Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Film in general

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 13 Aug 2015, 14:33   #1
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Animatii

Ca tot e perioada de vacanta si fiecare zi inseamna un film de desene animat, exceptiile nefiind acceptate sau nah, poate cel mult tolerate cu conditia ca ziua urmatoare sa fie recuperat prejudiciul, o sa incerc aici sa schitez in cateva cuvinte modul in care si-au facut treaba aceste delicii vizuale, sau nu.
Si iata si inceputul dintr-o lunga serie

Inside Out (2015)




Minunat!

O realizare minunata din aproape toate punctele de vedere. Cu siguranta poate oricand sa rivalizeze in optiunile de vizionare ale cinefililor, fie ei chiar si cei mai pretentiosi, cu cea a alegerii unui film bun.
La fel de bine animatia asta reuseste sa impace si diferite categorii de varste. Indiferent daca ai 10-12 ani sau 20-30 de ani, placerea vizionarii este garantata.
Intr-adevar nu este recomandata celor prea mici. Cred ca undeva sub 8-9 ani capacitatea de intelegere este depasita si deci desenul animat nu isi mai atinge scopul pentru care a fost gandit.
Personajele sunt extrem de reusite. Foarte placute ca si prezență, simpatice si colorate, aceste intruchipari ale sentimentelor m-au fermecat atat pe mine cat si pe cel mic si desi l-am vazut la cinema, deci pe un ecran foarte mare, detaliile sclipicioase, foarte atent studiate au dat acestor micute personaje o stralucire magica.
La capitolul reusite sa trecem si amestecul acesta de scene vii si luminoase cu scene obscure ce prezinta locurile intunecate si sumbre din orice mintea a oricarui om. Dar tonurile de culoare nu sunt doar intr-o singura nuanta. Ci se intrepatrund si se compenseaza intr-o oarecare masura unele pe altele. Astfel, bucatile vesele de film, viu colorate, apartinatoare lumii de suprafata, nu sunt asa cum se obisnuieste in astfel de productii: infantile pana la ridicol; iar bucatile intunecate, care caracterizeaza lumea adancului nici ele un sunt gandite doar pentru a face un contrast discrepant intre cele doua lumi. … Totul coexista, totul se afla intr-o interdependenta naturala, cam ca si modul de functionare a oricarui creier.
Insa cea mai spectaculoasa realizare este povestea in sine. Situatiile ciudate, personificarile foarte reusite a unor realitati atat de comune si acea lume mirifica inventata de la zero, toate la un loc fac din acest film de animatie un deliciu.
Ca si inventivitate si ingeniozitate, nu prea cred ca are rival. Poate doar lumea minunata realizata de fratii Farrelly in celebrul desen animat Osmosis Jones (2001). Dar parca gradul de imaginativitate este la un cu total alt nivel aici, in capusorul lui Riley.

In concluzie, avem un superb desen animat atat pentru parinti cat si pentru copii; Asteptam cu nerabdare partea a 2-a ce cu siguranta poate fi la fel de buna ca prima; Povestea in sine are un imens potential. Sa vedem daca va fi si exploatat cum se cuvine.
In asteptarea sequel-ului, o nota de 7,79 cred ca e pe deplin meritata.

Last edited by alali : 09 Jun 2016 at 16:48.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 08 Sep 2015, 01:01   #2
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
O raritate.

Wreck-It Ralph (2012)



Desi situate la distanta de 3 ani unul de altul ca date de lansare, Wreck-It Ralph (2012) si Pixels (2015), eu am avut norocul sa le urmaresc in aceeasi saptamana pe ambele. Spun noroc pentru ca asa am putut sa compar cele doua filme si sa le apreciez dupa cum merita fiecare, avand la indemana si exemplul de asa da dar si pe cel de asa nu.
Iar exemplul pozitiv aici e Wreck-It Ralph.
O mostra de cum sa construiesti o naratiune, de cum sa compui un scenariu si de cum sa desenezi un personaj principal. Totul este la superlativ in cazul acestui "Strica Tot".
Ca si poveste, actiunea are momentele ei de previzibilitate, momente atat de obisnuite in mai toate productiile ultimilor ani, dar se poate trece relativ usor peste acestea mai ales ca intorsaturile de situatie destul de surprinzatoare ajuta ca vizionarea sa fie cat mai placuta si mai usoara.
Foarte colorat, gen CandyCrash, foarte bine tesut dpdv al naratiunii, filmul place mult oricarui privitor. Interesant si uimitor totodata e ca nu se apeleaza la un personaj dintr-un joc foarte cunoscut, lucru ce cu siguranta ar fi asigurat un 50% din reusita finala daca s-ar fi folosit un astfel de artificiu. Dar s-a dovedit ca nu a fost necesara o astfel de strategie si bine au facut producatorii si scenaristii ca nu au apelat la ea. Asa, acum totul este muncit. Fiecare fan al acestui desen animat este castigat pentru totdeauna prin metode cinstite si pe merit.
Se ia un personaj secundar dintr-un joc "de duzina" si se creaza un erou principal care creste sub ochii nostri. Iar asta este o reusita cum rar am putut savura in ultimii ani, reusita rarisim intalnita chiar si in filme. Cu atat mai importanta este aceasta izbanda intr-o animatie.
Savuroasa si apreciata este si "descrierea" comico-critica a jocului in sine, joc din care provine si personajul central al proiectiei. Foarte pertinenta, cu un umor fin dar sesizabil chiar si de catre cei mici, aceasta scena de inceput capteaza si cucereste privitorii pentru totdeauna. Dupa aceasta izbanda a lui Ralph asupra publicului din care tristul personaj isi face aproape in unanimitate tovarasi devotati pe viata, totul ramane la latitudinea lui; iar el cu siguranta ca nu ne va dezamagi.
Revenind la comparatia dintru inceput, gasim in acest Wreck-It Ralph cam tot ce lipseste din Pixels. Extrapoland, Wreck-It Ralph poate servi ca exemplu pentru orice proiect viitor de animatie care vrea sa gaseasca acel echilibru intre calitate si succes, iar scenariul este si el un model de cum sa-l alcatuiesti ca sa fie si interesant dar si captivant in acelasi timp. Creionarea personajului principal Ralph, exemplara prin evolutie si forma, poate functiona ca etalon chiar si pentru un lung-metraj de ce nu?
Frumos; un 7,78! O raritate in zilele noastre.

Last edited by alali : 09 Jun 2016 at 17:18.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Sep 2015, 01:39   #3
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Diferit ca tema dar si coloana sonora trebuie obligatoriu remarcata.

Lilo & Stitch (2002)



Trecand peste mesajele "revelatoare" oferite cu atata generozitate de catre cei ce isi exprima parerea vis-a-vis de aceasta animatie si care ne lamuresc intelesurile ascunse ale filmului cum este el despre prietenie, familie si cat de importante sunt acestea, ce trebuie cu adevarat remarcat inca de la inceput este tema absolut noua pe care o trateaza si anume viata extraterestra. Si cand discutam despre filme, fie ele animatii sau nu, nu prea ne apare oportunitatea sa putem spune ca o productie aduce pe tapet, la categoria in care se incadreaza, ceva cu adevarat nou. Asadar, iata marele meritul aici. (atentie! vorbim de lung-metraje nu de short-uri gen Tom si Jerry)
NNeobisnuit pentru micutii privitori care nu au mai asistat la o alta abordare a unei astfel de teme, filmul isi asuma un risc enorm. Acest fel de pionerat este foarte primejdios atat pentru regizor cat si pentru studio si de aceea este permanent evitat de marile case de productie, niciuna neriscand ca numele ei sa fie asociat cu un posibil esec de rasunet atat in privinta publicului dar si financiar.
Insa Lilo & Stich a fost un real succes.
Introducerea acestei noi teme in universul animat tot mai diversificat al copiilor se realizeaza de-a dreptul minunat. Monstruletul-alien este atat de placut si de nou pentru prichindeii care l-au indragit instantaneu de respectivul animalut.
Seria animata de 70 de episoade si lung-metrajul Lilo & Stitch 2: Stitch Has a Glitch (2005) ce i-au urmat, vorbesc de la sine despre acest succes.
Faceam afirmatia cum ca acest film este un deschizator de drumuri deoarece eu unul nu stiu alte lung-metraje pana la acesta care sa vorbeasca despre viata de pe alte planete si mai ales sa prezinta extraterestrii, numindu-i chiar explicit cu acest apelativ in film. Si cu atat mai putin nu cred ca Disney-ul sa o fi facut pana la aceasta pelicula. Ar putea fi banuite The Brave Little Toaster Goes to Mars (1998) si Mutant Aliens (2001) din ce stiu eu. Dar in ambele cazuri nu se trateaza despre fiinte extraterestre ci de lucruri comune din bucatarie cum e in primul caz, respectiv oameni si animale pamantene ce sufera mutatii in cel de-al doilea caz. Nu e si situatia animatiei de fata.
O alta realizare poate la fel de importanta ca si inovatia in ceea ce priveste tema, este gaselnita-omagiu pe care o foloseste echipa de productie de a-l aduce in atentia copiilor pe regele rock and roll-ului si anume pe Elvis Presley. Coloana sonora ne incanta cu multe creatii ale acestui titan al muzicii dar nu se rezuma doar la atat. Ni se vorbeste chiar prin gura personajului Lilo despre importanta si geniul marelui Elvis, ceea ce face pentru micutii spectatori si mai incitanta tema respectiva. Adica nu ii spune mama si tata sau doamna la scoala, ci chiar Lilo; (va dati seama? cat de tare e asta?)
Pentru aceasta introducere trebuiesc felicitati scenaristii, producatorii si regizorii acestei animatii. Mare realizare intr-un timp in care nivelul productiilor family sau kids este atat de jos si scade fara semne ca ar avea vreo limita pana la care ar putea sa decada.
Asadar recomand acest desen animat inovator si plin de invataminte. Un 7,49 bine meritat.

Last edited by alali : 09 Jun 2016 at 18:13.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Sep 2015, 17:57   #4
saiaj
Senior
 
saiaj
 
Join Date: Sep 2014
Posts: 102
Pot sa postez si eu ceva, pot, pot, pot?

Recomand o animatie dar mai veche "Fritz the cat" din 1972.

Atentie copii!!! Este o animatie psihedelico-erotica, sau o putem defini ca pe o satira la adresa societatii new-yorkeze/americane a anilor '60-70.
saiaj is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 07 Nov 2015, 21:47   #5
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Tipic pentru o animatie; Original ca si creatie.

Hotel Transylvania (2012)



Monstri simpatici care nu mai sperie pe nimeni, actiune buna intr-o atmosfera tinereasca si peste toate zambete; multe zambete.
Asa s-ar putea rezuma intr-un singur rand intreaga pelicula daca am fi obligati sa facem o astfel de descriere succinta. Dar doar obligati am putea comite un astfel de act nesabuit si care e evident ca ne-ar sili sa omite multe din cele pe care le dorim mentionate atunci cand facem comentariul acestui desen animat aparte.
Filmul aduce in prim plan o lume mai neobisnuita pentru micuti dar nu numai pentru ei. E practic o lume atipica pentru orice iubitor de animatii. Un fel de teritoriu virgin, inca neexploatat de niciun temerar pana acum, sau cel putin nu la acest nivel: monstri si modul lor de a trai. Un decor vetust, o viata izolata si lipsa totala a contactului cu civilizatia si progresul tehnologic duc iremediabil catre situatii amuzante. Apoi isi face aparitia "intrusul" care imparte filmul in 2 parti distincte.
Prima parte e ceva mai amuzanta si este cea in care tanarul nu intelege in ce s-a bagat. Este construita ca un joc continuu, inofensiv si naiv, iar aceste atribute sunt ingrediente pentru multa veselie.
Partea a 2-a, mai serioasa si mai incarcata de morala, este si cea in care Dracula, centrul acestui univers sinistru si lugubru, isi reanalizeaza prioritatile si convingerile. Iar motivul pentru care face toata aceste schimbari este unul singur: dragostea pentru fiica sa.

Exceptand totusi acest deznodamant cliseistic in animatiile gen Pixar sau Disney si pe care vad acum ca pare sa-l fi adoptat si Columbia Pictures, filmul de fata poate fi considerat chiar original. E altfel decat tot ce a fost pana acum in genul din care, cu mandrie se poate declara ca facand parte. Bine adaptat si bine structurat pe momente, are din pacate o doza mare de superficialitate in ceea ce priveste acuratetea povestii si alegerea personajelor. Dar toate aceste erori sau poate scapari intentionate s-au facut in spiritul povestii si asta scuza intreaga frivolitate. Vorbind totusi de o animatie, treaca de la noi...

Recomand mai ales acum in perioada de iarna... Sa vedem cum o sa fie partea a 2-a, desi marturisesc ca nu am asteptari prea mari. Nu vad ce anume s-ar mai putea spune pentru a suscita interes. 7,28.

Last edited by alali : 09 Jun 2016 at 18:55.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Nov 2015, 16:14   #6
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Una bulgareasca !
https://youtu.be/CUp9TcNI2lE
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2016, 05:31   #7
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Rango, un western autentic.

Rango (2011)



Acest Rango este cap coada un omagiu adus marilor succese western ale anilor 60-70, insa ce este remarcabil si surprinzator este ca ramane original si pe alocuri inovator in domeniul animatiei.
Cele doua elemente care dau culoare, la figurat, acestei productii sunt fara indoiala, muzica lui Hans Zimmer, produsa sau adaptata si regia lui Gore Verbinski.
Verbinski, ca si Zimmer au "plagiat" cam tot ce era emblematic in lumea cinematografica a vestului salbatic si l-au introdus in film fara ca sa creeze rupturi si artificialitati sesizabile in cursivitatea povestii pe care Rango ne-o serveste. Zimmer a creat o muzica omagiu adusa lui Morricone dar si anumitor filme devenite clasice ale genului iar Verbinski a imprumutat personaje si scene din toate creatiile carora timpul le-a oferit valoare de simbol reprezentativ pentru genul western. Un astfel de "invitat" de onoare este nimeni altul decat icon-ul Clint Eastwood, in interpretarea celebrului sau personaj Omul Fara Nume personificat aici, ca voce, de Timothy Olyphant. Dar chiar si asa, in lipsa inconfundabilului timbru vocal al lui Eastwood, trimiterea este atat de evidenta incat pana si cele 5 oscaruri pe care actorul, regizorul si producatorul le detine, isi fac loc si in film in probabil cel mai fortat cadru introdus artificial si fara nicio legatura cu actiunea propriu-zisa.
Ca tot am pomenit de scene imprumutate de regizor din alte surse, exemplul cu cel mai mare corespondent in randul cinefililor este cel al celor 7 magnifici; acea repriza de calarie in mirificul asfintit care a devenit chiar afis al filmului amintit.
Si cum trimiterile la aceste opere clasice nu se puteau face decat folosind scenele simbol din aceste productii, iar asta ar fi putut da nastere cliseelor, care trebuie sa recunoastem ca sunt destule in constructia acestui film, Verbinski a folosit un artificiu inteligent si a parodiat 2-3 astfel de preluari. Si de aici senzatia ca tot ce ar fi fost cliseistic sau copiat este intentionat si artistic introdus si folosit si ca nicidecum nu este doar o imitatie ieftina a ceea ce a fost realizat de alti regizori inaitea lui. Foarte interesanta si eleganta aceasta rezolvare a unei probleme cu care se confrunta mai toate filmele zilelor noastre.
De audienta si toleranta personajelor "mai putin atractive", nu vreau sa vorbesc prea mult pentru ca nu merita iscata o polemica in jurul temei. Eu am vazut filmul impreuna cu filul meu de 11 ani si marturisesc ca pana si pe mine m-a surprins felul in care copilului a inteles si a apreciat tot ce s-a intamplat pe ecran. A gustat toate glumele, a indragit "aratarile" rezidente ale satul prafuit, a apreciat aerul western si modul in care e acest desen realizat, bineinteles, toate la nivelul lui de intelegere. Dar ce e important de subliniat e ca nicio clipa nu a fost oripilat sau si mai si, infricosat de infatisarea protagonistilor. Asadar, subiect artificial creat.(punct)

Ca si concluzie o sa mai aduc inca o lauda acestui debut regizoral intr-un lung-metraj de animatie a acestui regizor care desi avea o carte de vizita ok, cred ca a realizat prin acest proiect mai mult decat tot ce reusise cu acele blockbuster-e cu succes urias de casa. Un 7,89! Arta!

Last edited by alali : 09 Jun 2016 at 19:41.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 05 Apr 2016, 23:28   #8
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Profesionalismul sau evolutia lenta dar sanatoasa a unei industrii cinematografice de succes.
Nu tu pile, nu tu incuscriri si ... mai putine fumuri... (recunoasteti descrierea?)


Pana in '90, productia de lung-metraje de animatie a ibericilor a facut pasi timizi si asta chiar daca primul lung-metraj dateaza inca din anii timpurii ai cinematografiei, Peludópolis (1931). In toti acesti 60 de ani ce s-au scurs, nu merita sa fie amintite decat 1, cel mult 2 titluri, dar si acestea mai aproape de anii 90 decat de prima realizare: Los viajes de Gulliver (1983) si Los 4 músicos de Bremen (1989). Insa, odata cu La Leyenda del viento del Norte (1992) si apoi cu sequel-ul acestuia, El regreso del viento del Norte (1994), Spania ca tara incepea sa isi faca simtita prezenta pe aceasta piata a animatiilor si astfel sa inceapa lupta cu marele mamut Disney. O lupta inegala dar indrazneata pentru acea vreme. A urmat un deceniu si jumatate de incercari, de proiecte mediocre si de dezamagiri atat dpdv al publicului dar mai ales financiar. Totusi, au fost si titluri care s-au ridicat peste medie gen: La isla del cangrejo (2000) sau Los reyes magos (2003). Ideea e ca s-au produs in continuare cel putin 4-5 astfel de productii anual si ca s-a cautat in permanenta un echilibru intre comercial si arta. Subiecte noi, deosebite sau clasicele povesti pentru copii au fost rescrise si rastalmacite in speranta unei idei care sa scoata din anonimat acest sector atat de competitiv, pentru ca de prin anii 90 au mai aparut pe piata pe langa Warner si Disney, alti doi giganti: DreamWorks si Pixar.
Si iata-ne ajunsi la fatidicul an 2009, anul loviturii de box-office, atat nationala cat si internationala, lovitura reprezentata de lansarea co-productiei Planet 51 (2009), film ce si-a dublat prin incasari, costurile. 2010 avea sa devina anul recunoasterii si consacrarii acestei intregi evolutii, o evolutie sanatoasa si temeinica, incununata cu nominalizarea lui Chico & Rita (2010) la premiile Oscar. Apoi, in fiecare an au fost lansate hit-uri ca: Arrugas (2011), O Apóstolo (2012), Metegol (2013) sau Mortadelo y Filemón contra Jimmy el Cachondo (2014). Iar de aici pana la a vedea productia de animatii spaniola ca fiind una profitabila si interesante nu a mai fost nevoie de niciun pas. Totul s-a intamplat "de la sine". Asa au ajuns companii gen Paramount Pictures sa asigure distribuirea productiilor spaniole de animatie in toata lumea. Pentru ca le-au gasit atractive si au considerat ca adaugarea acelor titluri in portofoliile lor le aduce plus valoare si nu in ultimul rand, prestigiu.

0bligatoriu de mentionat si acest nume cand se vorbeste de film animat spaniol: Enrique Gato. Probabil ca de el se leaga o mare parte din succesul anilor din urma a ibericilor. El a transpus un personaj popular, un fel de Pacala al nostru, doar ca mai aratos, intr-un desen animat. Rezultatul? Las aventuras de Tadeo Jones (2012), cel mai mare succes de box-office al unei pelicule de gen din istoria tarii. Desi lansata doar in tari vorbitoare de limba spaniola, filmul a castigat de 3 ori mai mult decat a consumat. E adevarat ca nu l-a depasit pe mai sus laudatul Planet 51, nedepasind suta de milioane, dar strict raportat la profituri, e primul. Unde mai punem ca Tad Jones: The Hero Returns (2016), continuarea, este deja arvunita de acelasi Paramount.
Tot asa a fost cazul si cu filmul despre care o sa fac vorbire mai jos, Atrapa la Bandera (2015). Mai multe in review-ul viitor.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 07 Apr 2016, 13:45   #9
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
5, cel mult 6 anisori; ce e mai mult strica.

Atrapa la Bandera (2015)
aka
Capture the flag (2015)




Dezamagire, cam asta e ce simti dupa vizionarea acestui ultim "hit" al studiourilor de animatie spaniole, (2 studiouri de toate). Enrique Gato, este rasfatatul de serviciu al breslei. Si-a capatat acest statut dupa ce a persistat in ideea de a-i da viata intr-un film "propriului copil", Tadeo Jones si pentru care proiect a luptat 8 ani. Atat s-a scrus de la realizarea primului short, Tadeo Jones (2004) , pana la deja celebrul lung-metraj Las aventuras de Tadeo Jones (2007). Iar ideea acestui personaj fiind un succes de casa, l-a adus pe Gato in atentia Paramontului si i-a dat mana libera sa se exprime asa cum dorea. Si rezultatul este acest desen animat spaniol vorbit in engleza Capture the flag sau cum este el cunoscut in tarile vorbitoare de spaniola si care e practic a doua denumire oficiala, Atrapa la Bandera. O ciudatenie pentru productiile tipic spaniole aceasta engleza ce se foloseste in voice, dar impusa de corporatisti ca un "must".
Insa, nici pe departe nu se poate compara aceasta calicatura cu filmul personajului Tadeo Jones. Nu subiectul ar fi rau ca idee, dar modul in care este imbracat si ecranizarea in sine, un singur cuvant poate caracteriza rezultatul final: penibil. Un copil normal, de 8-9 ani, te va bombarda cu intrebari imposibile inca din prima jumatate de ora, intrebari ce te vor pune in mare incurcatura pentru ca singurul raspuns corect ar trebui sa fie "E asa pentru ca e un desene prost facut!".
Momente care nu se leaga, situatii stupide si anti-eroi prostuti rau de tot, te agaseaza si te enerveaza non-stop, incat fac vizionarea o corvoada.
Iar modul in care se dezamorseaza conflictul si aceasta disparitie totala a tensiunii, abrupta si neanticipata, reuseste sa ii plictiseasca chiar si pe cei mai mici dintre spectatori.
Se incearca salvarea de ultim moment, macar partiala a peliculei prin introducerea acelei simpatice soparle, dar de la un anumit punct si ea devine enervanta. Ocupa prea mult spatiu, prea mult timp iar cand din propriul buzunar incepe sa scoata tot felul de gadget-uri, unu mai nefolositor ca altul si care mai si par ca nu se mai termina.... jenant moment.
Personal, astept partea a doua din aventurile lui Tadeo, poate acolo sa nu mai experimentez momente atat de stanjenitoare si de penibile.

Nota 4,55. Merita vizionata doar de spectatorii sub 6, cu mult 7 ani. Singurul bonus este ca nu abunda in vulgaritati sau prostie dusa la rang de calitate cum ne cam obisnuieste in ultimul timp sa ne transmita in mod explicit Hollywood-ul, ca in rest ... nimic.

Last edited by alali : 09 Jun 2016 at 03:03.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 28 Apr 2016, 02:42   #10
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Superputeri? Neah; un fleac!

The Incredibles (2004)



Ceea ce impresionaeaza la aceasta animatie este constructia din scenariu. Cu personaje demne de filme de actiune, atat de bine construite sunt, cu tot felul de amanunte pe care nu poti sa ti le imaginezi macar, daramite sa le intuiesti, lungmetrajul animat surprinde si captiveaza in egala masura.
Pacat ca pleaca de la deja plictisitoarele personaje cu superputeri si de la omniprezentul dusman-geniu, eternul pierzator care mocneste in laboratoarele secrete, razbunarea.
Desi intriga, asa cum spuneam, este una atat de uzitata in desenele animate, pornind de la short-urile de 6-7 minute si mergand pana la celebrele deja seriale difuzate de posturi tv dedicate acestui gen de productii, scenaristii au incercat sa schimbe ceva, daca nu in partile esentiale atunci macar la nivel de perceptie. Si au rasturnat rapoartele. Acum un super-erou este blamat, este ostracizat si obligat sa se ascunda. Nimeni nu mai are nevoie de astfel de "ciudati" care fac bine dar ... te jeneaza pe ici pe colo. Vorba aia, daca tot ma salvezi de la o cadere intr-un hau fara fund, macar nu imi dizloca umarul cand ma prinzi de brat. Ia-ma usor, cu frumosul, ca daca nu, poate nu mai vreau sa fiu salvat.
Si prin aceasta situatie ipotetica cred ca am surprins intregul ridicol al situatiei. Iar acest ridicol nu este doar al nostru, al adultilor ci este sesizat si de copii. Prea este bagatelizata aceasta conditie de super-erou si deformata realitatea doar pentru a servi intrigii.
Insa, odata reinceputa, chiar si in secret, viata de super-erou, totul pare sa isi recapete frumusetea unei animatii iar vizionarea redevine placuta si relaxanta.
Pe langa aceasta inversare a valorilor, pelicula de fata vine si cu o alta noutate. Aceasta relatie dintre cei 5 super-eroi. o relatie normala de familie obisnuita, cu bune si cu rele, cu capriciile fiecarei varste este, trebuie sa recunoastem, o tema destul de tabu in productiile de acest gen. Iar modul in care ea ne este prezentata si dezbatuta aici e de laudat. Nu se face cu nimic rabat de la dificultatea si delicatetea cu care trebuie tratat un astfel de subiect, chiar daca publicul tinta este cel care este in cazul de fata. Pentru ridicarea stachetei, echipa de productie chiar merita toate aprecierile noastre.
Concluzie: Un desen animat pe cat de obisnuit ca subiect, pe atat de surprinzator ca si colorit al povestii. O tesatura maiastra de tot felul de planuri secundare care mai de care mai surprinzatoare si care dau frumusete subiectului principal. Nota 7,48! Merita si chiar este bun, dar dupa prima jumatate de ora.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Jun 2016, 02:19   #11
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Piatra de hotar pentru tot ce inseamna astazi animatie. Un altfel de testament al lui

The Jungle Book (1967)



Istoria aparitiei acestei animatii este ea insasi subiect de film si poate ca intr-o zi chiar o sa avem un lung-metraj cu o astfel de tema, -vezi Hitchcock (2012) cu Psycho (1960)-. Faptul ca este ultimul proiect animat in care Walt Disney insusi s-a implicat este imens ca importanta. Venit dupa o perioada de aur de 20 de ani, (timp in care studioul a produs 10 mari succese devenite ulterior clasice) si asa cum se va dovedi ulterior, incepator al unei noi astfel de perioade pentru studiourile Disney, avand si incarcatura aparte care a marcat lansarea acestei animatii in cinematografe, importanta realizarii acestei productii pentru istoria celei de a 7-a arte este evidenta pentru oricine zic eu. Un esec suferit de The Jungle Book ar fi dus la desfiintarea sectiei de animatie din cadrul respectivelor studiouri iar asta a constituit o presiune uriasa, suplimentara pentru intregul colectiv si asa decimat al acestei case de film. Insa rezultatul, mult peste asteptari, a schimbat total destine si chiar cinematografia per ansamblu.
Fiind primul succes de box office al unei astfel de productii, Studioul Disney a primit pe langa confirmare si o gura de oxigen atat de asteptata de toti acei artisti care visau si credeau asemenea mentorului lor recent plecat din aceasta lume. A fost asadar un ultim succes al lui Walt.
Filmul reprezinta o adaptare pur entertainment a cartii lui Kipling. Excluzandu-se cam tot ce putea sa nasca controverse sau care ar fi intunecat in vreun fel buna dispozitie a spectatorului asa cum se intampla in carte, (aceasta a fost viziuna lui Walt insusi asupra adaptarii), a rezultat o animatie hazlie si plina de veselie si muzica.
Replica amuzanta primita ca sarcina de serviciu practic de intreaga echipa creationala ce lucra la acest proiect, atunci cand seful nu a primit niciun raspuns pozitiv la intrebarea "daca cineva a citit povestea originala?", a pecetluit scenariul sub forma in care il vedem astazi. Acel "Bine! (ca nu ati citit povestea clasica) Si nici sa nu o cititi cat timp lucrati la realizarea acestui film!" poate parea ciudat ca indemn venit de la maestru Walt insusi, dar tinandu-se cont ca se dorea un produs final ce sa provoace veselie, ideal era sa nu aiba prea mare legatura cu sursa de inspiratie. Si iata ca ideea a prins.
Revazut astazi, daca e sa ma scutur de nostalgia pe care mi-o creaza orice revizionarea a acestui desen, trebuie sa marturisesc ca animatia nu a rezistat atat de bine testului neiertator al trecerii timpului cum e cazul altor productii Disney mai vechi chiar si decat aceasta. (Pinocchio (1940) sau Bambi (1942))
E tristul adevar si chiar daca nu place sa-l spunem e din pacate real si sesizabil pentru orice parinte a carui copil creste si nu mai e acea mogaldeata pe care sa o inveti cantecele de la gradinita. Copiii nu mai gusta acest film dupa, sa zic eu, 9-10 anisori.
Ca o fi rezultatul lipsei actiunii sau mai bine spus a simplificarii la maximum a acesteia asa cum insusi realizatorii marturisesc in materialul "making of" ca s-a realizat, sau poate pentru ca deznodamantul care e atat de scurt, practic in mai putin de 1 minut se rezolva tot conflictul si lumea junglei se intoarce la dans si la joaca, nu pot sa afirm cu fermitate. Cert e ca aceste inconveniente nu reprezinta cu siguranta atuuri in ceea ce priveste starnirea interesului, ba din contra.
Mai e si muzica care e superba, e memorabila si e si bine indusa de poveste. Practic filmul nu se opreste pentru aceste scenete ci ele vin ca o continuare a povestii de pana atunci.Dar si asa, pare-se ca e prea multa. Iar asta nu mai e pe gustul scolarilor zilelor noastre. Nu stiu cum e pentru o fetita ca nu am avut norocul sa am astfel de urmase, dar la baieti pot spune cu siguranta ca pe masura ce varsta creste, Cartea Junglei isi pierde din atractivitate. (si asta in conditiile in care nu i-am oferit copilului, lui si prietenilor lui, acces la intoxicatiile actuale cu bureti ca personaje principale sau spirite si tineri vomitatori, ragaitori sau mai stiu eu ce alti astfel de protagonisti oribili. In afara unui martian ca si Stich sau de aventurile spatiale din Treasure Planet (2002), WALL·E (2008), Planet 51 (2009) si alte cateva astfel de animatii Disney sau Pixar, cu siguranta nu a abuzat de acest tip de eroi si supereroi; deci nu pot pune lipsa de atractie pentru povestea de aventura din Cartea Junglei pe o intoxicatie cu acest nou gen cosmic de a face animatie)
Revenind, in afara importantei ecranizarii despre care facem vorbire aici, -importanta pentru intregul fenomen animat de pe marile ecrane- si pentru impactul pe care l-a starnit la vremea ei dar si multi ani dupa, pot spune din pacate ca in ultimii ani si cu siguranta mai accentuat in anii ce vor urma, aceasta animatie isi pierde din stralucire, iar adresabilitatea ei se va restrange tot mai mult la micutii si foarte micutii spectatori.
Nota 7,23 pentru tot ce a insemnat The Jungle Book in viata noastra.

Last edited by alali : 17 Jun 2016 at 03:29.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 Oct 2016, 17:26   #12
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
O superba poveste clasica, curajoasa si indrazneata pana la ... acea mica impertinent

Brave (2012)



Un film animat extrem de curajos. Are atata indrazneala si cutezanta incat trece foarte sublim de la curaj la impertinenta. Insa doar intr-o singura ocazie punctuala apare acest tip de anomalie. Bine ca e numai atat! (referire la momentul in care "vrajitoarea inregistrata" isi prezinta meniul disponibil cu toate optiunile sale, aducand aminte de un robot telefonic modern). Acest episod se vrea probabil unul amuzant, dar nu e deloc asa.
Si stau si ma intreb: Daca tu regizor, reusesti sa creezi o asemenea atmosfera incat chiar si orice adult privitor este vrajit de lumea de poveste pe care o propui spre vizionare, de ce oare incerci acest artificiu neinspirat care sa il smulga pe acesta, intr-un mod atat de brutal, din placuta transă in care era intrat si pe care o gusta cu bucuria unui copil? Serios ca nu inteleg ce anume s-a vrut cu acest moment futurist introdus intr-o lume arhaica, de basm. Iar cand te gandesti ca 3 minti luminate au luat o astfel de decizie, Mark Andrews, Brenda Chapman si Steve Purcell, te doare capul. Sa nu mai pomenesc de cv-urile halucinante ale celor 3 si deci, de experienta uriasa pe care acestia o au in domeniul filmului animat, ca atunci durerea provocata de stupidul episod creat si lasat la montaj prosteste, risca sa se transforme intr-o migrena de toata frumusetea.
Despre film ca si produs Disney, numai cuvinte de lauda. Ma bucura enorm ca marele studio s-a intors in lumea basmului clasic si ne aduce tot felul de productii cu printese si printi, cu vrajitoare si magie si cu imparati, imparatese sau regate. Acest gen de "animated features" a reusit sa isi recastige locul intre release-uri si cu o cadenta cam de o lansare la 2 ani, Disney scoate pe piata si astfel de minunatii. Lucrurile au intrat in normal odata cu The Princess and the Frog (2009), cand, dupa atatea animalute ca: Chicken Little (2005), Bambi II (2006), Ratatouille (2007) sau Bolt (2008) alternate de personaje mecanice gen: Cars (2006) sau WALL·E (2008), creatorii de la Pixar-Disney au redescoperit lumile de peste mari si tari si care incep cu "a fost odata ca niciodata": Tangled (2010), Brave (2012) si mult indragitul Frozen (2013).
Despre personajele din Brave: ursoaica este de-a dreptul fermecatoare. Are gratia unei regine, are masivitatea unei salbaticiuni ucigase si mai are si acea privire in care graficienii au reusit sa puna toate sentimentele pe care o mama, sotie regina sau femeie ar trebui sa le exprime. Sa reusesti sa transmiti atat de mult si cu o asa intensitate doar din privirea personajului pe care il creezi este fantastic, cu atat mai mult cu cat el este unul animat.
Merida in schimb imi aminteste de Janet Devlin, roscata irlandeza atat de firava si de copilaroasa si care ne-a incantat cu acea prima auditie intr-un show de talente; un farmec anume avand si accentul atat de specific zonei din care se trage. Totusi, ca tot veni vorba de accent, in unele momente vocea celei care o anima pe Merida, Kelly Macdonald, m-a cam deranjat la ureche. Avea un fel de nota falsa in momentele de trecere de la starea de furie la cea de calm si facea parca sa fie prea barbateasca inflexiunea vocii, prea matura daca vreti.
Concluzie: Un film splendid pentru copiii de orice varsta. Pana la un 50 de anisori, am luat o marja mai marisoara, asa, ca sa am unde ma include si pe mine, toti acesti copii mai mari vor redescoperii placerea de a se lasa furati de o poveste, in aceeasi masura si cu aceleasi emotii cum o faceau in perioada demult apusa a copilariei lor.
Ps. Ca un subiect de reflectie, in acest basm nu apare Fat-Frumos. Filmul nu se incheie cu o nunta ce sa dureze 3 zile si 3 nopti, iar fata nu devine automat mireasa. Iata ca se poate si iesi din sablonul clasic si totusi sa oferi aceeasi senzatie placuta si nostalgica. Nota 8,21!

Last edited by alali : 14 Jan 2017 at 10:04.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Nov 2016, 17:31   #13
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
9, filmul in care si cerul plange pentru greselile omenirii.

9 (2009)



O animatie care se bazeaza preponderent pe ceea ce are de oferit dpdv vizual. Grafica reusita de echipa Starz Animation din Toronto, supervizati de cine altul daca nu de Tim Burton, ca doar este un film post apocaliptic, sumbru si cu personaje stranii, atipice, e magistrala.
De departe, ceea ce acapareaza privirea, este modul in care personajele-papusi sunt confectionate. Fiecare avand o trasatura distincta, unica, un defect daca credeti ca acest cuvant defineste mai bine cicatricile pe care personajele le au, exact ca si oamenii, figurinele imbracate in panza de sac sunt intr-un mod straniu, mecanizate si au suflet. Creatorul lor, un om de stiinta, cercetator si geniu deopotriva, le-a oferit franturi din propriul suflet, ca sa le anime si astfel, ele sa ii continue munca, atat pe partea de cercetare cat si in incercarea de a-si repare greseala enorma pe care a comis-o si de ce nu, de a repara chiar lumea, adica planeta pamant. Si totusi, stiinta nu era de ajuns pentru a indeplini un plan atat de ambitios cum e cel in care un om vrea sa creeze viata. Solutia vine cumva in spiritul animeurilor, imprumutand de acolo magia care ramane mai presus de teoreme sau calcule dintre cele mai complicate. Omul de stiinta realizeaza astfel ca demonul mecanic, "multi"-dextru, pe care l-a dezlantuit prin acelasi procedeu prin care avea ulterior sa creeze aceste "ramasite ale omenirii", papusile, si caruia i-a oferit intreaga sa cunoastere, mintea sa impreuna cu piesa ce continea formula magica, mecanizata si ea acum, a adus distrugerea pentru ca nu avea si suflet pe langa inteligenta.
Papusile au insa acest ingredient, fiecare in cantitati mici si fiecare practic preluand o trasatura anume de la parintele sau. Dar 9 detine, mai mult ca toti la un loc, personalitatea celui care a fost OMUL de stiinta si tot el este si cel ce are responsabilitatea sa-i indeplineasca testamentul acestuia. Face aceeasi greseala ca si fauritorul sau, insa de aceasta data este decis ca lucrurile sa nu ramana asa si impreuna cu gasca, (celelalte figurine de la 1 la 8), decide sa indrepte lucrurile.
Din acest punct, actiunea devine alerta si pericolul planeaza permanent asupra acestor mici creatii. Animatia devine oarecum atipica pentru un film de gen si pentru un family asa cum se recomanda. Momente triste sunt presarate pe tot intinsul proiectiei. Nici finalul nu vine sa aline suferinta asa cum isi doresc micii spectatori. Totul tradeaza amprenta Burton si nimic nu e "politically correct" ca in marea majoritate a desenelor. Poate doar prezenta razboinicei neinfricate sa para ca face parte din acest registru al "cliseelor" Hollywood-ului. De ce din profesor, un barbat, s-a desprins o astfel de eroina? O fi partea mai feminina a autorului?...., tot ce se poate, insa noi o sa luam filmul asa cum e el, fara a fi prea carcotasi de aceasta data.
Dar trebuie sa spunem ca scenariul e punctul debil al acestui film. Ce sa facem? Nu ne putem abtine. Pare o spicuire din cam tot ce a fost pana acum spus si realizat. Nu plictiseste si faptul ca lungimea peliculei este realitiv mica, putin peste 70 de minute, nu iti da timpul sa simti repetitiile. Recupereaza insa, din belsug la creativitate si prezentare. Aici nimic de reprosat ci doar de aplaudat.
Tot de laudat e si triajul pe care il face casa producatoare de film Focus Features in domeniul titlurilor animatiilor pe care si le include in portofoliu. Avem tot din 2 in 2 ani cate o animatie unica din punct de vedere vizual si al constructiei: Coraline (2009), ParaNorman (2012), The Boxtrolls (2014) si Kubo and the Two Strings (2016). Sper sa o tina tot asa.
Concluzie: O animatie sumbra, trista in marea sa majoritate, (scenariul apocaliptic si dezolant contribuind din plin la senzatia de suparare pe care ti-o creaza filmul), dar care incheie prin picaturi de optimism si speranta, triste si ele aidoma lacrimilor celor nevinovati care au impartit impreuna cu cei responsabili . Cea mai impresionanta imagine a intregului film, desi sunt multe ce pot concura la aceasta categorie, eu o consider pe aceea a tabloului in fata caruia 9 se opreste si exclama: "Asa arata oare, inainte, locul asta?". Nota 7,79!
Ps. Curios sau nu, 9 Scientist are pagina de faceboock si desi a postat doar in preajma datei de lansare a filmului, adica anul 2009, recent, in 2016 in vara, a facut o noua postare. Sa insemne asta oare o continuare?
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Dec 2016, 23:00   #14
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Cine este Mos Craciun, acel personaj simpatic ce apare la televizor?

Santa Claus Is Comin' to Town (1970)



Mos Craciun asa cum apare el in minunata lume a filmului, in special cea americana; Filme care ne coloreaza zilele de iarna si, de ce sa nu recunoastem, ne introduc putin si in atmosfera de sarbatoare ce se resimte in casele celor ce intampina cu bucurie Nasterea Domnului. Dar cine e acest personaj atat de indragit de o mare parte a omenirii? De unde a aparut el?
Daca nu stiti ce sa raspundeti la aceste intrebari sau pur si simplu v-ati saturat sa tot cautati explicatii la fiecare detaliu din "traditionala" venire a Mosului, e de ajuns sa-i puneti acest mediu-metraj copilului si in el va gasi explicatii la absolut tot ce tine de obiceiurile (necrestine) ale acestei sarbatori. De la "cine este el", "cum a inceput sa ofere cadouri", "cum si-a ales numele, ajutoarele si renii", pana la minusculele detalii legate de "agatarea sosetelor in fata semineului", totul se explica pe parcursul acestei animatii. Unele lamuriri sunt mai pertinente, in timp ce alte sunt mai putin credibile, dar pentru micuti, acestea vor fi suficiente in prima faza, mai ales in acea perioada a copilariei lor, cand inca mai cred in existenta durduliului personaj.
Revenind la judecata noastra, a parintilor carcotasi si pretentiosi, observam cu usurinta ca filmul promoveaza exact acel timp de Mos Craciun, rebrenduit in 1932 de celebra marca de bauturi racoritoare, Coca Cola, care apeland la artistul Haddon Sundblom, i-a comandat acestuia o noua imagine ce sa se incadreze in politica de addvetising a gigantei companii. Rezultatul e arhicunoscut. Un batran zglobiu, cu burta si barba alba ce are hainele rosii, cu tivul alb, exact culorile companiei despre care pomeneam.
In ciuda faptului ca imaginea pe care o propune este una extrem de comerciala, filmul animat are si un mare plus chiar la final cand, in urechi ne rasuna superba melodie a lui Eddie Cantor, reinterpretata, dar care are aceeasi minunata coloratura sonora ce cu siguranta va incanta si inveseli intreaga familie, de la cel mai mare pana la cel mai mic. Eu personal am pus-o zile intregi pe repeat si tot nu ma mai satur de a o asculta.
https://www.youtube.com/watch?v=kM_eWxvLGiM

Concluzie: Perfecta pentru aceste zile de sarbatoare, cele 50 de minute animate, va vor aduce buna-dispozitie in caminele voastre, acolo unde nazdravanii prichidei nu mai au astampar sa mai rabde alte cateva zile, pana la venirea celui pe care timp de un an intreg l-au asteptat cu stoicism. Pur comercial si pe o gandire corporatista, desenul este totusi placut si bine realizat. Are multe momente muzicale antrenante si modul de realizare ce foloseste, sau doar da senzatia ca foloseste, papusi din plastic, ii confera un aer original. Nota 7,06!
Ps. Adultii sa invete si ei din acest desen, odata pentru totdeauna, ca aceasta sarbatoare si venirea mosului e strict legata de jucarii si nu de rechizite, haine sau mai stiu eu ce alte lucruri de trebuinta micutilor. Jucarii si iar jucarii! Nimic altceva! Sa fie clar!

Last edited by alali : 26 Dec 2016 at 18:38.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Jan 2017, 09:54   #15
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Ezoteric si spiritual; misterios si ireal. Lumea maleabila a unui timp fluid.

Tenshi no tamago (1985)
aka
Angel's Egg (1985)



Pelicule care iti lasa totul la aprecierea ta si pe care filme incerc sa le evit pe cat pot de mult. Anime-urile de acest gen ofera de obicei unele indicii, drumuri pe care poti sa o apuci, dar nu ofera raspunsuri de nici o culoare. Totul in cuprinsul lor este simbolic realizat si nimic nu tradeaza adevarata semnificatie.
Insa in cazul acestui lung-metraj, e si nu e asa. Faptul ca leaga toata aceasta lume suprarealista de lengende biblice, iti ofera mai mult decat necesarul ca sa incerci sa intelegi macar o latura din ceea ce propune prin imagine regizorul japonez Mamoru Oshii. Surprinzatoare e maniera corecta in care sunt utilizate parti din Geneza, prima carte a Pentateuhului, (Potopul, pentru exactitate). Lumea dezolanta, parasita si difuza, vazuta in multe ocazii prin unduirea lichida a apei, te predispune la a dubita asupra realitatii a ceea ce iti percepe ochiul. Personajele, doua la numar, sunt diametral opuse. Primul, copila, are o paloare incompatibila cu viata, parand facute din marmura. Cavalerul ratacitor e reprezentarea umanului, plin de indoieli si intrebari. Ceilalti oameni, pescari ce vaneaza fantasme, sunt monocolori si par pietrificati. Se animeaza doar cand e vorba sa apara himera pe care o ravnesc si doar pentru ea au ochi. Nimic nu exista si nimic nu conteaza pentru ei inafara de pestele naluca.
Oul poate reprezenta aceeasi renastere ca si viata ce era cuprinsa in Arca lui Noe. Samanta intregului poate fi cuprinsa in interiorul lui. Faptul ca el se sparge duce la gestul disperat al posesoarei lui iar prin, jerfa "fecioarei" apare o puzderie de alte posibile inceputuri, de alte Oua misterioase. Chiar aparitia din neant al acelui templu avand in centrul lui pe chiar "neprihanita" fata ce protejeaza simbolicul Ou - singura speranta a acestei lumi pierdute-, pare o alta reprezentare a unei ipostaze biblice atat de cunoscuta crestinilor de oriunde ar fi ei. Dealtfel, astfel de simboluri crestine sunt presarate pretutindeni, iar ca un singur exemplu luati umbra celor 2 protagonisti atunci cand calatoresc unul langa altul.
Insa Oshii nu se limiteaza doar la frazele cartilor alcatuitoare a Vechiului Testament. El transcede mitul si analizeaza ce anume s-ar fi intamplat daca apele nu s-ar fi retras. Daca locuitorii Arcei au sfarsit prin a uita de vechiul pamant, de faptul ca sunt pe un vas si chiar de potop. Imaginile produse de acest studiu al alternativei posibilitati sunt halucinante. Ingerii sunt si ei impietriti si noua lume onirica, posibil subacvatica incepe sa se suprapuna peste cea existenta.
Prezenta tehnologiei, a mecanicului in tot acest ocean, mai sparge un hotar pana la care puteai sa visezi doar cu gandul. Ochiul ce vegheaza si vede tot este o masinarie. Toata speranta pare desarta. Insusi eroul povestii se adauga sirului nesfarsit de stanci albe, verticale. Toate acele coloane de piatra au fost odata, demult, eroi aidoma lui. Asa ca si el va astepta cu rabdare ca apa sa sedimenteze pe el calcarul ce il va face etern. Totul este circular si fara sfarsit in aceasta lume napastuita si pierduta pentru totdeauna.
Dar atentie, toate astea reprezinta o maniera de a interpreta imaginile uimitoare ale acestui anime. Sunt prea multe alte posibilitati ca sa poti spune ca ai inteles intregul spectru de aluzii si semnificatii. Iar Mamoru Oshii este prea zgarcit ca sa ne ajute. Iritant si frustrant ca nu poti sa intelegi ce a fost in mintea artistului atunci cand a creat aceasta opera.
Interpretarile noastre sunt ale noastre, personale. Opera in schimb a fost facuta de un "deo" care a avut propriile sentimente, propria vointa si ideea unui mesaj clar. Si e pacat ca nu putem cunoaste acest detaliu atat de important; revelator si frustrant chiar.
Concluzie: Nu recomand acest anime decat celor pasionati de ezoterism, filosofie sau spiritualitate. Nimic din ceea ce veti vedea nu este ce pare a fi. Imaginile si grafica sunt bune, chiar impresionante. Insa lipsa unui liant care sa solidifice intelesurile fac ca filmul sa fie gol si discutabil, doar ca discutia este vorba in vant atata timp cat varianta genuina refuza sa se faca cunoscuta. Nota 6,51!

Last edited by alali : 14 Jan 2017 at 10:13.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 05 Mar 2017, 15:44   #16
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Capitolul final al romanului Cuore, de Edmondo de Amicis.

Hotaru no haka (1988)
aka
Grave of the Fireflies (1988)



Aceasta drama, demna sa poata fi catalogata un lungmetraj de sine statator, in ciuda modului de reprezentare grafica ales si anume animeul, este ecranizarea unei foarte cunoscute nuvele a literaturii japoneze, carte intrata adanc in cultura acestei tari. Si cum e normal, anumite elemente specifice acestei parti de lume, unele patriotice, altele nationaliste, si-au facut loc si in aceasta lucrare, ulterior in filmul animat adaptat si regizat de Isao Takahata.
Conflagratia mondiala ca si reprezentare are o pondere mica in toata aceasta poveste de dragoste-pana-la-moarte, dar chiar si asa, sugereaza un mod de a intelege actiunea usor manipulativa. Mi-ar fi placut sa nu contina deloc aceasta unica latura de a privi chestiunea unui razboi crud si dureros, mai ales pentru natiunea japoneza. Dar sunt realist si pot intelege ca fara influenta specifica unei culturi atat de vechi cum e cea a Tarii Soarelui Rasare, e imposibil pentru un nipon sa creeze o opera literara pe marginea acestui eveniment.
Si totusi, in pofida momentelor in care auzim replici gen "Traiasca imparatul" sau "marele Imperiu Japonez" ori termenul "kamikaze", filmul reuseste sa se concentreze cu precadere asupra dramei celor doi frati ce se lovesc pretutindeni de statui umblatoare, fiinte catranite si schilodite sufleteste, lasand dreptatea mondiala sa se transeze de catre privitori in functie de partinirea sau luciditatea fiecaruia.
Inceputul acestei realizari fiind partea cea mai politizata, mi-a dat impresia ca revad, pana la un anumit moment, un alt Come and See (1985), la fel de propagandistic si perfid ca acel film rusesc. Din fericire pentru experienta cinematografica, atentia naratiunii s-a mutat rapid, iar centrul universului acestui taram-gradina a licuricilor, a devenit relatia dintre cei doi frati, copii maturizati brutal, mutilati chiar, iremediabil.
Insa, adevarata drama e ascunsa in spatele imaginilor cu iz copilares, (ca doar vorbim de un desen animat). Ea consta in ecoul acestei povesti, in reverberatiile pe care istorisirea le trezeste in inima fiecarui spectator. Da, drama de pe ecran e sfasietoare, poate prea melodramatica pentru gustul meu, (nuanta de inteles daca stim motivul pentru care Nosaka Akiyuki a publicat aceasta scurta nuvela), dar ideea ca astfel de lucruri s-au intamplat in realitate este ceea ce iti ingheata sangele in vene. Insusi autorul acestei cvasi-autobiografii a suferit o astfel de pierdere in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cartea fiind considerata o scuza personala, adusa surorii lui, care a murit de malnutritie, o justificare plina de remuscari a faptului ca el a supravietuit pe cand ea nu.
Modul de ecranizare, animat, este minunat ales. El mai estompeaza din suferinta dincolo de cuvinte a personajelor. Un film artistic mai mult ca sigur ca ar fi amplificat pana la refuz aceasta latura lacrimogena si astfel, productia ar fi foast mult mai dificila de urmarit, depasind buna-cuviinta a unei drame serioase.
Titlul este o minunatie in sine. Mormantul licuricilor este si mormantul umanitatii. Un mormant al inocentei si al copilariei. Un mormant al luminii provenite din sutele de scantei datatoare de speranta. Frumusetea acestei constructii stilistice, va ramane pururi un punct de referinta in analiza filmelor ce trateaza efectele unui razboi, oricare ar fi el.
Concluzie: Despre film s-ar mai fi putut discuta mult, elemente simbolice sau emotive fiind pretutindeni. Motivul sinuciderii fiind un astfel de subiect vast pe care noua, europenilor ne e destul de dificil sa-l intelegem, pricin pentru care nici nu l-am abordat in review. Important e sa se inteleaga ca acest film nu trateaza razboiul ca tema principala ci mai degraba efectele lui asupra societatii. In prim plan este sacrificiul si actul suicidal al celor doi frati, tema secondata de analiza asupra firii umane greu incercate de lipsuri si nevoi. Cum oamenii transformati ajung la cruzimi animalice, devenind neinduratori si reci aidoma unor stane de piatra, parand ca li s-a stins acea luminita izvoratoare de umanitate, licuriciul din sufletul fiecarei fiinte vii. Nicidecum razboiul nu este un subiect in acest film, cum gresit se proclama in multe discutii; nici macar unul adiacent celor deja identificate mai sus nu se poate considera a fi. Nota 8,23!

Last edited by alali : 05 Mar 2017 at 15:51.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Apr 2017, 23:23   #17
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Povestea unei copilarii magice.

Tonari no Totoro (1988)
aka
My Neighbor Totoro (1988)



Hayao Miyazaki ecranizeaza in al sau My Neighbor Totoro (1988), tainica legatura ce se realizeaza intre doi frati, surori in cazul de fata. Este acea descriere pe jumatate, a unei copilarii pline de magie si speranta, descriere ce contrasteaza sever cu prezentarea ce i se realizeaza aceleiasi perioade speciale din viata fiecarei fiinte in Grave of the Fireflies (1988) al lui Isao Takahata. Pesimist pana la ultimul cadru, filmul lui Takahata reprezinta jumatatea goala a paharului, o realitate dura in care speranta nu are voie sa se intrezareasca nici macar sub forma unei singure si plapande raze ce razbeste printre nori. Totul e trist si dureros.
Ambele filme sunt semi-biografii si ambele trateaza exact acelasi subiect: cel al conexiunii vii dintre persoanele cu acelasi sange; frati nedespartiti, uniti pe viata si chiar si dincolo de ea. (un argument suplimentar, asta daca mai era necesar, care sa demonstreaze inca o data ca Cimitirul Licuricilor nu are ca tema razboiul sau ororile produse de acesta)
Patronate de aceeasi casa de productie - Studiourile Ghibli -, lansate in aceeasi zi - 16 aprilie 1988 -, cele doua filme se completeaza reciproc, fiecare avand in exces ceea ce celuilalt ii lipseste cu desavarsire. Takahata prezinta doar deznadejdea, pe cand Miyazaki marseaza strict pe canonul clasic al genului animat, conform caruia o astfel de productie este prin definitie pozitiva, datatoare de incredere si bucurie si propunand un viitor idilic pentru personajele sale. Pacat ca cele doua stiluri nu se intrepatrund.
Focalizand discutia doar pe Totoro, marturisesc ca pentru mine vizionarea a fost greoaie. Toata aceasta maniera de exprimare contradictorie, personajul ba tipa isteric, ba pleaca capul si tace smerit si resemnat spunand de zeci de ori iarta-ma, m-a obosit literalmente. Apoi e si troll-ul sau spiritul padurii, Tororu pe japoneza, (apropo, Totoro este pronuntia peltica a unei adorabile fetite de 4 anisori), care e un monstru infricosator. Cu gheare cam prea ascutite pentru imaginea pe care o am despre animalutele adorabile, cu o gura cat o sura si cu o dantura de bestie, aceasta mascota se exprima doar prin ragete, iar asta numai dragalasenie nu imi transmite. Ca prin gesturi demonstreaza ca e un personaj bun, e discutabil. Trebuie sa am mai intai curajul sa rezist fara sa o rup la fuga la vederea unui astfel de monstru pentru ca mai apoi el sa aibe oportunitatea sa demonstreze ca nu este ceea ce pare. Putin probabil. Discutia e valabila si in cazul pisicii-autobuz. Acel zambet siret, ochii infricosatori care amintesc de personajul invizibil al lui Tim Burton, picioarele de arahnida, ... totul e inspaimantator aici.
Ca tot am pomenit de Burton, poate e doar impresia mea, dar eu am gasit asemanari izbitoare cu povestea lui Lewis Carroll, Alice in the Wonderland. Diferenta e ca in cazul adaptarii japoneze, povestea este simplificata la maxim. Surprinzator, daca e sa ne raportam la tara de provenienta, e ca varianta japoneza e simplificata la maxim. Fata de complicata poveste a matematicianului englez, Miyazaki creaza o poveste cu un singur fir narativ. Pana si unele "personaje" cum sunt acei motocei de praj, funingine sau puf, (nu am inteles exact rolul si provenienta lor), par ca nu isi au rostul si locul in naratiune.
Concluzie: Desi cuprinde in interiorul scenariului, numeroase elemente cu o puternica semnificatie in cultura japoneza, arborele Cinnamonum Camphora, prasnelul sau insusi Tororu-ul, animatia este simpla si infantila. Cu un colorit al imaginii excelent, tipic Miyazaki si mixand realul cu imaginarul, spectatorul pierde de multe ori contactul cu realitatea. Multe elemente imaginare, onirice, produc efecte in viata de zi cu zi, pe cand altele, desi precedentul fusese deja creat, nu. Increzatoare in inocenta copiilor, pelicula lui Miyazaki poate fi un exemplu de normalitate pentru orice pui de om ce isi cauta repere pentru viitor. Nota 7,50. Nu e cea mai buna animatie a cineastului nipon -parerea mea-.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Jun 2017, 23:04   #18
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
O animatie reusita prin nuantele nocturnale dar a carei personaje te lasa indiferent

Nocturna (2007)



Aparut la doar 2 ani dupa Laura's Star (2004), filmul de fata imi provoaca un straniu sentiment de deja-vu. Desi nu as avea, in afara exemplului explicit deja oferit, pe ce anume sa pun degetul si sa-l arat cum ca ar fi material copiat sau inspirat din altceva, asta nu imi linisteste cu nimic starea tocmai descrisa. Actiunea apocaliptica este ceva atat de folosit in animatiile ultimului timp, cele ce se vor ceva mai altfel, mai speciale, un curent original ce s-a impus intr-un domeniu ce parea ca avea mare nevoie de schimbare. Si iarasi o sa spun ca desi filmul a facut parte dintre promotorii acestui new wave, eu totusi nu pot sa ies din starea in care am intrat dupa ce l-am vazut, desi logic ar fi sa il apreciez pe acesta si sa judec celelalte productii ca fiind imitatii ale celui de fata. Dar cum aceasta pelicula aflata in discutie in acest review e mai putin cunoscuta, ea mi-a ajuns in mana dupa multi ani de la lansare, perioada in care am vazut cam tot ce aparuse nou in categoria animatie. Acest lucru a amplificat acea senzatie de ca toate elementele folosite in Nocturna, imi par imprumutate din alte filme chiar daca ele sunt mai noi; au fost totusi mai cunoscute.
Personajele, pastorul pisicilor ca prima analiza, este o mixtura de anime - dupa chip, si monstrii pixar - dupa corp. Copiii sunt si ei realizati dupa o metoda stranie, o combinatie de forme geometrice, deloc agreabili vizual, grasuni si fara farmec particular. Transmitand indiferenta, nu te lasa sa te apropii de povestea lor, desi sunt niste bieti orfani. Neavand unicitate, par toti desenati pe acelasi calapod, doar ca pe unul dintre ei il cheama Tim si iubeste stelele pentru ca ele lumineaza cat de cat noaptea cea intunecata. Iar cum obscuritatea este infricosatoare pentru orice copil, nu-i asa?, Tim isi adjudeca statutul de protagonist fara nici un merit. Putea fi aricare altul dintre copii in locul lui ca sigur nu ne-ar fi deranjat.
Actiunea, pe langa aerul usor asiatic pe care il transmite probabil din cauza formei in care sunt desenate personajele, este interesanta doar la nivel de scenariu, adica in text. In imagini ea nu este deloc spectaculoasa, e lenta si nu are un punct culminant autentic, pe care sa il poti identifica cu rapiditate. Deznodamantul este sec si politically correct, lucru ce dezamageste mult. Faptul ca totul se rastoarna, ca cei care conspirau nu erau defel astfel cum ii banuiam noi, e interesant dar foarte complicat. Iar intr-o animatie, o astfel de filosofie o face accesibila doar unei parti restranse de public, nicidecum publicului larg, cu atat mai putin al celui juvenil.
Salvarea vine din atmosfera ce se creaza cu ajutorul coloritului nocturn, imagini in tonuri albastre sau galbui. Tot acest intuneric reuseste sa se inconjoare de o magie ciudata, lugubra in anumite cazuri, dar care nici o clipa nu infricoseaza, venind astfel in ajutorul parintilor ce incearca sa-si linisteasca copii speriati de bezna noptii.
Concepte interesante ca: aparitia rouei cu acele aratari betive ce poarta picaturile de apa, fauritorii de vise, povestitori desavarsiti sau incalcitorii-zburlitori de par, adevarati stilisti ai dezordinii, ajuta la descrierea unei lumi feerice si originale. Dintre toate, cea mai artistica, cea mai reusita realizare vizuala este simfonia noptii, muzica formata din tot felul de zgomote si susure atat de comune unei seri linistite. Acestui episod i se acorda o mare atentie si un spatiu generos in cadrul proiectiei, lucruri pe care le si merita pe deplin.
Concluzie: O animatie interesanta, cu momente excelente si care are unele sclipiri artistice, minunate. Are totusi niste personaje care nu prea ne sunt pe plac, grosier realizate si transfigurate pana la nivelul unei schite. Momentul deznodamantului se risipeste intr-o clipa aidoma disparitiei unei umbre la aprinderea unui bec. Incordarea, pregatirea si asteptarea nu se incununeaza printr-o tesatura interesanta de planuri narative sau de o complexitate a povestii. Ele se disipeaza in cateva clipe si totul devine letargic si anost ca la inceput. Interesant e ca abia dupa vizionare reusesti sa constientizezi ca aceasta animatie a influentat considerabil multe alte astfel de realizari ce i-au urmat. Pe parcursul proiectiei insa, paramnezia este cea care iti va acompania fiecare minut din privitul acestui film animat; din pacate. Nota 7,03!

Last edited by alali : 16 Jun 2017 at 23:40.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 28 Aug 2017, 01:14   #19
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Cu cat esti mai mic si mai plapand, cu atat dorinta de supravietuire este mai mare.

Kari-gurashi no Arietti (2010)
aka
The Secret World of Arrietty (2010)




Yonebayashi, Niwa si Miyazaki, ultimii doi in calitate de scenaristi, au resusit sa imi ecranizeze una din fanteziile copilariei. Cu migala ce caracterizeaza orice asiatic, cei 3 animatori au reprezentat in imagini o carte minunata, The Borrowers, scrisa de Mary Norton. Acele detalii din casa papusilor, acea locuinta a micutilor oameni cred ca au incantat orice om, tanar sau batran, ce odata a visat la ideea de "cum ar fi sa existe...". Despre vrajirea imaginatiei copiilor nu cred ca mai are rost sa facem vorbire, intrucat o asemenea animatie le va aprinde fanteziile ce cu siguranta le vor oferi la randul lor, pe toata durata copilariei, vise care le vor infrumuseta aceasta parte a vietii.
Insa ecranizarea nu se rezuma, doar la aceasta reprezentare detaliata a unei lumi minuscule. Problematica este mult mai profunda si ea se lasa inteleasa abia spre final cand tanarul prieten al Ariettei ii marturiseste ca si-a regasit dorinta de a trai. Un episod tulburator, exact pe aceasta tema, este surprins intr-o discutie dintre cei doi prieteni, mult mai devreme in film. Rautatea si invidia care reies din cuvintele pe care Sho i le adreseaza Ariettei sunt exact suferintele si frustrarile celor ce traiesc cu ultimatumul dat de medic. Sa fii constient ca timpul in care mai poti sa te bucuri de tot ce e frumos, si in acele momente chiar si uratul are o frumusete aparte, este o tortura, mai ales atunci cand realizezi ca toti cei ce mai au in fata lor mult timp in care sa simta tot ce tu incerci sa inmagazinezi in amintiri cu repeziciune, nu stiu sa profite de acest dar. Si, automat, pizma va fi cea care va face ca sa iti doresti ca toti cei ce te inconjoara sa incerce aceeasi apasare ca cea pe care tu o resimti; sa dispara si ei, odata cu tine.
Acelasi lucru reiese si din lectia cinic a despre evolutia si adaptarea speciilor, pe care Sho i-o preda Ariettei, aceea prin care ii explica soarta celor ce sunt condamnati la extinctie, la fel cum nenumarate alte specii au disparut deja de pe pamant. Insa micuta creatura nu este dispusa sa gandeasca astfel si declara raspicat ca ea si familia din care face parte sunt niste supravietuitori si drept urmare, vor reusi, asa cum au facut-o intotdeauna. Este exact acel discrus de care avea nevoie un suflet bolnav si o persoana care se resemnase. Cuvintele acestea, pe langa faptul ca i-au demascat rautatea celor afirmate, i-au oferit si imboldul atat de necesar luptei pentru a trai.
Asta e partea profunda a povestii. Mai exista totusi si o morala pentru cei mici, asa cum mai intotdeauna Miyazaki a adaugat povestirilor lui, facand astfel animatiile sale sa detina un caracter universal valabil si benefic oricarei varste. Pentru adolescenti se trateaza temele specifice varstei ca: prima dragoste sau prima despartire.
Despre imagine si grafica, la prima mea vizionare, marturisesc ca am fost lasat fara cuvinte. O frumusete si o luminozitate a culorilor mai reusita e greu de crezut ca ar putea exista. Posibil totusi ca studiourile Ghibli sa-mi demonstreze contrariul, imediat cu lansarea unui viitor proiect, pentru ca, prin ce au demonstrat pana acum, de fiecare data s-au autodepasit.
Concluzie: Un minunat cantec despre viata si o instigare la a privi cu atentie in jur, ca poate asa o sa descoperi ca tot ce te inconjoara este magic si merita pretuit. Un manifest ecologist-uman, o poveste despre sacrificiu si despre familie in egala masura. Un frumos film adolescentin, ce pune inocenta si puritatea unui suflet tanar alaturi de virtutile cele mai mari pe care un om le poate demonstra pe durata vietii sale. Nota 8,08!

Last edited by alali : 28 Aug 2017 at 01:17.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 19 Nov 2017, 11:57   #20
Qube86
Senior
 
Qube86
 
Join Date: Nov 2011
Posts: 137
https://www.youtube.com/watch?v=TqnCbqUg-tc
Qube86 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 14:16.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells