votat scenariul Cesonia, pe care l-am validat din mai multe puncte de vedere - are toate ingredientele unei comedii, este bine structurat, este contemporan ca tehnică de scriere și ca poveste și este probabil singurul scenariu pe care nu l-am lăsat din mână până nu l-am terminat, chiar dacă, am aflat ulterior stând de vorbă cu tânărul autor, se afla la primul draft!”

Preluare editată de pe ohda.ro/blog
Textul original: https://ohda.ro/articol/castiatori-k...gi-competition

Deci, la români, „comedia” bate „filmul istoric”!

Dar... mai e mult până departe! Dacă scenariul CESONIA are într-adevăr acel potențial cinematografic, trebuie susținut și promovat pe toate căile pentru a obține finanțare. Pe de altă parte, domnișoara Kira Hagi nu ar trebui să se limiteze doar la o singură ediție a concursului de scenarii. Pentru a continua, însă, pe ambele direcții, are nevoie de o echipă bine închegată.

Nu trebuie abandonate nici celelalte două scenarii, dacă au deja o „poveste bună” și/sau personaje foarte bine conturate.

Îmi exprim din nou dorința/curiozitatea de a le citi, cu intenția de a le promova.
[email protected]
carpatiifilm.ro este interesat

Last edited by mirodoni : 31 May 2022 at 08:40.
mirodoni is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 05:45.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells