|
the mithbuster
Join Date: Oct 2004
Location: buftea
Posts: 3,193
|
Autor: Igor Bergler
Igor Bergler: Sunteþi la a ºasea carte. Aºa ne spuneaþi. Noi am crezut cã sunt doar trei... Doar trei au ajuns la noi..Poate din cauza distribuþiei.
Mircea Daneliuc: Cred cã vã referiþi la cele trei romane. Am mai scris douã piese de teatru, publicate la ALL, care, probabil, nu au ajuns la dumneavoastrã.
Igor Bergler: îmi sugera colegul Robert ªerban o întrebare: scrieþi dintr-o frustrare, scrieþi pentru cã nu faceþi film?
Mircea Daneliuc: Nu se poate scrie decât din frustrare. Altfel nu se poate scrie.
Igor Bergler: Nu se poate scrie din dragoste?
Mircea Daneliuc: Din dragoste nu se poate scrie. Sigur, poþi face poezele de dragoste... dar alea bune nu ies decât din frustrare...când sentimentul erotic este o pãºune liniºtitã, poezia iese proastã. Dacã la poezie vã referiþi... însã nu ºtiu dacã frustrarea asta e în legãturã cu cariera mea cinamatograficã. S-ar putea sã nu fie. S-ar putea sã fie, s-ar putea sã nu fie. Nu din cauza îndepãrtãrii mele de cinematograf m-am apucat eu de scris. Adicã, nu este o recluziune. Nu este un refugiu. Dimpotrivã, este o bucurie enormã pe care nu poþi sã o simþi în momentul când faci un film. Cel mai plãcut lucru când faci un film este momentul scrierii scenariului, deci tot ceva care þine de scris.
Igor Bergler: Chiar voiam sã vã întreb: atunci când fãceaþi un film, cel mai mult vã plãcea sã scrieþi scenariul?
Mircea Daneliuc: Scrierea scenariului ºi montajul, dacã aveai ce monta... Dar filmarea în sine este o Golgotã. Nerecomandabilã pentru sãnãtate. Poate fi însã ºi o plãcere, poate fi o beþie continuã. Filmul care iese exprimã însã întotdeauna starea sufleteascã a celui care l-a creat.
Igor Bergler: Nu vrem neapãrat sã vã flatãm, dar dupã pãrerea noastrã (Robert e de acord cu mine), sunteþi unul din cei doi regizori români importanþi, alãturi de Pintilie. Ce s-a întâmplat? De ce nu mai faceþi film? Totuºi, mai apare la noi câte un rãtãcit care gãseºte bani de fãcut film. Ce s-a întâmplat? E lumea deranjatã de felul dumneavoastrã de a vedea lucrurile cu atâta lehamite?
Mircea Daneliuc: Pe mine mã urmãreºte un partid. De când m-am nãscut, mã urmãreºte un partid.
Igor Bergler: Partidul Comunist?
Mircea Daneliuc: Domnule, de ce sã îi zicem comunist? Pentru cã în 1990, am crezut cã s-a spart ãla comunist. ªi am zis: am tras o gurã de aer pânã aici ºi am dat-o afarã imediat. Nu ºi-au pus, dupã pãrerea mea, decât tricouri de culori diferite. E ca un OZN. ªtiþi cum face un OZN? OZN-ul face tot felul de drãcãrii, zboarã într-un fel ciudat, dar are ºi o anumitã performanþã. Sfera aia luminoasã care poate fi observatã se divide în câteva sfere mai mici. Zboarã aºa, haotic, în grup ºi dupã aceea iar vin la mama.
Igor Bergler. Cei din 1996-2000, cine erau, ca partide?
Mircea Daneliuc: Cine credeþi cã erau? Tot ãia. De unde credeþi cã veneau, din lunã? Ce Dumnezeu, domnule?
Robert ªerban: Nu aveþi nici p opþiune politicã?
Mircea Daneliuc: Nu, nu am. Eu am fãcut politicã timp de nouã luni. Puteam sã fac un copil în timpul ãsta .Am fost alãturi de Ciorbea pentru cã, spre deosebire de alþi scriitori sau cineaºti, eu am avut ocazia rarã sã candidez la Primãria Bucureºtiului. Sã fac politicã, frecân-du-mã de coatele lui Ciorbea, nu e de colea.
Adicã, l-am cunoscut bine... într-o zi, voi scrie despre lucrurile astea. Mi-au folosit. în timp ce candidam la Primãrie, mi-am dat demisia din acel partid ºi am continuat de obrazul meu, ca sã nu creadã lumea cã, mã rog...Mi-am fãcut anumite scrupule. Nu voiam sã abandonez. Cum a fost ziua votului, am votat ºi am plecat la pescuit, direct.
Igor Bergler: Dar chiar aþi crezut cã aveþi vreo ºansã?
Mircea Daneliuc: Nu, ºtiam cã nu am nici una. Poporul nu vrea aºa ceva. Poporul vrea complet altceva. Pe mine m-au salvat Dumnezeu ºi poporul român cã nu am ajuns la Primãrie. Deºi cred cã aº fi fost un primar foarte l>un. Dacã tot aº fi lãsat filmul deoparte, m-aº fi ocupat de treaba asta.
Robert ªerban: De ce aþi intrat în acest joc dacã ºtiaþi cã nu aveþi nici o ºansã?
Mircea Daneliuc: Pentru cã vreau sã scriu despre asta sau sã fac un film .Voiam sã îi cunosc de aproape ºi i-am cunoscut. La televizor nu se vãd aºa cum sunt.
Igor Bergler: Cum sunt de aproape?
Mircea Daneliuc: E destul de greu de explicat. Noi îi vedem la televizor pe oamenii politici ºi presupunem cã ar fi în spatele lor una sau alta. Noi vedem la televizor ceva din oamenii politici, dar rotiþele dinþate, zmagolina aia care e folositã drept ulei de ungere º.a.m.d., aia nu ai cum sã o ºtii decât dacã te freci de ei.
Igor Bergler: Sunteþi cunoscut ca un autor ºi ca.un regizor care vede urâtul din oameni. Grotescul lor!
Mircea Daneliuc: Asta au scornit-o anumiþi esteþi care nu au fãcut ºcoala integral. Pentru cã un creator, indiferent cã este artist plastic, regizor de film sau scriitor, dacã ia realitatea ca atare, nu poate sã o facã mai urâtã decât e. Poþi eventual sã o mai edulcorezi ºi în zona asta se poate merge mult. Eu m-am þinut cu îndãrãtnicie de realitatea care se vede, eu nu am arãtat oamenilor o altã realitate decât cea pe care o trãiau ei. Dacã li se pare urâtã, nu e de vinã filmul meu, viziunea mea. E realitatea fãcutã de noi. Adicã de mine ºi de oamenii ãºtia care zic cã este urâtã.
Robert ªerban: Dar se pot pune anumite accente. Un regizor ºtie sã o facã.
Mircea Daneliuc: Dacã vrea. Dacã vrea sã sublinieze ceva. Asta e chiar indicat. Arta se face cu accente , cu figuri de stil, nu e un film documentar, dar ºi în ãla este o tendinþã, este un mesaj.
Igor Bergler: Sunt doi
Mircea Daneliuc într-un film: cel aflat în "miezul ardent" al evenimentelor ºi cel preocupat de parabole. Cum vã simþiþi mai sigur?
Mircea Daneliuc: Sunt cele douã drumuri pe care le-am urmat. Nu am o preferinþã deosebitã pentru unul sau altul. într-unui din ele mã odihneam pentru celãlalt.
Igor Bergler: în care vã odihneaþi?
Mircea Daneliuc: Depinde de ce fãceam anterior. Pasam de la unul la altul. Pentru cã în film, dar nu numai în film, ci ºi în literaturã, chiar ºi în profesia dumneavoastrã, dacã baþi pasul pe loc ºi faci ceva ce ºtii ºi a mers odatã, sfârºeºti în groapã foarte curând. E o chestiune extrem de periculoasã. Tot timpul trebuie inovat, trebuie plecat în zone care nu au mai fost cãlcate, care trebuie defriºate de tine, pentru cã nu are cine sã o facã. ªi, din cauza aceasta, am pendulat între cele douã tendinþe ale filmului meu.
Robert ªerban: E clar cã priza la public o are filmul, hai sã-i spunem, real, care nu abordeazã parabola...
Mircea Daneliuc: Nu cred sã existe vreun film bun care sã nu conþinã, dacã nu parabola, mãcar metafora. Titlul însuºi al unui film poate duce la o parabolã. Mijloacele cu care e fãcut un asemenea film mimeazã realitatea. Adicã eu reconstruiesc aceastã realitate ºi chestiunea e ca tot efortul acestei reconstrucþii sã nu fie vizibil. Se poate filma direct realitatea, au încercat-o unii, dar problema e sã dai un sens acestei "prize" directe.
Igor Bergler: Aþi"mimat" cine - verite-ul în "Probã de microfon" ºi aþi avut un succes formidabil. Aþi mai dat o loviturã ºi în " Vânã-torea de vulpi"...
Mircea Daneliuc: Nu în toate filmele am mizat pe asta. Filmul meu de debut, "Cursa", a fost un film în post-sincron. Apoi, un cine-verite mimat l-am fãcut în prizã directã, cu un sunet frust, de multe ori greu de decelat. Aºa ceva se gãseºte ºi în filmele americane, franþuzeºti, care ni se par extraordinare ca sunet. Nu sunt extraordinare ca sunet! Diferenþa e ca la filmele strãine, spectatorul român are titraj; prin urmare, înþelege despre ce e vorba. Pe când la filmele mele e o anumitã problemã, atunci când detaliile sonore scapã sau sunt bruiate.
Igor Bergler: Filmul acesta a avut un succes ºi afarã. Vã recomanda ca un regizor în plinã ascensiune ºi care avea sã explodeze. Ce s-a oprit?
Mircea Daneliuc: Nu am senzaþia cã s-a oprit ceva. Eu aparþin unei þãri care este opritã, dupã cum bine cunoaºteþi. Aºa cã eu car în spate destinul poporului român. Poporul român îºi carã ºi el destinul în spate. ªi asta înseamnã apa caldã, scumpirea pâinii, transportul în comun, nivelul pensiilor etc. Ãsta e poporul român. Eu beneficiez de toate aceste avantaje de care am pomenit, plus cele de imagine. Când mã duc afarã, eu îl am pe Ceauºescu în spate. vªi pe ceilalþi, care au condus România pânã în 2001. ªi îmi spun acum, în 2001, cã prin douã mii ºi ceva, când vom intra în Uniunea Europeanã, o sã ajungem, slavã Domnului, la nivelul lui 1989.
Igor Bergler: Chiar credeþi cã o sã intrãm în 2006, în Uniunea Europeanã?
Mircea Daneliuc: Aºa presupun ei. în 2006,
în 2008. Peste patru, cinci, ºase ani, o sã ajungem la nivelul economic din 1989, când s-a fãcut revoluþia ºi când era rãu. ªi atunci, pentru ce dracul am mai fãcut ocolul ãsta, domnule? Pentru ca unii sã se îmbogãþeascã? Am bãtut pasul pe loc, asta e! Ei, ºi când mã duc eu la Cannes sau în altã parte, îl duc în spate ºi pe nenea, ºi pe Ceauºescu, ºi pe þiganii care furã în Occident, ºi þepele astea pe care le tot dau unii la scarã internaþionalã. Toate astea le duc cu mine. Sunt român, domnule, înþelegi? ªi nici nu mã mir cã sunt privit aºa... Ei se uitã la filmul meu ºi nu ºtiu cum sã-l ia. Se întreabã, probabil: ce vrea ãsta? Nu ne-au scârbit destul cu strãzile lor, cu minerii lor, cu handicapaþii lor? Cu câinii lor?
Igor Bergler: Dar Kusturica...?
Mircea Daneliuc: Kusturica face altfel de filme. El extrage elementul comic dintr-o anumitã etnie, care e protejatã mondial. Or, românii nu sunt protejaþi. Ei nu sunt etnia care trebuie...
Igor Bergler: Dar nu vi se pare cã e aici ºi puþinã manie a persecuþiei?
Mircea Daneliuc: Vi se pare cã nu am dreptate? Mergeþi acolo ºi convingeþi-vã. Cred cã sunt obiectiv. Invit pe oricine sã meargã în Occident, mai ales cã nu se mai dau vize Schengen, ºi sã vadã dacã nu am dreptate. Am fost în America. Nu am apucat sã spun cã sunt român. Dar mi-au zis: nu spune cã eºti român. Spune mai bine cã eºti din Transilvania. De ce? Pentru cã nu e România, pentru cã ei mai ºtiu ceva despre Dracula, despre Imperiul Habsburgic... E foarte jignitor, vã rog sã mã credeþi. Te simþi ca ultimul gunoi, ca o batistã nespãlatã. De ce sã îmi ascund etnia, când nici un paºtun nu o face. Mã simt ca o femeie paºtunã, cu chestia aia pe faþã, prin care vãd lumea zãbrelitã.
Igor Bergler: Dar nu suntem noi de vinã pentru imaginea asta?
Mircea Daneliuc: Eu nu vãd diferenþe calitative între poporul român ºi poporul francez, între poporul român ºi cel american sau cel englez. Nu vãd o diferenþã de clasã. Dimpotrivã. Câþi inculþi aici, atâþia inculþi ºi acolo, la scara suprafeþei generale. Nu se simte nimeni vinovat cã e francez sau englez. Putem spune doar cã nu i-a condus bine Mitterand sau De Gaulle sau alþii.
Igor Bergler: ªi atunci, la noi ce sã fie? Un blestem al istoriei?
Mircea Daneliuc: Nu, domnule. Probabil cã nu avem oameni. Sau cã nu ajung la conducerea þãrii cei care trebuie. Sigur, ei sunt votaþi, dar este o maºinã de vot. Daca vezi pe cine a adus poporul roman la putere, adicã pe niºte oameni care în 11 ani nu au fost în stare de nimic ºi când mai vezi cã îi va vota ºi în continuare, dupã cum aratã sondajele, sigur cã poþi sã socoteºti poporul român de vinã pentru chestia asta. Eu nu aº îndrãzni sã merg cu judecata pânã acolo.
Igor Bergler: Existã vreo alternativã?
Mircea Daneliuc: Câtã vreme existã momente electorale, sigur cã existã alternativã. Mai mare, mai micã, dar ea oricum existã. Lumea de obicei voteazã cu ceea ce s-a obiºnuit ºi cu cine îi este ei simpatic. Asta e problema generalã a acestei þãri.
Igor Bergler Dar în 1996, s-a votat o alternanþã...
Mircea Daneliuc: Da, dar s-a întâmplat ceea ce vã spuneam despre OZN-uri. Nici mãcar nu este vorba despre partide. Oamenii vin, de fapt, din aceeaºi zonã ºi cu aceeaºi mentalitate. Cum au ajuns la putere, cum îºi suflecã mânecile. Asta este una, iar a doua problemã foarte gravã este calitatea umanã a acestor oameni care ne conduc, indiferent de ce parte a baricadei politice sunt. Oamenii de calitate nu au prea ajuns sus.
Robert ªerban: "Senatorul melcilor" e un portret robot al politicianului român? Nu a mai evoluat clasa politicã de când aþi fãcut filmul?
Mircea Daneliuc: La întrebarea asta ar trebui sã rãspundeþi dumneavoastrã. Pãrerea mea este cã va mai rezista acest tip ºi, deci ºi filmul meu, încã 25 de ani de acum înainte. Iar dacã nu va rezista, va putea fi considerat un film al tranziþiei.
Robert ªerban: Pana una, alta, el e acolo, ca un fel de canon.
Mircea Daneliuc: Cred cã de aici mi se ºi trage totul, pentru cã am fost sfãtuit sã. nu spun "senatorul",ci "parlamentarul melcilor". Sã nu fie nici deputat, nici senator. ªi n-am ascultat.
Igor Bergler: Cine v-a sfãtuit?
Mircea Daneliuc: Un senator.
Igor Bergler: Care?
Mircea Daneliuc: Ce importanþã mai are? Probabil cã dupã ce m-a sfãtuit, s-a recunoscut ºi nu a vrut sã îi fie atinsã breasla.
Robert ªerban: Aþi avut ºi alte reacþii la film?
Mircea Daneliuc: Da. M-am trezit a doua zi dupã premierã cu geamul spart la maºinã. Plus cã, dupã aceea, m-am trezit cu douã filme jefuite. Aºa cã "Senatorul melcilor" e ultimul meu film. Am început "Ovidiu la Tomis", am fãcut pregãtirea, repetiþiile, am fãcut o magazie de recuzitã, de costume, de arme, un sat getic pe malul mãrii, unde s-a mai putut gãsi un colþiºor ºi am plecat la Cannes cu."Senatorul melcilor". Când m-am întors, nu am mai gãsit banii. Am descoperit apoi unde erau, dar când am început sã reclam, sã chem Curtea de conturi, Poliþia, m-am trezit cu 11 procese.
Igor Bergler: De ce nu aþi apelat la relaþiile dumneavoastrã externe?
Mircea Daneliuc: Pentru cã nu intereseazã pe nimeni ce se întâmplã aici ºi pentru cã ar fi fost sub demnitatea mea sã apelez la cineva. Dupã ce am fãcut "Glissando", dupã ce a urmat cu el, când mi-am depus carnetul de partid, când am fost chemat de nu ºtiu câte ori sã dau interviuri, ºtiþi dumneavoastrã unde, am reuºit totuºi sã ies la festivalul de la Veneþia, prin 1985 cred, când preºedintele juriului era Eugen Ionescu. Ei bine, nu m-am dus la el. Toþi au spus cã aln fost un idiot. ªi Pintilie mi-a spus asta. Nu am vrut.
Igor Bergler Pintilie de ce nu vã susþine?
MirceaDaneliuc: Nu vreau sã discut aceastã problemã.
Igor Bergler- Sunt convins cã sunteþi la curent - în mãsura posibilului - cu ce se întâmplã azi în cinematografia mondialã...
Mircea Daneliuc: Da, aþi spus bine, "în mãsura posibilului". Pentru cã la noi e un fenomen ciudat cu criticii de film care nu prea au habar de film. Era o fatã care prezenta, de pildã, la Tele7 ABC, o emisiune de muzicã de asta, dance. Ei bine, s-a îngrãºat ºi au scos-o de acolo ca sã îi dea rubrica de film. Aºa cã noi nu putem afla acum decât ce ºireturi poartã Bruce Willis sau ce chiloþi schimbã Sharon Stone.
Igor Bergler. Dar existã reviste strãine de film.
Mircea Daneliuc: ªi cine le cumpãrã? O minoritate absolut nesemnificativã.
Robert ªerban: Dar la filmul de artã merge o majoritate semnificativã?
Mircea Daneliuc: Nu. Dar acelaºi lucru e valabil ºi pentru cititori. Pentru cã suntem aici în jurul unei cãrþi, aº spune cã nici cititori nu mai existã.
Igor Bergler: Pentru cine aþi scris aceastã carte? ("Strigoi fãrã þarã", n. red.)
Mircea Daneliuc: Pentru cine mai are viciul de a citi. Cititul a devenit o pasiune ezotericã. Nu mai e la îndemâna oricui.
Igor Bergler: Filmul a murit în România. Moare ºi cartea?
Mircea Daneliuc: Probabil. Asta ºi pentru cã cititul, o repet, a devenit o pasiune ezotericã. E mult mai uºor sã te uiþi la televizor, la o telenovelã, care e o manea cinematograficã.
Robert ªerban: Sunteþi, totuºi, un scriitor de succes, publicat la o editurã foarte prestigioasã, ALL.
Mircea Daneliuc: Aºa e, dar ºi eu scriu bine! Vã rog sã citiþi cartea asta ultimã ºi o sã vedeþi cã este un lucru absolut deosebit în peisajul cultural românesc. Port în mine subiectul ãsta de 20 de ani.
Robert ªerban: Haideþi sã stârnim puþin cititorii ºi sã...
Mircea Daneliuc: Ge sã îi stârnesc? Dacã au interes, se duc ºi o cumpãrã.
Robert ªerban: Nu e chiar aºa. Spuneþi-ne, ce scoate în evidenþã "Strigoi fãrã þarã"?
Mircea Daneliuc: E vorba despre românii fãrã patrie. Nu numai despre cei din afara României. Personajul meu din zona asta vine, dar lucrurile sunt valabile ºi pentru cei care, deºi se aflã în þarã, deja au emigrat, nu mai sunt aici. Spiritul lor a emigrat. Eu însumi mã surprind de multe ori cã sunt un emigrant, trãind printre oameni care vorbesc aceeaºi limbã ca ºi mine. Sã nu credeþi cã viaþa mea este mult mai fericitã decât a celor care se plâng cã nu au cãldurã sau cã nu le ajunge pensia pentru medicamente.
Igor Bergler: Noi am crezut cã din contrai.
Mircea Daneliuc: Nu aº spune cã din contrã, dar nici nu e ceea ce trebuie sã fie. Scriitorul român nu este ceea ce ar trebui sã fie. Statul nu face pentru ei ceea ce ar trebui sã facã. Lucrurile sunt valabile ºi pentru cineast sau compozitor sau pictor. Ei, oamenii din culturã ºi sportivii sunt singurii care pot "face" imaginea României. Doar ei pot face ca România sã devinã vizibilã afarã.
Robert ªerban: La începutul discuþiei spuneaþi cã v-aþi angajat în competiþia pentru primãria capitalei ca sã experimentaþi.
Mircea Daneliuc: Da, a fost un experiment
dureros. Nu mã amuzam deloc. îmi bãtea inima, aºa sã ºtiþi. Aveam palpitaþii, nu dormeam noaptea. Asta pentru cã iau foarte în serios orice treabã de care mã apuc Dar am avut ºi satisfacþii. Închipuiþi-vã cã am fost propriul meu staff electoral. In spatele oricãrui candidat e o armatã de oameni. Eu nici mãcar nu am avut cine sã-mi lipeascã afiºele. Sã nu credeþi cã o cursã electoralã la noi e ca o cursã automobilisticã, unde unii stau la volan ºi-alþii schimbã roþile. La noi, ãia care ar trebui sã schimbe roþile îºi zic: "Ala sã stea la volan ºi eu sa-i schimb roþile? Fir-ar mama ei a naibii de viaþã!"
Robert ªerban: Noi, intitulându-ne emisiunea "A cincea roatã", ne gândeam cã a cincea roatã e volanul.
Mircea Daneliuc: A cincea roatã sunt eu, ascultaþi ce vã spun.
Igor Bergler: Aþi parafrazat-o frumos pe doamna Bovary. Dar a rãmas fãrã rãspuns o întrebare suspendatã ºi ea în cursul discuþiei nostre. Se lega de cinematografia mondialã, ale cãrei tendinþe vã sunt, desigur, cunoscute, In acest context, mai poate fi filmul românesc pe val?
Mircea Daneliuc: Cred cã ar avea ceva ºanse. Adevãrul e cã nu mai ºtiu exact care e situaþia filmului românesc. Vãd cã au apãrut
ceva debutanþi, cã s-au fãcut ceva seriale la televiziune, la TVR. Mi-am impus sa le urmãresc, sã vãd cum sunt fãcute stilistic, dar vã dau cuvântul meu de onoare cã dupã primul minut îmi pleca mâna pe telecomandã. Nu cred cã în momentul de faþã cinematografia românã poate intra competitiv în peisajul cinematografic internaþional.
Igor Berglen Dar a fost cândva competitivã cinematografia românã?
Mircea Daneliuc: Cred cã a fost imediat dupã revoluþie, când am fost cu patru filme la Cannes, ceea ce nu e puþin lucru. Sunt þãri care au o producþie de 350 de filme pe an, nu 3 sau 4, ca noi ºi care nu au ajuns decât rarisim la Cannes. Dacã atunci s-ar fi apãsat pe pedalã, poate s-ar fi ajuns undeva. Eu unul, dupã acel Cannes cu "Senatorul melcilor", m-am trezit de-a dreptul în neant. Asta e.
Robert ªerban: Aþi trãit în toatã aceastã perioadã o dramã . V-aþi refugiat în scris? Aþi reuºit sã defulaþi acolo tot ceea ce vã apasã?
Mircea Daneliuc: Nu, nu m-am refugiat în scris. Probabil cã cineva de acolo, de sus, are o privire binevoitoare spre mine ºi mi-a dat harul ãsta cu scrisul, ca tot ce era în mine ºi trebuia exprimat prin film sã poatã fi exprimat ºi literar. Literatura nu e aºa, un passe-time, adicã te aºezi comod în week-end ºi te apuci sã depeni. Literatura e o muncã în care aterizezi pe scaunul din faþa computerului la ora opt dimineaþa ºi te ridici la ora 18. Cu o micã pauzã de masã.
Robert ªerban: Aveþi un program riguros de scris?
Mircea Daneliuc: Da. Faptul cã sunt ºomer de opt ani este un dezavantaj în privinþa lucrurilor mai... cum sã le spun... omeneºti, pe care le puteþi deduce. Dar pentru scris e un enorm avantaj. Spre deosebire de scriitorii de week-end, care trebuie sã se ducã sã câºtige bani la cine ºtie ce slujbe sinistre, eu am fericirea sã mã pot aºeza în fiecare dimineaþã la ora opt în faþa computerului ºi sã mã ridic de acolo seara. E o fericire nespusã! Nu am trãit-o atunci când fãceam filme. Poate doar când scriam scenariul. Dar sã ºtiþi cã nu întotdeauna m-a bucurat atât de mult scrisul. De aia cred cã acum este ºi mâna lui Dumnezeu aici. Prima facultate pe care am fãcut-o a fost Filologia. Scriam ºi atunci, dar m-am speriat eu însumi de ceea ce scriam ºi am aruncat totul. Era o piesã, o nuvelã, nu mai ºtiu ce... Dar m-am scârbit. De când am intrat apoi la Institutul de cinematografie, nu am mai scris decât memorii, dezminþiri. ªi, evident, scenarii. Apoi, dintr-o datã, m-am apucat de prozã. Nici eu nu îmi pot explica de ce s-a întâmplat aºa. Pur ºi simplu am senzaþia cã mi se dicteazã sau cã îºi þine cineva mâna deasupra capului meu.
Igor Bergler: Sunteþi interesat de notorietate?
Mircea Daneliuc: Nu exagerat. Cred cã notorietatea nici nu ajutã la ceva. Observaþi ºi dumneavoastrã cât de relativã ºi de deºartã e, la urma urmelor, notorietatea în zilele noastre. Cât de efemerã e! Cum sunt ºi formaþiile astea dance, care, fãrã efecte speciale, fãrã toate sârmele alea, nu sunt în stare sã cânte pe bune.
Igor Bergler: Credeþi cã astãzi se mai pot face filme fãrã efecte speciale?
Mircea Daneliuc:Eu sunt un nostalgic al filmelor lui Bergman, Fellini, Antonioni. Pentru mine ãla a fost cinematograful "mare". Sigur cã existã filme foarte bune fãcute cu mijloacele despre care vorbeaþi ºi care mai scapã din sistemul ãsta hollywoodian. Sistemul de la Hollywood seamãnã cumva cu filmul românesc de pe vremea lui Ceauºescu. îl scria pe vremea aia Titus Popovici, Dumnezeu sã-l ierte. Adicã era acelaºi film, erau aceleaºi teme, cu turcii, cu integritatea teritorialã, cu... Schimba doar numele boierilor, domnitorul. Acelaºi lucru se cam întâmplã ºi în filmul hollywoodian, unde un ofiþer de poliþie, un borfaº º.a.m.d. E o schemã care se repetã. Dar câteodatã mai scapã unul cu adevãrat bun. Sigur cã limbajul cinematografic a evoluat. Când vã vorbeam despre Antonioni, mã refeream la o viziune, la un mod de a privi lumea. Un mod filosofic de a o gândi. Acum, din pãcate, se mizeazã enorm pe efectul vizual.
Robert ªerban: Aþi scris teatru. V-aþi gândit vreodatã sã regizaþi teatru?
Mircea Daneliuc: Da, dar nu am voie, cum n-am voie sã fac nici film.
Igor Berglen: Cine vã opreºte?
Mircea Daneliuc: Ia ghiciþi! Nu uitaþi cã mi s-au furat banii ºi pentru cel de-al doilea film, tocmai în mijlocul filmãrilor. Ca sã nu ajungã în situaþia lui "Ovidiu la Tomis", i-am rugat pe actori ºi parte din personalul tehnic sã accepte sã încheiem mãcar filmãrile, evident, pe gratis. Unii au vrut, alþii, nu. în condiþiile astea, am lucrat cã în studenþie, la Institut. Eu bãteam clacheta, eu þineam microfonul, aduceam haine de-acasã, soþia îi machia pe actori, ce sã mai zic? Aºa am terminat filmul ºi acolo a rãmas. Un anume domn Surcel Mihai mi l-a jefuit. Nu mai descriu toatã povestea. Oricum, era omul guvernãrii þãrãniste. S-a schimbat guvernarea. Am crezut cã se va lua gâtul tuturor þeparilor. Ei bine, nimeni nu s-a atins de un fir de pãr din capul omului ãsta, care a fãcut sã disparã banii statului. Alte douã filme, unul al lui Puiu, altul al lui Mureºan, care au fost ºi ele jefuite, dar într-o mãsurã mai micã, au fost pânã la urmã scoase pe piaþã. Nu le-am vãzut. Dar filmul meu stã acolo, bine mersi.
Robert ªerban: Totuºi nu pot sã cred cã nici un director de teatru nu v-a propus pânã acum sã regizaþi o piesã.
Mircea Daneliuc: Nu. Dimpotrivã. De câte ori am prezentat o piesã, ei s-au scuzat spunând cã nu avem un public atât de evoluat pentru cele douã piese pe care le-am scris. Ba chiar trei, dar pe a treia nu am publicat-o încã.
Robert ªerban: Nici mãcar sã regizaþi?
Mircea Daneliuc: Nu. Nu se preta sala, arhitectura sãlii. ªi tot aºa. Domnilor, problema mea nu e de naturã artisticã. Eu sunt pe o listã, undeva. Asta e! Probabil cã nu sunt un român bun, cã nu fac cinste României, cã nu lucrez pentru ei, ci îi arãt cu degetul. Cred cã aici e greºeala mea.
Robert ªerban: Aveþi în proiect un film nou?
Mircea Daneliuc: Sigur cã am. în cãrþile pe care le-am scris, în cele patru romane, sunt cel puþin douãsprezece filme. Dar în ãsta pe care îl am în cap e vorba despre îmbogãþiþii de dupã revoluþie. Sigur cã ei nu vor sã se vadã ºi e clar cã nu au cum sã dea drumul unui asemenea film. Cum sã vadã lumea ce au fãcut? Clar !
Igor Bergler: Dar chiar credeþi cã le pasã?
Mircea Daneliuc: Sigur. Lor le pasã numai de ceea ce iese în stradã. Dacã îl chemi pe unul ºi îi spui în faþã, între patru ochi, "domnule, eºti un trãdãtor, eºti un ticãlos", el te ascultã ºi dupã aia te cheamã poate la o bere. ªi totul rãmâne între noi. Dar când ajunge lucrul în stradã, atunci, gata, sunt atenþi. Poate cã las impresia cã am ceva cu PSD-ul ãsta. Nu am nimic, domnule, cu ei mai mult decât cu þãrãniºtii. Am de-a face cu ticãloºi pe care nu pot sã îi las, ticãloºi pe care i-am cunoscut, cu care am fost ºi în partid, de care m-am frecat.
Igor Bergler: De ce nu îi numiþi?
Mircea Daneliuc: Ce sã îi mai numesc? Uitaþi-vã numai la toþi care se perindã din '90 încoace. Sunt aceleaºi figuri. Despre ãºtia vorbesc.
Robert ªerban: E oare politica o zonã atât de îngrozitoare încât perverteºte pe oricine?
Mircea Daneliuc: N-aº sfãtui sã se ducã în politicã decât pe un om disperat. Aºa eram eu când am acceptat propunerea de a candida la Primãria Bucurestiului.
Mircea Daneliuc: N-aº sfãtui sã se ducã în politicã decât pe un om disperat. Aºa eram eu când am acceptat propunerea de a candida la Primãria Bucureºtiului.
Robert ªerban: Se poate trãi din literaturã?
Mircea Daneliuc: Deloc. Pe cartea asta din faþa dumneavoastrã am primit 2 milioane de lei.
Robert ªerban: Am sã vã pun o întrebare nedelicatã. Din ce trãieºte regizorul Mircea Daneliuc?
Mircea Daneliuc: Nu am sã vã rãspund. E o chestiune intimã ºi deloc plãcutã.
Igor Bergler: Atunci sã vã punem o altã întrebare cu caracter mai degrabã intim: aþi fost cãsãtorit cu douã foarte bune ºi foarte frumoase actriþe. De ce se însoarã regizorii cu actriþe?
Mircea Daneliuc: Pãi nu aþi asistat la lansarea cãrþii mele, când Dan C. Mihãilescu a spus cã sunt misogin? O fi asta! Cãldura pe care o arãt femeilor are un asemenea grad de incandescenþã încât la prima atingere ai sentimentul rãcelii.
|
22 Dec 2004, 03:20
Copyright© 2000-2024 Cinemagia® 
