Fals tratat... regia N. Mărgineanu

[mirodoni]

“Fals tratat de mântuire a sufletului”
Regizat de Nicolae Mărgineanu

Încă un film românesc despre care nu aveam intenția să scriu. Pentru că nu prea am ce. Dar am să încerc, poate îmi vine inspirația pe parcurs.

Titlul este cam pompos, raportat la conținut. Sinopsisul ar fi promițător, dacă filmul ar trata în profunzime ce scrie acolo. Subiectul, arhicunoscut: poliția politică, vânătoarea de turnători la Securitate. Regizor, Nicolae Mărgineanu, apoi încă vreo câțiva Mărgineni: Nicolae junior, producător executiv, Remus, părinte/călugăr, Oana Maria, costume, Petru, coloana sonoră. Scenariul este scris de Bogdan Andrei Toma, un ilustru necunoscut. Mai multe “date tehnice” n-am prea găsit.

Filmul a apărut brusc, nu am auzit de vizionare pentru presă, nu am găsit cronici. Am înțeles că nu a beneficiat de bani de la CNC.

În film este vorba despre un inspector de la CNSAS foarte zelos, Toma, interpretat de Ioan Andrei Ionescu, veșnic pe urmele colaboratorilor fostei Securități a lui Ceaușescu. La rândul său, are și el un colaborator, Radu, interpretat de Bogdan Nechifor, mai tânăr, un ucenic, absolvent de drept cu media 10. Acest amănunt este una din nucile în perete, nici prima, nici ultima, care putea lipsi. Alte astfel de “nuci” sunt presărate pe tot parcursul scenariului, cu intenția respectării indicațiilor privind construcția dramaturgică, primite probabil în cadrul Facultății de Film.

Inspectorul Toma, necredinciosul, fără ghilimele, merge personal la suspecți pentru a le înmâna citația, comportându-se ca și cum aceștia ar fi fost deja judecați și găsiți vinovați. De aceea și-o și ia în freză, atât de la unii împricinați, cât și de la superiori, care îi retrag anumite dosare.

De data aceasta este pe urmele unei “fețe bisericești”, de fapt un călugăr autosihăstrit într-o chilie din creierii de piatră a munților, la vreo 9 kilometri de o mânăstire de maici. Acesta este suspectat de implicare în sinuciderea unui “novice” pe care îl avea în grijă.

Pe călugăr ar trebui să îl găsim apăsat de povara vinovăției, dar, în film, interpretul, Remus Mărgineanu, este detașat, urcă și coboară cu dezinvoltură pe stânci, bea apă cu o cană dintr-o găleată deja plină, aflată pe ghizdurile unei fântâni care îi iese în cale, îl binecuvântează pe Gheorghe și-l pune să-i cânte la fluier un cântec de-al lor, din tinerețe, despre cele lumești. Se aprovizionează cu de-ale gurii, dă sfaturi practice călugărițelor și stareței de la mânăstire și revine la chilia din vârful muntelui.

Dar pe urmele călugărului apar cei doi vânători de vrăjitoare. Stareța refuză să le dea indicații cum ar putea să ajungă la chilia acestuia, dar cei doi se descurcă, inexplicabil, și fără indicații. Cât era muntele de mare și chilia de mică, drumul întortocheat și abrupt, ba se mai lasă și seara, dar aveau lanterne și bocanci, ajung în miez de noapte fix la destinație, de parcă aveau GPS. Numai că stareța îl trimisese pe Gheorghe pe scurtătură să îl avertizeze pe călugăr. Scurtătura fu cam lungă, așa că Gheorghe sosi ultimul, tocmai când Toma se rățoia la călugăr. Crezând că acesta este în pericol, Gheorghe se năpustește și el din tufișuri cu toporișca, în film, secure, pe care o avea la purtător. Dar Toma, pe fază, îl prinde de toporișcă și, dintr-o smucitură, își lovește ucenicul în cap. Acesta, firește, se prăbușește lat.

Dar nu e nimic de râs aici! De râs e de-acum încolo…

Călugărul îl pune pe Gheorghe să demonteze patul și-l transformă mintenaș într-o veritabilă targă sanitară. Îl așază pe cel lovit pe targă și pornesc la vale cale de 9 kilometri, că Ambulanța nu putea urca până acolo, și, oricum, semnal nu aveau.
În sat, Toma urcă la volanul mașinii sale, iar călugărul îl însoțește în Ambulanță pe cel lovit, unde i se și confesează, deși era în stare de inconștiență. Scena emoționantă, în alte filme!
Cu această ocazie, aflăm și noi, spectatorii, cei 6 din sală, care este șpilul cu sinuciderea.

Novicele era de fapt un tânăr securist. Luminat de cele sfinte, pe tânăr începe sa-l mustre profund conștiința și se confesează mentorului său, călugărul. Aceste, în loc să-i arate milostenie, îl dojenește atât de aprig, încât securistul se aruncă de pe stânci.

Acum, nu că ar fi imposibil, dar dacă a fost posibil, aș fi vrut și eu să știu ce sarcină avea securistul, ce l-a făcut să se căiască și ce i-a spus călugărul de la băgat în pământ.

Mai departe, se pare că Securitatea, șantajându-l pe călugăr, l-a făcut turnător.

Pe vremea aceea, Securitatea avea câteva sarcini majore: fuga peste graniță, avorturile ilegale și subminarea regimului, cum ar fi acum “statul de drept”. Fusese depășită faza dură a luptei de clasă, a răzbunărilor, prin care se pare că au trecut și părinții regizorului, chiar și el însuși, de-a ajuns regizor, după ce a fost dat afară de la Chimie. Se pare că a rămas cu ceva sechele, unele din aceste obsesii se regăsesc în multe din filmele sale.

Tânărul colaborator al inspectorului CNSAS din acest film, însă, nu prea era conectat la acea epocă, chiar dacă și bunicul său avusese de suferit, așa că nu era prea convins. Nu m-aș fi mirat să-și pună problema, în fond, de ce acesta a luptat cu atâta înverșunare împotriva colectivizării? Ce altă variantă era? Filmul ar fi căpătat o altă turnură, mai serioasă, mai profundă, mai realistă și mai curajoasă.

Scenaristul Bogdan Andrei Toma nu știu dacă este foarte tânăr, dar e novice în scenaristică. Deși pare să cunoască regulile, când să le aplice, nu are suficient suflu. Crearea stărilor, a situațiilor conflictuale, trebuie să aibă o bază realistă, chiar dacă au scop metaforic. De exemplu, în loc să își lovească accidental colegul în cap cu securea, mai plauzibilă era căderea acestuia în prăpastie. Apoi, coborârea pe “targă” a victimei colaterale, în toiul nopții, 9 kilometri în pantă, este inutilă. Cel care de fapt trebuia salvat, la figurat, de el însuși, era inspectorul Toma.

Nu înțeleg de ce cineaștii noștri țin să învețe numai din greșelile proprii!