Ilegitim - Adrian Sitaru

[mirodoni]

Ilegitim - Adrian Sitaru

Proiecția s-a încheiat cu aplauze prelungite, urmând discuțiile cu realizatorii.
În film este vorba despre un incest în adevăratul sens al cuvântului, adică relații intime între farați de sex opus, în cazul de față gemeni. Problema pe care și-o pun autorii nu este ilegalitatea incestului, pe aceasta o rezolvă repede trecând-o la prejudecăți ale unor înapoiați, ci dacă avortul în acest caz ar fi justificat. Dar nici aceasta nu e o problemă, tot ei ajungând la concluzia că ar fi o ipocrizie, de vreme ce copilul este rodul unei iubiri. Ce e iubirea, însă, niciunul dintre realizatori nu a înțeles, tânăr sau vârstnic, bărbat sau femeie, scenarist, regizor sau actor, așa că nici nouă nu ne-a spus nimeni.
Filmul, însă, mi-a adus aminte de o poveste reală, din care nu am să redau aici decât o mică parte, cea care se referă la această speță, incestul. Din păcate, deși aveam o cameră video, nu am folosit-o decât sporadic, și nici cu aparatul foto nu am prins toate momentele, pentru că nu am intuit finalul.

O pisică străină a fătat doi pisoi în mansarda casei pe care o construiam la țară. La câteva săptămâni pisica a murit. Am hrănit pisoii cu lapte, iar la două luni mâncau orice. Deja se vedea după fața lor că am un motănel și o pisicuță.


Foto 1


Foto 2

În vara următoare, erau maturi. Iarna au dormit prin grajdurile vecinilor, încălzindu-se reciproc, și au găsit mâncare pe la cotețele porcilor sau găinilor. După revenirea mea în sat, dimineața mă așteptau în fața ușii.


Foto 3

Gesturile tandre dintre cei doi frați gemeni nu mi-erau străine. Nu numai că se jucau permanent împreună sau dormeau colac unul peste altul ca să se încălzească, dar adesea își făceau reciproc toaleta.


Foto 4

Maturizarea, însă, presupune, pentru toate vietățile, declanșarea instinctului reproducerii, fiecare având un ritual caracteristic speciei. Am surprins la pisicuța mea un gest de care nu aveam cunoștință, dar nu mă obosesc să înțeleg de unde îl știa. Sărea de fund și, cu mișcări repezi, stropea cu un jet scurt de urină gardul, treptele de beton, sau chiar zidul din piatră al casei.
Gesturile de tandrețe ale motanului se întețiseră și începuseră să aibă alt înțeles, până într-o zi când și-a înfipt gura puternică în ceafa pisicuței și a imobilizat-o la pământ. Pisica, însă, nu a intrat în panică. Stătea tupilată, iar el se urca degeaba peste ea și mima acolo ceva mișcări. După un timp, însă, pisica se plictisea, și, supărată, se răsucea, îl mușca, îl zgâria și-l scuipa, iar el trebuia să fugă cu coada între picioare. Nu dura mult și o lua de la capăt, dar cu același rezultat.


Foto 5

Așa mi-am adus aminte o vorbă din bătrâni care spune că nici câinele nu poate face nimic dacă nu ridică și cățeua coada! Era o aluzie la femeile ușuratice.

Se pare, însă, că între pisicile mele lucrurile nu avansau. Asta cel puțin în timpul zilei!


Foto 6

Noaptea, era o adevărată desfășurare de forțe. Cinci, șase pretendenți nu făceau altceva decât să se lupte între ei. Motanul meu era voinic, dar l-am găsit în câteva dimineți zgribulit în vârful cireșului din curte.
Apoi, lucrurile s-au liniștit. Cei doi frați au început să doarmă din nou împreună. După un timp, rezultatele începeau să fie vizibile. N-a mai trecut mult, și pisicuța a fătat, tot în mansardă, trei pisoi identici, din care, din motive pe care nu le pomenesc acum, au rămas doi.


Foto 7

Dacă unul ar fi semănat cu ea, aș fi crezut că e al motanului meu. Așa, am înțeles că altă explicație nu e decât aceea că pisica nu a vrut să aibă pui cu fratele ei geamăn. Nu din rațiuni de etică sau morală creștină, ci mai presus de acestea. Ceva ancestral!


Foto 8

Pisicile au timpul lor. E surprinzător cât de repede cresc. În fotografia următoare, cel din față e motănel. Se miră pentru că nu înțelege ce obiect este acela care îmi acoperă fața. După motănel este pisicuța. Nu sunt siguri că eu sunt cel din spatele aparatului, altfel, s-ar fi cățărat deja pe mine și mi-ar fi ajuns pe umeri.


Foto 9

[anaemona]

mirodoni, ai postat pozele? Te intreb pentru ca nu se vede nimic.

[White1]

Cu riscul de a fi considerat reductionist, determinist si, de ce nu? comunist o sa-ti spun(desi e foarte probabil sa stii deja) ca exista o explicatie destul de simpla pentru comportamentul pisicilor tale. Incestul nu e viabil din punct de vedere genetic, majoritatea urmasilor rezultati din asemenea imperecheri sunt defecti intr-un fel sau altul si incapabili sa-si transmita mai departe propriile gene. Asa ca natura favorizeaza inmultirea specimenelor fara asemenea apucaturi deci in sensul asta da, e o mostenire ancestrala. Ar fi o dilema aparenta comportamentul diferit al celor doua pisici (adica doar femela stie ca nu e o idee prea buna incestul, de ce pisoiul incearca oricum?) dar si pentru asta exista o explicatie destul de simpla dar o sa ii las pe cei care interpreteaza mai bine decat mine darwinismul sa o dea.

[mirodoni]

Deocamdată, fotografiile nu se văd, e o problemă tehnică.
Gloria mi-a promis că va interveni.

@White 1
E suficient că pisica știe.

Deși cazul este real, aici este vorba de o fabulă.
La fel de incitant este de ce au rămas doar doi pisoi, dar intrăm în alt film.
Deocamdată, vedeți-l pe-al lui Sitaru!

[djinjis]

Poate are si Sitaru' asta o sora...
Posibil ca stia si motanul si doar se antrena pe sora-sa...

[mirodoni]

Până la urmă am reușit să urc toate fotografiile, mulțumesc celor care m-au ajutat.
Am mai avut, totuși, probleme la intrarea pe forum.
Nu știu dacă numai eu.
Până acum nu am reușit să postez din nou.

[LUTARIM]

Despre filmu’ lu’ Sitaru’
Ilegitim, da’ rău dă tot!

Eu știam că o axiomă este un adevăr fundamental de la sine înțeles, care nu trebuie demonstrat.
Despre incest știam că nu trebuie acceptat, trebuie respins, fără să ai nevoie de argumente, e ceva de la sine înțeles.
Și, totuși, incestul se întâmplă, se produce, așa că realizarea unor filme pe această temă nu mă surprinde și nu mă deranjează, dar depinde cum sunt făcute și cu ce scop.

Titlul filmului lui Sitaru e la derută. Ca să nu-i spună Incest, i-a spus Ilegitim! Induce ideea că el, regizorul coscenarist, nu înghite incestul, pentru că e ilegitim. Face parte din politica de îmbrobodire a potențialilor spectatori ca să-i atragă în sală, politică folosită cu sârg până în final, unde ne impune concluzia că incestul e o prejudecată pe care trebuie urgent s-o depășim.

Unii cronicari au spus că filmul începe promițător.
Eu, de la primul cadru, am avut o strângere de inimă văzându-l pe Titieni în capul mesei filozofând pe tema timpului cu mâncarea în gură. Când un regizor folosește acest clișeu pentru a arăta că personajul său este un țăran parvenit, înseamnă că l-a părăsit inspirația, cel puțin pentru o perioadă, iar la actor respectiva inspirație încă nu a ajuns. Nu trece mult, și Titieni îi face observație altui mesean că vorbește cu mâncarea în gură. Era deja un semn clar că scenariul e vraiște.
Ceva șanse mai erau, totuși, pentru că acea tiradă despre timp putea fi la sfârșitul filmului o revelație. E adevărat că tema respectivă a revenit, dar nu s-a mai potrivit ca nuca în perete, ca la început, ci ca oiștea în gard.

Cert este că filmul începe, până la urmă, introducându-ne pe ocolite în subiect. Subiectul nu este, însă, incestul, ci avortul. De fapt nu avortul, ci decretul privind interzicerea avortului. Dar nici asta, ci delațiunea privind avortul sau tentativa de avort. Delațiune practicată de Titieni, de fapt de personajul său, Victor Anghelescu, medic ginecolog, convins că, astfel, a contribuit la micșorarea numărului de avorturi. Și nici asta, ci reacția celor patru copii ai lui, acum oameni mari, care îi cer socoteală înjurându-l. Evident, după înjurături, cafteala este inevitabilă.

Avem de-a face, deci, cu o familie destrămată din zilele noastre. Întemeiată, totuși, pe principii sănătoase, în vechiul regim de tristă amintire. Adică și-a îndeplinit planul de 4 copii pe cap de familie, așa cum era planul de 12 purcei pe cap de scroafă, 1,4 viței pe cap de vacă și 1,7 miei pe cap de oaie. Comuniștii aveau ceva cu capul!

Dar nici despre asta nu e vorba, adică de ce s-a destrămat familia, sau că o familie cu 4 copii nu e neapărat sănătoasă, sau e obligatoriu sortită dezastrului! Pur și simplu, regizorul coscenarist trebuia să dea cât mai multe roluri prietenilor lui, unii absolvenți ai școlii de actorie InLight, și să aibă cât mai multă mișcare și zgomot pe ecran. Pentru că foarte puține lucruri din acest film duc în același loc. Un exemplu favorabil ar fi că tatăl este împotriva avortului, din principiu, principiu la care renunță atunci când e vorba de fiica lui.

Această harababură în tratarea unui subiect cinematografic poate fi și benefică, dacă maschează o abilitate scenaristică/regizorală. Dar nu e cazul aici. Aici, totul e la întâmplare. De exemplu, nu are nicio conotație faptul că mama celor 4 frați nu mai trăiește. Personajele au fost create doar ca să fie la număr, pentru că, fiind vorba de un incest, nu avea nicio importanță că erau 4 frați. Scenariștii, nefiind capabili să trateze un subiect atât de ofertant ca incestul, cu toate implicațiile acestuia, au creat personaje colaterale inutile. Dacă fratele mai mare a primit de la scenariști o diplomă de medic, nu înțeleg de ce, iar sora incestuoasă era studentă la filozofie, fratele incestuos nu avea nicio preocupare, cum nu am înțeles cu ce se ocupa sora cea mare și concubinul acesteia, care nu știu ce caută aici.

Pe mamă, scenariștii au lăsat-o moartă. Nu s-au mai complicat să-i construiască personajul, pentru că nu au fost în stare.
În lipsa unor idei care să dea spectatorilor de gândit, ca să nu adoarmă în scaune, scenariștii i-au lăsat pe aceștia să se frământe ce hram poartă fiecare personaj. De exemplu, sora cea mare, multă vreme eu am crezut că e mama. Un cronicar amabil spune că este fantoma mamei. Ce bine ar fi fost!

Când e vorba de artă, abaterea de la regulă este esențială în valoarea unei opere. Aici, însă, nu funcționează, sau chiar funcționează invers. Tot ce-au croșetat scenariștii cu andrele strâmbe, nu duc în niciun fel la incest. Fără acesta, ar fi putut rezulta un film bun despre altceva. Cum ar fi putut rezulta un film bun despre incest, fără umplutura searbădă adăugată. Desigur, cu alt scenarist, eventual alt regizor.

Într-o familie cu mulți copii, m-am născut și am crescut într-o astfel de familie, lucrurile merg exact pe dos față de filmul în discuție. Fratele/sora mai mare are grijă de cei mici. Fie în comunism, fie în capitalism.

În filmul lui Sitaru, lucrurile sunt de așa natură, încât incestul ar fi fost imposibil. Dacă s-ar fi produs, totuși, scenaristul ar fi trebuit să justifice cum și de ce. Ceea ce, desigur, n-a fost capabil să facă!

La începutul vieții, o diferență de 4 sau 5 ani între frați este esențială. Chiar dacă mama moare iar tatăl este foarte ocupat, cei mici au de la cine învăța. Evident, dacă sunt toți întregi la minte. Condițiile de locuit, respectiv de viață, nu au nicio importanță. Aici, chiar sunt improprii incestului. Fratele mare putea dormi în aceeași cameră cu cel mic, sora mare, cu cea mică. Tatăl era medic, nu era un bețiv și era întreg la minte. Întreg la minte se pare că nu este interpretul, dacă a sprijinit acest proiect. Ceilalți mai au unele circumstanțe atenuante. Fata actriță/scenaristă e prea tânără și se gândește numai la sex, băiatul e picat din lună și s-a bucurat să primească și el un rol, iar regizorul vrea să speculeze senzaționalul deși nu se pricepe cum.

Adrian Titieni nu e un actor oarecare, este profesor universitar, doctor în teatru, rectorul UNATC. UNATC, deși autonomă, este finanțată din bani publici și se supune Legii educației nr.1/2011.

Adică domnul Titienii este un om educat, și, prin funcțiile pe care le are, este chemat în primul rând să facă educație tinerilor, pe care îi formează nu numai prin curricula școlară și autoritatea didactică, dar și prin exemplul personal.

Din cele spuse la proiecția de lansare a filmului „Ilegitim”, rezultă că s-au adunat cu toții într-un apartament și au filmat timp de douăsprezece zile după scenariul însăilat de actrița Alina Grigore și regizorul Adrian Sitaru, probabil în condiții intime, pentru a crea atmosfera.

Actorii și-au intrat atât de bine în pielea goală a personajelor, încât aceștia au hotărât finalul filmului. Concluzia tuturor personajelor a fost că sarcina trebuie păstrată, deoarece este rodul iubirii dintre gemeni. Numai că cei 4 interpreții nu erau frați cu adevărat, iar Titieni nu era tatăl lor. Dacă ar fi fost, alt final ar fi stabilit!

Mi s-a părut deplorabil faptul că habar nu au ce e iubirea, de la tânăr debutant, la regizor și profesor universitar doctor, care predă Arta Actorului! Confundau plăcerea erotică, instinctul animalic al reproducerii, cu iubirea. „Ce, ție nu-ți plăcea?” „Ba da...” răspunde fata!

Pe copilul care se năștea din frați gemeni nu l-a întrebat nimeni nimic.El nu și-a spus părerea. El vrea să se nască? Cine a hotărât în numele lui? De ce? El va fi fericit?

Incestul, după părerea lor, nu este decât o prejudecată care ar trebui repede depășită, dacă vrem să fim considerați moderni și civilizați, ca în țările nordice, unde „asemenea lucruri sunt permise”.

Numai că aici e o mare minciună. Peste tot, incestul nu este ilegitim, este ilegal, adică pedepsit de lege cu închisoare. În astfel de situații, avortul se impune, ceea ce nu se întâmplă nici în cazul violului.
Apoi, incestul se referă și la relațiile sexuale între părinți și copii. Să-l acceptăm, dacă se bazează pe iubire? Așa gândește dl Titieni, care are o fiică și un fiu!

Câtă vreme problema era incestul, dialogurile pro sau contra avortului nu au niciun sens. Fata susține că e stăpână pe trupul ei, iar băiatul că are putere de decizie asupra fătului, că-i e tată. De fapt era tatăl unui spermatozoid care se lipise accidental de ovulul surorii sale, în timp ce, cu alte ocazii, multe alte milioane au ajuns pe faianța din baie.
E drept că religia interzice avortul, dar dacă până la o anumită vârstă a fătului se poate face întrerupere de sarcină, fără a pereclita viața mamei, înseamnă că Dumnezeu a prevăzut și acest lucru.

Dar aberația scenaristică aici constă în faptul că, în ziua de azi, tinerii nu catadicsesc nici a se căsători legal, darămite să dorească sa fie părinți! Desigur, putea fi o ficțiune, ceva SF, dar, ca să ajungi la concluzia din film, trebuie să ai argumente, să fii convingător.

În final, Titieni este bucuros că fiica lui nu a făcut avort și este dublu bunic având o singură nepoțică, iar ceilalți au acceptat situația. Cu alte cuvinte, s-o acceptăm și noi!

Astfel, Sitaru încalcă unul din principiile de bază ale artistului: să nu dea soluții, doar să prezinte situația și să lase spectatorul să gândească.

Chiar dacă filmul s-ar fi sfârșit în momentul în care fata aștepta în fața cabinetului de ginecologie, cum se pare că unii critici au rămas cu impresia, filmul tot n-ar fi făcut prea multe parale, pentru că și până acolo era putred.

Regizorul a vrut să demonstreze că gemenii se iubeau, dar nu a arătat decât că se fu-teau, adică se re-gu-lau, se împerecheau, ca oricare alte animale, nu făceau dragoste. Scenele de sex din filme au sensul lor, în funcție de scopul realizatorilor. În cele mai multe cazuri, atragerea spectatorilor plătitori, care apoi se duc acasă încălziți și fac sex. În acest caz, cu frații sau părinții? Fără scena respectivă, filmul ar fi reușit măcar să nu fie abject.
Incestul nu este acceptat nici în cazul mamiferelor, care sunt superioare păsărilor, cum ar fi găinile sau sitarii.

Dacă incestul din acest film ar fi fost o întâmplare nefericită, din motive de vârstă foarte fragedă, sau diferență de vârstă între frați, probleme de alcool sau droguri, sau cei doi erau oligofreni, atunci spectatorul putea fi chemat să judece. Așa, de ce vine la film?
Faptul că sala era plină nu ar fi chiar de mirare, au venit oamenii să vadă ce film ne-au premiat străinii. Dar să aplaude și să-i felicite pe realizatori este peste puterea mea de a accepta. Că, de înțeles, am înțeles, respectivele persoane nu văd nimic rău în relațiile sexuale incestuoase! Merite cinematografice n-am văzut! Nu am văzut eu, pentru că alți spectatori erau foarte încântați de „interpretarea firească” a actorilor. Adică filmele românești sunt așa de proaste, încât o normală interpretare le plasează pe unele automat în categoria capodoperelor cinematografice, nu ne mai gândim la creația artistică, n-are rost!

Mediafax titra, prin Mădălina Cerban: „Ilegitim”... învingător la Festivalul de Film de la Berlin... Învingător? La Berlinale nu mai e învingător „Ursul de Aur”? Cine-o fi această Mădălină?!
M-am uitat pe lista celor 12 câștigători, din 23 de filme, și nu figurează „Ilegitim”. A fost premiat de „Confederația Internaționala a Cinematografelor de Artă”, în afara juriului oficial. Artă? Care artă?! Incestul este de-acum Artă?
Desigur, nu Confederația a stabilit, ci un reprezentant care a fost șocat că în România, după atâtea grozăvii, acum frații fac sex între ei, ba aduc și copii pe lume într-o veselie generală.
Zice că „trofeul”, cu care Sitaru se umflă acum în pene, reprezintă o importantă „carte de vizită” pentru distribuitori. Ca să vadă toată lumea ce troglodiți suntem!

Ar mai fi o explicație. Este posibil să nu fi fost tradus corect comentariul lui Titieni din final. În acest caz, deși grosolan construit, ar rămâne un film despre un caz ipotetic, supus analizei spectatorilor.

În concluzie, noul val s-a dus ca valul! Fără scenarii din afara sistemului, neafectate de „școala românească de film”, condusă de diverşi titieni, cinematografia, cu mici excepții, din ce în ce mai mici, va ajunge apă de ploaie. Aud că Sitaru mai are un film pe țeavă, despre două prostituate. Iată problemele majore ale României și cinematografiei noastre: incestul și curvele!

[anaemona]

mirodoni, simpatici foc pisoii si povestile lor.

Mi-a placut si analiza lui LUTARIM. Aproape ca as vrea sa vad filmul; totusi, nu.

[LUTARIM]

Eu n-am scris ce-am scris ca să nu mai mergeți la film!
Dimpotrivă!
Pentru oamenii normali la cap nu e periculos, timp s-aveți!
Este incredibil ce „calități” și „valențe” îi găsesc unii cronicari!

[lili22]

Imi scapa motivul regizorului care a ales niste amatori sa joace.E mai ieftin asa sau ce?