Go Back   Cinemagia Forum > De toate pentru toti > Cafenea

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 08 Aug 2023, 20:20   #1
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Poezia Soțul păcălit de vulpe

În primul rând, pentru Rica


Problema e serioasă și mult mai complexă. Gluma aceasta are și ea un spectru puțin lărgit, fiind o demonstrație că nu e neserioasă - pentru cei ce cred asta, că gluma poate fi foarte serioasă și chiar scrisă serios, dacă te pricepi, și tot glumă rămâne și în acest caz!

Aveți chef de un amuzament? Am vrut să mă "amuzamentez" și eu, dar cele care se fac astăzi nu prea sunt așa cum le vreau eu, sunt mai mult decât banale, nu știu dacă e bine spus super-banale, nu știu cum sunt gradele de comparație în acest caz, ori infer-banale, așa că am facut eu unul și m-am amuzat și eu așa cum am știut.
Plus că la astea de după anul 2000 ai senzația de "deja lu" (lu = citit, pentru profesioniști cu categoria C, D, E, F...)

Așadar, odată scrisă, poezia intitulată, cândva, Nedumerire (a unui soț pățit în condițiile actuale, nu eu) = Dialog actual, pe urmă, adică acum, am numit-o:


Poezia Soțul păcălit de vulpe (sau pe cale de păcălire)


Am făurit-o în februarie, lună numită si făurar, când aveam faișpe ani. Mă rog, iat-o!

Omul e foarte complex, poate fi contradictoriu,
Are multe dedesubturi, acționând aleatoriu.
Deși lasă de la el, nu cere despăgubire,
Vezi că, totuși, el rămâne c-o mare nedumerire.
În familie, adesea, treaba merge ca pe roate
Doar în primii ani, apoi, se destramă, pe rând, toate.
De-ncercat, s-a încercat să se dreagă busuiocul,
Dar se pare că-n consoartă, altceva își cere locul.
El nu a călcat pe-alături, doar cu ea s-a completat,
Scad iubirea, i-anevoie, și-nțelegerea, treptat.
Femeia-i cu multe toane, după multe neînțelegeri,
A venit și ziua-n care se vor ține de prelegeri.
Și cu multă elocință, soțul prinde a vorbi,
Expunându-i, rând pe rând, tot ce l-a putut orbi,
De nu mai vede nimic din tot ce a fost odată.
Tot ce-au prețuit cândva nu mai e ca altă dată.

Începu cu trebi mărunte, ce-nsumate îl jenează,
O-ntrebă, de e distrată, cărui fapt se datorează.
Își dădu cu presupusul, ca să îi confirme ea,
Însă nu primi răspuns, doamna lui nici că dorea.
După ce le luă la rând, ce a strâns, a terminat,
Lăsă la sfârșit amorul, ca pe singur vinovat.
El, ajuns în acest punct, se înflăcăra vizibil,
Logica lui, pas cu pas, dădea unicul posibil
Acest fapt, ce-l deranja, încât porni o tiradă,
Ca înnebunit, cu patimi, amalgam, într-o șaradă:
Ah, ce searbădă e viața, dacă nu știm s-o trăim!
Și de ce ne ia atâta, ce dorim să și grăim?
Îmi confirmi să nu am teamă, că nimic nu s-a schimbat,
Dar nimic nu mi-ai răspuns din tot ce te-am întrebat,
Atunci, fă-mă tu să înțeleg ce anume te reține
A fi tot aceeași care ai fost pân-acum cu mine.

Nu te cred că, deodată, nu-ți mai e pe plac iubirea,
Că fără așa ceva ai atins desăvîrșirea,
Pentru asta ni-i lăsată, și are mai multe fețe,
Iar o viață este timp pentru toți ca să le-nvețe!
De folosul ei te-ndoi, când și practica și studiul
O confirmă fără greș că-i și coada și preludiul?
Este mult prea necesară, fără ea nu e mișcare,
Viața s-ar opri pe loc, nu ar mai fi continuare.
Să-ți refuzi tu bucuria, pe care nicicum n-o furi,
Preferând în loc amarul, cât și cearta, ca măsuri?
Și să dai tu cu piciorul, dacă tot ți se propune,
Unui vis ascuns ce-l ai, dar nu ai curaj a-l spune?
Ce efort major ai face, la ce cazne te supui?
De ce toată-această scenă, care-i tâlcul de te-opui?
E o lume neștiută și ți-e frică să pășești?
Ia, te rog să fii cu minte și pe loc să te trezești!
Sunt femei ce n-au avut și-ar dori așa soroc,
Tu alungi, nestând pe gânduri, bunătate de noroc!

Poate că păreri de rău vei avea, după o vreme,
Ce folos, din ele, tragi? Vor rămâne doar poeme!
Timpu-acesta trece iute și nu se întoarce iară,
Va fi-ntreagă epopee numai să te urci pe-o scară!
De acord, va veni vremea, dar dacă nu-i terminată,
De ce șă-mi grăbesc pieirea, pur și simplu, deodată?
Renunțarea la iubire sau la viață e totuna,
N-aștepta să-ți lumineze calea, ca un soare, luna.
Vezi atâția-n lumea asta ce-și pun șaua pe spinare,
Nu vor să înfrune greul și pleacă în lumea mare.
Asta e și din firesc, femeia e și cu capricii,
Iar bărbatul, în nărav, învățat e cu servicii,
Dacă ea poftește rar, iar el treaz e în simțiri,
De aceea apar nervi, certuri, chiar si despărțiri.
Nu m-a-nteresat aceasta, n-am fugit cu limba scoasă
După alte primadone, decât după ce-am acasă.
Ce curaj îți trebuiește, ce rușine e aceasta
Între doua jumătăți, dacă-i soțul și nevasta?

Ai nevoie de cuvinte? Le reînnoiesc îndat'
Știi că te iubesc din suflet și nu cred ca ai uitat.
Ce răspuns îmi dai tu mie la iubirea declarată,
Dacă tu de multă vreme duci o viață separată?
După câte văd la tine, nu cred eu că n-ai putere,
Dar în ce se convertește, greu de zis la o muiere.
O femeie bravă este cea care-și urmează soțul,
Nu las eu indiferența, dacă văd că scoate moțul,
Rătăcirile, eroarea, că ne strică legătura,
Va fi vai și-amar de noi, tot ce va rămâne-i gura!
Că la ceartă, neîntrecută este lumea, chiar de veacuri
Și cu ce folos rămâi? Totdeauna numai fleacuri!
Reamintesc, pe lumea asta sunt unii ce doar vorbesc,
Pe când alții fac de toate, și tot ceilalți obosesc!
De aceea-ți cer concursul, poate că tu nu-ți dai seama,
Mai spuse el, cu blândețe, ca să n-o apuce teama.

Însă ea nici că vorbește. O gândi sau numai tace?
Reîncepu el cu morișca. A fost un minut de pace.
Vrei să stai ca la muzeu? Dar și-acele exponate
Se mai mișcă și revin, chiar și din străinătate.
Nu te pun să-mi faci sarmale, n-ai servici și nu-mi ești muză,
Dar la cum te-ai comportat, nu ai cum găsi o scuză
Decât dezumanizarea sau o prea rebelă criză,
Însă nu pricepi ce pui la bătaie, tu, drept miză?
Iar dacă dai cu piciorul, vezi în cine nimerești,
Unul ce nu te iubește nu ți-ar spune că greșești.
Pare, doar, că lângă alții viața este mai ușoară,
Vezi c-apar alte probleme și este la fel de-amară.
Fericirea este rară și are aripa fină,
Dar această păsărică nu-i neapărat găină.

Fiindcă ți-este mai ușor, te trântești pe un fotoliu,
Dar de-această dată, tu, lasă-ți tot pân' la orgoliu,
Te îndemn să te gândești, nicidecum să ai tupeu,
Dacă eu nu te-aș cunoaște, dar prea bine te știu eu!
Nu te văd rapace, fată, aruncându-te în gol,
Răsucindu-ți glezna fină, căci se poate-n acest rol.
Te anunț cu toată grija că-n aceste jonglerii,
Sunt urmări și foarte triste, ajungând chiar sângerii.
Hotărâtă,-n vijelie, înainte te arunci,
Nu mai ții cont de nici una dintre sfintele porunci.
Ce e viața asta strâmtă în raport cu nemurirea?
Ce e ura, viclenia, ce n-ajung nicicând iubirea!
Pielea-ntinsă, scumpă doamnă, e la fel de lucitoare,
Unele o au firesc, dar la altele cam doare.
Până nu te văd că vii, la mine, de bunăvoie,
Am să fiu țepos cu tine ca o frunză de aloe!

Asta-i singura postură care nu se demodează,
Orice om întreg la cap dragostea apreciază.
Trebuia să punem azi toate cărțile pe masă,
Tu îmi vii doar cu pliante de turism și pleci de-acasă.
Cel puțin, decât acestea, mai bine ai pune ciorba,
Măcar aia este dreasă. Văd că te pisez cu vorba,
Înțeleg că îți displace sau îți cade enervantă,
Aducând vorba de el, te găsesc exuberantă.
Dintr-o mare depărtare, o batistă se ridică,
Flutură să pleci la el, tipul asta îți indică,
Și de o să-ți placă asta, fac prinsoare, te-ai căi,
Dar, atunci, nu am ce-ți face, în zadar te-ai smiorcăi!
Însă dacă-ntrezărești bucuria stând cu mine,
Înțelegi că om perfect nu se află, și reține.
Ca un pașă sta-vei încă, așa cum ai stat mereu,
Recunosc că și să stai, câteodată,-i foarte greu.
Nu se poate ca trecutul să îți treacă-așa ușor,
Amintește-ți cum a fost, chiar și-n mod mai trecător,
Cum erai la început, tandră și mai delicată,
Dar și cum înspre final, acră, tot mai răspicată.

Îți explic, să vezi greșeala, eu doresc să ne-nțelegem,
Ambii am greșit în timp, să vedem cum să o dregem.
Și voi ști eu cum să fac, ca plăcerea să-ți persiste,
Chit că știu bine cum ești, din acelea pesimiste.
Fi-va o deosebire, cum nici n-ai să te aștepți,
O să-ți placă-așa de mult, că nu poți să n-o accepți.
Trântoră ca o regină, nu o să-ți mai pară greu,
Pe un cavaler pui bază, și acela voi fi eu.
Deja ea, -n urechi, aude marșurile de orchestră,
Iar în vis se delectează în pozițe ecvestră.
După ce-ți expun pe larg munca mea inovatoare,
În obraji începi să prinzi, parcă, un pic de culoare.
Ziua are multe ore, te gândește fără-ambiții,
Jurăminte și prosteli, ori de-acele superstiții!
Fii atentă, tu o cauți, de acum, cu lumânarea,
Dacă nu vei lua în calcul, realistă, depărtarea.
Vrei să vezi în ochii tăi fericirea? E-nțelept,
Nu să fii și devotată; ei, aceasta nu e drept!

Eu nu mă grăbesc deloc, poate ai intrat în ceață,
Îți dau timp să te gândești, dar nu sta nici tu o viață.
Doar această rugăminte, dacă mi-o îndeplinești,
Îmi va demonstra că tu într-adevăr mă iubești.
Să n-avem motiv de harță între noi, eu aș mai vrea,
Căci o viață liniștită, chiar că nu-i idee rea!
De-o vei reuși crea, asta-i ce mă liniștește,
O femeie o va face, de pretinde că iubește.
Din îmbrățișarea mea n-ai să pleci, că nu te las,
Te voi prinde așa de strâns, că nu mai faci nici un pas
Și va fi euforie. O, căldură minunată!
Cum de-ai fost tu, pe nedrept, chiar atâta timp uitată?
Doar viața de familist este foarte longevivă,
Asta-i starea naturală, aventura e tardivă.
Așa că, eu zic, mai bine, treci imediat acasă,
Asta îți dă siguranța ce-o dorești. Cu ăla, lasă!
Și plecând ușor la braț, începu ea, cu pretenții,
Explicându-i ce si cum ar dori, numai atenții.
De-abia aștept noua viață, da, sejurul tău de vis,
Pe care, cu mult aplomb, tu, acum, mi l-ai descris.
Și cu orice-ți va plăcea poți, oricând, să corectezi,
Mai ales că știu de mult că așa te-nseninezi.

Trebuie, precum se vede, femeia să o distrezi,
Ziua toată, după voie, nu cumva să comentezi!
Totdeauna debordant, cu sluj, genoflexiuni,
Să vezi și să nu crezi, atunci, că apar multe minuni!
Ah, ce mult te mai iubesc, așa ești de norocoasă!
După tine eu tot fug, nu oricum, cu limba scoasă.
Textele să nu-ți lipsească, nici în vis să nu îți treacă,
Că există vreun minut fără s-o adori oleacă.
Numai gândul la aceasta și mă ia cu tremurici,
Sper doar să nu se ridice părul meu, ca la arici.
Dar, simțind acea trăire pe care o ai în doi,
Nu mai trece multă vreme și îndată te înmoi.
Și așa, iată, discursul a fost foarte prelungit,
Iar situația, în sine, tare m-a mai damblagit!
Atunci, mulțumirea mea o declam în gura mare,
Tu, zâmbind catifelat, ai spus că nu e ce pare,
Iar privirea ce ți-o știu, vorbele ți le confirmă,
Și pe nota mea de plată îți cumpăr pantofi de firmă. (, pe ordinul de zi,)

încheiere:
Mult aduce vorba dulce, de pe vremea lui Neculce,
De pe vremea mea și-n faptă treci drept o persoană aptă.

PS:
Femeile trebuie să știe că nu este vizat generalul, ci doar o oportunitate de excursie.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 01:47.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells