NOUL VAL în cinematografia românească

[nolan]

:evil:


Nu vreAu sa sun ca un paranoic care omoara speranta cu teama dar - Chiar Credeti ca avem un nou val de cineasti romAni?!.

Credeti ca va rezista - atit timp cit nu exista un sistem si mai mult de atit cind invidia si betele in roata exista din toate partile?!

Va ramin indatorat pentru raspunsuri.

P.S. - MARE RUGAMINTE: eXISTA CUMVA PE DVD SAU VHS - FILANTROPICA, OCCIDENT SAU JOINT?!

aVETI GRIJA DE VOI,
MIHAI

[eliza]

se cheama furia! si daca va place cristian mungiu, vedeti ca isi lanseaza vineri(24) o carte la elvira popescu (info source-liternet)

[Danny]

Si tot vineri la cinema Elvira Popescu..in cadrul retrospectivei celor mai bune filme de anul trecut..vor rula in prezenta aceluiasi Cristian Mungiu:

20,00 Train de Vie / Trenul Vietii
22,00 Occident

[ricutza]

eu chiar cred in noul val de regizori si chiar actori romani! Exemple ar fi mai multe: Radu Munteanu (sper ca asa il cheama), Crsit Puiu, Cristian Mungiu, Nae Caranfil...mi se pare ca toti au ceva marfa de zis asa ca ma astept la filme de valorare in anii viitori!

[mafalda]

Ce filme mai face Cristi Puiu in prezent?

[Pitbull]

"Hranä pentru pestii mici" e în suspensie, asa cä deocamdatä se tine cu reclame - mai ales la telefoanele mobile (Cosmote, pare-mi-se).

[StefanDo]

La ultimul telefon mi-a zis de "A Crime Story" (nu avea titlu in romana), adica "o poveste despre o crima". A fost foarte zgarcit cu detaliile, mai ales ca ne-am si certat putzintel...

[mafalda]

M-am intalnit cu avocata ( sau jurista) de la MANDRAGORA, la CNC,venise sa dea inapoi CNC-ului cei 4 miliarde asa cum a spus Cristi Puiu, ca va restitui finantarea. Apoi m-am intalnit cu Eugen Athanasiu care mi-a spus ca CNC-ul il va da in judecata pe Cristi Puiu si va cere in instanta "daune interese". Adica cum? A luat 4 miliarde de la CNC le-a tinut in contul casei lui de productie 2ani si acum de inapoi tot 4 miliarde? Trebuie sa dea in plus, dobanda si sa platesca si daune morale CNC-ului pentru rezilierea contractului pe care l-a semnat pentru acel film. :sick:

[StefanDo]

meschinarii si putregaiuri

[Pitbull]

Nu mä mir. Desi dezamägitor de subred la nivelul dovezilor concludente si al datelor concrete irefutabile, atacul lui Cristi la adresa C.N.C., din ianuarie 2007, a avut un efect zguduitor, fie si prin simplul fapt cä avea curajul de a afirma public (chiar si nesustinute cu probe) atâtea mizerii pe care le stia toatä lumea, dar altii se temeau sä le spunä altfel decât pe soptite - iar tipii nu-i pot ierta asta. N-a reusit sä-i spulbere, da' tot i-a sifonat zdravän! Eugen Atanasiu tot încerca sä mä monteze si pe mine atunci, chestie care-mi pica extrem de prost, fiindcä viata a fäcut sä mä am bine si cu el, si cu Cristi, asa cä am scäldat-o trimitându-l la articolul meu de pe Liternet, despre scandalul Cristi/C.N.C. - si de-atunci, s-a linistit.
Ceea ce vor sä facä acum se numeste, simplu: RAZBUNARE.

[claudiu-daniel-lugoj]

nu au existat si poate or sa existe dar dupa zeci de ani este o parere personala,trebuie actori de film la noi in tara nu de teatru pe care ii pui sa joace intr-un film,regizori cu talent si imaginatie pro occidentala alfel nu vom reprezenta nimic in filmul european.Eu unul de mult timp nu ma mai uit la filme romanesti.

[Floydman]

eu zic ca dincolo de acele meschinarii si interese pe care nu le cunosc, faptul ca beneficiezi vreme de 2 ani de o suma din partea cuiva care ti-i a dat sa produci ceva, si apoi ii restitui fara sa fi facut ceea ce trebuia sa faci, de principiu indreptateste pe acela caruia i se restituie bani sa ceara si dobanda. e o chestie comerciala de bun simt. daca cel caruia i se restituie banii mai este si o entitate publica iar banii restituiti sunt bani publici, atunci cu atat mai mult se cuvine o dobanda.

adica frate, daca te sucesti, ok dar suceste-te pe banii tai, oricare ar fi motivul, nu pe banii statului (adica a lu' mine si a lu' tine, care plateste impozite ), ce este CNC casa de ajutor social pentru tentative de film?

[E.Floares]

Ce filme mai face Cristi Puiu in prezent?

"Aurora", in caz ca se mai intreba cineva.
S-au terminat filmarile (sau ar fi trebuit sa se termine) prin septembrie-octombrie a.c..
In 2010 e programat sa apara.

A relansat acum cateva zile dvd-ul cu MDL.

[Pitbull]

S-au terminat filmarile (sau ar fi trebuit sa se termine) prin septembrie-octombrie a.c..

Zilele astea le terminä. Avea nevoie de racord copaci desfrunziti.

[Floydman]

si, a terminat de desfrunzit in grafic?

[Pitbull]

Da' ce, el îi desfrunzeste? Sau Mama Naturä...?

[illotempore2002]

Noul val de cineasti romani nu se stie daca va rezista cine poate sti ce intrebare e asta cine poate sti oare.

[Pitbull]

Welcome back, Illo!
Intrebarea data din 2003, imediat dupä "Marfa si banii".
E foarte interesant räspunsul pe care-l avem acum, la aproape sapte ani diferentä: nu doar "a rezistat", nici nu "rezistä" pur si simplu, ci e pe creasta valului si duduie din plin!

[Pitbull]

O "sträfulgerare" relevantä:

Flashback

Anul unu

Noul Cinema Românesc s-a născut odată cu noul mileniu. Dacă ar trebui să aleg o dată care să-i fie trecută pe certificatul de naştere, aceea ar fi... Ziua Copilului: pe 1 iunie 2001 a avut loc, la cinematograful bucureştean "Scala", premiera filmului Marfa şi banii (finalizat însă, după cum aflăm de pe genericului său final, în iulie 2000). Ar mai fi şi varianta 5 mai 2001: atunci, Cinemateca Română a organizat o proiecţie în avanpremieră cu cele două filme care în aceeaşi lună urmau să ne reprezinte la Cannes: deja menţionatul lungmetraj de debut al lui Cristi Puiu (selecţionat în Quinzaine des Réalisateurs, secţiunea paralelă înfiinţată după evenimentele din Mai 1968, în cadrul căreia a avut loc premiera sa mondială) şi scurtmetrajul Bucureşti - Wien ora 8:15 (selecţionat în competiţia de film studenţesc Cinéfondation). Totuşi, data premierei naţionale mi se pare mai potrivită pentru a marca naşterea fenomenului botezat "Noul Val" (încă din 2002, după ce mai apăruseră Occident de Cristian Mungiu şi Furia de Radu Muntean) sau - mai îndreptăţit - "Noul Cinema Românesc".

După Cannes, Marfa şi banii a fost invitat la alte peste 20 de festivaluri internaţionale, iar la unele dintre acestea a primit, în 2001 şi 2002, importante distincţii: Premiul special al juriului şi Premiul "Findling" (al Asociaţiei de Stat pentru Comunicare prin Film) la Cottbus (Germania), Premiul FIPRESCI (al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice) şi Premiul de interpretare masculină (Alexandru Papadopol, pe atunci încă student la Actorie) la Salonic (Grecia), Menţiunea specială a juriului la Trieste (Italia), Premiul PROCIREP (al Societăţii Producătorilor de Cinema şi Televiziune) la Angers (Franţa) şi Premiul Abasto ("Filmul viitorului, azi") la Buenos Aires (Argentina).

Realizez că acum, după trei Palme d'Or-uri (două pentru scurtmetraj), două premii FIPRESCI, două premii ale secţiunii Un Certain Regard şi altul pentru debut (Caméra d'Or), toate obţinute la Cannes de cineaşti români (inclusiv Cristi Puiu), în perioada 2004-2009, plus nenumărate alte distincţii internaţionale, palmaresul filmului Marfa şi banii ar putea fi trecut cu vederea, însă cred că ar trebui să ne întoarcem în timp, pentru a ne reaminti care era starea cinematografiei noastre în 2001.

În anul în care Cristi Puiu termina filmările la primul său lungmetraj, nici o producţie românească nu a avut premiera pe marile ecrane - situaţie nemaiîntâlnită de la sfârşitul Primului Război Mondial! (În schimb, a fost relansat, după trei decenii, în circuitul cinematografic - chipurile pentru a aniversa cele patru secole scurse de la prima unire a ţărilor române - Mihai Viteazul de Sergiu Nicolaescu.) De aceea, 2000 a fost pe bună dreptate numit "anul zero" al filmului românesc.

Apoi, majoritatea regizorilor români care au debutat în primul deceniu postcomunist (şi sunt aproape 20...) nu au reuşit să treacă de pragul primului lungmetraj. Singurii doi cineaşti care au reuşit să se impună, nu doar pe plan naţional, au beneficiat de strânse legături cu industria de film franceză: Radu Mihăileanu (plecat din ţară şi stabilit în Hexagon în 1980, debutant cu Trahir / A trăda în 1993) şi Nae Caranfil (debutant cu È pericoloso sporgersi, film lansat la noi de abia în 1995, adică la doi ani după ce fusese şi el prezentat la Cannes, în cadrul Quinzaine des Réalisateurs).

În august 2001, într-un articol publicat în ziarul România liberă, Iulia Blaga menţiona numărul mare de cereri de participare la festivaluri internaţionale primite de filmul lui Cristi Puiu şi observa apoi, citând o sursă din interiorul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), că "o asemenea afluenţă de invitaţii este fără precedent" pentru o producţie autohtonă.

Astăzi, la aproape un deceniu distanţă, pot afirma fără rezerve că Marfa şi banii a declanşat, în spaţiul cinematografiei autohtone, o adevărată revoluţie. O revoluţie (est)etică, ale cărei efecte le putem observa încă în filmele româneşti.


Un palmares scandalos

Deoarece cultura română este esenţialmente una mimetică şi periferică, cu rare momente de sincronizare (sau de anticipare) în raport cu "centrul" (avangarda interbelică e un bun exemplu, cum ar putea deveni şi Noul Cinema Românesc), legitimarea inovaţiilor artistice are loc în general "afară". Altfel spus, noutatea unui demers artistic (cinematografic, în acest caz) trebuie să fie recunoscută de către forurile internaţionale (recte festivalurile de film) înainte de a fi acceptată şi de instituţiile interne, obtuze şi retrograde. "Pomelnicul" cu distincţiile obţinute de Marfa şi banii, cu care v-am ameţit poate în episodul precedent, este important pentru a înţelege receptarea filmului în ţară.

Excelenta primire de care s-a bucurat debutul lui Cristi Puiu la Cannes şi la celelalte festivaluri internaţionale a atenuat reproşurile aduse filmului de către "branşă". Totuşi, la premiile Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) din februarie 2002, Marfa şi banii a fost aproape ignorat. Trebuie spus că palmaresul acoperea producţiile autohtone lansate în 2000 şi 2001, fiindcă, aşa cum am mai amintit, primul dintre cei doi ani nu adusese nici o premieră românească pe ecrane. În schimb, dintre celelalte şapte lungmetraje de ficţiune (incluzând coproducţiile) intrate în circuitul cinematografic în 2001, doar În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, debutul lui Sinişa Dragin, mai merită amintit aici, dar şi acesta este net inferior ca propunere cinematografică. Aşadar, Marfa şi banii era o opţiune firească pentru Marele Premiu şi nu numai.

Însă Mihnea Gheorghiu (preşedinte UCIN din 1990 încoace) şi Ioan Grigorescu (preşedintele juriului de atunci) nu au fost de acord cu evidenţa. Iată ce scria criticul Valerian Sava, pe bună dreptate scandalizat, într-un articol publicat în revista Observator cultural din 12 martie 2002: "Pentru a oculta în palmares cel mai bun film românesc nu doar din 2001, ci din întreaga perioadă pe care o parcurgem, tandemul tardiv [M. Gh. - I. Gr.] a fost obligat (...) să recurgă la cea mai plată dintre stratagemele intens exersate în anii gloriei lor partinice". Mai precis, Filantropica, care avusese o "avanpremieră" în deschiderea festivalului DaKINO din noiembrie-decembrie 2001, dar urma să aibă premiera oficială de abia pe 15 martie 2002, a fost antedatat cu un an, ajungând să concureze cu Marfa şi banii. Astfel, juriul a acordat celui de-al patrulea lungmetraj al lui Nae Caranfil nu mai puţin de şase distincţii (Marele Premiu, scenariu, costume, rol principal masculin şi feminin, precum şi un premiu special pentru Gheorghe Dinică), iar la restul categoriilor (montaj, coloană sonoră, scenografie şi regie) l-a preferat pe În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură. Drept consolare (şi pentru că, totuşi, nu putea fi ignorat cu desăvârşire), Marfa şi banii a primit Premiul Opera Prima (pentru debut) - singura distincţie internă (în lipsa Premiilor Gopo şi a TIFF-ului clujean) obţinută de acest "film ostracizat" (Valerian Sava). Asta în condiţiile în care, în clasamentele de la sfârşitul lui 2001, jurnaliştii şi criticii de cinema îl plasau printre primele zece premiere internaţionale ale anului...

Nu doar regizorul Cristi Puiu, ci şi cei mai mulţi membri ai echipei sale, care aveau să se impună ulterior, debutau în lungmetrajul de ficţiune cu Marfa şi banii. Trebuie amintiţi aici coscenaristul Răzvan Rădulescu (astăzi regizor la rândul său), actorii Alexandru Papadopol şi Ioana Flora (Dragoş Bucur avusese un rol secundar în Terminus Paradis al lui Lucian Pintilie, la care lucrase şi directorul de imagine Silviu Stavilă) sau monteuza Ines Barbu. Iar pe generic mai întâlnim două nume cunoscute: regizoarea Andreea Păduraru (aici redactor muzical) şi operatorul Marius Panduru (asistent de imagine). Toţi aceştia şi-au adus contribuţia la un film care, după cum voi argumenta în episoadele următoare, a revoluţionat cinemaul românesc la capitolele scenariu, actorie, imagine, montaj şi, last but not least, regie.

Mihai Fulger
ianuarie 2010

[keepwalking]

cateva consideratii interesante dintr-un articol de alexandra olivotto, din adevarul.

http://www.adevarul.ro/cultura/liter...1978254.ht ml

sublinierile imi apartin

Specialiştii într-ale peliculei deplâng la unison absenţa publicului din sălile de cinema şi consecinţele ei pe termen lung. „Nu ştiu cum va arăta filmul românesc peste 10 ani, n-am fost niciodată bună la pronosticuri. Sper doar că i se va da o şansă şi producţiei de gen - sigur, începuturile vor fi ezitante, dar trebuie insistat. Cred că trebuie să existe o politică naţională, patronată de CNC, care să încerce să prezerveze sălile aflate în afara multiplexurilor şi să reîmpace publicul cu filmele locale.

Cu alte cuvinte, să nu producem doar pelicule pentru prestigiu şi pentru festivaluri. Prestigiu avem deja din plin. Public, mai deloc", constată criticul de film Anca Grădinariu. Colega ei de breaslă, Ada Roseti, îi ţine hangul, militând tot pentru cauza genului.

„Din păcate, dincolo de «ambasada cinematografică», cea care reprezintă probabil în acest moment cel mai bine România în lume, rămâne faptul că marele public de acasă încă aşteaptă filme de acţiune sau comedii de tipul celor din seria BD, făcute azi, pentru publicul de azi, cu rigorile de producţie de azi. Cred că acolo e locul spre care vom vedea îndreptându-se o parte dintre tinerii regizori, cei care azi abia se află în facultate sau în liceu", anticipează Ada Roseti. Lipsa de interes a publicului pentru peliculele româneşti e punctată şi de criticul de film Andrei Creţulescu.

„Spectatorii nu vin la film românesc nici (decât?) bătuţi - iar când pleacă, înjură. Ăia care se desprind de monitorul de acasă nu ştiu ce vor şi nici ce nu - parţial e vina cineaştilor, care nici ei nu prea ştiu. Ba nu - ştiu că vor să-şi lanseze filmele la festivaluri, dacă se poate importante.

Nu-i condamn - atâta vreme când acasă eşti înjurat (cu sau fără premiu), consolarea înseamnă aplauze şi cronici în Occident. Nu, nu-i condamn, dar nici nu pot să fiu de acord cu răspunsuri de genul «Despre ce-i noul tău film?» - «Păi mă gândesc să-l termin ori în iarnă, să-l bag la Berlin, ori mai târziu, să-l trimit la Cannes. Dacă nu, am Locarno şi Veneţia după...»", povesteşte Andrei Creţulescu.

Pe baza antecedentelor, e clar că fenomenul «filmului românesc ca succes story» se va domoli. Ca şi în cazul neorealismului italian, al boom-ului cinematografic taiwanez din anii '80 sau al celui iranian din anii '90, în urma lui vor supravieţui doi-trei autori adevăraţi. Puiu şi Porumboiu se vor număra cu siguranţă printre aceştia", e de părere criticul de film Andrei Gorzo. „«Noul val» a parcurs deja drumul de la revelaţie la repetiţie. Şi eu, de la exaltare la exasperare. Cred că e doar o chestiune de timp ca festivalurile internaţionale să-şi dea seama de asta şi să-şi găsească «un nou Iran».

Nu prea există varietate şi cinema-ul românesc a devenit cam monocrom. Probabil că diversitatea va veni doar atunci când factorul «exotic» se va fi epuizat şi când juriile internaţionale îşi vor da seama că începem să facem acelaşi film. Când nu vom mai lua o poală de premii", subliniază Grădinariu. În 10 ani, industria cinematografică românească „va fi ternă, ciufută, ameţită, şleampătă şi ţepuită, sau nu va fi deloc. Sunt răutăcios - dar prefer să n-am dreptate, să-mi plec capul şi să-mi scot pălăria. Ar fi foarte trist să am dreptate - întâmplător, bizar şi verificat însă... cam am întotdeauna dreptate", susţine Andrei Creţulescu.

Aşa vede situaţia filmului românesc Andrei Creţulescu. „Deocamdată, tindem să repetăm o anume formulă, pentru că regizorii autohtoni sunt convinşi că doar asta se aşteaptă de la noi: felii de viaţă, minimalism, sordid social, refuz al oricărui pay-off comercial, unitate de timp, iluminare naturală, filmarea din mână, pălăvrăgeală măruntă etc. În timp ce primul val a fost curajos prin faptul că a refuzat să meargă pe cărări bătute, cei veniţi în trenă refuză să-şi mai asume riscuri. Cinema-ul românesc şi-a creat deja o nişă în străinătate şi mulţi dintre regizorii de după Puiu şi Mungiu par că nu vor să-i depăşească perimetrul. Devin oportunişti şi copiatori şi pierd acea onestitate şi acel adevăr la care au aspirat marile filme ale valului.

Acum zece ani, un film românesc trimis într-un festival, era probabil ignorat cu nonşalanţă.

Acum este privit cu atenţie şi cu bunăvoinţă, pentru că atâtea filme româneşti selecţionate în festivaluri au luat şi premii", punctează Ada Roseti şi are dreptate. Necazul fiind însă că „succesul la români se traduce exclusiv prin premii", susţine Andrei Creţulescu.

„Dacă ar fi să risc un scenariu SF, probabil că aşa-zisul film «în care nu se întâmplă nimic» va atinge culmea extremă de rafinament şi în el chiar nu se va întâmpla nimic. Filmul cu gospodina care pune murături, anticipat la modul ironic de prietenul meu Andrei Creţulescu, va fi făcut, probabil, peste cinci ani (deci încă se va mai întâmpla ceva-ceva în el).(....) Aşa vede criticul de film Mihai Chirilov viitorul cinematografiei româneşti.