Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Cinematografia romaneasca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 16 May 2010, 13:24   #1
Sagi
Junior
 
Sagi
 
Join Date: Sep 2006
Posts: 46
"WebSiteStory"

A fost avanpremiera in Constanta pe 12 mai. Am fost si l-am vazut.

Totul incepe cu o drama traita de Laura, o adolescenta studenta la teatru, moartea prietenei ei si razbunarea Laurei.
O idee destul de simpla si de frumoasa, care arata ce intorsatura brusca poate lua viata oricarui adolescent din ziua de azi, oricat de normal ar fi acesta.

Este un film adresat tinerilor, tocmai de asta este implicat youtube-ul. Total aiurea dupa parerea mea. Se putea merge pe ideea de razbunare fara sa se traga cadre lungi cu o tipa ce isi injura tatal si posteaza pe youtube. Nu prea are nicio legatura cu actiunea filmului, dar s-o fi gandit Dan Chisu ca daca baga youtube-ul in peisaj, dau navala tinerii in cinematografe.

Filmul nu are nici o linie continua a scenelor. Sare peste anumite faze importante ce puteau fi dezvoltate foarte frumos, dar a fost filmat in 12 zile…daca lucrul asta poate fi considerat o scuza.

Apreciez in schimb faptul ca nu e un film clasic romanesc. Putin timid se duce spre filmele de la Hollywood, dar romaneste. Se vede ca e realizat prost, dar aici mai vine o scuza: a avut un buget de doar 120.000 Euro.

Intradevar, putini bani pentru a realiza un film “ca la carte”, dar totusi e o suma maricica de care se putea profita mai mult.

Ca o concluzie:
E un inceput acceptabil pentru Dan Chisu si pentru cinematografia romaneasca, e un film pe care il poti viziona, cu destul de multe faze amuzante ce nu te lasa sa adormi si cu o idee buna spre foarte buna, dar realizat prost spre foarte prost.

Sala a fost plina ochi si mai erau persoane ce doreau sa intre. Probabil pentru ca s-a intrat pe baza de invitatii, asa ca asteptam incasarile sa vedem cat de bine a fost promovat si criticile de dupa sa vedem cat de bine a prins la public.

Parerea mea
__________________
Life is like a coin, you can spend it on anything, but you can spend it once.
Sagi is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 May 2010, 22:19   #2
sergiuseling
Guru
 
sergiuseling
 
Join Date: Aug 2009
Posts: 595
Când am fost eu am fost singur în sală ca să vezi.

La 120.000 de euro nu prea ai ce să faci decât să spui o poveste într-un mod foarte simplu. Chiar nu se putea face mai mult de banii aceia. Oricum cu unele mici excepții mie mi-a plăcut filmul.
sergiuseling is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 May 2010, 12:19   #3
lhada
Junior
 
lhada
 
Join Date: Sep 2004
Location: Cluj-Napoca
Posts: 59
Send a message via Yahoo to lhada
O mica dilema la care as vrea sa va aflu parerea:

Mai poti sa lauzi un produs cinematografic pentru ca a avut buget mic si sa consideri asta un atu al filmului atunci cand, pe de alta parte, ai avut actori care au prestat voluntariat?
Pe Dan Chisu l-am vazut in weekend la TV afirmand ca au fost voluntari. Atunci mai poate zice cineva "vezi ca se poate si cu buget mic?" cand, daca nu te chema Chisu, nu facea nimeni voluntariat.
lhada is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 May 2010, 14:26   #4
R_Afc
Veteran
 
R_Afc
 
Join Date: Jul 2008
Posts: 151
Atat timp, cat nu mai apar filme de-a lui Sergiu Nicolaescu e excelent. "WebSiteStory", nu mi-a inselat sau intrecut asteptarile, cu un buget mai mare iesea ceva mai bun. Oreste a jucat foarte bine.
__________________
“I'm not used to feeling like I belong where I am.”

Last edited by R_Afc : 17 May 2010 at 14:31.
R_Afc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 May 2010, 18:53   #5
sergiuseling
Guru
 
sergiuseling
 
Join Date: Aug 2009
Posts: 595
Originally Posted by lhada:
O mica dilema la care as vrea sa va aflu parerea:

Mai poti sa lauzi un produs cinematografic pentru ca a avut buget mic si sa consideri asta un atu al filmului atunci cand, pe de alta parte, ai avut actori care au prestat voluntariat?
Pe Dan Chisu l-am vazut in weekend la TV afirmand ca au fost voluntari. Atunci mai poate zice cineva "vezi ca se poate si cu buget mic?" cand, daca nu te chema Chisu, nu facea nimeni voluntariat.


Uneori se întâmplă și munca de voluntariat dacă prin asta îți câștigi imagine și eventual la viitoarele proiecte poți cere mai mulți bani.

Și la Hollywood se întâmplă. Uneori unii actori primesc scenarii interesante de la regizori independenți care vor să-și facă și ei primul film la care au visat și nu prea au bani. Dacă scenariul le convine pot accepta și pe bani puțini dacă au în vedere că pot lua premii sau pot fi apreciați de critici. Și apoi când fac următoarea comedie romantică sau film de acțiune sau își împrumută vocea în desene pot cere sume considerabil mai mari.
sergiuseling is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jun 2010, 17:10   #6
danonino
Guru
 
danonino
 
Join Date: Mar 2010
Posts: 1,123
am vrut sa merg cu gasca la cinema sa il vad. Am intarziat 5 min. Ma duc la ghiseu, ii spun vanzatorului ca vreau bilete pt websitestory, iar ele imi raspunde "ca filmul nu mai ruleaza din cauza faptului ca nu s-a vandut nici un bilet.

si la pumnalul magic al lui Dastan, salile erau pline.
danonino is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jun 2010, 17:35   #7
Liviu-
Film Dissection
 
Liviu-
 
Join Date: Dec 2008
Location: Vaslui / Bucuresti
Posts: 3,106
Originally Posted by danonino:
si la pumnalul magic al lui Dastan, salile erau pline.

Comparatia e valida daca filmul lui Chisu e chiar mai bun. Nu zic ca n-ar fi, dar am auzit foarte putine pareri despre film si nici macar una din partea unui critic de exemplu. Dupa cum a declarat Chisu, daca nu ma insel, filmul e unul de divertisment. In aceeasi categorie intra si POP. Nu am vazut nici unul, si probabil nici nu o sa o fac, dar ceva imi spune ca diferenta dintre ele nu e prea mare.
Liviu- is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jun 2010, 17:52   #8
danonino
Guru
 
danonino
 
Join Date: Mar 2010
Posts: 1,123
Originally Posted by Liviu-:
Originally Posted by danonino:
si la pumnalul magic al lui Dastan, salile erau pline.

Comparatia e valida daca filmul lui Chisu e chiar mai bun. Nu zic ca n-ar fi, dar am auzit foarte putine pareri despre film si nici macar una din partea unui critic de exemplu. Dupa cum a declarat Chisu, daca nu ma insel, filmul e unul de divertisment. In aceeasi categorie intra si POP. Nu am vazut nici unul, si probabil nici nu o sa o fac, dar ceva imi spune ca diferenta dintre ele nu e prea mare.

Posibil, nu am vazut nici unul din filme. Printul Persiei nu ma tenteaza absolut deloc, desi nu cred ca e ceva extraordinar, nemaintalnit, de o superbitate orbitoare, salile sunt pline.
danonino is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jun 2010, 18:00   #9
Liviu-
Film Dissection
 
Liviu-
 
Join Date: Dec 2008
Location: Vaslui / Bucuresti
Posts: 3,106
Originally Posted by danonino:
salile sunt pline.

Asta e la ordinea zilei pentru filmele de genul. Probabil POP nu e nici pe departe cel mai prost film cu prezenta foarte ridicata, asa cum au fost, cu siguranta, foarte multe filme mai bune decat WebSiteStory care au avut mai putini specatatori. Cumva ma simt si ciudat sa spun asta, suna ca si cum as considera WebSiteStory un film bun, ceea ce probabil nu prea e. Nu l-am vazut insa asa ca ma abtin de la alte comentarii.
Liviu- is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Jul 2010, 10:39   #10
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Dragii mei,

Stiti ce n-am inteles eu in filmul asta?
Si poate ca mi-a scapat,desi ma indoiesc.

Cum mama dracu' afla Laura ca Mira(prietena ei) e ucisa de Ficat(Oreste),si mai mult,ca a avut si un complice - ca nimeni nu-i spusese ? La stiri (pe Realitatea) nu se anunta decat descoperirea unui cadavru,iar Laurei,pana sa-si puna la punct elaborata razbunare,si dupa aia,nimeni nu-i spune nimic.

Nu voi discuta defectuozitatea scenariului - ca n-a avut - si nici filmul,per-ansamblu,pentru ca mi-a displacut total,gasindu-l neinsailat si excesiv de trivial.

Eu am vazut filmul asta la vizionarea de presa din Bucuresti,cu vreo saptamana inainte ca el sa intre pe ecrane,si,din motive de oarece timiditate si bun simt (cum s-ar fi putut interpreta) nu l-am intrebat asta pe insusi Chisu,acolo de fata,mai ales ca el a recunoscut (inainte sa fie intrebat) ca "filmul are multe greseli".Totusi,i-am trimis unui prieten - care s-a aflat la Cannes anul asta,loc prin care s-a perindat vreo doua zile si D.Chisu - un text sms prin care il rugam sa faca acolo ce n-am facut eu aici.N-a mai apucat din anumite motive.


Cu umor conchid ca filmul imi aminteste de Frankenstein(1931)al lui James Whale,in care Boris Karloff intra in dormitorul sotiei doctorului,pe care o ucide,cu toate ca nu avea de unde sa stie unde locuiesc acestia.


Intrebarea ramane valabila.



"I never lose - not really"
Jef Costello - Le Samourai,de J.P.Melville
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Jul 2010, 11:44   #11
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Concluzionand, pentru cei ce n-au vazut inca filmul si doresc sa o faca (desi nu stiu unde ar mai putea,in viitorul apropiat) : n-o faceti! W.S.S. e doar capriciul unui regizor - (hai sa zic... si scenarist)
cu bani si mult timp liber.

Filmul a avut cronici - referitor la o nedumerire de mai sus.Daca nu ma insel,Valerian Sava a scris o cronica in "Observatorul Cultural",dar n-am citit-o,asa ca nu-ti pot spune daca a fost pro sau contra.


"I never lose - not really"
Jef Costello - Le Samourai,da J.P.Melville
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Dec 2010, 23:37   #12
omudindulap
Long Distance Dreamer
 
omudindulap
 
Join Date: Nov 2009
Posts: 4,157
Uneori, chiar ma bucur ca oamenii nu citesc cronici inainte de a viziona un film. Daca s-ar intampla asta, iar oamenii ar da crezare acestora fara un minim de efort cognitiv propriu, industria cinematografica s-ar prabusi cat ai zice...n-o faceti!
Filmul nu este nici pe departe catastrofal, asa cum afirma unii(?). E un film comercial, fara pretentii de festival, incropit in 12 zile de niste oameni frumosi, deschisi (Bucur, Piersicut, Brugnar) si de niste tineri talentati, dornici de afirmare. Nu am vazut nimic fortat. Da, scenariul are hibele sale, dar, per total, eu zic ca e un film onest, cu un mesaj clar si util pentru generatia actuala de adolescenti. E un film necesar (parca am mai auzit replica asta, dar se potriveste aici).

Quote:
Cum mama dracu' afla Laura ca Mira(prietena ei) e ucisa de Ficat(Oreste),si mai mult,ca a avut si un complice - ca nimeni nu-i spusese ?


Simplu, de la Ficat insusi: Laura era terminata, beata si drogata, asa ca tipul nostru ii spune ceva de genul..Auzi, fa?! Esti praf, nu te fute nici dracu'. Ma duc s-o fut pe ''ma-ta''.
Plauzibil, nu?

Quote:
Filmul a avut cronici - referitor la o nedumerire de mai sus.Daca nu ma insel,Valerian Sava a scris o cronica in "Observatorul Cultural",dar n-am citit-o,asa ca nu-ti pot spune daca a fost pro sau contra.

Zice asa Sava: De fapt, "profanul" Dan Chişu e un postmodernist rafinat, liber de orice morgă snoabă, încît ar fi surprinzător să constatăm că nu-i ultragiază prea grav (n-am controlat, dacă n-a făcut-o deja) pe partizanii puri şi duri ai prea puţin cunoscutului, dar des invocatului André Bazin (profet, de fapt, al "cinematografului impur", nu al depăşitului "neorealism"), nici pe fidelii pudorilor de conivenţă.

...ceea ce distanţează acest experiment de comercialul facil, adjudecîndu-i virtuţi din sferele superioare ale culturalului şi artisticului, este însăşi trama multiplu etajată a filmului

Resul aici.

Si parerea unui critic francez, care zice tres bon film.

P.S. pentru cei ce n-au citit inca cronicile lui SMC si doresc sa o faca (desi nu stiu unde o pot face, afara de Cinemagia): n-o faceti! (joke).

Last edited by omudindulap : 17 Dec 2010 at 23:40.
omudindulap is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Dec 2010, 12:52   #13
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
omuledindulap,

Bine ti-ai numit locatia ca fiind "Outside the flock", caci, chiar esti inafara ei - prin receptari independente celorlalte, nealterate de puzderia de pareri, pe care nu te sfiesti sa le expui (era sa zic "pe hartie"). In categoria "puzderiilor" - de asta data, avizata dar servilista - ai simtit nevoia sa dai exemplu, ca sustinator - tot avizat - al acestui film pe Valerian Sava. Ai gresit , dar dintr-un motiv scuzabil de a aduce o contributie oficiala receptarii tale. Despre natura criticii practicata de Sava - nu numai la filmul in cauza - , daca vrei, iti pot detalia pe larg intr-un p.m. De asemenea, si despre "influenta" pe care a incercat sa mi-o exercite in eventualitatea in care voi fi dorit sa scriu despre acest film, imediat dupa prima proiectie. (E bine, pentru cei ce vor urma sa citeasca cronica din linkul postarii omuluidindulap, sa nu ignore comentariul lui Andrei Gorzo, foarte rezervat - intr-o natura politicos-subversiva - a "chestiilor" pe care, de obicei, le sustine criticul.)
Asadar, omule... , daca vrei, iti stau la dispozitie.
Si... apropo de argumentul tau vizavi de crima: Nu tine!
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Dec 2010, 14:05   #14
omudindulap
Long Distance Dreamer
 
omudindulap
 
Join Date: Nov 2009
Posts: 4,157
Ce m-a deranjat in mesajul tau a fost acel indemn adresat cititorilor tai, si anume acela de a nu viziona filmul in cauza. Pentru ca, dupa cum ai vazut si pe acest topic, au existat persoane, printre care ma numar si eu (am spus destul de clar de ce, in postul anterior), carora filmul nu li s-a parut chiar unul de nevizionat, ba chiar placut, pe alocuri. De aceea mi s-a parut exagerata si chiar periculoasa formularea ta prohibitiva.
Cat despre Sava, l-am mentionat doar pentru ca ai facut-o si tu, dar incomplet. Nu stiu pentru cine scrie nenea asta, sau de ce o face, dar mi s-a parut corect sa-l citez.
In concluzie, ramane la latitudinea fiecaruia daca sa vada filmul sau nu. Eu am ales sa-l vad, fiind curios, asa cum am fost si in cazul Francescai, alt film decent, al unui intrus in jungla cinematografiei romanesti, in legatura cu aptitudinile regizorale ale omului din duș.
omudindulap is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Dec 2010, 14:20   #15
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
OK.
Nu te agita, ca n-am facut, pana la urma, decat sa-mi exprim parerea despre film, nicidecum in moduri pe care le subscrii tu. Scuze, daca e...! Si "Francesca" - care chiar ca-i un film surprinzator de bun - nu vad ce loc isi are in discutie, sau sub dus ( whatever that means!).
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Dec 2010, 14:26   #16
omudindulap
Long Distance Dreamer
 
omudindulap
 
Join Date: Nov 2009
Posts: 4,157
Stai linistit, ca nu ma agit, discutăm doar. Nu ai de ce sa-mi ceri scuze, ca doar nu m-ai jignit pe mine. L-am mentionat pe Francesca pentru ca este regizat, asemenea lui WSS, de un om fara studii de specialitate, fara sa fie scolit in domeniu si din buzunarul propriu.
Omul din dus e Chisu. Omul a scris un roman, Singur sub dus. Era doar o aluzie.
A Bientot.
omudindulap is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Dec 2010, 14:40   #17
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Da, dar spre deosebire de B. Paunescu, Chisu are "studii". (Da' degeaba, as conchide, comparandu-l cu primul!)
Bizou!
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Dec 2010, 02:24   #18
topbalti
Novice
 
topbalti
 
Join Date: Dec 2010
Posts: 2
Am vazut un comentariu , ca bugetul a fost de 120 mii de euro ....pai la cat a avut acest film buget , cred ca toti de la regizor pana la femeia de servici au scos maxim...
topbalti is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Jan 2011, 03:25   #19
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
"WebSiteStory" - Între arta naivă şi underground
Un film de conţinut, dar cu mari lipsuri

*** ATENŢIE!!! Conţine spoilere! ***

N-am avut ce face şi mi-am luat rămas-bun de la anul 2010 punându-mi "WebSiteStory" - între orele 22:05-23:27.

Acum douăzeci de ani, cunoscutul sculptor Florin Codre (fost cascador şi actual crescător de cai) ieşea pe interval cu primul film românesc privat (din perspectiva zilei de azi, l-am putea eticheta şi ca... proto-independent): "Şobolanii roşii" - operă de autor puternică, rebelă, iconoclastă şi diletantă. Am încercat cu acel prilej să-i explic lui Florin că, dincolo de sensibilitatea artistică (incontestabilă), atitudinea moralizatoare vehementă (şi legitimă) şi remarcabilele calităţi imagistice (fireşti, din partea unui artist plastic), arta filmului presupune totuşi un nivel de profesionalism extrem de riguros şi exigent, şi ar fi fost cazul ca, pentru viitoarele lui filme (preconizate - dar niciodată realizate) să înceapă să se pună la punct şi cu imperativele meseriei. Vizibil nemulţumit de observaţiile mele (ba chiar supărat foc în sinea lui - cum aveam să aflu mai târziu), Florin a replicat că el se consideră "un Douanier Rousseau al cinematografului", capabil să revoluţioneze discursul filmic de pe poziţia artei naive. Foarte frumos.
Frumos şi... naiv, într-adevăr! Nu e locul aici să dezvolt ditamai argumentaţia în acest sens, aşa că mă rezum doar să spun că, dat fiind gradul de complexitate al profesiunii de cineast (mai ales când e vorba de scenaristică, regie şi producţie), poziţia conceptului de "artă naivă" e extrem de precară: vei rata în atâtea puncte esenţiale, încât nu te vei clătina, nu te vei şubrezi, nu vei şchiopăta doar - ci te vei prăbuşi pur şi simplu, la modul cel mai penibil! Singura soluţie e aceea de a-ţi calibra ambiţiile conform nivelului la care te afli, astfel încât să-ţi poţi fructifica talentul nativ într-un mod echilibrat şi organic. Două exemple îmi vin în minte: Joris Ivens, care s-a impus şi a rămas, până în prezent, cel mai mare artist al filmului documentar, dintr-o vreme când meseria şi arta filmului de-abia învăţau a merge copăcel; şi George Dorobanţu, a cărui formaţiune autodidactă a generat evenimentul "Elevator".
Undeva la mijloc, între Codre şi Dorobanţu (fie şi numai pentru că, semi-fortuit, pe ei mi i-am ales ca exemple introductive) se situează Dan Chişu, cu controversatul său "WebSiteStory". Unii s-au extaziat în faţa lui, declarându-l unul dintre rarissimele filme comerciale româneşti reuşite; alţii l-au coborât în groapa rateurilor iremediabile. Şi unii şi alţii greşesc - deşi în sensuri diferite.
Chiar dacă însuşi autorul său îl consideră astfel, filmul nu e nici pe departe "comercial" - dintr-un motiv cât se poate de simplu: este naiv (deşi într-un sens mult mai bun decât vechiul eşec, de altminteri cât se poate de onorabil, al lui Codre). Or, genurile comerciale, sau "de consum" (cum prefer să le numesc) se bazează, prin excelenţă, pe cea mai nemiloasă stăpânire a meseriei. De la super-blockbuster până la cea mai irezistibilă comedie burlescă, veritabilul film de box-office e construit şi realizat cu o precizie de ceasornic.
Ce-i drept, filmul lui Dan Chişu nu e nici "de festival" - aici, afirmaţia autorului se justifică, deşi l-aş sfătui să renunţe la această etichetă semidoctă (folosită abuziv de fanaticii filmelor facile - şi, la noi, de inamicii noii generaţii), şi să adopte conceptul "filmului de conţinut" (cum, din nou, prefer să numesc producţiile catalogate semidoct ca "filme de artă). Totuşi, "WebSiteStory" nu este un film "de festival", într-adevăr - dar tocmai din cauza aceloraşi naivităţi şi stângăcii care-l exclud şi din categoria "de consum". Concluzia e paradoxală: este un film de conţinut, dar cu mari lipsuri. Dacă Dan Chişu ar fi stăpânit complet profesiunea de cineast, evitând greşelile comise pe tot parcursul, avea şansa să realizeze un deziderat rarissim: un film care să fie, în acelaşi timp, şi "de festival", şi "comercial" - şi... experimental!
Căci asta este, în fond şi-n ultimă instanţă, "WebSiteStory": un experiment; reuşit cam în proporţie de cincizeci la sută.
Să nu încapă nici o îndoială: efortul de a explora noi posibilităţi presupune un înalt nivel de profesionalism şi experienţă - în caz contrar, nici vorbă să experimentezi: nu faci decât să reinventezi roata sau apa caldă (cu riscul de a nu-ţi mai putea aroga nici un merit; le-au luat pe toate antecesorii). În cazul de faţă, situaţia se complică (şi se agravează) şi mai mult, date fiind ambiţiile (absolut lăudabile, de altfel) ale lui Dan Chişu.
"WebSiteStory" se doreşte (şi este, în fond) un film social de maximă acuitate, abordând ca temă degringolada unei mari părţi a tineretului contemporan, marcat de trei dependenţe: alcool, droguri şi (mai ales) Internet (în special youtube - acesta fiind website-ul din titlu). Dincolo de stratul social, se plasează drama personală şi psihologică de mare profunzime: pierderea busolei, a oricărui sens, a propriei identităţi. În acest sens, cele două personaje feminine principale sunt emblematice: Mira, cu acea dizolvare a personalităţii (de)construită din confesiunile uploadate pe youtube, ca trepte ale scării (descendente) spre moarte, şi Laura, a cărei identitate se destramă inexorabil pe drumul (tot în pantă) către crimă.
Din păcate, aceste premise magistrale se dezagregă, în mare parte, tocmai din cauza pretenţiilor experimentaliste insuficient stăpânite. Deşi apare pe generic ca scenarist, Dan Chişu afirmă că filmul "nu a avut scenariu". Cea mai mare greşeală posibilă! Un asemenea subiect, un asemenea concept, pur şi simplu nu se poate dezvolta în lipsa unui scenariu beton-armat - e prea complex, atât pe axa dramaturgiei, cât şi în profunzimea conţinutului. (Da, se pot face filme fără scenariu, "happening"-uri cinematografice, şi chiar cu rezultate excelente, dar asta-i altă mâncare de peşte...) Nu cunosc procesul de creaţie a filmului, cât şi ce şi cum a fost "în loc de scenariu", şi cât s-a improvizat, dar rezultatele (negative şi inutile) sunt cât se poate de clare:
* Cele două personaje principale feminine sunt amarnic de subconstruite. Mira există doar ca o schiţă factice de personalitate, iar Laura, sensibil mai dezvoltată, ratează nepermis pista adopţiunii: şocul de a descoperi că nu e fiica biologică a părinţilor ei (o premisă cât se poate de solidă, menită să determine procesul de evanescenţă identitară), este atât nemotivat (o vorbă scăpată de mamă, când o ceartă), cât şi nefinalizat (ulterior, mai survin doar nişte menţionări verbale, nicidecum o reală dezvoltare dramatică).
* Moartea Mirei e cât se poate de nesemnificativă: o loveşte cu maşina un nemernic. (Reţineţi, reţineţi, reţineţi: accidentele, rutiere sau altminteri, se situează printre cele mai ingrate premise dramatice. Nu le abordaţi, la începuturile carierei!) Motivaţie jalnic de insuficientă pentru nevoia dramatică a Laurei: răzbunarea, finalizată prin crimă.
* Parcursul urmat de Laura e neclar, incoerent, scos din burtă. Identificarea şi găsirea făptuitorului sunt pe cât de obscure, pe atât de pueril expediate.
* Subploturile, foarte nobile ca intenţie, menite să contureze fresca unui underground social labirintic şi degenerat (şi realizate bine la nivel formal, se articulează haotic în structura dramaturgică.
* Povestea, deşi axată pe un fir epic de mare dramatism şi cu mare potenţial de tensiune, pierde de la un moment dat interesul spectatorilor (din fericire, aici recuperează în bună parte regia şi post-procesarea).
* Depersonalizarea Laurei nu duce nicăieri (deşi e excelent filmată).
* ...În sfârşit, se ratează marea şansă a filmului: explorarea de către Laura a confesiunilor youtubiste ale Mirei, care ar fi trebuit să constituie atât o reconstituire a portretului ei psiholoic şi biografic, cât şi o investigaţie detectivicească bazată în primul rând pe deducţia inteligentă (ceea ce ar fi putut-o ridica pe Laura la nivelul marilor personaje feminine din istoria culturii: o combinaţie de Antigona şi Miss Marple - da, glumesc, dar glumesc serios!). În schimb, prima menire a clipurilor se rezolvă doar parţial (portretul rămâne numai la stadiul de contur), iar a doua străluceşte prin absenţă.
Ca o consecinţă a acestei din urmă nerealizări, se distinge principalul eşec de fond: filmul se doreşte un studiu crud al ratării atâtor destine tinere, din cauza dependenţei de net (vezi titlul), şi în speţă de youtube (vezi enunţul final - excelent făcut, de altfel!) dar, din păcate, ambele elemente voit-centrale (netul şi youtube-ul) rămân la un nivel auxiliar pentru o poveste centrată tot pe vechile alunecări ale tinerilor clişeatic de neînţeleşi şi inadaptaţi. Ceea ce lipseşte este specificul şi implicarea lui semnificativă.
Din fericire, marile şi gravele defecte ale filmului se cam opresc aici. În continuare, cum am şi punctat deja mai sus, celelalte compartimente de creaţie recuperează, parţial, lipsurile conceptuale şi scenaristice.
Regia, la fel de semiprofesională ca dramaturgia filmului, se salvează totuşi prin câteva componente esenţiale: simţ vizual, nerv narativ, fior dramatic şi un excelent lucru cu actorii. Deşi personajele sunt neîmplinite, e evident că Dan Chişu ştie să "pună carne" pe ele cu ajutorul actorilor: majoritatea interpreţilor, fie debutanţi, fie veterani cu experienţă, sunt ajutaţi să acţioneze pe cât de credibil, pe atât de creator, le simţim substanţa umană, le acceptăm izbucnirile extrem de îndrăzeţe în context, le receptăm abundenţa de trivialităţi verbale ca perfect motivată şi firească. Marile descoperiri sunt Crina Semciuc (Laura), deja remarcată în roluri mai puţin semnificative - "California Dreamin' (nesfârşit)", "Tanti" şi diverse scurt-metraje şi seriale TV (deşi plutaşii cu veleităţi de critici o cred "necunoscută") - care nu e doar impecabil de firească, ci degajă şi o mare forţă (interioară şi exterioară), dezvoltată pe o gamă surprinzător de amplă a disponibilităţilor interpretative, şi Diana Gruşcă (Mira), capabilă să frapeze, să izbească, să bombardeze puternic, adânc şi dureros numai din cadrele clipurilor (faţă de care secvenţele live pălesc în insignifianţă). O mare surpriză o oferă Oreste, cel atât de simpatizat de micul mare public TV; admit că mie, personal, nu mi-a plăcut niciodată, ba chiar din contră - dar aici, ca actor, compune ireproşabil (şi înţeleg că e chiar o compoziţie, omul fiind de fapt absolut okay) personajul jegului total: Ficat, ucigaşul din culpă incomparabil mai murdar decât unul cu premeditare - un personaj care merita, ba chiar necesita, un backstory mai solid şi o mult mai amplă paletă situaţională. Se mai remarcă Lia Bugnar, consistentă actoriceşte ca de obicei (dar nesusţinută din scriitură) în rolul mamei, şi mereu bunii Dragoş Bucur şi Florin Piersic jr. În jurul lor, multe şi mărunte personaje reuşite.
Cum spuneam, ce n-a făcut în perioada de pregătire, Dan Chişu ajunge din urmă pe platou, conducându-şi cu mână sigură actorii - şi operatorul. Ovidiu Gyarmath filmează elaborat, stilat şi convingător, compunând atent geometria cadrului, jucând expresiv pe claviatura dintre lumini şi umbre - aci în clarobscururi misterioase, colo în contraste violente, dincolo în limpezimi necruţătoare. Chişu mai are şi idei de post-procesare absolut valabile, finalizate prin tăieturile de montaj abile şi nervoase ale lui Claudiu Trif, ca şi cu ajutorul excelentei sale echipe de sunet - Christinel Şirli, Filip Mureşan, Vlad Voinescu şi Dragoş Apetri. Efectiv, avem de-a face cu unul dintre rarele cazuri de montaj realmente creator, atât la nivelul imaginii (cel mai mult m-a încântat secvenţa cu Laura la oglindă, tunzându-se şi machiindu-se, printre sărituri de montaj voite - splendidă decupare a disoluţiei identităţii; m-a mai fermecat şi acea "realitate alternativă" a goanei prin localul pustiu, pentru a arunca pistolul în lac: tulburătoare, ciudată, proprie schismei interioare a protagonostei); dar nu mi-au displăcut nici "fugile" şi artificiile gen "Milionari de weekend", singurele calităţi ale acelui film cu care Cătălin Saizescu chiar ar fi putut da o frumoasă lovitură, dacă ar fi avut cine să-l înveţe şi fondul meseriei, nu numai forma ei - în fond, aceeaşi problemă ca aici), cât şi la nivelul relaţiei cu sunetul: în repetate rânduri, fluxul cinematografic al "WebSiteStory"-ului oferă joncţiuni strânse şi fermecătoare între montajul vizual şi cel auditiv. Şi dacă tot am ajuns la asta, se impune să evidenţiem costumele imaginative şi veridic-stranii create de Irina Marinescu.
Ceea ce ne permite să amorsăm concluziile esenţiale.
Deocamdată, Dan Chişu a dovedit că poate excela la nivelul tuturor mijloacelor de expresie filmică. Am exagera diagnosticându-l ca atins de "boala formelor fără fond", întrucât fondul există - ceea ce are de suferit fiind joncţiunea dintre fond şi formă, adică tocmai articulaţia centrală a artei filmului: zona dramaturgiei şi a concepţiei regisorale. Îi doresc din suflet să ajungă s-o stăpânească şi s-o gestioneze inteligent şi sigur, evitând capcana autosuficienţei pe care o exemplifică relatările mele din introducere - căci, la fel ca Florin Codre, şi spre deosebire de atâţia alţi cineaşti români actuali (atât veterani expiraţi, cât şi contemporani nerealizaţi) care şi-au dovedit şi-şi dovedesc repetitiv totala incapacitate, Dan Chişu pute de talent: chiar dacă încă nu "este", în orice caz promite.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
31 decembrie 2010, h. 23:55 - 1 ianuarie 2011, h. 02:24
Bucureşti, România
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Jan 2011, 06:51   #20
kmaro
Novice
 
kmaro
 
Join Date: Jan 2011
Posts: 2
Websitestory - plictiseala varstei a 3 a

Sa fim realisti.
Filmul e slab. E promovat marlanul roman ca de obicei atunci cand nu apare comunistul sau tiganul. De cele mai multe ori apar toti 3.
Dan Chisu sa isi vada de ale lui. Nu de filme. Nu oricine e Napoleon.
Sa ma scuze fanii acestui film. Nu are nimic catusi de putin original. Te uiti fiindca esti roman. Oreste este un om destept cred si talentat. Dar cine nu ar juca bine cand din zece fraze 8 sunt injuraturi si restul de 2 badaranie? Pacat de banii aia
kmaro is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 10:01.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells