MOROMEȚII 2 - regia Stere Gulea

[mirodoni]

„Moromeții 2” - un film adormit, de Stere Gulea

Trebuie să-mi revin să pot să scriu. Nu știu cu ce să încep. Mie, „Moromeții”, romanul, mi-a marcat adolescența. Pentru că ziua aveam multă treabă, îl citeam la lumina lămpii cu gaz. Și asta pe ascuns, pentru că nu aveam voie să ard gazul. Nu numai că era scump, dar nu aveam de unde-l cumpăra și cine să-l aducă până la poalele munților, în satul nostru.

M-a marcat, pentru că mă identificam cu Niculae, terorizat de Bibisica, oaia îndărătnică. Și noi eram mulți frați și aveam oi. Vara urcau la munte, dar tatăl meu păstra mieii acasă, pentru ca oile să poată fi mulse, ca să facă brânză de burduf pentru iarnă. Fiecare dintre frați, când era cel mai mic, trebuia să aibă grijă de acești miei să nu strice „holda” de pe lângă casă, și să nu intre în grădinile oamenilor. Pe terorista mea o chema Sugurica.

Mai târziu, când mi-a picat în mână romanul lui Marin Preda, mi-am dorit să ajung să scriu. La liceu, însă, am aflat că personajele sunt creația scriitorului, ca și povestea în sine. Am fost șocat și am refuzat să mai citesc, considerând că totul este contrafăcut, fals. Curând, însă, am înțeles că talentul scriitorului constă tocmai în capacitatea sa de a crea, de a combina realitatea cu ficțiunea, cu scopul de a transmite cititorului un mesaj.

Când filmul a ajuns să mă captiveze, am aflat de la cineaștii consacrați că, și aici, situația este similară. Personajele nu umblă de capul lor, nu fac ce vor ele, ci numai și numai cum le dictează scenaristul, respectiv regizorul, ca piesele pe tabla de șah. Fiecare mutare trebuie să fie justificată, să aibă un scop. Rezultatul depinde de talentul autorilor.

În filmul lui Stere Gulea, „Moromeții”, realizat în 1988, am regăsit romanul lui Marin Preda. Din tot acel vârtej, Niculaie reușea să se desprindă și să plece spre... învățătură. Nu am simțit nevoia unei continuări. Să particularizezi ce fel de învățătură, mi se părea un mare risc. Și, totuși, Marin Preda a continuat. A continuat, pentru că lozinca de atunci era. „scrieți, băieți, numai scrieți!”, iar Marin Preda învățase meșteșugul cuvintelor.

Desigur, eram curios de ce a continuat Stere Gulea cu „Moromeții 2”, și încă după atâta timp.

Sinopsisul pare promițător. Dar, vai, ce afară-i vopsit gardul, înăuntru nu e leopardul, și asta se întâmplă în prea multe filme românești.

Stere Gulea spunea într-un interviu că s-a hotărât să continue „Moromeții” abia când a găsit cheia noului film, și anume plasarea acțiunii imediat după Război, iar intenția a fost să redea zbuciumul acelei perioade. Lăudabile intenții, numai că până la fapte, drumu-i lung.

Până la urmă, în ce consta „zbuciumul” acelei perioade? Căutăm în sinopsis: „Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru și invers. [...] Promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi, îl vor pune la încercare pe Niculae, care va deveni ziarist și scriitor”.

Ce vedem noi în film? Un Ilie Moromete gângav, care nu mai are verbul la el, dar pe care scenaristul, adică Stere Gulea, îl consideră un personaj complex și profund, și un Niculae Moromete adolescent, rupt complet de mediul înconjurător, permanent cu capul în carte, miop și stângaci la propriu.

Ce-i drept, filmul poate fi în afara sinopsisului, în jurul lui, nu identic cu acesta, dar sinopsisul trebuie să fie osatura care susține filmul, așa cum fără film, fără substanță, sinopsisul rămâne un schelet lipsit de importanță, oricât de meșteșugit ar fi întocmit.

Însuși regizorul spunea că nu crede că filmul său va prezenta interes pentru tânăra generație. Într-adevăr, a să prezinte interes, trebuie să se adreseze acestei generații. Trebuia să stabilească mai clar ce vrea să spună și cum.

„Moromeții 2” ne introduce în subiect prin vocea povestitorului. Este clar de la început că se va axa pe devenirea lui Niculae Moromete ca ziarist și scriitor, numai că enunțul nu este suficient, pe parcurs nimic nu justifică această evoluție. Niculae, interpretat de Iosif Paștina, este permanent încruntat, dar încruntarea sa nu are nicio legătură cu cea a copilului din primul „Moromeții”. Acolo, tot ce se întâmpla, se răsfrângea asupra lui. Discuțiile despre vânzarea pământului pentru taxele școlare, comportamentul fraților mai mari care îi ascund cărțile în bălegar, frigurile care îl macină, oile și munca la câmp, viitorul său incert.

În mod natural, actorul Iosif Paștina are un zâmbet până la urechi, așa că interpretarea sa din film nu poate fi pusă decât pe seama regiei. Prezența sa în cadru este preponderent staționară, iar legătura cu celelalte personaje lipsește aproape cu desăvârșire. Nici întâlnirea cu „activistul” care îi dă să citească „Lenin” nu este convingătoare. Avem nevoie de oameni ca tine, îi spune acesta. Cum, adică?! Cum este Niculae? Faptul că citește Tolstoi sau Dostoievski nu are nicio relevanță, dacă atitudinea sa rămâne una inertă. Dacă apare pe ecran mai tot timpul citind, nu înseamnă că este „citit”. Prezentat „cu capul în cărți” la propriu nu are niciun efect. De fapt are efect contrar, chiar dacă directorul de imagine construiește un cadru larg, „în mijlocul naturii”, cu un copac falnic, la rădăcina căruia Niculae, adus de spate, citește ținând cartea pe genunchi.

Miopia explicită se interpretează ca un handicap pentru un viitor scriitor, care trebuie să fie un fin observator. Faptul că scrie cu stânga face un mare, foarte mare deserviciu personajului. Mai ales că, de data aceasta, intenția este de a-l identifica pe Niculae Moromete cu scriitorul Marin Preda, nu cu activistul de partid din scrierile sale. Găselnița lui Stere Gulea este una cât se poate de păguboasă, care nu s-ar justifica nici dacă ar susține că respectă adevărul. În realitate, Marin Preda a avut o semipareză trecătoare la mâna dreaptă, și a fost îngrozit la gândul că nu va mai putea scrie, dar de aici până la a-l face stângaci pe adolescentul Niculae, modă folosită mult în filmul american, pentru a arăta că este vorba de un personaj special, e cale lungă.

Niculae nu e pus la nicio încercare, cum scrie în sinopsis. Vorbește cu unul și cu altul, în general în dodii, și, brusc, pleacă la București să se facă ziarist. De ce vrea să se facă ziarist? Ce vrea să realizeze în această calitate? Ba mai mult, este prezentat ca un geniu. Să fim serioși, Marin Preda n-ar fi spus așa ceva despre el, deși se considera, dar mult mai târziu, un scriitor profesionist, profesie care nu exista în nomenclatorul meseriilor.

Niculae are o atitudine rece chiar și în relația cu tatăl său. Acesta îl întreabă: De ce pleci? Ca să nu rămân! Și cu ce bani? Păi nu-mi dai tu?! răspunde Niculae, luându-l amical pe după umeri. De unde, nu cu mult înainte, îl respinsese: Ce te privește pe tine ce idei îmi intră mie în cap?!

Chiar și faptul că pe tot parcursul filmului, Niculae are același păr tuns scurt, nu înțeleg de ce scurt, arată că personajul nu evoluează, cum se cere într-o construcție dramaturgică meticulos structurată. Relația cu fata din sat rămâne una fără sentiment, deși aici se putea fructifica hotărârea acesteia de a renunța la tradițiile strămoșești, respectiv păstrarea fecioriei până la căsătorie.

Ilie Moromete, interpretat de Horațiu Mălăele, plutește, și el mai mult adormit, în ceața filmului alb/negru regizat de Stere Gulea. Nu se implică, nu participă și nu gândește profund, cum are pretenția regizorul că face, chiar dacă permanent îi pune o țigară în mână. Vorbele lui, care se vor de duh, rămân fără ecou. „Ce vreți voi, nu se poate. Sau, se poate, dar nu e bine!”. De fapt, ce vor ei? De ce nu e bine? De unde știe el că nu e bine? Adică până atunci a fost bine? Și în filmul anterior îl alerga „perceptorul” pentru dări, numai că acum se schimbă protagoniștii. Rămas singur, ce altă opțiune avea în afară de colectivizare?

În cărțile sale, Marin Preda a respectat în bună măsură realitatea pe care a cunoscut-o nemijlocit, dar scenaristul Stere Gulea, dacă tot a făcut o „adaptare liberă”, putea opera modificări care să servească structurii cinematografice, mult diferită de cea literară, în primul rând pentru că durata unui film este limitată. Așa că ar fi trebuit alese din proză doar momentele care serveau scopului propus în sinopsis, adică schimbările provocate de noul regim, egalitarismul, ștergerea violentă a diferențelor sociale, răsturnarea sistemului de valori și, desigur, influența acestora asupra tânărului Moromete, care, astfel, se hotărăște să devină scriitor.

Aici, în acest film, conflictul intern dintre Catrina și Ilie Moromete nu mai are nicio relevanță. De fapt, din câte știm, Catrina nu-și mai respecta obligațiile conjugale, așa că nu avea de ce să-și acuze soțul de preacurvie și să-l alunge din casă cu pietre. Pe de altă parte, nici nu știm precis care este adevărul. Faptul că Moromete o duce cu căruța pe fosta cumnată până acasă, în satul vecin, nu e concludent. Apoi, după cum arăta Mălăele în regia lui Gulea, nu mai prezenta niciun pericol!

Tot așa, moartea unui frate al lui Niculae, sau prăbușirea în patima băuturii a celuilalt nu au nicio noimă, dacă nu sunt rezultatul evenimentelor din perioada respectivă. Așa că este foarte posibil ca filmul, astfel conceput, să nu prezinte prea mult interes pentru „tineretul de astăzi”.

Ce ar fi prezentat interes e tratat fugitiv în film, respectiv instaurarea noului regim și reacția celui vechi. Scenaristul se rezumă la câteva replici academice gen: A trecut vremea când făceați politică la fierăria lui Iocan și vă durea în cur de alții! Și contrareplica: Că parcă pă voi nu vă doare în cur!

Mi se pare de necrezut că Stere Gulea nu a valorificat prezența actorului Florin Zamfirescu în rolul lui Țugurlan. Ar fi fost de mare efect un flashback cu momentul în care este pălmuit de șeful de post, chiar și cu un moment de la fierăria lui Iocan. S-ar fi făcut o legătură imediată și o trimitere la primul film, care poate fi văzut gratis pe CINEPUB. De asemenea, momente cu Niculae, copilul, plecând cu tatăl său la oraș: Unde mergem noi, domnule!? Sau momentul cu coronița pe cap, biruit de friguri.
Dar n-a fost să fie!

Romanul lui Marin Preda, primul volum, i-a oferit totul pe tavă lui Stere Gulea, și a rezultat un film apreciat, foarte aproape de spectator. De data aceasta, însă, personajele principale, Niculae și Ilie Moromete trec prin cadru ca gâsca prin apă, nu se realizează empatia cu spectatorul.

Stere Gulea spunea că satul actual unde a filmat era pustiu. Concluzia logică este că nu comunismul a distrus satul românesc, cum se tot bate monedă, ci actualul capitalism. Să nu mai vorbim de „vechiul” capitalism, unde satul era ca în Moromeții, iar despre „sistemul de valori” este suficient să spun că analfabetismul era atunci de 80%.

Cât privește realitatea din „Moromeții” nu am a o contesta, dar nu corespunde cu a mea. Noi, cei 5 frați, nu am vândut oile părinților. E drept că eram generația de după Marin Preda, dar toți 5 am putut urma liceul la zeci de kilometri distanță, cu internat gratuit și chiar masă la cantină, nu cu certificat de pauperitate, dar pe „venituri minime”, din 3 pogoane de pământ. Am urmat apoi fiecare câte o facultate. Firește, cu bursă, fără taxe și fără ca părinții să vândă pământul. Fratele cel mare a fost mai întâi învățător în sat, apoi, după stagiul militar, a urmat facultatea, iar, după un timp, preda cursul de calculatoare la Școala de Partid, unde se perfecționau directorii de întreprinderi. Sora mea a revenit în sat ca profesoară de matematică, iar eu am urmat Electrotehnica, și am putut participa la electrificarea satului. Pentru surorile mai mici, a fost ceva mai ușor.

Dar, deocamdată, nu se poate vorbi despre aceste lucruri.

Asa se pastreaza suspansul! Sutele de mii de cititori Cinemagia, ca sa nu mai vorbim de cei internationali, practic intreaga lume a filmului sta cu sufletul la gura asteptand aceasta cronica.

[ilustra.films]

[mesaj sters - devenit irelevant]

[lili22]

Eu sunt din provincie si nu stiu cand e premiera.Cu toate ca a fost o proiectie in splendidul teatru al municipiului , dar cu invitati care au aplaudat.Teatrul terminat in 1903 nu a fost construit pentru proiectii cu filme romanesti.
De acord cu Twinsen, altfel....

[nume]

@mirodoni Interesant si bine scris...

[Cretzulynne]

eu am urmat Electrotehnica, și am putut participa la electrificarea satului. Pentru surorile mai mici, a fost ceva mai ușor.

Generalizatorule, nu vrei să ne zici care facultate din toată Politehnica aia? Doar că ai participat la electrificare, nu e edificator pentru mine, fiindcă puteai participa și ca inginer electrician, și ca simplu muncitor...
Cum adică, cum a fost mai ușor pentru surorile tale ? Sunt fată, și mă interesează!

[mirodoni]

@ Cretzulynne,
Nu înțeleg la ce generalizare te referi.
Dacă am spus că am urmat o facultate, înseamnă că sunt inginer, apoi câteva rânduri mai jos menționez Electrotehnica, deci la Politehnică. Adică sunt inginer electrotehnist, nu inginer electrician, că nu există așa ceva. Electricianul este muncitor.
Nu eu sunt personajul principal, așa că nu am dat prea multe amănunte, dar se poate înțelege. Pentru primii 3 frați a fost mai greu pentru că 3 ani de studenție din 5 s-au suprapus, iar facultatea era la 400 de kilometri de casă. Apoi a urmat o „pauză” între frați, pentru că unul murise. Mai muriseră 2 în timpul Războiului și imediat după.
Așa că, atunci când le-a venit rândul celor două surori mai mici, primii 2 erau pe salariu, urmam eu.
Am simplificat puțin, dar sunt amănunte care contează. De exemplu, în sat puteam face doar 4 clase, care erau obligatorii, apoi la 20 de kilometri. Surorile mai mici au urmat 8 clase în sat.

[Cretzulynne]

@ Cretzulynne,
Nu înțeleg la ce generalizare te referi.
Dacă am spus că am urmat o facultate, înseamnă că sunt inginer, apoi câteva rânduri mai jos menționez Electrotehnica, deci la Politehnică. Adică sunt inginer electrotehnist, nu inginer electrician, că nu există așa ceva. Electricianul este muncitor.

Mulțumesc, specificatorule! Ai zis Electrotehnica, de care știam că se compune și din Automatică, Electrică și Electronică. Mă rog, nu eram foarte clară în privința specializării.
Ești sigur că nu există și ingineri electricieni? De AIEER ce zici?
http://aieer.elth.pub.ro/

Surorile mai mici au urmat 8 clase în sat.

Ușor că au urmat 8 clase? Ușor? Pe bune? Fără studii superioare?

[mirodoni]

@ Cretzulynne,
Credeam că aici discutăm despre „Moromeții 2”, dar, fie...

„The Association of Romanian Electrical Electronics Engineers” nu se traduce prin „Asociaţia Inginerilor Electricieni şi Electronişti din România”, ci prin „Asociaţia Inginerilor Electrici şi Electronişti din România”

Un coleg de liceu a absolvit Silvicultura, și îi spuneam inginerul de lemn!

Snobismul a ajuns atât de departe la români că am ajuns să nu mai putem gândi în limba maternă!

Nu toate cuvintele românești au corespondent în limba engleză, și invers.

În nomenclatorul meseriilor, electricianul este muncitor calificat.
Deci nu poți spune „inginer muncitor calificat”!
Poți spune „inginerie electrică”, dar nu poți spune „inginer electric”.

Știai greșit din ce se „compune” Electrotehnica. Diverse facultăți au diverse secții, cu denumiri diverse, uneori diferite de la o zonă la alta, sau de la o perioadă la alta.
Pe vremea mea, Electrotehnica avea 2 secții: Electromecanica și Electroenergetica. La București. La Iași, mai era o secție de Electronică, desprinsă ulterior ca facultate de sine stătătoare, cum era la București.
Electrotehnica avea cursuri de Mașini electrice, Aparate electrice, Automatizări, Acționări electrice, Electronică, Calculatoare și Energetică. Energetica se ocupa cu hidrocentralele, baraje, rețele electrice etc.
La Cluj, Automatica era secție. A devenit ulterior facultate, ca și facultatea de Calculatoare.

Ușor că au urmat 8 clase? Ușor? Pe bune? Fără studii superioare?

Am spus că „fiecare a urmat o facultate”. Ușor, pentru că nu au umblat prin străini de la clasa a cincea! Ușor, pentru că aveau 3 frați mai mari de la care puteau învăța. Aveau de unde lua cărți, și cine să le aducă. Ușor pentru că părinții noștri nu mai aveau decât grija lor.

[Cretzulynne]

@ Cretzulynne,
Credeam că aici discutăm despre „Moromeții 2”, dar, fie...

„The Association of Romanian Electrical Electronics Engineers” nu se traduce prin „Asociaţia Inginerilor Electricieni şi Electronişti din România”, ci prin „Asociaţia Inginerilor Electrici şi Electronişti din România”

Snobismul a ajuns atât de departe la români că am ajuns să nu mai putem gândi în limba maternă!

Nu toate cuvintele românești au corespondent în limba engleză, și invers.

În nomenclatorul meseriilor, electricianul este muncitor calificat.
Deci nu poți spune „inginer muncitor calificat”!
Poți spune „inginerie electrică”, dar nu poți spune „inginer electric”.

Știu ce zici, dar n-am ce-ți face. Expresia de "inginer electrician" există oriunde te uiți. Degeaba vrei tu să spui că nu. Desigur, una e să spui că nu e corect, alta e să spui că nu există / nu poți folosi formularea respectivă.
https://www.rubinian.com/cor_5_ocupatia.php?id=2151

Sunt de acord cu tine în privința lui AIEER, dar dacă ei s-au numit astfel...

Electrotehnica avea cursuri de Mașini electrice, Aparate electrice, Automatizări, Acționări electrice, Electronică, Calculatoare și Energetică.

Asta voiam să știu. Sunt impresionată. Ai reușit să intri la o universitate grea, ai urmat-o cap-coadă (în condițiile în care astăzi poți urma doar Facultatea de Inginerie Electrică) și ai absolvit-o.
Cum a fost concurența la admitere? Mi-a povestit unchiul meu că a dorit să dea la Academia de Poliție și a luat 10 la examene, dar nu a intrat fiindcă era concurența de 50/loc... (nu mai știu pe câte locuri, dar știu că erau puține)

Ușor că au urmat 8 clase? Ușor? Pe bune? Fără studii superioare?

Am spus că „fiecare a urmat o facultate”. Ușor, pentru că nu au umblat prin străini de la clasa a cincea! Ușor, pentru că aveau 3 frați mai mari de la care puteau învăța. Aveau de unde lua cărți, și cine să le aducă. Ușor pentru că părinții noștri nu mai aveau decât grija lor.

De două ori impresionată. O familie numeroasă, la care toți copiii să intre în facultăți, când nu oricine putea intra-n mediul academic, din cauza locurilor puține și a mediilor... Cea mai mică medie de intrare la orice facultate, de la orice universitate, cred că a foșt de maxim 9.50.

[mirodoni]

Adică sunt inginer electrotehnist, nu inginer electrician, că nu există așa ceva. Electricianul este muncitor.

Expresia de "inginer electrician" există oriunde te uiți. Degeaba vrei tu să spui că nu.

În nomenclatorul meseriilor, electricianul este muncitor calificat.

Deci eu nu am spus că nu există „expresia” .

Este destul de dificil să-ți faci o părere corectă despre vremurile acelea, pentru că nu exista o... omogenitate.
La Academia de Poliție vor fi fost 50 pe un loc, dar nu la Politehnică.
Am mai discutat lucrurile acestea pe Forum.
Nici nu mai știu, erau poate 2 sau 3 pe un loc. Iar notele la admitere nu erau foarte mari, pentru că era exigența sporită. Nu erau locuri puține, erau destule locuri. Vorbesc de 1966. Trebuie să ții cont că pe vremea aceea, liceul nu era obligatoriu. Se dădea admitere la liceu, și la liceu se făcea carte, toți luau Bacul, și cu câteva excepții intrau la facultate. Facultatea nu era grea. Greu a fost la început, pentru că făceam matematici speciale, iar profesorii erau teoreticieni, nu aveau habar de inginerie. Eu am urmat secția Electromecanică. Adică și electric și mecanic. Era firesc să fiu fascinat de electricitate, ca și fratele meu, plecând dintr-un sat fără curent electric. Greu era că nu aveam cărți.
La Sociologie, de exemplu era altă situație. Aici notele erau mari și mulți pe un loc, locuri puține. Dar sora cea mică a dat admiterea tot la Politehnică. Nici ea nu a apucat vremea liceului obligatoriu.

Nu rezultă că ai văzut „Moromeții 2”. Mai discutăm după!

[Cretzulynne]

Este destul de dificil să-ți faci o părere corectă despre vremurile acelea, pentru că nu exista o... omogenitate.

De asta întreb lumea. Mai ales pe aia elitistă.
Și te-am întrebat fiindcă ai o situație similară cu a mamei! (a doua similaritate găsită!)

Am mai discutat lucrurile acestea pe Forum.

Un-de?

Trebuie să ții cont că pe vremea aceea, liceul nu era obligatoriu. Se dădea admitere la liceu, și la liceu se făcea carte, toți luau Bacul, și cu câteva excepții intrau la facultate.

De ce erau aceste excepții? Și... oare ce s-a schimbat, de astăzi e așa de greu să se ia Bacul? Dacă s-a putut odată, trebuia să se poată în continuare.

O mică mențiune legată de liceu - sunt obligatorii doar primii 2 ani. Dar, fiindcă toată lumea vrea la facultate, nu există abandon / tranziții către alte domenii /locuri / școli.

[mirodoni]

@ Cretzulynne,
Tot cauți să mă prinzi cu garda jos.
Cred că știe toată lumea cât de obligatoriu este liceul, iar cine nu știe, înseamnă că nu e interesat.
Eu am vrut să insist asupra selecției pe care o făcea examenul de admitere.
Dacă ne referim la „învățământ obligatoriu”, sunt două aspecte. Adică obligativitatea Statului de a asigura învățământul gratuit, și obligativitatea tinerilor de a urma învățământul, până la o anumită clasă sau vârstă.
Nu se ia mai greu Bacul. Totul este relativ. Corect spus este „foarte puțini iau Bacul”, dar raportat la numărul mare de absolvenți.
Dar și aici se poate discuta. Cei care iau note foarte mari, vor spune că a fost ușor, dar este foarte posibil ca de fapt ei să nu fi învățat nimic. Adică să nu știe nimic folositor. Așa cum, cei care nu au luat Bacul, pot lua permisul de conducere din prima. Deci e vorba de „motivație”, nu de capacitatea intelectuală.
Am mai discutat în topicul „La Țigănci”.

[Cretzulynne]

Post mutat în ZONA.

[Cretzulynne]

Câteva lucruri de știut:

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, Moromeții 2, a avut Premiera de Gală luni 5 noiembrie, la Sala Palatului din București. Cei peste 4000 de oameni prezenți au făcut ca cea mai mare sală de evenimente din România să pară neîncăpătoare, iar la finalul proiecției actorii și echipa au fost aplaudaţi minute în şir.

Ce s-a întâmplat la Sala Palatului este ceva unic pentru mine - 4000 de oameni bucurați, emoționați, mișcați de un film românesc. Sunt în continuare uimit și uluit de acest val incredibil de iubire. Să nu mai zicem ca n-avem public, că e needucat și nu înțelege filmele noastre, că nu sunt cinematografe. Publicul există și de-abia așteaptă sa fie provocat și scos din inerție. Tot ce mai rămâne e să și facem filmele pe care acest public le merită.

"grația binelui": "Apare atunci când mai mulţi oameni se strâng în jurul unei idei şi au împreună talent, disponibilitate şi putinţa de a se pune în folosul binelui. Asta a făcut Stere Gulea cu echipa lui".

https://www.protv.ro/filme/peste-400...bucuresti.html



Iosif Paștina, „Niculae”, a dat probe pentru rol în paralel cu Bac-ul

Iosif Paștina, actorul din rolul lui Niculae: Dl. Gulea mi-a spus: „Tu știi că ai luat rolul în filmul ăsta? O să-l interpretezi pe Niculae Moromete”. Și în momentul ăla, am înnebunit puțin în interior, era o bucurie foarte mare și în același timp și o frică. Aveam 18 ani când am luat rolul, eram destul de uimit și cu mintea în toate părțile, deoarece terminasem clasa a XII-a, urma să dau Bac-ul și în timpul bacalaureatului aveam și ultima probă pentru rol, ultima probă de casting. Inițial, nu mă așteptam să iau rolul, adică eram destul de emoționat și mai mult bucuria mea era că l-am cunoscut pe dl. Stere Gulea.

Stere Gulea: Eu cred că asta a fost șansa, că nu avea... că nu înceaca „să joace”. La fel cum mi-a vorbit mie la prima noastră întâlnire, așa lua totul: cu o naturalețe care cred că dă firescul și credibilitatea personajului.

Iosif Paștina: Este singura secvență din film în care cei doi (Ilie Moromete și Niculae - n.r.) se apropie unul de altul, vorbesc pe bune unul cu celălalt, iar la filmări știu că am rămas destul de emoționat, după ce am terminat de tras secvența respectivă.

Tudor Giurgiu: Cred că Iosif face un rol important și e dintre acei actori care, cred, iau un start extraordinar în carieră. Și faptul că a putut nu doar să colaboreze cu Gulea, cu Vivi Drăgan, dar să joace alături de Horațiu (Mălăele - n.r.) cred că va fi un lucru mare pentru cariera lui.

https://www.digi24.ro/magazin/timp-l...-negru-1033185

[Cretzulynne]

Cum e cu nivelul de cultură al poporului român

(...) oamenii nu inteleg cinemaul romanesc. Si asta pentru ca le lipseste cultura.

5 explicații pentru succesul lui „Moromeții 2”

Cum se explică succesul lui „Moromeţii 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puţin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neaşteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

După numeroasele avanpremiere din zeci de orașe mai mici sau mai mari din întreaga țară și după primul weekend de proiecții în cinematografe, „Moromeții 2”, de Stere Gulea, a adunat un număr record (pentru un film românesc și pentru distribuția din România) de aproape 71.000 de spectatori, potrivit casei de distribuție Transilvania Film.

Să cităm din comunicatul oficial, pentru mai multe date: „Moromeții 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000 de spectatori în sălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul. Cifrele primului weekend de la lansare poziționează Moromeții 2 în vârful succeselor de casă românești din ultimele decenii, reușind să strângă în săli un număr de două ori mai mare de spectatori decat Octav (27.221 spectatori), Două lozuri (27.182 spectatori), #Selfie69 (25.121 spectatori) sau Aferim! (20.039 spectatori), aflate până acum în fruntea clasamentului”.

Chiar și producătorii de la Libra Film (în frunte cu Tudor Giurgiu) și realizatorii (în frunte cu regizorul Stere Gulea) par să fi fost luați prin surprindere de acest val de entuziasm: proiecții sold-out cu mult timp în avans, inclusiv la o avanpremieră de la Sala Palatului din București, unde au participat peste 3.000 de spectatori. O efuziune neașteptată.

Lansat de doar câteva zile în cinematografe (deopotrivă în multiplexuri și în puținele săli pentru filme de artă rămase), după o serie fără precedent de avanpremiere, „Moromeții 2” pare să se îndrepte spre podiumul celor mai vizionate filme românești de după 1995, dacă nu chiar spre prima poziție.

Spun de după 1995, pentru că în primul „cincinal” post-Revoluție, când sălile de cinema încă nu începuseră să se împuțineze vertiginos și când publicul era încă dornic să descopere fie filme deocheate, imposibile în timpul comunismului, fie filme ale unor autori respectabili, un titlu putea să mai adune câteva sute de mii de spectatori (care era tot o scădere semnificativă față de milioanele de până atunci, deși aceste milioane de spectatori pe care le strângeau multe din filmele de dinainte de 1990 ar trebui la rândul loc puse în context).

De pildă, conform unei statistici a Centrului Național al Cinematografiei (CNC) privind numărul de spectatori până la 31 decembrie 2017, „Miss Litoral” (1990), de Mircea Mureșan, a adunat 1.387.000 de spectatori; „Balanța” (1992), de Lucian Pintilie, peste 575.000; „Patul conjugal” (1992), de Mircea Daneliuc, 455.000; „Liceenii în alertă” (1992), de Mircea Plângău, peste 464.000; sau „Paradisul în direct” (1995), de Cornel Diaconu, peste 570.000.

După 1995, odată cu scăderea rapidă a numărului de cinematografe, dar și a onorabilității filmului românesc în ochii publicului, spectatorii au început să fugă treptat de sala de cinema. După falimentul de la sfârșitul primului deceniu postcomunist (niciun film românesc lansat în 2000), primii anii ai noului mileniu au adus un mic reviriment.

Într-o perioadă când cinematografele continuau să își piardă destinația, filmele erau foarte puține, iar multiplexurile abia își făceau timid apariția, este cu atât mai remarcabil că două titluri din 2002 au reușit să adune în total peste 400.000 de spectatori: „Garcea și oltenii” (r. Sam Irvin) a strâns aproape 290.000 (în bună măsură datorită celebrității de la televiziune și din spectacolele itinerante a personajului Garcea), iar „Filantropica” (r. Nae Caranfil), un film totuși de autor, a adunat aproape 115.000 de spectatori.

Noul Val coagulat de pe la mijlocul anilor 2000 nu a atras niciodată un public larg (ultimele filme ale lui Cristian Mungiu sau Cristi Puiu se plasează undeva între 40.000 și 60.000 de spectatori).

Cele mai de succes titluri ale ultimilor 15 ani, în funcție de numărul de spectatori (discuția despre încasări e diferită și ar trebui purtată separat) au fost: „Selfie” (2014; 87.000 de spectatori) și „#Selfie 69” (2016; 133.000 de spectatori), ambele de Cristina Iacob (o regizoare de filme comerciale, din afara Noului Val); „Două lozuri” (2016), de Paul Negoescu, cu 128.000 de spectatori; „Poziția copilului” (2013), de Călin Peter Netzer, cu 112.000 de spectatori; și „Aferim!” (2015), de Radu Jude, cu peste 75.000 de spectatori.

Cu acest start fulminant, „Moromeții 2” are șanse foarte mari să devină cu adevărat cel mai vizionat film românesc al ultimilor aproape 25 de ani.

Așa că merită să vedem care ar putea fi explicațiile acestui succes.


1.Campania de promovare

Produs de Libra Film, prin Tudor Giurgiu și Oana Giurgiu (producătorii principali), și distribuit de Transilvania Film, „Moromeții 2” a avut parte de o intensă și profesionistă campanie de promovare, începută imediat după ce Stere Gulea a decis că va face în cele din urmă o continuare a clasicului său „Moromeții” (1987).

Această campanie s-a intensificat în ultimele luni: fapt mai puțin obișnuit în cinematografia română, data de lansare a filmului a fost anunțată cu aproximativ un an înainte (nefiind un film care să depindă de festivaluri, ca multe titluri românești, a fost mai ușor de decis din timp momentul ieșirii în cinematografe).

Între timp, presa a primit constant comunicate despre stadiul pregătirilor, al filmărilor și al postproducției. Iar în perioada filmărilor, jurnaliștii și criticii au fost chiar invitați în satul Talpa pentru a asista la turnarea filmului (eu însumi am realizat un astfel de reportaj, „Acasă la noul Moromete”).

Lansarea în cinematografe a fost precedată de o jucăușă campanie de imagine pe rețelele de socializare (în special pe Facebook), cu trimiteri inclusiv la cazul jurnalistic al valizei cu documente găsite în Teleorman, de o avalanșă de știri și de interviuri în mass-media (cu realizatorii și producătorii), de proiecții în festivaluri din țară doar cu fragmente din film și de o serie consistentă de avanpremiere, în prezența unor membri ai echipei, în orașe mai mici sau mai mari, cu sau fără cinematografe (multe din avanpremiere au avut loc chiar înainte de obișnuita proiecție de presă).

Apoi, filmul a pătruns puternic în multiplexuri, ajungând la un public la care cinema-ul românesc de autor are mai greu acces.

2.Apelul la nostalgie

O parte importantă din succes se explică și printr-un apel implicit la nostalgie. Este, mai întâi, nostalgia după primul film, „Moromeții” (1987), unul din cazurile rare din cinematografia română care au atras adeziunea publicului larg, a criticii și a cineaștilor.

Conform datelor CNC, „Moromeții” a strâns 2,2 milioane de spectatori în cinematografe. La asta trebuie adăugate cu siguranță milioanele de vizionări adunate din difuzările la televiziune în ultimii 30 de ani, cele 1,1 milioane de vizionări pe care filmul le-a făcut, legal, pe o platformă ca Cinepub și cine știe câte alte vizionări de pe DVD-uri sau copii piratate pe internet.

Apoi, e aura romanelor scrise de Marin Preda, care fac parte de mult din bibliografia școlară obligatorie, ceea ce înseamnă că zeci de generații au luat contact cu ele, fie și din auzite. E adevărat, primul volum e mult mai cunoscut și mai citit decât al doilea volum și decât romanul „Viața ca o pradă” (care e de asemenea sursă pentru „Moromeții 2”), dar notorietatea lui Marin Preda și a scrierilor sale contribuie din plin la vizibilitatea noului film al lui Stere Gulea.

Mai e și nostalgia după un cinema vechi, clasic, de altădată, mai exact de dinainte de 1990, „nepervertit” de cinema-ul gălăgios din primul deceniu postdecembrist și de Noul Val realist de după 2000.

3.Distribuția de vedete

„Moromeții 2” are o distribuție numeroasă, atipică pentru un film românesc. Au fost aleși zeci de actori din patru-cinci generații, cei mai mulți cunoscuți atât din treatru cât și din filme.

În primul rând, Horațiu Mălăele, care preia de la Victor Rebengiuc sarcina grea de a-l juca pe Ilie Moromete. Și chiar dacă tipul de actorie practicat de Mălăele nu întrunește adeziunea unanimă, celebritatea sa este certă (dată de cinema, televiziune și teatru).

Sunt actori din generația `70 (George Mihăiță, Florin Zamfirescu, Ion Caramitru, Gheorghe Visu), din generația `80 (Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Marian Rîlea, Paul Chiribuță, Ana Ciontea), din generația `90 (Costel Cașcaval, Dorina Chiriac, Marius Florea Vizante, Dan Aștilean), din generația 2000 (Andi Vasluianu, Paul Ipate, Cuzin Toma, Vlad Logigan, Marian Adochiței, Andreea Bibiri, Anca Androne, Alexandru Potocean, Alex Bogdan) și din generația foarte nouă și foarte tânără (Iosif Paștina, în rolul lui Niculae Moromete; Ioana Bugarin).

4.Contextul social, politic și istoric

Chiar dacă probabil nu de la început și nu declarativ, dar lansarea filmului a fost programată să coincidă cu anul Centenarului Marii Unirii și chiar în apropierea zilei de 1 Decembrie.

În contextul unui festivism găunos, confiscat de Biserică și de politică, filmul s-ar putea să fie, chiar dacă în subtext, un mod discret din partea multor români de a marca sau de a se bucura de acest moment. Cu atât mai mult cu cât filmul discută o perioadă crucială din istoria țării – schimbările aduse de anul 1945, când se instala comunismul.

Apoi, este și contextul politic actual, după cum remarca just, într-o discuție pe care am avut-o recent, criticul Iulia Blaga. Ea sublinia felul în care mulți spectatori văd asemănări între modul în care au fost puse în scenă în film reprimarea și mai apoi manipularea manifestației promonarhiste și anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 din București și protestul antiguvernamental și intervenția brutală a jandarmilor de la 10 august 2018 din Piața Victoriei.

De remarcat e că filmul surprinde felul în care o societate cade sub dictatură, ceea ce nu poate decât să rezoneze cu temerile multor români din prezent legate de direcția autoritaristă pe care pare să o impună coaliția politică majoritară.

Această actualitate neașteptată a filmului pare să îl facă mai relevant decât s-ar fi putut crede.

5.Onorabilitatea

Spre deosebire de comedii de public precum „Garcea și oltenii”, seria „Selfie” și chiar „Două lozuri” (un film în care se poate identifica, totuși, o viziune de autor), „Moromeții 2” vine cu onorabilitatea pe care i-o dă sursa literară, distribuția, numele lui Stere Gulea (un regizor apreciat şi cu experienţă), imaginea alb-negru a lui Vivi Drăgan Vasile și genul dramatic în care se încadrează.

Nu poate fi văzut decât ca un film serios, clasic, chiar istoric, dintre cele despre care o parte a publicului, nostalgică, ar putea spune că nu se mai fac.

Lipsa unui mare festival („Moromeții 2” a fost într-o secțiune a Festivalului de la Salonic, dar nu foarte semnificativă) nu pare să afecteze filmul (o parte din succesul la public obținut de „Poziția copilului” și „Aferim!” s-a datorat, cu siguranță, și premiilor de la Berlin – Ursul de Aur și, respectiv, Ursul de Argint pentru regie).

Dimpotrivă, absenţa selecțiilor și a trofeelor pare a semnala publicului larg că nu e vorba de unul din acele filme ale Noului Val percepute ca plicticoase, prea „ca în viață” și înțelese doar de critici și de jurii.

„Moromeții 2” pare să fie în sfârșit filmul pe care publicul larg îl aștepta (la fel cum, pe documentar, s-a întâmplat la începutul anului cu „România neîmblânzită”).

Un film care se ține departe atât de realismul dificil și greu de dus, „în care nu se întâmplă nimic”, al Noului Val, cât și de prostul gust estetic al unui film ca „Octav” (un film cu un succes relativ – 57.000 de spectatori; dar repudiat aproape la unison de critică și de industria cinematografică) sau vulgaritatea unei serii ca „Selfie”, respinsă de publicul cinefil.

Un film care poate întruni atât apreciarea unei părți a criticii, cât și a publicului.

https://www.ziarulmetropolis.ro/cinc...i-morometii-2/

[mirodoni]

Șiii... punctul tău de vedere care este!?

[Cretzulynne]

Chiar mă așteptam să răsari!
Simplul meu punct de vedere este că ar trebui să demitizăm odată acest subiect și să demolăm definitiv această prejudecată referitoare la faptul că "românii sunt proști"...
De ce sunt proști? Că preferă alternativele entertainment-ului de calitate? Că nu au răbdare pentru filme profunde așa cum se vor a fi filmele românești, deși nu sunt cu adevărat? (aici exceptând filmele mungiene, puiene etc). Că nu au subtitrare?
De mi-ai plăti biletul și m-ai pune să aleg între În pronunțare și Mașinării Infernale, la ora 20:00, după o zi obositoare, știi unde m-aș duce? Exact. (chiar dacă sunt cinefilă). Dacă stau acasă, și am timp pentru mine, atunci m-aș apuca și de restanțe. Dar, nu care cumva, acele restanțe să fie teribile!

[ilustra.films]

Cum e cu nivelul de cultură al poporului român

C, e important sa fii corecta si sincera in viata! Altfel nu da nimeni doi bani pe tine. Cum se intampla cu un anume individ aici pe forum.

[Cretzulynne]

C, e important sa fii corecta si sincera in viata! Altfel nu da nimeni doi bani pe tine. Cum se intampla cu un anume individ aici pe forum.

Te rog frumos, fără aprecieri la propriile noastre persoane și fără insinuări. Iar tu nu ai menționat în articolul original de la postul Moon Hotel Kabul cuvântul "cinematografic". Ca atare, nici eu nu am mai menționat acest cuvânt, el subînțelegându-se de la sine. Doar nu era să mă apuc și de cultura muzicală, și alte ramuri ale Mamei Culturi!
Deci, dacă spui că sunt injustă și mincinoasă, te invit să și argumentezi și să exemplifici când am fost astfel, în toată această discuție a noastră.