"Clash of the Titans"

[Pitbull]

"Clash of the Titans" - Un remake onorabil
...Dar cârpăceala 2D->3D nu merită

Mania remake-urilor din ultimii ani a dat la iveală un număr incredibil de monstruozităţi inutile - ciorbe reîncălzite cu malformaţii genetice de să fugi cât vezi cu ochii. Nu e de mirare, aşadar, că şi din partea acestei "Ciocniri a titanilor" mă aşteptam la o porţie similară de dezgust şi râs.
Însă, spre surprinderea mea - şi nu numai - de data asta avem de-a face cu un blockbuster fantastico-mitologic cinstit, care nu-şi propune neapărat să fie mai bun decât varianta iniţială din 1981 (scenariul: Beverley Cross; regia: Desmond Davies), ci doar s-o reaşeze strict conform cu nivelul de azi al efectelor speciale. La vremea lui, primul "Clash of the Titans" a impresionat în primul rând prin trucajele îndrăzneţe, novatoare şi, în parametrii epocii, destul de abile - precum şi prin fiorul epic adecvat subiectului. Aflat la al cincilea film, după primele două "Transporter","Danny the Dog" şi "The Incredible Hulk" (2008), cu care şi-a dovedit atât calităţile (bun narator în registrul super-acţuiunii) cât şi limitele (naiv şi superficial), Louis Leterrier a avut bunul simţ de a mărturisi din capul locului că n-a dorit de la actualul "Ciocnirea titanilor" altceva decât o regăsire a fascinaţiei pe care i-a produs-o, acum aproape treizeci de ani, cel dintâi. Un deziderat onest - şi cam utopic, de vreme ce am ajuns într-o eră când posibilităţile imageriei cinematografice depăşesc realmente orice limite, şi nimeni nu mai poate fi la fel de impresionat ca în diversele etape trecute ale pionieratrului... Efectele speciale sunt pe cale de a înceta să mai fie un scop în sine (ca de-atâtea ori pe vremuri, când spectatorii erau avizi după asemenea tururi de forţă mereu noi, incredibile şi nemaivăzute) şi, în curând, îşi vor ocupa definitiv locul de drept - acela de instrumente ale discursului cinematografic.
Discursul lui Leterrier, bazat pe reşaparea vechiului scenariu de către Travis Beacham, Phil Hay şi Matt Manfredi, nu e nici grozav, nici tâmpit - e perfect mediocru: legenda lui Perseu, mai croşetată pe ici, pe colo, şi nimic mai mult. Faţă de varianta anterioară, se menţine buna construcţie dramaturgică, se mai câştigă la nivel de ritm, dar se şi pierd o serie de calităţi: setup-ul e confuz şi îngrămădit, Andromeda se pierde-n peisaj, subplotul cu Pegas e complet ratat structural, finalul dezamăgeşte total. Din fericire, regia recuperează cât de cât din toate aceste pierderi, având atât simţul narativ alert cu care Leterrier ne-a obişnuit deja, cât şi capacitatea de a stăpâni cu mână sigură marile mijloace - mizascene grandios-elaborate prin decoruri somptuoase, o integrare organică a efectelor speciale în spectacol, etc. - ceea ce rezultă şi într-o anumită vibraţie epopeică, dacă nu egală cu cea din primul film, măcar nu lipsită totuşi de autenticitate. Contribuie în acest sens şi imaginea de o frumuseţe incontestabilă a lui Peter Menzies jr. (s-a filmat în decor real perin Tenerife, Etiopia şi Ţara Galilor), precum şi inspirata partitură originală a lui Ramin Djavadi.
După oroarea "Terminator Salvation" şi mediocritatea "Avatar", Sam Worthington ne oferă, în rolul lui Perseu, o surpriză destul de plăcută. Pe sub expresivitatea sa cam lemnoasă de la mama-natură, încep să se întrezărească aici şi ceva licăriri de umanitate - poate şi pentru că rolul e axat pe dilemele eroului vis-a-vis de dualitatea sa om/zeu (temă cam didactică, fie vorba între noi, şi care duce şi la un epilog anticlimactic, în care fosta proiectare pe cer a personajelor principale, sub formă de constelaţii, e înlocuită de niscaiva platitudini corecte politic). Liam Neeson şi Ralph Fiennes, în Zeus şi Hades, nici nu surprind, nici nu decepţionează - sunt aşa cum îi ştim, şi cum ştim că se comportă de obicei zeii box-office-ului în roluri de zei ai Olimpului sau ai vreunui alt pantheon. Altfel, mai sunt ceva nume prin distribuţie, dar nu lasă dâră-n urma lor.
Ca să nu lăsăm neluată-n seamă şi principala miză a filmului, efectele speciale, hai să zicem că scorpionii sunt mult mai buni decât antecesorii lor (inclusiv ca dezvoltare, nu doar la nivel de C.G.I.), Medusa câştigă mult prin formatul de piton la care au recurs acum, dar ca personaj şi fizionomie rămâne neînsemnată (oricum, elaborarea spaţială mult mai complexă a decorului din templul ei ruinat e un alt plus), iar bietul Pegas e ca un fel de n-ar mai fi: că-i negru în loc de alb, hai, mai treacă-meargă, să nu fim conformişti... Dar n-are pic de personalitate, aripile digitale îi stau lipite de flancuri cu cel mai vizibil scuipinol, şi apare fix de două ori: prima oară, ca să aflăm că e inccesibil, şi a doua oară hodoronc-tronc-deus-ex-machina (exact ca-n piesele antice, dar la modul tâmpit), ca să-l aducă pe Perseu înapoi în timp util pentru eclipsă. Până la urmă, Krakenul face toţi banii - e lucrat cu imaginaţie, e repulsiv cât încape, mare cât pasajul Basarab-Grozăveşti, şi dă bine când, fiind atât de uriaş, împietrirea îl cuprinde aşa, gradual şi radial, conferind atât credibilitate, cât şi vreo două twist-uri drăguţe (mâna care, împietrind când îi vine rândul, se rupe şi cade peste preotul fanatic şi acoliţii lui).
Pe scurt, un spectacol cinstit pentru cine are chef. Cu o precizare: vedeţi-l în 2D. "Covertirea" (falsă) la 3D a materialului filmat iniţial în cheie clasică e o labă tristă. Iluzia sterescopică rămâne subţire, iar imaginea, departe de a deveni mai expresivă, nu face decât să se complice inutil, ajungând confuză şi obositoare. Nu merită.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
17 aprilie, 2010, h: 12:00-12:43
Bucureşti, România

[Neuptolem]

După oroarea "Terminator Salvation" şi mediocritatea "Avatar"

Ca sa-l mentionezi pe Sam Worthington chiar era nevoie sa pomenesti de cele doua filme? Sau ai facut-o doar pt. a tusa: "oroare" si "mediocritate".
Mi-e greu sa cred ca acest film e mai bun ca TS ori Avatar.
Si sa nu uitam ca daca le pui pe mana banii necesari lui Florin Serban ori lui Mihnea Columbeanu, n-as fi deloc optimist ca ei pot face filme action-sf mai bune ca astea trei.
In rest...peace!....

[Liviu-]

Mi-e greu sa cred ca acest film e mai bun ca TS ori Avatar.

Nu am citit tot articolul pentru ca sunt aproape sigur ca te referi doar la acea parte a articolului unde pomeneste cele doua titluri. Din ce am vazut eu nu e nici o comparatie intre calitatea filmelor Clash of the titans, TS si Avatar, ci intre jocul lui Worthington in cele 3.

In alta ordine de idei, chiar daca inainte vroiam sa vad filmul, parerile criticilor din afara m-au cam potolit in aceasta dorinta, precum si pretul biletului prin convertirea inutila, pentru spectator cel putin, a filmului in 3D.

[Pitbull]

Ca sa-l mentionezi pe Sam Worthington chiar era nevoie sa pomenesti de cele doua filme? Sau ai facut-o doar pt. a tusa: "oroare" si "mediocritate".
Mi-e greu sa cred ca acest film e mai bun ca TS ori Avatar.

Da, era nevoie, fiindcä sunt cele mai recente roluri în care l-am väzut. Aici joacä mai bine decât în alea douä - desi nu strälucit.
Despre film:
Nu e nimic special în a fi mai bun ca "Terminator Salivation", care e o clismä.
Fatä de "Avatar", ca film e mai slab; dar stä mai bine la capitolul onestitate - adicä nu se dä rotund.
In schimb, ultima frazä nu-mi dau seama cum s-o calific: mai mojicie decât tâmpenie, sau viceversa? Dacä nu vrei sä ti-o citeascä lumea si sä-ti creascä si mai mult trista faimä pe-aici, te sfätuiesc s-o stergi. Din partea mea, o las acolo, nu mä deranjeazä (e si falsä, si tälâmbä)...

[Gloria]

Cronică Clash of the Titans

Păstrez şi acum în minte imaginea Meduzei din primul Clash of the Titans, film pe care l-am revăzut recent pe MGM: se mişca sacadat în timp ce trăgea cu arcul, acest lucru dând făpturii ei un aer mai puţin fioros şi - mai ales - total ne-credibil. Dar să nu uităm că filmul era un ultim succes a lui Ray Harryhausen, regele stop-motion-ului din filmele anilor '50, '60 şi '70 (The 7th Voyage of Sinbad, Jason and the Argonauts, One Million Years B.C.) şi că tehnicile lui şi efectele speciale pe care le-a creat au fost continuate şi îmbunătăţite de alţi cineaşti; şi aici putem aminti de un George Lucas, cu al său Războiul stelelor.

În filmul Clash of the Titans din 2010, Meduza (chipul top-modelului Natalia Vodianova) se mişcă fluid, şerpuitor (doar e jumătate femeie, jumătate şarpe), încât chiar te înfioară întreaga ei făptură. Iar filmul e cu totul un spectacol (foarte reuşit) al efectelor speciale. Povestea e clasică, deci arhi-cunoscută, dar pe fondul unui spectacol vizual atât de fascinant promisiunea făcută de Hades (Ralph Fiennes), că va elibera Kraken-ul peste Aragon dacă nu va fi jertfită Prinţesa Andromeda, funcţionează ca o adevărată nadă. Care te ţine prins de scaunul de cinema. Cel puţin până la apariţia Krakenul-ului, cel care i-a învins pe titani. Adevărul este că am simţit nevoia (vizual şi dramaturgic), ca acest monstru marin să fie lăsat mai mult timp să se desfăşoare, astfel încât să-l vedem în întreaga sa... monstruozitate.

Pe parcursul filmului, mai sunt câteva elemente care nu satisfac iubitorul unor poveşti bine construite. Dramele interioare ale eroilor sunt doar enunţate, nu construite gradual, astfel încât să ajungem să ne ataşăm de personaje. Perseu tot repetă că nu vrea să fie ca "Ei" (adică precum zeii), tatăl adoptiv îl sfătuieşte să nu ajungă "asemenea Lor", apoi Perseu nu acceptă darurile lui Zeus, ci vrea să învingă Krakenul "ca om", ceea ce - fireşte - e imposibil. Zeii sunt "răi".

Asta trebuie să înţelegem, fără prea multe întrebări. Şi să înţelegem şi că Perseu este cât se poate de uman, în pofida descendenţei sale din Zeus. Cu toată umanitatea personajului său, Worthington are o mimică imobilă, împietrită, pe tot parcursul filmului, de parcă ar fi văzut-o pe Meduza înainte de genericul de început.

Când se decide să salveze Argosul de Kraken, lui Perseu (Sam Worthington) i se alătură cei mai vajnici luptători ai oraşului. Surpriză, sunt o mână de oameni... Dintre care unul dintre ei tremură din toate mădularele la gândul întâlnirii cu Meduza. Dar îi veţi remarca pe actorii Mads Mikkelsen, Liam Cunningham, Nicholas Hoult şi Hans Matheson ca Draco, Solon, Eusebios şi Ixas, patru dintre curajoşii însoţitori ai lui Perseu în misiunea sa. Doar Draco ar putea alcătui, din păcate, o tipologie: cea amaestrului care, pe parcurs, este depăşit de discipolul său, ceilalţi sunt doar de umplutură. O secvenţă din film e pierdută cu cerinţa a doi vânători de a se alătura "armatei" nou formate. Ne captează atenţia pentru că - spun ei - ştiu care cap dintre cele cinci ale monştrilor să-l taie şi mai ştiu tot felul de alte tertipuri care-i fac indispensabili. Dar pe parcursul drumului, surpriză, nu sunt folosiţi aproape deloc. Vitejiile pe care ar fi putut să le facă şi care ne sunt promise - nu mai apar.
Dar luptele pe care aceşti muritori conduşi de un semizeu şi toate făpturile pe care le întâlnesc pe drum sunt bine coregrafiate: cea cu duala făptură Calibos (jucat de Jason Flemyng, actor care are în CV rolul lui Jekyll şi a alter-ego-ului său, Hyde), lupta cu scorpionii giganţi, apoi cu djinni, spiritele deşertului şi - în sfârşit - cu Meduza, dar nu înainte de întâlnirea cu vrăjitoarele care ştiu cine sau ce l-ar putea răpune pe Kraken. În plus, capătul lumii acesteia, despărţit prin râul Stix de lumea de dincolo, este fascinant creată pe calculatoarele responsabililor cu efecte speciale, chiar mai frumosdecât toate peisajele pe care le-am mai văzut pe National Geographic. Şi mai sunt două secvenţe sub apă, din nou foarte spectaculoase. Însă, filmul nu a fost filmat în 3D, ci doar convertit ulterior, aşa că dacă vă aşteptaţi să-l vedeţi pe Kraken ieşind din ecran, mai bine staţi acasă.

Revenind la actori, Gemma Arterton - în rolul lui Io - cea care-l veghează pe semizeul Perseu, e frumoasă şi vitează (o s-o vedeţi luptând), dar îşi spune replicile de parcă ar recita o poezie în faţa clasei, la serbare. Liam Neeson şi Ralph Fiennes, cu fizionomiile lor aproape identice, compun corect portretele zeului bun, care-i iubeşte pe oamenii pe care i-a creat, dar credul, şi - respectiv - a celui rău şi viclean.

Per ansamblu, din modul în care e făcut filmul, înţelegem că regizorul Louis Leterrier nu a vrut decât să spună povestea folosind tehnologia avansată a secolului XXI. Aşa că avem un film-spectacol, şi o poveste clasică, frumoasă, dar spusă fără prea mare implicare ori talent.

[marius_em]

Jenibilus jenibilatum omnia jenibilus est.

Se vede OK. In cea mai mare parte. Paradoxal, cu exceptia inovatiei inovatiilor fata de filmul original, ce pe care s-a facut o groaza de marketing, anume scena cu Meduza. Meduza e CGI cap coada, de calitate indoielnica, are o fata de desen animat, si, imi pare rau, dauneaza verosimilitatii actiunii in acea scena. Sa fi pus capul unei actrite, unei Angelina Jolie de exemplu, ar fi fost muuuult mai bine.

Toata intriga e grabita si superficiala. Din punctul asta de vedere, chiar daca originalul e si el un film slabut, are mai mult sens in privinta asta. Acolo e vorba despre gelozia legendara a zeitei Hera pe sotul ei, si dorinta ei de a-i ucide bastradul fiu, Perseu. Aici e vorba despre razvratirea oamenilor impotriva zeilor. De ce? Who the fuck knows? Poate pentru ca nu mai prindeau peste, sau ceva de genul. Jenibilul atinge cota maxima inca de la inceput, cand motivul blestemarii zeilor este faptul ca tatal adoptiv al lui Perseu nu mai prindea peste. Si din aceasta cauza, acesta spune maxima ce-l va ghida pe Perseu pe parcursul intregului film. Somebody has to make a stand. Somebody has to say enough. Da-i niste peste, la naiba!

Si apoi, Argos se razvrateste impotriva lui Zeus, nu stie nimeni de ce, si ne mai da si un flashback cu sotul ma-sii lui Perseu, care iar se lupta cu Zeus, ataca Olimpus, inainte ca Zeus sa-si bage penisul divin in nevasta-sa. Iar nu stie nimeni de ce.
Ideea e ca oamenii s-au luat la intrecere cu zeii, asta desi zeii erau cat se poate de prezenti, si razbunatori in povestea noastra.

Si iar o inovatie, furata din seriile cu Ori din SG1, zeii aveau nevoie de rugaciunile muritorilor pentru a-si sustine imortalitatea, ceea ce e destul de cool in sine, dar merge ca nuca in perete in mitologia greaca, care era mai mult despre capriciile zeilor si suferintele resemnate al oamenilor decat despre o relatie de inter-dependenta intre cele doua categorii.
Se vede o paralela fortata intre Zeus-Perseu-Hades si God-Jesus-Satan.
Si stiti ce se mai potriveste ca nuca in perete in filmul asta? Sam Worthington. Accentul lui australian. Daca in Avatar fata lui plangacioasa avea un sens, aici e doar gay. Si nu bad-ass gay ca in 300, sau Legolas gay, care cu toata metrosexualitatea sa elvish, arata uber-cool, ci Backstreet Boys gay. Are o voce slaba, si plangacioasa, si are o expresie de rahat plouat. Nu vezi ambitie, nu vezi rautate, nu vezi inversunare, nu vezi nimic cool, ci doar un gay cu sabie in mana. Care si ea e gay.

Quit playing games with my heart.

Mi-a placut Io, jucata de Gemma Arterton, care aduce un dram de emotie. Si scena cu Kraken a fost chiar misto. Dar atat.

Nota: 4/10
Recomandare: Nu merita banii de cinema.

[Pitbull]

Meduza e CGI cap coada, de calitate indoielnica, are o fata de desen animat, si, imi pare rau, dauneaza verosimilitatii actiunii in acea scena. Sa fi pus capul unei actrite, unei Angelina Jolie de exemplu, ar fi fost muuuult mai bine.

Nope.
Trupul e de la un anaconda dresat veritabil.
Capul nu e al unei actrite, ci al unei modele: Natalia Vodianova.
(Nu c-ar fi avut cine stie ce actoria lu' peste de fäcut acolo...!)

In rest, le-ai nimerit destul de bine. Bravo!

Concluzia, totusi, e tendentioasä: 4/10 = prea putin, un 6/10 ar merge.
Si meritä banii de bilet (dar la 2D, nu la partial-3D): e un show drägut.

[marius_em]

Sincer ma indoiesc ca ceea ce vedem pe ecran e piele de piton. Mai degraba au folosit pitonul pentru a-i inregistra miscarile, pentru a le "randa" apoi cat mai realistic. Problema mea nu e cu partea asta, ci cu fata. Nu vezi piele, machiaj sau ochi care sa nu fie compusi din serii de 1 si 0.
Si nu ar fi asta o problema, ca traim intr-o era a tehnologie, doar ca strica impresia in scena aia. Il vezi pe Perseu cu oamenii lui, cu fetele lor reale, murdare de cenusa sau ce-o fi, si apoi vezi fata impecabila, fara nuante de culoare naturala a pielii, fara riduri, fara expresie a Meduzei.

Uite o poza.
http://i.ytimg.com/vi/D5AuoFMzvAM/0.jpg

Si uite o poza din Final Fantasy Spirit Within (2001):
http://www.ocf.berkeley.edu/~amarisw...thin.photo.jpg

E aceeasi chestie. Doar ca Final Fantasy e desen animat, e tot CGI, ala asa trebuie sa fie. Nu s-a ridicat la nivelul realismului omuletilor albastri din Avatar.

Eu nu cred ca am fost tendentios. Chiar marinimos. Are doar 105 minute, si totusi, cu tot haosul sau, reuseste sa plictiseasca. Imi plac filme de actiune, imi plac flick-urile de pop-corn (doar am scris ca mi-a placut si 2012, si Avatar, si 300, si acum ma contrez cu altii la serialul Spartacus Blood And Sand, ca mie mi se pare uber-cool si altii zic ca-i naspa), dar asta m-a plictisit.
Si a fost si gay. Nu am nimic impotriva homo-erotismului in filme, chiar e bine sa vedem si partea sexy a fizicului barbatului, cum spuneam ca au facut astia cu masculii unu si unu in 300, ma rog, dar aici am avut parte doar de o versiune "pussyficata" a unui personaj legendar. L-as fi vrut mai al dracului, mai rau. Chiar si atunci cand a spus "Let's kill the bitch!", referindu-se la Meduza, vrand a i se de o alura mai de "badass", a fost doar ilar. Si jenant.

[Disciple]

Semi- reuşită – “Clash Of The Titans”


Legendă cu farmec, regie eficientă, scenariu împiedicat



În general privesc cu scepticism remake-urile. În primul rând pentru că denotă o gravă lipsă de idei şi în al doilea rând pentru că de cele mai multe ori aduc nişte cineaşti talentaţi în pragul ridicolului - primul exemplu care îmi vine în minte fiind Gus Van Sant, cu a sa preluare îndoielnică după “Pyscho” al maestrului Hitchcook.
Louis Letterier nu este chiar un regizor talentat, însă are un simţ al acţiunii bine dozat şi o onestitate cum numai europenii ştiu să afişeze, astfel încât filmele sale se înscriu perfect în galeria acelor blockbustere care se servesc cu o găleată mare de popcorn si un litru de Cola. Filmul din 1981 al lui Desmond Davies se sprijinea pe forţa efectelor speciale care în limitele tehnologiei vremii constituiau o adevărată provocare pentru spectator. Însă într-o perioadă în care cinematografia de consum se bizuie din ce în ce mai mult pe aceste tehnologii de ultima generaţie, dar pierzând la mustaţă profunzimea şi parfumul unei adevărate beţii vizuale (lucru reuşit într-o oarecare măsură de “Avatar”, la polul opus situându-se “2012”, “Terminator: Salvation”, “Agora” , “Sherlock Holmes”, etc.), Leterrier arată că încă nu a căzut în capcana redundanţei.
Pornind de la legenda lui Perseus (Sam Worthington, ceva mai dezgheţat faţă de cameronianul “Avatar” sau imbecilul “ Terminator: Salvation”, unde pe chipul lui scria cu majuscule “DULAP”), jumătate om, jumătate zeu, vlăstar bastard al lui Zeus (Liam Nesson, fără mari fineţuri), care nu vrea în ruptul capului să-şi accepte soarta nobilă, ci preferă sa lupte împotriva unchiului Hades (Ralph Fiennes, o idee mai nuanţat), cu mâinile de la mămuca şi tătucu’. Cei “trei Doamne şi toţi trei” scriitori, pe numele lor Phil Hay, Mark Manfredi şi Travis Beacham, au dat gata un scenariu în aşa mare grabă încât au uitat să contruiască gradual personajele. Nici nu apucăm bine să facem cunoştinţă cu Zeus Junior că-l şi vedem cum dă undiţa pe sabie (omul era de meserie pescar) şi sare la caft împreună cu o gaşcă de viteji care sunt atât de schematici şi insignifianţi incât, de abia reuşeşti să reţii numele vreunuia dintre ei.
Însă ce-i drept, e drept: Louis Leterrier şi-a dat mâna cu operatorul Peter Menzies Jr. şi cu tehnicienii în efecte speciale/vizuale Neil Courbould si Nick Davis, punând la punct nişte secvenţe de super-acţiune excelent lucrate şi condimentate cu câte un Pegas (insuficient prezentat), Kraken (mare surpriză CGI – îi ia vreo cinci minute să se desfăşoare cu totul, dar e minunat de gigant), o Medusă (cu coadă de anaconda şi moacă de fotomodel), nişte scorpioni uriaşi călăriţi de către Djini – o combinaţie de pietre cu postav, Haron (care de fapt e Caron) plus cele trei vrăjitoare cu ochi în palme (în care “Labirintul lui Pan” am mai văzut drăcia asta?) ce aduc multă savoare fondului vulnerabil din punct de vedere dramaturgic.
Mai amintim şi montajul semnat Vincent Tabaillon şi David Freeman, care “unde-s doi puterea creşte, dinamismul mult sporeşte”, împreună cu coloana sonoră compusă de Craig Armstrong ce aduce la un loc momente tunătoare şi bucăţi melodice demne de luat în seamă. De asemenea, decorurile Annei Pinnock surprind la fix somptuozitatea Argosului antic şi de demult fără a pica în vulgaritate, iar costumele create de Lindy Hemming nu sunt propuse la modul expediat precum în alte pelicule mândreţe (ca de pildă “Alexander” sau “300").
Rezultatul reprezintă încă un blockbuster ce iese în evidenţă prin regia fluidă, dinamică şi fără fasoane de mare capodoperă ce acoperă cu folos latura vizuală atât de necesară acestui tip de cinema, însă care în lipsa unui scenariu dezvoltat şi articulat nu poate depăşi limita unui anumit target şi a unor valori care din păcate nu se vor dezvălui în timp.

Bogdan Drumea

[BLACK-SPIDER]

Foarte buna cronica Disciple! O sa ii arunc si eu un ochi cat de curand!

[marius_em]

Eu n-am inteles la filmul asta unde naiba sunt titanii. Si la CotT din '81 la fel. Si au mai avut si tagline-ul ala de 2 lei "Titans will clash!" (in caz ca nu ati inteles din titlul "Infruntarea Titanilor"... Titanii se vor infrunta, la naiba!). Really? Care titani? Unde-s ticalosii?

Now, this is a really good review:

[vlad4s]

E bun filmul?
Merita vazut la cinema?

[marius_em]

Da. O sa-ti placa.

[vlad4s]

K mersi

[costyn162]

Astazi l-am vazut si am ramas impresionat. Un film care reuneste toate ingredientele succesului: suspans, drama, emotie, aventura, SF, putin horror. Intr-adevar, partea cu Medusa a fost cea mai tare desi au fost multe scene interesante: discutia cu vrajitoarele, batalia cu scorpionii giganti, aparitia krakenului. Pentru mine un moment care mi-a starnit curiozitatea a fost in inceputul filmului, cand soldatii din Argon revoltati decid sa darame statuia lui Zeus.
Un film de nota 10, un film pe care eu nu l-am asteptat atat de mult, un film pe care il recomand in totalitate.

[marius_em]

Uau! Multumesc pentru recomandare. Eu n-am vazut partea SF, dar cred ca va trebui sa ma duc din nou la cinema sa-l revad, pentru ca mi-a scapat, cu siguranta, nu pentru ca nu ar exista!
Si multumesc ca mi-ai reamintit cele mai importante (toate) scene din film: partea cu Medusa, discutia cu vrajitoarele, batalia cu scorpionii giganti, aparitia krakenului...oh, ce amintiri frumoase.
Si ai dreptate, si mie mi-a starnit curiozitatea faptul ca soldatii din Argos darama statuia lui Zeus, adica n-are nici o logica, nu crezi? Dar cred ca filmul asta de nota 10 chiar n-are nevoie de logica. E prea tare pentru logica! ^_^

[costyn162]

Si ai dreptate, si mie mi-a starnit curiozitatea faptul ca soldatii din Argos darama statuia lui Zeus, adica n-are nici o logica, nu crezi?

Nu inteleg ce nu a fost inteles in scena asta. Oamenii s-au revoltat impotriva titanilor deoarece se simteau folositi. Nu isi puteau exprima mai bine revolta decat insultand zeul suprem, pe Zeus, distrugandu-i statuia si templele.

[marius_em]

Contrar titlului, nu avem nici un titan in filmul asta.

[SoX]

Scena cu "Meduza" e o pastisa ieftina dintr-un episod al serialului Hercules: The Legendary Journeys(1995).

Meduza e CGI cap coada, de calitate indoielnica, are o fata de desen animat

Foarte bine tintit aici. Intradevar, e atat de artificiala... cel putin fata de Regina Intunericului din Beowulf(2007) avand trasaturile inconfundabilei Angelina Jolie.

Insa cea mai mare dezamagire e 3D-ul jenant ce ofera o imagine intunecata pe tot parcursul filmului si neclara in momentele dinamice ale acestuia.

[XamWaZ]

vad ca ati incheiat subiectu asta cam demult
eu doar acum am ajuns al cinema sa-l vad si eu.
am citit in mare toate comentariile voastre insa nu am gasit o chestie care mie mi-a dat o mica bataie de cap si anume nu am inteles ce ar fi trebuit sa inteleg, mi se pare lipsit de sens.
vorbesc de momentul dinaintea calatoriei de 4 zile pana la vrajitoare cand toti isi luau arme si la un moment dat apare o bufnita, un mi robotel defapt, care semana destul d emult cu robotelul din star wars.
ce a fost cu aia?