Obiectivitatea si alte atribute ale scrierilor despre film pe internet

[Mercutio]

Odata cu aparitia internetului unii autorii avizeaza cititorii in cartile lor
si despre site-urile personale sau cele la care publica articole sau cronici.
In felul acesta am regasit cativa autori pe internet. Unul dintre ei, pe care
il apreciez in mod special, Ronald Bergan, are cateva articole legate de
critica de film, in afara de cele dedicate strict filmului.
Va propun un articol interesant, zic eu, pe marginea caruia sa trancanim putin
despre obiectivitatea si subiectivitatea criticii de film, si de ce nu, si
despre valoarea ei, tendinte, specificitate. As vrea sa ne restrangem la
critica romaneasca, si ma refer nu neaparat la critica avizata, ca pana la urma
oricine scrie despre film pe internet, pe bloguri sau alte site-turi,
se constituie intr-un critic de film.
Iata articolul despre care am mentionat:
http://www.guardian.co.uk/film/filmb...naldberganblog
si un citat din el:
"There is no need for the writer to use the first person singular, which is
superogatory. At least it should be used sparingly. A review is not about the
critic but the film. Rather than writing "I laughed/cried all the way through",
the critic, using objective correlatives, should analyse the film's effects in
a more general manner. For example, here is an extract from a recent review: "I
wasn't quite sure whether I liked it or not while I was watching it, as it was
uncomfortable although it kept me intrigued enough to stay on till the end.
It's an oddly affecting tale and I thought about it long after I'd seen it, but
as a piece of cinema it doesn't quite deliver." As a piece of criticism it
doesn't quite deliver."

apropo de care am gasit o cronica pe LiterNet:

http://agenda.liternet.ro/articol/13...mest-2011.html
<< Cronici de 5 rânduri - O bomboană: Insula uitării. Haruka şi oglinda
fermecată la Anim'est, 2011
Mihaela Iancu
octombrie 2011
Cândva în prima parte a filmului am realizat cum stăteam: cu tălpile pe podea,
mâinile relaxate în poală, capul ridicat (fiind aşezată pe ultimul rând) şi
gura întredeschisă. Am suspinat printre râsete şi m-am alintat tot filmul. Ce
dor mi-era de dulcegării. Dintr-acelea în care exclami în faţa culorilor, în
care te întorci cu privirea spre vecinul străin din dreapta şi mai că-ţi vine
să-l pupi şi să-l iei în braţe, în care ţii cu ăia buni şi scoţi limba ălora
răi. O poveste simplă despre neglijenţa oamenilor faţă de propriile amintiri,
uimitor desenată, ca o bomboană fondantă pastelată. M-a smuls din scaun şi m-a
tras după ea. Chiar dacă pe undeva previzibilă ca derulare, plină de mici
surprize ca bănuţii galbeni din drumul spre comori.
Hottarake no shima - Haruka to maho no kagami / Insula uitării. Haruka şi
oglinda fermecată
Regia: Shinsuke Sato
Cu (voci): Haruka Ayase, Miyuki Sawashiro, Mitsuki Tanimura.>>

Are "cronica" aceasta vreo farama de obiectivitate? Am aflat ceva despre desenul animat, despre obiectul acestei scrieri?

[dragonfly_drk]

nu merje 'domle linkul cu bomboana. (nu că ar fi o mare problemă, da ziceam şi eu aşa pentru informare)

Cum lenea e mare şi azi trăim cu o oră în plus deci timp este bugăt, mă voi lega doar de articolul din liternet.
Pentru că ador analizele Swot, îmi voi permite să punctez punctele slabe şi punctele tari ale acestei "delicioase"(?!) cronicuţe. Dar întâi să îţi răspund la întrebări.

1. Are "cronica" aceasta vreo farama de obiectivitate?

Există vreo cronică pe lumea asta care să aibă vreo fărâmă de obiectivitate? Ştiu, nu e frumos să răspunzi la o întrebare cu altă întrebare aşa că am să îţi explic. Din "multele" cronici pe care le-am citit pe diverse site-uri, am ajuns la o concluzie cel puţin interesantă. Există subiectivitate pe faţă şi subiectivitate mascată. "Marii" critici de film, care au în spate o grămadă de articole despre filme, au învăţat cu timpul să îşi mascheze atât de bine subiectivitatea încât, de cele mai multe ori reuşesc să convingă publicul că are dreptate încă de dinainte ca acesta (publicul) să fi văzut filmul. Însă, asta nu înseamnă că ei sunt obiectivi şi vei observa chestia asta dacă vei citi mai multe cronici la acelaşi film (oricare) şi vei observa cât sunt de împărţite părerile, chit că ele aduc argumente logice. Acu', pentru noi ăştialalţi care ne jucăm când scriem despre filme, ăştia care suntem mai mult cinefili decât cronici de filme dar ne place să ne mai băgăm puţin şi pe partea asta pentru că, hey, nimeni nu se mulţumeşte cu puţin, subiectivitatea e la ordinea zilei. Ei, aşa e şi "cronicuţa asta."

2. Am aflat ceva despre desenul animat despre care, se presupune, se comenteaza aici?

Dap mister, am aflat. Uite ce:

"O poveste simplă despre neglijenţa oamenilor faţă de propriile amintiri,
uimitor desenată, ca o bomboană fondantă pastelată."

Booon. Acu' analiza:

puncte tari: relaxarea discursului, caracterul jucăuş, aproape literar (şi trust me, acum sunt şi eu subiectivă dar ador când citesc o cronică care se apropie mai mult de literar decât de stilul ăla agresiv şi rigid în care se scrie - academic, cică -. Sorry, am şi eu puncte slabe ) plus că nu e foarte lung ca să te plictisească prin naivitatea lui, e exact atât cât trebuie, să îţi trezească interesul.

puncte slabe: mdah, recunosc... cam mult sugar pe metru pătrat şi cam ciudăţică fata asta. Now serious... încă încerc să îmi imaginez cum e să stai în cinema şi să sară vecinul pe tine doar pentru că filmul a avut nu ştiu ce efect asupra lui. Uuuh, spookie, dar asta ar însemna ca filmul să fie genial, deci, yep, accept provocarea. (noh, şi uite că şi ăsta e un punct tare, damn it)

Sincer, cronicuţele de genul nu mă deranjează. Sunt ok, atâta timp cât nu se exagerează. La scurt-metraje aşa scriu şi eu. Şi probabil din cauza lipsei subiectului. În cazul domnişoarei pot spune că dat fiind faptul că e o cronică de 5 rânduri, nu prea putea să prindă esenţa în ea. (uite de ce detest eu când omului i se impune un anumit număr de caractere sau rânduri. )

Oh, Lord... Hai că m-am răzgândit şi am citit şi articolul din the Guardian. So, in my opinion: (şi de ciudă)

"There is no need for the writer to use the first person singular, which is superogatory. At least it should be used sparingly. A review is not about the critic but the film. Rather than writing "I laughed/cried all the way through", the critic, using objective correlatives, should analyse the film's effects in a more general manner."

Ok, sunt de acord că o cronică nu e despre critic ci despre film, but hey, în primul şi primul rând citim "articolaşele" astea ca să ne lămurim dacă un film merită sau nu şi cum am putea să ne convingem mai bine decât dacă vedem părerea proprie a celui care l-a văzut? Cred că cel mai indicat ar fi o combinaţie între cele două, adică: părerea personală a criticului şi argumentele tehnice, artistice, scenografice, etc.

La fel şi cu restul cuvintelor, gen: "Slow", "Too Long", "Dated", "Pretentious", "Recommended". Eu una, am nevoie de cuvintele astea. Mai ales când le văd la mai mulţi critici care vorbesc despre acelaşi film, e clar că nu o să îmi placă filmul respectiv. Bine, chestia asta e discutabilă. Se ştie foarte bine că criticii au o altă percepţie asupra filmelor decât marea masă, dar asta nu înseamnă că se înşeală. Acum, că noi vedem ceva pe ecran şi ei altceva, e partea a doua însă cronicile de genul sunt o bună referinţă înainte sau după ce ai văzut un film. Şi e mult mai ok să compari un fim despre care se spune că e too long şi ţie nu ţi s-a părut aşa, decât să compari detaliile tehnice care uneori chiar par foarte plictisitoare şi eu mă pierd în ele. Nu ştiu, eu nici nu cred că aş vrea foarte mult ca critica de film să fie una prea obiectivă. Ar intra în rigiditate, în plictis ceea ce m-ar determina să nu le mai citesc. Trebuie mai mult dinamism, relaxare în articol, etc.

Ah, şi chestia care m-a amuzat cel mai mult:

""Pretentious" or "obscure", which generally means the critic has not understood the film."

oki, oki... if he says so. Dar acum mă gândesc la toate filmele alea proaste pe care nimeni nu le înţelege şi care sunt atât de abusrde şi făcute numai de dragul de a fi, încât ţi se ridică părul de pe mână. Mă întreb, despre filmele alea ce ar trebui să se scrie? Că numai regizorul cred că ştie ce a vrut să transmită.

Şi acu' bomba bombelor. Scuze că o spun, dar la faza asta, Ronald Bergam mi s-a părut puţin frustrat. (dar e doar o opinie subiectivă deci nu săriţi).

În concluzie, nu există obiectivitate în cronicile de film, aşa cum nu există nici în cele de teatru sau în critica literară. Atâţia oameni, atâtea păreri. Şi nici nu putem avea pretenţia ca această obiectivitate să existe, pentru că e puţin cam imposibil, atât din punct de vedere psihologic cât şi... psihologic.

Desigur, am putea scrie o cronică respectând regulile lui Bergam. Însă, îţi garantez că şi cronica aia ar fi tot subiectivă.

[Mercutio]

nu merje 'domle linkul cu bomboana. (nu că ar fi o mare problemă, da ziceam şi eu aşa pentru informare)

Am reparat link-ul, desi era citata in intregime cronica aici.

...
Sincer, cronicuţele de genul nu mă deranjează.

Nici pe mine nu ma deranjeaza, atata timp cat nu se intituleaza cronica si la sf. se da genericul filmului. E normal s-o apreciezi ca pe o mica productie literara, dar cronica are totusi are un anume caracter, cititorul se asteapta la o anume forma si un anume continut. In principiu se scrie despre opera in chestiune, nu despre starile sufletesti ale cronicarului.
De altfel e o tendinta, cel putin in majoritatea textelor romanesti, din ceea ce citesc eu pe internet, de literaliza o cronica sau un articol despre un film. Se reduc la a reda, ca in exemplul de mai sus, trairi, sentimente personale, induse de film, ori se parafrazeaza filmul, istoria lui, cu un discurs propriu, cat mai pompieristic.

În concluzie, nu există obiectivitate în cronicile de film, aşa cum nu există nici în cele de teatru sau în critica literară. Atâţia oameni, atâtea păreri. Şi nici nu putem avea pretenţia ca această obiectivitate să existe, pentru că e puţin cam imposibil, atât din punct de vedere psihologic cât şi... psihologic.

Desigur, am putea scrie o cronică respectând regulile lui Bergam. Însă, îţi garantez că şi cronica aia ar fi tot subiectivă.

Pai asta era si concluzia lui Bergan in articol, insa, continua el, criticul ar trebui sa caute sa fie pe cat posibil obiectiv. Ori exemplu dat de mine, as zice, nu e deloc.

[dragonfly_drk]

Ştiam că e citată toată cronica, însă aşi fi avut nevoie de link pentru asta:

Media voturi film: 3.6/5 (11 voturi)
Media voturi articol: 5.0/5 (1 vot)

Desigur, chiar dacă raporturile voturilor film/articol, nu sunt tocmai egale, nu pot să nu mă abţin să spun că fata a primit un vot de 5 şi niciunul de 4,3,2, ( ) sau 1. Asta ar însemna, din punct de vedere matematic, că 100% din persoanele care l-au citit, le-a plăcut şi nu au fost deranjaţi de faptul că articolaşul se intitulează cronică. Oricum, dacă e să o luăm mai deep, e cronică în 5 rânduri deci nu te prea aştepţi la nu ştiu ce după un asemenea titlu, asta referitor la:

E normal s-o apreciezi ca pe o mica productie literara, dar cronica are totusi are un anume caracter, cititorul se asteapta la o anume forma si un anume continut.

.

next:

De altfel e o tendinta, cel putin in majoritatea textelor romanesti, din ceea ce citesc eu pe internet, de literaliza o cronica sau un articol despre un film. Se reduc la a reda, ca in exemplul de mai sus, trairi, sentimente personale, induse de film, ori se parafrazeaza filmul, istoria lui, cu un discurs propriu, cat mai pompieristic.

Ok, lăsând la o parte definiţia cronicii de film care spune clar că trebuie să invoce anumite chestii, nicidecum o literarizare a textului prin prezentarea părerilor personale ale criticului, ce îţi place să citeşti? Sau în ce formă ai vrea să vezi cronica? Să fie clasică şi rigidă din care să nu înţeleagă marea masă aproape nimic sau să fie simplificată, personalizată chiar?
Eu într-un fel mă bucur că se petrec lucrurile aşa. Măcar să simt o plăcere când citesc o cronică, să mă identific (sau nu) cu trăirile autorului decât să citesc un text şi să stau cu dexul lângă mine.

Pai asta era si concluzia lui Bergan in articol, insa, continua el, criticul ar trebui sa caute sa fie pe cat posibil obiectiv. Ori exemplu dat de mine, as zice, nu e deloc.

Decât să o dai cu bota în baltă încercând să scrii un text academic din care majoritatea cuvintelor pompoase să fie plasate greşit în context, mai bine aşa, sincer.

[Mercutio]

Decât să o dai cu bota în baltă încercând să scrii un text academic din care majoritatea cuvintelor pompoase să fie plasate greşit în context, mai bine aşa, sincer.

Sigur ca e mai bine sa fii sincer, dar ca sa fii sincer pana la capat ar fi mai bine sa scrii despre ceva la care te pricepi, despre care ai ceva de spus. E ok, pana la un punct, daca un filolog abordeaza filmul ca pe o analiza literara, se potriveste mai ales la filmele narative, si e foarte raspandit la noi din cate vad. E iarasi ok, ca ziarist, sa scrii despre un film mai mult din punct de vedere jurnalistic, despre productia filmului, despre backgroundul autorului sau actorilor, chiar aici pe site exista tendinta spre jurnalistica. Mai mult decat atat, se poate scrie despre un film dpv social, psihologic, ideologic, istoric, filozofic, etc. Si sunt sigur ca cineva priceput in domeniul respectiv, urmarind un film, ar putea scrie dintr-o perspectiva avizata. Ceea nu mi se pare corect, legitim, e sa pretinzi ca scrii despre film, ascunzadu-te in spatele asa zisului talent literar.

Ok, lăsând la o parte definiţia cronicii de film care spune clar că trebuie să invoce anumite chestii, nicidecum o literarizare a textului prin prezentarea părerilor personale ale criticului, ce îţi place să citeşti? Sau în ce formă ai vrea să vezi cronica? Să fie clasică şi rigidă din care să nu înţeleagă marea masă aproape nimic sau să fie simplificată, personalizată chiar?
Eu într-un fel mă bucur că se petrec lucrurile aşa. Măcar să simt o plăcere când citesc o cronică, să mă identific (sau nu) cu trăirile autorului decât să citesc un text şi să stau cu dexul lângă mine.

Da, exista o adresabilitate, marea masa de obicei citeste un sinopsis si se multumeste cu acesta. Cronicile cred ca se adreseaza celor mai avizati. Asta nu inseamna ca o cronica trebuie sa fie plina de termeni academici, greu de citit, fara sa-ti faca nici o placere in a o citi.
Uite, cred ca un citat din Pauline Kael raspunde foarte bine la intrebarea ta:

<<From “Circles and Squares”:

The role of the critic is to help people see what is in the work, what is in it that shouldn’t be, what is not in it that could be. He is a good critic if he helps people understand more about the work than they could see for themselves; he is a great critic, if by his understanding and feeling for the work, by his passion, he can excite people so that they want to experience more of the art that is there, waiting to be seized. He is not necessarily a bad critic if he makes errors in judgment. (Infallible taste is inconceivable; what could it be measured against?) He is a bad critic if he does not awaken the curiosity, enlarge the interests and understanding of his audience. The art of the critic is to transmit his knowledge of and enthusiasm for art to others.>>

[dragonfly_drk]

Ceea nu mi se pare corect, legitim, e sa pretinzi ca scrii despre film, ascunzadu-te in spatele asa zisului talent literar.

Presupun că te refereai la cronicuţa de mai sus. Dar nu ştiu zău dacă o putem plasa în altă categorie decât literară. Penibilă nu e, totuşi, hai să nu fim răi. Bine, nu prea ştiu ce caută pe LiterNet, dar asta e o dilemă de-a mea, doar.

Da, exista o adresabilitate, marea masa de obicei citeste un sinopsis si se multumeste cu acesta.

Eu nu mă mulţumesc doar cu un sinopsis mai ales dacă filmul e cam greoi şi totuşi, fac parte din marea masă. De fapt, foarte rar citesc sinopsisuri sau mă uit la trailere. Prefer să caut despre film, după ce l-am văzut şi dacă e nevoie să mă mai uit o dată la el.

Asta nu inseamna ca o cronica trebuie sa fie plina de termeni academici, greu de citit, fara sa-ti faca nici o placere in a o citi.

Da, acum mă gândeam că există, probabil, două tipuri de cronici. Cronicile de gen sinopsis mai lung pe care le citeşte marea majoritate a lumii şi cele mai "serioase" pe care le citesc cinefilii avizaţi (dacă e să îi catalogăm). Eu citesc amândouă tipurile dar cam am probleme uneori, când vine vorba de critica serioasă, pentru că există cazuri şi critici la care trebuie să mă opresc la jumătatea cronicii . Cred că depinde foarte mult şi ce cauţi atunci când vezi un film. Pe mine detaliile tehnice nu mă prea interesează. De fapt, ca să fac o metaforă, nu mă interesează how it's made şi cum e învelit un produs. Mă interesează mai mult ce conţine (actori, acţiune, acting) şi gustul (mesajul pe care îl transmite). Restul e irelevant. Din partea mea, un film poate fi filmat şi pe lună cu capul în jos, cu o cameră simplă, actori amatori, etc. Dacă finalul îmi place, atunci voi fi fericită.
Bine, există şi cazuri în care tehnica are un rol foarte important în transmiterea mesajului, dar sunt puţine, deci, da... rămâne secretul nostru.

raspunde foarte bine la intrebarea ta

Da, răspunde perfect. Şi sunt total de acord într-o oarecare măsură. Nu am să analizez acum punct cu punct pentru că m-aş lungi degeaba fără să spun nimic nou.

Sunt curioasă, totuşi, alţii ce păreri au şi mai ales, dacă oricine are dreptul să scrie o cronică de film sau "meseria" asta ar trebui totuşi să rămână doar pentru criticii avizaţi care trăiesc din asta. Pentru că am observat, de exemplu (şi recunosc că şi eu fac asta) că foarte multă lume scrie despre filme în ziua de azi (aşa cum spuneai şi tu) şi pentru că s-a mărit atât de mult aria persoanelor şi blogurilor care tratează diferite filme, criticii adevăraţi cam ies în pierdere.

[Federico]

Despre ce dicutati voi aici?

Mercutio, nu inteleg unde vrei s-ajungi, ce vrei sa descoperi sau sa inveti la capatul acestei dezbateri...

PS: De ce la iconoclast?

[Mercutio]

Sunt curioasă, totuşi, alţii ce păreri au şi mai ales, dacă oricine are dreptul să scrie o cronică de film sau "meseria" asta ar trebui totuşi să rămână doar pentru criticii avizaţi care trăiesc din asta. Pentru că am observat, de exemplu (şi recunosc că şi eu fac asta) că foarte multă lume scrie despre filme în ziua de azi (aşa cum spuneai şi tu) şi pentru că s-a mărit atât de mult aria persoanelor şi blogurilor care tratează diferite filme, criticii adevăraţi cam ies în pierdere.

Cred ca, vrem nu vrem, oricine are dreptul sa scrie o cronica pe internet. Punctul de plecare al topicului (si cu asta raspund si lui Federico) as vrea sa fie "ce? si cum?" la adresa textelor despre film.

[Federico]

o critica a criticii? vrei sa vezi cum ar trebui sa scrie criticii ca sa poti sa stii pe cine sa citesti?

[Mercutio]

o critica a criticii?

Da, o critica a criticii. De ce nu?

vrei sa vezi cum ar trebui sa scrie criticii ca sa poti sa stii pe cine sa citesti?

Nu e vorba pe cine sa citesc eu. Eu stiu pe cine sa citesc, adica cine are ceva de spus.
E, daca vrei, o incercare de a analiza ce se scrie si cum se scrie despre film pe la noi.
Nu navighezi niciodata pe site-uri, pe bloguri? Nu citesti ce scriu unii, altii? Ce parere ai?

[Federico]

Da, o critica a criticii. De ce nu?

aah, nu-i nevoie sa pui problema asa. eu intreb doar, nu dau cu paru'

Nu e vorba pe cine sa citesc eu. Eu stiu pe cine sa citesc, adica cine are ceva de spus.
E, daca vrei, o incercare de a analiza ce se scrie si cum se scrie despre film pe la noi.

nu vreau sa fiu agasant, daca te plictisesc poti sa pui stop dar tot nu-nteleg, deci tu stii pe cine sa citesti. poti sa discriminezi intre un critic bun si unul prost. dar banuiesc ca cand ai deschis subiectul te interesa sa afli ceva, aveai nevoie de ceva. ce anume cauti?

Nu navighezi niciodata pe site-uri, pe bloguri? Nu citesti ce scriu unii, altii? Ce parere ai?

ba da, cand si cand; da nu-s mandru de asta, il iau ca pe un viciu; fiindca nu cred ca e mare lucru de-nvatat de la critica de fast-food. pe mine ma intereseaza analizele aprofundate, tematice, deconstructive... doar ca de astea mi-e lene sa ma leg de multe ori.

[dragonfly_drk]

Păi, a explicat, din câte am înţeles că vrea o analiză a criticii. Nu e neapărat vorba de cine ce citeşte ci de cum ar trebui să se scrie şi ce ar trebui să citească lumea în general ca să nu fie prost informată. (cred)

[Federico]

Nu e neapărat vorba de cine ce citeşte

ci de ce ar trebui să citească lumea

[dragonfly_drk]

nooo... da ce am zis aşa de grav de ţi-am rupt inimioara în două Federico, dragă?
N-am dreptate? Spune tu, n-aaaam???

[Mercutio]

[quote=Federico]

nu vreau sa fiu agasant, daca te plictisesc poti sa pui stop dar tot nu-nteleg, deci tu stii pe cine sa citesti. poti sa discriminezi intre un critic bun si unul prost. dar banuiesc ca cand ai deschis subiectul te interesa sa afli ceva, aveai nevoie de ceva. ce anume cauti?

Trancaneala. Nu de aia venim aici?
Ai citit primul meu post, articolul lui Ronald Bergan, apoi pe cel de pe Liternet, ca un apropo la ce zice Bergan?

[Federico]

nooo... da ce am zis aşa de grav de ţi-am rupt inimioara în două Federico, dragă?
N-am dreptate? Spune tu, n-aaaam???

pai nu sesizezi contradictia?
sau sesizez eu cai verzi pe pereti?

[quote=Mercutio]

Trancaneala. Nu de aia venim aici?

Ai citit primul meu post, articolul lui Ronald Bergan, apoi pe cel de pe Liternet, ca un apropo la ce zice Bergan?

pai da, da' la mine unu', si trancaneala are un obiectiv oricat ar fi el de abject

posturile le-am citit dar articolele nu, le las pe maine ca-s prea serioase (cel putin primul) pt starea mea actuala de oboseala; oricum nu mai zabovesc mult p-aci...

o seara buna

[dragonfly_drk]

pai nu sesizezi contradictia?
sau sesizez eu cai verzi pe pereti?

Măi, îmi pare rău să te dezamăgesc şi să răsucesc cuţitul în sufletul deja rupt în 235647 de bucăţele dar ador contradicţiile mai ales când în spatele lor se ascunde un adevăr crunt. Faptul că oamenii citesc numai aşa, de florile cucului. Punct.
Sau, oare te referi la o altfel de contradicţie? Hmmm... Oare, ar trebui să... reformulez?

Sleep well, poate mâine o să înţelegi mai bine.

[Federico]

dragonfly, ma tem ca pana la a doua venire a mantuitorului niciun fiul al omului nu va izbuti sa scoata adevar dintr-o contradictie

ai zis: Nu e neapărat vorba de cine ce citeşte ci de cum ar trebui să se scrie şi ce ar trebui să citească lumea[ în general ca să nu fie prost informată.

adica daca e vorba despre ce tre sa citeasca lumea insemna ca, de fapt, e vorba si de cine ce citeste!

u dig?

but let's drop it. eu doar te tachinam

[dragonfly_drk]

Oh, c'mon man. Te-ai legat de un amănunt atât de insignifiant mai ales că oricum ai prins ideea din spatele contradicţiei.
Nah, da pentru fericirea ta şi ca să nu mai aşteptăm venirea nu ştiu cui pentru mai multe lămuriri, uite, reformulez:

Nu e neapărat vorba de ce se citeşte ci de ce ar trebui să se citească.
Better? sau e tot contradiţie?

Dar ai dreptate, let's drop it. Ne plimbăm degeaba în off-topic şi se supără Mercutio.

Sper să citeşti articolele şi să vi şi cu o părere. Hai că acu' nu mai e seară să fim obosiţi.

[Mercutio]

Vreau sa va aduc in atentie doua cronici de film de-a dreptul mirabolante, in care spiritul critic, elocventa si coerenta se imbina atat de armonis de-ti vine vine s-o iei la fuga.

Una mai veche:
<<http://www.cineblog.info/reconstitui...pintilie-1969/
Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1969)
Articol publicat de Iosif Prodan
Film realist, în care simbolurile abundă iar toate gesturile și acțiunile personajelor semnifică îndeajuns încît să realizezi că limbajul filmului încearcă să comunice cu spectatorul prin orice, oricum. Doi adolescenți sînt puși să filmeze reconstituirea unei infracțiuni comise la petrecerea de absolvire a liceului. S-au îmbătat și i-au dat în cap chelnerului. Totodată, reconstituirea e un prilej pentru procuror de a le mai ține lecții delincvenților. În final, filmările se termină, unul din cei doi moare și gata – sfîrșit. Nimic spectaculos. Ziceam însă că limbajul estetic e foarte important aici. Prin reconstruirea realității se creează o iluzie a acesteia. Ceea ce trebuie reconstituit nu e ceea ce a fost ci e cum ar trebui să fi fost. Din punct de vedere tehnic&artistic, penal, social, cultural etc. Iluzia e creată cu ajutorul camerei de filmat și astfel e un film despre cum se face un alt film. Nu de ficțiune, ci „documentar” (îl pun între ghilimele, pentru că nu e). Pintilie, prin realismul operei sale, dacă n-ar fi insistat asupra muzicii din fundal, alternărilor de cadre largi cu prim-planuri (în serie), mizanscenei și încadraturilor ar fi făcut, la rîndul lui un documentar. Toate cele enumerate mai sus, îl fac regizor de film de ficțiune. Pentru căReconstituirea reușește să îmbine foarte bine povestea cu estetica expunerii și astfel e considerat, pe bună dreptate, cel mai bun film românesc din toate timpurile. Tot la capitolul detalii aș menționa și universalismul locului: în apropierea unui stadion, lîngă un ștrand, o cale ferată trece prin apropiere, un birt numit „Pescărușul”. Poate fi oriunde, conflictul din film n-are specific geografic. Peste tot, oamenii încearcă să imortalizeze, să recreeze momente cu ajutorul camerei de filmat.
Moartea tragică din final, apărută de nicăieri, este rezolvarea tuturor iluziilor care se creează, apar și dispar pe tot parcursul filmului, o revenire cinică (aproape că nici nu ne vine să credem) la realitate, la „azi” și un prilej de reflectare la „mîine”.>>

si alta mai noua:

<<
http://agenda.liternet.ro/articol/14...e-of-Life.html
Un impresionant eşec - The Tree of Life
Florin Neagu
octombrie 2011
The Tree of Life, al cincilea film în cei 38 de ani de carieră ai misteriosului regizor Terrence Malick, este o creaţie de o frumuseţe impresionantă, ale cărui imagini alcătuiesc una din cele mai efective experienţe vizuale oferită de cinema în ultimii ani, unde fiecare gest al personajelor filmului sau a naturii / spaţiilor de care sunt înconjurate este transformat de cameră şi montaj în poezie. Partea importantă este că stilul vizual / narativ nu funcţionează în dezavantajul poveştii. Partea nefericită este că stilul este şi cel care îl îndrumă greşit pe regizor. Acesta crede că vorbeşte despre întâlnirea cu Dumnezeu a unei familii ce şi-a pierdut persoana care a adus echilibrul în casă, când povestea care implică spectatorul este una ce permite mai puţină filozofie despre geneză sau credinţă. Dacă ieşirile din subiect de la începutul filmului pot fi uitate după o oră şi jumătate cu familia O Brien, finalul este atât de sigur pe ce are de spus, dar puţin susţinut de ceea ce filmul deţine, încât distruge orice experienţă personală.
În acest context, toate părerile despre familia O Brien, despre tatăl (Brad Pitt în cel mai bun rol al său) atât de sever încât educaţia pe care doreşte să o dea băieţilor săi se transformă în abuz psihic, despre Jack, fiul cel mare al acestuia (Hunter McCracken este şi el foarte bun, dar Sean Penn în transformarea ca adult creează indiferenţă), care în revolta sa împotriva metodelor tatălui său îşi însuşeşte multe din atitudinile celui pe care îl antipatizează atât de puternic, despre mama (Jessica Chaistain) mult prea pasivă la tensiunile ce se creează în jurul mesei familiei sale, aproape că nu mai contează.
Terrence Malick, incapabil de a vedea unde imaginile duc, dar şi incapabil de a face filmul pe care şi-a dorit atât de mult să îl facă, ne spune în final că The Tree of Life nu este despre ceea ce am văzut. Din păcate pentru el, greşeşte. Prin refuzul de a îşi lăsa cel puţin creaţia deschisă, el a înconjurat un film puternic şi personal cu o nefericită şi calculată răceală. Lucrurile ar putea sta diferit printr-un nou montaj al filmului, dar dacă asta se va întâmpla, în niciun caz nu va fi prea curând. De aceea tot ceea ce putem face este să intervenim noi asupra filmului, atunci când îl (re)vedem aşa cum şi-a dorit distribuitorul său naţional, (direct) pe DVD, eliberând în anumite porţiuni imaginile impresionante de cuvintele greşite.>>